Solidaritate civica

Monologul lui Dumnezeu

2012-01-30T13:38:00.000-08:00

" M-am uitat la tine cand te-ai trezit de dimineata. Asteptam sa-mi spui doua trei cuvinte, multumindu-mi pentru cele ce ti s-au intamplat, cerandu-Mi parerea pentru cele ce urma sa le faci astazi. Am observat ca erai mult prea preocupat ca sa-ti cauti haine potrivite pentru a merge la seviciu. Speram sa gasesti cateva clipe ca sa-Mi spui : Buna dimineata! Dar erai mult prea ocupat. Pentru a vedea ca-ti sunt alaturi, Am surprins pentru tine cerul cu culori si cant de pasarele. Pacat ca nu ai observat nici atunci prezenta Mea. Te-am privit plecand grabit spre serviciu si iar am asteptat. Presupun ca fiind atat de ocupat, nu ai avut timp nici atunci sa-Mi spui doua vorbe. Cand te intorceai de la munca, ti-Am vazut oboseala si stresul si ti-am trimis o ploaie marunta care sa-ti alunge stresul acumulat. Am crezut ca facandu-ti aceasta placere iti vei aduce aminte de Mine. In schimb, suparat , M-ai injurat. Doream atat de mult sa-Mi vorbesti. Oricum ziua era, inca, lunga. Ai pornit televizorul si in timp ce urmareai programul preferat, Eu am asteptat. Ai cinat apoi cu ai tai si tot nu ti-ai adus aminte de Mine. Vazandu-te atat de obosit, am inteles tacerea ta si am stins splendoarea cerului ca sa te poti odihni, dar nu te-am lasat in bezna.. Am lasat veghetori pentru tine o multime de stele. Era asa de frumos, pacat ca n-ai observat... Dar nu conteaza! Poate chiar nu ti-ai dat seama ca Eu sunt aici pentru tine. Am mai multa rabdare decat poti sa-ti imaginezi tu vreodata. Vreau sa ti-o arat, pentru ca si tu, la randul tau, sa o arati celor din jurul tau. Te iubesc atat de mult incat te voi rabda. Acum esti pe punctul de a te trezi din nou. Nu-Mi ramane decat sa te iubesc si sa sper ca macar azi Imi vei acorda putin timp din timpul tau".
Iti urez o zi buna!

Omagiu poetului nepereche - 15 ianuarie 2012

2012-01-14T15:55:00.000-08:00

Eminesc a scris poezii până în noaptea morţii sale
Înainte de dispariţia lui Eminescu (1889), cei ce l-au vizitat îşi amintesc de maldărul de hârtii scrise de el în spital şi aruncate la coş, ori măturate de femeia de serviciu. În noaptea când poetul a murit, i s-au găsit în buzunarul halatului, dovadă că era întreg la minte şi lucra, două poezii - "Viaţa" şi "Stelele la cer".
Poetul voia să locuiască la Dorohoi
Eminescu avea în plan să locuiască la Pomârla din Dorohoi, dar nu singur, ci cu Veronica.
Eminescu îndrăgostit lulea de Cleopatra Poenaru
Deşi planturosă şi cam urâţică, cu doi copii mari, divorţată, Cleopatra Lecca Poenaru i-a căzut cu tronc lui Eminescu. Era fiica pictorului C. Lecca, şi verişoara lui Caragiale.
Prietenă cu Maiorescu, ea venea adesea pe strada Mercur, nr.1, unde se ţineau seratele literare.
Acolo a cunoscut-o Eminescu, şi s-a îndrăgostit de ea.
Cleopatra avea casă pe strada Cometa, nr.16, o stradă cu plopi. Cîţi erau? Poetul i-a numărat şi a văzut că erau fără soţ. De aici şi poezia "Pe lângă plopii fără soţ".
Ceasornicul de aur al lui Eminescu
La 28 iunie 1889, ceasornicul de aur al lui Eminescu a intrat în posesia fratelui său Matei. Ceasul a fost pierdut şi recuperat. Astăzi poate fi admirat la Muzeul Literaturii Române.
Eminescu membru al societăţii "Divanul domnesc"
Societatea "România Jună" de la Viena a organizat la Cernăuţi un cerc studenţesc pentru şezători culturale şi naţionale, pe care l-au botezat "Divan".
Cu această ocazie şi-au ales 12 boieri "veliţi". Şedinţele se ţineau în vechea limbă a cronicarilor.
Studentul candidat era supus unui examen "în ale ştiinţelor duhovniceşti, lumeşti şi administrative".
Apoi acesta primea "titlul şi întâritura domnească". Eminescu a fost adus la "Divan", şi a fost uns "boier velit" (boier mare).
Macedonski îşi bate joc de Eminescu
În august 1883, Al. Macedonski publică în "Literatorul" epigrama:
Un X...pretins poet acum,
S-a dus pe cel mai jalnic drum...
L-aş plânge dacă-n balamuc
Destinul său n-ar fi mai bun
Căci până ieri a fost năuc
Şi nu e azi decât nebun.

Această imagine este o poză mai puţin cunoscută a marelui nostru geniu literar

Schimbarea este asemeni unui NWM?

2012-01-13T04:29:00.000-08:00

Este iarna, inceput de an 2012, cand vrem sa realizam ceva...asa cum toate urarile primite de la familie, prieteni, cunoscuti spun "La multi ani fericiti!
Acest aspect al vietii mele, mi-a dat un motiv de a scrie azi...si multele mesaje venite din partea prietenilor...propunerea unor noi colaborari in diverse domenii, oferte de carti, cumpararea lor fiind mult mai simplu printr-un clik, o poti cumpara...Insa mi-am dat seama ca tehnologia actuala ofera optiuni multiple!
Ofera, insa nu mai avem timp...spun deoarece este verificata de mine...cobaiul numarul 1.
Depinde acest aspect de noi?
Azi comentam, sau aveam de raspuns la mesajul unei prietene. Asa mi-a venit ideea sa postez acest comentariu pe care l-am facut ei.
Vedem zilnic, asistam sau suntem bombardati zilnic prin diverse mijloace de comunicare despre realitatea zilnica.
Eu am luat o decizie de a fi independenta dupa o perioada buna lucrata intr-un mediu, care mi-a placut si mi-a oferit reale bucurii, deoarece ajutam omul aflat in incapacitate temporara de sanatate/munca. Mi-am dorit de cand eram mica, mi-a placut si am reusit. Timpul, mi-a oferit multe oportunitati, dar si esecurile au fost bune. De ce ? M-am analizat si invatat ca am multe optiuni ... iar omul drag, sotul meu, iubit, prieten mi-a fost intotdeauna alaturi lasandu-mi aceasta libertate.
Comunicarea este importanta...nu te impune, nu te amesteca sau nu te baga singura in seama, asculta mai multe pareri si ulterior comenteaza, apreciaza, vino cu o idee, solutie, si nu da cu piciorul in ceva ce poate ca doar se aseamana cu ceva despre care ai citit candva...
Nu mi-a placut filozofia la inceput deoarece timpul, motivatia cea des intalnita si actuala nu mi-a permis studiul mai aprofundat...insa citeam fara a retine autorul, la recomandarea unei carti de la o prietena, sau a bibliotecarei...Super! Azi intalnesc oameni care nu mai citesc ci aplica...de ce? Timpul este cel care ne face sa muncim pentru ca avem nevoie de banii. Insa noi vindem timpul pentru ca fara ei, putem trai ? Da multe dintre cunostintele mele, prieteni si cei dragi au plecat...era si visul meu odata.
Fiecare dintre noi, dorim zilnic sa putem citi, sau sa avem succes, credem ca in timp vom gasi o "reteta speciala" pentru a avea succes...sau pur si simplu sa pornim cu dreptul pentru succes! Uneori nu constientizam faptul ca putem face acest lucru imediat, nu saptamana viitoare, luna viitoare ci Acum.
Practica, mi-a oferit aceasta confirmare... studiindu-ma pe mine, ulterior am observat si la prietenii mei cum pretindem doar ca facem!
Nu este rau, incepusem sa ma rutinez, nu mai aveam acel entuziasm pe care il aveam la inceput, sau pur si simplu nu ma mai bucuram ca alta data... Plecau multe dintre colegele/colegii mei... colectivul unde am lucrat incepea sa fie asemeni unei roti, unde incercam sa aduc imbunatatiri, sa fie ceva personal din ceea ce invatasem. Am incercat sa nu imi pun creativitatea la pastrare...vroiam sa fiu eu sa imi faca intotdeauna placere sa ma reintalnesc si sa analizez, sau sa gasesc o solutie personala. Nu vroiam sa ies in evidenta, ci zambetul unui om care era un pasager in spitsalul unde am lucrat si ulterior am recunoscut cat de minunat este ca ceea ce in trecut mi se parea atat de greu de retinut, si mai ales de aplicat, acum erau rasplatite de semenii mei...imi zambeau, eram fericita ca mentorii mei mi-au daruit dragostea prin ceea ce mi-au transmis prin acele lectii uneori atat de lungi si greu de asimilat! Treptat si prin acele autoanalizari, evaluari pe care mi le faceam eu personal, cat si oamenii abilitati pentru evaluarea personalului...cand lucram zilnic acolo, m-au ajutat sa daruiesc celor care erau prezenti asemenii noua cei de azi, care datorita stresului, alimentatiei si ritmului, aveau nevoie de un control medical, pentru a se intoarce acasa la cei dragi. Atunci am realizat ca nu nota conta, ci cunostintele aplicate cu multa responsabilitate erau cele care ii ajuta. Acum realizez ca alegerea facuta cu multi ani inainte era ceea ce imi placea si nu regretam nici o secunda ca am fost la scoala, cu programul ei mult prea lung pentriu noi atunci (dimineata aveam de la ora 7 - 8, materiile necesare pentru o cultura generala, dupa amiaza de la ora 15 - 16 cele de specialitate), zilele se derulau repede, si destul de putin timp mai aveam sa citesc si mai ales sa inteleg filozofia, materia care se preda de 2 ori pe saptamana sau o data 2 ore...eram revoltata ca nu intelegeam. Stii care este culmea, acum imi place, nu sa fac pe filozoful, inteleg ceea ce atunci era un adevarat efort. Asa o fii fost si pentru altii, insa nu eram o eminenta cenusie pentru acea perioada in ale filozofiei. Nu invatam pentru nota, nu alergam sa culeg numai 9 sau 10, deoarece eram destul de constienta ca imi placea sa stiu,nu indrazneam la ceaiurile unde participam ca invitata, la vreo prietena sa contrazic pe cineva, daca nu citisem o carte, ascultam pareri si ulterior , cand gaseam cartea o citeam. Asa am fost, si am ramas cu acest defect...o fi bine sau nu, eu ma simteam bine si atunci si acum. Acum este mai simplu, avem atat de multa informatii insa timpul nu ne mai permite. Calculatorul este minunat, insa noi aceeasi suntem...vedere sau ochii cu care citim...uneori devin mai rosii, mai obositi insa este super...deoarece putem visa si alege multe din informatiile pe care le citim ... S-au mai ne ajutam de ochelarii deoarece scrisul devine mai greu, insa ideea este ca ochiul este cel care ne ajuta sa vizualizam azi informatia...apoi sa ne gandim la viitor! Cum sa ne respectam timpul nostru...sa ne respectam pe noi, sanatatea ...
Fiecare om poate sa nu faca nimic!
Cine nu s-a confruntat cu acest aspect firesc cel putin o data in viata...cand invocam tot felul de motivatii: amanam, ne retragem subtil, tiptil, credem ca este functionala doar pentru altii, nu si pentru noi, ei au reusit pentru ca...eu nu reusesc, sau de ce sa ma mai chinui acum la varsta aceasta, chiar vreau sa ma leg la cap cand am cat de cat un loc de munca care imi aduce linistea necesara. Am trecut si eu prin aceste incercari cand pesimismul (nu sunt pesimista...optimismul ma caracterizeaza, insa sunt om), insa uneori este ceva normal sa ne confruntam cu aceasta stare (ni se pare complicat).
Am ajuns la concluzii doar pentru ca am hotarat sa pun ordine in propria activitate: prin autodezvoltarea personala, eu vreau sa nu mai depind de altii, sa fiu independenta, sa citesc zilnic ceva nou si aplicabil, sa fiu fericita, sa-i fac si pe alti fericiti prin ceea ce spun, transmit prin ganduri, cuvinte, gesturi care vedeam ca altor oamenii le era de folos. Increderea pe care mi-am permis-o mie (daca altii pot, eu ce am. Cunoasterea punctelor slabe si forte, au stat la baza diagnosticarii corecte, evaluarii mele de mine insami. Eu, sunt tot o fiinta umana, care nu judec pe altii... atata vreme cat alegeam odihna, in locul muncii, distractia in locul studiului ( terminarea studiilor nu presupune, indiferent ca ai o anumita varsta, ca trebuie sa uiti sa te reactualizezi, sa te plafonezi, niciodata nu stii ce iti rezerva prezentul , asa cum nici viitorul nu poate fi prevazut...) si cat pot sa fiu asa cum au fost multi profesori care mi-au dat cheia spre cunoastere, si carora le multumesc azi ca au fost exigenti...isi iubeau profesia, si noi eram asemeni unui buretel, uneori prea uscat, sau prea umflat de ceea ce "aspirase", insa cred ca timpul si decantarea au avut un rol important...
Siguranta, poate face si un scurt circuit... unde probabil ca ne intrebam "de ce". Motivele pot fi spuse...Trebuie schimbat becul ! Becul = idei, visuri, dorinte?! Asa cum becul ne mai joaca feste, pana sa se arda, el ne da semne ca a imbatranit, sau trebuie adaptat noilor cerinte ale vietii, sa intelegem ca becul este doar un ajutor pentru noi El ne lumineaza calea....cum il schimbam...prin mobilizarea noastra.Cumparam altul pentru a-l inlocui, actiunea noastra si termenul de valabilitate...economia de piata Decizia aceasta ne apartine!
Da, am intalnit si am vazut cand in timpul unui interviu, am discutat cu mai multe persoane, iar un tanar, absolvent super profesional, CV, si care era placut pentru postul pentru care optase "Mama mea este expirata !!!" .... intrebarea mea a fost "de ce ?", iar raspunsul lui " datorita faptului ca nu intelege acest aspect, mentalitatea si razboiul dintre generatii, nivel de cunostinte, tehnologia,etc". Ideea de a ne schimba, nu este intotdeauna pe placul nostru, alegerea si decizia este optiune personala! Putem ramane asa cum am fost, sau suntem! Cred ca daca argumentam si blamam aceste realitati cotidiene aceste efecte zilnice, ele exista datorita cauzelor care le-a generat. Da este firesc, si eu le-am avut intr-un anumit timp din existenta mea, si inca le actualizez prin adaptare la nou...incerc sa nu raman doar intr-o stare de visare...Recunoasterea si acceptarea faptului ca tocmai noi am creat aceste circumstante, in trecut. Capacitatea de schimbare este in fiecare, indiferent de varsta, daca e femeie sau barbat, tanar/batran, sau oricare alt motiv...Da, am testat pe propria-mi persoana si am vazut ca se poate...capacitatea si responsabilitatea de luare a unor decizii mult mai rationale (sentimentale, sociale, financiare, sociale, etc...) depinde de timpul prezent...
Adevarul si actiunea, trebuie imbinate cu inteligenta. De multe ori conteaza ordinea si echilibrul. Eu am reusit sa imi fac propria planificare, deoarece am intalnit personal (sau am citit) acei oamenii minunati cei care m-au "antrenat" (profesori, antrenori, mentori care m-au inspirat, simplu se poate), care m-au facut sa inteleg, in momentele mele sincere, de comunicare cu mine insami, unde mai aveam de schimbat sau invatat, sau recreat un nou model, din vechiul, sau combinat ceea ce stiam in diverse moduri, si pasi. Nu judec. Eu scriu, vizualizez, autodisciplinez, constientizez, adaptez, ACTIONEZ, actualizez !
Am vazut ca se poate... cand te poti imbolnavi tu pe tine de cu virusul "automotivatie (multumesc tuturor celor care mi-au permis sa ma abonez gratuit... am fost inspirata aici fiind multi oamenii exceptionali pentru ca aveam in comun, comunicarea, munca in beneficiul omului investind in propria-mi persoana, schimband aceste optiuni si analizate periodic, m-am transformat si eu. Da a fost primul pas, si urmatorii i-am facut in ritmul meu...mai rapid, actualizam...aprofundam prin studiul serios, sau uneori de timpul disponibil. Obiceiul de a invata mult mai bine noaptea nu l-am pierdut...este mai greu, insa pentru mine este mult mai eficient. Timpul meu, era cheltuit super...avantajul meu!
De ce spun acest lucru: azi fac altceva, am optat pentru auto-instruire (nu sunt tocilara, imi place sa inteleg sa imi pot da seama de ce implica sa fiu sigura si responsabila pentru decizia mea, de la inceput, sa intreb asemeni unui copil, daca ceva nu am inteles, insa dupa ce ascult, nu pentru a ma da eu mare cunoscatoare, atotstiutoare...).
Munca cu omul am considerat-o super, mi-a fost intotdeauna aliatul cel mai bun si relevant in timp, aratandu-mi daca am facut bine sau inca mai am nevoie de a ma instrui, cat, cum, unde...astfel prin rezultat. Insa doar eu stiam... nu era nevoie sa nu imi sustin punctul de vedere, sa argumentez de ce il sustin, insa flexibilitatea in gandire, solutiile, strategiile unor profesionisti mi-au aratat ca se poate sau pana unde se pot imbina diverse metode cinstit, moral, legal.
Da, am luat si eu multe "bobarnace", "tepe", insa toate m-au ajutat cand mi-am evaluat viata pana azi...Acum fac ceea ce mi-a placut, m-am alaturat si comunic cu cine imi place, sau cu oamenii, insa nu mai sunt aceeasi deoarece m-am schimbat, nu doar biologic, ci in mentalitatea noastra, a fiecaruia dintre noi...decat sa imi fie mie rusine de rusinea ta, exista 2 posibilitati: ajuta-te pe tine insuti, daca vrei sa fi ajutat...dar nu astepta sa iei nota de trecere, pana nu ai lecturat, ai studiat, inteles, s-au cel putin taci, pentru ca asa poti invata, si nici nu-i deranjezi pe cei care vor sa asculte lectorul.
Practica mi-a confirmat, oricand poti invata daca iti doresti si VREI sa faci ceva ! Varsta nu trebuie sa ne faca sa rosim ca ne incurcam, sau avem emotii, sau avem un lapsus atunci cand nu ar trebui sa renuntam sa gandim asa cum o faceam altadata, deoarece fiecare etapa a vietii noastre are si bune si daca nu ar fi altfel cum am ocoli obstacolul? Apreciez si multumesc celor pe care ii intalnesc in aceasta trecere prin fiecare zi, deoarece pot sa vad cum posibilitatea de a avea si te bucura de viata o avem toti, insa schimbarea vine la fiecare in functie de retusurile personale! Am voie sa imi exprim propria parere, nu am voie sa jignesc pe cei a caror parere este alta, pentru ca intotdeauna apare si o a treia, sau solutia o gasim cand suntem relaxati, nu prea relaxati...Acestea depind, ca timp alocat, de fiecare, de comunicarea cu cei care te pot ajuta pentru a devenii TU, propriul tau constructor, beneficiar, sau calau.
Am invatat si eu, nu am fost atat de inteleapta intotdeauna!
Am observat in schimb ceva in procesul meu de schimbare, exersat EU cu Mine (eu in diverse situatii a unui elev: distrat, stresat, dezinteresat, atotstiutor, neintelegator, lenes pentru asi revizui atitudinea).
Am vazut, cred ca si tu, ca in momentul cand suntem calmi, relaxati in repaus in sinea noastra insusi, suntem bucurosi, mai creativi cu noi si cei din jurul nostru...suntem partasi la propria fericire.
Pierderea constiintei totului unitar, se produce cand noi pierdem din vedere ca sa nu ne incredem numai in informatiile ce ne parvin prin simturile fizice si prin intelegerea rationala, ceea ce a facut sa uitam de originea si de temelia noastra.
Cand cautam in lumea exterioara, nu in apartenenta launtrica a securitatiii in viata. Stii la ce concluzie am ajuns: nostalgia sentimentului de deplinatate este mereu inselata. Am intalnit aceasta teama si la mine, si la cei apropiati mie...Aceasta experienta a adus cu sine teama de alte deceptii. Am uitat probabil ca nu suntem nepieritori... nemuritori asemeni povestilor nemuritoare, ci doar faptele noastre pot ramane, ne-am blocat intr-o stare care intareste sentimentul de separare sporind frica...astfel devenim dependenti involuntar, fara sa vrem, de propriile noastre placeri, de succes si de bunastare materiala. Acestea devin necesitatile ce ne umplu viata, tocmai in ideea de a umple golul din sufletul nostru.
Nu vin acum sa imi dau eu importanta, sa dau sfaturi...mie nu imi prea place sa urmez sfaturile fara sa le analizez, insa eu am experimentat pe mine, ai retinut ca am fost propriul cobai. Da insa am lucrat cu oamenii, ii ajutam studiindu-i eu pe ei, ei pe mine, insa scoala si experienta practica mi-au dat puterea si indrazneala sa fac ceea ce au facut si altii cand imi povesteau...despre esecul sau succesul avut. Cat erau de fericiti sau nefericiti!
Am vazut si acceptat ca nu este nimeni vinovat pentru starea mea, nu ei sunt cei care mi-au luat ceva. Asa ca mi-a fost usor sa redevin EU, cea care prin felul meu iubeam oamenii, ii ascultam, ii intelegeam, insa nu aveam durerea, suferinta lui. Empatizarea era una, si trairea este alta!
Am fost blocata ...astfel emotiile au avut o manifestare cam aiurea perceputa de mine in raport cu cei din jurul meu...
Crezi ca ai pierdut din timpul tau daca ai citit pana aici?
Hai sa iti spun ceva: cand am devenit somera, stii care a fost sentimentul meu: de bucurie!
Aproape toti spuneau ca nu este bine.Acest lucru s-a intamplat inainte de anul 2000. Visurile mele care nu erau decat in starea de latenta, au revenit, creativitatea si dorinta de schimbare era prezenta. Habar nu aveam ce sa fac...Ca tot omul, mi-am propus sa fac SI altceva!
La un momendat se apropia termenul de expirare a perioadei de somaj, nu aveam nici salarii compensatorii , nici locuinta proprietate personala, socrul meu murise, iar mie imi venea sa plec sa lucrez in strainatate. Parintii mei imi spuneau ca avem nevoie de 2 servicii, insa nici cand am avut banii cand lucram, nu ne prea ajungeau. Aveam un obicei super....cumparam carti,...mai mergeam in concedii, in circuite facute prin locurile despre care citisem insa timpul nu ne permitea...erau departe, asa ca ne plimbam, faceam excursii super...cu poze, pe care abia asteptam sa le developam, si mai primeam si reducere sau bonus un film. Super ! Am fost la cateva interviuri, unde am reusit sa obtin un loc de munca in domeniul in care lucrasem eu. Nu este un secret, insa poate ca ti-ai dat seama ca sunt asistenta medicala principala, am dat si la facultate, tot dupa un esec, si culmea am reusit la amandoua...cu mediea peste 8 si ceva, iar la cealalta peste 9, unde la majoritatea probelor era 10! Nu intelegeam ce se intamplase cu mine...ca doar revizuisem manualele, dar probabil ca imi doream o noua schimbare, imi notasem si mi-am spus fie ce-o fii...eu incerc!
Am reusi, am renuntat la cea care imi aducea multi mai multe beneficii materiale, in favoarea celei care era continuitatea visului din copilarie.
Asa ca iata-ma si studenta, insa nu acasa la mama si la tata, pe care am vazut ca ii facusem fericiti, bucurosi ca acum dupa ce anii au mai trecut de cand am reusit sa nu mai fiu a doua sub linia de la Facultatea de Medicina ca prima oara unde am invatat, mult mai mult... ci cu un job, servici clasic unde aveam program, si mai lucram si la privat (perioada super, aveam banii necesari pentru ca sa imi cumpar diverse cursuri, cartii de la Anticariat, pentru ca cele mai noi erau scumpe, cele vechi disparuse din biblioteca facultatii, sau municipala. Astfel am reusit sa imi dau seama ca fiecare etapa implica sacrificiu (din timpul tau) responsabilitate, autodisciplina, autodezvoltare, automotivare...toate incep prin "AUTO" deveneam masina proprie in acest context...asa ca nefiind imuna am cazut si eu...insa m-am ridicat, m-am scuturat de praf, apoi m-am uitat in propriul meu "Autoturism", numit viata, si am inceput curatenia....nu am permis de conducere, insa sunt un copilot caruia ii place sa admire, invete, si sa aiba propriul drum...Asa vreau sa fac si cu cei care ii intalnesc in acest an, 2012, deoarece cred ca toti avem inca vise pe care nu le-am implinit, sau le-am implinit, anul trecut...
De fapt ceea ce vroiam sa iti spun este: calea cea mai naturala pentru schimbarea si succesul tau esti TU...pentru ca asa cum eu am fost cobaiul 1, am reusit sa ma multiplic ipotetic in 2, 3, ..., in fiecare personaj care eram tot eu, insa in diverse situatii, anii de dezvoltare, (de cand imi aduc aminte cand privesc albumele foto, scoala, servici, evenimentele fericite sau triste - decesul cuiva drag), m-au ajutat sa imi gasesc linistea si sa trec peste el asa cum imi doresc eu, sau situatia actuala. Azi o vad pe mama care a ramas singura, nu este o problema ca este singura, problema este ca este norocoasa deoarece este supravietuitoarea a trei infarcturi miocardice, dupa ce a iesit la pensie legal, da timpul in care a muncit ca fiecare dintre noi ...la care acum mai are un dosar medical, unde se vede ca medicii sunt profesionisti, insa Dumnezeu ne-a ajutat sa ramana alaturi de noi ...norocul, datorita profesionalismului experientei profesionale si daruirii in beneficiul omului. Azi, resimte singuratatea (lipsa omului drag, sotului cu care a calatorit in acelasi "tren al vietii" multi ani fericiti, frumosi si sanatosi) iar sanatatea nu ii mai permite sa traiasca asa cum isi mai doreste, avand norocul sa traiesca cu doar 1/3 din capacitatea inimii plus alte boli asociate dupa aceste repetate opriri....insa iubirea tatului meu si linistea familiei timp de 50 de ani, probabil au ajutat-o! Tata acum o priveste din eternitate, probabil ii spune sa se mai bucure de fiecare clipa pe care viata ne-o daruieste tuturor zilnic....Optimismul, gandirea fiecaruia sunt necesarul pentru puterea de a ne bucura de fiecare zi, sau felul nostru de a nu te lasa coplesit si invins chiar daca uneori avem acest gand...de ati tine ocupata si deschisa mintea cu tot felul de planuri, proiecte.... Uneori obosim si noi... Oare eu voi avea varsta lor? Cine stie, poate da poate nu, tot timpul imi va confirma.
Sincer, multumesc zilnic ca am reusit sa recuperez acolo unde se necesita acest aspect, apoi am realizat ca ma simt mai bine si implinita, problema banilor este cea care ne motiveaza, chiar daca nu intotdeauna recunoastem. Dar iti spun in incheiere ca datorita unor oamenii deosebiti, poti rezolva orice este nevoie...insa viitorul doar tu il poti controla daca urmezi calea ta. Folosind instrumentele din propria-ti dotare...iar cu ajutorul naturii, sunetelor, culorilor, aromelor, pietrelor pretioase si unor forme de exercitii tu te poti dezvolta si constientizand, poti sa te purifici si sa te stimulezi doar daca faci exercitii, si diverse combinatii pentru regasirea propriei forte, din interiorul tau.
Auu, am scris cam mult...te-ai plictisit....ai optiunii...2012 abia a inceput, asa ca daca vrei sa nu pierzi timpul aiurea, nu mai citi...daca ai avut rabdare sa il citesti, poate ca vei avea si timp sa il analzezi in timpul tau liber sau sa ai propria opinie, optiune sau poate ca vei simti ceea ce am simtit eu cand am citit emailul prietenei mele...Da fiecare putem sa fim ceea ce vrem, insa partea frumoasa este cand ceea ce faci chiar iti place cu adevarat si nu iti mai este frica ca vei pierde timpul, sau nu ai mai avut de mult o vacanta adevarata.
Eu am investit in mine, am pierdut doar ca nu am avut rezultatul propus anul trecut in aceeasi perioada, insa am castigat mult devenind mult mai "inteleapta", mult mai carunta decat eram in anii din liceu si dupa, unde firele de par albe erau cele care te faceau mai inteleapta poate nu este cuvantul potrivit, insa daca gasesc altul, il voi corecta....deocamdata nu cred in miracole, in vorbe frumoase, si mai ales am acum directie, angajament, motivatie, deci temelia este solida, cutremurul natural sigur ne afecteaza insa cutremurul imaginar acela este cel mai aiurea, crede-ma ca am intalnit in realitate acest lucru, nu in vreo carte, film" sa nu faci nimic, pentru ca tot se va intampla"
Am ras cand in liceu, ne jucam cu scheletul umam, sistemul osos... era doar un material didactic, insa cand erai intrebat despre ceea ce trebuia sa stii si nu stiai, erai un "schelet viu" erai pierdut, si mai ales ca ti se amintea, "nota de azi nu conteaza, deoarece, practica este cea unde dai examenul"...ajuti cand ai informatia pe care o folosesti benefic, esti specialistul tau cu tine insati!
Peter Drucker, cel mai proeminent expert in management spunea: “Nimic nu e mai inutil decat sa faci bine ceea ce nu ar trebui sa faci.“
Esecul nu doar eu o spun, l-am vazut, vizualizat si mi-am dat seama ca poti esua, dar acest fapt nu inseamna ca esti un ratat....depinde de noi.
Au spus-o multi inaintea mea, o voi repeta-o si eu...spre disperarea ta probabil, sau imi vei da dreptate, nu am de unde stii, si nici nu este atat de importanta aceasta acceptare din partea ta " ca esecul este o treapta pe care sa urci". Asa cum fiecare resimtim o lovitura, gradul de durere, manifestare este diferit!
SUCCESUL, definit de persoane cu competente recunoscute ar fii un rezultat favorabil.
Acum vreau sa iti spun ca si eu am incercat sa ma schimb...chiar am reusit sa devin acea persoana care imi era dragsa mie, asa ca aceasta operatie este in functie de dorinta ta, altfel vei recidiva, si poate costul este diferit.
O. Holmes spunea: “Orizontul gandirii, odata largit de o idee, nu va mai reveni niciodata la dimensiunile de dinainte“.
Maria Petean

Fericirea

2012-01-12T07:04:00.000-08:00

-Va sa zica ai venit pentru fericirea vesnica - intreba Judecatorul.
-Da - ii raspunse spiritul proaspat dezancarnat.
-Ai gresit adresa - continua Judecatorul, cu un zambet ambiguu in jurul gurii.
-Stati… nu-i aici Raiul? - intreba omul nostru, proaspat trecut prin granita mortii.
-Ba da - ii raspunse Judecatorul.
-Jos pe Pamant mi s-a promis ca aici voi primi in dar, fericirea vesnica.
-Ne pare rau, ai fost informat gresit.
-Am fost informat gresit?! Dar preotul imi zisese ca daca ma rog regulat, daca indeplinesc cele zece porunci, voi ajunge in Rai si voi fi fericit vesnic!
-Esti in Rai, esti binevenit, dar trebuie sa mananci din merindele tale: sa traiesti fericirea pe care ai adus-o de pe Pamant.
-Nu este corect: pe Pamant n-as putea zice ca am fost fericit…
-Ne pare rau…
-Si nu se poate sa primesc aici fericirea?
-Ne pare rau. Nu.
-De ce nu?
-Fiindca asa e regula.
-Care regula?
-Cea instituita de Dumnezeu.
-Nu pot sa cred ca Dumnezeu este atat de crud!
-Pai nu e crud.
-Nu e?
-Nu.
-Dar cum asa?
-Dumnezeu a instituit urmatoarea regula: "Fiecare trebuie sa-si construiasca propria sa fericire".
-Cum adica?
-Simplu. Asa cum un culturist isi cladeste muschii, tot asa cel care cauta fericirea, trebuie s-o construiasca singur.
-Nu mi se pare corect!
-Treaba ta.
-Totusi, ce pot face acum?
-Poti sa te duci inapoi, deoarece corpul tau se afla inca in stadiul mortii clinice.
-Bine, si ce fac daca merg inapoi?
-Exersezi fericirea.
-Exersez fericirea? Si cum fac asta?
-Trebuie sa gasesti propriile tale metode. Cei mai multi incearca prin iubire. Poti sa-ti indrepti iubirea spre Dumnezeu. Sau spre o fiinta draga tie. Dar poti sa exersezi si iubirea de sine.
-Iubirea de sine… n-am inteles-o niciodata…
-Iti pot explica prin functionarea inimii biologice. Iti amintesti probabil ca inima pompeaza sange in trei directii: are un circuit care alimenteaza partea corpului care se afla mai jos de inima, un alt circuit care iriga tot ce se afla mai sus decat inima, si un al treilea circuit prin care trimite sange in propriile sale tesuturi.
Vezi, functionarea inimii este simbolul modului in care este indicat sa-ti administrezi energia si iubirea. Circuitul de jos nu este altceva decat iubirea directionata spre oameni.
Circuitul de sus este simbolul iubirii prin care poti comunica cu fiintele mai evoluate decat tine, incluzand-ul pe Dumnezeu. Iar cel de-al treilea circuit, cel prin care inima asigura energia necesara propriei sale functionari, este iubirea de sine.
Cand ajungi sa constientizezi razele iubirii care ies din inima ta, poti sa redirectezi o parte din ele spre tine insuti. Este indicat sa pastrezi proportiile definite de inima ta biologica. Prin circuitul mare, cel care porneste spre partea de jos a corpului, trimiti energie si iubire spre toti ceilalti. Prin circuitul mic, cel care porneste in sus, comunici cu Dumnezeu.
Fii sigur ca vei primi de la El mai mult decat reusesti sa oferi. Si ai dreptul si la cel de-al treilea circuit, ca sa poti functiona si tu…
-Oh, ce simplu e!
-Da, e simplu ca buna ziua!
-Si ce-mi mai recomandati, ce sa fac cand ajung jos?
-Incearca sa identifici ce anume iti produce bucurii reale. Incearca sa largesti aceasta lista. Bine, iti recomand sa te tii in limita bunului simt. Daca o treci, risti sa-ti strici fericirea. Si exerseaza cele trei tipuri de iubire, cele trei circuite ale inimii.
Si inca un lucru. Incearca sa zici “Te iubesc” cat mai des, dar intotdeauna din toata inima.
-Deja ma simt fericit!
-Ma bucur pentru tine! Insa totusi m-as bucura daca te-ai duce inapoi si ai exersa acolo jos, ca sa vii fortificat aici sus, cand iti vine randul.
-Va multumesc - ma simt atat de fericit!
-Fericirea ta e si fericirea mea si iti multumesc pentru ca mi-o dai - incheiase Judecatorul.
Spiritul dezancarnat se umplu de incredere in viitor si plonja inapoi in corpul sau aflat pe cearsaful alb al clinicii de reanimare.
Aparatele electrice conectate la corpul sau incepusera sa semnalizeze reaparitia vietii. Incet, se auzi un oftat, ca o adiere de vant. Tiptil-tiptil, inima incepea sa bata. Electrocardiograma desena o curba tot mai armonioasa. Ochii pacientului inca nu se deschisesera, dar pe fata lui se asternu o liniste divina.
Doctorii rasuflasera usurati. Se gandisera la marea minune: viata. Un pacient reintors din inalt valora pentru ei cat un nou-nascut.
-Tipul, mai mult ca sigur a invatat ceva, acolo Sus - zise unul dintre doctori.

O noua zi in lumina, pace si iubire va doresc!
O zi binecuvantata de Dumnezeu!

