Craciunul - trecerea de la paganism la crestinism

Sarbatoarea Nasterii Domnului, cunoscuta in popor si sub denumirea de Craciun, nu a fost praznuita de la inceput pe 25 decembrie. Pana in a doua jumatate a secolului al IV-lea, Nasterea Domnului a fost serbata in aceeasi zi cu Botezul Domnului, la 6 ianuarie. Craciunul a fost sarbatorit pentru prima data separat de Botez, in jurul anului 375, pe 25 decembrie, in Biserica din Antiohia.
Ziua de 25 decembrie a fost introdusa ca data de serbare a Nasterii Domnului si in Biserica Alexandriei, apoi in cea a Ierusalimului, in prima jumatate a secolului al V-lea. Cu timpul, s-a generalizat in intreaga crestinatate. Numai armenii sarbatoresc si astazi Nasterea Domnului la 6 ianuarie, odata cu Botezul Domnului, ca in vechime.
Prin serbarea Craciunului pe 25 decembrie, a fost posibila si inlocuirea cultului inchinat lui Mithra, zeul soarelui. Sarbatoarea pagana era legata de solstitiul de iarna, 22-23 decembrie, considerata a fi momentul in care se naste Soarele, numita Dies natalis Solis Invincti - Ziua de nastere a Soarelui nebiruit. Sunt istorici si liturgisti care sustin ca sarbatoarea Nasterii Domnului a existat inaintea celei pagane. Acestia sustin ca Aurelian, a introdus in anul 274 sarbatoarea inchinata lui Mithra, ca o incercare de a inlocui Craciunul. Ei tin seama de marturiile provenite din arhivele romane, care indica data de 25 decembrie ca data a recensamantului imperial la care Fecioara Maria si Dreptul Iosif au participat.
In troparul praznicului, Hristos e numit "Soarele dreptatii”, "Rasaritul cel de sus": "Nasterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, rasarit-a lumii Lumina cunostintei; ca intru dansa cei ce slujeau stelelor, de la stea s-au invatat sa se inchine Tie, Soarelui dreptatii, si sa Te cunoasca pe Tine, Rasaritul cel de sus, Doamne, slava Tie.”
Noi suntem obisnuiti sa vedem soarele iesind parca din pamant si apunand in acelasi fel. Dar e cazul sa privim acest rasarit altfel, caci e un "Rasarit de sus”. Prin acest rasarit, lumea primeste lumina neinserata, lumina pe care intunericul nu o mai poate cuprinde. Este cazul sa retinem ca Hristos nu este luminat, caci nu este creat. El nu simte lumina venind de la altcineva, caci El insusi este Lumina. De aceea mormantul Sau a ramas gol, semn ca firea omeneasca a fost creata sa se impartasesca de lumina, nu de intuneric.
Nasterea Domnului nu a inlocuit doar sarbatorea pagana inchinata lui Mithra, ci si Saturnaliile (sarbatoarea lui Saturn) si Juvenaliile (sarbatoarea tinerilor sau a copiilor), care faceau parte din sarbatorile de iarna. Initial, Saturnalia era celebrata intr-o singura zi, pe 17 decembrie. Cu timpul, sarbatoarea s-a extins, ajungand sa dureze o saptamana intreaga. La Saturnalii, orice respect fata de lege si moralitate disparea complet. Sarbatoarea era un prilej pentru sclavi sa sa manance, sa bea si sa se distreze impreuna cu stapanii.
Pentru ca vine sarbatoarea Craciunului e cazul sa reamintesc ca Dumnezeu Se intrupeaza si ramane Dumnezeu. Nu a avut trup aparent si a unit in Sine, firea umana cu cea divina intr-un mod neamestecat, neschimbat, neimpartit si nedespartit. Din iubire. Sa nu uitam ca iubirea lui Dumnezeu fata de cel mai mare pacatos, e mai mare decat iubirea celui mai mare sfant fata de Dumnezeu, dupa cum spunea Parintele Arsenie Boca.

Pasind alaturi pe alei

Eugenia Enescu

Iubitule mi-e dor de tine

Si te adun din vise de demult,

Ce se ivesc acum din zari straine

Si-amesteca in inimi, al dragostei tumult.

Iubirea noastra reinvie-acuma

Nascandu-se din alte lumi uitate,

Pasid alaturi pe alei ce Luna

Le scalda-n dorurile noastre toate.

Pasim tinandu-ne de mana,

Ingemanand al sufletelor dor

De sentimente pure si curate,

Simtind al inimii sublim fior.

Si pe sub gene coborate lin de pleoape,

Furam saruturi dulci in miez de noapte,

Si ne-alintam cu mangaieri si soapte,

Tinand a noastre trupuri strans, aproape

Athosul, Muntele Sfant

Ca sa vizitezi Athosul, Muntele Sfant, este nevoie sa-ti lasi la o parte hainele lumesti, sa le imprumuti pe cele ale pelerinului, asadar sa fi pregatit sa bati drumurile cu piciorul, din sudoarea fruntii sa aduni roua pentru potirul de seara. Astfel au facut-o stramosii nostri cand au plecat in hagialâc la Sfantul Mormant sau cum relateaza Eminescu intr'o povestire putin cunoscuta despre un unchies din Ipotestii copilariei sale ca, dupa ce s'a intors de la Athos, fericit si impacat a ramas o viata intreaga.

Indeplinind formalitatile de rigoare la Atena - se poate si la Salonic - plec din Uranopolis spre portul Daphni intr'o dimineata timpurie pe care asi numi-o, caracteristic elenã. Marea, verde la mal, isi intuneca tot mai mult albastrimile schimband culorile cerului de sus caruia-i slujesc drept oglinda, ca pe damascuri grele. Prin ceturi se deslusesc vag insulele prelungi amintind de tinuturile unde strafundurile pamantului isi deschild abisile lasand sa apara mirabilul, eonul luminii. Este ora cand astepti sa erupa spre inaltimi pasarea maiastra a vazduhului, cantecul de foc al soarelui. Privind acest peisaj ascunzand in miezul umbrelor sale marturia mitului cel vechi, iti spui ca daca Goethe ar fi cunoscut Grecia nu ar fi asezat noaptea walpurgiei clasice la Pharsala ci undeva intre aceste ostroave tainice ar fi descoperit leaganul misterelor antice, cantatele "Urworte".

De la Daphani autobusul urca la Karyes, capitala administrativa unde primesc Diamanitirionul, dreptul la sedere avand formatul unei diplome semnata de cei patru membri ai Hierei Epistasia cu Protosul, astfel ca de-acum sunt liber sa-mi incep vizita.

Chiar in mijlocul Karyei se afla biserica sa, Katoliconul numit Protaton de la resedinta Protosului,

cea mai veche de pe munte, in stil bazilical cu nava ridicata, o absida si doua absidiole. Turnul clopotnitei mai la o parte vegheaza un complex destul de particular. In jur oanduite int'u spatiu furat parca de timp, cladirile sunt destul de triste si pustii. Intr'una din ele si-a avut atelierul ultimul caluga roman din Karyes ceasornicarul Ciprian. Murise cum mi-au spus oamenii cu cateva zile inainte de a-l cauta. Merita sa-l pomenim in toate rugaciunile noastre. Pe o strada ingusta descopar un drum scaldat in umbre si racoare de dumbrava, unde locuiesc capriorii, spre manastirea Koutloumousiou, numita dupa ctitorii ei si Lavra Tarilor romanesti. Linistea este atat de adanca incat aud cum in suflet ma ninge cu lumini; glasuri launtrice imi descanta ca pe un ghioc al izvoruui vrajit din basmul tecutului, versuri de Radu Gyr:
Pe unde calca pasul, se ridica

un cantec fin ca fosnetul de brazi.

Suspina'n glod o tampla de vladica,

sau, lung, sopteste mana unui cneaz.

O fantana-troita in care-ti racoresti fruntea, Katoliconul rosu cu pidvor inchis si bogat in capele dupa modelul Megistei Lavra, te stapaneste grav prin prezenta ctitorilor acestor manastiri, Stefan cel Mare, Petru Rares, Neagoe Voevod, Alexandru Lapusneanu si doamna Ruxandra, cat si tuturor celorlalti, contributia lor fiind atat de bogata incat rezuma fara indoiala o epoca din istoria noastra. Te-astepti, ca si cand, fiind in casa lor, peste o margine sa poti privi dincolo spre ei:

Vino si-asculta veacurile Tarii

cum trec pe drumuri, seara dupa oi.

Asculta, nu bat clopotele zarii,

inima Tarii cântã peste noi.

La amiaza insotit de un clugar grec si un catâr incarcat cu de-a-toatelea plec spre manastirea Vatopedi, vestita pentru scoala si biblioteca ei atonita. De la Karyes durmul duce prin padure, urcand si coborand mai mult pe coasta muntelui, cale de trei ore. Tacerea ca de catedrala, razele ce joaca prin frunzisuri descriind vitralii de argint, ma umplu de o pace adanca asa ca nu mai simt deloc oboseala. Patrund in tacerea senina si calda in care Sfantul Francisc, fratele soarelui si pamantului, a putut sa vorbeasca cu pasarile. Natura toata parca este un altar deasupra cauia se'ntinde ca o absida, cerul.

Manastirea Vatopedi apare asezata la poalele padurii intr'un golf catre care un sir de ciresi coboara stihare si antemise ingreunate de pulberea luminii. Apa curata si transparenta cum nu am mai intalnit niciunde. Desi foarte adanca, vãd pana la pardoseaua unor gigante palate de cristal. Pe acest tarm visator s'a putut intalni Ulise cu fiica regelui Alkinoos Nausicaa. O briza usoara adie printre ramuri parc'ar lovi corzi de lira. Totu-i azur, imaculat si pur, ca'ntr'o reverie diafana si alba. Nu stiu unde am mai vazut acest pastel, in ce tablou divin? Asa trebue sa fi fost si pe locurile pe care a umblat si invatat, in tara minunior Galileea, El, Nazarineanul.

Dimineata cu vaporul ce vine de la Ierissos, Starvonikita, Iviron, Karakalou si-apoi Megista Lavra. De pe mare ai perspectiva peninsulei in ansamblu, muntoasa dar toata acoperita cu paduri, ceace in Grecia nu este chiar obisnuit. Apoi ca pe niste trepte enorme solul urca spre varful plesuv al muntelui, simbolizand destinul omenesc spre o tot mai verticala daruire de sine. Intreg Athosul parca-i un urias templu, Gradina a Maicii Domului, cum il numeste legenda.

