Cel mai mare poet naţional contemporan, Leonid Iacob, împlineşte astăzi, 1 octombrie 2011, frumoasa vârstă de 66 de ani. Din partea mea, şi a tuturor celor care îl cunosc, un călduros La mulţi ani! - sănătate, putere de muncă şi la cât mai multe volume publicate.
Leonid Iacob locuieşte în Comăneşti, judeţul Bacău, în munţii cărunţi cu dor sub frunţi, aşa cum îi place Domniei Sale să spună.
A absolvit Universitatea "Al I.Cuza" - Iaşi, Facultatea de Filologie între 1965 – 1970.
Actualmente pensionar, a fost profesor de limba şi literatura română până anul acesta.
În toată această peroadă a avut ca ocupaţie principală, scrisul şi îndrumarea talentelor literare.
Preocupările artistice au fost: scriitor, poet, dramaturg, critic, pictor, editor, promotor cultural, interesat de cultura, fotograf, jurnalist, pasionat de lectura.
Din 1981 până în prezent a fost conducător al Cenaclului literar "Mugurii" de la Clubul Copiilor Comăneşti.
Este autor al volumului de versuri "Bântuit de furtuni", Editura Corgal Press, Bacău, 2009, şi al volumului "Ţărmuri paralele" , Ed. Corgal Press, Bacău, 2010, scris în colaborare cu Atena Mariana Zară din Bacău, publicat în mai multe antologii în 2008, 2009 şi 2010.
În ultimul timp se ocupă cu pregătirea pentru editare a volumului de versuri "Imaginarele iubiri", care va vedea lumina tiparului curând.
Că, iată, la tine-am venit
Şopteşte-mi un cântec, iubire,
cât stelele-n noi n-au murit
cât timpul nu pune poprire
pe noi cei doriţi de iubit
Şi prinde-mi în palmele tale
sufletul meu ce-i greu pătimit
m-atinge cu roze petale
că , iată, la tine-am venit
Mi-s tălpile arse de umblet
potecile greu m-au rănit
mi-e dor de iubire şi zâmbet,
te uită, la tine-am venit
Şi pune-mă-n poală la tine
ca-n vis să mă duc spre zenit,
şi ţine-mă, ţine-mă bine, iubito,
Cât timpul în noi n-a murit.
Leonid IACOB
Poezia face parte din volumul: "Imaginarele iubiri"
Bidimensional
Tu – o mare unduindă
cu adâncuri neştiute,
val ce urcă ceruri blânde
printre stelele lucind,
lumii înfloreşti lumina
cu răsfrângeri de oglindă
şi întorci în matca vieţii
glas de îngeri lin vibrând.
Eu, o stâncă-n amorţire,
peste care trec alene
norii zimţuiţi ai vieţii
şi furtunile iubirii,
strâng în suflet şi în minte
doar durerile perene
şi le-nfăşor cu hlamida
cântecelor nerostirii.
Noi – cuvinte rătăcite,
ne tot zbatem în tăcere,
şi-ncercăm în gând de lună
să ajungem mai departe,
dar rămânem: tu o mare,
eu o stâncă în durere
ce se-adună în cuvinte
răstignite pe o carte.
poezie de Leonid Iacob din Ţărmuri paralele (2010)
Chemarea timpului
Voi lua doar timpului uitarea
ca la cingătoare să mi-o pui
şi, lăsând iubirilor chemarea,
peste dealuri voi pleca haihui
Mă aşteaptă-n fulgerări de stele
vântul, ca şi mine, un hoinar
şi visatul rod muşcat de vreme
răstignit pe-o piatră de hotar.
Visul ce-a plutit târâş prin ceaţă
e un mugur ofilit pe ram,
vorbele s-au prefăcut în şoapte
ca şi timpul greu prelins pe geam.
N-o să-ncerc să mă opresc vreo clipă
lacrima se pierde în zădar
viaţa, fulgerând cu-a ei aripă,
între noi a pus un greu hotar
Dă-mi uitarea ca un văl de ceaţă
vorbe fără rost tu n-o să spui,
timpul m-a strigat de dimineaţă
s-o pornesc cu el, pe deal, haihui.
poezie de Leonid Iacob din Bântuit de furtuni (2009)