O poveste stranie

2011-12-26T05:48:00.000-08:00

O SA VA ISTORISESC ASTAZI o poveste foarte stranie, o poveste de Craciun!
E vorba de un put parasit, adanc si tainic, care se afla in mijlocul unei paduri mari si intunecoase. Nimeni nu stia de ce putul era acolo, nici cine il facuse, nici cat de vechi era. Taranii din imprejurimi se temeau grozav, caci din el se auzeau iesind vaiete, gemete si cateodata niste ciocanituri ca si cand cineva ar fi batut in
ghizduri.
Credinta tuturora era ca un suflet sta robit in adancimea-i din care nu putea scapa. Satul cel mai apropiat de padure se numea Galea; sat micut si saracacios, cu case scunde si ticaloase, in ale caror gradini florile pareau searbede si far’ de viata, caci pamantul era pietros si nerodnic. In mijlocul satului se ridica o bisericuta veche de lemn, cu un acoperis foarte mare ce parea ca o doboara. Nenumaratele anotimpuri il parguisera atat de frumos, incat sita invechindu-i- se batea in cenusiu, de-ti era mai mare dragul sa privesti la el.
Tufe de lilieci batrani si piperniciti cresteau imprejurul bisericii, adapostind sub umbra lor umilele morminte imprastiate pe alocuri, ca o turma de oi parasite.
Taranii se cam rusinau de bisericuta lor darapanata si visau sa dureze una noua, frumoasa si alba pe dinafara, cu un acoperis de tabla, ce ar fi stralucit la soare ca argintul si prin care n-ar fi razbit in vremuri rele nici ploaia, nici zapada. Iar amvonul sa aiba stalpi grosi de piatra zugravita in culori vii, cu ochiul lui Dumnezeu vopsit deasupra usii.
Fara indoiala ca noua ne-ar fi placut mai mult bisericuta stramba de lemn, cu acoperisul cel mare, dar vedeti… fiecare sat isi are ravna si mandria lui si nu-i place sa ramaie mai prejos de altul. In Bostea, satul de dincolo de padure, se inaltase o biserica noua si mare, asa precum o ravneau cei din Galea. Galea era un biet satuc sarac, ce suferea cumplit de starea in care se gasea. Dar pare-mi-se ca vorbeam de putul fermecat, nu e asa?
Nu stiu de ce, taranii isi inchipuiau ca fiinta necunoscuta, ce sta robita acolo, le-ar fi adus mari primejdii daca ar fi scapat din put si ca singurul mijloc de a o imblanzi era sa-i arunce mici daruri. Adeseori saracii cred ca singurul chip de a goni nenorocul de la pragul casei lor e sa aduca jertfe lui Dumnezeu si oricarei alte puteri.
Dar Dumnezeu stie bine ca viata saracului nu e decat un lung sir de jertfe, de la inceput si pana la sfarsit! La anumite sarbatori, mai cu seama la Sfanta Maria si la Sfantul Dumitru, satenii luasera obiceiul sa duca daruri putului fermecat.
Cum se sfarsea liturghia, inainte de a merge la hora sau la carciuma, se adunau palcuri, palcuri si porneau spre padure cu ciudatele lor daruri. Unii duceau flori sau oua incondeiate ori covrigi presarati cu susan, altii snopi de grau legati cu cordele frumoase. Copiii dadeau bucuros cele dintai poame coapte ce le capatau: prune, cirese sau nuci, ori pietricele adunate din albia raului, care deveneau frumoase, trandafirii si lucitoare cand le lingeau.
Fetele aruncau margele din ciucurii betelor, poze cu sfinti, marturii si multe alte nimicuri, cumparate la Mosi; iar flacaii, parale marunte, nasturi de la tunici militare si garoafele rosii, pe care cu atata drag le purtau la ureche!
Chiar babele, cu furca in brau, mergeau schiopatand pe zaduf si cadeau langa put frante de oboseala, apoi aruncau in apa carbuni nestinsi, lana sau canepa, bolborosind descantece si ruga¬ciuni, pe cand trageau cu coada ochiului la tineret, doar, doar de le-o gasi vreun cusur.
Iarna, putul era cu totul parasit, ca nu se incumeta nimeni sa treaca prin padure. La marginea satului Galea, intr-o casa atat de mica si de umila, incat parea mai mult o coliba, traia o vaduva saraca, anume Maria. Tot satul o cunostea sub
numele de Maria-Vaduva. Sarmana avea un singur copil, Petre, cu ochi mari
albastri si-un obrajor searbad si ingrijorat. Semana leit cu maica-sa. Baietelul mai avusese doua surori, dar amandoua putrezeau sub lilia¬cul din curtea bisericii. Atat de lipsita fusese maica-sa, incat n-avusese parte sa puna macar o cruce pe
locul unde se odihneau copilele ei. Si de aceasta Petre mult se mai
amara!
Foarte evlavios, baiatul vaduvei tinea toate posturile; lasa ca, la drept vorbind, mancare destula n-avea niciodata. Urma cu sfintenie invatamintele bisericii, asculta cu luare aminte ce-i spunea popa Toader, cu toate ca nu pricepea
indeajuns intelesul cuvantarilor si ca multe dintre ele se intiparisera gresit in mintea lui frageda.
Intre altele, Petre ramasese cu credinta ca biserica din Bostea era mult mai sfanta, fiind mai mare si mai noua decat bisericuta lor. Gandul acesta i se
pironise-n minte, intr-o duminica dupa slujba, cand popa Toader, vorbind despre adunarea banilor pentru cladirea sfantului locas, daduse ca pilda biserica din Bostea, inaltata din jertfele fiecarui locuitor. Sarac si bogat dadusera toti o parte din castigurile lor, agonisite cu truda, cinstind astfel numele Domnului. Bineinteles, Petre n-avea bani, nici macar o letcaie; de-ar fi putut, cu draga inima ar fi daruit tot, pentru zidirea unei noi biserici. El nu fusese niciodata la
Bostea si, tocmai de aceea, isi inchipuia biserica minunat de frumoasa, avand toate insusirile ce lipseau cu desavarsire saracacioasei bisericute din Galea.
Petre avea sapte ani cand, pe la inceputul iernii, care venise anul acela cu mare strasnicie, maica-sa se imbolnavi greu de tot. Baietelul o iubea mai presus de orice si sufletul ii era chinuit de o nespusa durere vazand-o suferind, fara ca el, bietul, sa-i poata veni in ajutor! Maria, foarte rabdatoare, nu se tanguia degeaba. In coliba ei nu era pat; se culca de obicei pe un fel de lavita de lemn, acoperita cu
velinte zdrentuite si, pe acest asternut ticalos, zacea tremurand de friguri, cu buzele vinete si crapate.
O vatra mare de pamant cuprindea mai tot locul in odaita stramta, Maria se culca dupa cuptor, pe care Petre isi dadea toata silinta sa-l
tie cald, carand zilnic din padure cate vreascuri putea duce in spinare. Cum era
bondoc si sarcina grea, se incovoia astfel, incat parea un arici urias, ce-si croia drum prin zapada.
Petre cauta sa-si gateasca. Cateva funii de ceapa uscata, atarnate
dupa vatra, si putin malai intr-o copaie erau toate merindele de iarna. Fireste ca baietelul nu era bucatar bun si Maria, suspinand, inlatura strachina cu fiertura pe care el ingrijorat i-o aducea. Cum se framanta bietul copil si ce siroaie de lacrimi curgeau pe obrajorii lui searbezi!…
Atunci se vara intr-un colt, ingenunchea si zicea Tatal Nostru si inca alte rugaciuni, pe care le invatase de la popa Toader. Le insira una dupa alta, cu toate ca nu aveau nicio legatura cu durerea lui, dar erau rugaciuni, nu e asa? si deci bine primite de Cel de Sus! Apoi Petre se strecura langa maica-sa, lipindu-se de ea, cu nadejdea ca o va incalzi strangand-o cu drag in bratele lui slabanoage. Dar vai! Dumnezeu parea ca n-aude rugaciunea baiatului. Mariei ii era din ce in ce mai rau!… Atunci copilul, inchipuindu- si ca gresise cumva inaintea lui Dumnezeu, simtea o mustrare de cuget, cu toate ca nu-si putea aminti sa fi calcat vreuna dintre cele zece porunci. Petre era un copilas atat de cuminte, incat ti-era mai mare dragul si mila de el.
N-avusese inca vreme sa se bucure de nimic, dar nici sa fie uracios, caci de cand se tinea pe picioruse fusese nevoit s-o ajute pe maica-sa si sa lucreze alaturi de ea.
Avea o inimioara curata si grijulie, gata sa duca povara grea pentru umerii lui. Era-n ajunul Craciunului. Maria tot zacea dand mana cu moartea, cand deodata lui Petre ii veni un gand. El avea adesea in minte ganduri nelamurite, pe care nimeni nu-si da osteneala sa i le desluseasca. Acela ce-l framanta de catava vreme se infaptui si iata cum:
Petre stia ca, daca vrei sa ti se implineasca o dorinta, trebuie sa aprinzi cu evlavie lumanari pe la icoane si mai ales la aceea a Maicii
Domnului, caci lumanarile aprinse cu credinta intaresc rugaciunea.El capatase de la batranul dascal o lumanarica, drept multumire ca-i ajutase duminica din urma la slujba liturghiei.
Lumanarea era atat de subtire si de putintica, incat trebuia pazita cu multa grija. Pe deasupra, batranul dascal ii daduse si o cutioara veche, cam rupta, cu cinci chibrituri; de le pazea de umezeala, cu ele putea aprinde lumanarea dinaintea icoanei. Toate ar fi mers bine, daca Petre nu si-ar fi pus in minte ca trebuie sa duca lumanarea la biserica din Bostea.
Ca toti satenii avea si el credinta gresita ca bisericuta lor nu era destul de sfanta si vrednica de Dumnezeu. Scumpa si mult iubita bisericuta!…
Ca sa mergi la Bostea, trebuia ori sa faci un ocol mare, mare de tot, ori s-o croiesti de-a dreptul prin padurea intunecoasa, unde se afla putul cu pricina. Baiatul se temea chiar vara de izvorul plin de gemete, darmite iarna, cand prin padurea innegrita sufla viscolul si lupii dadeau tarcoale.
Nevrand sa lase pe maica-sa prea mult singura, cu toata frica, baietelul se hotari sa infrunte poteca inspaimantatoare! Isi lua deci sumanul, caciula ce fusese odata a tatane-sau si care era mai mare decat dansul, isi puse niste manusi, mai mult carpite decat bune, ascunse-n buzunar cu grija chibriturile, nepretuita lumanare si fu gata de drum. Dar inainte de a iesi din coliba, nu uita sa gramadeasca pe foc toate lemnele ramase si sa puna, alaturi de maica-sa, o cana cu apa.
Maria sta cu fata la perete, aiurind. Insira fel de fel de vorbe fara rost, care umpleau de spaima sufletul bietului copil!
Amurgul incepuse sa-si cearna intunericul. Petre nu putuse insa pleca mai
devreme. Se simtea cam nelinistit, dar hotarat sa-si indeplineasca planul, nu se mai gandea la ce putea sa pateasca… In curand ajunse la marginea padurii. Cu barbatie se adanci intr-insa, desi inima-i batea
strasnic. „Putea-voi sa ocolesc putul? gandi baiatul. Sunt doua poteci: cea mai lunga nu trece pe langa el.“ In padure vantul urla prin craci cu un glas manios. Petre tremura. Ce frig se lasase!… Din feri¬cire, zapada nu era mare, decat prin locurile unde o gramadise viscolul. Cu toata graba, noaptea parea ca-l urmareste, ca-l ajunge, ca-l prinde!…
Gatlejul i se strangea, sufla din greu si gafaia umbland.
Ce padure mare!… Ce copaci inalti!…
Niciodata Petre nu se simtise atat de mititel.
- Ah! De-as nimeri calea cea buna, zise copilul aproape tare, nu vreau sa trec pe langa cumplitul put!…
Si tocmai cand spunea aceste cuvinte - poc, poc -, auzi un sunet
care-l-inmarmuri de frica.
- Poc, poc… o ciocanitura… si apoi alta, ca un vaiet ce iesea chiar din fundul pamantului.
Cu tot gerul, incepura sa-l treaca sudorile.
Ce noapte adanca! Copacii se prefacura in ziduri negre, inchizandu-l din toate partile. Poc, poc… Doamne, Doamne! Asta-i glasul din put!… Ca prins de-o vraja, Petre inainta. Ar fi putut sa dea dosul si, strecurandu- se printre copaci, sa lase in laturi locul blestemat, dar, nu se gandea la una ca asta, ci inainta cu pas hotarat, atras parca de acea grozavie. Da, iaca putul negru si nenorocit de care nu putea scapa! Inspaimantat, Petre se impiedica, incerca sa se ridice, dar cazu gafaind chiar la marginea lui. O clipa ramase acolo, cu obrazul ingropat in zapada rece, plangand cu hohote. Din nou se auzira ciocanituri. Poc, poc… Oh!… Afurisitul de put!…
Picioarele i se muiara si totusi trebui sa se uite peste colac. O putere mai tare ca vointa lui il impingea la aceasta.
Lui Petre ii fusese intotdeauna urat sa se uite in put, chiar ziua-n amiaza mare, cand maica-sa il tinea de mana. Caci dupa aceea, nopti in sir nu se putea odihni, inchipuindu- si ca aluneca in groaznica si intunecoasa tainita. Acum era cu desavarsire singur. Se-nnoptase de-a binelea. Cine putea fi acolo jos? Ce taina se ascundea in necunoscuta adancime? Nu-si mai dadea seama. Inima lui batea astfel ori era un zgomot ce venea din put?
Deodata, un glas ascutit de copil striga:
- Oh, lasa-ma sa ies! Ajuta-mi! Arunca-mi lumanarea ta. Sunt singur aici in intuneric si mi-e atat de frig!…
- Lumanarica mea! suspina Petre, uitand spaima, mirarea si orice alta
simtire, afara de dorinta de a-si pastra nepretuita lumanare. Nu pot sa
ti-o arunc! Nu pot! Nu pot!
- Dar mi-e frig aici, striga din put glasul, mi-e frig!… Mi-e frica!… Si azi e Craciunul!… Si eu sunt singur in intuneric!…
- Ei bine, dar mama mea e bolnava pe moarte! raspunse Petre fara teama, rezemat de colacul putului. Nu se mai gandea deloc la lucrul nemaipomenit ce i se intampla. Toata fiinta lui era stapanita de dorinta sa-si pastreze scumpa lumanarica, menita sa rascumpere sanatatea mamei lui!… Nu pot sa-ti dau lumanarea! - zise el mahnit. Trebuie sa ma duc la Bostea, s-o aprind dinaintea Maicii Domnului, sa se insanatoseze mama!…
- Destule lumanari ard dinaintea icoanelor in ajunul Craciunului! raspunse glasul. Fecioara Maria n-o sa simta lipsa flacarii tale, pe cand eu aci sunt parasit si mi-e frig!… Da-mi! Da-mi lumanarica ta!…
- Dar toate lumanarile aprinse dinaintea Maicii Prea Curate nu o pot inlocui pe a mea - se jeli Petre cu totul coplesit de mila si durere. Nu voi mai putea capata niciodata alta lumanare. Sunt un biet baiat sarac; daca moare mama raman singur pe lume!… Si-s prea mic ca sa pot trai fara sprijin!… Si saracutul cazu in genunchi, rezemandu-si din nou capul
de marginea putului.
- In numele binecuvantatului Prunc al Fecioarei Maria, da-mi lumanarea! se mai ruga o data glasul. E noaptea Nasterii Mantuitorului.
Se poate ca o rugaciune facuta in numele Lui sa nu fie ascultata?!
Petre, nehotarat, tot sovaia! Cu inima impartita in doua se intreba, care-i era datoria? Toata nadejdea si-o pusese in faclioara ce voia sa aprinda in biserica din Bostea. Acum, in lupta lui sufleteasca, in marea lui credinta, nu mai stia ce sa faca.
- In numele Sfantului Prunc si al Maicii Nascatoare de Dumnezeu, - zise din nou glasul aproape stins - sunt inghetat, sunt parasit. Si eu sunt un copil, un biet copilas! Oh, fie-ti mila de mine!… Da-mi lumina!…
Petre incepu a plange. Inima-i parea ca se topeste de amaraciune si de chin. Suferea pentru copilul robit, suferea pentru maica-sa, pentru el insusi, pentru intreaga lume, in care totul i se parea pacatos, nedrept, sarac ca si coliba lor, ca si bisericuta de lemn, doborata sub povara acoperisului prea greu!
Cum sta rezemat, frant de durere, dinaintea ochilor i se arata vedenia bisericii din Bostea, biserica in care nu va mai intra! O neinchipuita slava o inconjura, scaldand-o intr-o stralucire pe care nimic n-o putea ajunge.
De-acum Petre stia ca-si va jertfi lumanarea! Nu-i fusese oare ceruta in numele Mantuitorului, a carui nastere se praznuia azi?! El nu se intreba o clipa cum o singura lumanarica putea dezrobi copilul din put!
In invalmaseala gandurilor, flacara ei devenise pentru dansul lucrul cel mai de capetenie de pe pamant.
- Na lumanarica mea! zise oftand. Ia-o! Prinde si cinci chibrituri, vezi sa nu se ude, adauga el cu ingrijorare copilareasca, caci nu se vor mai aprinde!Apoi, aplecandu-se peste colac, le arunca in put, jertfindu-si astfel ultima nadejde.
Dupa aceasta, isi acoperi fata cu mainile, sprijinindu- si fruntea de marginea inghetata si-ncepu a plange cu hohote. Deodata inalta capul. Ce se auzea?!… Cantece!… Visa?… Sunetele a mii de harfe ce pareau ca vibreaza-n vazduh si razele aurii, minunate, de unde veneau?
Minune! Lumina si sunetele rapitoare ieseau chiar din gura neagra si posomorata a putului.
Ce se intamplase? Deodata isi simti inima plina de o neinchipuita bucurie!…
- Doamne!… sopti baiatul zdrentaros, ingenunchind ca in biserica pe cand se savarseste sfanta taina, caci in fata lui se ivise un copil cu parul plavit si carliontat, plasmuit numai din lumina, un copil neinchipuit de frumos.
- Multumesc - grai stralucita aratare - ti-a fost mila de mine, m-ai dezrobit, jertfindu-ti singura nadejde! Priveste razele raspandite de lumanarea ta! Si copilul ridica bratul, iar Petre vazu ca licarirea-i se prefacuse intr-o vapaie, ce lumina intreg pamantul!…
- Du-te la maica-ta, care te asteapta. Eu voi duce lumanarea la bisericuta de lemn, care e tot atat de sfanta ca orisicare alta biserica.
Tremurand, Petre lua caciula de jos, dar fata de atata sfintenie, nu indrazni sa si-o puna pe cap. Ca-n vis, se lua dupa copilul minunat, a
carui slava se revarsa asupra intregii paduri. Petre nu mai simtea nici teama, nici frigul, nici oboseala; pasea ca si cand ar fi avut aripi!
Cand ajunsera in sat, minunatul copil se opri putin, arata coliba si-i zise: „Maica-ta te asteapta; dupa ce vei vedea-o, du-te la bisericuta cea veche.“
Fireste, Petre ii asculta porunca. Cu inima saltand de bucurie alerga spre casa, impinse usa, se repezi inauntru strigand: „Mama, mama“…
Fara nicio urma de suferinta, sarmana Maria era atat de intinerita si de frumoasa, incat chiar zdrentele de pe dansa pareau schimbate.
Isi deschise bratele pentru a-si primi odorul. Si-l stranse la san, singurul dulce adapost ce-l avusese Petre vreodata. Rezemand capul de pieptul maica-sii, copilul se simtea prea covarsit de fericire ca sa poata vorbi.
Maria nu-l intreba ce se intamplase; stia numai ca se tamaduise, ca era ajunul Craciunului si ca-l strangea in brate pe fiul ei iubit.
Mai tarziu, Petre pleca spre biserica precum ii poruncise copilul minunat. Stelele straluceau pe cer, satul era adormit si tacut, casele pareau umbre negre pe zapada alba.
Indeobste bisericuta nu se deosebea de umbrele celorlalte case decat prin clopotnita. In noaptea asta insa, in asta noapte sfanta, ea se prefacuse intr-o lacra de lumina ale carei raze se revarsau prin ferestre, prin crapaturile zidurilor si ale acoperisului. Acea dispretuita bisericuta se schimbase intr-un juvaer sclipitor ce
imprastia lumina pe cer si pe neaua inghetata.
Cu capul gol, cu mainile impreunate, cu pasi sovaitori, ca un hagiu venit de departe, Petre se apropie de Sfantul locas, trecu pragul, cazu in genunchi, uimit si rapit de fericire.
Catesitrele usi ale altarului erau deschise si inauntru, pe sfanta masa, ardea lumanarica lui. In toata biserica nu se mai gasea alta lumanare aprinsa si cu toate acestea mica flacara era atat de vie, incat prefacea smeritul locas intr-o slava de stralucire, de pace, de frumusete, de bucurie si de marire. Chiar biserica din Bostea nu putea fi mai frumoasa in acea noapte ca bisericuta din Galea!
Petre intelese minunea! Mama i se insanatosise, putul se dezlegase de blestem si cu toate ca Sfantul Prunc se facuse nevazut, mana lui pusese umila-i jertfa pe altarul Domnului!
De-un singur lucru nu se putea insa dumeri Petre: ca iubirea lui facuse aceasta minune!
Iubirea si credinta lui!…
Basmele au fost publicate pentru prima data în limba româna in anul 1923 sub titlul „Cartea de basme a Reginei Maria”

Asculta-l pe Dumnezeu in tacerea mea

2011-12-17T03:07:00.000-08:00

Marturii ale unui calugar ortodox
In aceasta lume complicata in care traim, am intalnit zilele trecute un calugar ortodox de 85 de ani, considerat a avea har conform terminologiei utilizata de confratii sai.
L-am intrebat cum se produc vindecarile, ce se intampla cand cineva vine la el.
”Eu, omul nu ma gandesc ca as avea ceva de facut, eu ma deschid si las Sfantul Duh sa curga prin mine. Nu intreb niciodata omul de ce a venit la mine,ce problema are, ii simt doar sufletul cat de greu ii este, si apoi ma rog. Atat fac- ma rog impreuna cu el.Si ii spun ca este o mare bucurie atunci cand doi se strang in numele Lui ca atunci si El este cu noi. Pentru mine este o binecuvantare cand cineva imi deschide usa chiliei. Eu nu privesc omul intrand la mine ci pe Dumnezeu in om patrunzand in chilie.
La sfarsit simt cum omul este mai usor, mai senin.Eu nu trebuie sa stiu ce greutate purta el, Dumnezeu stie, imi pastrez doar sufletul deschis si ma rog din toata inima mea. Deci totul este rugaciunea noastra catre Dumnezeu, uneori ii tin mainile in ale mele, alteori le pun pe crestetul capului. Uneori simt ca este nevoie sa mai vina, alteori stiu ca lucrarea s-a facut. Si miracolul pentru mine nu il numesc vindecare, il numesc trezirea omului in Dumnezeu.”
L-am intrebat de ce intr-o multime agitata, tensionata, nervoasa imi era mai greu sa ma rog si mi-a raspuns :
“Atat timp cat il privesti pe Dumnezeu ca fiind in afara ta, o sa si gasesti motive tot in afara ta. Cauza nu sunt cei din jur ci cum il privesti tu pe Dumnezeu. Daca ai credinta nestramutata ca El este in tine, realizezi ca nimeni nu poate sta intre tine si Dumnezeu. Ca sa te rogi cobori in tine, inchizi ochii si in inima ta o sa gasesti linistea. Acolo te asteapta Dumnezeu. Mintea este prima care fie se deschide si prin gandurile tale ii lasa pe El sa se manifeste in tine, sau tot mintea este cea care te impiedica. Mintea tese labirinturi si uneori se pierde in propria ei tesatura. Daca lasi iubirea din inima ta sa iti scalde mintea, o sa vezi cum gandurile tale isi gasesc singure drumul catre Cer.”
L-am intrebat de ce se agitau, se luptau oamenii ca sa ajunga sa ia Lumina:
”Te lupti sa ajungi mai aproape de Dumnezeu cand ai o teama in tine, o neliniste,o indoiala in ceea ce priveste relatia ta cu Dumnezeu.Atunci intotdeauna gasesti ca mai ai ceva de facut, nu ai facut destul, mai exista inca si acel ceva o sa iti aduca apropierea, si cauti si cauti neincetat. Dar daca te opresti din zbucium, din framantare, din cautare, iti dai voie sa il descoperi in tine. Poti trai o intreaga viata preocupat sa il cauti in afara ta, dar nu cauti unde trebuie. Lupta exterioara este un semn al luptei din sufletul acelor oameni,aspiratia lor, nazuinta lor, cautarea lor, si acela e modul in care o reflecta.”
L-am intrebat cum dupa ore petrecute in picioare, intr-o pozitie in care nu puteai nici sa te intorci, el nu dadea nici un semn de oboseala si nu numai aceasta, in jurul lui oamenii erau foarte linistiti, calmi. Raspandea o vibratie de pace in jur care linstea multimea.
“Oboseala vine din lupta fiintei cu viata. Cand te opui vietii, judecand, criticand, maniindu-te, pierzi viata din tine si obosesti, si este si normal pentru ca mergi contra curentului.Iubirea, este curgerea vietii. Pacea, linistea, se obtin cand lasi viata sa curga prin tine si nu mai opui rezistenta la ceva”.
Si m-a intrebat:”ai obosit vreodata in timp ce te bucurai, in timp ce iubeai, in timp ce te rugai?Atunci te lasai purtata de curgerea vietii, nu opuneai rezistenta.Atunci te deschideai prin inima.Obosesti cand cauti cu mintea, inima nu te oboseste vreodata.Si mintea cauta neincetat, mereu gaseste altceva de care sa se agate, dar in esenta mintea isi cauta linistea.
Deci lupta nu este intre noi si cei din jur, sau intamplarile din viata, ci este intre noi si noi, acea lupta interioara este cea care epuizeaza.”
L-am intrebat cum poti sa iesi din aceasta zbatere, pendulare:
“Nu trebuie sa te zbati ca sa iesi, pentru ca te afunzi si mai rau. Si vine o vreme cand intelegi ca nu e necesar sa te zbati, ca totul se intampla de la sine, intelegi ca viata curge lin, nu este o stradanie. Lupta are loc pana cand se coboara aceasta intelegere, aceasta pace. Nu fugi dupa Dumnezeu, stai linistit si lasa-l sa se exprime prin tine”.
L-am intrebat cum a ajuns el la aceasta stare de pace, si mi-a spus ca s-a rugat catre Dumnezeu sa il lumineze ca sa poata darui la cei din jur, dintr-o credinta ferma ca cererea sa este auzita si indeplinita, si apoi s-a lasat purtat de valurile vietii, s-a deschis si i-au venit rugaciunile pe care le simtea cu sufletul.Nu s-a indoit nici un moment si rugamintea sa la Dumnezeu era sa ii dea acest har de a darui atat timp cat traieste pe acest pamant. Acesta considera ca fiind cea mai mare binecuvantare, bogatia inimii.
I-am spus ca in opinia mea biserica s-a indepartat de creinciosi, a pierdut legatura,si intr-un fel a interupt legatura intre Cer si Pamant, in conditiile in care ei aveau puterea sa o consolideze.
“Biserica este o institutie alcatuita tot din oameni. Si omul s-a indepartat de aproapele sau. Si aceasta din teama.Teama de a nu se pierde invataturile, de a le pastra nealterate,din frica aceasta si-au concentrat atentia doar pe invatatura si au uitat de ce este mai important-cei carora li s-a adresat Hristos prin invataturile sale.Iisus nu a vorbit ascuns, doar Apostolilor, el a iesit in lume. Dar si in Biserica sunt oameni si oameni.
Ce poti face tu ca om este sa studiezi Cuvantul Intemeietorului, sa il simti, sa citesti si sa alegi acele rugaciuni pe care le simti cu Sufletul, pentru ca daca doar le rostesti fara suflet, ele sunt doar sunete goale. Prin rugaciune omul se inalta prin Cuvant care este fapta, prin gand si prin traire.Acestea trei trebuie sa mearga impreuna ca sa te inalte. Nu e datoria noastra sa ii judecam pe semenii nostri, asa scrie si in carti sa nu judecam, noi folosim piatra de temelie, invatatura si ne gasim singuri calea prin care vorbim cu Dumnezeu.”
Mi-a spus ca este foarte important sa ascult tacerea.
”Cauta tacerea, nu urmari sirul cuvintelor mele,asculta-l pe Dumnezeu in tacerea mea.”
Si de cate ori se oprea din vorbit, stateam cu ochii inchisi si auzeam, simteam sunetul unui falfait de aripi, si vedeam ca un glob imens de lumina deasupra capului lui.
Aceasta fiinta se adresa cu un respect deosebit pentru toti cei din jur, cu veneratie, l-am intrebat ce simte el cand vorbeste cu un om:
“Eu cand vorbesc cu un om, il privesc pe Sfantul Duh in el.Sa fii lipsit de respect la adresa unui om este ca si cum ai fi lipsit de respect in fata tronului lui Dumnezeu.Nu e suficient sa il vezi pe Dumnezeu intr-un inger sau in Fiul Sau, uita-te in jur si descopera-l aici.
Rosteste fiecare cuvant cu respect, rar, nu te grabi sa vorbesti.Cuvintele sunt alcatuite din Duhul Sfant, si cand vorbesti cu un om, vorbeste rar si cu respect, stiind ca in acel moment Duhul Sfat se manifesta prin tine in lume.Lasa ca fiecare cuvant sa vina din sufletul tau, simte-l inainte sa il rostesti, doar asa el va atinge sufletul celui caruia i te adresezi. Ceea ce spui tu daca este lipsit de lumina sufletului tau va trece intr-un cotlon al mintii, si mintea va uita, daca ceea ce rostesti vine din suflet, acel om va pastra in sufletul lui nu ceea ce eu sau tu am rostit, ci amintirea bucuriei sufletului lui.”
a plecare doream din suflet sa ii daruiesc ceva, nu stiam ce, ma framantam, si mi-a raspuns la intrebarea mea nespusa spunandu-mi sa fac asupra lui semnul crucii si sa il binecuvantez. Ma gandeam cum pot eu omul sa fac acest gest asupra lui aflat parca in aceasta lume dar neapartinand ei si mi-a explicat:”cand faci ceva cu toata inima lasi puterea celesta a Sfantului Duh sa coboare prin tine, omul nu binecuvanteaza cu puterea omului ci cu cea a Duhului, si in fata Sa toti suntem egali.”

Ziua Marii Uniri

2011-12-01T06:00:00.000-08:00

1918 este un an de referinţă pentru românii din toate provinciile ţării. Sfârşitul Primului Război Mondial a creat condiţii proprice pentru afirmarea tinerelor naţiuni din Europa. Ziua de 1 decembrie 1918 marchează finalul luptei duse de români pentru întregirea statală. Pe 27 martie, Sfatul Ţării din Chişinau semna unirea Basarabiei cu România, pe 15 noiembrie era alipită Bucovina, iar pe 1 decembrie, la Alba Iulia, se semna Rezoluţia care consfinţea unirea Transilvaniei şi a Banatului cu restul ţării. Statul român a funcţionat în graniţele stabilite la 1918 doar până în 1940, când Basarabia şi Bucovina au fost preluate de URSS prin Pactul Molotov-Ribbentrop.
Ca zi naţională însă, 1 decembrie a fost proclamată de abia în 1990, după căderea sistemului comunist. Din 1877 până în 1947, aniversarea statului era pe 10 mai, dată de referinţă pentru monarhia constituţională din România. Pe 10 mai 1866 Carol I depunde jurământul de credinţă în faţa Parlamentului. La 10 mai 1877 România îşi proclamă indendenţa, iar peste patru ani, la aceeaşi dată, Carol I a fost încoronat Rege al României. În 1948 ziua naţională a devenit 23 august. O dată istorică importantă, dar nu în sensul pe care i l-a dat propaganda comunistă. Pe 23 august 1944 România ieşea din alianţa cu Germania nazistă. Stabilirea zilei naţionale pe 1 decembrie a stârnit controverse şi, chiar şi acum, la 21 de ani de când sărbătorim ziua naţională în prima zi de iarnă, apar nemulţumiri. Unii susţin că 10 mai este o dată mult mai semnificativă pentru statul român, decât 1 decembrie. Cei contrariaţi de decizia din 1990 de a stabili ziua naţională în prima zi de iarnă aduc în discuţie şi mult discutata teamă a primului preşedinte al României, Ion Iliescu, faţă de reinstaurarea monarhiei. Cu doar câteva zile înainte de parada de pe bulevardul Kiseleff din Capitală, Senatul a votat propunerea legislativă care prevede declararea zilei de 10 mai - Ziua Independenţei, ca zi de sărbătoare naţională. Decizia finală va fi dată de Camera Deputaţilor, iar dacă se va adopta, vom mai avea o zi liberă.

La ceas aniversar - Leonid Iacob

2011-10-01T06:53:00.000-07:00

Cel mai mare poet naţional contemporan, Leonid Iacob, împlineşte astăzi, 1 octombrie 2011, frumoasa vârstă de 66 de ani.

Din partea mea, şi a tuturor celor care îl cunosc, un călduros La mulţi ani! - sănătate, putere de muncă şi la cât mai multe volume publicate.

Leonid Iacob locuieşte în Comăneşti, judeţul Bacău, în munţii cărunţi cu dor sub frunţi, aşa cum îi place Domniei Sale să spună.
A absolvit Universitatea "Al I.Cuza" - Iaşi, Facultatea de Filologie între 1965 – 1970.
Actualmente pensionar, a fost profesor de limba şi literatura română până anul acesta.
În toată această peroadă a avut ca ocupaţie principală, scrisul şi îndrumarea talentelor literare.
Preocupările artistice au fost: scriitor, poet, dramaturg, critic, pictor, editor, promotor cultural, interesat de cultura, fotograf, jurnalist, pasionat de lectura.
Din 1981 până în prezent a fost conducător al Cenaclului literar "Mugurii" de la Clubul Copiilor Comăneşti.
Este autor al volumului de versuri "Bântuit de furtuni", Editura Corgal Press, Bacău, 2009, şi al volumului "Ţărmuri paralele" , Ed. Corgal Press, Bacău, 2010, scris în colaborare cu Atena Mariana Zară din Bacău, publicat în mai multe antologii în 2008, 2009 şi 2010.
În ultimul timp se ocupă cu pregătirea pentru editare a volumului de versuri "Imaginarele iubiri", care va vedea lumina tiparului curând.

Că, iată, la tine-am venit

Şopteşte-mi un cântec, iubire,
cât stelele-n noi n-au murit
cât timpul nu pune poprire
pe noi cei doriţi de iubit

Şi prinde-mi în palmele tale
sufletul meu ce-i greu pătimit
m-atinge cu roze petale
că , iată, la tine-am venit

Mi-s tălpile arse de umblet
potecile greu m-au rănit
mi-e dor de iubire şi zâmbet,
te uită, la tine-am venit

Şi pune-mă-n poală la tine
ca-n vis să mă duc spre zenit,
şi ţine-mă, ţine-mă bine, iubito,
Cât timpul în noi n-a murit.

Leonid IACOB
Poezia face parte din volumul: "Imaginarele iubiri"

Bidimensional

Tu – o mare unduindă
cu adâncuri neştiute,
val ce urcă ceruri blânde
printre stelele lucind,
lumii înfloreşti lumina
cu răsfrângeri de oglindă
şi întorci în matca vieţii
glas de îngeri lin vibrând.

Eu, o stâncă-n amorţire,
peste care trec alene
norii zimţuiţi ai vieţii
şi furtunile iubirii,
strâng în suflet şi în minte
doar durerile perene
şi le-nfăşor cu hlamida
cântecelor nerostirii.

Noi – cuvinte rătăcite,
ne tot zbatem în tăcere,
şi-ncercăm în gând de lună
să ajungem mai departe,
dar rămânem: tu o mare,
eu o stâncă în durere
ce se-adună în cuvinte
răstignite pe o carte.

poezie de Leonid Iacob din Ţărmuri paralele (2010)

Chemarea timpului

Voi lua doar timpului uitarea
ca la cingătoare să mi-o pui
şi, lăsând iubirilor chemarea,
peste dealuri voi pleca haihui

Mă aşteaptă-n fulgerări de stele
vântul, ca şi mine, un hoinar
şi visatul rod muşcat de vreme
răstignit pe-o piatră de hotar.

Visul ce-a plutit târâş prin ceaţă
e un mugur ofilit pe ram,
vorbele s-au prefăcut în şoapte
ca şi timpul greu prelins pe geam.

N-o să-ncerc să mă opresc vreo clipă
lacrima se pierde în zădar
viaţa, fulgerând cu-a ei aripă,
între noi a pus un greu hotar

Dă-mi uitarea ca un văl de ceaţă
vorbe fără rost tu n-o să spui,
timpul m-a strigat de dimineaţă
s-o pornesc cu el, pe deal, haihui.

poezie de Leonid Iacob din Bântuit de furtuni (2009)

Este toleranta o virtute globala?

2011-09-23T13:51:00.000-07:00

Ce parere aveti despre toleranta? In principiu, este un concept frumos, prin care se presupune ca respectam libertatea celuilalt de a alege ce pofteste, fara sa ne implicam in judecarea deciziilor lui.
Toata lumea se intrece in ziua de astazi sa proclame toleranta o virtute globala sau macar sa o bifeze in propriul CV. Cati dintre cunoscutii nostri nu se lauda: “eu nu am nimic cu homosexualii”, “eu am prieteni tigani”, “mie-mi plac negrii” etc?
Parerile par sa fie deja impartite intre cei care au o atitudine (pro sau contra) si cei care se feresc sa aiba atitudini (neutri, ca Elvetia).
Romania este un teritoriu al multor democratii formale si al putinelor libertati autentice. Parade gay sabotate, minoritati etnice discriminate, incercari de-a pune pumnul in gura realitatilor deranjante - iata cateva trasaturi dintr-o schita a atitudinilor negative. Ceea ce unii se straduiesc sa inalte, altii isi dau silinta sa coboare.
De alta parte se numara cei blajini, cei rabdatori, care lasa lucrurile sa se intample: imbratisarea curentelor religioase si spirituale de import, proliferarea cetatenilor “de culoare”, gesturi mai marunte sau mai profunde care altereaza credintele anterioare, acestia le primesc in realitatea lor cotidiana. Unul din dezavantajele tolerantei este tocmai contagiunea: o data acceptat, un lucru pana nu demult anormal, devine considerat normal.
Iar in tabara neutrilor - intre alb si negru, este acel teritoriu gri al lui “atata timp cat nu ne intersectam, eu nu am nimic cu “ei”- fie ei tigani, homosexuali, calugari sau alte categorii care ne starnesc sau nu toleranta.
De partea cui este dreptatea? Categorizarile in sine ne arata cat de fragila este constitutia acestui concept despre care mai mult se vorbeste decat se aplica. Atata timp cat in discutiile, in comportamentul si in gandurile noastre ascunse persista o serie de clisee, de prejudecati si de stereotipuri, la fiecare colt pandeste intoleranta.
Aratam intelegere fata de oameni, de culori, de credinte, atata timp cat ele nu contravin propriilor noastre conforturi psihice. Acceptam adesea ce nu ne place pentru ca asa am auzit in jurul nostru ca se face, nu pentru ca am respecta cu adevarat libertatea cuiva. Daca ceva ni se pare dubios, daca ne dezgusta ceva, inchidem cuminti ochii si exersam arta lui a fi “politically corect”.
Faptul ca toleram nu inseamna neaparat ca facem o alegere corecta, mai ales cand cei inghesuiti de noi in diverse categorii incalca diverse norme morale si spirituale.
Intr-adevar, nu suntem in masura sa judecam ce nu intelegem, fie ei simpatizanti MISA, de exemplu sau secte care proclama preoti din randul femeilor. Nu, nu putem sa ii fortam pe ceilalti ce credinta sa urmeze, ce mancare sa manance si ce haine sa poarte.
Dar a tolera nici nu inseamna ca-i intelegem pe cei ce-si irosesc viata, energia, sufletul, in incercari desarte. Tolerandu-i, nu le aratam ca ne e mila sau ca vrem sa-i ajutam in vreun fel. Nu facem nicio fapta buna tolerand manelele, ignoranta, mizeria intentionata, lenea, minciuna, indolenta, infatuarea, orgoliul, mandria, etc. De asemenea, gresim in incercarea de a face si noi ca ei, doar-doar, o sa intelegem mai bine “lumea” in care traiesc.
Traim cu totii in aceeasi lume, unii mai bine, altii mai dupa ureche, insa avem cu totii nevoie de acelasi adevar: puterea de a vedea in celalalt propria persoana, fara sa ne tragem indaratul sarmei ghimpate a individualismului, de unde fluturam anemic esarfa alba a tolerantei.

Dragostea nu cade niciodată

2011-06-16T18:27:00.000-07:00

Simboluri pascale

2011-04-18T14:20:00.000-07:00

Un simbol al Sfintei Sarbatori Pascale este reprezentat de ouale rosii. Bucurie pentru adulti, dar mai ales pentru copii, de Paste, toate ouale din casele oamenilor capata o alta culoare. Fie ca sunt vopsite in mod natural cu foi de ceapa si cu frunze lipite pentru diverse forme, fie ca se folosesc vopselele multicolore gasite in orice magazin, ouale rosii se vor gasi de sarbatori pe orice masa si vor da un plus de culoare acestor zile. Alaturi de pasca, friptura de miel si cozonaci, ouale reusesc sa imbogateasca masa de sarbatori, iar zilele de dupa Inviere incep cu ciocnitul oualor.

De regula, ouale de Paste simbolizeaza buna dispozitie, bunavestire, regenerarea vietii, dar si durerea sacrificiului si sangele Mantuitorului nostru. Sunt foarte multe legende legate de ouale rosii. De la ouale puse in fata crucii lui Iisus, oua care au fost stropite de sangele acestuia, pana la cele cu care unii crestini se spala dimineata (acestea sunt puse intr-un bol si pret de cateva zile, inlocuiesc sapunul). Iar cea mai importanta legatura a oulalor cu aceasta sarbatoare sta in bucuria cu care poti spune, atunci cand le ciocnesti:

Christos a inviat!

Adevarat a inviat!

In perioada Pastelui si pana la Rusalii, portile Raiului sunt deschise, iar mortii din iad sunt si ei lasati sa se odihneasca. Familiile care pastreaza vechiile traditii pun ouale langa icoane sau in hrana vitelor sau le impart pentru pomenirea celor morti. Tot ouale rosii ii aduna si pe cei vii. Totodata, arta decorarii oualor reprezinta atat un simbol etnic, cat si estetic si cultural. Se spune ca oul alb este vindecat prin decorare. Se pierde legenda oualor colorate si decorate apoi, pentru ca li se atribuie o valoare crestina care considera mai importanta daruirea acestora decat modul in care au fost decorate. Gestul daruirii oualor rosii a fost deschis in Evanghelia dupa Luca. Din unele legende se constata ca ouale rosii reprezinta pietrele cu care a fost lovit Iisus.

Inca din a doua zi a Saptamanii Mari, dar mai ales joia, vinerea si sambata, se incepe vopsitul oualor. In trecut, primavara se sarbatorea Anul Nou si, odata cu renasterea naturii, isi facea loc si simbolul oului primordial, ocazie cu care se inroseau oua.

Unele oua care erau sfintite in noaptea de Inviere, daca nu erau date rudelor, se pastrau langa icoane pana in anul urmator, de Paste.

Semnificatia si decorarea oualor rosii in lume

In Bucovina, ouale specifice Sarbatorii Pascale, sunt numite "merisoare" si, in functie de culoarea cu care sunt vopsite, capata alt nume, precum: albastrele, rosete, verdete.

Ouale incondeiate raman cele mai frumoase si dorite oua de Pasti, iar obiceiul se practica tot in Bucovina. Ouale sunt scufundate in bai constante de culoare si, cu ajutorul cerii topite, se deseneaza cu o chisita (bat de lemn cu o palnie in capat) forme interesante. Motivele folosite pentru a da "viata oualor" sunt floarea de Paste, cararea ciobanului, braul popii, un bradut, frunza de stejar, pestele, coarnele berbecului, creasta cocosului, grebla, sapa.

Diferitele culturi au dezvoltat niste metode proprii in decorarea oualor de Pasti. In Grecia, se fac schimburi si se daruiesc oua caramizii, pentru a comemora sangele lui Hristos. In cateva parti din Germania si Austria, in Joia Mare, se fac oua verzi. Iar popoarele slave isi decoreaza ouale cu aur si argint.

Austriecii cu un simt estetic special pregatesc diferite modele, fixand plante sau ferigi pe oua, inainte de fierbere. Polonezii si ucrainienii decoreaza ouale cu modele cat mai simple. O arta a decorarii oualor este foarte cunoscuta in Ucraina si se numeste pysanki (a scrie, a proiecta). Pentru pictarea oualor in acest stil este nevoie de indemanare.

In Germania si alte tari nordice, precum Finlanda, ouale sunt decorate, dar continutul acestora este eliminat, pentru a fi apoi agatate in arbusti, unde vor sta pe intreaga durata a Sarbatorilor.

Armenii decoreaza ouale cu imagini si modele religioase. La sarbi este cunoscut faptul ca ouale faberge au fost comandate de tarul Alexandru al III-lea al Rusiei pentru a surprinde de sarbatori pe sotia sa, Maria Feodorovna.

Cafeaua, beneficii din perspectiva medicala

2011-04-10T03:46:00.000-07:00

Cafeaua este o sursa excelenta de antioxidanti, ceea ce duce la prevenirea unora din afectiunile prevalente in zilele moastre. Radicalii liberi sunt cei care contribuie la scaderea imunitatii organismului uman si afecteaza structura intracelulara. Aparitia in organism a radicalilor liberi este determinata de alimentatia dezechilibrata, de factori care apartin stilului de viata, de insuficienta anumitor vitamine sau minerale (vit E, C, seleniu, etc), de substante toxice, de stres. De aceea organismul are nevoie de antioxidanti, acestia au un rol esential in lupta impotriva radicalilor liberi, stopand procesul de oxidare. Organismul uman este vulnerabil in contextul existentei poluarii, a expunerii la radiatii ultraviolete si a compusilor improprii din alimentatie. Intr-o anumita masura, cafeaua poate constitui un adevarat beneficiu pentru imbunatatirea calitatii vietii si in prevenirea aparitiei unor afectiuni. Bineinteles, la consumul de cafea trebuie adaugat si in stil de viata sanatos. Cercetarile au demonstrat ca antioxidantii din cafea scad riscul aparitiei unor forme de cancer, boli cardiovasculare sau cataracta. Mai mult, cafeaua a fost corelata si cu reducerea incidentei unor boli precum diabetul de tip 2 sau boala Parkinson. De asemenea, in sportul de performanta dau energie si imbunatatesc rezistenta, prin stimularea simpatica si cuplarea excitatie contractie musculara. Antioxidantii din cafea reprezinta 30% din componentele solide ale ei. Dintre acestia 5-7% sunt polifenoli, care actioneaza in lupta impotriva imbatranirii pielii. Rezultatele studiilor demonstreaza ca prin consumul zilnic de cafea, se asigura o parte semnifivativa din necesarul de antioxidanti pentru buna functionare a organismului. Desi pana acum legumele si fructele erau recunoscute ca fiind principala sursa de antioxidanti din alimentatie, noile descoperiri indica faptul ca in cafea gasim o cantitate de antioxidanti, cel putin egala cu cea din legume si fructe. Rezultatele stiintifice indica faptul ca un consum moderat de cafea de 2-3 cesti mici de cafea pe zi, nu afecteaza organismul, ci dimpotriva, are beneficii considerabile. (Conferinta mondiala a cafelei, 2004). Chiar daca nu sunt cunoscute toate mecanismele prin care cafeaua actioneaza asupra organismului, rezultatele de pana acum sunt semnificative. Secole intregi cafeaua a constituit un ritual, asociat cu energia si placerea.