Sunt deodata napadit de impresii si reverbere sfinte, incat imi zic ce sarac in simtire poate sa fie pretinsul scriitor care s'a oprit la titlul "muntele catârilor". Beul scrib vroind sa defaimeze s'a degradat pe el insusi, s'a desfiintat sufleteste.

La capatul caltoriei vasul intra intr'un ochi de apa cum ar fi trebuit sa fie lacul in care-si aruncau navodul pescarii saraci, apostolii.

Acolo intalnindu-l pe monahul roman Prodromu vizitez cu el Megista Lavra ridicata pe un pvoarnis destul de abrupt. Cel ce ar fi oferit adapost Fecioarei Maria alungata de furtuna tocmai din Cipru.

De-abia acum ma indrept spre tinta peleinajului meu, schitul Prodromos. De la Megista Lavra urcam usor, vreo 4-5 km. pana la un platou unde, închis intre munte si mare, ne intampina schitul. Tot mai aproape de el in mirosul ierburilor si florilor salbatece insirate pe margini ca niste lumanari aprinse pe un chivot, repet alte versuri de-ale lui Radu Gyr, mangaind matanii nevazute:

Priveste drumul scris in vreme

vine din morti, din cantec pare tras,

si carul greu ce'n praful serii geme

e frate c'un batran iconostas.

Dupa ce trecem pe sub portalul arhondaricului, biserica ne iese in fata, mireasa a lui Dumnezeu, sora buna cu lacasurile sfinte ale Modovei de sus.In curte domneste o atomosfera de lucru intens, autentic santier in plina activitate. Staretul Ilarion se afla in aripa din fund unde, dupa ce-a reparat-o si-a instalat un atelier de tamplarie. Conducatorul spiritual al schitului si-a insusit mestesugul lui Iosif, sotul Mariei, pentru a face el reparatiile necesare, altfel foarte scumpe. In realitate ferestrele si usile cizelate de preasfintia-Sa intrec orice mana de mester, deslusesc efortul fizic luminat de sacrificiul creatiei, gestul aceluia ce da har obiectului neinsufletit, prin iubirea sa cereasca.

Staretul Ilarion se arata primitor, bucuros de oaspeti, un invatat cu suflet cald. Din vorba in vorba poposim la Cernica unde a fost calugar, la mormintii lui Gala Galaction si Ion Tuculescu si ai altora dintre care l-asi aminti pe poetul bucovinean, Traian Chelariu. Nu-l putem ocoli pe Tudor Arghezi asupra caruia cadem de acord ca nu este potrivit comentat deoarece poetul in versul sau cel mai valoros si propriu, a ramas ieromonahul Iosif din tinerete.

Langa staretul Ilarion imi intinde mana parintele Petroniu, om de larga cultura si dreapta credinta.

Cu el am discutat pana noaptea tarziu si multe mi-a daruit din strata lui plina de intelepciune. Mi-a povestit despre poetul Sandu Tudor, calugarit Daniil, initiatorul scolii spirituale Rugul aprins. Personalitate de mari proportii duhovnicesti a influentat pe V. Voiculescu, Ion Marin Sadoveanu, Al. Mironescu si in parte pe Ion Barbu. Mai ales cel dintai, fara aceasta experienta greu este de presupus ca ar fi dat capodoperele literaturii romane, Sonetele si Povestirile sale. Pentru implinirea acestei misiuni sfinte a trebuit Sandu Tudor sa moara in temnitele comuniste de la Aiud.

Parintele Petroniu are doua poeme-rugaciuni acatiste de Sandu Tudor in manuscris. Mi le arata cu infrigurarea cucernica a unui Syevestre Bonnard, eroul lui Anatole France.

Nu mai putin groaznic a fost calvarul sãu personal si al cinului calugaresc din care face parte, pana ce-a reusit sa plece la Athos, sa scape de sub stapanirea leviatanului rosu.

La orele patru in zori bate toaca slujbei de dimineata, utrenia. De-acum cand îi vãd cu potcapul si valul negru, imi dau seama de situatia mea de mirean. Ma retrag in mine umilit. Inteleg ca noi romanii odata cu crestinismul am preluat cultul ascetismului, cum scrie M. Eliade citandu-i pe Herodot si Strabon, de la preotii slujitori pe muntele Kogaionului, lui, elevului lui Pitagora, Zamolxe. Acesti monahi descalecati de pe paiul originar al traditiior, sunt gradinarii biblici ingrijind pomul vietii neamului romanesc, deaceea dusmanii lui atei sunt si ai lor.

Biserica este impartita dupa tipic in doua nave si un pridvor inchis, altarul prevazut cu un iconostas de lemn foarte fin lucrat cum i se cuvine unei pamantesti porti a raiului, in mijloc un candelabru desfasurat ca o coroana imperiala. Deoparte si alta icoanele bisericesti, una a Mariei cu pruncul in brate. Aud sujba romaneasca, Crezul, Tatal nostru si Doamne Milueste ca acasa in manastirile de altadata, in Romania libera cu radacini la parintii ei, Romania lui Radu Gyr; ma scald in armonia sferelor celeste retraind invierea veacului intru Domnul Savaot:

La denii, sub icoane bizantine

cu Preciste in zambet daurit

ingenunchiat alturea de tine

se roaga Stefan Voda prea smerit.

Peretii poarta fresce ca de pe timpul sfinirii bisericii, anii 1860, cu inscrisuri chirilice. Stilul apartine unui elev de al lui Aman sau Grigorescu. Mai departe zidul absidei e gol, pe alocuri crapat, actiunea cutremurelor ce se prezinta nu tocmai rar.

Acum ma confrunt cu fericirea parintilor Ilarion, Petroniu si a tuturor fratior lor monahi, ca au reusit sa puna acoperis nou de arama sfantului Katolicon. Aproape de la sine ma duce gandul la romanul neterminat al lui Vasile Voiculescu, Zahei orbul. Zahei dupa ce nu mai gaseste manastirea Derventului, descinde intr'o biserica prin al care Pantocrator gaurit curge apa intr'o cadelnita, pe langa preotul mort in altar, un sarpe era singurul vizitator al lacasului parasit. Incheind abil romanul, editorii comunisti proecteaza singuratatea lui Zahei orbul pe orizontul raiului descompus sub forma Colosului intunecat al lui Goya. Precum subiniam in alta parte acest final nu-i apartine lui V. Voiculescu.

Aici la Prodromos se poate citi adevaratul sfarsit al romanului Zahei orbul. Preotul nu moare in altar, pantocratorul bisericii va fi restaurat iar cel lipsit de lumina isi va recastiga vederile interioare. Zahei orbul imbraca pana la urma camasa alba a sfantului din viziunea lui Ioan la Patmos.

Rãmân profund impresionat de opera de mesteri Manole a parintior Iloarion, Petroniu si a fratilor lor intru Christos Domnul.

La Prodromos, schitul lui Ioan Botezatorul, Premergatorul, in departatul munte Athos, muntele sfant, se reconstruieste un colt de Romanie "pe-un picior de plai/ pe-o gura de rai.

Putem noi sa nu fim langa ei, sa nu-i ajutam cu ce avem mai bun, sa nu punem umarul la ridicarea in fiinta a unui pamant de tara romaneasca libera si crestineasca? Din galeria Istoriei Romanilor aflata astazi in robie, voevozii de ieri asteapta solemn de la noi cei ce am luat drumul exilului, sa le ducem mai departe mandra ctitorie, intru izbavirea cea vesnica a poporului nostru.

Nu a fost scopul meu sa fac o descriere istorica ci cu ajutorul celor cateva strofe din poemul Românie al lui Radu Gyr am incercat sa arat pe graiul poeziei tot ce ne leaga de meleagurile stramosesti ale cetatii ortodoxe, Athosul.

Pare nu ca un fel de inscriptie pe una din lespezile schitului Prodromos suna aceasta ultima strofa a poemului lui Radu Gyr, lespedea temeliei ce ar putea sa fie chiar inima noastra romaneasca:
Si-acest plaivaz, cu jocuri azurate

cu care tu, poete, umbre tesi

cu pragul manastirilor e frate

si cu baltagul aspru de plães.

(Sursa: "LIBERTATEA", New York
Director: Nicolae Nitã)

Aniversare Confucius

Confucianismul

Aparitia lui Confucius in istoria Chinei este considerata ca inceputul unei noi ere. Numele acestui erou al vietii spirituale chinezesti, Kung Fu-tzi (inaltul slujbas si filosof Kung), a fost latinizat in Confucius de misionarii crestini din secolul al XVII-lea. Desi n-a fost un intemeietor de religie propriu-zis, Confucius a avut o mare influenta asupra religiei chinezilor.

S-a acreditat o biografie a lui Confucius, din care putem retine ca Confucius s-a nascut in anul 551 i. Hr. in micul principat Lu, care forma o parte din actuala provincie Sandun din nord-estul Chinei. La varsta de 19 ani s-a casatorit si a avut un baiat si o fata. In anul 517 a mers in capitala imperiului, Lo-ian, ca sa studieze vechile rituri si obiceiuri ale dinastiei Ciou. Acolo l-a intalnit pe marele filosof Lao-tzi, cu care nu s-a inteles, dar a carui prezenta l-ar fi impresionat mult. Moare in anul 479 i. Hr., in varsta de 72 de ani, inconjurat de discipolii sai.

Invatatura lui Confucius

China a avut filosofi mai profunzi decat Confucius, totusi influenta acestuia asupra poporului chinez a fost mai mare decat a tuturor celorlalti. La aceasta au contribuit atat imprejurarile istorice cat si simplitatea invataturii sale. Traind intr-o vreme de mare confuzie politica si decadere morala, cand dinastia Ciou isi pierduse prestigiul, Confucius si-a pus viata in slujba imbunatatirii vietii politice si sociale din timpul sau. El n-a avut un succes real decat dupa moartea sa. Sub raport doctrinar, Confucius n-a lasat un sistem propriu. Ideile sale, ca si acelea ale lui Socrate, au fost transmise de discipolii sai. Sub raport religios, Confucius nu numai ca nu a adus nimic nou fata de vechea religie chineza, dar chiar si-a interzis orice speculatie teologica sau, nu l-a interesat, nu a fost obiectul preocuparilor sale indreptate exclusiv spre problemele de ordin practic, moral si social.