Studiile ne-au ajutat sa intelegem cum antioxidantii din componenta cafelei limiteaza celule care contribuie la evolutia bolilor. Intr-o societate dominata de poluare si factori de stres, populatia trebuie sa cunoasca beneficiile fiecarui aliment consumat si ale fiecarei activitati intreprinse, pentru a sti in ce masura contribuie la imbunatatirea stilului de viata.

Duminică plăcută!

Marea Sărbătoare a Paştelui se apropie. Nu uitaţi!

Puteţi face donaţii din care se vor cumpăra alimente şi cadouri pentru copiii bolnavi de la Secţia de Oncologie "Marie Curie" din Bucureşti, şi pentru copiii orfani din cele 4 judeţe, cu ocazia Marii Sărbatori a Paştelui.

CONT : RO61 RZBR 0000 0600 0638 3641 (euro)

RO46 RZBR 0000 0600 0638 3620 ( lei )

Codul swift al bancii: RZBRROBU

Raiffeisen Bank - Agentia Apusului, Bucuresti

Titular cont: Fundatia Sfantul Ierarh Calinic

Multumesc din inima persoanei care a virat 100 de ron in contul fundatiei.

Am vazut extrasul de cont - banii au venit prin Trezoreria Sectorului 6 Bucureşti.

De asemenea mulţumesc doamnei Iliana Bălulescu din Timişoara care a sprjinit fundaţia cu bani şi dulciuri pentru 5 familii nevoiaşe atât anul trecut, cât şi anul acesta, şi prietenei mele @sentimentala pe Netlog, care a sprijinit fundaţia cu haine noi şi cosmetice pentru câteva fete sărmane.

Săptamâna aceasta am primit în cont suma de 30 de lei de la doamna Marioara Toader, cărei îi mulţumesc pentru că din puţinul domniei sale, a dăruit şi copiilor aflaţi în dificultate.

Va doresc tot binele din lume.

Mulţumesc.

Cele mai vechi scrieri crestine ar putea să ne schimbe viaţa

2011-04-07T01:13:00.000-07:00

Cateva zeci de „carti” – fiecare compusa din cinci pana la 15 foi de plumb si legata cu inele de plumb – ar putea fi cele mai vechi scrieri crestine existente, de aproape 2000 de ani. Descoperite intr-o vale arida si izolata din nordul Iordaniei, undeva intre anii 2005 si 2007, aceste lucrari ar putea schimba total viziunea actuala asupra destinului lui Iisus si a modului in care s-a nascut crestinismul.

Artefactele au fost gasite, se pare, absolut intamplator, in doua nise dintr-o grota, una dintre nise fiind marcata cu sfesnicul cu sapte brate, menorah – stravechiul simbol religios al evreilor. Un beduin iordanian a deschis nisele, scotand la iveala ceea ce ar putea fi o serie de relicve extrem de rare ale crestinatatii. Aceasta este opinia oficiala a guvernului iordanian, care sustine ca piesele de plumb ar fi fost scoase ilegal din tara si duse in Israel de catre un alt beduin.

Acesta, de origine israeliana, neaga ca ar fi furat artefactele, afirmand in schimb ca familia lui le detine de peste o suta de ani, in vreme ce autoritatile iordaniene au precizat ca vor depune eforturi pentru repatrierea relicvelor. Directorul Departamentului Iordanian de Antichitati, Ziad al-Saad, este de parere ca lucrarile ar fi fost realizate de adeptii lui Iisus, intr-un interval de cateva decenii de la crucificarea lui. „Este poate o descoperire mai importanta decat cea a manuscriselor de la Marea Moarta, poate chiar cea mai importanta din istoria arheologiei.” Cartile sau „codicele” au fost probabil turnate in plumb, inainte de a fi legate cu inele. „Paginile”, majoritatea de marimea unor carti de credit, contin texte in ebraica veche.

Unul dintre putinii savanti occidentali care au vazut si fotografiat artefactele este britanicul David Elkington, specialist in arheologie si religie, liderul echipei care incearca sa readuca straniile documente intr-un muzeu iordanian. „Este ceva extraordinar, daca ne gandim ca aceste carti ar fi putut apartine primilor sfinti ai Bisericii”, afirma Elkington. „Documentele vorbesc despre venirea lui Mesia. In jumatatea superioara a uneia dintre coperti se observa sfesnicul cu sapte brate, imagine interzisa strict la evrei, deoarece menorah se gasea doar in cel mai sacru loc din Templu, in prezenta lui Dumnezeu. Prin urmare, asocierea acestor imagini reprezinta o trimitere la legitimitatea avuta de Iisus din partea lui Dumnezeu.”

Pe o alta coperta apare clar o cruce, pe fundal, alaturi de un mormant care ar putea sa fie al lui Iisus, dincolo de care se inalta zidurile Ierusalimului. Cea mai relevanta caracteristica a desenului este crucea de forma literei T – folosita de romani pentru rastigniri. „Evident, se vorbeste aici despre crucificarea unui crestin, petrecuta in afara cetatii”, considera Philip Davies, profesor emerit de istorie la Universitatea Sheffield.

Margaret Barker, o autoritate in domeniul istoriei Noului Testament, precizeaza ca locatia descoperirii indica o origine crestina, nu evreiasca: „Stim ca au existat doua grupuri de refugiati care au parasit Ierusalimul de teama persecutiilor, fugind spre est.” Un alt element venit in sprijinul originii crestine a artefactelor ar fi referirea facuta in Apocalipsa Sf. Ioan Teologul, la existenta unor „carti pecetluite” – precum cele gasite in pestera iordaniana. Dar cel mai relevant aspect pare a fi descoperirea unei imagini deosebit de familiare: un tanar cu barba si par lung si carliontat. Dar, dupa ce foaia de plumb pe care portretul a fost schitat a stat inchisa intr-o pestera din Tara Sfanta timp de doua mii de ani, detaliile s-au estompat fiind greu de determinat.

Privit insa intr-o anumita lumina, nu sunt dificil de observat semnele din jurul capului personajului infatisat, care par a reprezenta o coroana de spini. Specialistii considera ca ar putea fi primul portret al lui Iisus Hristos, posibil sa fi fost creat in timpul vietii celor care l-au cunoscut personal, poate chiar de unul dintre acestia. Sub figura reprezentata apare un rand de text inca nedescifrat, in ebraica veche. In mod uluitor, urmatoarea placuta contine cuvintele „Salvatorul lui Israel” – una dintre putinele fraze descifrate pana acum.

Warren Buffett - exemplu de viata

2011-03-13T12:38:00.000-07:00

Cateva aspecte foarte interesante ale vietii lui:
* A cumparat prima actiune la 11 ani si regreta ca a inceput prea tarziu!

* A cumparat o mica ferma la 14 ani cu economiile din vanzari de ziare.

* Si astazi mai locuieste in mica lui casa in Omaha , cu 3 camere, pe care a cumparat-o dupa ce s-a casatorit, acum 50 de ani. El spune ca in acea casa are totul. In casa sa nu are nici un tablou sau decoratiuni interioare, statui.* Isi conduce singur masina, nu are sofer si nici bodyguard.

* Niciodata nu a calatorit in avion particular, chiar fiind proprietarul celei mai mari companii de avioane private din lume.

* Compania lui, Berkshire Hathaway, are in subordonare inca 63 de firme. O data pe an, el trimite scrisori directorilor firmelor sale, cu targeturile pt noul an. Niciodata nu convoca reuniuni si nu da telefoane zilnice directorilor.
Directorilor lui le-a impus urmatoarele:
1: Nu pierdeti niciodata investitile actionarilor.

2: Nu uitati regula 1.
* El nu socializeaza cu lumea in inalta societate. Isi petrece timpul liber cu o farfurie de popcorn la TV.

* Bill Gates, cel mai bogat din lume, l-a cunoscut recent. Bill Gates credea ca nu are nimic in comun cu Warren Buffett. Pentru asta, a stabilit o intalnire cu el programata sa dureze o jumatate de ora. Dar cand l-a cunoscut, intalnirea a durat 10 ore si Bill Gates s-a transformat intr-un fan al lui Warren Buffet.

* Warren Buffet nu are telefon mobil si nici laptop pe birou.

* Sfatul lui pt tineri: Indepartati-va de cartile de credit si investiti in voi.
AMINTITI-VA:
* Nu banul face pe om, ci omul face banul.
* Viata este atat de simpla pe cat v-o faceti voi.
* Nu faceti ce spun altii; ascultati-i, dar faceti cum simtiti.
* Nu va imbracati numai cu haine de firma, ci cu cele in care va simtiti confortabil.
* Nu cheltuiti banii pe lucruri care nu sunt necesare, ci doar pe cele cu adevarat necesare.
* Pana la urma, viata voastra e a voastra. De ce sa le dati altora sansa sa v-o conduca?
* Daca banii nu ajuta ca sa-i imparti cu ceilalti, atunci pt ce mai sunt buni? Ajutati chiar daca nu puteti .
* Inainte de a cumpara ceva, ganditi-va: Ce mi se intampla daca nu cumpar asta? Daca raspunsul este “nimic”, atunci nu cumparati, pt ca inseamna ca nu aveti nevoie.
“Nimic nu am adus pe lume, nimic nu vom lua cand plecam.”

Consecintele trairilor noastre

2011-03-12T15:21:00.000-08:00

Frica micşorează diametrul vaselor de sânge, ca urmare a unei vărsări excesive de adrenalină în sânge. Acest fapt duce la o subalimentare a tuturor organelor, ceea ce cauzeză boli organice, cum ar fi boala coronariană (ischemia), hepatita, impotenţa şi frigiditatea sexuală, boli de piele, nevroze şi psihoze.
Când cineva te jigneşte nu te răzbuna pe el, nu-l urî şi nu te supăra pe el întrucât această jignire este un dar de la Dumnezeu. Dacă n-o accepţi urmează ca purificarea sufletului să se înfăptuiească prin boli şi nenorociri, iar dacă nu eşti pregătit nici pentru aceasta ea vine prin moarte Această formă de purificare ne este dată prin intermediul celor apropiaţi, de aceea în măsura în care reuşim să-i iertăm, în aceeaşi măsură sunt posibile schimbări interioare de profunzime.
Se cuvine să iertăm nu numai în gând ci şi cu sufletul. Cel mai mult ne leagă de trecut supărările neiertate.
Iertând un om care ne-a jignit sau ne-a supărat ne putem vindeca de o boală gravă. Roagă-te în permanenţă ca toţi cei din jurul tău să fie fericiţi, sănătoşi şi întreaga lume să fie binecuvântată. Această rugăciune v-a iradia atât de multă iubire către întreaga lume încât iubirea se va întoarce la tine din belşug.
Cum dăruieşti aşa primeşti. Răzbunându-te te faci egal cu adversarul. Iertându-l te arăţi superior. Iertând ne eliberăm pentru a ne putea înălţa. Să fim conştienţi că iertând îi eliberăm pe cei care ne-au greşit, deci iertând oferim libertate. Să alegi calea iertării, pentru că numai ea desface rana încleştată în timp. Că de nu iertaţi voi, nici Tatăl vostru nu vă va ierta vouă greşelile.
Dependenţa naşte frica, îndoiala, depresia şi supărarea. Nu căutaţi plată, nici laudă şi nici o răsplată, orice aţi face. Săvârşind ceva bun noi pretindem imediat recompensă. Aceste dorinţe aduc ca rezultat suferinţa. Cu cât veţi intensifica dorinţele omeneşti cu atât va creşte nivelul de agresivitate şi se va întări programul de autodistrugere.
Orice dorinţă când se agaţă de tine devine stăpânul tău.
Când eşti mânios, mânia devine stăpânul tău, te acaparează complect. Astfel mânia ta, în această stare, va face lucruri pe care mai târziu le vei regreta.
Dependenţa naşte agresivitatea. Iar agresivitatea produce boala. Boala purifică sufletul omului şi îi fortifică sistemul imunitar. Dependenţa de dorinţe, frica, depresia şi supărarea atrag gelozia. Cu cât este mai puternică dependenţa de persoana iubită, cu atât mai numeroase sunt pretenţiile noastre faţă de ea. Cearta, mânia, nerăbdarea emit în tăcere o mare forţă destructivă.Numai prin iubire poate seca izvorul răutăţilor.
Să nu vorbiţi despre nenorocirile trăite pentru că ele pot prelungi durata lor. Când nu vorbim cuiva despre problemele noastre noi ne îndepărtăm de ele. Îndepărtarea de ele este primul pas pentru depăşirea acestora. Esenţial este când vorbiţi despre problemele şi emoţiile dvs. să nu căutaţi milă sau compătimiri. Ţânţarii şi furnicile apar când este prezentă trufia. Când ţânţarul vă înţeapă este o umilinţă pentru dvs. El este de mii de ori mai mic decât dvs. şi reuşeşte să vă înţepe simţitor. În această situaţie dacă nu vă enervaţi trufia descreşte. Deci ţânţarii ne pot ajuta la ameliorarea destinului şi micşorarea trufiei..
Dacă aveţi o mare supărare sau tristeţe încercaţi să nu aduceţi sentimente acasă. Ieşiţi în stradă- cu deosebire în locurile înverzite - şi plimbaţi-vă. Nu faceţi din casa dvs. o groapă de gunoi energetic. Dacă locuiţi de câţiva ani şi a-ţi saturat spaţiul cu regrete, supărări şi spaime, amintiţi-vă momentele în care v-aţi certat şi supărat, aşezaţi-vă în acel loc, iertaţi, anulaţi agresivitatea faţă de iubire, rugaţi-vă.
Dacă vorbim la telefonul mobil în primele 30 de secunde energia organismului blochează influenţele negative, ulterior începe să cedeze lent. O convorbire telefonică ce durează mai mult de un minut se poate răsfrânge negativ asupra sănătăţii. De altfel, oricât ar părea de straniu, cel mai puternic pătimeşte nu zona capului, ci zona sistemului genito-urinar. După o convorbire de trei minute are loc deformarea câmpului în zona capului, în zona sternului (adică are loc slăbirea sistemului imunitar) şi, de asemenea, în zona primei chakre. O convorbire telefonică care depăşeşte un minut este de nedorit.
Mâncatul este un serviciu divin şi, ca atare, nu trebuie să se desfăşoare într-o atmosferă apăsătoare. Măncarea ne poate da energii superioare dacă este binecuvântată de Dumnezeu şi este gătită cu devotament spiritual. Cea mai bună măncare, cel mai sănătos meniu natural, se transformă în otravă în corpul dvs. Dacă atmosfera în care gătiţi (gândurile şi sentimentele)şi măncaţi este tensionată.
Munca nu trebuie să ne omoare, ci să ne dezvolte. Înseamnă că supraîncărcările nu trebuie să fie permanente şi în fiecare ocupaţie să găsim plăcerea. Dacă nu există plăcere, orice activitate se poate transforma într-o suprasolicitare şi va dăuna sănătăţii.
Dacă un om fură şi înşeală pe alţii o viaţă întreagă, el va fi pedepsit să suporte şi pagubele pe care le-a făcut altora. În concluzie, cel care a făcut bine va recolta binele, iar cel care a făcut un rău fizic sau spiritual va recolta răul fizic sau spiritual.
Ataşamentul înseamnă alipirea sufletului de ceva sau cineva (părinţi, persoana iubită, copii, profesie, obiecte, daruri etc). Ataşamentul faţă de cele pământeşti produce un uriaş rău lucrului de care ne ataşam, în acelaş timp suferă şi cel ce se ataşează.
Dacă omul se ataşează sufleteşte de: hrană, plăceri sexuale, casă, avere, bani etc. sufletul lui este cuprins de lăcomie, de ură şi frustare. În această situaţie el trebuie să piardă toate bunurile pentru a-şi purifica sufletul. Omul ştie foarte bine că nu va lua nimic cu sine în mormânt. Cu cât suntem mai ataşaţi de stabilitate cu atât mai greu suportăm schimbările vremii şi suntem mai bolnăvicioşi.
Ataşamentul faţă de dorinţe duce la destrămarea relaţiilor familiare şi a acelora din afara familiei.
În dragostea omenească trebuie întotdeauna să existe o detaşare de omul iubit. Cu cât aveţi mai multe pretenţii, iritări şi nemulţumiri faţă de omul apropiat cu atât mai mult creşte dependenţa de el.
Dependenţa de valorile umane ne va omorî în cet ul cu în cet ul şi spiritul şi sufletul.
Când căsătoria este bazată numai pe dorinte fizice, ea nu poate fi îndelungată. Când acestea slăbesc intervine înşelarea, iar căsnicia se destramă.
Familiile care sunt întemeiate în primul rând pe prietenie şi respect sunt fericite şi durează mult. Un soţ trebuie să evite să o transforme pe soţie într-o copie fidelă a sa. Fiecare om are personalitatea lui proprie şi astfel de tentative sunt împotriva firii, ducând în timp la destrămarea cuplului. Nu-l consideraţi pe celălalt ca fiind un obiect destinat să vă servească, ci ca pe o fiinţă divină, cu individualitate şi cerinţe proprii.
Violenţa în famile vine din nevoia de a-l controla şi domina pe celălalt. Fiecare încearcă astfel să aibă controlul şi să rămână deasupra întregii situaţii. Cînd controlezi o altă fiinţă îi iei energia, îţi faci plinul pe socoteala altuia. Astfel devii vampir energetic. Ori de cîte ori cădem în acest prost obicei ne deconectăm de la sursă şi intrăm în suferinţă. Răcirea relaţiilor dintre doi parteneri se datorează creşterii nivelului de agresivitate interioară. Lipsa de compatibilitate duce la lipsa de comunicare. Lipsa de comunicare duce la dezastru. Lipsa de comunicare prin iubire duce la ură. O agresivitate subconştientă faţă de bărbaţi/femei se transformă într-un program de autodistrugere. Dacă doi parteneri abuzează fizic sau emoţional unul de celălalt, atunci ei nu merită să rămână împreună.. Femeile din viaţa ta sunt doar începutul experienţei tale cu ele. Dacă te părăsesc ia-le aşa cum sunt şi mulţumeşte-le că te-au părăsit.
Căsătoria trebuie studiată întâi cu ochiul, apoi cu microscopul şi în sfârşit cu telescopul. Cu cât ne concentrăm lăuntric asupra vieţii îmbătrânim şi ne despărţim repede de viaţă.
Gelozia de regulă provoacă scăderea vederii, auzului, scleroza în plăci, traumatismele capului, diabet, inflamaţii articulare. Dacă gelozia este grevată de trufie, atunci este de două ori mai periculoasă.
Atunci când soţia este geloasă îşi critică în permanenţă soţul şi e nemulţumită de acesta, atunci ea amplifică brusc în propria persoană şi în copiii săi posibilitatea apariţiei unor afecţiuni. Gelozia şi supărarea unei femei generează tocmai acele afecţiuni care ne scurtează viaţa, apropiind bătrâneţea. Uneori la femeie gelozia, supărările şi pretenţiile pot fi atât de profunde încât soţul poate muri sau se poate îmbolnăvi grav.
Bărbaţii geloşi şi femeile geloase nici nu bănuiesc că ei mutilează în primul rând sufletele copiilor lor şi că omoară copiii care încă nu au apărut pe lume. Pentru ca să se nască un copil armonios bărbatul şi femeia trebuie să se iubească unul pe celălalt.
Femeia geloasă şi supărăcioasă atacă în plan subtil pe soţul său. În această situaţie soţul fie se va îmbolnăvi în permanenţă, fie va deveni alcoolic, fie va divorţa.
Dacă sunteţi gelos şi vă amplificaţi sentimentele agresive de profunzime, atunci puteţi avea probleme cu orice animal, veţi putea avea şi alergie şi boli contactate de la ele. De asemenea, veţi putea deveni obiectul agresiunii din partea animalelor.
Este mai bine să plângeţi decât să urâţi. Dacă n-aţi reuşit să vă învingeţi pe dvs. înşivă, agresiunea se acumulează în mod inevitabil. Atunci când plîngeţi agresiunea apărută se distruge
Dragostea are o mare putere de vindecare fizică, mentală, emoţională şi spirituală. Plăcerea de a bârfi, minţi şi răni alţi oameni provoacă efecte karmice devastatoare pentru sufletul care critică. El se condamnă singur să trăiască în închisoarea neliniştii interioare.
Adevărata cauză a narcomaniei şi alcoolismului este un nivel scăzut de iubire. Aceasta apare din cauza unor puternice frustări, a reprimării dragostei faţă de oameni. Omul trebuie să înceteze să mai poarte supărare pe lumea din jur, să intre în armonie cu ea.
Gândirea noastră dispune de cea mai puternică forţă creatoare din întregul univers. Gândul este cel care aduce pacea şi liniştea în sufletul nostru. Gândul este cel care atrage binele sau răul în existenţa noastră. Toate gândurile emise plutesc în aer ca nişte mine ameninţătoare pentru a lovi pe cel ce le-a produs. O gândire sau o acţiune negativă este resimţită dureros de mii de organisme. De aceea există o lege a naturii şi a ştiinţei conform căreia răul pricinuit altora ne face rău şi nouă înşine.
De aceea străduinţa de a ierta duşmanii şi de a îndrepta spre ei numai gânduri de pace şi iubire constituie un act protector pentru noi.
Potrivit legii bumerangului, tot ceea ce emitem în atmosferă, din punct de vedere vibratoriu: gânduri, vorbe, dorinţe, fapte, sentimente etc. se întorc la noi producănd efecte perturbatoare în câmpul nostru energetic. De aceea nimeni nu poate face rău altuia fără să plătească. De aceea oricând aveţi gânduri negative despre o persoană să vă rugaţi în permanenţă pentru sănătatea ei. Când ne gândim la cineva se creează instantaneu o punte energetică între noi şi omul la care ne gândim. De aceea, orice gând rău reprezintă un atac energetic care aduce un prejudiciu omului respectiv. Astfel ne atacăm şi ne omorâm unul pe altul în mod inconştient, de multe ori fără să ne dăm seama de acest lucru .
Orice expresie dură, afirmată pe un ton categoric poate provoca un rău atât sieşi cât şi unui alt om.
Imaginaţia are puterea de a crea realitatea. Câmpul părinţilor începe să distrugă câmpul copilului şi acesta se va naşte bolnăvicios, fricos, obsedat.
Faptele mamei şi comportamentul în timpul sarcinii determină soarta şi sănătatea viitorului copil. Părinţii le transmit copiilor o informaţie completă a comportamentului lor şi al strămoşilor lor. Această informaţie stă la baza formării destinului copilului, a corpului, caracterului şi spiritului acestuia. Principala informaţie ereditară se transmite nu numai genetic, dar şi prin intermediul câmpului. Mama este indisolubil legată prin câmp de copilul său şi, de aceea, trăirile emoţionale ale mamei îl influenţează activ pe acesta. Dacă este vorba de ură, de separare de omul iubit, acest lucru va însemna o adevărată catastrofă pentru copil. Structura negativă a câmpului femeii determină multe din viitoarele nenorociri ale copilului.
O ură puternică, nutrită în timpul sarcinii acţionează asupra copilului care se va naşte supărăcios sau pot apărea tulburări ale vederii sau auzului. Dacă o femeie îşi reprimă sentimentele de iubire faţă de soţul ei, acest lucru se va răsfrânge neîntârziat asupra copilului. Să nu uitaţi că atunci când ucideţi iubirea înfăptuiţi o crimă.
Supărarea este una din cele mai răspândite încălcări ale legilor universului,care poate determina diferite neplăceri în viaţa, atât a celui pe care te superi, cât şi în propria ta viaţă. Supărarea copilului pe părinţii săi, a părinţilor pe copii creiază ruperea şi deformarea celor mai fine structuri energetice, cu consecinţe din cele mai grave. Pentru ca să se nască un copil armonios bărbatul şi femeia trebuie să se iubească unul pe celălalt. În timpul sarcinii femeia trebuie să fie liniştită şi răbdătoare şi nu trebuie să se supere sau să trăiască sentimente negative.. Ea trebuie să accepte cu seninătate realitatea, aşa cum este şi să nu admită părerile de rău în legătură cu trecutul sau să grăbească viitorul.
Femeile gravide să nu vizioneze filme care răspândesc violenţa, întrucât agresivitatea lor subconştientă devine necontrolabilă, cu efecte devastatoare asupra psihicului şi trupului viitorului copil. De aceea oamenii adulţi şi copiii ar trebui să vizioneze numai opere de artă, al căror nivel de agresiune subconştientă este negativ. Naşterea cu picioarele înainte şi prin cezariană reprezintă o trufie ridicată a mame copilului. Naşterea prematură înseamnă umilirea mândriei. Copiii născuţi prematur sunt deosebit de slabi şi bolnăvicioşi, iar aceasta înseamnă aceaşi blocare a mândriei.
Când părinţii aleg numele copilului acesta se fixează în karma copilului şi îi influenţează structurile câmpului.
Numele se întipăreşte în câmpul bioenergetic şi depinde de karma celui al cărui nume îl poartă copilul. Înainte, nu întâmplător, copiilor li se dădeau nume de sfinţi. Karma luminoasă, pură a sfinţilor se unea cu karma copilului, îl proteja şi acţiona în favoarea lui.
Dându-i copilului numele unei rude riscăm, deoarece greşelile şi viciile sale va trebui să le ispăşească cel care a luat odată cu numele şi o parte din karmă, adică copilul. O bunică în anii săi de tinereţe a iubit un om, însă nu a dorit copilul şi a făcut avort. Pentru uciderea iubirii şi a copilului a trebuit să plătească fica şi nepoata, adică urmaşii ei. În cazul unei lovituri cu pumnul suferă unul singur - vinovatul, în cazul lovirii bioenergetice, întrucât omul este la nivelul biocâmpurilor într-o conecsiune directă cu toate rudele sale, cu copii săi, lovitura traversează întregul lanţ de rudenie. Şi ca recul, vine pedeapsa împotriva agresorului şi a familiei acestuia. O femeie şi-a sfătuit prietena să facă un avort, la rândul lui bărbatul a insistat ca soţia să avorteze. Această dorinţă exprimată în cuvinte sau în gând de a nimici viitorul copil este o încălcare a legilor pentru care omul plăteşte cu sănătatea şi cu soarta sa. O femeie şi-a abandonat copilul în spital. Prin aceasta ea a săvârşit o crimă atât de mare încât nimeni n-o putea absolvi de pedeapsă. Dragostea faţă de copii face parte din cele mai înalte legi ale universului şi de aceea orice formă de încălcare a acestei iubiri, exprimată prin renegarea copilului, refuzul de a avea copii sau de a purta o sarcină, ne mai vorbind de avort, în special în fazele înaintate, renegarea omului iubit şi nu numai cu faptele, cu vorba, ci chiar şi cu gândul, poate duce la urmări din cele mai grave.
Sub nici un motiv să nu spui unui copil: eşti leneş, nu eşti bun de nimic, eşti prost etc. fiindcă aceasta creează în el cusurul ce i se reproşează. Mama care spune copilului: uite dacă ai să fii cuminte, dacă ai să înveţi bine îţi cumpăr cutare lucru face din copilul său un sclav al cărui stăpân va fi lucrul promis. Dacă părintele îndeplineşte toate capriciile copilului şi începe să depindă de acesta, copilul se transformă într-un tiran şi poate muri.
Dacă copilul este ocrotit în permanenţă el se va deprinde a nu se mai păzi singur şi în acest mod îşi va pregăti primejdii în viitor. Mamele care se sacrifică până la umilinţă pentru binele copiilor lor sfârşesc într-o mare amărăciune. La fel şi copii de a căror naştere părinţii nu s-au bucurat, sunt profund nenorociţi, întrucât trăiesc într-un chin spiritual.
Copiii trataţi cu asprime nu devin buni. Ei vor vedea în părinţii lor adevăraţi duşmani, cănd aceştia întrebuinţează continuu pedepse şi ameninţări.
Răul nimicitor şi total vine atunci când copiii majori şi capabili de muncă continuă să trăiască lângă mama lor, să se bazeze pe ea, iar ea, la rândul ei, permiţând să fie exploatată din toate punctele de vedere. În acest mod străzile se umplu în permanenţă de copii neajutoraţi, incapabili de a se îngriji pe ei însăşi.
Să mulţumeşti părinţilor pentru ceea ce eşti tu astăzi, iar copii tăi ţie îţi vor mulţumi pentru ceea ce vor fi ei mâine.
Egoismul, cruzimea închid canalele energetice de legătură cu Dumnezeu şi omul respectiv nu mai primeşte energia necesară întreţinerii vieţii. În această situaţie el este nevoit să ia energia de la alţi oameni, devenind vampir energetic. Acest lucru distruge sistemul de protecţie al copiilor săi. Copii încep să fie bolnavi, pot avea tulburări psihice şi alte probleme. Când simţiţi că cineva vă fură energia, rugaţi-vă ca aceluia să-i fie dăruită iubirea divină şi energia care-l va schimba, îi va purifica sufletul şi-L va uni cu Dumnezeu.
Egoismul şi interesul personal ne izolează de restul oamenilor şi acest simţ al separării îi face pe oameni insensibili la nevoile altora. O persoană egoistă manifestă un ataşament excesiv pentru ea însăşi, este o plagă socială. Egoiştii au foarte puţini prieteni. Câteva cunoştinţe şi relaţii superficiale le umplu viaţă. Contactele cu ceilalţi sunt limitate. Prin felul de a gândi se închid în lumea lor strâmtă. Prin gândurile voastre puteţi să schimbaţi un egoist făcându-l generos. Să se emită spre el numai vibraţii de generozitate şi bunăvionţă.
Dispreţul faţă de noi şi profunda nemulţumire faţă de sine constituie o agresiune faţă de Dumnezeu. Dispreţul şi blamarea omoară înainte de toate iubirea faţă de un alt om. Orice ticăloşie ar comite un om împotriva noastră noi nu avem dreptul să respingem iubirea faţă de el.
Bărbatul care dispreţuieşte femeia se degradează spiritual, începe să sufere de diferite boli şi îmbătrâneşte mai repede ca de obicei. Trebuie să vă schimbaţi atitudinea faţă de femei şi faţă de situaţiile legate de ele.
Trufia şi dispreţul faţă de oameni generează lipsa dorinţei de a trăi, sentimentul pierderii sensului vieţii.
Ura este o forţă care te leagă de persoana pe care o urăşti. Ancorarea de înţelepciune dă naştere dispreţului. Acesta începe de la cap. De aceea se blocheză biocâmpul în regiunea capului. În curând dispreţul se întoarce împotriva propriei persoane. De aceea, se deteriorează câmpul în jurul rinichilor şi apare distrugerea acestora.
Nimeni nu poate strânge bani dacă-i dispreţuieşte. Zgârcenia şi economia aduc boală şi dezastre.

Uimire

2011-03-09T10:52:00.000-08:00

- Mare este Dumnezeu, mare este Dumnezeu! aceasta era vorba lui tanti Floarea cat era ziua de mare, vecinii se obisnuise cu ea, dar nici unul nu avuse curiziotatea s-o intrebe de unde uimirea ei, probabil erau de acord cu ceea ce spunea. Insa avea un nepot care nu putea sa sufere spusele ei, facuse multa scoala si invatase de toate dar despre Dumnezeu nu voia sa auda. Intr-o zi suparat pe vorba bunicii se gandi s-o puna la punct si-i zise:

- Bunico! de ce zici toata ziua: "ce mare este Dumnezeu!"

Pai cum sa nu fie mare dragul mami, daca a trecut tot poporul evreu prin Marea Rosie ca si pe uscat!?

- Oooo! facu baiatul rasufland usurat, si cu un zambet de victorie adauga; bunico trebuie sa sti ca acestea sunt un fel de povesti de adormit copii lesne crezatori, pe acolo pe unde au trecut evrei Marea Rosie, apa era doar pana in genunchi.

- Mare este Dumnezeu! exclama femeia ducandu-si mana la gura.

- Tocmai ti-am explicat ca nu-i nici o minune sa treci marea printr-o apa pana in genunchi zise baiatul exasperat.

- Aici e mirarea, ca a reusit sa inece toata armata egiptului intr-o apa pana in genunchi. Baiatul incerca sa mai spuna ceva ca sa se apere, dar nu gasi nici un cuvant. Rusinat pleca capul in jos si repeta dupa bunica lui: - mare este Dumnezeu!
Florin Muresan

Sărbătoarea iubirii la români - Dragobetele

2011-02-24T07:08:00.000-08:00

Dragobetele este o sărbătoare românească celebrată pe 24 februarie sau în unele locuri pe sau la 28 februarie, l, 3 şi 25 martie. Etimologia cuvântului a fost dezbătută de numeroşi etnologi şi filologi, propunându-se variate explicaţii pentru originea sa.
Tradiţii se păstrează cu precădere în sudul şi sud-vestul României. Nicolae Constantinescu, etnolog al Universităţii din Bucureşti, a afirmat că nu există atestări documentare ale acestei sărbători decât în secolul al XIX-lea, „ceea ce nu înseamnă mare lucru pe scara timpului”. Profesorul a propus ca etimologic, el provine din derivarea cuvântului „drag-dragul”, adăugând că „nu putem şti sigur, pentru că în domeniul etimologiei eşti tot timpul pe nisipuri mişcătoare”. Lingvistul Lazăr Şăineanu a propus analogia cu „dragu-bete”, sufixul „-bete” fiind folosit în zonele din Oltenia, semnificând „adunare, mulţime”. Etnograful Marcel Lutic de la Muzeul de Etnografie al Moldovei a prezentat etimologia acestei sărbători populare, considerând că majoritatea denumirilor ei provin de la „Aflarea Capului Sfântului Ioan Botezătorul”, sărbătoare religioasă celebrată pe 24 februarie care în slavă se numeşte Glavo-Obretenia. Românii au adaptat-o, astfel apărând sub diverse nume („Vobritenia”, „Rogobete”, „Bragobete”, „Bragovete”) în perioada Evului mediu, până când s-a impus în unele zone (sudul şi sud-estul României) ca Dragobete. Această explicaţie este data şi de „Micul dicţionar academic”, care atestă folosirea cuvântului din anul 1774. „E foarte posibil ca la forma actuală să se fi ajuns prin confuzii paronimice, etimologie populară, prin apropierea compusului slav de cuvinte cunoscute din familia lui drag şi prin reinterpretarea lui ca nume propriu de persoană; în acest caz, Ťzeulť s-a născut pornind de la un nume”, a afirmat Rodica Safiu de la România literară. N.A. Constantinescu, în „Dicţionar onomastic românesc”, 1963, tratează cuvântul „Dragobete” la articolul despre „drag” (cu temă slavă) şi ca substantiv comun, însemnând „gândăcel de culoare arămie, verde-deschis pe spate, cu puncte albe pe fiecare elitră”, cunoscută şi sub numele de „târtăriţă” sau „repede” (Cicindela campestris). În „Dicţionarul etimologic al limbii române”, Al. Ciorănescu propune ca etimon, cu rezerve, cuvântul sârb „drugobrat” ce se traduce prin „cumnat”. Alte teorii expuse de Lutic consideră provenienţa numelui de la cuvintele din slava veche „dragu” şi „biti”, care s-ar traduce prin „a fi drag” sau de la cuvintele dacice „trago” - ţap şi „pede” - picioare, acestea transformându-se, în timp, în drago, respectiv bete: „În paranteză fie spus, credem ca dacii au avut o divinitate celebrată în această perioadă a anului, divinitate al cărei nume nu ni s-a păstrat, după cum multe alte nume ale divinităţilor dacice nu ne mai sunt cunoscute”.
Ion Ghinoiu, în „Obiceiuri populare de peste an – Dicţionar” (1997), asociază numele de Dragobete cu un personaj din mitologia populară românească: „zeu tânăr al Panteonului autohton cu dată fixă de celebrare în acelaşi sat, dar variabilă de la zonă la zonă (...), patron al dragostei şi bunei dispoziţii pe plaiurile româneşti”, fiind identificat cu „Cupidon, zeul dragostei în mitologia romană, şi cu Eros, zeul iubirii în mitologia greacă”. Autorul oferă detalii despre familia acestuia, numindu-l „fiu al Babei Dochia şi cumnat cu eroul vegetaţional Lăzărică”. Dicţionarul menţionează (în plan secund) că Dragobete este şi o „sărbătoare dedicată zeului dragostei cu acelaşi nume”. Romulus Vulcănescu în „Mitologia română” (din 1985) îl descrie ca o „făptură mitică”, fiind „tânăr, voinic, frumos şi bun”. Simeon Florea Marian, în „Sărbătorile la români” (1898-1901, reeditare din 1994), a scris că „în mai multe comune din Muntenia” şi mai ales în Oltenia, sărbătoarea creştină „Aflarea capului Sf. Ioan Botezătorul” (din 24 februarie) „se numeşte Dragobete”. El a afirmat că după credinţa poporului, aceasta este ziua în care toate păsările şi animalele se împerechează. „Dragobetele în aceste părţi este o zi frumoasă de sărbătoare”; „băieţii şi fetele au deci credinţă nestrămutată că în această zi trebuie ca şi ei să glumească, să facă Dragobetele, după cum zic ei, ca să fie îndrăgostiţi în tot timpul anului”. Este menţionată o legendă din comuna Albeni, potrivit căreia „Dragobete Iovan era fiul Babei Dochia”. Autorul l-a descris ca fiind „o fiinţă, parte omenească şi parte îngerească, un june frumos şi nemuritor, care umblă în lume ca şi Sântoaderii şi Rusalele, dar pe care oamenii nu-l pot vedea, din cauză că lumea s-a spurcat cu sudalme şi fărădelegi”.
A fost prezentat în aceeaşi lucrare şi ca zeul dragostei şi al bunei dispoziţii, de ziua lui se organizau petreceri, deseori urmate de căsătorii. El este protectorul şi aducătorul iubirii în casă şi în suflet”. Dragobetele mai poate fi întâlnit şi sub denumirea de „Dragomir”, cunoscut ca un cioban care o însoţeşte pe Baba Dochia în călătoriile prin munţi, dar reprezintă de asemenea şi o figură pozitivă, simbol al primăverii, iar de ziua lui se sărbătorea înnoirea firii şi se pregătea de primăvară.După 1990, românii au importat din Vestul Europei Valentine's Day, sărbătorită pe 14 februarie şi considerată Ziua Îndrăgostiţilor. Au existat însă şi contestări ale acestei datini, unele persoane acordând o importanţă mai mare păstrării tradiţiilor autohtone şi, implicit, sărbătorirea zilei de Dragobete la 24 februarie în locul acesteia. Unele publicaţii sau companii au început să conducă campanii pro-Dragobete, sub sloganul „De Dragobete iubeşte româneşte!”. În România, celebrarea Sfântului Valentin a luat amploare datorită comercializării diferitelor produse având această tematică.

Constantin Brâncuşi

2011-02-19T09:57:00.000-08:00

Născut în data de 19 februarie 1876, Constantin este al saselea copil al lui Nicolae şi Maria Brâncuşi. Prima clasă primară o face la Peştişani, apoi continuă şcoala la Brădiceni. Copilăria este marcată de dese plecări de acasă şi ani lungi de ucenicie în ateliere de boiangerie, prăvălii şi birturi.
După ce a urmat Şcoala de Arte şi Meserii în Craiova (1894 - 1898) vine la Bucureşti unde absolvă Şcoala de Belle-Arte în 1902. În timpul studenţiei, chiar în primul an, în 1898, lucrarea sa Bustul lui Vitellius obţine "menţiune onorabilă", Cap al lui Laocoon din 1900 obţine medalia de bronz, iar Studiu din 1901, câştigă medalia de argint. Timp de doi ani, între 1900 şi 1902, cu ajutorul doctorului Dimitrie Gerota, realizează Ecorşeu, un studiu pentru reprezentarea corpului omenesc, lucrare căreia i se atribuie o medalie de bronz. Precizia detaliilor acestei lucrări va face ca Ecorşeul să fie folosit în şcolile româneşti de medicină, după ce se vor face câteva copii, iar Marcel Duchamp va include fotografia Ecorşeului în expoziţia pe care o va organiza la sfârşitul anului 1933 la Galeria Brummer din New York City.

În 1903, primeşte prima comandă a unui monument public, bustul generalului medic Carol Davila, care va fi instalat la Spitalul Militar din Bucureşti şi reprezintă singurul monument public al lui Brâncuşi din Bucureşti. Pleacă în 1904 la studii la München, dar după şase luni o porneşte pe jos prin Bavaria, Elveţia până la Langres, în Franţa, de unde ia trenul până la Paris. În 1905 reuşeşte la concursul de admitere la prestigioasa École Nationale Supérieure des Beaux-Arts, unde lucrează în atelierul lui Antonin Mercié până în 1906 când, atingând limita de vârstă, părăseşte şcoala. Refuză să lucreze ca practician în atelierul lui Auguste Rodin, rostind cuvintele devenite celebre, "Rien ne pousse à l’ombre des grands arbres" (La umbra marilor copaci nu creşte nimic).

Opera

Expune pentru prima dată la Société Nationale des Beaux-Arts şi la Salon d'Automne din Paris în 1906. Creează în 1907 prima versiune a Sărutului, temă pe care o va relua sub diferite forme până în 1940, culminând cu Poarta Sărutului parte a Ansamblul Monumental din Târgu-Jiu. În 1907 închiriază un atelier în Rue de Montparnasse şi intră în contact cu avantgarda artistică pariziană, împrietenându-se cu Guillaume Apollinaire, Fernand Léger, Amedeo Modigliani, Marcel Duchamp. Va începe lucrul la Rugăciunea, o comandă pentru un monument funerar ce va fi expusă în Cimitirul „Dumbrava” de la Buzău. În 1909 revine pentru scurt timp în România şi participă la "Expoziţia oficială de pictură, sculptură şi arhitectură". Juriul Expoziţiei, prezidat de Spiru Haret acordă premiul II ex aequo lui Brâncuşi, Paciurea, Steriadi, Petraşcu, Theodorescu-Sion. Colecţionarul de artă Anastase Simu îi cumpără sculptura Somnul iar bustul în ghips al pictorului Nicolae Dărăscu este achiziţionat de Ministerul Instrucţiunii Publice.

Până în 1914, participă cu regularitate la expoziţii colective din Paris şi Bucureşti, inaugurând ciclurile Păsări Măiestre, Muza adormită, Domnişoara Pogany.

În 1914, Brâncuşi deschide prima expoziţie în Statele Unite ale Americii la Photo Secession Gallery din New York City, care provoacă o enormă senzaţie. Colecţionarul american John Quin îi cumpără mai multe sculpturi, asigurându-i o existenţă materială prielnică creaţiei artistice. În acelaşi an, ministrul de interne al României respinge proiectul monumentului lui Spiru Haret comandat cu un an înainte. Brâncuşi va păstra lucrarea în atelier şi o va intitula Fântâna lui Narcis. În 1915, începe să execute primele lucrări în lemn: 2 Cariatide, Fiul risipitor etc. La Paris, în 1919, apare volumul „La Roumanie en images” cu cinci reproduceri după lucrări ale lui Brâncuşi. Un an mai târziu, participă la expoziţia grupării „La Section d'Or” în Franţa, la expoziţia grupării „Arta română” la invitaţia lui Camil Ressu în România, la „Festivalul Dada”, unde semnează manifestul intitulat Contre Cubisme, contre Dadaiseme. În revista Little Review din New York, apare, în 1921, primul studiu de amploare cu 24 de reproduceri din opera lui Brâncuşi, semnat de poetul american Ezra Pound. De altfel, sculptorul avea să realizeze ulterior un celebru portret al acestuia.

Participă la o mişcare de protest contra lui André Breton şi în apărarea lui Tristan Tzara. La 30 noiembrie 1924, expune la Prima expoziţie internaţională a grupării "Contemporanul" din Bucureşti. Doi ani mai târziu, la Wildenstein Galleries, din New York, se deschide cea de-a doua expoziţie personală a sa.

Până în 1940, activitatea creatoare a lui Brâncuşi se desfăşoară în toată amploarea ei. Operele sale de seamă din ciclul Pasărea în văzduh, ciclul Ovoidului precum şi sculpturile în lemn datează din această perioadă. În acelaşi timp, Brâncuşi participă la cele mai importante expoziţii colective de sculptură din Statele Unite ale Americii, Franţa, Elveţia, Olanda, Anglia.

În atelierul său din Impasse Ronsin, în inima Parisului, Brâncuşi şi-a creat o lume a lui, cu un cadru şi o atmosferă românească. Muzeul Naţional de Artă Modernă din Paris (Centre Pompidou) are un număr important de lucrări ale lui Brâncuşi, lăsate prin testament moştenire României, dar acceptate cu bucurie de Franţa, împreună cu tot ce se afla în atelierul său, după refuzul guvernului comunist al României anilor 1950 de a accepta lucrările lui Brâncuşi după moartea sculptorului.

În România, în epoca realismului socialist, Brâncuşi a fost contestat ca unul din reprezentanţii formalismului burghez cosmopolit. Totuşi, în decembrie 1956, la Muzeul de Artă al Republicii din Bucureşti s-a deschis prima expoziţie personală Brâncuşi din Europa. Abia în 1964 Brâncuşi a fost „redescoperit” în România ca un geniu naţional şi, în consecinţă, ansamblul monumental de la Târgu-Jiu cu Coloana (recunoştinţei) fără sfârşit, Masa tăcerii şi Poarta sărutului a putut fi amenajat şi îngrijit, după ce fusese lăsat în paragină un sfert de veac şi fusese foarte aproape de a fi fost dărâmat.

Despre opera lui Brâncuşi

Anii 1897 - 1906
La începutul carierei sale, sculpturile lui Brâncuşi au constat mai ales din reprezentări clasice ale formei umane. Perioada dintre 1897 şi 1907 este caracterizată de o acumulare sensibilă cunoştinţe şi îndemânare, dar şi de căutarea a diferite soluţii de modelare a materialelor. După 1905, viziunea artistului a devenit mai clară şi mai puternică. Ca o consecinţă imediată, transformarea structurii operei sale a suferit o evoluţie rapidă, astfel încât, începând încă din 1907, reprezentările antropomorfe încep să cedeze locul sculpturilor care îl vor prefigura pe artistul Brâncuşi de mai târziu, acela care va urma să intre în conştiinţa universală.

Despre Brâncuşi

Din 1963 până azi, au apărut în toate părţile lumii peste 50 de cărţi şi monografii şi mii de studii şi articole despre Constantin Brâncuşi, stabilind în mod definitiv locul lui ca artist genial şi chiar ca "unul din cei mai mari creatori ai tuturor timpurilor" (Jean Cassou). În 1937, cunoscutul sculptor Henry Moore scria: "Brâncuşi a fost acela care a dat epocii noastre conştiinţa formei pure". Mai aproape de noi, Frank Gehry indică cu precizie influenţa pe care marele sculptor român a avut-o asupra sa.

Locul lui Brâncuşi în sculptură

Constantin Brâncuşi a eliberat sculptura de preponderenţa imitaţiei mecanice a naturii, a refuzat reprezentarea figurativă a realităţii, a preconizat exprimarea esenţei lucrurilor, a vitalităţii formei, a creat unitatea dintre sensibil şi spiritual. În opera sa, Brâncuşi a oglindit felul de a gândi lumea a ţăranului român. Prin obârşia sa ţărănească, şi-a aflat rădăcinile adânci ale operei sale în tradiţiile, miturile şi funcţia magică a artei populare româneşti. Brâncuşi a relevat lumii occidentale dimensiunea sacră a realităţii.
Figură centrală în mişcarea artistică modernă, Constantin Brâncuşi este considerat unul din cei mai mari sculptori ai secolului al XX-lea. Sculpturile sale se remarcă prin eleganţa formei şi utilizarea sensibilă a materialelor, combinând simplitatea artei populare româneşti cu rafinamentul avantgardei pariziene. Verticalitatea, orizontalitatea, greutatea, densitatea cât şi importanţa acordată luminii şi spaţiului sunt trăsăturile caracteristice ale creaţiei lui Brâncuşi. Opera sa a influenţat profund conceptul modern de formă în sculptură, pictură şi desen.

Decesul

În anul 1957, Brâncuşi îl cheamă pe arhiepiscopul Teofil, preot la biserica ortodoxă, se spovedeşte şi se împărtăşeşte, apoi îi mărturiseşte că moare "cu inima tristă pentru că nu mă pot întoarce în ţara mea" .
Pe data de 16 martie 1957, Constantin Brâncuşi se stinge din viaţă la ora 2 dimineaţa, iar în data de 19 martie este înmormântat la cimitirul Montparnasse din Paris.

Constantin Brâncuşi despre opera sa

"Sunt imbecili cei care spun despre lucrările mele că ar fi abstracte; ceea ce ei numesc abstract este cel mai pur realism, deoarece realitatea nu este reprezentată de forma exterioară, ci de ideea din spatele ei, de esenţa lucrurilor."

„Am şlefuit materia pentru a afla linia continuă. Şi când am constatat că n-o pot afla, m-am oprit; parcă cineva nevăzut mi-a dat peste mâini - Constantin Brâncuşi ”

183 de ani de la naşterea lui Jules Verne

2011-02-07T15:42:00.000-08:00

Oare cine nu-l cunoaşte, şi cine nu s-a delectat citindu-i romanele. S-a născut la Nantes, un oraş în vestul Franţei, prefectura departamentului Loire-Atlantique şi capitala Regiunii Pays de la Loire, la 8 februarie 1828 şi a plecat dintre noi la 24 matie 1905. A fost iubit şi apreciat pentru scrierea operelor legate de viitor, spaţiu, aer şi călătoria în adâncurile mării.

În 1848, împreună cu Michel Carre, a început să lucreze la operetele muzicale, din punct de vedere literar. Când tatăl lui Jules Verne a aflat că fiul său scria şi compunea mai mult decât învăţa pentru Drept, i-a întrerupt sprijinul financiar. În perioada aceasta s-a întâlnit cu autori de reputaţie, cum ar fi Alexandre Dumas şi Victor Hugo, care i-au dat nişte sfaturi foarte bune. Însă cea mai mare realizare pe plan personal a lui Jules Verne a fost căsătoria sa cu Honorine de Viane Morel, o văduvă cu două fiice. S-au căsătorit la 10 ianuarie 1857. Ajutat de optimismul şi încurajările ei, Jules Verne a continuat să scrie şi să caute activ un editor ce ar fi putut să-i publice cartea. Un moment semnificativ în viaţa literară a lui Jules Verne l-a constituit apariţia lui Pierre-Jules Hetzel, unul dintre cei mai importanţi editori francezi, care a mai publicat operele lui Victor Hugo, George Sand, Erckmann-Chatrian şi mulţi alţii.

Când s-au întâlnit, Jules Verne avea 35 de ani, iar Pierre-Jules Hetzel avea 50 de ani, şi de atunci până la moartea lui Hetzel ei au format un excelent tandem - scriitor şi editor. Imediat după această întâlnire norocoasă Verne a publicat romanul Călătorie spre centrul Pământului (1864).

Patru din romanele sale evocă România.

În cartea Pe urmele lui Jules Verne în România, Simion Săveanu, autorul acesteia, emite ipoteza că între 1882 şi 1884 Jules Verne ar fi fost în relaţii intime cu o anume Luiza Müller, originară din România, mai precis din Homorod. La îndemnul ei, ar fi făcut o călătorie incognito cu o navă pe Dunăre până la Giurgiu, apoi cu trenul la Bucureşti şi apoi la Braşov şi, în final, la Homorod. Cu această ocazie ar fi cutreierat prin regiune mai multe săptămâni şi ar fi vizitat Castelul Colţ, care a devenit sursă de inspiraţie pentru romanul "Castelul din Carpaţi".

Daca am fi perfecti nu am avea nevoie de altii

2011-02-02T17:55:00.000-08:00

Conform legilor iubirii, nu ai dreptul sa intorci oglinda spre o alta persoana. Fiecare persoana trebuie sa foloseasca metoda oglinzii asa cum doreste si cand vrea ea, dar numai pentru ea si niciodata pentru ceilalti.

Suntem imperfecti prin insasi natura noastra umana. Daca am fi perfecti, ne-am fi intotdeauna autosuficienti. Nu am mai avea nevoie unii de altii. Nu ne-am iubi, nu ne-am uri, nu am interactiona, nu am lega relatii. Nu am conta unul pentru altul. Ar fi monoton. Si trist. Si cenusiu. Existam insa in polaritate, in diversitate, in rau si bine, in diferente, in contradictii, in relatii, in tot ceea ce face natura umana sa fie atat de speciala si interesanta. Suntem imperfecti. Si diferiti. Ceea ce reprezinta un lucru pozitiv, minunat. Viu. Si colorat.

Evident ca nastem in jurul nostru simpatii si antipatii. Uneori fara sa vrem. Placem o anumita persoana. Ne repugna o alta. Exista adesea in jurul nostru persoane pe care le caracterizam drept “nesuferite”, “imposibile”, “enervante”,” de neinteles”, persoane care ne calca pe nervi sau ne scot din sarite orice ar face. Le uram, le evitam, le respingem. De ce? Din cauza ca au anumite trasaturi comportamentale sau de caracter care ne determina sa ii catalogam astfel. Pe de alta parte, exista adesea in jurul nostru persoane pentru care simtim, inca de cand le-am cunoscut, o atractie si o simpatie instanta. Chiar daca ne ranesc sau ne gresesc, simpatia pentru aceste persoane va persista in timp.

Oricat de absurd, de nerealist sau respingator de adevarat ar parea, in personalitatea acestor oameni regasim anumite trasaturi proprii pe care, la nivel subconstient, incercam sa le reprimam sau sa le ignoram. Respingem la ceilalti anumite aspecte ale propriei personalitati pe care poate nu le constientizam sau nu dorim sa le constientizam. Dezvoltam deseori o atitudine negativa fata de o persoana pentru ca acea persoana reflecta un anumit aspect pe care il respingem la noi insine. Ii judecam pe ceilalti in functie de ceea ce suntem, de ceea ce gandim, de cat de mult ne seamana sau nu, de asteptarile pe care le avem de la noi insine. Ne alegem partenerul de viata si cautam iubirea in functie de aceste criterii. Pentru ca suntem subiectivi in alegerile noastre...

Suntem de fapt o oglinda in care se reflecta ceilalti, spun psihologii. Ceilalti sunt o oglinda in care ne reflectam la randul nostru. Relatii pe care le stabilim cu ceilalti reprezinta oglinda a ceea ce avem nevoie. Cand ne uitam la ceilalti ne uitam intr-o oglinda. Aceasta oglinda ne arata realitatea proprie a necesitatilor si nevoilor noastre. Uneori ceea ce vedem in oglinda contravine cu ceea ce ne-am dori. De multe ori, ne place ceea ce vedem.

Acceptam reflexia oglinzii. Alteori respingem. Fara sa vedem prea obiectiv reflexia. De fapt, suntem cu totii oglinda cuiva. Atragem si respingem oameni. Iar oglinzile ne arata imperfectiunea relatiilor noastre.

Putem folosi oamenii, lumea din jurul nostru, relatiile pe care le stabilim cu acesti oameni ca pe o oglinda. Oglinda ne poate ajuta sa identificam acele aspecte care au nevoie de vindecare. Relatiile noastre cu ceilalti (familie, copii, colegi, prieteni, parteneri de viata) reflecta anumite parti din noi.

Felul in care te simti cu o anumita persoana este de obicei un indiciu a ceea ce simti vizavi de partea din tine pe care celalalt o oglindeste. Atragem oglinzile in realitatea noastra pentru a ne arata care sunt acele lucruri de care avem nevoie, ce anume am putea dezvolta si imbunatati la noi insine. Acele aspecte ale personalitatii celuilalt sunt aspecte ale propriei personalitati. Ele trebuie constientizate, acceptate, integrate. Se intampla insa sa atragem si oameni cu trasaturi total opuse noua. Aceste persoane sunt reflexia sinelui pe care incercam sa-l renegam, sa-l reducem la tacere. Persoana care se afla in fata oglinzii alimenteaza o anumita nevoie a personalitatii tale si iti procura ceea ce iti lipseste. Cu cat sentimentele de ura sau iubire fata de o persoana sunt mai puternice si mai intense cu atat probabilitatea ca acea persoana sa fie o reflexie puternica si fidela de-a ta este mai mare.

Exista si relatii pozitive si relatii negative. Exista si oglinzi binefacatoare si oglinzi distrugatoare. Cu toate ca drumul lor e diferit si suferinta cauzata de oglinda distrugatoare nu este deloc similara binefacerii data de oglinda benefica, ambele duc in punctul cunoasterii de sine, al constientizarii nevoilor si al afirmarii identitatii. Putem arunca o privire asupra relatiilor noastre cu ceilalti, fie ele pozitive sau negative, pentru a descoperi mai multe despre noi insine. Putem face acest lucru aplicand oricand principiul oglinzii.Oamenii pe care ii iubim sau ii admiram au anumite trasaturi ale personalitatii lor care starnesc aceste sentimente in noi. Ele exista si in noi insine. Poate nu dezvoltate intr-un procent atat de mare, insa exista. In mod inconstient suntem atrasi de aceste persoane, considerand ca, intr-un fel, am putea capata acele trasaturi pe care le admiram la ei. Daca suntem in general caracterizati ca avand o personalitate puternica si suntem atrasi de de un partener sensibil si vulnerabil, acel partener va reflecta nevoia de recunoastere si de acceptare a propriei vulnerabilitati. Daca suntem in schimb sensibili si ne aflam intr-o relatie cu o persoana puternica este foarte posibil sa ne simtim victimizati, controlati, coplesiti de ei pana vom putea la randul nostru sa ne constientizam si sa ne acceptam puterea proprie.

Cu partile ei negative si pozitive, lumea pe care o experimentam este o proiectie a constiintei noastre. Si cu ce te poate ajuta aceasta teorie a oglinzilor? Te poate ajuta in a te accepta pe tine asa cum esti si in a-i accepta pe ceilalti asa cum sunt. Chiar daca nu esti de acord cu ceea ce face o persoana, poti ajunge sa o urasti nu din cauza comportamentului sau, ci a personalitatii sale. Corect ar fi sa urasti actiunea unei persoane, nu persoana care initiaza acea actiune. Accceptarea celor din jurul tau asa cum sunt iti poate aduce mai multa liniste si impacare de sine. Iti poate aduce acceptarea de sine, in toata diversitatea, splendoarea si contradictia existenta in tine.Unele relatii din viata ta exista pentru ca tu sa experimentezi iubirea. Unele relatii din viata ta exista doar ca sa iti arate care sunt acele lucruri de care ai nevoie de la relatia urmatoare, ca sa ai ceva de invatat din ele, ca sa iti dai seama de ceea ce este mai potrivit pentru tine, ca sa intelegi si sa realizezi ca intr-o relatie de iubire trebuie sa existe un echilibru intre ceea ce se da si ceea ce se primeste.

“Conform legilor iubirii, nu ai dreptul sa intorci oglinda spre o alta persoana. Fiecare persoana trebuie sa foloseasca metoda oglinzii asa cum doreste si cand vrea ea, dar numai pentru ea si niciodata pentru ceilalti.”, spune Lise Bourbeau in "Asculta-ti corpul, in continuare".

Mitropolitul Bartolomeu Anania

2011-01-31T16:06:00.000-08:00

In mediile bisericesti si culturale din Romania este arhicunoscut Mitropolitul Clujului, Bartolomeu Anania. De aceea, nu-mi propun sa trec in revista - si nici n-as putea-o face complet - misiunea duhovniceasca, scriitoriceasca si administrativa a inalt Prea Sfintiei Sale. Si totusi, ma voi referi, in treacat, la monumentala editie jubiliara a Sfintei Scripturi din 2001, pe care a diortosit-o si adnotat-o dupa Septuaginta, lucrare mare care i-a solicitat peste zece ani de "munca de ocnas", cum singur marturiseste.
Inalt Prea Sfintia Sa, insa, n-a fost doar metaforic "ocnas" al lui Hristos, ci si in modul propriu al cuvantului. A facut ani grei de temnita pentru convingerile sale, in vremea cand cei fara de Dumnezeu doreau sa anihileze tot ce era spiritual si romanesc. Dupa ce, in anul 1947, a fost expulzat din Universitatea din Cluj, in urma grevei studentesti pe care o condusese, a ratacit fugar din loc in loc "urmarit de poterele politiei politice", pentru o vreme a ajuns ucenic al vrednicului de pomenire Patriarh Justinian. Ii era diacon si bibliotecar. Ca sa nu-i tihneasca nici la palatul patriarhal, securitatea il urmarea cu o "vigilenta" draceasca. In acest sens primea sau smulgea informatii de la cei ce ajungeau in tangenta cu dansul. Voi da cateva exemple.
Maica Olimpiada Litescu de la Manastirea Viforata ajunsese arestata. Pe 20 mai 1958 era supusa la o ancheta strasnica, care a durat de la orele 10 pana la orele 13. Nu era singura, ci una dintre nenumaratele anchete, instrumentata in asa fel incat s-o duca la epuizare fizica si sufleteasca, cu scopul de a o determina sa relateze cat mai multe amanunte care-i interesau pe anchetatori. Printre altele, referitor la ierodiaconul Bartolomeu Anania, maica Olimpiada Litescu declara: "Imi reamintesc ca prin 1955-1956 a tinut un alt simpozion literar cu piesa "Miorita" la care au luat parte mai multe calugarite ca: Stareta Veniamina Raducu, Filareta Lilovici, Fevronia Constantinescu, Cipriana Lichintau, Maftidia Grancea, Anastasia Stoica, Florica loan, Trifilia Enache si eu. De asemenea, a mai luat parte inginerul Radu Georgescu din Targoviste, fata preotului Bisericii Cutitul de Argint din Bucuresti, al carei nume nu-l cunosc, un functionar de la Patriarhie cu fiul sau, al caror nume nu-l cunosc."
Pana aici totul e in regula. Nu se putea sa nu recunoasca lucruri pe care poate, pe alte cai, securitatea le cunostea. Ce urmeaza insa este o marturie a starii de labilitate la care poate fi adusa persoana umana prin tortura si teama. "Dupa felul cum Anania Bartolomeu, continua maica Olimpiada, ne-a expus piesa "Miorita" - compozitie a sa - am observat ca avea un substrat politic reactionar, prin faptul ca eroina care era "Miorita" cerea sa fie "eliberata". Eroina care, de fapt, intruchipa - dupa felul exprimarii - pe oamenii care nu agreeaza regimul din R.P.R."
O alta amintire "pretioasa" a maicii Olimpiada, smulsa in aceleasi conditii, spune ca "acum un an (1947), primavara, in timp ce veneam dinspre via manastirii eu, Veniamina, si preotul Teofil, precum si Anania Bartolomeu, am discutat despre evenimentele politice internationale si, intrebat Batolomeu in legatura cu aceste probleme, a raspuns ca dupa cum citeste in ziare situatia se prezinta destul de incalcit si crede ca are sa se faca razboi. Alte discutii n-am mai purtat, fiindca am observat dupa felul raspunsului ca este un om retinut."
Un alt anchetat, al carui nume n-am reusit sa-l descifrez, i-a relatat anchetatorului ca "in jurul Patriarhiei s-au adunat foarte multi fosti politicieni eliberati din inchisoare sau care inca nu au fost descoperiti. Acestia se afla atat in randul preotilor, a personalului administrativ, a salariatilor din intreprinderea Patriarhiei, cat si in corala. A pomenit de insasi bibliotecarul Patriarhiei, care indeplineste si functia de secretar personal al Patriarhului Justinian."
Ii interesa pe securisti si implicarea ierodiaconului Bartolomeu Anania in "activitatea subversiva desfasurata la gruparea clandestina condusa de Teodorescu Alexandru (Sandu Tudor)". In acest sens l-au interogat pe venerabilul duhovnic si teolog Benedict Ghius, cunoscut participant la intalnirile de la Rugul Aprins. La un moment dat anchetatorul i-a poruncit: "Vorbeste dumneata despre participarea lui Anania Vartolomeu la discutiile si activitatea dusmanoasa pe care ati desfasurai-o in cadrul grupului subversiv." Raspunsul a fost admirabil: "Anania Valeriu nu a avut nici o atitudine dusmanoasa la intrunirile subversive la care a participat. El nu a luat parte nici la ascultarea emisiunilor posturilor de radio imperialiste." Si totusi, ce facea Anania Valeriu de nu le era pe plac celor de la Interne. A fost nevoit sa raspunda parintele Benedict Ghius: "Numitul Anania Valeriu a luat parte la intrunirile subversive care au avut loc la domiciliul lui Mironescu Alexandru si Joja Constantin. In cadrul intrunirilor respective, Anania Valeriu a participat la discutiile ce erau purtate in legatura cu evenimentele politice din perioada respectiva. De asemeni, Anania Valeriu a luat parte la citirea unor lucrari scrise de unii membri ai grupului cum a fost Voiculescu Vasile, care a citit o piesa cu un subiect istoric." Erau foarte "curiosi" cum s-au cunoscut cei doi si cum au ajuns prieteni. Le-a raspuns parintele Benedict: "Preotul Anania Valeriu-Vartolomeu este bibliotecarul Patriarhiei. Pe susnumitul l-am cunoscut in anul 1942 la Manastirea Antim din Bucuresti cand s-a calugarit, pe atunci fiind absolvent al Seminarului Teologic din Bucuresti. Dupa ce s-a calugarit, Anania Valeriu s-a inscris la Facultatea de Teologie din Bucuresti, insa datorita unor dificultati cu un profesor, a fost nevoit sa paraseasca Facultatea si a plecat la Cluj, unde s-a inscris la Facultatea de Medicina. Din cate cunosc eu, insa, nici la Cluj nu a stat prea mult, intrucat participand la niste manifestari studentesti, nu cunosc cand au avut loc si care era scopul lor, a fost luat in urmarire de catre organele de stat, mutandu-se la Sibiu, unde si-a continuat studiile teologice, dupa care s-a reintors la Bucuresti la Patriarhie, unde a primit diferite insarcinari". Cam schematic, dar real. In mare incurcatura a fost pus parintele Benedict Ghius ascunzand faptul ca poetul Radu Gyr a fost adus la el pentru spovedanie de catre Parintele Anania. Pe 14 iunie 1958 a negat acest lucru si, totusi, pe 5 august a fost nevoit sa recunoasca: "Subsemnatul, in procesul verbal de interogatoriu din 14 iunie 1958 cu privire la legionarul Radu Gyr, nu am aratat adevarul, ascunzand faptul ca mai inainte de-a veni acesta la mine mi-a vorbit despre el Parintele Anania Vartolomeu, cu care am organizat intalnirea cu Radu Gyr, asa dupa cum am declarat. Am ascuns acest fapt cu scopul de a nu fi arestat Parintele Anania Valeriu - Vartolomeu." Mai greu o fi tras in balanta amanuntul smuls unui anume Nicolae Vasile Veniamin care amintea despre o valiza cu carti si materiale "compromitatoare" pe care Parintele Anania i-ar fi dat-o sa o duca la Manastirea Polovragi. Oricum, curajul de a infrunta sistemul ce se instala, chiar asa cu mijloace spirituale, era mare. Si l-a platit cu varf si indesat. Pentru cele ce se pot intelege din succintele relatari de mai sus, pentru faptul ca a dorit sa-L slujeasca cu darzenie pe Hristos si Biserica Lui, pentru ca a condus greva antirevizionista si anticomunista din 1946 de la Cluj, Tribunalul Militar Ploiesti l-a condamnat in 1958 la 25 de ani munca silnica pentru "uneltire contra ordinii sociale". L-a tinut Dumnezeu sanatos si, in 1964 - cand au fost amnistiati detinutii politici - a iesit din Penitenciarul de la Aiud, reintrand in slujba Domnului, fiind astazi Mitropolit al Clujului.

IPS Andrei Andreicut

Aniversare Paul Cézanne - 172 de ani

2011-01-18T19:21:00.000-08:00

Paul Cézanne (*19 ianuarie 1839, Aix-en-Provence - †23 octombrie 1906, Aix-en-Provence) a fost un pictor francez, considerat în prezent cel mai mare înnoitor al picturii la sfârşitul secolului al XIX-lea. Reducerea perspectivei la valorile termice ale culorilor şi directa sa referire la formele geometrice au făcut ca pictura lui Cézanne să reprezinte puntea de trecere de la impresionism spre cubism, prima perioadă a acestei ultime orientări fiind numită de către unii teoreticieni ai artei, "faza cézanniană". Opera lui Cézanne, sinteză ideală a reprezentării naturaliste, marchează cu pregnanţă evoluţia artei moderne, al cărei limbaj o revoluţionează în direcţia unor experienţe neaşteptate.

Viaţa şi Opera

Paul Cézanne (Paul Cesana) se naşte la 19 ianuarie 1839 în Aix-en-Provence, oraş în apropierea Marsiliei, la 20 de kilometri de Marea Mediterană. Tatăl său, Louis-Auguste Cézanne, este un om înstărit, în 1848 înfiinţează prima bancă din oraş. Paul, viitorul pictor, începe gimnaziul în 1852, la Bourbon. Este un elev eminent, în frunte la studiul limbilor clasice. La vârste de 13 ani, se împrieteneşte cu trei colegi de şcoală, unul este Émile Zola, de care va fi legat până târziu, ceilalţi doi, Jean-Baptiste Baille şi Louis Marguery. Toţi patru erau legaţi de dragostea pentru literatură, îi entuziasmează Victor Hugo, descoperă împreună poeziile lui Alfred de Musset şi îi interesează muzica. În orchestra oraşului Cézanne cânta la corn, iar Zola la clarinet. În 1857, Cézanne se înscrie la Şcoala de Desen din Aix-en-Provence.

În muzeul oraşului cunoaşte câteva tablouri şi sculpturi clasice şi opere din colecţia pictorului Granet, care donase oraşului şi pânzele prietenului său, Ingres. În 1858, Zola pleacă definitiv la Paris. Despărţirea este grea pentru cei doi prieteni, ei caută să înlocuiască discuţiile de până acum cu schimburi frecvente de scrisori.

Studiile la care îl obligă tatăl său nu-l preocupă pe Cézanne. În ciuda acestui fapt, în decembrie 1858, se înscrie la facultatea de Drept din Aix, dar în acelaşi timp îl roagă pe Zola să se intereseze de examenul de admitere la Academia de Arte Frumoase din Paris. În septembrie 1861 pleacă la Paris, unde este obligat să trăiască din 125 franci lunar, sumă pusă la dispoziţie de tatăl său. În Paris descoperă marile muzee, unde poate copia operele marilor artişti. Se duce în fiecare dimineaţă la Academia "Charles Suisse", pentru a participa la ore de desen. La Academie face cunoştinţă cu Camille Pissarro, cu care se împrieteneşte foarte repede. Dă examen de admitere fără succes la Academia de Arte Frumoase şi îşi petrece timpul în continuare în atelierul Suisse, unde pictează după model. În urma sfaturilor lui Pissarro, începe să picteze şi în aer liber.

Golful Marsiliei văzut de la Estaque, 1886

Jucătorii de cărţi, 1893

Natură moartă cu mere şi portocale, 1899

Muntele Sainte-Victoire, 1900

Les grandes baigneuses, 1906

În 1864, Cézanne face o călătorie la Estaque, în apropiere de Marsilia; acesta va deveni unul din locurile preferate pentru pictură (tabloul: "Golful Marsiliei văzut de la Estaque", 1886). Tablourile prezentate la Salonul Oficial îi sunt însă sistematic respinse. Între 1872 şi 1874 se întâlneşte des cu Camille Pissarro în orăşelul Auvers-sur-Oise, situat la nord-vest de Paris, şi pictează împreună motive din natură. Cézanne participă în 1874 la prima expoziţie a impresioniştilor , unde prezintă trei tablouri, printre care şi "O Olympia modernă", replică a unei cunoscute picturi aparţinând lui Édouard Manet. Operele sale sunt considerate ridicole de către critică. Expune, în 1877, 16 tablouri la treia expoziţie a impresioniştilor. În tot cursul anului 1882 lucrează la Estaque, unde vine şi pictorul Auguste Renoir. În 1886, Cézanne se ceartă cu Zola. Zola îi trimisese romanul "Oeuvre", pe care tocmai îl terminase. Profund jignit, Cézanne se recunoaşte pe sine însuşi în eroul principal, un pictor ratat în pragul sinuciderii.

Cézanne lucrează de-a lungul întregii sale vieţi la anumite teme şi le esenţializează. O astfel de temă este seria jucătorilor de cărţi. Un astfel de tablou se găseşte în "Muzeul Orsay" din Paris. Se poate remarca paleta deosebit de rafinată a culorilor, deoarece din tonurile calde, dar amestecate brutal, radiază o înaltă formă a suavităţii. O altă temă preferată sunt naturile moarte cu fructe, care revin ca un leitmotiv în creaţia lui Cézanne. În tabloul "Natură moartă cu mere şi portocale" (1899) reliefurile realizate amintesc sculpturalitatea câtorva pânze care reprezintă muntele "Sainte-Victoire". Tablourile pictate cu acest subiect reprezintă cele mai mari capodopere ale lui Cézanne. În 1895, negustorul de tablouri Ambroise Vollard organizează prima expoziţie personală a lui Cézanne. În 1900 expune la Expoziţia Universală de la Paris. Acum Cézanne începe să fie cunoscut. Părăseşte arareori Aix-en-Provence, unde îşi cumpărase un atelier în afara oraşului. Lucrează tot timpul şi cu toate forţele. În 1904 expune la Salonul Oficial de toamnă, iar în 1905 la Salonul de toamnă şi la Salonul Independenţilor.

O temă clasică în istoria picturii - femeia care se scaldă - revine frecvent în lucrările lui Cézanne. Cu tabloul "Les grandes baigneuses", realizat în ultimii ani ai vieţii, trece la compoziţii monumentale, în care corpurile formează o parte arhitectonică a întregului. Există trei tablouri asemănătoare între ele, cea mai mare intensitate s-a concretizat în tabloul care se găseşte în Muzeul de Artă din Philadelphia (USA).

Culorile simple şi armonice sunt amplasate aproape ca la o acuarelă. Siluetele celor paisprezece femei grupate în jurul copacilor imenşi, care se întind către cer, amintind bolţile unei catedrale, formează un tablou cu o armonie strălucitoare.

La 15 octombrie 1906, Cézanne pictează în aer liber. Stă prea mult în ploaie şi, când ajunge acasă, îi este deja foarte rău. Contractează o pneumonie gravă, starea sa devine critică şi la 23 octombrie 1906, Cézanne moare în vârstă de 66 de ani. Cézanne a dorit "să moară pictând". Dorinţa i s-a împlinit, ultima sa scrisoare fiind adresată negustorului de culori...

Pictura lui Cézanne a avut un uriaş impact asupra artei secolului al XX-lea, incluzând şi arta abstractă. Chiar din timpul vieţii sale, contemporanii încearcă să-i fructifice experienţa. Mult îi datorează Van Gogh şi Gauguin. Acesta din urmă îi cumpără de altfel numeroase lucrări. simboliştii, prin Maurice Denis, văd şi ei în Cézanne pe unul din maeştrii lor. Matisse spune următoarele: "Cézanne este maestrul nostru, al tuturor". Picasso, ştie cât îi datorează înaintaşului său, al cărui moştenitor credincios este fără îndoială. După moartea lui Cézanne, el pictează în scurt timp, în 1907, tabloul "Domnişoarele din Avignon", care este în acelaşi timp un omagiu faţă de pictura "Les grandes baigneuses" a predecesorului său.

Bibliografie

* R.W. Murphy: The World of Cézanne, New York, 1968

* Sabine Cotté: Cézanne, Paris, 1974

* S. Orienti: Tout l'oeuvre peint de Cézanne, Paris, 1975

Fără timpul absolut

2011-01-17T04:36:00.000-08:00

Devin UNA,

Prin tărâmul nevăzut,

Fără timpul absolut,

...doar un cerc perfect,

Al unui mistic arhitect,

Şi nelinişti de foc,

Şerpuind din loc în loc...

Lângă muguri descânt,

Mai fac un punct,

Pe pânza de goblen,

În crez şi meditaţii zen...

Dar mintea fuge să subjuge,

Cu forţe centrifuge,

Dorul răsărit în soartă,

Linui deschizând o poartă...

Vâlvătaie şi-un nimic!

Pas alchimic,

Prins pe cerul borangic,

Eu doar mă urzic,

Într-un tremur mioritic,

De poetic,

Concentrând lângă Pleiade,

Sărutările ar cade,

Mă prefac într-un tăciune,

Fără a spune,

Te iubesc dulce minune....

Apa - izvor originar

2011-01-03T15:43:00.000-08:00

Toata preistoria ritualului de purificare prin apa presupune, de fapt, moartea si reinvierea - Mircea Eliade

In mitologia romaneasca, apa impreuna cu pamantul si cerul, constituie una materiile primordiale din care a fost inchegata lumea. Conform mitului cosmogonic romanesc, la inceputuri, cand nu era "nimic” - cand exista numai posibilitatea sau virtualitatea neprecizata a creatiei - acest nimic a luat forma unui "noian intins de ape”: "din inceput era numai apa”. In legendele romanesti se precizeaza ca "singur Dumnnezeu si cu Dracul umblau pe deasupra”, amandoi superiori planului acvatic si avand calitatea vointei capabile de a pune in forma fluiditatea. Apa apare deopotriva ca sursa a materiei prime dar si ca simbol al regenerarii si izvor al vietii. Astfel, apa este prezenta obligatoriu, ca ipostaza primara a oricarei existente, in toate riturile familiale sau sociale.

Apa - "sangele purificator si transfigurator al pamantului"

Functia sa magica si sacrala este, in aceste rituri, cea purificatoare. Convietuirea apei cu pamantul, dupa creatia originara, s-a materializat intr-un fel de organism cosmic in care apele, care izvorasc din adancuri atunci cand pamantul este "ranit” - natural sau prin interventia omului - sunt "sangele pamantului”. Prin urmare, natura capacitatii ei purificatoare se aseamana cu cea a sangelui jertfelor.Aceasta apa purificatoare, prezenta in ritualul botezului sau in acela mai vechi al scaldei copilului imediat dupa nastere sau al scaldei mortului inainte de inmormantare, are virtute de transfigurare mai curand decat simplu-purificatoare. Ea reface structura corporala si sufleteasca a omului pentru a-l trece peste pragurile lumilor - de aici si de dincolo - praguri figurate de asemenea acvatic.

In anumite cazuri valoarea sa este pur simbolica, cateva picaturi fiind suficiente pentru curatirea unei lumi. Asa se intampla, de pilda, in ritualul nuntii, cand mireasa stropeste nuntasii cu apa scoasa de la fantana.

In mitologia romaneasca, focul este elementul purificator al sufletului, iar apa al materiei si sufletului, deodata. Cea mai mare putere de refacere, de anulare a mortii, de transformare a ei intr-o existenta innoita, o are tocmai apa statuta, maloasa. Bolnavii "tratati” cu apa neinceputa, pusi in contact cu substanta primordiala, au sansa regenerarii. Purificarea prin apa inseamna nu o transfigurare, o metamorfoza, ca in cazul purificarii prin foc; ea exclude distrugerea, disparitia substantei. Lustratia inseamna reluare, este renasterea, cu toate atributele nasterii initiale. Modelul reinvierii eroului din basmele romanesti, care, in urma unei morti naprasnice este scaldat in doua ape - apa vie si apa moarta - ilustreaza aceasta restaurare. Ca si aceasta din urma, nici prima dualitate nu este antitetica, ci complementara. Moartea nu se opune vietii, ci o completeaza si o conditioneaza chiar - reciproca este de asemenea valabila - iar functia apei moarte nu o contrazice pe aceea a apei vii.

Oficianta acestui ritual de reinviere nu are cum sa fie decat o femeie, o zana sau o fecioara, preoteasa a unui ritual ce reia, pe scurt, nasterea sau renasterea periodica a materiei.

Unele din superstiile poporului roman sustin ca cei morti prin inecare nu stau impreuna cu ceilalti morti - materia lor nu este a unui repauzat in mediul teluric - ci deoparte, pe langa apele in care s-au inecat, aratandu-se uneori pe luna noua ca rata sau ca gasca si chemand si pe altii sa se scalde si sa-i reia destinul. Potrivit lui Romulus Vulcanescu apele mirifice sunt: Apa Duminicii si Apa Sambetei. "Apa Duminicii izvoraste din paradis, da deviere cerurilor in spirala si coboara pe pamant, ca o apa fasta, benefica. Apa Sambetei da tarcol Pamantului si coboara in spirala in fundul Iadului ca o apa nefasta, malefica. Apa Sambetei este, mai mult decat un rau infernal, un rau-prag ce desparte lumi ireconciliabile (precum Stixul mitologiei antice grecesti), apa primordiala care nu lasa pamantului autonomie totala (ea imprejura pamantul ca un gard), ci il pastreaza incatusat in zalele sale, integrandu-l intr-un ciclu de existente anistorice, inceput cu emersiunea Bradului Cosmic si sfarsit cu insulele mortilor de la marginea oceanului primordial. Pe prima, oamenii o invoca in rugaciunile lor, pe a doua o urasc si o blesteama, ca fiind infernala. Pe firul acestor ape oamenii pot urca in ceruri sau cobora in subpamanturi, bineinteles respectand ritul calatoriei in spirala." In Moldova se crede, de exemplu, ca mortii in ape sunt cei mai buni dintre morti. Acestia sunt blajinii, care locuiesc in curatenie pe ostroavele de la capatul Apei Sambetei. Destinul lor inca nu s-a scris pana la capat, caci, se crede, dupa ce pamantul va fi napadit de pacatele oamenilor de aici, blajinii il vor stapani si il vor purifica. Si sufletele lor sunt purtate de apa mortuara a Sambetei, care izvoraste din radacinile Bradului Lumii si inconjoara pamantul de noua sau de sapte ori.