Filosofia morala a lui Confucius pornea de la principiul ca omul, fiind o particica din intreaga natura, un microcosmos, are in sine insusirile generale ale naturii, ale lui dao: ordine, dreptate, bunatate, sinceritate. De aceea este suficient ca omul sa fie instruit, dirijat, pentru a se perfectiona. Iar perfectionarea se face prin exemplul inaintasilor. Dupa exemplul acestora, copiii trebuie sa aiba un respect desavarsit fata de parinti, indivizii sa respecte statul, cei vii sa respecte pe cei morti, imparatul sa respecte pe ilustrii sai predecesori si sa se supuna Cerului. De la cel mai mic pina la cel mai mare trebuie sa-si respecte datoriile cara revin gradului lor ierarhic. Desi nu a fost nici filosof in adevaratul inteles al cuvantului, nici intemeietor de religie, Confucius a influentat religia chineza, indepartand-o de superstitii si pregatind poporul pentru intelegerea doctrinelor filosofice si religioase de mai tarziu.

Confucianismul ca religie

Dupa moartea lui Confucius, toti cei care il indepartasera sau il criticasera pentru rigurozitatea tinutei sale morale si-au aratat admiratia pentru marele moralist. Guvernatorul din Lu i-a consacrat o capela, unde aducea sacrificii spiritului lui Confucius si celor patru anotimpuri. Dar adevaratul sau cult a inceput mai tarziu, dupa 250 de ani, datorita imprejurarilor politice favorabile ideilor sale. Ca religie de stat, confucianismul a mentinut elementele fundamentale ale vechii religii chineze si in primul rand cultul stramosilor si al naturii, practicile cultice avand in centrul lor Cerul si pe "Fiul Cerului", imparatul. Locurile de cult ale vechii religii si-au pierdut desigur simplitatea de odinioara, devenind vaste temple, ca acela din Beijing, inchinat Cerului, care este cel mai mare templu din lume. Cultul imperial a luat sfarsit prin revolutia din 1912, iar in 1917, n-a mai fost recunoscut confucianismul ca religie oficiala a statului. Chiar si adeptii cei mai hotarati ai confucianismului, reproseaza astazi lui Confucius respectul sau exagerat pentru traditii si formalismul sau rigid, datorita carora China s-a caracterizat printr-o vadita nota de imobilitate. Insa invatatura lui Confucius, cu tot moralismul sau respectabil, este considerata ca un al doilea zid chinezesc, care a tinut China departe de influenta culturii europene.

Melancolie

Eugenia Enescu

Cerul nopţii e o scenă

Unde luminează aştrii,

Şi-unde Ielele de mână

Dansează pe nori albaştii.

Iată cum răsare Luna

Mândră fată din poveşti,

Revărsând din plin lumina,

Nu te saturi s-o priveşti.

Pe la porţi se-ascund iubiţii

Şoptind versuri de amor,

Mamele din umbra curţii

Veghează al lor odor.

Greierii înalţă firii

Cântecelele măiastre,

Iară florile iubirii

Parfumează calea noastră.

M-am imbracat in nuferi

Violetta Petre

M-am îmbrăcat în flori de nuferi plutitori

Şi m-am lăsat să curg pe langă vise

Aveam pădurile cu uşile deschise

De sălcii ce plângeau, săpând cărări...

Pe undele ascunse din izvoare

Născute din eroziuni în piatră seacă

De unde -un picur-lacrimă mai pleacă

Ca să îmbrăţişeze blândul soare...

Din toamna ce păstrează încă

Urmele verii răstignite-n vers

Pe care le păstrez într-un divers

Album de curcubee dintr-o luncă...

Atentie mamici! Concediul pentru cresterea copilului constituie vechime in munca

Un amendament adus Legii unice a salarizarii, acceptat duminica de Guvern, se refera la personalul care a beneficiat de concediu platit pentru cresterea si ingrijirea copilului de pana la 2 ani, respectiv 7 ani in cazul copilului cu handicap, precum si la personalul ale carui raporturi de serviciu au fost suspendate din alte cauze, potrivit legii."

Acestor angajati li se acorda, la reluarea activitatii, salariul de baza aferent gradului sau treptei profesionale in care au fost incadrati anterior suspendarii. Gradatia corespunzatoare transei de vechime in munca este determinata conform legilor specifice", a declarat Ioana Muntean, purtatorul de cuvant al Guvernului.

Raman astfel valabile prevederile OUG 148/2005 privind sustinerea familiei in vederea cresterii copilului si ale Legii 448/2006 privind protectia si promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.OUG 148/2005 privind sustinerea familiei in vederea cresterii copilului cu modificarile si completarile ulterioare prevede, la articolul 18 alineatul 7, introdus printr-o Lege aprobata in 2007, ca "perioada concediului pentru cresterea copilului in varsta de pana la 2 ani sau de pana la 3 ani in cazul copilului cu handicap constituie vechime in munca si in serviciu, care se are in vedere la stabilirea drepturilor ce se acorda in raport cu aceasta".

Legea 448/2006 prevede ca persoana care are in ingrijire, supraveghere si intretinere un copil cu handicap beneficiaza de concediu si indemnizatie de crestere a copilulului cu handicap cu varsta cuprinsa intre 3 si 7 ani. La articolului 13 alineatul 8 se precizeaza ca perioada de concediu " constituie vechime in munca si in serviciu, care se are in vedere la stabilirea drepturilor ce se acorda in raport cu aceasta."

14 septembrie,zi de post la Sarbatoarea Inaltarii Sfintei Cruci

Pe 14 septembrie, in cursul fiecarui an bisericesc, praznuim Inaltarea Sfintei Cruci. In aceasta zi, sarbatorim aflarea Crucii pe care S-a jertfit Hristos si inaltarea ei de catre episcopul Macarie al Ierusalimului in fata poporului, la 14 septembrie 335. Un alt eveniment pe care il sarbatorim in aceasta zi este si aducerea Sfintei Cruci de la persi la Ierusalim, in anul 629, de catre imparatul Heraclius.
Potrivit Traditiei, in vremea imparatului Constantin au fost descoperite trei cruci. Nestiindu-se care este Crucea lui Hristos, acestea au fost atinse de trupul unei femei moarte. Aceasta a inviat, atunci cand a fost atinsa cu Sfanta Cruce.
La inceput, sarbatoarea Inaltarii Sfintei Cruci avea un caracter local, serbarea ei fiind limitata doar la Ierusalim. Cu timpul, sarbatoarea s-a generalizat, incat in secolul al VI lea este intalnita in toata Biserica de Rasarit.

Semnul Sfintei Cruci
In secolul al doilea crucea era facuta pe frunte cu un singur deget (cel mare). Se crede ca el deriva din semnul thau, cu care erau pecetluiti membrii comunitatii mesianice in viziunea lui Iezechiel (9, 4-6). Incepand cu secolul al IV lea, intalnim obiceiul de a se insemna cu sfanta cruce fruntea, gura si inima. Tendinta de a inmulti insemnarea cu mici cruci peste tot trupul, poate fi prefigurarea unui singur semn, mare, al crucii pe care il facem astazi.Pentru a-i combate pe ereticii monofiziti si monoteliti care invocau facerea semnului crucii cu un singur deget ca expresie a invataturii lor (Hristos a avut o singura fire si o singura vointa), s-a stabilit ca semnul sa fie facut cu doua degete, ca expresie a faptului ca in Hristos sunt doua firi si doua vointe. Dupa secolul al VII lea, Biserica a randuit ca inchinarea sa fie facuta cu trei degete, in numele Sfintei Treimi.
Semnul sfintei cruci se face astfel: impreunam primele trei degete ale mainii drepte, iar celelalte doua le lipim de podul palmei. Astfel, cu varful celor trei degete unite ne insemnam la frunte, la piept, pe umarul drept si pe cel stang, rostind deodata cu el: in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, Amin. Cand zicem "in numele Tatalui", ne insemnam la frunte ; cand spunem "si al Fiului", ne insemnam la piept; cand rostim "si al Sfantului Duh", ne insemnam umarul drept si apoi cel stang, incheind cu "Amin".
Prin acest semn, crestinul primeste intr-un mod tainic puterea lui Hristos cu care El a biruit moartea, ca si el sa poata birui patimile. Se simte totdeauna intarit, pazit de cel rau prin acest semn, dupa cum si canta Biserica: "Doamne, arma asupra diavolului, crucea Ta o ai dat noua".Pecetluirea cu acest semn in Biserica incepe inca din pruncie. La a opta zi dupa nastere, preotul binecuvinteaza pruncul in chipul crucii, rostind asupra lui: "Sa se insemneze Doamne lumina fetei Tale peste robul Tau acesta... si sa se insemneze crucea Unuia-Nascut Fiului Tau in inima si in cugetul lui". La Botez si la ungerea cu Sfantul Mir se insemneaza in chipul crucii toate simturile si incheieturile, rostindu-se: "Pecetea darului Sfantului Duh".

In chipul crucii preotul binecuvinteaza credinciosii; cu aceasta incepe savarsirea Sfintelor Taine, sfinteste darurile aduse la Altar si toata zidirea. Crucea cuprinde intregul orizont al vietii noastre: se zugraveste pe sfintele vase, pe vesminte, pe cartile de cult; se vede ridicata la unele raspantii de drumuri si se aseaza la capataiul celor adormiti.
Istoria Sfintei Cruci
In anul 614, racla cu lemnul Sfintei Cruci a fost furata de persi si dusa la Ctesifon. Imparatul Heraclie o readuce la Ierusalim, in martie 630 si o depune in Biserica Sfantului Mormant. Incepand cu anul 1187, cand episcopul Bethleemului ia Sfanta Cruce in batalia de la Hattin, nu mai avem informatii despre ea.
Astazi, din Sfanta Cruce se mai pastreaza fragmente in Biserica Sfantului Mormant din Ierusalim, la Roma, in Franta (Saint Sernin de Toulouse; Capela “La Vraie-Croix” din Morbihan, Bretania; Anjou), Venetia, Constantinopol, Germania (Limburg an der Lahn), Belgia (Colegiul “Sfanta Cruce” din Liege), Spania (Santo Toribio de Liebana) etc. Nu trebuie uitat ca fragmentul cel mai mare din Sfanta Cruce se afla la Manastirea Xiropotamou din Muntele Athos, fragment care a fost adus spre inchinare in anul 1992 si in tara noastra.
* Inaltarea Sfintei Cruci se serbeaza cu post, pentru ca ea ne aduce aminte de patimile si moartea Mantuitorului.