2010-12-25T13:49:00.000-08:00

Minunatele nopti ale Craciunului, colindelor si datinilor stramosesti sa va gaseasca la ceas de bucurie alaturi de oaspetii cei dragi. Va doresc tot binele, gandurile bune si curate sa va insoteasca pretutindeni, fericirea si succesul sa va fie mereu alaturi!

Datini si credinte românesti

2010-12-23T16:35:00.000-08:00

Obiceiurile calendaristice si cele legate de viata de familie sunt o componenta perena a culturii noastre traditionale. Cele mai raspandite si mai fastuoase s-au dovedit a fi cele legate de marele Praznic al Craciunului si de sarbatorirea Anului Nou. Repertoriul traditional al obiceiurilor si traditiilor romanesti cuprinde pe langa colindele propriu-zise - cantece de stea, vicleimul, plugusorul, sorcova, vasilica, jocuri cu masti (turca, cerbul, brezaia), teatrul popular, dansuri (calutii, caluserii) - si o seama de datini, practici, superstitii, ziceri, sfaturi cu originea in credinte si mituri stravechi sau crestine. Dintre acestea, care exprima intelepciunea populara, realul sau fantasticul, esente ale bogatiei naostre spirituale, redam cateva specifice diferitelor zone ale tarii. - Se spune ca Dumnezeu a lasat Craciunul ca omul sa fie in aceasta zi satul. Cine nu are porc gras de Craciun nu poate spune ca a fost fericit in acel an.

- In unele zone ale tarii, porcul se taie de Ignat, adica in 20 decembrie. Se zice ca porcul care n-a fost taiat in aceasta zi nu se mai ingrasa, caci si-a vazut cutitul. Sangele scurs din porc dupa ce a fost injunghiat se pune la uscat, apoi se macina si se afuma cu el, peste an, copiii ca sa le treaca de guturai, de spaima si de alte boli.

- In Bucovina, in Ajunul Craciunului se pun pe masa un colac si un pahar de apa, deoarece se crede ca sufletele celor raposati vin in aceasta noapte pe la casele lor, gusta din colac si-si uda gura cu apa. - In Ajunul Craciunului, cei ce cresc albine, nu dau nimic din casa, ca albinelor sa le mearga bine, si sa nu paraseasca stupul pe vremea roitului.

- In Ajunul Craciunului nu e bine sa te bati, nici macar in gluma, cu cineva, caci faci buboaie peste an.

- Dupa Craciun sa nu mai fie lasati copiii sa mai zica colindatul, ca fac bube.

- Acolo unde este datina de a taia porcul in ziua de Craciun, gospodinele pregatesc o mancare din carne macra de porc cu ceapa si slanina, din care sunt ospatati cei dintai dintre strainii ce le calca pragul casei, acestei mancari i se spune "pomana porcului".

- In unele sate maramuresene se zice ca-i blestemata femeia care nu pune de Craciun pe masa fata de masa cu ciucalai, pe pereti sterguri tarcate (brodate) si pe pat perne cu fete tarcate.

- Cu o saptamana inainte de Craciun, in zona Codru din Maramures incep pregatirile pentru colindat, culminand in cele doua zile anterioare sarbatorii, cand se pregatesc mancarurile si se impodobesc interioarele locuintelor: masa cu fata brodata, fete de perne ornamentate, pe pereti se pun sterguri si blide ornamentate, crengi de brad, banita, busuioc, brebenoc.

- Aluatul framantat in noaptea de Craciun e bun de deochi pentru vite.

- Se crede ca la miezul noptii, inspre Craciun, apa se preface in vin, iar dobitoacele vorbesc. - La cele trei sarbatori mari

- Craciun, Paste si Rusalii - sa te speli cu apa in care au fost pusi bani de argint si vei fi banos.

- Nu e bine ca in Ajunul Craciunului sa fie pus pe masa mai intai rachiul, pentru ca nu el are intaietate in aceasta seara, ci bucatele.

- Daca visezi grau verde in postul Craciunului e semn bun ca anul care vine are sa fie manos in toate.

- In Ajunul Craciunului se leaga pomii cu paie, pentru ca acesti pomi sa lege rod bogat.

- In Ajunul Craciunului se ung painile pe deasupra cu muruiala de faina de grau, ca ele sa nu crape, iar cu muruiala care a ramas, se ung pomii din gradina, ca ei sa fie in vara incarcati de roade.

- In Ziua de Craciun nu se matura in casa, ci a doua zi, si dupa ce ai maturat du gunoiul acela la pomi, ca-i ajuta sa fie roditori.

- Pomul Craciunului imbraca in sate din zona Codru aspecte diferite, deosebindu-se de bradul cu elemente ornamentale cumparate din oras. Cel mai raspandit era pomul cu cercuri din nuiele de salcie sau din sarma, imbracate in hartie colorata, peste ele sunt trecute sfori din ata de fuior pe care sunt insirate boabe de fasole alba. - In alte sate se facea pom impodobit cu paie de grau taiate scurt si insirate pe sfoara, delimitate de floricele de porumb. Fasolea alba simboliza "curatirea sufletului". Unii locuitori preferau pomul de vasc, pe care se aplicau panglici de hartie colorata.

- In Ajunul Craciunului se da copiilor sa manance bostan, ca sa fie grasi peste an.

- In Bucovina, colacii Craciunului se faceau in forma de 8 si se pastrau pana primavara cand se afumau si se tamaiau boii si plugul inainte de pornitul la arat, apoi colacii erau mancati de plugari in tarina.

- In anumite sate din Transilvania se pune, in Ajunul Craciunului, pe un scaun, in tinda casei, fan si pe el un colac si in jurul colacului un numar de coci corespunzator numarului de animale din gospodarie. Cocii se dadeau la animale impreuna cu fanul ca sa se inmulteasca si sa fie "an bun".

- In seara de 23 spre 24 decembrie, pana dupa miezul noptii si in unele locuri pana la ziua, cete de copii merg din casa in casa cu colinda: Mos-Ajunul, Buna-dimineata, Colindisul sau Buna dimineata la Mos-Ajun. In unele parti din Ardeal, copiii care merg cu colindatul se numesc piterei sau pizerei. Dupa credinta populara, ei sunt purtatori de noroc si fericire.

- Prin unele parti, baietii, dar mai cu seama cantaretii bisericesti umbla cu icoana in ziua de Ajunul Craciunului - o icoana pe care este zugravita nasterea lui Iisus Hristos in mijlocul staulului.

- Oamenii, cand se dau la baut rachiu sau vin in sarbatorile Craciunului, nu zic ca beau, ci ca se cinstesc. - In unele parti, cand este aproape de a se revarsa zorile, colindatori cu lautari sau fara lautari pleaca pe la casele gospodarilor instariti si le canta la fereastra un cantec sau mai multe, aceste cantece numindu-se "zori", spunandu-se ca atunci "canta zorile".

- Prin Transilvania, se intelege sub numele de "zorit" datina de a se canta colinde de catre feciori si oameni insurati la "zoritul" in ziua de Craciun.

- Incepand cu intaia zi de Craciun si in urmatoarele zile ale acestei sarbatori, copiii umbla cu Steaua, cantand colinde de stea prin care vestesc nasterea lui Iisus Hristos.

- "Vicliemul" sau "Irozii" este datina prin care tinerii reprezinta la Craciun nasterea lui lisus Hristos, siretenia lui Irod, care a poruncit uciderea pruncilor, de a afla Pruncul si adesea infruntarea necredintei, personificate printr-un copil sau printr-un cioban.

- Capra, Turca, Brezaia fac parte dintre datinile de Craciun si Anul Nou. Dimitrie Cantemir spune in "Descrierea Moldovei" ca "Turca este o joaca iscodita inca din vremurile batrane, din pricina ciudei si scarbei ce o aveau moldovenii impotriva turcilor". Cu turca, capra sau brezaia umbla tinerii incepand de la Ignat si sfarsind cu zilele Craciunului si prin unele parti in ziua de Sf. Vasile pana seara. Numele de Turca, Capra sau Brezaia il poarta unul dintre tinerii mascati.

- Despre cei Trei Crai de la Rasarit sau Magii calatori se spune ca au venit sa se inchine lui lisus, dupa unii din Arabia Fericita, iar dupa altii din Persia. Traditia ne arata ca ei se numesc: Melchior, Gaspard si Balthazar.

- Datina impodobirii bradului de Craciun pare a fi de obarsie germana, asa cum este si cantecul "O, brad frumos!". In Germania, aceasta sarbatoare este cunoscuta sub numele de Cristbaum.

- Impodobirea Pomului de Craciun a patruns din Alsacia in Franta la sfarsitul secolului al XIX-lea, precum si in Tarile de Jos, Spania, Italia, Elvetia. Tot pe la sfarsitul secolului al XIX-lea, aceasta datina se intalneste in casele nemtilor din orasele romanesti si apoi se raspandeste pe cuprinsul tarii, odata cu cantecul bradului "O, Tannenbaum!" (O, brad faimos!)

- Despre Mos Ajun se spune ca a fost baciul aflat in slujba lui Mos Craciun, stapanul staulului unde Maica Domnului l-a nascut pe lisus Hristos.

- Colinda a dobandit o destinatie precisa ca forma de magie benefica, ea marcand rodnicia campurilor, sporul animalelor, domestice, cresterea copiilor, implinirea prin casatorie a tinerilor, pacea si tihna batranilor, influentarea, in sens pozitiv, a vietii oamenilor si a naturii.

- Vinul era in unele regiuni ale tarii si simbol al comuniunii, al unirii a doi tineri. In momentul solemn al casatoriei li se toarna vin peste mainile lor impreunate, simbolizand puterea vietii, trainicia si fericirea noii familii.

- "Paharul de aur" este paharul ritual cu care se bea la zile mari, cum este sarbatoarea Craciunului, din care s-a baut candva in momente solemne, la botez , la cununie, si care reprezenta un bun al familiei, transmitandu-se din generatie in generatie. La origine are un inteles magic, proprietati curative, unele dintre astfel de pahare poarta inscriptii cu caracter misterios.

- A doua zi de Craciun se reia jocul duminical intrerupt vreme de sase saptamani, si tot atunci fetele, pe alocuri si flacaii, isi fac intrarea in ceata fecioreasca.

- Crucea sau troita ridicate la hotarul satului au menirea sa consacre caracterul sacru al locului, sa delimiteze si sa apere spatiul propriu satului de fiinte demonice si totodata si comunitatile pe care le adapostesc.

- Fiecare om are un copac frate. Sadirea unui copac in gradina, in parc sau in orice alt loc aduce noroc. Confesandu-te copacului, dobandesti o forta fizica sporita si tarie sufleteasa. Copacii, ca si florile, au anumite semnificatii: afinul semnifica nevoia de libertate; alunul - bunatate, sinceritate; bradul - teama de suferinta; castanul - teama nevinovata; frasinul - amabilitate; gorunul - noroc surprinzator; liliacul - iubire; marul -invidie, nedreptate; maslinul - pace si impacare; mesteacanul - fericire in familie; nucul - insanatosire; paltinul - atentie la libertatea pe care o ai; piersicul - dificultati; plopul - prietenie, devotament; prunul - fagaduieli uitate; salcia - respect; salcamul - pudoare; socul - pierderea unui prieten; stejarul - iubire sincera; teiul - iubire conjugala; ulmul - prietenie trainica; visinul - lipsa de initiativa; vita de vie - petrecere; zmeurul - discordie.

- Semnificatiile populare ale unor flori: albastrelele - delicatete; brandusa - regret; bujorul - rusine ; busuiocul - saracie; crinul - iubire ideala; garoafa - iubire patimasa; ghiocelul -nadejde; iasomia - bucurie; laleaua - reusita deosebita; lacrimioara - noroc si prosperitate; liliacul - iubire care se naste; macul - liniste, sanatate; margareta - candoare; narcisa - egoism, amor propriu; nufarul - raceala in iubire; nu-ma-uita - bucurie efemera; odoleanul - gelozie, cearta; sulfina - noutate; vioreaua - aventura primejdioasa; trandafirul - iubire si frumusete.

- Aduc noroc si se ofera ca dar: paharul de cristal, salul, vioara, manusile, lampa (veioza), tabloul inramat, blana frumoasa, medalia gravata, cartea, bijuteriile din aur sau argint, parfumurile cu mirosuri dulci.

- Nu aduc noroc si nu se ofera cadou: cutite, calimara, valiza, creion, cuie, pila de unghii, centura, fular, umbrela, oglinda, batista, ace de cravata, ace de par, parfumuri cu mirosuri violente, perle negre, farfurii, papuci. - In noaptea Anului Nou, in Tara Chioarului, fetele ies in ograda si numara noua stele si daca a noua stea este mai stralucitoare inseamna ca si ursitul ei va fi frumos, va fi voinic, apoi o roaga pe stea sa-i aduca ursitul.

- La miezul noptii, de Anul Nou, fetele iau de pe masa colacul ornamentat care se tine pe masa de sarbatori, il tin pe varful capului, se aseaza pe taietor si asteapta sa auda un sunet dintr-o directie oarecare si din ce parte vine sunetul, in acea parte isi va gasi ursitul.

- In Tara Oasului, in vatra focului de la stana se introduc patru potcoave pe care, dupa ce se inrosesc, se mulg oile peste ele, crezandu-se ca oile "stricate", care nu dau lapte, se vindeca datorita functiei magice a fierului.

- In tinda casei se pune un vas de grau ca sa treaca colindatorii peste el, apoi graul se da la pasari si la animale, "sa fie cu spor ca si colindatorii".

- In Ajunul Craciunului, in unele parti se umbla de catre dascali tineri bisericesti cu icoana pe care este zugravita nasterea lui Iisus Hristos. Intrand in casa, icoana este tinuta la piept de catre dascali cantand troparul Nasterii Mantuitorului.

- In Ajunul Anului Nou, feciorii care merg la colindat schimba portile unor sateni care s-au certat in cursul anului, determinandu-i astfel sa vorbeasca si sa se impace.

- In ziua de Craciun nu se scoate gunoiul afara decat a doua zi, deoarece daca-l arunci "iti arunci norocul!"

- In partile Muscelului se crede ca primele patru zile, incepand cu 24 decembrie, corespund in ordine celor patru anotimpuri: prima zi e de primavara, a doua de vara, a treia de toamna si a patra de iarna, si cum va fi vremea in aceste zile asa vor fi si anotimpurile.

- In seara de Craciun, in satele maramuresene, se ung cu usturoi vitele pe la coarne si solduri, si usile de la grajduri pentru a alunga spiritele rele sa nu ia laptele vacilor. Cu usturoi se ung si oamenii pe frunte, pe spate, la coate si la genunchi, precum si usile si ferestrele casei pentru a indeparta demonii noptii.

- In dimineata de Craciun e bine sa ne spalam cu apa curata, luata dintr-un izvor sau fantana in care punem o moneda de argint, pentru ca tot anul sa fim curati ca argintul si feriti de boli.

- In noaptea de Craciun nu-i ingaduit nimanui sa doarma in grajduri, deoarece in acea noapte boii vorbesc unii cu altii, in limba lor, despre Iisus Hristos, cel nascut in iesle si incalzit de vite cu suflarea lor.

- In zonele Fagaras si Mures este obiceiul ca de Anul Nou sa se puna pe masa 12 farfurii sub care se ascund diferite obiecte. Fete si feciori sau perechi de fete si feciori intra pe rand in casa si intorc fiecare dintre ei cite o farfurie si ce se afla sub farfurie le arata ca asa le va fi ursitul(a) sau ca asa le va fi norocul daca se vor casatori: oglinda = mandrie; paharul de tuica = bautor; painea = bogatie; carbunele = negru la suflet; sarea = saracie; creionul = domn; bani = avutie. Se face haz de aceste preziceri.

- Se crede ca in timp ce omul stranuta, ii intra sau ii iese prin nari un duh rau sau o particica din suflet. De aceea, pentru a nu se intampla ceva rau celui ce stranuta, se recurge la rostirea unei urari: "Doamne ajuta!", "Sa-ti fie de bine!", "Sanatate!".

- Cand stranuti de mai multe ori la rand e semn ca vei face chef

Bradul, lemnul pacii

2010-12-21T01:23:00.000-08:00

Unul dintre cele mai importante simboluri ale Craciunului il reprezinta bradul. Traditie veche de peste un mileniu, obiceiul a fost promovat in Germania secolului VIII de catre Sfantul Bonifaciu. Intr-o perioada in care mare parte din nordul si centrul Europei erau inca pagane, acesta a hotarat sa fie misionar si, in urma aprobarii oficiale primita de la Papa Grigore al-II-lea, a primit insarcinarea de a vesti Evanghelia in Germania. Tot atunci si-a schimbat numele de botez din Winfrid in Bonifaciu iar in anul 722 a fost numit Episcop peste intreaga Germanie. Vechii celti traitori pe acele meleaguri adorau stejarul, simbol al invierii naturii, si il sarbatoreau in perioada echinoctiului de primavara. Se spune ca in ajunul Craciunului, Bonifaciu calatorea insotit de o mana de fideli, printr-o padure din Germania in zona unde se afla legendarul stejar din Geismar, cel la poalele caruia vechii celti aduceau cult zeului lor Thor, zeul tunetului si al razboiului. Ajungand in locul cu pricina, a nimerit in mijlocul unui ritual de sarbatorire a zeului, condus de preotul pagan Hunrad. Unul dintre ritualuri presupunea aducerea drept ofranda a unui suflet omenesc, preotul alegandu-l in acest scop pe Asulf, copilul unei familii de nobili. Dupa ce l-a pus sa ingenuncheze langa stejar si sa isi puna capul pe piatra altarului, Hunrad a ridicat in aer ciocanul lui Thor pentru a-i zdrobi craniul copilului dar a fost impiedicat de Sfantul Bonifaciu care i s-a opus cu toiagul episcopal. Ciocanul, cazut pe altar s-a spart in doua si copilul a fost astfel salvat.

Bonifaciu a inceput apoi sa le vorbeasca celtilor adunati langa stejar si apoi a inceput sa loveasca in acesta. Stejarul s-a rupt in patru, doborand si copacii din jur, in afara de un bradut, despre care se spune ca Sfantul ar fi spus: "Acest mic brad, copil al padurii, va fi copacul sfant al vostru. Este lemnul pacii, deoarece casele voastre sunt construite din brazi. Este semnul vietii veşnice, deoarece este mereu verde. Uitati-va cum arata in sus, spre cer. Sa fie acesta copacul copilului Isus; adunati-va in jurul lui, nu in padurea salbatica, ci in casele voastre; sub el vor fi aşezate nu picaturi de sange, ci daruri facute din iubire." Tatal lui Asulf, ducele Alvold, a luat bradutul si l-a pus in mijlocul casei sale, impodobindu-l cu lumanari, in timp ce Bonifaciu isi incepuse pentru ascultatori povestea Nasterii Mantuitorului.

Bradul devine astfel noul copac sfant, impunandu-se ca decoratiune de Craciun in sine, pe masura crestinarii intregii Europe. Aceasta este legenda...se pare totusi ca lui Martin Luther i-a venit pentru prima oara ideea de a decora bradul, decoratiunile de Craciun constituind in prezent una dintre cele mai prolifice industrii de sezon, cu produse de la instalatii electrice simple pana la cele mai complicate instalatii (mosi craciuni, sania trasa cu reni) care impodobesc de Craciun casele americanilor, cu tot felul de globuri, dulciuri, beteala si, bineinteles, traditionala stea din varful bradului.

Bradul in traditia populara pagana

Bradul de nastere era odinioara daruit parintilor unui nou-nascut pentru a-l feri de rele, de duhuri si ursitoare rauvoitoare. De remarcat este faptul ca bradul respectiv nu era taiat, ci ales doar din padure, pe el incrustandu-se numele sau insemnul familiei nou-nascutului; la fiecare aniversare a copilului, parintii si rudele aduceau ofrande bradului pana in momentul in care tanarul lua asupra sa ingrijirea bradului ce-i fusese daruit la nastere.

Bradul de nunta este un alt obicei stravechi, cu absconse origini pre-crestine. Ritualul prenuptial presupunea ca tinerii viitori insuratei sa isi faca unul altuia juramintele inaintea unui brad de nunta. In Oltenia inca se mai practica un obicei asemanator, mirele trimitandu-i miresei, printr-un fecior, un brad care simbolizeaza legatura dintre cei doi tineri.

Bradul de inmormantare se planta la capataiul mormantului unui tanar, de obicei acelasi brad care i se daruia la nastere. De asemenea, daca cineva murea departe de ai sai, in cosgiuc se punea in locul mortului aflat departe un brad. Cantecul bradului este inca in multe zone ale tarii unul dintre cele mai importante cantece ritualice de inmormantare pentru tinerii care au murit inainte de a se fi casatorit.

Bradul de pomana se impodobeste in Transilvania in zilele de nedeie, vechi obicei pastoral, atestat documentar pentru prima oara in 1373. Initial dedicate zeului focului si soarelui, nedeile asimileaza astazi si alte functii si fiind raspandite in muntii Apuseni, muntii Banatului si in tinutul Dornelor. De nedei se organizeaza de asemenea targuri de produse traditionale si praznice, iar pe mesele incarcate de pomeni se pune un asa-numit „brad de pomana”, impodobit cu fructe si dulciuri care se daruiesc copiilor dupa slujba.

Bradul de judecata juca rolul unui arbitru divin, juramantul rostit la poalele sale fiind sacru. Obiceiul are diferite variatii, bradul de judecata fiind prezent inclusiv in celebrul joc al Calusarilor in care vataful calusarilor, inainte de a incepe jocul isi infige sabia intr-un brad, jurand apoi pe ea. „Judecata divina” a bradului presupunea ca omul banuit a fi savarsit o faradelege sa fie legat timp de trei zile si trei nopti de bradul de judecata si daca supravietuia acestui interval era considerat ca fiind judecat de catre brad si declarat nevinovat.

Impodobirea bradului

Documentele istorice cunoscute pomenesc faptul ca primul brad decorat in cadrul sarbatorilor de Craciun a fost la Riga (Lituania), in anul 1510. Tot la inceputul secolului XVI, pastorul reformator Martin Luther a decorat cu lumanari bradul de Craciun, incercand astfel sa reproduca pentru copiii sai stralucirea stelelor de pe cer. Primii brazi decorati apar tot in Germania, tara in care a initiat ritualul Sf. Bonifaciu, cele mai uzuale decoratiuni fiind figurinele din paine, acadelele sau ornamentele colorate din hartie. De altfel, tara de origine a betelei este tot Germania, pentru oamenii bogati beteala fiind comandata din metal pretios (argint).

Obiceiul bradului de Craciun si a impodobirii acestuia este introdus in Statele Unite ale Americii in secolul XVII de catre comunitatile de germani din Pensylvania, raspandindu-se ulterior (odata cu raspandirea legendei lui Mos Craciun) pe intreg teritoriul SUA in secolul XIX.

In Canada, traditia a fost introdusa in 1781 de catre soldatii originari din Brunswieck (Braunschweig in germana) stationati in Provincia Quebec, mai precis de catre generalul Adolf Riedesel si sotia acestuia, la petrecerea de Craciun, unde cel mai admirat obiect decorativ a fost bradul de Craciun impodobit cu lumanari si fructe.

Regina Victoria a Marii Britanii este cea care impune prin exemplu obiceiul bradului impodobit de Craciun, in special dupa nasterea in 1841 a mostenitorului tronului, Printul Albert Edward (viitorul rege Edward VII).

Studentii romani plecati la studii la Berlin sau Viena sunt cei care introduc si in Tarile Romane obiceiul impodobirii bradului, primii brazi oficial impodobiti de Craciun fiind cei de la curtea lui Carol I, obiceiul regal fiind apoi preluat pe scara larga de catre bucuresteni.

Podoabele de brad, la fel ca si bradul insusi, transforma o traditie familiala in adevarate industrii de sezon, primii brazi artificiali fiind produsi pe scara larga in Germania, la jumatatea secolului XIX, acestia fiind construiti prin utilizarea de pene de gasca vopsite in verde. Ulterior in lume s-au construit si impus tot felul de modele de brazi artificiali, de culoare argintie sau verde. Brazii din aluminiu, de exemplu, au fost produsi pentru prima oara in Chicago, in 1958.

Impodobirea bradului de Craciun, desi a pierdut majoritatea elementelor traditionale si a semnificatiei spirituale si religioase, reprezinta astazi unul dintre cele mai importante obiceiuri urbane de Sarbatori, fiind un prilej de comuniune si armonie in familie.

Ce este steaua sau a fi "stea"?

2010-12-20T06:22:00.000-08:00

"Iar daca S-a nascut Iisus in Betleemul Iudeii, in zilele lui Irod regele, iata magii de la Rasarit au venit in Ierusalim, intreband: Unde este regele Iudeilor, Cel ce S-a nascut? Caci am vazut la Rasarit steaua Lui si am venit sa ne inchinam Lui." (Matei 2; l-2)

Steaua de la Betleem reprezinta un simbol asociat pentru totdeauna cu Nasterea Domnului. A fost supusa studiului atat oamenii de stiinta, cunoscuti astronomi, cat si de Parintii Bisericii si renumiti teologi. De-a lungul timpului s-au dat numeroase interpretari stelei amintite de Evanghelistul Matei, aceasta fiind privita fie ca un eveniment astronomic pe linia legilor fizice, fie ca fenomen miraculos.

Steaua de la Betleem - Ce spune stiinta?

Oamenii de stiinta au sustinut trei ipoteze in cazul stelei din Betleem: cometa, stea noua sau nova si conjunctie a unor planete. Niciuna dintre izvoarele cunoscute si traditiile pastrate, nu mentioneaza insa nimic despre o cometa sau o stea noua in lumea mediteraneeana, in jurul anului 1 d.Hr . Doar ultima ipoteza a fost confirmata ca fiind posibila in contextul spatio-temporal evanghelic. Aceasta a fost emisa la anul 1606 de cunoscutul astronom Johannes Kepler. Oamenii de stiinta au vazut deopotriva in aceasta ipoteza cheia problemei privind anul nasterii Mantuitorului. Dupa Kepler, steaua magilor a fost de fapt aspectul pe care l-a luat pentru observatorul de pe Pamant o tripla conjunctie a planetelor Jupiter si Saturn in constelatia Pestilor: aliniate una peste alta, cele doua planete, avand in fundal constelatia Pestilor, dadeau impresia unei stele cu o stralucire aparte. Conjunctiile simple ale celor doua planete sunt destul de dese. O tripla conjunctie se produce insa la intervale de sute de ani. Ori, asa cum a stabilit Kepler, o astfel de tripla conjunctie - si inca perfect vizibila, mai ales pentru observatorii din Orientul Apropiat - a avut loc in anul 7 i.H. Ea a avut trei maxime (adica trei perioade de maxima stralucire): la 23 mai, la 3 octombrie si la 4 decembrie. De altfel, o inscriptie cuneiforma pe o tablita de lut ars, provenind de la scoala astronomica din Sippur, langa Babilon, confirma faptul ca "steaua" magilor a fost observata vreme de 5 luni in anul 7 i.H. Kepler a presupus ca magii, fiind astrologi (cititori in stele) din Babilon, au observat aceasta tripla conjunctie de la bun inceput. A doua maxima, cea din octombrie, i-a determinat sa porneasca imediat la drum in cautarea Celui a Carui nastere o vestea "steaua". Au plecat, deci, din Babilon la inceputul lui octombrie si, dupa o calatorie de aproximativ o luna si jumatate, au sosit la Ierusalim. Reaparitia "stelei", pe cand magii tocmai plecasera de la Irod (Mt 2, 9-l0), ar fi fost de fapt a treia maxima, cea din 4 decembrie, a triplei conjunctii amintite. Ipoteza lui Kepler a facut adepti nu numai printre astronomi, ci si printre teologi, care considera ca anul 7 inaintea erei crestine este, de altfel, o data perfect verosimila pentru evenimentul Nasterii Domnului. Astfel, Hristos s-ar fi nascut candva intre anii 7-5 inaintea erei crestine. Trebuie sa tinem seama insa de faptul ca tot ceea ce sustine Kepler ramane totusi o simpla ipoteza.

Steaua de la Betleem - Ce spun Sfintii Parinti?

Foarte important este sa vedem insa si perspectiva Sfintilor Parinti ai Bisericii. In primul rand, difera in mod radical modul de abordare al acestei probleme.

Sfantul Ioan Gura de Aur comentand pasajul evanghelic in care se aminteste despre calauzirea magilor de catre stea afirma: "Avem nevoie de multe privegheri, de multe rugaciuni, ca sa putem interpreta textul acesta, sa aflam cine erau acesti magi, de unde au venit, din ce pricina, ce i-a facut sa vina si in sfarsit ce e cu steaua aceasta." Asadar, Bisericii ii este proprie viziunea duhovniceasca asupra lucrurilor si evenimentelor. Sfantul Ioan Gura de Aur merge mai departe aratand ca steaua aceasta nu a fost una din multele stele ale cerului si ca aceasta, mai mult, nu

s-a aratat potrivit legilor care guverneaza creatia vazuta: "Ca n-a fost una din stelele cele multe, dar, mai bine spus, dupa parerea mea, n-a fost nici stea, ci o putere nevazuta, care a luat chip de stea, se vede in primul loc din mersul ei. Nu este vreo stea care sa mearga pe cer cum a mers steaua aceasta; noi vedem ca si soarele si luna si toate celelalte stele merg de la rasarit la apus; steaua aceasta, insa, mergea de la miazanoapte la miazazi, ca asa se afla Palestina fata de Persia. In al doilea loc, si din timpul in care s-a aratat putem vedea ca steaua aceasta n-a fost una din multele stele. Nu se vedea noaptea, ci ziua in amiaza mare pe cand stralucea soarele; putere pe care n-o au nici stelele, nici luna; ca luna depaseste in stralucire pe toate celelalte stele, dar cand se ivesc razele soarelui, se ascunde indata si dispare. Steaua aceasta, insa, prin marimea stralucirii sale, a biruit si razele soarelui; stralucea mai tare decat ele; lumina mai puternic, desi era atata lumina. In al treilea rand, se vede ca nu era una din celelalte stele, pentru ca aparea si apoi iarasi disparea.

Pe drumul pana in Palestina steaua se arata conducand pe magi; cand au ajuns in Ierusalim s-a ascuns; apoi iarasi, cand magii au parasit pe Irod, dupa ce-i spusesera pricina pentru care venisera si au plecat, steaua iar s-a aratat; si acest lucru nu poate fi miscarea fireasca a unei stele, ci a unei puteri inzestrate cu o ratiune deosebita. Nici nu avea un drum propriu; mergea cand magii trebuiau sa mearga; cand stateau ei, statea si ea; slujea tuturor celor de trebuinta. Era ca stalpul cel de nor din pustie: oprea si scula tabara iudeilor atunci cand trebuia. In al patrulea rand, se vede bine ca nu era o stea precum celelalte din chipul in care a aratat locul unde s-a nascut Pruncul. Ca n-a aratat locul ramanand sus pe cer - de altfel nici nu putea sa le arate locul de ramanea sus -, ci l-a aratat pogorandu-se jos. Stiti doar ca locul era atat de mic cat putea incapea o coliba, dar mai bine spus, cat putea incapea trupul unui prunc; iar o stea obisnuita nu putea sa arate un astfel de loc pentru ca o stea sta la o inaltime foarte mare si nu poate sa arate un loc atat de mic, nici sa-l faca cunoscut celor care vor sa-l gaseasca.

De lucrul acesta poti sa te incredintezi uitandu-te la luna; desi este cu mult mai mare decat stelele, totusi pare ca este aproape de toti locuitorii lumii raspanditi pe o intindere atat de mare de pamant. Spune-mi, te rog, cum ar fi putut steaua sa arate locul asa de ingust al ieslei si al colibei de n-ar fi parasit inaltimea aceea, de nu s-ar fi pogorat jos si n-ar fi stat chiar deasupra capului Pruncului? Acest lucru il lasa evanghelistul sa se inteleaga cand spune: "Si iata steaua mergea inaintea lor, pana a venit si a stat deasupra unde era Pruncul". Pentru Sfantul Ioan Gura de Aur faptul ca magii au urmat steaua si au crezut ii plaseaza in antiteza cu iudeii care "n-au crezut nici pe profeti, desi le vorbisera in urechile lor." El afirma in continuare: "Dupa parerea mea, lucrul acesta nu se datoreste numai stelei, ci si lui Dumnezeu, Care a pus in miscare sufletul lor, asa precum a facut si cu imparatul Cir determinandu-l sa elibereze pe iudei din robie. Dumnezeu n-a facut asta nimicindu-le libera lor vointa. La fel si cu Pavel, l-a chemat printr-un glas de sus, iar prin aceasta a facut cunoscut si harul Sau, dar si ascultarea lui Pavel.”

Ce este steaua sau a fi "stea"?

Nu trebuie neaparat sa vedem o contradictie intre explicatia stiintifica a stelei magilor, ca un fenomen astronomic repetabil - chiar daca, asa cum am spus, la distante temporale foarte mari - si interpretarea Sfantului Ioan Gura de Aur. Dumnezeu ar fi putut descoperi Nasterea Fiului Sau pe ambele cai, atat printr-un eveniment astronomic, cat si printr-o minune. Interesant este faptul ca mult mai multe intrebari si-au pus oamenii de-a lungul timpului cu privire la stea, decat au facut-o, probabil, magii. Despre ei stim ca "au vazut si au crezut”. Nu cunoastem daca au problematizat sau nu asupra naturii ei. Important este ca datorita acesteia, ei s-au invrednicit a se inchina Pruncului dumnezeiesc. Steaua de la Betleem poarta cu sine peste timp o mare taina. Acest aspect este surprins si in colindele traditionale romanesti: "Steaua sus rasare/Ca o taina mare". Nimeni nu va cunoaste adevarata ei natura. Sensul ei adanc ni se dezvaluie insa in Biserica, prin talcuirile Sfintilor Parinti, iar nu prin cercetari si calcule stiintifice. Acest lucru este pus in evidenta de urmatoarele cuvintele ale Sfantului Ioan Gura de Aur: "Asa a facut si cu magii (Dumnezeu); a vrut sa-i cheme prin aratarea unei stele, ca sa-i inalte cu mintea mai sus de propria lor gandire. Pentru ca, dupa ce i-a condus si i-a calauzit si dupa ce i-a adus langa iesle, nu le mai vorbeste prin stea, ci prin inger. Asa au ajuns incetul cu incetul mai buni." Cu acelasi scop ne va vorbi steaua din Betleem tuturor crestinilor pana la sfarsitul timpului: sa devenim mai buni. Atat de buni, incat prin lumina care suntem, sa ne asemanam stelei de la Betleem care povatuia odinoara pe pagani catre aflarea lui Dumnezeu, dupa cuvantul Scripturii: "Asa sa lumineze lumina voastra inaintea oamenilor, asa incat sa vada faptele voastre cele bune si sa slaveasca pe Tatal vostru Cel din ceruri." (Matei 5, 16).

Regii magi

2010-12-18T11:52:00.000-08:00

Au fost odata patru prieteni care s-au hotarat sa viziteze Franta pe timpul concediului din luna decembrie. Numele lor erau Matei, Luca, Marc şi Ioan .

Ei nu erau bogati si neputandu-si oferi vreo masina sau sa calatoreasca cu trenul s-au hotarat sa porneasca pe jos , cu rucsacul in spinare si bastonul de calator in mana.

Ei au plecat de la Paris intr-o dimineata de iarna si au ajuns cateva zile mai tarziu la Chambord, în apropierea castelului. Orbiti de frumusetea asezarii si-au pus cortul in apropierea gradinii pentru a vizita imprejurimile. Frigul era intens si pentru a se incalzi s-au gandit ca o plimbare buna in pas alert ar fi solutia ideala.

Dupa doua ore de plimbare au vazut o casa mica, izolata intr-un luminis , al carei singur semn de viata era fumul ce se insinua din cosul de pe acoperis. Infometati si razbiti de frig, ei batura la usa pentru a solicita sa li se ofere o bautura fierbinte. Usa se deschis si in fata lor aparu o femeie tanara frumoasa, ce era imbracata saracacios dacr al carei chip radia de bunatate si caldura. „Intrati- le spuse- veniti sa va incalziti langa foc, sotul meu este taietor de lemne si bustenii nu ne lipsesc....”

Într-adevăr, pe un scaun, şedea un bărbat încă tânăr, cu barbă al cărui chip grav exprima bunătate . El a mai pus un bustean pe foc şi brusc au tasnit flacari , care i-au incalzit rapid pe cei patru călătorii. În acest moment, un ciripit de prunc se inalta in camera si tanara femeie se apropie de foc tinand in brate un copilas frumos de cateva zile..... "Vi-l prezint pe fiul nostru", a spus ea, el s-a născut pe data de 25 a acestei luni, iar acum este pentru noi un semn de speranţă şi iubire "...

Cei patru prieteni, emotionati de atata bunătate şi încredere, imbratisara copilasul dorind parintilor fericire, bucurie şi prosperitate şi, fără a uita insa sa le multumeasca pentru ospitalitatea lor, isi reluara bastoanele si rucsacurile si plecara din nou la drum, nu fara a-si lua ramas bun si fara a multumi acestei familii fermecatoare.....

Pentru a păstra amintirea acestei opriri binefăcătoare, ei se oprira pe un deal pentru a revedea pentru ultima dată, micuta cabana , dar ea disparuse!

Dar, mi-ati spune, regii magi au fost trei, nu patru si atunci ?!? Ei bine am avut nevoie de un al patrulea ca sa va spuna povestea !

de Madeleine Vasilieff, Saint Pardoux Isaac

Traducere si adaptare dintr-o poveste in limba franceza de Angela Musica- Popa

Seara de Craciun

2010-12-15T14:32:00.000-08:00

E seara de Crăciun!
Dar foc în sobă nu-i.
La geam nămeţi nici vorbă
Sau galbene gutui...
Aşa spunea povestea...
Că-n seara de Ajun,
Copiii visau noaptea
Că vine Moş Crăciun!
Şi-n dar le-aduce Moşul
Tot ce-şi doreau în An!
Şi pîine şi bucate
Si-un calut nazdravan!
Fetiţele-o păpuşă
Cadou doar aşteptau,
Cu blonde şi lungi plete...
Prinţese deveneau!
Aşa visează iară

Mulţi băieţei şi fete,

Dar oare vine Moşul?

Sau visele-s deşarte!

Din Inima mi-aş rupe

Crâmpei dacă aş şti,

Că visele lor toate

Au chip a se-nplini!

E timpul sa luam aminte

2010-12-14T12:48:00.000-08:00

Pentru Dumnezeu exista doar timpul prezent. Astazi, este numele timpului lui Dumnezeu, marturisea parintele Galeriu. Asa ca nu e cazul sa socotim ca avem parte de o greseala atunci cand auzim in Biserica, dupa mai bine de 2000 de ani de la nasterea Mantuitorului in Betleem, cantandu-se "Fecioara astazi pe Cel mai presus de fiinta naste". Suntem chemati de Biserica sa traim "vremea aceea". E bine sa nu uitam niciodata ca in fiecare luna decembrie, nu ne amintim de ceva ce s-a petrecut candva. Fiul lui Dumnezeu Se naste tainic si in zilele noastre, motiv pentru care suntem datori sa traim prin cuvantul "astazi". Ingerul le-a vestit pastorilor: "Astazi vi S-a nascut Mantuitor, Hristos Domnul". Iar credinciosii canta: "Astazi S-a nascut Hristos, Mesia chip luminos" sau "O, ce veste minunata in Betleem ni se arata, ca astazi S-a nascut Cel fara de inceput". In Biserica, Nasterea Domnului se petrece si acum si se va peterece mereu, pentru ca evenimentele dumnezeiesti s-au petrecut intr-un astazi al lui Dumnezeu, sunt ale vesniciei.

Din nefericire, omul modern a pierdut semnificatia prezentului, nu se mai gandeste ca Hristos Se naste, si asta pentru ca nu mai traieste si in Biserica unde se canta: "Hristos Se naste slaviti-L, Hristos din ceruri intampinati-L".

Si in lipsa prezentului da frau liber imaginatiei. Si asa se ajunge ca bradul, renii, ofertele comerciale sa fie cele care marcheaza sarbatoarea Craciunului. E bine sa nu ne lasam purtati de cei ce rezuma Craciunul la taierea porcului, la a umple cosul cu diverse produse sau la cat de luminat este orasul.

E timpul sa luam aminte ca Fecioara Maria cauta si acum un loc in care sa-L nasca pe Hristos. Parintele Staniloae marturisea ca atunci cand Tatal L-a trimis pe Fiul la plinirea vremii, I-a spus: "Mergi si mantuieste-Ti fratii! Dezvaluie-le chipul. Chipul Tau sa se arate in ei". Acesta este sensul intruparii Domnului - sa scoata la lumina chipul Lui in noi, chip dupa care am fost creati. Si aceasta cauta si acum Maica Domnului prin umblarea ei tainica in lume - sa-L nasca pe Hristos in noi. Sa ne oferim si noi spre a-I fi salas. Asa vom intelege mai bine stihurile colindului: "Astazi s’a nascut /Cel far’ de’nceput".