Sofian Boghiu - sapte ani de la trecerea sa in nefiinta

Pe 14 septembrie, de ziua Inaltarii Sfintei Cruci, se implinesc 7 ani de la trecerea la cele vesnice a parintelui Sofian Boghiu, duhovnicul Bucurestilor. I.P.S. Teofan, pe atunci mitropolit al Olteniei, scria:„Parintele Sofian a plecat la Cer. Imparatia cea de sus se imbogateste cu un pamantean. Pamantul, in logica lumii, este mai sarac cu un om ceresc. Omenirea, in logica credintei, devine mai bogata, caci, acolo sus, un rod al ei, gasindu-si odihna, se osteneste in rugaciune pentru oameni“.
Parintele Sofian Boghiu s-a nascut in comuna Cuconestii-Vechi, jud. Balti, dincolo de Prut, la 07.X.1912. A primit la botez numele Serghei. La varsta de 14 ani, ajunge frate de manastire la Schitul Rughi, jud. Soroca, iar dupa 11 ani de ascultare primeste tunderea monahala in Manastirea Dobrusa. A urmat scoala de cantareti la Dobrousa si Seminarul monahal de la Cernica, unde ii va avea printre colegi, pe Patriarhul Teoctist, pe episcopul Ramnicului – Gherasim Cristea si pe Arhim. Grigorie Babus.
La data 06 august 1939 este hirotonit diacon, in Catedrala din Balti, de episcopul Tit Simedrea. Din cauza ocuparii Basarabiei de catre rusi, este nevoit sa paraseasca Manastirea Dobrousa si astfel, alaturi de staretul sau si ceilalti frati din obste, ajunge la Manastirea Caldarusani.
In anul 1940 se inscrie la Academia de Belle Arte din Bucuresti, sectia Arta Decorativa, devenind in anul 1945, pictor licentiat. Multe lacasuri din tara si din strainatate poarta urma mainilor sale, cu a caror smerita truda le-a impodobit. Dintre acestea amintim: Schitul Darvari (1964 si 1993), Manastirea Agapia (1970), Manastirea Deir-El-Harf – Liban (1971), Manastirea Radu-Voda – Bucuresti (1973), Catedrala din Homs – Siria (1978), Biserica din Hama – Siria (1979). A predat pictura la seminariile monahale din Manastirea Neamt si Curtea de Arges, a organizat ateliere de icoane si picturi de catapeteasma la Manastirea Plumbuita si Schitul Maicilor. A pictat in tara 25 de biserici, din care 6 integral, iar restul restaurate. In strainatate a pictat integral trei biserici.
In perioada 1942-1946, urmeaza cursurile Facultatii de Teologie, sustinanad lucrararea de licenta cu titlul:„Chipul Mantuitorului in iconografie“. Este hirotonit preot la Manastirea Antim, la 15 noiembrie 1945.
In vara anului 1958, este arestat si inchis, impreuna cu alti membrii din cadrul miscarii spirituale „Rugul Aprins“. A fost condamnat la 16 ani de inchisoare pentru „uneltire contra ordinii sociale prin activitate mistica dusmanoasa“. Dupa 6 ani a fost pus in libertate. Despre acei ani declara mai apoi: „Daca pot zice asa, mie mi-a placut in inchisoare [...] Era bine acolo. Mult mai bine decat aici, in asa-zisa noastra libertate. Te puteai concentra [...] Nimic nu te distragea de la Dumnezeu. Pe cand afara… cate probleme!”
In dimineata zilei de 14 septembrie 2002 a trecut la cele vesnice. La marea sarbatoare a Crucii, parintele a fost pomenit de doua ori - la ectenia celor vii si, cateva ore mai tarziu, la cei mutati la Domnul. A murit chiar in timpul Sfintei Liturghii.
Duhovnicii Antimului, parintele Sofian Boghiu si parintele Adrian Fageteanu, au reprezentat constiintele cele mai vii ale manastirii in perioada de dinainte de Revolutie, dar si dupa. „Primul lucru pe care il sesizai in prezenta parintelui Sofian era pacea, cu care raspundea la orice problema care ii era pusa inainte. Pacea este semnul prezentei lui Hristos in om. Netulburarea pe care o citeai in chipul batranului staret era marturia odihnei Duhului Sfant in persoana lui. Intelegerea pe care ti-o impartasea atunci cand slujea sau vorbea, te facea sa simti iradierea luminii lui Hristos. Parintele Adrian avea un caracter deosebit de cel al parintelui Sofian. El spunea lucrurile foarte direct, avea darul de a te trezi; daca parintele Sofian facea operatia mai cu delicatete, de multe ori «anesteziind pacientul», parintele Adrian il trezea pe cel bolnav, ca el sa fie constient de operatia ce i se facea“, povesteste staretul Mihail Stanciu.

Şi ce dacă...

Leonid IACOB

Şi, dacă vine toamna,

nici nu-mi pasă

că mi-am luat umbrela

şi-am plecat,

pe-afară, de mă plouă,

stau în casă

fiindcă la mine

io mi-s împărat.

Dar am s-o rog ,

dac-o vrea zurlia,

să fie mai călduţă,

nu cu ploi,

să-mi lase flori

şi să îmi coacă via

şi apoi din must

să bem doar amândoi.

Ei, şi? să vie!

O şi văd că vine,

se furişează

hoaţa prin livezi,

îmi pune galben puf

peste gutuie

şi tot cu galben dă

pe pomii verzi.

Dar tu,o fată buna

ca şi toamna,

trimite-mi

pe o floare un surâs

şi-apoi pe fruntea mea

îţi pune palma,

să mă cufund

în înserări de vis.

Iar eu cu sufletu-mi

te voi cuprinde

şi ţi-oi cânta

a lumii melopee,

ca zămislită eşti

din ceruri blânde,

iubire,

ce ai nume de femeie.

Poveste cu tâlc

O femeie iese din casă şi vede 3 moşnegi cu barbă albă stând în faţa casei. Nu-i cunoştea dar vazându-i supăraţi îi invita în casă să manânce ceva.

“Soţul tău este acasă?” – întreabă ei.

“Nu , este ieşit”

“Atunci nu putem intra” – replică ei.

Seara când soţul se întoarce acasă ea îi povesteşte despre cei trei moşnegi..

“Du-te şi spune-le că am venit şi pofteşte-i înăuntru “

Femeia se duce şi îi invită.

"Nu putem intra toţi în casă" replică ei.

"Cum aşa?" întreabă ea.

Unul dintre moşnegi îi explică. Eu sunt BUNĂSTARE , el este SUCCES iar celălalt este IUBIRE. Acum du-te şi întreabă-l pe soţul tău care dintre noi să vina în casă. Femeia intră în casă şi îi spune soţului, care se bucură.

"Ce bine!!, în acest caz invită-l pe BUNĂSTARE să ne umple casa cu bunăstare!"

Soţia nu a fost de acord. “De ce să nu-l invităm pe SUCCES?”

Nora îi asculta dintr-un colţ al casei. "N-ar fi mai bine să-l invităm pe IUBIRE? Casa noastră ar fi atunci plină de iubire!" – a sugerat nora.

"Hai să ne ghidăm după sfatul norei" îi zice soţul soţiei. "Du-te afară şi invită-l pe IUBIRE să ne fie oaspete."

Femeia iese afară şi întreabă: “Care dintre voi este IUBIRE? Pe el îl invităm să ne fie oaspete” IUBIRE porneşte înspre casă. Odată cu el se pornesc în urma lui şi ceilalţi doi.

Surprinsă femeia întreabă : “L-am invitat doar pe IUBIRE. Cum de veniţi şi voi cu el?”

Cei trei moşnegi replicară: "Dacă l-ai fi invitat pe BUNĂSTARE sau pe SUCCES, ceilalţi ar fi rămas pe loc, dar de vreme ce l-ai invitat pe IUBIRE , unde merge el mergem şi noi. Unde este IUBIRE este şi BUNĂSTARE şi SUCCES!!!!!!"

DORINŢA MEA PENTRU TINE CITITORULE …

- Unde este durere, îţi doresc pace şi fericire.

- Unde sunt îndoieli personale, îţi doresc reînnoirea încreder în abilitatea ta de-a trece peste greutăţi.

- Unde este oboseală sau blazare, îţi doresc înţelegere, răbdare şi puteri reînnoite.

- Unde este frică , îţi doresc iubire şi curaj.

Povesti de week-end - Locuri misterioase din Romania

Uitate pe nedrept, trecute sub tacere de dezinteresul majoritatii cercetatorilor, pe teritoriul Romaniei exista nenumarate zone unde realitatea este invinsa de paranormal si unde taramurile se contopesc in soapte de legende, mistere si povesti incredibile. O parte a acestora sunt amintite mai jos. Ordinea in care sunt prezentate este absolut intamplatoare, nu am incercat sa alcatuim un top. La urma urmei, nu exista termen de comparatie intre locurile tainice cu care a fost binecuvantat sau blestemat pamantul romanesc.

Polovragi - Adevarata pestera a lui Zamolxis?

Pe malul Oltetului, intr-o ambianta de vis, in mijlocul naturii ne priveste ochiul negru al unei pesteri in care a fiintat odinioara insusi Zamolxis, Zeul-Om atat de iubit de daci . Numita printre altele, pestera lui Zamolxis, Pestera lui Pahomie sau Pestera Polovragi, formatiunea carstica din muntii Olteniei ascunde taine nebanuite. Profesorul Nicolae Simionescu dezvaluie o parte din denumirea de Polovragi, sugerand ca se trage din existenta unei campii “Poleo” unde se adunau vracii si initiatii dacilor. Ermitii daci erau capabili sa vindece toate bolile vremurilor cu ajutorul plantei magice numita Polovraga, planta disparuta in zilele noastre. Polovragi este, de asemenea, pestera descrisa de Mihai Eminescu in poemul “Memento mori”.Conform legendelor, Zamolxis era detinator al unor puteri uluitoare , fiind capabil sa-si schimbe dupa dorinta infatisarea din tanar in batran. Prin pestera Polovragi, zeul suprem al geto-dacilor intra in adancuri pentru a iesi peste munti la cetatea Sarmizegetusei. Cand speologii au cercetat pestera in premiera, acum circa 100 de ani, au fost uluiti sa descopere urme de picioare umane incaltate, vechi de 2.000 de ani, fara indoiala urme de daci.
Zvonurile despre comorile dacice ascunse in Polovragi au atras sumedenie de rauvoitori si aventurieri lacomi. Toti acestia au avut parte de morti tragice in incercarile lor nesabuite de a tulbura linistea locului. Se spune ca blestemul lui Zamolxis inca vegheaza locul. Stau marturie zecile de cazuri, povestite in popor, despre ciobani carora le-au disparut oile, vacari care au ramas fara vacile din fata ochilor, nuntasi carora le disparea de pe mese bautura si mancarea - lasandu-i muti de spaima si bolnavi de nebunie.Entuziastii fenomenelor paranormale numesc zona “Triunghiul Bermudelor din Oltenia”. O intamplare demna de retinut este acea care vizeaza cunoscutul obicei al lui Tudor Valdimirescu de a reveni pentru rugaciune in preajma zidurilor Manastirii Polovragi. O iscalitura a sa ramasa in manastire se adauga variantei neoficiale in care o sosie a sa ar fi fost ucisa de eteristi, pe cand Domnul Tudor, un initiat al vremii, a ramasa in manastire pentru a trai deghizat in calugar pana la sfarsitul vietii.