Cine este Mos Craciun

2010-12-13T05:05:00.000-08:00

Casa lui Moş Crăciun, asa cum ştie toată lumea, se află la Polul Nord, în ţinuturi de zăpadă şi de gheaţă vesnica. Este o ţară albă, curată şi frumoasă, ca sufletele de copii. Acolo se zice că se află un arbore uriaş, lângă steaua polară, unde se întâlneşte cerul cu pământul. În fiecare seară de Ajun, Moş Crăciun pleacă prin lume cu daruri. Demult, tare demult, Moşul călătorea pe un măgar alb. Apoi, aducea daruri la copii călare pe un cal cu aripi de aur, care se hrănea cu spice de grâu adunate încă din timpul verii. Mai târziu, Moş Crăciun era adus de un cerb alb. Astăzi, vine mai mult pe o săniuţă trasă de reni care pot zbura pe cer. Câteodată, când se grăbeşte, vine şi cu o motocicletă sau cu o maşină, ba chiar cu un avion. Dar asta doar când este extrem de grăbit. De obicei, Moşul intră pe furiş, după ce copilaşii au adormit. Vine pe fereastră sau pe uşă, coboară pe horn şi lasă darurile lângă bradul împodobit.

Moş Crăciun s-a născut acum multe sute de ani, nimeni nu mai ştie când şi unde anume.
Cu toate acestea se ştie că, ziua lui de naştere era sărbătorită la solstiţiul de iarnă, când soarele se face foarte mic, mic de tot, ca mai apoi să se nască din nou. Aşa credea lumea mai demult: că Moş Crăciun moare în fiecare iarnă şi se naşte iar şi iar. Şi că odată cu el chiar şi soarele moare şi reînvie, sub forma unui copilaş. Astfel, în fiecare an, în seara de Crăciun, Moşul e bătrân tare, iar la miezul nopţii el moare câteva clipe şi renaşte prin pruncul Iisus Hristos. În acelaşi timp, toată lumea reîntinereşte, se umple de viaţă şi de bogăţie: de aceea Moş Crăciun aduce daruri cu el. La început, când nu erau atâtea jucării pe lume, Moşul aducea dulciuri, mere, nuci, păpuşele de lut sau de lemn.

Primii brăduţi de Crăciun au fost împodobiţi în Alsacia, acum mai bine de 1000 de ani, cu trandafiri de hârtie colorată, cu dulciuri, cu mere. De 200 de ani încoace, peste tot se împodobesc brazi cu beteală, globuri colorate şi dulciuri. Bunicii noştri îi împodobeau cu mere, nuci, forme de aluat şi aţă colorată. În toată lumea, merele au fost folosite la început în loc de globuri şi însemnau tinereţea veşnică, ca şi culoarea veşnic verde a bradului. În vârful bradului, se aşează de obicei o steluţă: este Steaua Polară, din ţinuturile de gheaţă de la Polul Nord, unde locuieşte Moş Crăciun.
Orice brăduţ are şi lumini. Bătrânii spun că lumânările şi luminiţele din bradul de Crăciun alungă răul din lume, din casă, din suflet.

Mos Nicolae in traditia româneasca

2010-12-05T18:36:00.000-08:00

Mos Nicolae sau Sannicoara

Distanta de numai sase zile care separa Santandreiul de Sannicoara a favorizat o vie circulati a motivelor si practicilor rituale, astfel ca cercetatorul intampina serioase dificultati cand incearca stabilirea semnificatiilor calendaristice. Santandreiul este plasat intr-un timp sumbru, invaluit de spiritele malefice care devin extrem de violente in "Noaptea Strigoilor". Puterea fortelor potrivnice incepe sa scada dupa miezul noptii, la cantatul cocosilor. Lumea ce parea ca merge spre prabusire este salvata insa in fiecare an de Sannicoara, personaj mitologic imaginat ca un mos cu barba alba, calare pe cal, a carui atributie principala era vegherea portii cerului dinspre apus, pe unde incearca soarele sa se strecoare in tinuturile de miazanoapte.

Acelasi rol il avea, sustine legenda, Santoaderul care pazea poarta dinspre rasarit a cerului.

Mos Nicolae

Mos Nicolae este o personificare la varsta senectutii, a timpului imbatranit care a preluat din Calendarul crestin numele si data de celebrare ale Sf. Nicolae (6 decembrie), personaj real (episcop din Myra, mort probabil in anul 342), aparator al dreptei credinte in Iisus. In traditiile romanesti Mos Nicolae are atributii straine de statutul sau ierarhic: apare pe un cal alb, aluzie la prima zapada care cade la inceputul iernii, pazeste Soarele care incearca sa se strecoare pe langa el spre taramurile de miazanoapte pentru a lasa lumea fara lumina si caldura, este iscoada lui Dumnezeu pe langa Drac, ajuta vaduvele, orfanii si fetele sarace la maritat, este stapanul apelor si salveaza de la inec corabierii, apara soldatii pe timp de razboi, motiv pentru care este invocat in timpul luptelor. In noptile marilor sarbatori, cand se deschide cerul pentru o clipa, oamenii pot sa-l vada stand la Masa Imparateasca in dreapta lui Dumnezeu. Mos Nicolae imparte astazi, asemanator lui Mos Craciun, daruri celor mici. Mai veche este insa traditia pedepsirii copiilor neascultatori cu nuielusa lasata in incaltarile lor in noaptea de 5/6 decembrie. Ca sfant, Mos Nicolae a fost mai darnic cu pedepsele decat cu recompensele.

Conform traditiei crestine, el pedepsea pe cei care se abateau de la dreapta credinta lovindu-i cu nuiaua peste maini. Ziua de 6 decembrie incheie ciclul de sarbatori si practici magice, dedicate in special lupilor si spiritelor mortilorstrigoi, inceput la mijlocul lunii Noiembrie (Filipii de Toamna, Filipul cel Schiop, Ovidenia, Lasatul Secului de Craciun, Noaptea Strigoilor si Santandrei) si incheiat la inceputul lunii decembrie (Zilele Bubatului, Varvara, Mos Andrei), specific unui stravechi inceput de an autohton, probabil Anul Nou dacic.
Sannicoara reproduce un vechi nume propriu, gr. Nikolaos, folosit in Grecia antica cu multe secole inaintea erei noastre. "Nikolaos se incadreaza intr-o bogata familie de compuse al caror prim element este nik- (verbul nikao - "a invinge", substantivul nike- "victorie"), semnificatia acestuia explicand in buna masura favoarea de care se bucura numele si, implicit, frecventa lui in onomastica greaca" (Ionescu c., 1975, p. 219). Traditiile populare romanesti par a nu fi straine de semnificatiile stravechi ale numelui grecesc. Sarbatoarea de pe sase decembrie prefigura victoria binelui asupra raului, a luminii asupra intunericului: "la Sf. Nicolae se intoarce noaptea la ziua cu cat se suceste puiu-n gaoace" (Radulescu-Codin, Mihalache, 1909, p. 91), spune o zicala musceleana. Aceleasi simboluri optimiste apare si din legenda ardeleana despre Sannicoara si Santoader, pazitori ai Soarelui, ca si din traditia bucovineana care sustine ca Sannicoara poate fi vazut in noaptea de Anul Nou "in lumina mare, atunci cand cerurile se deschid de trei ori" (Pamfile, 1914, p. 157). Legendele si traditiile dedicate lui Sannicoara, in esenta precrestine, vorbesc de puterea sa neobisnuita invocata de soldatii care porneau la lupta, de ajutorul dat, ca stapan al apelor, corabierilor; de sprijinul acordat fetelor sarace la maritat, de grija purtata sufletelor etc. Daca la informatiile etnografice si folclorice de mai sus adaugam contextul favorabil in care este prezentat Sannicoara in colinde, ca si pozitia sa privilegiata in Panteonul romanesc, putem afirma ca acesta a fost un personaj mitologic al carui cult se asemana cu cel al Santoaderului, Sangiorzului, Santiliei si Samedrului. Sunt indicii ca unele atributii ale lui Sannicoara au fost preluate, treptat, de sarbatorile vecine: Santandrei si de sarbatorile de iarna.

La multi ani tutror celor care poarta numele sfantului Nicolae!

“Moş Craciun nu uită pe nimeni niciodată”

2010-12-04T18:43:00.000-08:00

Aşa se intitulează proiectul depus pe site-ul Rompetrol care a lansat programul "Impreuna pentru fiecare". Am nevoie de ajutorul vostru. Vă rog să votaţi de câte ori vă reamintiţi, intrând pe următorul link:

http://www.impreunapentrufiecare.ro/fapte-bune/mo-craciun-nu-uit-pe-nimeni-niciodat/240#vote-240

Faceţi o faptă bună de Moş Nicolae! Mulţumesc anticipat.

Eugenia Enescu

Cele două vâsle

2010-12-04T10:22:00.000-08:00

Demult, trăia un batrân, om cu frica lui Dumnezeu, ce-şi câştiga traiul trecând călătorii, cu barca sa, de pe un mal pe celălalt al unui râu. Într-o zi, în timp ce moşul îl trecea cu barca pe un tânăr, acesta observă că pe fiecare vâslă este ceva scris şi întrebă:

- De ce ai scris pe o vâslă “credinţă” şi pe cealaltă “fapte bune” ?

- Fiindcă acestea două mă conduc în viaţă, răspunse bătrânul.

- Nu cred că omul are nevoie de amândouă, spuse cu îndrăzneală tânărul. Este de ajuns doar una după care să îţi călăuzeşti viaţa: dacă faci “fapte bune”, eşti de folos celorlalţi, dacă ai “credinţă”, îţi eşti ţie însuţi de folos.

Bătrânul nu a spus nimic, dar a început să vâslească cu o singură vâslă. Barca nu a mai avansat nici un pic, învârtindu-se în loc. În felul acesta a înţeles tânărul ce-a vrut să spună omul: că acela cu suflet curat, adică luminat de credinţă, va avea şi o viaţă curată, adică încărcată de roadele bunătăţii şi milei creştineşti. Cum este sufletul omului, tot aşa îi este şi viaţa.

Credinţa fără bunătate nu este decât ipocrizie. Cel cu adevărat credincios Îl iubeşte pe Dumnezeu, iubindu-i pe oameni. Faptele bune şi credinţa sunt cele două aripi cu ajutorul cărora sufletul nostru se înalţă spre Dumnezeu. Cu o singură aripă nu poţi zbura!

“În fapte se arată credinţa. Credinţa fără fapte nu există.” ( Sfântul Simeon Noul Teolog )

Sfantul Apostol Andrei, primul propovaduitor al Evangheliei la geto-daci

2010-11-29T23:41:00.000-08:00

Sfantul Apostol Andrei este sarbatorit pe data de 30 noiembrie. S-a nascut in Betsaida Galileia, localitate situata pe tarmul Lacului Ghenizaret, in nordul Tarii Sfinte. Din Sfanta Scriptura aflam ca era fratele lui Simon Petru. Amandoi au fost pescari, alaturi de tatal lor. Avand in vedere ca Andrei era evreu, nu stim cu certitudine daca numele Andrei era numele sau real (acesta fiind de origine greceasca). Potrivit cercetatorilor, numele Andrei era destul de prezent printre evrei, inca din perioada sec. II-III d.Hr.

Pentru romani, numele apostolului Andrei este legat de lupi. Se sustine ca acest nume - Apostolul Lupilor - deriva din vechea denumire a dacilor, daoi, (lupi), dar si de la simbolul lor - lupul. Lupul era chiar un simbol al sanctuarelor Daciei. Legendele spun ca acest animal a fost alaturi de daci la caderea Sarmizegetusei si ca cel care era capetenia lupilor, l-ar fi vegheat pe Apostolul Andrei prin pustia Dobrogei spre Pestera care i s-a oferit ca adapost.

Sfantul Andrei - ucenic al Sfantului Ioan Botezatorul

Sfantul Andrei, inainte de a deveni ucenic al lui Hristos, a fost ucenic al Sfantului Ioan Botezatorul. Dorinta de a-L urma pe Hristos se naste in el, in momentul in care Sfantul Ioan rosteste cuvintele: "Iata Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridica pacatul lumii" (Ioan 1, 29). Insa, chemarea sa la apostolie se face mai tarziu si este relatata de Sfantul Evanghelist Matei : "Pe cand Iisus umbla pe langa Marea Galileii, a vazut doi frati, pe Simon ce se numeste Petru si pe Andrei, fratele lui, care aruncau mreaja in mare, caci erau pescari. Si le-a zis: "Veniti dupa Mine si va voi face pescari de oameni. Iar ei, indata lasand mrejele, au mers dupa El" (Matei 4, 18-20).

Cand mai este Andrei mentionat in Scriptura?

Scriptura il descopera pe Andrei la inmultirea painilor si a pestilor (Ioan 6, 8-9) si dupa invierea lui Lazar cand, impreuna cu Filip, ii spune lui Hristos ca niste elini, veniti in Ierusalim cu prilejul sarbatoririi Pastelui iudaic, doresc sa-L vada (Ioan 12, 20 - 22).

Unde a vestit Sfantul Andrei invatatura lui Hristos?

Potrivit traditiei, teologilor si istoricilor, Sfantul Apostol Andrei a fost primul propovaduitor al Evangheliei la geto-daci. In Istoria bisericeasca, Eusebiu de Cezareea (+ 339/340) afirma: "Sfintii Apostoli ai Mantuitorului, precum si ucenicii lor, s-au imprastiat in toata lumea locuita pe atunci. Dupa traditie, lui Toma i-au cazut sortii sa mearga in Partia, lui Andrei in Scitia, lui Ioan in Asia". Calendarul gotic (sec. al IV-lea) si Martirologiile istorice occidentale (sec. VIII-IX) sustin si ele ipoteza misiunii Sf. Andrei in Scitia. Traditia ca Sfantul Apostol Andrei a predicat la sciti a fost reluata si de scriitori bisericesti. De exemplu, calugarul Epifanie (sec. VIII), in "Viata Sfantului Apostol Andrei", afirma ca intre popoarele evanghelizate de el se numarau si scitii. Sinaxarul Bisericii constantinopolitane mentioneaza ca Andrei "a predicat in Pont, Tracia si Scitia". Dupa un alt izvor, pastrat in acelasi Sinaxar, Sfantul Apostol Andrei ar fi hirotonit ca episcop la Odyssos sau Odessos (Varna de azi), pe ucenicul sau Amplias, pe care Biserica Ortodoxa il praznuieste in fiecare an la 30 octombrie. Probabil este Amplias cel amintit de Sfantul Apostol Pavel in epistola catre Romani (16, 8). Prezenta colindelor, legendelor, obiceiurilor din Dobrogea, inchinate Sfantului Andrei, intaresc credinta ca acesta a vestit Evanghelia lui Hristos in tara noastra.

Moastele din Patras

Sfantul Andrei a murit ca martir la Patras. Desi noua ne este cunoscuta traditia care afirma ca Apostolul Andrei a murit pe o cruce in forma de X, se sustine ca aceasta traditie dateaza din secolul al XIV-lea. Nu se cunoaste data martirizarii. Unii istorici il fixeaza in timpul persecutiei imparatului Nero, prin anii 64-67, altii in vremea persecutiilor initiate de Domitian (81-96).

In anul 357, moastele Sfantului Andrei au fost asezate in Biserica Sfintilor Apostoli din Constantinopol, cu prilejul sfintirii acestei biserici. Cardinalul Petru de Capua va duce moastele Sfantului Andrei in Italia, in catedrala din Amalfi, in timpul Cruciadei a IV-a. In anul 1462, in vremea papei Pius al II-lea, capul Sfantului Andrei ajunge la Roma, iar de aici a fost dus in Catedrala din Patras, in biserica cu hramul Sfantul Andrei.

Pestera Sfantului Andrei

Pestera in care se crede ca a vietuit Sfantul Apostol Andrei, cat timp a propovaduit pe teritoriul romanesc, se afla la aproximativ 4 km sud-est de localitatea Ion Corvin, judetul Constanta. In actuala biserica din pestera, in pronaos, intr-o nisa, se afla un fel de pat, scobit initial in piatra, despre care traditia spune ca pe el se odihnea apostolul Andrei. In vara anului 1944, Pestera transformata in biserica a fost sfintita de catre Episcopul Tomisului, Chesarie Paunescu. La scurt timp dupa aceasta, trupele rusesti invadatoare au distrus-o. Abia dupa 1990, prin ravna cuviosului monah Nicodim Dinca, biserica a fost refacuta si redata cultului. Astazi, mii de credinciosi vin aici pentru a se ruga pe locul unde a trait Apostolul Andrei.

Sfantul Andrei - Ocrotitorul Romaniei

Sfantul Sinod al Biserici Ortodoxe Romane a hotarat in anul 1995 ca sarbatoarea Sfantului Andrei sa fie insemnata cu cruce rosie in calendarul bisericesc, iar in anul 1997 Sfantul Andrei a fost proclamat "Ocrotitorul Romaniei". Ziua de 30 noiembrie a fost declarata sarbatoare bisericeasca nationala.

La multi ani celor ce poarta numele Sfantului Apostol Andrei!

Noaptea Sfântului Andrei în tradiţia populară

2010-11-29T14:28:00.000-08:00

În noaptea premergătoare sărbătorii Sfîntului Andrei (29/30 noiembrie), în special la sate, se practică încă ritualuri ciudate, din credinţa că astfel se pot găsi mai uşor protecţia de toate relele, bunăstarea şi chiar dragostea. Vrăji de dragoste Cele mai multe ritualuri sînt dedicate atragerii iubirii. De pildă, prin ascunderea sub pernă a unui fir de busuioc sfinţit, se crede că se obţine în vis imaginea "ursitului". Pentru "atragerea" acestuia este mult folosită şi metoda "făcutului cu ulcica". La miezul nopţii, singură la gura sobei, tînăra întoarce cu gura în jos o ulcică nouă de lut, iar pe dosul vasului lasă sa pîlpîie trei cărbuni. În timp ce roteşte ulcica uşor, rosteşte o incantaţie menită a suscita o atracţie irezistibilă pentru cel iubit. O altă metodă folosită pentru cunoaşterea viitorului constă în a privi, la miezul nopţii, între două lumînări aprinse, într-un pahar cu apă neîncepută, aşezat pe cenuşă. În centrul paharului este lăsată să cadă o verighetă care a fost deja sfinţită de preot prin cununie religioasă şi se crede că în verighetă apare chipul ursitului, dacă este privită intens cîteva minute. Unele tinere mai încearcă să îşi vadă viitorul soţ la miez de noapte. Aşezate complet dezbrăcate între două oglinzi, în cameră întunecoasă, cu cîte o lumînare în fiecare mînă, încearcă să privească în oglinda din faţă pentru a vedea imagini reflectate din oglinda din spate. Se crede, şi unele persoane chiar au avut această iluzie, că prin faţa ochilor încep să se perinde scene de viaţă, că tînăra îşi vede viitorul soţ sau, în unele cazuri, că i se dezvăluie scene din viitor. Mistere lămurite Oricît de periculoase li se par unora spiritele care, zice-se, bîntuie în această noapte, meşterele în ale magiei spun că tocmai mesagerii întunericului pot fi puşi la treabă pentru a dezlega secretele. Există credinţa că în asemenea noapte magică se pot afla autorii unor crime sau furturi ori unde se află persoane ori bunuri dispărute fără urmă sau de unde a pornit o nenorocire abătută asupra unei case. Toată magia se desfăşoară în cimitir, în miez de noapte, aşa că puţini au nervii suficient de tari pentru a experimenta aşa ceva. Ingredientele sînt lumînări, apă sfinţită, un vas nou cu gura largă şi cîteva monede de argint, care sînt aşezate deasupra unui mormînt vechi şi părăsit. Practicantul ritualului trebuie să fi postit trei zile şi se crede că, în lumina lumînărilor, după ce a rostit anumite rugăciuni, poate vedea în apa turnată în vas filmul evenimentelor enigmatice pe care le dorea dezvăluite. Obiceiuri pentru protecţie Prin unele sate din Bucovina există şi acum credinţa că în această noapte bîntuie strigoii şi lupii sînt mai fioroşi ca oricînd. Despre lupi se crede că pot, în această noapte, să vorbească şi să-şi mişte gîturile înţepenite. Despre cei ce vor să audă vorbele lor se spune că află taine teribile, dar că vor muri repede, iar omul sau animalul atacat de lup în noaptea cu pricina se va transforma în vîrcolac. Pentru ca spiritele rele să nu se cuibărească în case, femeile întorc seara toate oalele şi cănile cu gura în jos. Scot din sobă cenuşa caldă de peste zi, pentru ca spiritele neliniştite să nu-şi găsească adăpost la căldură. Alteori, împrăştie resturi de pîine prin curte, pentru ca spiritele flămînde să nu caute prin cămări de-ale gurii. Împotriva vîrcolacilor, gospodinele folosesc cununile de usturoi agăţate la intrare şi lasă aprinsă candela de lîngă icoane. Pentru protecţia vitelor, cu o seară înainte li se amestecă animalelor în hrană busuioc sfinţit sau li se toarnă cîteva picături de agheasmă în apă. După miezul nopţii sau în dimineaţa de Sf. Andrei, exista în trecut obiceiul "descîntecului sării". Un drob de sare, descîntat şi îngropat sub pragul grajdului, era dezgropat în primăvară, de Sf. Gheorghe, cînd sarea era amestecată în hrana vitelor pentru a le feri de farmece, boli şi de vrăjile pentru "luarea laptelui". Prognoza meteo populară Tot în noaptea de Sf. Andrei sînt practicate şi predicţii meteorologice populare pentru anul următor. De obicei, în podul casei sînt urcate 12 cepe sănătoase, la fel de mari, care sînt lăsate acolo pînă în seara de Crăciun, cînd se află rezultatul. Fiecărei cepe îi este atribuit numele unei luni. Cepele care s-au s-au stricat indică luni ploioase sau cu grindină, iar cele care au încolţit – luni favorabile recoltei. O predicţie asemănătoare, legată de soarta recoltei, se realizează cu ajutorul unor boabe de grîu. Pentru fiecare tip de cultură pe care intenţionează să o semene în grădină, gospodina casei "botează" cîte un bob şi îl pune la încolţit în bucătărie. Peste 7 zile, boabele sînt analizate: cele care au încolţit arată soarta favorabilă a culturii, iar celelalte, pagubă. Dacă noaptea de Sf Andrei este senin şi cald, se crede că iarna nu va fi geroasă. Dacă este frig şi ninsoare, se crede că acestea sînt doar începutul troienelor pe care le va aduce o iarnă grea.

Rugă

2010-08-30T12:53:00.000-07:00

Mi-ndrept la tine, Bunule Părinte,

privirea mea smerită, rugătoare

şi prea-supus îţi cer îngăduinţă

să pot sorbi din razele de soare,

Să iau lumina ce o dărui lumii

s-o pun în sufletu-mi făcut altar,

că ea îmi e izvoru-nţelepciunii

ce străjuieşte al lumilor hotar.

Dă-mi, Bunule, iubirea lumii toată

ca-n suflete mereu s-o rostuiesc

şi-n slove cu sclipire nestemată

eu, Slava Ta, mereu s-o preamăresc.

Leonid IACOB

Tu ai un har..ce-i daruit de EL

2010-08-27T14:50:00.000-07:00

tu ai un har ce-i daruit de El:

sa iubesti oamenii si cerul,

sa iubesti visul si pe cel ce

poatre-i cununat cu dorul.

tu ai o vorba dulce de alint

si o povatza pentru fiecare,

tu ierti chiar si pe cei ce mint

chiar daca sufletul te doare.

privirea ta,safir incantator,

rivalizeaza cu al marii val,

numai ca tu si cand e nor

ramai senina,esti ca un opal.

eu nu aduc omagii ..eu constat

ca bunatatea are chip de om

si cand icoana-i mi s-a aratat

o port cu mine, poate si in somn..

te port in suflet ca pe talisman

si energia ta ma protejeaza!

m-ai invatat ca nu este in van

sa speri ,sa crezi

CACI EL MEREU VEGHEAZA

Marioara Toader

http://ro.netlog.com/marioaratoader/blog/blogid=1124346

Parabola hoţiei şi a dezinformării

2010-08-18T06:12:00.000-07:00

Într-o dimineaţă, stăpânitorul unei cetăţi fu trezit de nişte strigăte care se auzeau din piaţă:

„Hai la mere! Mere dulci cum n-aţi mai gustat!”.

Ridicându-se indispus din pat şi privind pe fereastră, văzu un târgoveţ ce vindea, într-adevăr, mere, înconjurat de o mulţime de muşterii.

„Trebuie să fie tare bune merele alea”, îşi spuse mai-marele cetăţii şi, făcându-i-se poftă, îl chemă pe primul său sfetnic şi îi porunci:

„Ia cinci galbeni şi mergi în piaţă să cumperi mere de la târgoveţul acela”. Primul sfetnic îl chemă pe paharnic şi îi spuse:

„Uite patru galbeni, du-te şi cumpără mere”.

Paharnicul se adresă, la rândul său, stolnicului:

„Poftim trei galbeni, de care să cumperi mere de la târgoveţul acela”.

Stolnicul îl chemă pe primul străjer îi dădu doi galbeni şi îl trimise în piaţă. Acesta dădu un galben unui străjer din subordine, iar acela se duse la târgoveţ şi îi luă la rost:

„Hei, ce tot strigi aşa? Ai tulburat somnul mai-marelui cetăţii, iar drept pedeapsă mi-a poruncit să-ţi confisc căruţa asta cu mere”.

Zis şi făcut. Întors la şeful său, străjerul se lăudă:

„Am făcut un târg nemaipomenit. Cu un galben am cumpărat o jumătate din căruţa cu mere a tărgoveţului”.

Primul străjer merse la stolnic:

„M-am târguit şi, cu cei doi galbeni pe care mi i-ai dat am reuşit să cumpăr un sac cu mere!”.

Stolnicul – repede la paharnic:

„Cu trei galbeni am luat o tolbă întreagă cu mere”.

Paharnicul dosi jumătate din cantitate şi apoi merse la primul sfetnic:

„Iată, cei patru galbeni mi-au ajuns doar pentru o jumătate de tolbă cu mere”. Iar primul sfetnic se înfăţişă dinaintea stăpînitorului cetăţii şi glăsui:

„Măria ta, iată, am îndeplinit porunca. Numai că de acei cinci galbeni n-am reuşit să târguiesc decât cinci mere”.

Mai-marele cetăţii muşcă dintr-un măr şi cugetă:

„Hmmm… Cinci mere pentru cinci galbeni… scump, foarte scump! Şi, cu toate astea, târgoveţul acela avea o mulţime de cumpărători. Înseamnă că lumea o duce bine, are bani. Ia să măresc eu birurile!”

Poveste

2010-07-26T12:51:00.000-07:00

Când cerul,

a avut nevoie să-şi şteargă lacrimile,

Dumnezeu a înventat două mâini.

Dar cum singure nu ştiau ce au de facut,

li s-a oferit şi un cap.

- O, Doamne, geaba am mâini,

care să steargă lacrimile cerului,

ele sunt atât de multe, încât două mâini

nu ajung să i le pot ştearge pe toate!

Sunt prea multe şi depărtarea-i mare!

Se gândi Domnul, se gândi

si dărui mâinilor, un trunchi şi două picioare!

- Dar Doamne, acum sunt om,

Iar durerea cerului mi-a picurat

şi-un sâmbure de suflet!

Calea Lactee,

a dăruit sânilor mei, picuri de lapte,

care să hrănească guri nesătule de prunci!

Oceane şi râuri am acum în ogradă,

codri bogaţi şi munţi cu fruntea semeaţă,

fructe şi flori, anotimpuri ecvestre,

aripi de zbor şi furtună de suflet,

pentru tine-nsetat cititor

scriu astă seară poeme!

Rodica Cernea 23.06.2010

Obiceiuri de Sfantul Ilie

2010-07-20T00:01:00.000-07:00

Sfantul Ilie, sarbatorit pe 20 iulie, este cunoscut din Scriptura ca cel ce a legat ploile trei ani si sase luni; a inmultit faina si untdelemnul vaduvei din Sarepta Sidonului, l-a inviat pe fiul acesteia; a fost hranit de corbi in pustiu; a inlaturat cultul zeului sirian Baal si a fost ridicat la cer intr-un car de foc.
Sfantul Ilie - stapanul fulgerelor si al ploilorIn credinta populara se spune ca Sfantul Ilie a fost un om de treaba, dar iute la manie. Diavolul stiind ca acesta se manie usor, l-a facut sa-si omoare parintii. Sfantul Ilie i-a cerut lui Dumnezeu sa-i daruiasca putere sa lupte impotriva demonilor. Astfel, Sfantul Ilie primeste de la Dumnezeu un car de foc cu care sa umble prin cer si un bici de foc cu care fulgera, ca sa-i omoare pe diavoli. Asa se face ca atunci cand fulgera si tuna, oamenii cred ca Sfantul Ilie a mai omorat un diavol. Tunetul este zgomotul pe care il face carul sfantului atunci cand merge prin cer. Rotile carului au zimti si, mergand, sparg cerul si aduc ploaia. Diavolii, ca sa scape de biciul Sfantului Ilie, se ascund pe pamant: prin pomi, pe sub streasina caselor, in turlele bisericilor si chiar in corpurile unor animale. In vreme de furtuna oamenii aprind tamaie in casa, ca nu cumva sa fie fulgerati si ei din cauza prezentei vreunui diavol. Sfantul Ilie mergea atat de tare cu carul prin cer, incat cutremura si tronul lui Dumnezeu. Pentru a mai potoli mania Sfantlui Ilie, Dumnezeu i-a luat puterea dintr-o mana si dintr-un picior.De Sfantul Ilie fetele cunosteau cu cine se vor maritaIn ajunul acestei zile, fetele se duceau noaptea pe ogoarele semanate cu canepa si se tavaleau prin cultura. Daca noaptea visau canepa verde, era semn ca se vor marita cu flacai tineri. In cazul in care visau canepa uscata, in popor se spunea ca vor avea parte de soti batrani.
Plantele de leac erau culese in ziua cinstirii Sfantului Ilie
In dimineata zilei in care era cinstit Sfantul Ilie, oamenii culegeau plante de leac, in special busuiocul. Aceasta planta era dusa la biserica, binecuvantata si arsa. Cenusa rezultata era folosita in scopuri terapeutice, mai ales atunci cand copiii lor faceau bube in gura.Nu era voie sa se consume mere pana la Sfantul IlieNu era voie sa se consume mere pana la 20 iulie si nu se ingaduia ca aceste fructe sa se bata unul de altul, pentru a nu bate grindina. In ziua Sfantului Ilie, femeile chemau copiii straini sub un mar, il scuturau si dadeau de pomana mere. Se credea ca asa se vor veseli mortii.
Sfantul Ilie - patronul apicultorilorIn aceasta zi, la sate, apicultorii recoltau mierea de albine, activitate cunoscuta sub denumirea de "retezatul stupilor". Recoltarea mierii se facea numai de catre barbati, imbracati in haine de sarbatoare, ajutati de catre un copil. Retezatul nu se facea daca sarbatoarea cadea luni, miercuri, vineri sau duminica. Dupa recoltarea mierii, erau invitati vecinii sa guste din mierea cea noua si sa bea tuica indulcita cu miere. Era nevoie de mare atentie, ca printre cei chemati sa nu fie cineva care stie sa faca vraji. Daca erau prezente la aceasta masa festiva astfel de persoane, apicultorii erau lipsiti de belsug.
De Sfantul Ilie se organizau si celebrele targuri de fete
De Sfantul Ilie se organizau iarmaroace si balciuri, unele pastrate pana in zilele noastre. Pentru tinutul sucevean este demn de amintit renumitul balci de la Falticeni, balci care, din anul 1814, in urma hrisovului lui Scarlat Voda Calimach, era al doilea ca marime din Europa, dupa cel de la Leipzig. Tot in aceasta zi se organizau si celebrele targuri de fete, la care veneau tinerii sa se cunoasca in vederea casatoriei.
La acest sfarsit de saptamana sunt asteptati mii de oameni la Targul de Fete de pe Muntele Gaina. Este cea mai cunoscuta si cea mai veche manifestare populara din Transilvania. Acest eveniment se desfasoara la o altitudine de aproape 1.470 de metri, pe un platou situat la intretaierea judetelor Alba, Arad si Hunedoara. Targul de fete de aici este atestat documentar din anul 1816.

Pentru ce i-a ucis sfantul Ilie pe profetii lui Baal?