Sinca Veche & enigmele bisericii din stanca

Situat in frumoasa Tara a Fagarasului, Sinca Veche este un fascinant si stravechi sat romanesc care a avut candva patru biserici, trei de lemn si una din piatra; in prezent pastrandu-se doar biserica de piatra, care este si cea mai veche. Aceasta a fost construita pe locul unui strabun loc sacru despre care cercetatorii spun ca are o vechime uluitoare de circa 7.000 de ani. Cu toate ca exista numeroase voci care afirma ca biserica a fost unul dintre primele locuri de cult crestin din Dacia, o parte a specialistilor atrage atentia asupra inscriptiilor ne-crestine de pe unul dintre peretii altarului. Conform preotului Silvestru Popovici din Sinca Veche, acest perete face parte din biserica interioara, din pestera, care a fost in mare parte distrusa de catre cei care au sapat de-a lungul veacurilor in cautare de comori.

Incarcatura subtila a acestui loc se manifesta uneori prin aparitii inexplicabile de sfere de lumina, cruci si semne stranii . Pe unul dintre pereti se mai poate observa o sculptura a unui cap de dac cu barba, plete si cusma. Zona mai este celebra in randul initiatilor deoarece aici, in prejma marilor sarbatori religioase, unii oameni spun ca aud coruri care canta cantece de o frumusete nelumeasca. Toti cei care au auzit corul din alta lume au fost frapati de faptul ca, desi muzica parea bisericeasca, iar cuvintele se auzeau clar, nu reuseau sa retina sensul lor. Termenii nu sunau romaneste si totusi nu pareau straini de limba romana arhaica. Sa fi fost cantece in limba daca?

Despre sacralitatea acestui loc vorbesc numeroase intamplari, precum povestea lui Gheorghe Moldovan, un localnic urmarit de Securitate in anul 1953 pentru colaborare cu Rezistenta Anticomunista din Fagaras. Moldovan viseaza niste fiinte de lumina care-l avertizeaza si-l sfatuiesc unde sa se ascunda pentru a nu fi gasit. 43 de ani mai tarziu, in 1996, reporterul TVR Lucian Babeanu a intrat in pestera dorind sa traga cateva cadre si cu aceasta pentru o emisiune cand, spre stupoarea cameramanului, camera video a inceput sa porneasca si sa se opreasca singura, neraspunzand la comenzi. Crezand ca aparatul de filmat este defect, echipa a parasit pestera, iar in studiouri, cand au vizionat ceea ce se inregistrase, au avut surpriza sa observe sfere de lumina stralucitoare care roiau in adancul bisericii…

Blestemul comorilor din Baragan

Pentru majoritatea romanilor, Baraganul nu este altceva decat o campie nesfarsita unde iarna musca viscolul, iar vara soarele arde ucigator. Insa, foarte putini oameni cunosc suita de mistere care invaluie oceanul de campie dintre Marea Neagra, Carpati si Dunare, un taram evocat deseori de Panait Istrati si Fanus Neagu. Conform legendelor locale, in pamanturile campiei se afla ingropate numeroase comori pazite de blesteme crunte. Undeva intre Calarasi si Lehliu se gaseste satul Dor Marunt, celebru nu demult pentru frumosii armasari care alcatuiau cea mai mare herghelie de cai de rasa din Baragan. Aici se afla, insa, ingropate si comori stravechi strajuite de flacari ireale, de un albastru nelumesc care danseaza in puterea noptii pe necuprinsul campurilor.

Celebru in acest sens este locul denumit La Movila, unde, inainte de Revolutia din 1989, un satean a descoperit in timp ce ara, un ulcior plin cu bani de aur. Fire marinimoasa, localnicul i-a impartit frateste cu ceilalti sateni. Nu a durat mult pana cand despre aceasta isprava a aflat si Militia, care s-a autoinfintat si a confiscat taranilor toate monedele gasite.

Soarta blestemata a comorilor este intarita de povestea lui Gheorghe Prepelita, un satean care a descoperit peste 100 de monezi de aur. Prepelita nu a suflat un cuvant, dar satenii vedeau cum neamul lui isi construieste case si grajduri noi, se imbraca scump, isi cumpara turme de oi si vite. Blestemul comorii nu dormea: la 7 luni de la descoperirea averii, nevasta lui Prepelita se arunca fara motiv intr-o fantana. La cateva saptamani dupa, ginerele sateanului are aceeasi soarta, pentru ca, peste un an de zile, fiica lui Prepelita sa se spanzure de aceeasi fantana.

La fel de sinistru este - spun legendele - si blestemul comorii lui Pintecan, un alt satean care a gasit un butoias cu galbeni de aur ingropat la radacina unui nuc. In noaptea imediat urmatoare, “norocosul” Pintecan aude in vis o voce care-i porunceste sa construiasca o biserica pe locul unde a descoperit banii sau il va ajunge blestemul comorii. Dimineata, Pintecan a ignorat visul, grabit sa se imbogateasca. Si-a impartit comoara in familie si s-a apucat de afaceri prospere. La doi ani de la eveniment, cand se intorcea acasa si-a gasit baietelul de doi ani spanzurat intre gratiile de la patut. In noaptea nenorocirii, a visat din nou aceeasi voce care l-a avetizat ca daca nu face biserica, va fi lovit de necazuri si mai mari. Socat, omul a construit cea de-a doua biserica a satului, care este vizibila si astazi.

Fantomele de pe Dealul Luncanilor

Undeva in inima Moldovei, intre orasele Iasi si Pascani, se fla satul Sarca din care se poate ajunge in comuna Luncani. Faptele stranii petrecute aici avertizeaza orice drumet care vrea sa plece la ceas de seara spre Luncani. Mai ales daca drumetul este un om bun cu inima curata, deoarece fantomele pripasite in aceste locuri, pandesc in special pe cei cu suflet bun. Stau marturie in acest sens, intamplarile inspaimantatoare prin care au trecut destul de recent oameni precum Elena Surugiu, Petruta Muscalul, Maria Piper si altii.

Salasul fantomelor din zona este cantonat undeva la captul unui iaz secat , unde - conform povestilor - oamenilor le apar stafii care-i urmaresc cale de 3 kilometri pana in satul Goesti. Batranii povestesc ca in locul blestemat au fost ingropati fara imparatasanie si lumanare multi soldati ucisi in 1917, in decursul primului Razboi Mondial. Astfel se explica de ce zeci de drumeti spun ca au vazut odata cu caderea noptii, siluete translucide, albe si tacute care pluteau alaturi de ei, intotdeuna pe partea dreapta a drumului. Batranii spun ca soldatii-fantome, care acum sunt prinsi intre lumi, stafiile lor aparandu-le in special oamenilor cu suflet bun si copiilor, asteapta ca pe dealul Luncanilor sa se faca o slujba de pomenire a sufletelor si o sfintire a locului.

Costesti, locul unde duhurile dau cu pietre

Localitatea Costesti din judetul Arges a figurat acum cativa ani pe prima pagina a cotidianelor romanesti datorita dezbaterilor specialistilor in paranormal. Cazul in sine a fost observat si filmat de numerosi martori oculari, ceea ce-i da un plus de credibilitate. Totul a inceput in noaptea zilei de 20 martie 1997, cand asupra casei familiei Panait Draghici s-a abatut din senin o ploaie de pietre de diferite dimensiuni, in urma careia atat proprietarii, cat si vecinii lor s-au ales cu o spaima sora cu moarte, precum si cu acoperisurile distruse si ferestrele sparte.

Dupa prima seara “paranormala”, ploaia de pietre a continuat a doua zi, tot la lasarea serii. Pana in noaptea de 24 martie, inainte de sarbatoarea de Bunavestire, intamplarea s-a repetat consecutiv in fiecare seara, politia locala din Costesti rezumandu-se la a observa ciudatul fenomen alaturi de tot satul, dupa care a intocmit un raport de pagube si distrugere fara faptas. Dupa Bunavestire, ploaia de pietre a incetat brusc. Linistea a durat doar pana pe 29 august 1997, cand tirurile de pietre aruncate de maini invizibile au reinceput mai violent decat in primavara. Oamenii au apelat la Georgica Cretu, preotul paroh din Costesti care a venit in casa lor chiar in timpul unei ploi de pietre pentru a citi cu glas tare Moliftele Sfantului Vasile cel Mare. Spre surprinderea tuturor, pe intreaga durata a slujbei atacul a incetat, pentru a reincepe insa la scurt timp dupa aceea…

Culmea manifestarilor bizare din Costesti s-a inregistrat pe 4 septembrie 1997. In acea zi, mobilele au inceput sa se miste prin casa dintr-o camera in alta, mutate parca de niste carausi invizibili. Peste doar cateva zile, crestinii urmau sa sarbatoreasca Nasterea Prea Sfintei Fecioare Maria. Linistea s-a asternut de atunci asupra gospodariei familiei Draghici. Entuziastii fenomenelor paranormale sunt de parere ca atacul s-a datorat unor demoni sau unor furtuni magnetice. Altii inainteaza ipoteza unui fenomen evident de Poltergeist . Faptasa ar fi fost Achilina Marciuc, o femeie care pe parcursul intregii sale vieti s-a certat cu familia Draghici. Mai mult, in timpul acceselor sale de furie, batrana Achilina arunca cu pietre in casa vecinilor sai. Achilina Marciuc a murit singura intr-o mizerie crunta pe data de 11 august 1987. Se pare ca spiritul neadormit al batranei i-a urat atat de mult pe membrii familiei Draghici, incat a dat cu pietre in casa vecinilor atat in lumea acesta, cat si de pe lumea cealalta…

Poeni, satul blestemat de lupi…

Satul Poeni de la poalele Muntilor Poiana Rusca ascunde niste intamplari care ar face cinste oricarui roman de groaza marca Stephen King. Cazul cuprinde o serie de atacuri ale lupilor indreptate asupra mai multor sateni. O femeie, Maria Sarbu, a fost chiar omorata si devorata de ceea ce, la prima vedere, pare un lup. Insa toti zoologii afirma ca, de obicei, lupii nu ataca oamenii decat daca sunt turbati, ceea ce in povestea de fata este putin probabil. Totodata, in nicio circumstanta lupii nu devin mancatori de oameni, fenomen care se intalneste doar in cazul tigrilor, leilor si leoparzilor. Misterul de la Poeni se adanceste si mai mult daca luam in calcul faptul ca in zona respectiva nu mai existau lupi de peste o suta de ani.