2010-07-19T23:15:00.000-07:00

Uciderea de catre Ilie a profetilor lui Baal (III Regi 18, 40) nu este un simplu element anecdotic al povestirii, din contra, ea constituie elementul esential al unui rit efectuat in urma unei catastrofe de amploare nationala, rit care poate fi calificat ca rit de "iesire din catastrofa".
Presupunerile care stau la baza acestui rit se regasesc in codul sacerdotal si stau la baza legislatiei sale penale.
Convocati de regele Ahab, la initiativa lui Ilie, pe muntele Carmel profetii lui Baal si Ilie se intrec, in prezenta intregului Israel, intr-un surprinzator concurs de sacrificii destinat sa demonstreze cine dintre Baal si Iahve este Dumnezeu. Pentru aceasta fiecare la randul lui a pregatit cate un taur pentru sacrificiu punand bucatile de carne pe bucatile de lemn asezate pe altar, cerand apoi dumnezeului lor sa aprinda focul pe rugul de sacrificiu. Si, in timp ce cei 450 de profeti ai lui Baal, in ciuda rugaciunilor lor timp de ore intregi nu obtin nici cel mai mic semn de reactie din partea lui Baal, Iahve raspunde rugamintii lui Ilie si trimite focul din cer care consuma ofranda si pietrele altarului si praful si apa pe care Ilie le raspandi-se peste tot.
Dovada este adusa magistral: Iahve, singur, este Dumnezeu. Nefiinta si chiar inexistenta lui Baal este demonstrata in cel mai spectaculos mod, Ilie triumfa! Imediat isi prinde adversarii, ii duce la torentul Chison si acolo ii injunghie, unul cate unul (III Regi 18, 20-40).
Pentru ce, deci, Ilie i-a ucis pe profetii lui Baal? Aceasta problema, de fapt, nu pare sa fi impresionat peste masura pe exegeti si, de aceea, nu a fost abordata frontal, decat ocazional. La urma urmei, reactia brutala a lui Ilie nu este, poate, decat una din numeroasele manifestari de violenta de care abunda Biblia ebraica si in legatura cu care se credea ca erau apanajul societatii "primitive", "Duritatea vremurilor" constituie pentru De Vaux explicatie cat se poate de suficienta.
Singurul, sau aproape singurul dintre exegetii contemporani, Montgomery, a incercat sa scuze atitudinea lui Ilie, intrebandu-se, printre altele, asupra autenticitatii episodului, amintind ca acest gen de reactie nu este singular in istoria religiilor si in istoria politica, inclusiv istoria recenta. Acest fapt este adevarat si nu numai in epoca in care scrie Montgomery (1941), nu lipsita de exemple ale acestui tip de comportament fata de "inamicii natiunii".
Altii, incepand cu Iosif Flaviu, au incercat sa indulceasca violenta scenei afirmand ca Ilie nu a luat parte personal la ucidere, ca aceasta a fost savarsita cu siguranta sub autoritatea sa, insa ea a fost opera israelitilor. Pseudo-Efrem, dimpotriva, afirma ca Ilie nu a ingaduit poporului sa-i sugrume pe profetii mincinosi si a facut-o el insusi pentru a-si atrage numai asupra lui razbunarea Isabelei. Unii, cum ar fi Klastermann, precum si Rowley, se abtin pur si simplu de la comentarea pasajului. Unii, cum ar fi De Vries, se multumesc sa indice ca versetul in cauza nu face parte din scena muntelui Carmel, ci ca este de origine redactionala. Iar unii, cum ar fi Gressmann, noteaza doar ca scena nu este istorica si ca masacrarea profeti lor lui Baal ar fi fost, in realitate, opera lui Jehu.
Exista si altii care nu se intereseaza decat de un aspect al scenei. Thiel, de exemplu, e preocupat exclusiv de arestarea profeti lor lui Baal, pe care o apreciaza ca fiind prelungirea logica a rezultatului jertfei, ratificarea de catre popor a marturisirii sale de credinta ca Iahve este cel care este Dumnezeu. In timp ce altii se intreaba doar de ce Ilie i-a facut sa coboare pe profetii lui Baal la torentul Chison, in loc sa-i masacreze, pur si simplu, Kittel ezita intre doua explicatii: pentru a nu profana locul sfant sau pentru a le varsa sangele in torent. O varianta a acestei ultime explicatii va fi data de Medebielle care lasa sa se inteleaga ca torentul serveste la transportarea cadavrelor lor pana la mare, cum s-a intamplat in epoca Deborei cu cadavrele cananeenilor. Cohn, de altfel compara comportamentul poporului cu cel al levitilor care, dupa incidentul cu vitelul de aur, strabat tabara si trec prin taisul sabiei pe toti cei care le ies in cale (Iesirea 32, 26-29). Dar, majoritatea celor care s-au intrebat asupra reactiei lui Ilie o pun, explicit sau implicit, in raport fie cu Iesirea 22,19 care arunca interdictia asupra celui care sacrifica altor zei, fie, si acesta e cazul cel mai frecvent, cu legea din Deut. 13,26 care ordona moartea oricarui profet care incita Israelul la idolatrie. O explicatie, in sine perfect plauzibila dar care ignora faptul ca povestirea confruntarii dintre Ilie si profetii lui Baal nu constituie un teren alunecos, ca aceasta jertfa n-a avut, pur si simplu rolul de a rezolva o problema metafizica, ca nu era nevoie de toata aceasta punere in scena pentru a stabili ca profetii lui Baal nu erau altceva decat profeti ai lui Baal, ca Deuteronomul nu revendica nicidecum ca impostura lor sa fie in prealabil demonstrata. Cu atat mai mult am putea trage concluzia ca aceasta demonstratie creaza un raport de forte favorabil lui Ilie, care ii permite sa execute sentinta deuteronomica.
Se cuvine sa subliniem din capul locului, intrucat acest fapt conditioneaza intreaga interpretare ca scena muntelui Carmel nu e o scena izolatal. Ea presupune un eveniment de o foarte mare gravitate, o scena de o asemenea importanta care determina nu numai apelul la judecata lui Dumnezeu ci si la constrangere profetilor lui Baal, desi asigurati de sprijinul curtii si siguri pe suprematia lor, sa accepte sa aduca dovada autoritatii lor. Ea implica o criza a carei rezolvare, de altfel, e evident legata de probarea acestei dovezi.
De fapt, asa cum arata in mod clar dialogul dintre Ahab si Ilie, care constituie preambulul, III Regi 18,20-40, se inscrie intr-un ansamblu mai larg. Acuzatia care si-o arunca cei doi protagonisti, de a fi "smintit" Israelul, III Regi 18, 17-18, presupune o "smintire" a carei natura e cunoscuta de catre fiecare din ei. Ea conduce, in acelasi timp spre un context in care adevaratul vinovat va putea fi formal identificat si in care "sminteala" va fi dezvaluita.
Invinuirea adresata de Ahab lui Ilie trimite implicit la cea dintai intrevedere a lor, in 17,1, in cursul careia Ilie a "decretat" o seceta asupra Israelului.
Si aceasta imprecatie a lui Ilie, care deschide episodul, sugereaza la randul sau momentul cand aceasta decizie va fi rezolvata, prin intoarcerea ploii, care va fi descrisa in 18, 41-46. Scena muntelui Cannel din 18, 20-40 face astfel parte dintr-un ansamblu care porneste de la 17, 1 si ajunge pana la 18, 46. Ea se situeaza, mai precis, spre finalul episodului, chiar inainte de deznodamant si, de asemenea, se dovedeste a fi punctul culminant al episodului.
Debutul episodului e extrem de abrupt. Fara nici un fel de introducere, Ilie se adreseaza lui Ahab pentru a-i aduce la cunostinta vestea secetei care va surveni (17, 1). Cu toate ca Ilie apare atunci pentru prima oara, naratorul se multumeste sa indice numai regiunea sa natala, vine din localitatea Tesba din regiunea Galaadului - iar calitatea sa e subinteleasa numai din introducerea discursului sau, este in slujba lui Iahve.
Scena, de altfel, este surprinzator de laconica. Naratorul nu ne spune nimic nici despre locul, nici despre momentul in care ea se desfasoara. In plus, nu ne informeaza nici asupra reactiei lui Ahab la aceasta veste. Si, mai ales, nu ne aduce la cunostinta nici macar care a fost motivul pentru care Ilie a facut sa se abata acel flagel. Exegetii, care si ei se multumesc cu ipoteze, explica in general ca aceasta seceta constituie sanctionarea idolatriei lui Ahab. O interpretare care, fara doar si poate, este justa din punct de vedere teologic. Sunt, intr-adevar, numeroase textele in care seceta si foametea care rezulta din ea sunt prezentate ca o pedeapsa divina. Ca exemplu se pot cita acele blesteme si amenintari care intaresc codul deuteronomic (Deut. 28, 23-24) si "codul sacerdotal" (Lev. 26, 19-20) sau chiar profetiile unui Amos (Am. 4, 7-8) sau ale lui Ieremia (Ier. 14, 1-9). Altii vad in aceasta seceta o implicita sfidare la adresa lui Baal. Ceea ce este perfect previzibil, de vreme ce ploaia este tocmai unul din domeniile predilecte ale lui Baal. Cu atat mai mult e de mirare, data fiind desfasurarea povestirii, discretia cu care a fost lansata aceasta provocare. In realitate, ambele explicatii pacatuiesc tocmai prin faptul ca ele inteleg sa dea socoteala asupra unui fenomen pe care naratorul, prin insasi tacerea sa, l-a inzestrat cu un caracter total arbitrar. Pentru ca absenta oricarui motiv, care sa permita inscrierea secetei intr-o logica singura, adaugata nedeterminarii duratei sale, lasata la bunul plac al lui Ilie, dau acestui flagel o nota teribil de nelinistitoare. Si aceasta dubla incertitudine creaza din capul locului o tensiune dramatica in legatura cu rezolvarea crizei, cu momentul in care nu numai seceta va lua sfarsit, dar si rationalitatea acesteia va fi in sfarsit dezvaluita.
Plecand de aici, autorul isi dezvolta povestirea in jurul a doua linii dramatice abil impletite. Prima se refera direct la tema secetei. De-a lungul mai multor episoade naratorul evoca progresia si repercursiunile crescande ale secetei asupra regiunii si locuitorilor ei. Aceste episoade sunt situate in locuri diferite, si se succed gradat pentru a descrie o miscare circulara, care pleaca de la periferie, de la granitele rasaritene ale Israelului - face o mare bucla prin nord, intr-o regiune limitrofa pentru a reveni in centru si incheindu-se chiar in Israel.
Un prim episod serveste povestitorului la a pune in evidenta consecintele imediate ale absentei ploii, secarea raurilor. Ilie, care se refugiase intr-o regiune alaturata torentului Kerith, in Transiordania, in curand nu mai poate gasi apa de baut (17, 2-7) si de aceea trebuie sa plece in alta parte. Acest prim episod ii da de asemenea povestitorului ocazia de a arata bunavointa lui Iahve fata de slujitorul Sau, trimitandu-i corbi pentru a-l hrani dimineata si seara.
Al doilea episod se petrece intr-un oras sidonian, la Sarepta, si arata care sunt consecintele acestei secete asupra celor saraci - foametea. Ceea ce reise este faptul ca aceasta o loveste in mod special pe o vaduva pe care o vedem pregatind, cu ultimele resturi de faina si ulei, o ultima masa pentru ea si fiul sau (17,8-24). Acest al doilea episod permite de asemenea povestitorului sa sublinieze puterile cu care Iahve ii investeste pe slujitorul Sau, care inmulteste uleiul si de asemenea, readuce la viata pe fiul vaduvei la care gasise ospitalitate.
Al treilea episod, in sfarsit, care se situeaza in cursul celui de-al treilea an consecutiv inceputului secetei, evoca consecintele ei asupra Israelului insusi. Aici, foametea nu loveste numai pe locuitorii capitalei, Samaria, ci chiar si animalele, pana intr-acolo incat Ahab in persoana impreuna cu primul sau sfetnic sunt constransi sa strabata intreaga tara, fiecare in alta parte, in cautare de furaje pentru a nu fi nevoiti sa sacrifice vitele (18, 1-6). Ilie, de data aceasta nu apare in povestire. El este deja in drum spre Israel.
Paralel cu aceasta linie dramatica, naratorul urmeaza o alta care, la randul sau, e construita in jurul relatiei dintre Ahab si Ilie. Diferitele episoade care, ilustreaza intensitatea crescanda a secetei sunt prezentate sub forma unei duble miscari de sens contrar, intai centrifuga, apoi centripeta. Importanta pe care povestitorul o acorda acestui joc de fuga si apropiere e marcata prin faptul ca el atribuie in mod expres initiativa acestor diferite miscari lui Iahve. De notat ca acestea sunt singurele instructiuni exprese pe care Iahve le da sjujitorului Sau in toata povestirea noastra. Acestea, mai ales, nu trimit niciodata la alte fapte si gesturi ale lui Ilie, fie ca e vorba despre consemnarea secetei, despre interventiile sale in favoarea vaduvei, sau despre convocarea poporului pe muntele Carmel in vederea unei jertfe. Imediat dupa ce si-a decretat interdictia, Ilie primeste de la Iahve ordinul de a se refugia pe malurile torentului Kerith (I, 2). Dupa ce si acesta a secat, el primeste ordinul de a pleca spre Sarepta (17, 8). Si apoi, in momentul cand seceta este in cel de-al treilea an, intervine rasturnarea si, asociata cu anuntul reintoarcerii ploii si indicand, de asemenea concomitenta celor doua elemente, Iahve ii ordona sa se prezinte la Ahab (18, 1). Doua scene ii permit povestitorului sa sublinieze extrema gravitate a pericolului care il paste pe Ilie in urma acestui demers. Intai, chiar in momentul in care povestitorul il descrie pe Ilie indreptandu-se spre Ahab, evocarea persecutiilor la care Isabela ii supune pe profetii lui Iahve, e pusa in contrast cu atitudinea lui Obladia care ii ascunde pe acestia pentru a-i proteja (18, 4; vezi, de asemenea 18, 13).
De asemenea este aratata amenintarea care pluteste asupra lui Ilie in calitatea sa de slujitor al lui Iahve. Apoi, lungul dialog dintre Ilie si Obladia in care acesta ii informeaza pe Ilie, in termeni hiperbolici, ca Ahab l-a cautat peste tot (18, 7-15). Stiind ca Ilie personal este la originea secetei, povestitorul sugereaza soarta care il asteapta pe acesta daca Ahab pune mana pe el.
La intretaierea acestor linii dramatice, in momentul in care seceta e la paroxism si tentativa nereusita a lui Ahab de a-l prinde pe Ilie ajunge la punctul sau culminant, se situeaza a doua intalnire dintre Ahab si Ilie.
Povestirea, dupa cum se vede, este perfect coerenta, chiar daca aceasta coerenta nu este, in mod evident, cea a unui raport de circumstante, ci cea a unui povestitor. Diferitele planuri pe care se desfasoara sunt perfect complementare si contribuie la aceasta tensiune dramatica, culminand cu scena muntelui Carmel.
Intrevederea dintre Ahab si Ilie, care precede scena muntelui Carmel este rezumata in cateva cuvinte: Obladia se duce la intalnirea cu Ahab pentru a-l informa de venirea lui Ilie; Ahab se duce la intalnirea cu Ilie (18, 6). Povestirea acestei intrevederi si a scenei care ii urmeaza sunt destul de deconcertante pentru cititor, pentru ca se petrece pe mai multe nivele, alunecand pe nesimtite de la unul la celalalt, in sensul ca cititorul este avertizat in legatura cu motivatia implicita care ii pennite sa execute aceste alunecari succesive.
Prima intalnire dintre Ahab si Ilie, care este prezentata in 17, 1, se rezumase la discursul lui Ilie. In schimb, aceasta a doua intalnire permite un dialog (18, 17-19). In ambele cazuri, tema este seceta. Din capul locului, rolurile par de aceasta data inversate: Ilie este cel interpretat iar Ahab e cel care Ii arunca invective, imputinandu-i seceta (18, 17). Aceasta inversare a rolurilor nu este de fapt decat aparenta, pentru ca replica lui Ilie ii permite acestuia sa reia initiativa, intai spunandu-i lui Ahab o alta interpretare a secetei, pe urma cerandu-i sa convoace "tot Israelul" pe muntele Carmel.
Aceste doua adevaruri se vor releva astfel: de o parte adevarul lui Ahab. Acesta se plaseaza pe un singur nivel al faptelor. Adevarul sau concorda perfect cu realitatea faptelor asa cum sunt prezentate ele in 17,1 unde Ilie este, in mod clar, prezentat ca fiind la originea acestei secete pe care si-a revendicat-o ca fiind singurul responsabil, si lasand durata ei la bunul sau plac.
De cealalta parte, adevarul lui Ilie conform caruia seceta este consecinta cultului consacrat de Ahab "baalilor", violand astfel poruncile lui Iahve. Realitatii evidente, perfect obiectiva si incontestabila, dar care ramane superficiala si ignora cauza, Ilie ii opune un adevar subiectiv, care face apel la interpretare, reducand astfel acest adevar al faptelor la un adevar pur formal. Indiscutabil Ilie se afla la originea secetei, el este efectiv cel care a aruncat-o asupra Israelului, dar el nu este vinovat, caci aceasta seceta, in opinia lui, are o motivatie mai profunda. Este clar, in aceste conditii, ca sarcina dovedirii ii apartine lui Ilie. Convocarea poporului si a potentialilor vinovati ceruta de Ilie, anunta deci implicit apelul la judecata lui Dumnezeu pentru a stabili care din cele doua explicatii este cea adevarata si pentru a demasca adevaratul vinovat.
Problema lui are decat un interes teoretic. Identificarea vinovatului este indispensabila rezolvarii crizei. Si, in masura in care regele este garantul bunei functionari a tarii, acest obiectiv este in responsabilitatea sa.
Scena muntelui Carmel reprezinta o alta alunecare. Logic, jertfa trebuie sa serveasca pentru a determina care dintre cei doi acuzati spune adevarul (22) si, deci, in consecinta sa stabileasca cine dintre Ilie si Ahab e vinovatul. Ori, problema pusa de Ilie nu este "cine e vinovatul" ci "cine este Dumnezeu" (18, 2-24). Jertfa, in aparenta isi schimba total semnificatia si se transforma intr-o experienta de metafizica. In realitate, problema care face obiectul jertfei ii permite lui Ilie sa se intoarca, prin intermediul celor doi protagonisti, la cauzele primare si sa inscrie, astfel, aceasta jertfa in logica sa personala. Aceasta problema, acceptata de Ahab si de popor, presupune un larg consens asupra faptului ca idolatria, inteleasa nu ca adorarea unui alt dumnezeu ci ca adorarea unui dumnezeu inexistent, provoaca o perturbare a ordinii normale a lucrurilor, perturbare care, in acest caz particular, ia forma unei secete. Ea presupune, chiar de la inceput, acest alt consens cum ca nu exista decat un singur Dumncze.
Ilie evalueaza astfel pe mai multe tablouri. In calitatea sa de slujitor al lui Iahve, face sa se abata asupra Israelului o seceta si dovedeste in plus, tot prin ea capacitatea lui Iahve de a retine ploaia. Si in acelasi timp, aceasta seceta ii permite crearea unei situatii dramatice, propice, ca orice criza, intrebarilor fundamentale, pentru a proceda la aceasta demonstratie formidabila, in public, a nefiintei lui Baal. Seceta nu era decat un pretext si un mijloc de presiune, jertfa fiind pur fictiva. Zarurile fiind aruncate, rezultatul nu putea fi decat cel scontat de Ilie. Revenirea ploii in aceeasi zi (18, 41-46) va confirma, daca mai era nevoie, ca a fost intr-adevar Iahve, de atunci recunoscut unanim ca unicul Dumnezeu, cel care a trimis seceta.
Se intelege foarte bine ca, in urma acestei demonstratii, se declanseaza o vasta politica de "debaalizare". Dar, era intr-adevar necesara exterminarea, pe loc, a profetilor lui Baal? Ce a produs acest clasic elan de ura din partea poporului incitat de Ilie? Sa fie o razbunare banala a lui Ilie care a stiut sa profite de situatie pentru a se debarasa definitiv de adversarii sai? Uciderea profetifor lui Baal nu a fost totusi epilogul tragic al unei manipulari abile?
Este necesar sa revenim la acel dialog dintre Ahab si Ilie care fusese la originea jertfei si in cursul caruia Ahab si Ilie se acuzasera unul pe celalalt de a fi "smintit" poporul lui Israel (III Regi 17, 18) o acuzatie grava intrucat aducea prejudicii interesului national, si care era, asa cum se va vedea, incarcata de amenintari. Termenul ebraic corespunzator, Cakar, este putin frecvent. In afara de aceste doua aparitii este atestat numai de douasprezece ori in Biblia ebraica: o data intr-un psalm, de patru ori in cadrul unui proverb si de sapte ori intr-un context narativ. Printre aceste referinte cele din Iosua (6,18) si I Cronici (2,7) sunt in mod special interesante pentru tema noastra. Cele patru atestari in chestiune ne trimit la un episod tragic al cuceririi. Imediat dupa cucerirea spectaculoasa a fortaretei Ierihon (Ios. 6) israelitii ataca o localitate de importanta minora, Ai, despre care spionii trimisi de Iosua estimeaza ca suficient un numar de doua-trei mii de oameni pentru a o cuceri (Ios. 7, 2-3). Ori, in ciuda tuturor asteptarilor, nu numai ca orasul nu a putut fi cucerit, dar detasamentul israelit este pus pe fuga si infrant (v. 4-5), caracterul anormal al acestei situatii il face pe Iosua sa se adreseze lui Iahve (v. 6-9), care ii reveleaza faptul ca acest esec este rezultatul incelzirii hata pactul incheiat cu Israel inaintea asaltului, ale carui clauze fusesera doar enuntate (v. 10-12); cu exceptia lui Rahab si familiei sale toate vietuitoarele, oamenii si animalele, trebuiau ucise, iar prada de razboi integral varsate in tezaurul lui Iahve (Ios. 6, 17-19), Israel fiind in mod expres avizat ca orice insusire a ceea ce Iahve a declarat herem atrage dupa sine o "smintire" a lui Israel. Originea acestei "smintiri", odata stabilita, Iahve ii cere lui Iosua sa procedeze la o tragere la sorti in scopul de a determina cine este vinovat (Ios. 7, 13-15).
Tragerea la sorti il desemneaza vinovat pe Acan (v. 16-18) care isi recunoaste infrangerea hata Ti (v. 22-23) - vina sa e stabilita cu claritate prin descoperirea prazii - este imediat condus afara din tabara si ucis cu pietre impreuna cu familia sa de catre "tot Israelul" in timp ce bunurile lor sunt arse (v. 24-26). Dupa care cucerirea orasului Ai se va face fara probleme (Ios. 8, 1-29).
Cateva din elementele acestei povestiri se regasesc intr-un episod al domniei lui Saul, I Regi 14, 1-46, text unde apare de asemenea verbul Cakar. Saul a avut o mare victorie asupra filistenilor; la instigarea preotului, il consulta pe Iahve despre desfasurarea urmatoare a operatiunilor, dar Acesta nu-i raspunde (v. 36-37). Saul interpreteaza imediat aceasta tacere ca fiind consecinta unui pacat hatta't comis de Israel si decide imediat sa procedeze la o tragere la sorti in scopul identificarii vinovatului (v. 38-40). Sortii cad pe Ionatan, care isi marturiseste greseala - a incalcat interdictia privind hrana proclamata in aceeasi zi de catre Saul (v. 24, 28) si se declara gata sa suporte sanctiunea legata de aceasta incalcare (v. 41-43). Numai interventia poporului il fereste pe Ionatan de soarta pe care trebuia sa o aiba, pedeapsa cu moartea (v. 44-45). Verbul Cakar este pus aici in gura lui Ionatan care, dupa comiterea infractiunii i-a aplicat lui Saul pentru impunerea acestei interdictii lui Israel (v. 29).
Cu toate ca verbul Cakar nu este aici folosit, se pot cita de asemenea doua alte naratiuni. II Regi 21, 1-14 povesteste ca in urma unei foamete de trei ani consecutivi David il consulta pe Iahve. Acesta Ii reveleaza faptul ca aceasta foamete e cauzata de atitudinea omucida a lui Saul la intalnirea cu ghibeonitii (v. 1), in contradictie cu angajamentele luate de israeliti (v. 2). Convocati de David pentru a le afla pretentiile, ghibeonitii isi reclama exercitarea dreptului de razbunare asupra descendentilor lui Saul, revendicari imediat acceptate de David (v. 2-6). Cei sapte descendenti ai lui Saul predati de David, odata executati, ploaia, a carei absenta a fost, fara indoiala, la originea foametei, revine la nonnal (v. 10).
In Iona 1, 4-16, o furtuna deosebit de violenta, pe care rugaciunile marinarilor nu reusisera sa o calmeze, ii face pe acestia sa se intrebe asupra originii acesteia si sa procedeze la o tragere la sorti, in scopul de a determina cine este vinovatul (v. 4-7). Sortii il desemneaza pe Iona. Acesta isi recunoaste imediat vinovatia, indicand in acelasi timp marinarilor mijlocul de a pune capat furtunii, aruncandu-l in mare (v. 7-12). Dupa ce marinarii au facut astfel, furtuna s-a calmat (v. 14-15).
In toate aceste povestiri se regaseste aceeasi schema in cinci parti:
1. Ca punct de plecare, o situatie anonnala, un esec militar neasteptat (Ios. 7), o foamete, o furtuna de o forta neobisnuita (Iona 1), absenta raspunsului lui Iahve (I Regi 14).
2. Aceasta situatie anormala nu este considerata ca pur accidentala, ca un simplu joc al hazardului sau ca o fatalitate. Ea este interpretata spontan (I Regi 14; Iona 1), sau de catre Iahve (Ios. 7; II Regi 21) ca avand o cauza umana; ea e considerata ca o amintire, Cakar, (Ios. 7) care blocheaza derularea normala a lucrurilor, aceasta fiind consecinta unei lipse, halta t (1 Regi 14).
3. Este deci imperativa identificarea vinovatului, ceea ce se face prin consultarea lui Iahve (II Regi 21) si, mult mai exact, prin tragere la sorti (Os. 7; II Regi 14; Iona 1). Vinovatul astfel identificat, lakad, isi recunoaste spontan vina (Ios. 7; I Regi 14; Iona 1). Aceasta consta, dupa caz, in incalcarea unei interdictii (decretata de Iahve) (Ios. 6, 7 - e vorba aici, mai precis, de incalcarea unui pact, berit, - sau de catre rege, I Regi 14 - interdictia fiind aici intarita de o imprecatie) sau a unui juramant (II Regi 21) sau a unei porunci divine (Iona 1). Vinovatul nu e un simplu tap ispasitor. Vina sa nu este pur fictiva, ci reala. Ea este in mod expres recunoscuta de cel in cauza sau de catre martori (II Regi 21) sau confirmat prin gasirea corpului delict (Ios. 7).
4. In urma acestei marturisiri, vinovatul e imediat scos din grup si ucis in afara teritoriului grupului (Ios. 7; Iona 1; cf. II Regi 21), si aceasta de catre intreg grupul (intreg Israelul, Ios. 7; ghibeonitii, II Regi 21; marinarii, Iona 1).
5. In urma acestui fapt, situatia revine imediat la normal: ofensiva victorioasa se continua (Ios. 8; 1 Regi 14), ploaia reincepe (II Regi 21), furtuna se potoleste (Iona 1).
De notat ca, in trei din cele patru naratiuni, cautarea cauzei catastrofei si procedura de rezolvare a crizei este efectuata de cel care este seful poporului, Iosua, regii Saul si David.
In toate aceste texte se gaseste, deci, pus in relief un rit pe care l-am putea califica, din punctul de vedere al functiei sale, drept "rit de ridicare din catastrofa". Acesta presupune o conceptie despre o lume buna si armonioasa, functionand perfect si fara abatere dupa legi imuabile si in care orice disfunctiune nu poate surveni decat din cauze umane - nu din cauza lui Dumnezeu, a fortelor antagonice supranaturale sau a simplului hazard - si asupra careia oamenii au posibilitatea sa actioneze pentru restaurarea ordinii perturbate de catre unul dintre ei.
Acest rit de ridicare din catastrofa se inscrie in categoria riturilor de ridicare a pedepsei, pe care am identificat-o in alta lucrare. Dar ea se distinge prin natura delictului, care se afla la originea situatiei anormale - acolo era vorba de un atentat la binele fizic sau moral, aici de incalcarea unei interdictii. Prin amploarea consecintelor care, in principiu, ating, in mod esential, pe singurul vinovat - care, pe deasupra, e cunoscut de la bun inceput - si nu, ca aici, totalitatea grupului; in sfarsit, prin sanctiunea impusa vinovatului - acolo nefiind ceruta decat simpla restituire a bunurilor insotita de o despagubire, aici este moartea. Ritul de ridicare a sanctiunii, de proportii mai limitate, constituie de fapt o subcategorie a ritului de ridicare din catastrofa.
Acest rit de ridicare din catastrofa poate fi considerat ca transpunerea pe plan metafizic a unei practici ca aceea descrisa in II Regi 20, 14-22 in care predarea fugarului determina armata adversa sa-si ridice asediul, crutand astfel intregul popor.
Ori, regasim aceeasi schema in III Regi 17-18: 1. o seceta; 2. considerata ca smintire si care presupune un vinovat; 3. identificarea vinovatilor prin jertfa, darea lor mortii la care participa "tot poporul", recunoscand vinovatii, intoarcerea ploii. Omorandu-i pe profetii lui Baal, Ilie se inscrie deci perfect in logica ritului de ridicare din catastrofa: trebuie ca vinovatii sa fie dati mortii, pentru ca situatia sa poata redeveni nonnala.
Aceasta legatura intre darea mortii profetilor lui Baal si reinceperea ploii a fost deja sesizata intre altii, de Benzinger si Seebas care considera ca insasi cauza maniei lui Iahve fiind eliminata, aceasta nu mai avea nici un motiv sa continue pedepsirea lui Israel. Dar aici nu este vorba tocmai de pedepsire. Catastrofa intervine automat, nu in urma unei interventii divine ci pentru ca incalcarea a antrenat ea insasi, intr-o maniera aproape magica, paralizarea naturii. Mai mult, aceasta situatie depaseste de departe pe singurul vinovat, care, personal, nu este atins in mod specific, ci loveste intreaga natiune. Intreaga comunitate sufera consecintele acestei incalcari. Reintoarcerea la nonnal nu este, cu atat mai mult, consecinta iertarii divine dupa ce vinovatul si-a marturisit greseala.
Suprimarea obstacolului, eliminarea fizica a vinovatului este cea care, automat, deblocheaza situatia, permitand astfel reintoarcerea la normal.
Comparatia scenei muntelui Carmel cu schema rituala a ritului de ridicare din catastrofa permite precizarea intentiilor povestitorului.
In logica ritului, ar fi suficienta identificarea vinovatului, care se putea face, ca si in alte cazuri, prin tragere la sorti. Ori, naratorul a modificat aceasta schema in trei puncte: in loc sa puna accentul pe identificarea vinovatului, l-a pus pe demonstrarea pozitiva a adevarului; a inlocuit tragerea la sorti printr-un holocaust, sacrificiu teofanic prin excelenta, si a dat jertfei forma unui concurs de sacrificii opunand pe profetii lui Baal si Ilie. Aceste diverse modificari nu sunt intamplatoare. Ele permit povestitorului sa faca dovada divinitatii lui Iahve si sa demonstreze incontestabil ca Iahve si nu Baal este stapanul fulgerului si al ploii: focul care cade din cer este o turma de revelatie caracteristica lui Iahve, este forma vizibila a lui Dumnezeu. Iar aceste modificari ii pennit de asemenea sa sublinieze antagonismul radical dintre Iahve si Baal: unul este Dumnezeu, aude rugaciunea lui Ilie si li raspunde; din contra, tacerea si absenta oricarei reactii il desemneaza pe celalalt ca fiind un idol desert. Cautarea vinovatului se transforma astfel in demonstrarea inexistentei lui Baal si a afirmarii puterii lui Iahve, care, trimitand foc din cer, se manifesta ca fiind singurul adevarat Baal.
Dar, este clar de asemenea ca acesta nu a fost unicul obiectiv al povestitoruiui. Caci, doar pentru aceasta demonstratie, era suficienta reactia lui Iahve ca Ilie este cel care spune adevarul si, deci, Ahab este vinovat si nu era deloc necesara asasinarea profetilIor lui Baal. Inscriind scena muntelui Carmel in logica povestirilor despre catastrofe si aratand un rit de iesire din catastrofa, care cerea uciderea vinovatilor, povestitorul a vrut sa insiste pe faptul ca viata n-ar fi putut sa se desfasoare in toata plenitudinea decat cu conditia eliminarii a tot ceea ce ar fi putut impiedica aceasta, adica pacatul, respectiv abordarea idolilor inteleasa in sensul atribuit de deutero-Isaia, ca adorare de zei inchipuiti.
Talcul din III Regi cap. 17-18 este astfel dublu. El se situeaza pe doua planuri. Pe plan teologic, aceasta povestire vrea sa demonstreze divinitatea exclusiva a lui Iahve si sa-i statorniceasca, in particular, suveranitatea intr-un domeniu care, in mod traditional, era considerat de competenta lui Baal, cel al naturii. Pentru a sublinia acest fapt, cu pretul unei abateri de la logica, povestitorul ii atribuie lui Ilie originea secetei. Dar, acest inteles se situeaza fundamental pe plan sociologic. Ceea ce aceasta povestire vrea de fapt sa arate este ca pacatul, si, in particular, idolatria are consecinte care se repercuteaza asupra intregii natiuni, intrucat blocheaza desfasurarea vietii, faptul care cere ca aceia care, prin pacatul lor sunt cauza acestei perturbari, sa fie eliminati radical
Aceasta convingere cum ca, conduita individuala are repercursiuni asupra intregii natiuni se regaseste in Pentateuh. Asa cum a demonstrat Milgrom, pentru codul sacerdotal, pacatul si impuritatea nu tin numai de domeniul privat: ca o epidemie, el se raspandeste de-a lungul tarii, contaminand-o; ele ating chiar lacasul lui Dumnezeu pe care il pangaresc. Si, indiferent care ar fi gradul de vinovatie, ca vina a fost intentionata sau nu, ca impuritatea rezulta dintr-o neglijenta sau ca nu ar fi inerenta conduitei umane, cum ar fi nasterea, sau chiar moartea. Aceste pacate si impuritati sunt factori ai mortii nu numai pentru cel care este la originea lor, dar si pentru intregul Israel, pentru tara si pentru locuitorii ei. Ele sunt astfel nu in urma unei interventii divine care ar pedepsi vinovatul ci ipso facto, si aceasta pentru ca ele contrazic prezenta vitala a lui Iahve in mijlocul poporului sau. Teologia Pentateuhului, centrata pe conceptia unui Dumnezeu salasluind in mijlocul lui Israel (Iesirea 29, 46) ii permite acestuia sa constientizeze mecanismul perturbarii: daca pacatul perturba functionarea normala a lucrurilor, este numai datorita plangerii pe care o provoaca, ceea ce impiedica viata, care emana din lacasul divin sa se desfasoare in toata plenitudinea sa.
Se regaseste, de altfel, in Pentateuh alta convingere ca "vinovatul" trebuie eliminat neaparat pentru ca situatia sa redevina normala. Aceasta dubla convingere constituie baza legislatiei penale a Pentateuhului.
Aceasta cere punerea la zid, Karat ni, a tuturor celor ce nu tin seama de poruncile divine sau le nesocotesc (Num. 15, 30-31) si, de asemenea, in unele cazuri moartea lor (Iesirea 31, 14-15; Lev. 17, 10; 20, 2-6). Ca in cazul povestirii din I Regi 14, 1-46 faptul nesocotirii sau incalcarii din ea si fara voie sau datorata unei inadvertente nu elimina nimic din consecintele suferite de intreaga comunitate si vinovatul trebuie exclus din comunitate. In acest caz insa vinovatul isi poate obtine reintegrarea prin intermediul unei ofrande, a unui harta't (Lev. 4, 1-5, 13; Sum. 15, 27-28). Pentateuhul a reluat si adaptat astfel titlul de ridicare din catastrofa. El a limitat sfera sa de aplicare doar la incalcarea cuvintelor divine, dar a considerat ca orice lipsa, indiferent de gradul ei de gravitate trebuie sanctionata. El nu a prevazut pedeapsa cu moartea decat pentru un anumit numar de cazuri si a facut din excomunicare sanctiunea obisnuita, prevazand in acelasi timp o posibilitate de reintegrare acolo unde responsabilitatea vinovatului nu era asumata. Astfel, Pentateuhul a dat ritului de ridicare din catastrofa un caracter profilactic, accentul nefiind pus pe cautarea vinovatului, odata ce o plaga se declansa, ci pe prevenirea, in scopul de a anticipa consecintele eventuale lor lipsuri. Facand din acest rit chiar principiul intregii sale legislatii penale, Pentateuhul a obligat pe fiecare israelit la un respect scrupulos al poruncilor divine si a mobilizat Israelul sa sanctioneze imediat orice incalcare.
Ritul de ridicare din catastrofa nu are deci decat o importanta anecdotica. Nu e vorba, pur si simplu de un motiv literar care contribuie la conferirea unei culori dramatice, unei povestiri: nimic nu pemite, de altfel, sa se creada ca acest rit nu a fost executat efectiv. Acest rit are o importanta fundamentala pentru Israel, de-a lungul legislatiei penale a Pentateuhului, el a marcat toata etica post-exilica.

Acceptam noi existenta lui Dumnezeu?

2010-07-17T08:01:00.001-07:00

Faptul ca omul nu a ajuns sa-L simta pe Dumnezeu asa cum simte pamantul sub picioare, il face sa afirme ca are tot dreptul sa fie cuprins de indoiala, atunci cand se vorbeste despre existenta lui Dumnezeu.
Dar Dumnezeu nu este ceva creat, El este necreat. Existenta Sa transcende posibilitatile noastre obisnuite de cunoastere. Demersul omului de a incerca sa accepte existenta lui Dumnezeu precum cea a unui lucru, este gresita. In acest sens imi aduc aminte de momentul in care Pilat Il intreaba pe Hristos "Ce este Adevarul?”. Hristos nu-i raspunde nu din nestiinta, caci El insusi era Adevarul, ci pentru ca Pilat nu era in stare sa ia Adevarul drept adevar. Cu alte cuvinte, Pilat era lipsit de credinta.
Asa ca, cel ce doreste sa-L ia de mana pe Dumnezeu, sa-L simta cu adevarat, trebuie sa aiba credinta. Prin unirea cu Dumnezeu, omul poate depasi legile firii, poate merge pe mare asemenea lui Petru. Dar prin indoiala se poate cufunda in mare, asa cum s-a intamplat si cu Apostolul Petru: "Domnul l-a apucat de mana si l-a mustrat: Putin credinciosule, pentru ce te-ai indoit?" (Matei 14, 30-31). Asadar, cine vorbeste despre neputinta, vorbeste de fapt despre indoiala, caci "cele ce sunt cu neputinta la oameni, sunt cu putinta la Dumnezeu“ (Matei 19, 26).
Credinta apare ca paradoxala si contradictorie pentru ratiunea neluminata. Ratiunea, neputand sa verifice eternitatea, infinitul, ajunge sa ignore existenta lui Dumnezeu si sa afirme despre El ca nu exista cu adevarat.
Sunt situatii in care, cei care nu cred, ne cer sa-L aratam cu degetul pe Dumnezeu, vor sa-L atinga asa cum a facut-o Apostolul Toma. Impartasesc comentariul Sfantului Chiril al Alexandriei si afirm ca Toma nu era un necredincios, asa cum este descris de cele mai multe ori. Sfantul Chiril spune ca Toma credea in Invierea lui Hristos, dar socotea ca El Se afla intr-un trup care nu mai poate fi vazut. Cand el spune: "Daca nu voi pune degetul meu in semnul cuielor, nu voi crede...", el marturiseste de fapt: "Nu voi crede ca El mai poate fi vazut, de nu voi pune degetul meu in urma cuielor." Dar si aceasta necredinta trebuie inlaturata, caci Hristos i-a grait lui Toma: "Pentru ca M-ai vazut, ai crezut! Fericiti cei ce n-au vazut si au crezut."
Alteori, desi am avut o experienta a unirii cu Dumnezeu si am avut parte de o clipa in care fiinta ne-a fost cutremurata in adancul ei, nu le putem descoperi necredinciosilor starea pe care am trait-o. Poate ca acest lucru se intampla si pentru ca ei se aseamana lui Pilat care, desi avea Adevarul in fata, nu-L cunostea.
Sfantul Macarie cel Mare descrie in chip minunat cum experienta se transforma in credinta, in certitudine. El spune ca dupa ce ai avut experienta unirii cu Dumnezeu, El se retrage si atunci te simti in starea unei barcute pe care marea a lasat-o pe tarm. Cu cateva clipe in urma, barcuta se legana pe ape, iar acum se odihneste pe nisip. Acesta este momentul cand omul nu mai este purtat de experienta, dar ea se transforma in credinta. Si omul acesta, spune Sfantul Macarie, are tot dreptul ca, traindu-si mai departe viata, sa afirme: Eu am trait asta, eu stiu ca exista. Chiar daca ea s-a indepartat, increderea ca ea exista nu va mai putea fi zdruncinata in om.
Daca nu am avut astfel de experiente, sa ne straduim sa ajungem la ele. Cel care este cuprins de indoiala trebuie sa ia chipul bolnavilor de la Scaldatoarea Vitezda. Acesti bolnavi asteptau sa fie pogorati de semenii lor in apa tulburata de un inger, pentru a primi vindecare (Ioan 5, 1-4). Dupa cum acestia nu se puteau vindeca fara ajutorul semenilor, tot astfel, experienta unirii noastre cu Dumnezeu poate incepe cu concursul unui martor care sa ne spuna noua sau in prezenta noastra: Stiu cu certitudine ca Dumnezeu exista. Sa nu ne temem ca vom fi lipsiti de acesti semeni. Daca se va intampla asta, trebuie sa cunoastem ca El va veni direct, asa cum a facut-o cu slabanogul care nu avea om sa-l arunce in scaldatoare. Si venirea Sa nu va fi pentru consolare, ci pentru a spune: "Scoala-te, ia-ti patul tau si umbla."

Conştiinţa spirituala a Dacilor

2010-06-19T11:25:00.000-07:00

Un articol extrem de interesant mi-a atras atentia in acesta seara pe blogul astrologului si esoteristului Alexandru Nicolici. Este vorba de reactivarea spirituala a neamului nostru care va avea loc in acest an in intervalul 10-11 iulie 2010 in sanctuarele din muntii Orastie.
Sunt informatii care vin catre noi… iar daca trebuie sa stim, vom sti. Mai mult va las sa descoperiti singuri.
“Dacii erau ultimul popor care avea la nivel de masă, constiintă spirituală, ei stiind că sunt fiinte spirituale, nemuritoare, aflate în planul fizic într-un corp fizic.
Celelalte popoare, romanii, grecii, pierduseră această constiintă spirituală, acest lucru fiind evidentiat de sculpturile romane si grecesti care idolatrizează omul, identificându-l cu corpul sau fizic. Toate reprezentările frumoaselor statui grecesti sunt un imn închinat corpului fizic, cel după care plângeau in momentul când treceau în lumea de dincolo. Teama că îsi pierd corpul fizic cu care ei ajunseseră se identifice dovedeste faptul că grecii se temeau foarte tare de moarte pierzând constiinta că sunt fiinte spirituale aflate în misiune în planul fizic.Dacii erau ultimul popor care păstra această constiintă spirituală si care erau fericiti când mureau pentru că sufletele lor mergeau acolo unde este bine, la Marele Zeu Zamolxe.
Constiinta spirituală a dacilor era mentinută prin activitatea celor 13 preotese ale zeitei Bendis, zeita Mamă a Pământului. Scopul lor era mentinerea si transmiterea constiintei spirituale a poporului dac, intretinerea sentimentului de fiinta spirituala in fiecare dac si a credintei in nemurire.
Cultul dacic era format din preotii lui Zamolxe, capnoboti (preoti) si ktistai (calugari -isihasti) si din preotesele zeitei Bendis, zeita Mamă a Pământului. Sarcina preoteselor era de a intretine sistemul operational al sanctuarelor dacice si al dispozitivelor de purificare, curatare, eliberare, precum si de incarcare si amplificare a potentelor dacilor. Tot ele alimentau cu Energia Vietii sufletele femeilor dace si le ajutau să transmită copiilor constiinta spirituală.
Sistemul de organizare a centrelor spirituale continea 3 mari scoli de initiere, aflate la Sarmisegetusa, Costesti si Blidaru. Sistemul initiatic reformat si perfectionat de Deceneu a functionat excelent până la aparitia Eului individual, în momentul Sacrificiului lui Hristos din 13 aprilie anul 33. Sistemul initiatic dacic era alcătuit pentru omul cu 3 corprui, iar odată cu aparitia celui de al 4-lea corp au apărut problemele. Nasterea Eului trebuia ajustată prin dezvoltarea fortelor de iubire în sufletul omului, asa cum i-a indemnat Hristos pe oameni să facă.Nepătrunderea crestinismului în Dacia a dus la aparitia unor mari probleme in Eurile dacilor care acum erau activate, dar nu dezvoltau fortele de iubire a aproapelui asa cum cerea Hristos. Nedezvoltarea fortelor de iubire fata de om a dus la aparitia unor manifestări negative în Eul dacilor. Asta a insemnat orgoliu, mândrie, egoism, lăcomie, vanitate. Când aceste sentimente au apărut în sufletele dacilor atunci au apărut problemele. Intre anul 33 si anul 106 aceste sentimente negative au umplut sufletele majoritătii dacilor posesori de cunoastere si de functii spirituale importante.
În anul 87 d.Ch., romanii patrunsesera în Dacia pe valea Cernei si ajunsesera la Tapae (Herculane), locul unde au fost atacati de daci si infranti. Distrugerea romanilor s-a facut in principal de catre preotesele zeitei Bendis, care au muncit din greu pentru a pravali muntii si padurile ca sa ii strivească pe romani.
Dupa victorie, Decebal, care pe atunci avea aproape 19 ani, si-a asumat toate meritele infrangerii romanilor, s-a autoprocalmat ”Cel mai viteaz” si l-a inlaturat de pe tron pe unchiul sau Duras – Diurpaneus, care era destul de batran, proclamandu-se el rege, in locul fratelui tatalui sau. Unele preotese l-au sprijinit pe Decebal, alte preotese nu au fost de acord si asa a inceput conflictul preoteselor.De-a lungul timpului, conflictul s-a amplificat ajungandu-se in anul 106 ca din acest conflict sa se nasca tradarea care a dus la cotropirea de către romani a Daciei.
Principalii vinovati de această tradare sunt două preotese. Ele au tradat romanilor secretele spiritualitătii dacice, au cerut o mare suma de bani in schimbul tradarii si functii mari in viitorul cult care avea să fie creat de romani pentru a inlocui cultul dacic. Cele doua preotese i-au dus de mana pe romani la toate cetatile dacice si i-au ajutat sa le cucereasca. Au divulgat si locurile sacre de la Fetele Albe, acolo unde se aflau cetatea preoteselor si cetatea preotilor. Cand Decebal s-a refugiat pe culmile de la Fetele albe le-au aratat romanilor creasta pe care se afla si asa a fost inconjurat si capturat. Au vândut inclusiv secretele dirijării Energiei Vietii prin sanctuarele dacice.
Dupa cucerirea Daciei, au primit un sac cu bani pe care s-au batut sa il impartă. O preoteasa a castigat si a plecat cu banii si a devenit marea Vestală a cultului zeitei Hesta, pe care romanii l-au introdus in Dacia.
Cealalta preoteasa s-a dus la cetatea preoteselor si a inchis izvorul Energiei Vietii care alimenta constiinta spirituala a dacilor si a pus in conservare toate sanctuarele dacice. Apoi a pus pe versantul de la Fetele Albe, 4 bariere energetice de protectie, care să nu lase să se apropie de acel loc nici un om care nu are sufletul curat. Aceste bariere functioneaza si astazi si ele fac in asa fel incat semnele si marcajele potecii care urca la Fetele Albe, sa dispara si sa nu se poata ajunge la sanctuar daca in sufletul omului respectiv exista orgoliu, mandrie, ura, lacomie, etc. Dupa care preoteasa a plecat la sud de Dunaris, ajungând ulterior in Capadochia.
De atunci si pana in aceasta viata cele două preotese nu s-au mai intalnit. Acum li se da sansa să îsi regleze conturile si sa incerce sa repare ceea ce au stricat.
Cele două preotese sunt cele care au distrus constiinta spirituala a dacilor si lor li se da sansa acum sa facă să renască aceasta constiinta spirituala a neamului. Renasterea ar trebui declansata la eclipsa totata de soare in zilele de 10 si 11 iulie anul acesta. Cu ajutorul si prin Voia Divinitătii, în 10-11 iulie 2010 la sanctuarele din muntii Orastie va fi reactivată Constiinta Spirituală a neamului. Si nu doar a acestui neam…
Acest eveniment se va produce prin eforturile unei intregi echipe terestre, care s-a format din rândul celor care au muncit cu ei însisi si s-au transformat devenind mai buni. Ei au dovedit astfel că sunt apti ca sa participe la renasterea Constiintei Spirituale a neamului si la crearea Noii Spiritualităti aici pe tărâmul străvechii Dacii. Această Lucrare este dirijată si va fi finalizata prin fortele reunite ale multor Entităti de Lumină coordonate de Sf. Cuvios Ioan de la Prislop, cel care a început această lucrare încă de la sfârsitul secolului XV.”