Batranii satului sunt de parere ca faptasul nu a putut fi in ruptul capului un lup obisnuit, ci ca animalul care a atacat oamenii din Poeni a fost un lup necurat, un strigon, cum se spune in aceste parti strigoiului. Cei care au scapat povestesc ca fiara din alta lume arata precum un caine mare, negru cu blana zburlita, care nu lasa urma pe zapada sau prin praf atungi cand fuge, ca si cum ar fi plutit. De asemnea, povestile spun ca aratarea disparea instantaneu daca oamenii apucau sa-si faca semnul crucii sau sa roasteasca o rugaciune. Drac sau suflet neadormit de strigoi, nu se stie exact ce a atacat satul Poeni. Oamenii sunt de parere ca povestea neamului muscat de fiara necurata incepe acum peste doua sute de ani, cand cineva din familia respectiva ar fi omorat un alt satean pentru a-i fura o arma foarte valoroasa. Cel ucis era unicul fiu al unei batrane care in ziua inmormantarii ar fi aruncat in cimitir un greu blestem asupra neamului ucigasului fiului sau.

Balta Vrajitoarelor

Satul Boldesti. Padurea Boldu-Creteasca. Langa Bucuresti, la doar 30 de minute distanta de padurea Cernica, exista o balta blestemata, recunoscuta si temuta inclusiv in prezent de localnici. Ascunsa in mijlocul padurii Boldu-Creteasca, balta este la prima vedere un banal ochi de apa de dimensiuni mai mult decat modeste, cu un diametru de doar 5 metri. In ciuda aparentei obisnuite, se spune ca peticul de apa este inconjurat de forte din alte lumi si este loc de manifestari inexplicabile.

Faima baltii este demult cunoscuta de vrajitoarele tiganci care se aduna din lumea intreaga aici, in prejma noptilor de Sfantul Gheorghe, Sanziene si Sfantul Andrei, atunci cand se spune ca se deschid temporar portile spre celelalte taramuri. Balta este un loc al puterii transmis din generatie in generatie in randul vrajitoarelor. Se pare ca orice vraja, blestem sau dezlegare spuse pe malul acestei mici balti ascunse la marginea Bucurestilor se indeplineste negresit. Parca pentru a adauga un miez de adevar in povestea vrajitoarelor, exista oameni care au observat in preajma baltii o serie de fenomene ciudate precum fulgere globulare si furtuni iscate din senin in perimetrul restrans al baltii. De asemenea, numeroase animalele (cai, vite, oi, capre, caini sau pisici) refuza sa bea apa de aici, preferand parca sa moara de sete decat sa se adape din balta.

Balta, care are o adancime de doar un metru si jumatate, nu seaca, nu se mareste, nu se micsoreaza niciodata - indiferent daca este seceta sau ploua abundent. Cu toate acestea, conform legendelor, balta pare a nu avea fund: oamenii din zona spun ca au aruncat in ea un bolovan greu de 20 de kilograme. Acesta ar fi disparut fara urma in doua saptamani…

Erika-Francesca

Erika-Francesca

Strugurii, izvor de sanatate

Din cele mai vechi timpuri si pana acum, strugurii au ocupat un loc important in alimentatia omului, dar si in vechile tratamente medicale. Initial, vita-de-vie s-a gasit in stare salbatica pe tarmurile Marii Negre si ale Marii Caspice, iar de aici s-a raspandit in Europa (Italia, Grecia, Franta) si in Asia Mica (Israel). Medici renumiti ai Antichitatii, precum Hipocrate si Pliniu, dar si alti celebri invatati, de atunci si pana in zilele noastre, recomandau folosirea strugurilor ca medicament impotriva frigurilor si anginei, iar romanii ii intrebuintau pentru dezintoxicarea organismului.

Strugurii contin o serie intreaga de oligoelemente ce intaresc organismul si ii dau vitalitate, de aceea au fost denumiti „polivitamine naturale”. In compozitia lor intalnim: calciul, fosforul, potasiul, sodiul, fierul, dar si vitaminele A, B1, B2 , C, precum si niacina si taninuri. Valoarea energetica a 100g struguri este de 98 kcal, din care se asimileaza in organism aproximativ 90%. Studiile medicale confirma faptul ca strugurele negru este unul dintre cele mai sanatoase fructe. Strugurele negru contine resveratrol – unul dintre cei mai puternici antioxidanti naturali cunoscuti; picnogenol – al doilea antioxidant exogen ca forta; licopen; luteina; bioflavonoide; acizi grasi omega 3 si 6; mangan; cupru; antocianide; acid elagic si melatonina.

Resveratrolul se gaseste in general in fructele de culoare violetneagra, si nu numai, in sucul de struguri negri, in samburii de struguri si in pielita. Resveratrolul are un potential antioxidant de 50 de ori superior vitaminelor C si E la un loc, este de 10-20 de ori mai puternic decat vitamina E in ce priveste protectia antioxidativa, pentru ca impiedica oxidarea LDL-colesterolului si scade nivelul sangvin al colesterolului total si al trigliceridelor, fiind un vasodilatator arterial. Resveratrolul poate reduce dezvoltarea melanomului malign, poate avea actiune citostatica in cancerul de san, poate micsora nivelul colesterolului total sangvin, previne si combate eficient osteoporoza.

Picnogenolii impreuna cu vitaminele A, C si E au o puternica actiune antioxidanta, contribuie la reglarea tonusului muscular al arterelor, combatand vaso-spasmul, intaresc peretele capilar, mentinandu-i elasticitatea si integritatea. Efectele benefice ale picnogenolului au fost studiate in bolile degenerative cardiovasculare, in fragilitatea capilara si in insuficienta venoasa periferica. Picnogenolii previn si combat retinopatia (microangiopatia retiniana) diabetica si nondiabetica, au actiune antienzimatica (in vitro) impotriva elastazei, hialuronidazei, colagenazei, a1-antitripsinei, xantinoxidazei si b-glucuronidazei. Licopenul, uimitorul colorant rosu, este o substanta cu efecte antitumorale in cancerul de prostata, san, vezica urinara, pancreas, plamani si piele, in cancerul cervical, ovarian, uterin, intestinal.

Licopenul reduce semnificativ riscul aterosclerozei, iar incidenta infarctului miocardic scade cu 20-50% la persoanele ce consuma frecvent struguri, unde pocesele de imbatranire celulara sunt incetinite. In consumul de licopen se pun mari sperante pentru prevenirea bolilor neoplazice, degenerative si a maladiei Alzheimer. Sa nu uitam ca licopenul este cel mai important reprezentant al familiei carotenoizilor. Cercetarile privind degenerarea maculei la varste inaintate au dovedit rolul protector important al luteinei (6 mg/zi luteina timp de 6 luni scad incidenta degenerarii maculei cu 43%).

Efectul antioxidant al luteinei se manifesta nu numai la nivelul aparatului vizual, dar si la nivelul altor organe, precum si in cadrul unor lanturi metabolice, putand fi utilizata cu rezultate bune de catre toti cei carora li s-a recomandat consumul de antioxidanti, pentru prevenirea bolilor cardiovasculare, a cancerului de prostata etc. Efectul luteinei este amplificat de licopen, cu consecinte deosebite in ce priveste scaderea colesterolului sangvin si incetinirea sau stoparea degenerarii maculare.

Bioflavonoidele au un efect sinergic cu vitamina C, avand o mare importanta in intarirea peretelui capilar. Cele mai cunoscute bioflavonoide sunt: quercetina, rutina, hesperidina, naringina, baicalina si picnogenolul. Bioflavonoidele cresc rezistenta capilarelor, reglandule permeabilitatea, si se opun formarii de varice si de hemoroizi. De asemenea, bioflavonoidele au un efect antianginos, tonic cardiac, antiaterosclerotic de prima mana si antitrombotic. Bioflavonoidele preintampina ridarea si imbatranirea pielii, mentinandu-i elasticitatea si tineretea.

Acizii grasi omega 3 scad fibrinogenul si agregarea plachetara si cresc timpul de sangerare. Alte caracteristici: reduc intinderea zonei de necroza cardiaca post-infarct recent, regularizeaza ciclul menstrual, diminueaza frecventa si intensitatea durerilor menstruale. Acizii grasi omega 6 asigura buna functionare a sistemului nervos central, intrand in structura membranelor neuronale.

Manganul este necesar structurii osoase normale si a cartilajului articular, este antialergic si un desensibilizant redutabil. Cuprul contribuie la integritatea membranelor celulare, limiteaza formarea radicalilor liberi, creste apararea imuna, reduce simptomele artritei, mentine vasele arteriale curate (de ateroscleroza) si elastice.

Antocianinele reduc frecventa tuturor cancerelor, indiferent de localizare, atat prin actiune directa, de distrugere tumorala, cat si prin reciclarea glutationului (cel mai puternic si mai important dintre antioxidantii produsi de organism).

Acidul elagic este capabil sa neutralizeze actiunea substantelor pro-carcinogene.

Melatonina reduce nivelul colesterolului, atenueaza efectele negative ale stresului, protejeaza impotriva bolilor cardiace degenerative, coboara nivelul colesterolului sangvin si este un factor antitumoral. Strugurele negru este printre putinele alimente ce contin cantitati importante de melatonina si lecitina.

Zaharurile prezente in bobul de strugure sunt usor asimilate din cauza ca sunt in majoritate monozaharide: glucoza si levuloza. In urma unui experiment interesant s-a constatat ca valorile substantelor azotoase, minerale si ale zaharului din struguri sunt comparabile si cu cele ale laptelui matern. Strugurii au un efect deosebit asupra aparatului digestiv, avand proprietati tonicaperitive, util in dispepsii, atonii gastro-intestinale, hepatite si ascite. Strugurele negru este diuretic, laxativ, uricozuric, coleretic, colecistokinetic, laxativ, detoxifiant (-Hg, Pb-), hipocolesterolemiant, regenerator hepatic (in statusul posthepatitic), puternic calmant si combate insomniile. Cine poate beneficia de cura de struguri? Proprietatile diuretice si depurative fac din struguri un adjuvant de mare pret in bolile amintite pana acum in cursul acestui articol, cat si in bolile de piele, artrita, reumatism, guta si afectiuni renale inclusiv litiaze (pietre).

Cura de struguri este utila si datorita faptului ca are actiune de scadere a tensiunii arteriale si a colesterolului, recomandandu-se in obezitate si in avitaminoze.

Mustul imbunatateste, de asemenea, buna functionare a ficatului si a rinichilor. Mustul ce se obtine din struguri este folosit si ca regenerator al organismului, pentru continutul in lecitina, substanta extrem de importanta pentru sistemul nervos. De aceea mustul a fost denumit si lapte vegetal. Daca vrem sa folosim mustul ca medicament, trebuie sa avem grija ca acesta sa nu fie fermentat, pentru ca si-ar pierde mult din calitatile lui vindecatoare. Prin fermentare, cantitatea vitaminelor si cea a antioxidantilor scad, cu exceptia resveratrolului ce creste semnificativ, iar organismul va fi nevoit sa utilizeze o buna parte dintre alti antioxidanti pentru metabolizarea sau anihilarea efectelor alcoolului. Un alt studiu interesant a demonstrat faptul ca mustul rosu nefermentat de struguri contine o varietate deosebita de flavonoizi. Acesti flavonoizi fenolici inhiba formarea cheagurilor de sange, iar antocianinele, prezente in mustul rosu si strugurii rosii sau negri, au si ei un efect protector fata de bolile de inima, gratie capacitatii lor de a inhiba sinteza de colesterol. Acesti antioxidanti inhiba agregarea plachetara, scad riscul de formare a cheagurilor de sange si reduc considerabil riscul aparitiei infarctului de miocard. Pentru a beneficia din plin de acest efect sanogen se recomanda a se consuma un pahar mare de must pe zi.

Acest studiu a fost realizat si prezentat de American College of Cardiology, care consemneaza si faptul ca mustul rosu nefermentat de struguri reduce activitatea plachetara cu aproximativ 75%, fata de numai 45% cat o reduce aspirina.

Multa sanatate!

La multi ani!

Prea Sfânta Născătoare de Dumnezeu,

Fecioara Maria, să vă binecuvâteze,

si să vă ocrotească permanent!

Predestinarea

Prestiinta lui Dumnezeu nu inseamna predestinare. In Apocalipsa, Dumnezeu spune "Eu stau la usa si bat". Deci, El bate la usa propriului Sau chip si asteapta ca acesta sa-i deschida si nu predetermina nimic. Acest lucru face ca omul sa nu fie un obiect al actiunii dumnezeiesti. Omul este liber si libertatea sa contine si optiunea cea mai de temut: aceea de a se decide impotriva lui Dumnezeu. In Epistola catre Filipeni intalnim indemnul "cu frica si cutremur lucrati la mantuirea voastra" (Filip. 2, 12-14). De aici reiese ca ar fi imoral sa fim facuti raspunzatori pentru ceva ce nu avem libertatea sa facem. Daca Dumnezeu ar fi predestinat totul pentru fiecare dintre noi, ar insemna ca n-ar mai trebui sa existe judecata, caci ea s-ar face pe baza celor hotarate de Dumnezeu si nu pe ale noastre. Sigur, Dumnezeu prestie negrija, necredinta si lipsa lucrarii noastre in a implini voia Sa, dar El nu a poruncit si nici nu a hotarat ca noi sa fim lipsiti de puterea de a ne schimba. Parintele Dumitru Staniloae afirma ca: "Dumnezeu priveste la faptele omului dintr-un plan care depaseste succesiunea temporala, dar fara sa o desfiinteze ... raportul intre prestiinta lui Dumnezeu si libertatea omului nu poate si nu va putea fi eventual clarificata niciodata de gandirea omeneasca."

In acest sens este graitor Psalmul 138:

"Doamne, cercetatu-m-ai si m-ai cunoscut.

Tu ai cunoscut sederea mea si scularea mea;

Tu ai priceput gandurile mele de departe.

Cararea mea si firul vietii mele

Tu le-ai cercetat si toate caile mele mai dinainte le-ai vazut.

Ca inca nu este cuvant pe limba mea Si iata, Doamne,

Tu le-ai cunoscut pe toate si pe cele din urma si pe cele de demult;

Tu m-ai zidit si ai pus peste mine mana Ta.

Minunata este stiinta Ta, mai presus de mine; este inalta si n-o pot ajunge.

Unde ma voi duce de la Duhul Tau si de la fata Ta unde voi fugi?

De ma voi sui in cer, Tu acolo esti.

De ma voi cobori in iad, de fata esti.

De voi lua aripile mele de dimineata si de ma voi aseza la marginile marii

Si acolo mana Ta ma va povatui si ma va tine dreapta Ta.

Si am zis: "Poate intunericul ma va acoperi si se va face noapte lumina dimprejurul meu".

Dar intunericul nu este intuneric la Tine si noaptea ca ziua va lumina.

Cum este intunericul ei, asa este si lumina ei.

Ca Tu ai zidit rarunchii mei, Doamne, Tu m-ai alcatuit in pantecele maicii mele.

Te voi lauda, ca sunt o faptura asa de minunata.

Minunate sunt lucrurile Tale si sufletul meu le cunoaste foarte.

Nu sunt ascunse de Tine oasele mele, pe care le-ai facut intru ascuns, nici fiinta mea pe care ai urzit-o ca in cele mai de jos ale pamantului.

Cele nelucrate ale mele le-au cunoscut ochii Tai si in cartea Ta toate se vor scrie; zi de zi se vor savarsi si nici una din ele nu va fi nescrisa."

Textul invocat pentru existenta predestinarii este cel de la Romani 8, 29-30: "Caci pe cei pe care i-a cunoscut mai inainte, mai inainte i-a si hotarat sa fie asemenea chipului Fiului Sau, ca El sa fie intai nascut intre multi frati. Iar pe care i-a hotarat mai inainte, pe acestia i-a si chemat; si pe care i-a chemat, pe acestia i-a si indreptat; iar pe care i-a indreptat, pe acestia i-a si marit." Insa, asa cum afirma si Sfantul Simeon Noul Teolog, nu faptul ca Dumnezeu ii prestie pe cei ce vor birui prin hotararea si ravna lor este cauza biruintei, nici iarasi faptul ca El stie dinainte pe cei ce vor cadea si vor fi infranti este o cauza a infrangerii lor, ci insasi ravna, hotararea si curajul fiecaruia dintre noi ofera biruinta, iar necredinta, trandavia, negrija si slabiciunea pricinuiesc infrangerea si pierzania noastra." Predestinarea nu exista. Chiar daca se obisnuieste sa se spuna in popor "Ce ti-e scris in frunte ti-e pus", trebuie sa stim ca Dumnezeu cunoaste reactiile si purtarilor noastre, dar nu ne constrange sa reactionam si sa ne purtam intr-un anume fel. Asa ca suntem creatori ai faptelor noastre. Sa nu uitam: Avem neincetat optiuni.

Cea mai frumoasă declaraţie de dragoste...

Violetta Petre

Doar cineva ca tine poate iubi prea mult

Mă-ntreb dacă-i nevoie iubirea să-ţi descănt ?

Să nu o pierd cumva în valurile-albastre

Ascunsă printre perle în adâncimi sihastre...

Căci te iubesc astral... aproape cu durere

Şi nici nu îndrăznesc să mă iubeşti, a-ţi cere...

Mă lasă, doar lumina din ochi să ţi-o citesc

Când nopţile-s albastre şi întuneric cresc...

Şi-ntoarce-te spre mine ca să te pot privi !

Privindu-mă in ochi...iubirea-mi vei simţi

Cum arde ancestral în jurul tău, cuminte

Hai, vino lângă mine ! şi dorul meu fierbinte

De a-ţi atinge părul şi gene-n adormire

Să-l potolesc cu briza chemărilor divine

Din respirări uşoare, şi dialoguri stinse

În somnul cel adânc ce-n braţe te cuprinse...

Te ţin la pieptul meu...ca să mă ai şi-n vis

Eu, tu , şi-un nor pe cer şi tot ce ţi-am promis...

Nu-mi trebuie nimic din ce e pe Pământ

Când sunt cu tine-n braţe...e tot ce am mai sfânt...

Fluturele din cocon

Un om, privea de mai multe ore intr-un cocon in care aparuse o mica gaurape unde fluturele se forta sa iasa. Dupa cateva incercari se parea ca fluturele abandonase sa iasa din cocon si gaura ramasese la fel de mica. Parea ca fluturele a facut tot ce putea si nu mai era in stare de nimic altceva.

Atunci omul a decis sa ajute fluturele: a luat un cutit si a deschis coconul. Fluturele a iesit imediat. Insa corpul fluturelui era slab si anemic; aripile sale erau putin dezvoltate si aproape ca nu se miscau.

Omul a continuat sa observe crezand ca dintr-un moment in altul aripile fluturelui se vor deschide si vor putea suporta greutatea fluturelui pentru ca acesta sa sa poata zbura. Acest lucru nu s-a intamplat! Fluturele nu si-a luat zborul. O pasare l-a considerat o masa delicioasa.

Morala:

Ceea ce omul, prin gestul sau de bunatate si prin intentia sa de a ajuta, nu a inteles, este ca trecerea prin gaura stramta a coconului era efortul necesar pentru ca fluturele sa trimita lichidul din corpul sau catre aripile sale pentru a putea zbura. Era chinul prin care viata il punea sa treaca pentru a putea creste si pentru a se dezvolta.

Uneori efortul este exact lucrul de care avem nevoie in viata.

Daca ni s-ar permite sa ne traim viata fara a intalni obstacole, am fi limitati. Nu am putea fi atat de puternici cum suntem.

Nu am putea zbura NICIODATA!

Cascade argintii

Cand steaua serii se stinge in noapte

Si visele toate imi sunt desarte

Cand tot trecutul in suflet imi moare

Imaginea muntelui imi apare

Cararea infrunzita e-o sfanta raza

Ce-ndurerata ma lumineaza

Si se cufunda in asfintit

Al ei drum nemarginit

Sper intr-o zi, ma vor regasi

Amintirile toate, potecile vii

Mirosul de brad, cascade argintii

Drumul spre tine il voi stii.

Cand visele mele alearga printre nori

Cand sunetul codrului imi da mii de fiori

Alung orice teama, pe munte ma avant

Alerg si traiesc, iubesc, doresc si cant

Roua diminetii si mirosul cald de vara

Stralucirea vietii din izvoare ma inconjoara

Rasaritul rosu al soarelui ce arde

Imi reaprind in suflet iubiri de mult uitate.

1 septembrie - inceputul anului bisericesc

Spre deosebire de anul civil care incepe la 1 ianuarie, anul bisericesc incepe la 1 septembrie. Potrivit traditiei mostenita din Legea Veche, in aceasta zi s-a inceput creatia lumii si tot in aceasta zi Si-ar fi inceput Mantuitorul activitatea Sa publica.

La romano-catolici, anul bisericesc incepe cu prima duminica din Advent, adica duminica cea mai apropiata de 30 noiembrie, deci cu aproximativ patru saptamani inainte de Craciun.

Si evreii incep anul bisericesc in luna septembrie

Evreii incep calendarul cu luna Tisri, adica cu septembrie. In prima zi din luna septembrie, evreii aveau zi de odihna si aduceau Domnului ardere de tot. Mai existau si alte motive pentru care evreii serbau in mod deosebit luna septembrie. In aceasta luna, apele potopului au scazut si corabia lui Noe s-a oprit pe Muntele Ararat; Moise a coborat de pe Sinai cu tablele Legii; s-a inceput construirea cortului Domnului.

Calendarul iulian si gregorian

Inainte de Hristos existau doua sisteme de calculare a timpului unui an: unul al egiptenilor - de 365 zile, care era mai corect, dar nici el perfect si altul al romanilor - de 355 zile. Insa, ramanea anual o diferenta de timp de zece zile intre aceste doua sisteme, si chiar intre fiecare dintre ele si calendarul solar.

Dupa aceasta constatare s-a simtit nevoia de indreptare a lor si a punerii lor in acord cu calendarul ceresc. Aceasta a facut-o intai imparatul roman Iuliu Cezar, in anul 46 i.Hr., adoptand sistemul de calcul egiptean, dupa care acesta s-a numit "calendarul iulian". Dupa acest calendar a mers apoi intreaga crestinatate timp de 15 secole. Si tot de calendarul iulian s-a servit si Sinodul I Ecumenic de la Niceea (325) la calcularea datei Pastilor.

Deoarece intre calculul calendarului iulian de 365 de zile si 6 ore si cel al calendarului solar de 365 zile, 5 ore, 43 minute si 46 secunde rezulta anual o diferenta de 11 minute si 14 secunde, s-a ajuns dupa 330 de ani la o diferenta de trei zile (cu cat a ramas in urma calendarul iulian). Astfel ca, in vremea Sinodului I Ecumenic, echinoctiul de primavara se afla la 21 martie in loc de 24 martie, cat a fost in anul 46 i.Hr., cand imparatul Iuliu Cezar a indreptat calendarul. De atunci, Sinodul a luat ca punct de plecare in calcularea datei Pastilor, ziua de 21 martie, cand a fost atunci echinoctiul de primavara.

Specialistii astronomi au constatat ca, si dupa aceea, din 123 in 123 de ani echinoctiul de primavara retrogradeaza cu o zi. Acest lucru fiind constatat de-a lungul secolelor, invatatii vremii - in Rasarit ca si in Apus - au sesizat faptul si au propus conducatorilor Bisericii indreptarea calendarului, pentru ca tabelele pascale nu mai corespundeau cu ziua lunii pline astronomice.

La 24 februarie 1582, papa Grigorie al XIII-lea a facut o reforma, suprimand zece zile din calendar, astfel incat data de 5 octombrie a devenit 14 octombrie. De atunci calendarul s-a numit "gregorian" sau "stilul nou".

Congresul de la Constantinopol 1923

Cu toate ca in anul 1923, la un congres tinut la Constantinopol, majoritatea Bisericilor Ortodoxe a hotarat sa renunte la calendarul iulian si sa adopte calendarul gregorian, data Pastilor se calculeaza inca pe baza calendarului iulian, in care echinoctiul de primavara are loc cu 13 zile mai tarziu. De aici neconcordanta cu data Pastelui din Biserica Catolica.

Intre timp, s-a constatat de catre astronomi ca si intre calendarul gregorian din 1582 si cel astronomic exista o diferenta anuala care, la 3500 de ani, ar face ca si calendarul gregorian sa ramana in urma cu o zi si o noapte. Calendarul ortodox, indreptat in 1924, va tine seama si de aceasta diferenta.

Biserica noastra, facand parte din randul Bisericilor Ortodoxe, n-a purces singura la adoptarea calendarului gregorian, odata cu adoptarea lui de catre Stat, in 1919, ci abia dupa Consfatuirea interortodoxa de la Constantinopol din 1923, care a hotarat indreptarea calendarului si in Bisericile Ortodoxe, prin suprimarea diferentei de 13 zile cu care calendarul iulian ramasese in urma celui indreptat (adica 21 martie in loc de 8 martie unde ajunsese calendarul iulian).

Data echinoctiului de primavara de la 8 martie, la care ajunsese calendarul iulian, este adusa la 21 martie, corespunzand calendarului solar, cum stabilisera Parintii de la Sinodul 1 Ecumenic de la Niceea (325).

Calendarul iulian indreptat la Consfatuirea interortodoxa de la Constantinopol va deveni mai corect decat cel gregorian prin adoptarea unui nou sistem al anilor bisecti, adaugand o zi in plus din patru in patru ani, cand luna februarie va avea 29 de zile in loc de 28 zile. Prin aceasta, in calendarul ortodox indreptat, diferenta dintre anul solar si cel civil este redusa - prin modul de bisectare - pana la un minimum de 2,02 secunde (anual), care face ca abia dupa 42.772 de zile calendarul (indreptat) sa mai ramana in urma cu o zi si o noapte.

Calendarul indreptat, intrebuintat de aici inainte de catre ortodocsi, se va numi neo-iulian sau constantinopolitan.

Adoptarea calendarului de Bisericile ortodoxe autocefale

Consfatuirea interortodoxa de la Constantinopol (1923) n-au participat toate Bisericile Ortodoxe autocefale sau nationale. De aceea, indreptarea calendarului adoptata aici a ramas sa fie introdusa de fiecare Biserica Ortodoxa la data pe care o va crede potrivita, pentru a nu da nastere la tulburari.

Convinse de necesitatea si justetea indreptarii calendarului, din 1924 cele mai multe Biserici Ortodoxe au adoptat acest calendar astfel: Patriarhia Ecumenica de Constantinopol (1924), Patriarhia Antiohiei (1924), Patriarhia Alexandriei (1928), Arhiepiscopia Ciprului (1924), Biserica Greciei (1924) si Biserica Ortodoxa Romana (1924), socotind ziua de 1 octombrie drept 14 octombrie, sarind peste cele 13 zile cu care ramasese in urma calendarul iulian, Biserica Gruziei, Biserica Ortodoxa din Polonia (1924), Biserica Ortodoxa din Cehoslovacia (1951), Biserica Ortodoxa din Finlanda (1917, cu aprobarea Bisericii Ruse), Biserica Ortodoxa Bulgara (1968). Au ramas, insa, cateva Biserici Ortodoxe cu calendarul iulian neindreptat, ca: Patriarhia Ierusalimului, Biserica Rusa si Biserica Sarba, precum si Manastirile din Sf. Munte Athos, cu exceptia Vatopedului, care se numesc "pe stil vechi", pentru ca praznuiesc Pastile si toate sarbatorile dupa vechiul calendar, adica dupa "stilul vechi".

Anul bisericesc nu este identic cu anul liturgic

Anul liturgic incepe in ziua Sfintelor Pasti, in vreme ce anul bisericesc isi are inceputul pe data de 1 septembrie.

Anul liturgic se imparte in trei mari perioade:

- Perioada Triodului (perioada prepascala)

- Perioada Penticostarului (perioada pascala)

- Perioada Octoihului (perioada postpascala).

Fiecare din aceste perioade cuprinde un anumit numar de saptamani.

- Timpul Triodului tine de la Duminica Vamesului si a Fariseului (cu trei saptamani inainte de inceputul postului Pastilor) pana la Duminica Pastilor (total 10 saptamani).

- Timpul Penticostarului tine de la Duminica Pastilor pana la Duminica I-a dupa Rusalii sau a Tuturor Sfintilor (total opt saptamani).

- Timpul Octoihului tine tot restul anului, adica de la sfarsitul perioadei Penticostarului pana la inceputul perioadei Triodului.

Este cea mai lunga perioada din cursul anului bisericesc.

Pe data de 1 septembrie il sarbatorim si pe Sfantul Cuvios Dionisie Exiguul - parintele erei crestine. Canonizarea Sfantului Dionisie Exiguul s-a facut in sedinta de lucru a Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane din 8-9 iulie 2008.

Ce sunt eu ?

Violetta Petre

Sunt un răspuns la o- ntrebare...

Deşi e crud şi înca doare...

Dar adevăru-i sănatos

Chiar de îl spui cu ochii-n jos...

Sunt unda prefăcută-n ploi

Ce plouă lacrimi peste noi

Sunt curcubeul după ploaie

Ce-mi dă curaj şi-mi dă culoare...

Sunt floare violet regal

Pe creasta unui singur val

Ce imi aşterne pat de spumă

C-au venit toamnele cu brumă...

Sunt bobul roşu şi zemos

Sunt lanul copt şi arătos

Şi sunt poveste de iubit

La mal de mare-n asfinţit...

Vis de vară

Violetta Petre
Te-am trezit de dimineaţă dintre amintiri
Sa mă mângâi şi pe pleoape să-mi aşterni iubiri.
Genele să prindă viaţă şi să-mi dezvelească
Cerul din privirea-mi caldă...şi să te iubească...
Să te-atingă mai întâi, gura să-ţi mângâie
Tu să le săruţi cu gust de mirt şi gutuie..
Să-ţi cobori sărutul viu peste aşteptarea
Buzelor ce-abia roşesc , să le vezi chemarea...
Şintr-o-mbrăţişare mută, gest- primordial
Să lăsăm să ne pătrundă visul ancestral,
Ce colindă universuri, căutănd răspuns

Tainelor bărbat-femeie ...yang şi yng şi nu-s

De găsit în infinituri temporal extinse.

Pentru muritori de rănd , porţile-s închise...

Mie mi-e de-ajuns să ning, peste tine azi

Certitudini că există cetină şi brazi...

Şi în noaptea ce coboară plină de poveşti

Tu să-mi pui pe-o creangă verde ...jurământ că eşti