“Persoanelor care au privilegiul de a ajunge în munţii Orăştie, la cetăţile dacice, le recomand să aibă grijă la atitudinea pe care o au acolo. Regula de bază este: să taci şi să asculţi. Tăcerea este necesară în locuri unde dacă vorbeşti tu, sau asculţi ce îţi povesteşte vecinul din stânga, rişti să nu Îl auzi pe Dumnezeu, când îţi spune ceea ce doreai să afli de când te-ai născut şi ai devenit conştient de tine.
Este foarte bine să asculţi, să taci, să percepi, să simţi, să îţi laşi sufletul invadat de frumuseţea şi forţa locurilor şi să îţi umpli bateriile cu energia infinită a universului care pare că şi-a concentrat toată esenţa în acele locuri sfinte.
Forţa vibraţională, energetică, a cetăţilor dacice, a locurilor sacre din munţii Orăştie, depăşeşte cu mult puterea noastră de înţelegere. Acolo sunt locuri sacre, înălţătoare, puternice şi subtile, care te infioară şi te ridică cu amploarea lor discretă.
La mănăstirea Prislop, omul are şansa de a trăi întâlnirea zguduitoare cu măreţia sfântului cuvios Ioan de la Prislop, cel care ajută cu o forţă infinită toată suflarea trăitoare a plaiurilor româneşti. Începând de la sfârşitul secolului al XV-lea, Cuviosul Ioan şi-a întins aripa ocrotitoare asupra acestor meleaguri şi a repus în funcţiune sistemele energetice, informaţionale, vibraţionale, ale Marelui Ansamblu de purificare, transformare, schimbare, curăţare şi potenţare, construit cu 16 secole înainte de Deceneu, cea mai iscusită minte care a ocupat vreodată tronul de Mare Preot al Daciei. Cuviosul Ioan este cel care a activat şi adaptat sistemele create de Deceneu şi utilizate cu iscusinţă de capnoboţi, de preoţi şi mai ales de preotesele zeiţei Bendis. În prezent, sistemele sunt pregătite şi adaptate pentru a-l ajuta pe omul actual, cel la care sunt active 5 sau chiar 6 corpuri.
Ar fi o imensă greşeală să credem că simpla vizită în aceste locuri ne rezolvă problemele. Nu aceasta este menirea locului.Locurile, ajută, favorizează, oferă şanse şi oportunităţi, dar elementul principal rămâne munca activă şi susţinută a fiecărui om care îşi doreşte schimbarea. Trebuie ca fiecare om să se lupte cu răul din el şi să îl reducă la minim, să elimine din viaţa sa manifestările negative, distructive şi să încerce să facă totul în mod constructiv, să fie mai bun şi să se ridice la cele mai înlte culmi. Nimeni nu concurează cu nimeni, ci doar cu el însuşi. Trebuie ca tu, cel de azi, să fii mai bun decât tu, cel de ieri, iar tu, cel de mâine, să te ridici mai sus decât ai fost astăzi.La Sarmisegetusa omul are şansa de a scoate din adâncul sufletului său ceea ce nu are ce căuta acolo, de a afla ce ţinte trebuie să atingă pentru a face paşi pe calea evoluţiei sale. La Sarmisegetusa te purifici şi te pregăteşti să repari ceea ce nu a fost corect în gandurile, sentimentele şi acţiunile tale din trecut. Trebuie să reparăm ceea ce am stricat.
La Costeşti, la Cetăţuie, este locul unde ţi se oferă hrană informaţională înaltă, locul unde te ”înţelepţeşti”, aşa după cum îl descria o prea bună doamnă. Acolo afli ceea ce trebuie să ştii ca să poţi face ceea ce trebuie. Vechea cetate de scaun a lui Burebista, de pe vremea primelor sale întâlniri cu Deceneu, reprezintă locul unde s-a născut ideea unirii dacilor, locul unde Deceneu i-a împărtăşit marelui Burebista planul său de ridicare a dacilor şi a Daciei. De acolo a început povestea uluitoare a marilor sanctuare terasate de la Sarmisegetusa Regia, acea veritabilă minune mondială, care abia acum începe să îşi desvăluie secretele în faţa minţilor însetate de cunoaştere şi a sufletelor tânjind după balsamul infiorător şi înălţător al spiritualităţii naturale a dacilor.
Apogeul periplului prin zona sacră a Daciei îl atingi după ce treci proba ascensiunii, pe drumul către cetatea Blidaru, singura fortăreaţă a dacilor necucerită de romani. Drumul dificil, dar posibil, îi sperie pe mulţi, dar avântul lor ar fi înzecit sau însutit, dacă ar ştii că sus, în cetatea Blidaru, au şansa de a pătrunde în Antecamera Divinităţii, acolo unde sfinţii, Ierarhiile Divine, Entităţile de Lumină, coboară până la cutezătorii muritori care au curajul să acceadă acolo. Orice întrebare rostită acolo şi-a primit răspunsul. Orice problemă pentru care s-a solicitat soluţie s-a rezolvat. Orice solicitare de ajutor a fost aprobată cu promptitudine şi totală bunăvoinţă.
Şi totul se desfăşoară firesc, natural, discret, fără nimic spectaculos, doar sufletul şi spiritul celui ajuns acolo având parte de toate desfătările şi bunătăţile înălţătoare pentru un om care vrea să fie mai bun şi mai aproape de Dumnezeu.La cetăţile dacice este bine să taci mult, să asculţi mult şi să accepţi totul. Orice om pleacă de acolo cu o stare pe care o va prelungi atât de mult pe cât de puternic şi-a deschis sufletul. Locurile acelea sunt ca o apă vie la care sufletul nostru tânjeşte să se adape cât mai des, lunar dacă s-ar putea…
*Agatârşi (oamenii-lupi) – unul din cele 50 de triburi dacice. Burebista era rege peste acest trib, iar cetatea sa de scaun era Cetăţuia din Costeşti.
(sursa astrologul si ezoteristul Alexandru Nicolici.)

http://nicolici.blog.com

Minunile - o constanta a istoriei mantuirii

2010-06-10T13:47:00.000-07:00

O caracteristica a zilelor noastre este goana dupa senzational. Cautam miracole si experiente paranormale. Insa, de un lucru trebuie sa tinem seama, acela ca omul nu poate lucra minuni prin sine insusi, deoarece acestea sunt rodul comuniunii. In acest sens, el poate primi darul facerii de minuni fie de la Dumnezeu, fie de la diavol. Acest adevar este confirmat, atat de Sfanta Scriptura, cat si de Sfanta Traditie.
Minunile - o constanta a istoriei mantuirii Oricine a citit Sfanta Scriptura, Vietile Sfintilor sau Patericul, a putut observa ca minunile au insotit omenirea de-a lungul intregii istorii a mantuirii. Tamaduiri, animale vorbitoare, mersul pe apa, vederea ingerilor lui Dumnezeu si dialogul cu ei, Sfanta Lumina, icoane care plang, sunt numai cateva exemple.
Cine nu se indoieste de cuvintele Mantuitorului, "Eu sunt cu voi pana la sfarsitul veacului”, nu se poate indoi nici de faptul ca minunile se lucreaza continuu, prin El, in Biserica.
Minunile - pietre de poticnire pentru mintea umana secularizata
Cu toate acestea, se intampla ca in taina inimii noastre indoiala sa invinga credinta. Astfel, manifestam oarecare rezerve, atat fata de minunile din trecut, cat si fata de cele care se petrec in prezent. Cum ar trebui sa le primim de fapt? Ce ne retine sa le dam crezare? Ce ne opreste sa ne schimbam inima in urma minunilor?
Una din consecintele pacatului stramosesc este faptul ca omul priveste si intelege limitat realitatea. El nu-si mai poate explica multe aspecte legate de complexitatea lumii, sub cele doua chipuri ale sale, spirituala si materiala. De asemenea, acesta nu mai poate intelege deplin purtarea de grija si interventia lui Dumnezeu in lumea creata.
De aceea, minunile reprezinta importante pietre de poticnire pentru mintea fiecaruia dintre noi. Minunea insa nu trebuie cercetata potrivit intelepciunii acestei lumi. Putem afirma ca a supune rigorilor stiintifice o minune este un act zadarnic. Un om de stiinta ateu considera legile universului drept imuabile si, prin urmare, imposibil de schimbat.
Insa prin credinta, noi afirmam ca „ceea ce la om este cu neputinata este cu putinta la Dumnezeu”. Astfel, minunea nu se intemeiaza numai pe suspendarea temporara a legilor naturale, ci, mai mult, ne pune inainte, chipul lumii neafectate de pacat, in care omul era suveran peste lumea creata. In acest sens, minunea ne arata starea fireasca a omului, atunci cand se afla in comuniune cu Dumnezeu, aceea de a fi, nu sub legi, ci deasupra legilor naturale.
Numai aplecandu-ne asupra unei minuni, avand "inima infranta si smerita”, descoperim ca exista o intelegere a realitatii, mai presus de capacitatea noastra mentala, anume intelegerea duhovniceasca a lucrurilor.
Firescul minunilor
Minunile autentice nu au in ele nimic senzational. Pentru omul purtator de Dumnezeu, minunile sunt firesti. Ele vadesc lucrarea si puterea lui Dumnezeu, starnind in noi, acel fior sacru, acea uimire sfanta.
Faptul ca atatia sfinti au primit de la Dumnezeu darul facerii de minuni, nu arata decat ca minunea reprezinta rodul conlucrarii dintre om si Dumnezeu. Sfantul, vas ales al Duhlui Sfant, lucreaza, dupa har, pe toate cele omenesti dumnezeieste.
Dumnezeu savarseste prin sfinti minuni ca raspuns la rugaciuni si nevoi concrete ale altor oameni. De aceea, rostul minunilor este intarirea noastra sufleteasca si trupeasca, cat mai ales cunoasterea lui Dumnezeu. Avem, in acest sens, numeroase marturii cu mucenici care savarsind minuni in vremea martiriului, faceau ca multi pagani care erau de fata, sa treca la credinta in Hristos.
Vederea minunilor: dar cu ce ochi?
De cele mai multe ori, legat de girul acordat unor minuni, ne este usor sa spunem ”nu cred pana nu vad’. Cu alte cuvinte, vrem sa fim martori oculari ai minunilor.
Insa, trebuie sa fim constienti de faptul ca pe multi din cei de fata, minunile Mantuitorului i-a adus la cunoasterea lui Dumnezeu si la dobandirea Imparatiei Cerurilor, dar, in aceeasi masura, pe altii (ex. pe farisei) nu numai ca i-a lasat reci, ba mai mult, i-a facut sa sporeasca si mai mult in rautate si in invartosarea inimii lor. Acest lucru arata ca maniera in care participam la minune este una strict personala, si prin urmare subiectiva.
Potrivit credintei noastre, nu exista granita intre natural si supranatural, intre sacru si profan. Fiecare om, cat si intreaga creatie sunt meniti indumnezeirii. De aceea, trebuie sa constientizam faptul ca, in viata aceasta, nu numai ca nu suntem doar martori, ci, mai mult, toti suntem subiecti ai minunilor dumnezeiesti.
Dumnezeu face minuni cu fiecare dintre noi. Dar trebuie sa le vedem mai ales cu "ochii mintii”, si nu doar cu cei trupesti. Iar daca nu reusim, Sa-L rugam pe Dumnezeu ca mai intai, sa ne faca partasi "minunii” de a putea vedea toate celelalte minuni din viata noastra.

Curiozitatea, ajutor si piedica in viata omului !

2010-06-10T08:30:00.000-07:00

Curiozitatea este o componenta a sufletului omenesc, omul putand sa isi manifeste curiozitatea in trei mari directii: inspre sine insusi, inspre ceilalti oameni si inspre faptura din jurul sau. Omul trebuie sa apeleze la toate puterile lui sufletesti, spre a se intari intru toate si a merge neabatut pe calea mantuirii, insa la fiecare putere sufleteasca el trebuie sa apeleze cu discernamant si la vreme potrivita.
In functie de cum este ea folosita, curiozitatea poate ajuta sau impiedica pe om in calea lui spre viata si mantuire. Curiozitatea unora le este de folos, iar altora nu. O vorba spune: "Curiozitatea ii impinge pe unii sa descopere America, iar pe altii sa asculte la usa." Tot asa, ea i-a ajutat pe unii sa se cunoasca pe ei insisi si pe Dumnezeu, iar pe altii sa piarda tot.
Curiozitatea, ajutor si piedica in viata omului!
Copilul este caracterizat de o mare curiozitate inca din primele luni de viata, parintele lui insa are grija ca numai curiozitatea lui cea buna sa rodeasca. Astfel, intrebarile de genul "de ce ploua", "de ce ninge", "de ce este albastru cerul" sunt vrednice de cele mai curate aprecieri, pe cand multe alte curiozitati pot avea urmari nefaste. Insa cand va creste, copilul ajuns de acum om mare, va trebui sa discearna singur intre curiozitatea cea buna si cea nebuna.
Initial, curiozitatea a fost folosita drept resursa pentru supravietuire, omul cautand hrana cea buna si siguranta unui adapost. In cele din urma insa, omul a ajuns sa se foloseasca de curiozitate ca de o ustensila pentru umplerea timpului liber, facand fel de fel de lucruri ciudate, ori ca de o metoda in aflarea de noi si noi resurse pamantesti, fara ca aceastea sa fie absolut necesare vietii. Stiinta se va folosi insa cel mai mult de curiozitate, nu intotdeauna si in modul cel bun.
Daca omul este curios sa manance vreun fruct exotic este bine, caci ajunge sa se minuneze de intelepciunea si diversitatea darurilor lui Dumnezeu, dar daca omul este curios sa vada cum este a omora pe cineva, ori sa vada cum este a face ceva interzis, atunci lucrurile incep sa se strice.
Omul este din ce in ce mai curios, stiinta, medicina, cat si multe alte domenii exceland in noi si noi descoperiri, uitand parca si pentru ce fac aceste descoperiri. De multe ori, omul porneste de la ocrotirea vietii si de la pastrarea sanatatii, insa ajunge la rezultate total opuse premiselor initiale.
Nu este rau a fi curios, insa curiozitatea devine rea atunci cand ajungem sa o utilizam intr-o directie gresita, nestiind ce vom face cu rezultatul curiozitatii si al experientelor noastre. Principiul care spune "fii responsabil pentru faptele tale" nu poate servi drept baza unei folosiri irationale a curiozitatii, caci majoritatea roadelor curiozitatii nu ne vizeaza doar pe noi insine, ci intreaga lume din jurul nostru.
Curiosii nu vor mosteni Imparatia Cerurilor!
Odata, am auzit pe cineva spunand: "Daca Adam si Eva nu ar fi fost curiosi, noi am fi fost si acum in rai." Nu stiu daca nu cumva cuvantul indrazneste prea mult, insa este posibil ca si curiozitatea cea rea sa se fi strecurat in fapta de neascultare a protoparintilor nostri.
Mai curios a ajuns omul in cele rele si magice, decat in cele bune si curate. Asta este durerea, anume ca nu mai folosim curiozitatea inspre cele bune, adica spre a ne intreba "de ce facem raul pe care nu il vrem, iar binele pe care il vrem, nu il putem face" (Romani 7, 19).
Acum ceva vreme, am participat la o slujba de tundere in monahism, la o manastire unde abia de se adunau cativa oameni la sfintele slujbe. In acea zi insa, biserica se umpluse pana la usi. Ierarhul ce venise, pentru savarsirea slujbei, a inceput predica astfel: "Curiosii nu vor mosteni Imparatia Cerurilor." Mai apoi si-a intemeiat cuvantul pe faptele noastre.
Curiozitatea aduce, de multe ori, o prea mare indrazneala si o ingamfare.
Rau folosita, curiozitatea a dat nastere la o multime de emisiuni TV, care de care mai senzationale, mai ciudate si mai imorale. Cele mai intime detalii din viata unor oameni lipsiti de orice urma de cultura ori calitati sufletesti, ajung a fi subiecte "fierbinti" si de interes national.
Sfantul Vasile cel Mare spune: "Stai in chilia ta si aceasta te va invata toate." Gandesc la acest cuvant ca fiind bun si pentru cei curiosi. Asemenea ar trebui sa facem si noi, adica sa stam in familiile noastre, sa traim cu si in familiile (chiliile) noastre. A fi curios inseamna a petrece mai mult in chiliile celorlalti, decat in ale noastre.

Solutia in problemele financiare, economice si sociale!

2010-06-09T03:23:00.000-07:00

Frica de schimbarile economice
Rate si dobanzi, taxe si impozite, legi si neincetate sanctiuni (in orase), calamitati, ploi prea multe ori indelungate secete, cutremure si alte dezastre naturale (in natura). Parca Dumnezeu a parasit lumea. De fapt, in realitate, in virtutea libertatii de a-L putea nega pe Dumnezeu, noi l-am parasit pe El si L-am izolat afara din viata noastra si din lume, iar urmarile se vad din ce in ce mai bine.
Recent, am gasit un frumos cuvant, posibil al Parintelui Arsenie Boca: "Imi pare rau de voi ca sunteti slabiti in credinta. Veti cadea din cauza fricii. Frica-i de la diavol; nu va fie frica pentru a va salva sufletele. Vor veni vremuri foarte grele, dar toate sunt ingaduite de Dumnezeu, Care este tovarasul de drum al fiecaruia, de la nastere si pana la moarte."
Frica este o cadere din credinta, din nadejde si din dragoste. Cine iubeste pe Domnul, trebuie sa alunge de la el frica de cele ale lumii, de schimbari politice, economice si sociale.
Dragostea de Dumnezeu alunga frica de schimbarile din lume, iar frica de schimbarile din lume alunga dragostea fata de Dumnezeu. Domnul trebuie sa fie singurul de care ar trebui sa ne fie frica, ca nu cumva sa Il pierdem cu pacatele si cu rautatea noastra.
Domnul ne arata neincetat ca El are puterea sa faca toate !
Faptura mainilor lui Dumnezeu nu poate fi instrainata de purtarea Lui de grija. Oare ce Creator ar putea sa isi paraseasca creatura adusa la fiinta din iubire?!
Toate cartile Sfintei Scripturi ne arata purtarea de grija a lui Dumnezeu. Lumea insa l-a izolat pe Domnul intr-un loc mult prea indepartat pentru a mai avea grija de ea. S-a ajuns sa se vorbeasca despre “moartea lui Dumnezeu". Si aceasta gandesc din ce in ce mai multi oameni, daca e sa privim spre faptele lor de zi cu zi.
Omul a uitat invitatia lui Dumnezeu de a-I cere Lui tot ce are nevoie, facuta in repetate randuri: "Cele ce sunt cu neputinta la oameni sunt cu putinta la Dumnezeu" (Luca 18, 27). "La Dumnezeu nimic nu este cu neputinta" (Luca 1, 37). "La oameni lucrul e cu neputinta, dar nu la Dumnezeu. Caci la Dumnezeu toate sunt cu putinta" (Marcu 10, 27). "Daca veti avea credinta in voi cat un graunte de mustar, veti zice muntelui acestuia: Muta-te de aici dincolo, si se va muta; si nimic nu va fi voua cu neputinta" (Matei 17, 20).
Intreg Vechiul Testament este o istorie duhovniceasca, o istorie in care purtarea de grija a lui Dumnezeu strabate vremea precum un fir rosu. Prin mana lui Moise el a saturat poporul in pustie, scotand apa din piatra, iar din cer daruind mana si prepelite.
In vremea lui Sfantului Ilie, vaduva din Sarepta Sidonului, aratand mila fata de un om infometat (insusi Ilie), s-a saturat, dimpreuna cu fiul ei si cu Ilie, "o buna bucata de vreme" cu "o mana de faina si putin ulei", pana ce a dat Domnul ploaie pe pamant.
Toate se savarsesc din mila si cu puterea lui Dumnezeu. "De n-ar zidi Domnul casa, in zadar s-ar osteni cei ce o zidesc; de n-ar pazi Domnul cetatea, in zadar ar priveghea cel ce o pazeste" (Psam 126, 1). Cu toate acestea insa, omul se crede singur conducator al lucrul mainilor sale, singur pazitor al vietii sale, singur ingrijitor al viitorului sau.
Omul munceste, dar Domnul binecuvinteaza lucrul mainilor sale, spre rod bun. Omul sadeste si ingrijeste plantele, dar Domnul le creste. Omul isi da silinta, iar Domnul ii da priceperea. "Laudati pe Domnul ca este bun, ca in veac este mila Lui. (...) Cel ce da hrana la tot trupul, ca in veac este mila Lui" (Psalm 135).
Mantuitorul Insusi, fiind ispitit in pustie, cu bogatie si slava mare inaintea oamenilor, de catre diavol, zice: "Nu numai cu paine va trai omul, ci cu tot cuvantul care iese din gura lui Dumnezeu" (Matei 4, 4). Astfel, ni se arata cum ca pentru nimic omul nu trebuie sa il uite pe Dumnezeu, nici chiar la nevoie, caci atunci e perioada de incercare, iar nu parasire.
Domnul nostru Iisus Hristos are putere asupra fapturii Sale, el inmultind de mai multe ori painile si pestii, spre saturarea minunata a celor flamanzi de cuvintele Sale, care uitasera de cele ale trupului. Faptura se supune celui ce a creat-o pe ea, iar cei ce Il cauta pe El "nu se vor lipsi de tot binele", caci Domnul a saturat multime de oameni cu "cinci paini si doi pesti" (Matei 14), iar alta data cu "sapte paini si cativa pestisori" (Matei 15).
Sa nu uitam nici de pescuirea cea minunata cand, dupa o seara de osteneala in care nu prinsesera nimic, ascultand Apostolii pe Hristos si aruncand inca o data mrejele, abia de le-au mai putut aduce la mal de multimea pestilor (Ioan 21). Hristos arata Apostolilor si, prin ei, noua tuturor, cum ca El are puterea de a purta de grija oricui Il asculta, Il iubeste si isi pune nadejdea in El.
Solutia in problemele financiare, economice si sociale!
"Nu duceti grija, spunand: Ce vom manca, ori ce vom bea, ori cu ce ne vom imbraca? Ca dupa toate acestea se straduiesc neamurile; stie doar Tatal vostru Cel ceresc ca aveti nevoie de ele. Cautati mai intai imparatia lui Dumnezeu si dreptatea Lui si toate acestea se vor adauga voua" (Matei 6, 31-33).
Nadejdea in Dumnezeu este singura cale spre odihna si mantuire, atat in aceasta viata, cat si in cea vesnica. Sa credem ca Domnul poate si vrea sa ne dea toate cele bune, sa nadajduim ca ni le putem dobandi oricand, sa avem dragoste intreaga fie de le dobandim, fie de nu le primim, ca unii care slujim Unuia care stie mai bine decat noi ce ne este de folos si ce nu.
Nimeni nu cere omului sa nu se ingrijeasca de cele ale zilei, ori de bunastarea copiilor, ori de pastrarea serviciului, ori de altele asemenea, insa de cele mai multe ori, acestea ajung sa cuprinda intru totul inima si viata de zi cu zi a omului. Cand Domnul nu mai incape in "agenda zilei" noastre, atunci El ne lasa cu cele pe care le-am ales a le face. Si nu ne este bine.
In viata de zi cu zi trebuie sa urmam un fel de invers proportionalitate. Cu cat vor scadea mai mult veniturile si cu cat se vor ingreuia mai mult taxele si impozitele, cu atat mai mult sa alergam noi la Domnul, la rugaciune si la pocainta, la dragoste si la iertarea celor ce ne gresesc noua. Cu cat va fi mai greu pentru trup, cu atat trebuie sa ne ingrijim mai mult de suflet, ca printr-un suflet odihnit si intarit, sa sprijinit si un trup temator si incercat.
Nadejdea omului in Dumnezeu, in Cartea Psalmilor!
Fericiti toti cei ce nadajduiesc in El. (Psalm 2, 12) Minunate fa milele Tale, Cel ce mantuiesti pe cei ce nadajduiesc in Tine de cei ce stau impotriva dreptei Tale. (Psalm 16, 7) Spre Tine am nadajduit, sa nu fiu rusinat in veac, nici sa rada de mine vrajmasii mei. (Psalm 24, 2) Domnul este luminarea mea si mantuirea mea; de cine ma voi teme? Domnul este aparatorul vietii mele; de cine ma voi infricosa? De s-ar ridica impotriva mea razboi, eu in El nadajduiesc. (Psalm 26, 1-2, 6) Domnul este ajutorul si aparatorul meu, in El a nadajduit inima mea si mi-a ajutat. (Psalm 27, 9) Spre Tine, Doamne, am nadajduit, sa nu fiu rusinat in veac. (Psalm 30, 1) Pe cel ce nadajduieste in Domnul, mila il va inconjura. (Psalm 31, 11) Mantui-va Domnul sufletele robilor Sai si nu vor gresi toti cei ce nadajduiesc in El. (Psalm 33, 21) In Dumnezeu am nadajduit, nu ma voi teme: Ce-mi va face mie omul? (Psalm 55, 4) Nu nadajduiti spre nedreptate si spre jefuire nu poftiti; bogatia de ar curge nu va lipiti inima de ea. (Psalm 61, 10) Mai bine este a nadajdui in Domnul, decat a nadajdui in capetenii. (Psalm 117, 9) Doamne al puterilor, fericit este omul cel ce nadajduieste intru Tine. (Psalm 83, 13)

2010-06-05T07:17:00.000-07:00

Important nu este sa dobandesti, ci sa descoperi!

Important nu este sa descoperi, ci cum descoperi!

Important nu este cum descoperi, ci ceea ce descoperirea modifica in interiorul tau!

Important nu este ce se modifica in interiorul tau, Ci ceea ce se modifica in ceilalti prin faptul ca ceva s-a modificat in interiorul tau!
Un cerşetor stătea la marginea unui drum de mai bine de 30 de ani. într-o zi, trecu pe acolo un străin. „Te înduri să-mi dai un ban?”, murmură mecanic cerşetorul, întinzându-i vechea lui şapcă de baseball. „Nu am nimic să-ţi dau”, spuse străinul. „Dar pe ce eşti aşezat?”, întrebă acesta. „Un gunoi”, răspunse cerşetorul. „E doar o cutie veche. Stau pe ea de când mă ştiu.” „Te-ai uitat vreodată înăuntru?”, întrebă străinul. „Nu”, răspunse cerşetorul. „Ce rost are? Nu e nimic în ea.” „Uită-te înăuntru”, insistă străinul. Cerşetorul reuşi să ridice puţin capacul. Şocat, nevenindu-i să creadă, văzu că toată cutia era plină cu aur.

Eu sunt străinul care nu are nimic să vă dea şi care vă spune să vă uitaţi înăuntru. Nu în interiorul unei cutii, ca în parabolă, ci undeva mai aproape: în interiorul dvs.
„Dar eu nu sunt un cerşetor” — mi se pare că vă aud protestând.
Cei care nu şi-au găsit încă adevărata bogăţie, care este strălucitoarea fericire a Fiinţei şi sentimentul profund şi indestructibil de pace venit odată cu ea, sunt cerşetori, chiar dacă deţin cele mai mari bogăţii materiale. Ei caută în afara lor fărâme de plăcere sau de satisfacţie, de recunoaştere, de siguranţă sau de iubire, deşi au în sine o comoară care conţine nu numai aceste lucruri, ci este infinit mai bogată decât orice le-ar putea oferi lumea.

Experimentul "Codex Alimentarius" începe cu România.

2010-06-05T02:36:00.000-07:00

Pe pachetele de pâine Titanscrie deja că pâinea este fabricată cf Codex Alimentarius. Am citit cu ochii mei. România va experimenta pe populaţie produsul cancerigen initium13 January, 2010 15:05 PM.
Experimentul "Codex Alimentarius" începe cu România. De la 31 decembrie 2009, Guvernul Boc a fost obligat să înceapă implementarea "Codexului", alături de alte 165 de state semnatare (95% din populaţia planetei)."
Codex Alimentarius" este un pachet de norme după care se vor alimenta populaţiile ţărilor semnatare. Acesta porneşte de la principiul că Terra nu mai poate hrăni pe toată lumea natural, ca atare se va trece la hrana artificială, din produse chimice, cea modificată genetic etc.
Adepţii Teoriei Conspiraţiei susţin că măsura nu este altceva decât una de exterminare, care va reduce populaţia globului la cca doua miliarde, o masă mult mai uşor de hrănit şi de controlat de forţele oculte.
Nu a trecut o lună şi iată că apare ştirea că România este prima ţară din lume care va folosi în agricultură un compus chimic pe bază de initium, un ingredient activ din noua clasă a substanţelor chimice impuse de"Codex Alimentarius". Produsele vor furnizate de compania germană BASF şi vor fi folosite pentru culturile de struguri, cartofi, roşii, castraveţi şi ceapa. Pentru publicul larg se spune că "beneficiile pe care le-ar aduce această substanţă sunt legate în primul rând de combaterea dăunătorilor, dar, totodată ea micşorează şi durata în care se obţine recolta." După ce acest produs va fi experimentat în România, urmează să fie omologată utilizarea lui şi în Olanda, Germania , Franţa, SUA, Canada şi Marea Britanie. Neoficial, conform cercetătorilor care combat "Codex Alimentarius", folosirea produselor cu initium sporeşte cu până la 65% rata riscului de cancer de colon, substanţă care intră rapid în combinaţii chimice, devenind reziduală în organism. De pilda 1 mg de initium intrat în organism o singură dată se elimină în aproape un an. Or, dacă acest produs este folosit zilnic, practic el nu mai este eliminat din organism. Apoi, aşa cum initium ajută la creşterea rapidăa celulelor leguminoase, la fel de repede va conduce la mărirea tumorilor maligne. (S.L.)
D-zeu să-i ajute pe români!
Dacă eşti împotriva folosirii acestei substanţe, semnează petiţia online:
http://www.petitieonline.ro/petitie-p66425048.html
Dumitru Dan,
http://www.energielibera.net/http://www.pressreleasepoint.com/first-approval-worldwide-fungicides-initiumÂ®-wine-and-vegetables
Pe acest site BASF-ul se lăuda pe 11 ianuarie (!!!!!!) că pentru prima dată în lume a fost autorizat într-un timp record fungicidul Initium care în România va fi vândut sub numele EnervinTA
cum cineva ar putea spune : şi ce dacă, este un nou fungicid ce creşte producţia .
Ce mă intrigă pe mine este viteza cu care a fost aprobat şi băgat pe piaţa românească. Probabil nu vei putea să vinzi cartofi decât dacă dai cu Initium ..........
Te cruceşti de ce sunt în stare conducătorii noştri pe care i-am ales.
În ce ţară trăim?????????????????????????
Ar fi bine să răspândiţi cât mai mult că aşa cum s-a întâmplat cu Vaccinul contra cancerului de col uterin şi împotriva gripei porcine se pare că nu este în zadar.
Poate cine ştie, deşi ni se cântă de 20 de ani.
Deşteaptă-te române!
Poate totuşi ne vom deştepta odată.

Reducerea pensiilor este ilegala

2010-06-03T11:17:00.000-07:00

Consiliul Legislativ atrage atentia guvernului ca reducerea pensiilor este ilegala, iar masura ar putea costa statul mai mult decat economiseste acum.
In avizul la proiectul de lege privind reducerea pensiilor, CL arata ca CEDO a obligat Letonia sa despagubeasca o persoana careia i-a fost redusa pensia prin recalculare, intrucat „este vorba despre un drept castigat“.
Exemplul vine in contextul in care si premierul Boc a invocat o decizie CEDO, pentru a explica faptul ca valoarea pensiei nu ar fi garantata, ci doar plata acesteia, ca drept castigat.
De asemenea, Consiliul Legislativ precizeaza ca pensiile speciale ale magistratilor sau ale altor categorii nu constituie un privilegiu, ci sunt un drept justificat obiectiv, chiar „patrimonial“, iar limitarea nejustificata a unui astfel de drept poate fi interpretata ca o „privare de proprietate“.
Sursa Financiarul 02/06/2010

Romania se trezeste !

2010-06-01T00:26:00.000-07:00

Romania se trezeste !pentru cei ce spun ca nu stiu "ce sa facem" si accepta ca un lucru implacabil tot ceea ce hotareste dictatorul...pentru cei ce cred in cei care, desi au jurat pe constitutie pt respectarea si apararea drepturilor si libertatilor cetatenilor, au organizat campania de desolidarizare prin dezinformare, dezbinare, santaj, amenintari, spargatori de greva... pentru cei care cred ca tara asta nu este pazita de cineva in fata agresiunilor si liberului arbitru al unui dictator... pentru cei care au uitat de responsabilitatea lor individuala de a apara democratia, drepturile la libertate si la viata...
pt cei care mai cred ca institutiile delegate de noi (presa, stat, sindicate) sunt "cainii de paza" ai democratiei si ai libertatii individuale, desi acestea abdicat de la misiunea lor, ca urmare a infiltrarii, santajului..
In curand toti vor afla ce vor: "Demisia imediata a dictatorului" http://mirahorian.ning.com/profiles/blogs/in-curand-toti-vor-afla-ce-vor
Ce este cancerul dictaturii si cum se indeparteaza ? http://mirahorian.ning.com/profiles/blogs/ce-este-cancerul-dictaturii-si
Eroarea luptei pentru pace sau intelegerea strategiei lui Gandhi si a lui Martin Luther King http://mirahorian.ning.com/profiles/blogs/eroarea-luptei-pentru-pace-sau
Alternativa nonviolentei, solidaritatii si iubirii este mai buna decat cea a violentei, dezbinarii si urii http://mirahorian.ning.com/profiles/blogs/alternativa-nonviolentei
Nu conteaza ce fac altii...actiunile fiecaruia sunt florile, parfumul si fructele infloririi sale http://mirahorian.ning.com/profiles/blogs/nu-conteaza-ce-fac

Grija zilei de astazi ramane cautarea lui Dumnezeu

2010-05-19T07:28:00.000-07:00

"Rugativa pentru noi caci grele si dureroase sunt vremurile care le traim"

Dumnezeu nu a adus la existenta lumea si omul in mod intamplator. Pe de-o parte, putem spune ca a zidit lumea pentru om ca prin ea, acesta sa se poata ridica la Creator, iar pe de alta, ca a creat omul pentru lume, pentru ca ea sa poata fi transfigurata prin el. Actul creator ne arata ca omul, prin natura si vocatia sa, a fost inzestrat, inca de la inceput, cu responsabilitate. Responsabilitatea insa naste grija. Avem o chemare precum si un mandat de la Dumnezeu, anume sa parcurgem calea de la Chip la Asemanarea cu El. Putem spune ca de aceasta lucrare se leaga grija fundamentala a omului, mantuirea.Pacatul insa a fost cel care a intervenit ca o piedica majora in calea mantuirii omului. Pe de-o parte, aproape ca a zadarnicit speranta lui de a-si mai implini scopul existential, iar pe de alta, omul avea sa se confrunte cu dificultatea supravietuirii in aceasta lume, care i-a devenit ostila. Insotirea omului cu pacatul a fost, asadar, primul act iresponsabil. Dupa pacat, nu mai vorbim de grija, ci de grijile omului. Acesta a deviat de la drumul sau firesc, ratacindu-se in lume si in multele griji legate de ea. Nu numai ca aproape a uitat unde trebuia sa ajunga, ba mai mult, uitase drumul. Nu mai vedea sensul lucrurilor. Mantuitorul Iisus Hristos, prin Intruparea, Moartea si Invierea Sa, pe langa faptul ca a tamaduit firea umana, ne-a reamintit toate acestea, facandu-ni-Se tuturor Cale, Adevar si Viata.Multora dintre noi, aceste cuvinte ale Mantuitorului, din Predica de pe Munte, ni se par astazi smintitoare: “Nu purtati grija pentru viata voastra ce veti manca si ce veti bea, nici pentru trupul vostru cu ce va veti imbraca; oare nu este viata mai mult decat hrana si trupul decat imbracamintea? (Matei 6,25)”. Spun ca ne smintesc deoarece multi dintre noi traim parca tocmai pentru acestea.Omul insa este mai mult decat o fiinta vie, este “suflet viu”. Prin acesta el este angajat in relatia dinamica de comuniune cu Dumnezeu si cu semenii. Poate darui si poate primi in mod liber in virtutea acestui dialog al iubirii. Insa, pacatele ne-au incremenit. Aproape ca ne-au redus la tacere. Uitam ca nu doar cu paine se hraneste omul, ci cu tot cuvantul care vine de la Dumnezeu. Dar cum ar putea cuvantul sa rodesca, iar mai apoi sa ne devina hrana, atat timp cat ne aratam a fi spini, asemena celor din parabola semanatorului, intre care cazand samanta cuvantului dumnezeiesc, nu poate da rod, din cauza grijilor acestei lumi?In cadrul Sfintei Liturghii, deloc intamplator, in timpul heruvicului auzim cantandu-se: "Toata grija cea lumeasca sa o lepadam”. Sfintii Parinti au randuit acest indemn deoarece cunosteau faptul ca intalnirea cu Hristos poate fi umbrita, daca nu chiar ratata, din cauza grijilor lumesti. Cu cat omul se apropie de Dumnezeu, cu cat se purifica de patimi, cu atat grijile lui se imputineaza. Acestea se reduc la grija cea sfanta, aceea de a nu pierde harul Duhului Sfant, adica de a nu ne instraina de Dumnezeu.Intalnesc, la tot pasul, oameni doborati de povara grijilor de zi cu zi. Sunt acei oameni pe chipul carora nu numai ca nu gasesti bucuria, ci nici macar urma ei de altadata. Acestia, fara sa bage de seama, si-au facut din oboseala si stres, o a doua fire. Intr-un fel, este normal sa ajunga aici, de vreme ce din planurile si nevoile lor, ei Il exclud pe Hristos.
Mantuitorul insa ne vrea lipsiti de griji lumesti. In acest sens, nevoilor noastre le raspunde pronia dumnezeiasca. Pentru aceasta ne si spune: "cautati mai intai Imparatia lui Dumnezeu si dreptatea Lui, si toate acestea vi se vor adauga. Nu purtati deci grija zilei de maine, caci ziua de maine se va ingriji de ale sale.” (Matei 6, 33-34)
Purtarea de grija a lui Dumnezeu nu ne indeamna insa la nesimtire si nelucrare. Doar, de noi tine sa ne stabilim cu intelepciune prioritatile. Chiar daca ni se pare dificil sa lasam fiecarei zile, cele ale sale, nu trebuie sa uitam ca grija zilei de astazi ramane cautarea lui Dumnezeu si a Imparatiei Sale.

Doamne, Vezi, Doamne, durerea noastra, vezi tulburarea care ne-a cuprins. Da-ne putere sa ne ridicam degraba si sa lepadam de la noi duhul întristarii şi al necredintei. Înmulteste-ne credinta, sporeste-ne dragostea, daruieste-ne rabdare si nadejde, ca la trecerea din aceasta viata sa putem gusta din bunatatile pe care le-ai pregatit alesilor Tai.Doamne, “Din nimic nu avem noi mai mult de câstigat decât din suferinţe si patimiri”, marturisea dumnezeiescul Ioan Gura de Aur împotriva celor care credeau ca pot merge pe calea mântuirii fara sa cunoasca poticnirile. Cum dar vom lepada noi calea cea strâmta, când duce la odihna vesnica? Cum vom parasi lupta, daca vrem sa primim nestricacioasa cununa?

Praznicul Inaltarii la cer a Domnului

2010-05-13T05:46:00.000-07:00

Numit in popor si (de la v. slav: Supasu = Mantuitorul), cade totdeauna in Joia saptamanii a sasea dupa Pasti, adica la 40 de zile dupa inviere, cand Domnul S-a inaltat la cer (vezi Marcu XVI, 19 ; Luca XXIV, 50 si Fapte I, 2-12). Este una dintre cele mai vechi sarbatori crestine, despre care amintesc Constitutiile Apostolice. Cea mai veche mentiune despre aceasta sarbatoare o gasim la Eusebiu al Cezareei, in opera lui Despre sarbatoarea Pastilor, compusa spre 332, dar aci se arata ca inaltarea era sarbatorita pe atunci in Orient nu in ziua a 40-a dupa Pasti, ci in a 50-a (odata cu Rusaliile), cum atesta si alte marturii din sec. IV, ca Egeria. , praznuita la inceput odata cu , punea astfel pecetea finala perioadei pascale a ; era un fel de otpust al marii solemnitati liturgice a Rascumpararii. In sec. IV, Sf. Ioan Gura de Aur ne-a lasat o frumoasa predica la aceasta sarbatoare, pe care el o numeste "cinstita si mare".
Asemenea cuvantari (autentice) ne-au mai ramas, din aceeasi vreme, de la sfintii Atanasie al Alexandriei si Grigore de Nissa. Pe la 380-385, pelerina apuseana Egeria aminteste de festivitatile din ziua a patruzecea dupa Pasti ; la Ierusalim insa acestea aveau loc in biserica Nasterii din Betleem, iar sarbatoarea inaltarii era praznuita la Cincizecime, adica in aceeasi zi cu Pogorarea Sfantului Duh. Spre sfarsitul secolului IV sau inceputul secolului V, sarbatoarea inaltarii s-a despartit de cea a Pogorarii Sfantului Duh, caci pe vremea Fericitului Augustin (+ 430), serbarea ei in ziua a 40-a dupa Pasti era generalizata peste tot in lumea crestina, alaturi de sarbatoarea invierii si cea a Pogorarii Sfantului Duh, fiind totodata considerata de origine apostolica. In sec. VI, Sf. Roman Melodul compune Condacul si Icosul sarbatorii, iar imnografii din secolele urmatoare (Sf. Ioan Damaschinul si Sf. Iosif Imnograful) compun canoanele din slujba inaltarii.O deosebita solemnitate a capatat aceasta sarbatoare mai ales de cand Sfanta imparateasa Elena, mama imparatului Constantin cel Mare, a ridicat pe muntele Eleonului sau al Maslinilor (de unde Mantuitorul S-a inaltat la cer) o vestita biserica (Eleona), in care inaltarea se praznuia cu mare fast si pompa, incepand de la miezul noptii, mai ales prin multimea luminilor aprinse ; azi biserica e in ruina, dar in ziua inaltarii se aduna inca acolo o multime de crestini, iar clerul diferitelor confesiuni savarseste Sfanta Liturghie pe altare portative. In unele parti, in aceeasi zi, crestinii se saluta cu formula "Hristos S-a inaltat". Slujba zilei se caracterizeaza prin aceea ca are legatura si cu invierea si cu Pogorarea Sfantului Duh. Astfel, dupa Evanghelia de la Utrenie se canta Invierea lui Hristos vazand..., iar Catavasiile sunt irmoasele Canonului de la Pogorarea Sfantului Duh, deoarece sarbatoarea Inaltarii nu are Catavasii proprii.

Iubeşte-ţi aproapele

2010-05-05T12:35:00.000-07:00

Luca X, 25-37 scrie:

25. Şi iată, un învăţător de lege s-a ridicat, ispitindu-L şi zicând: Învăţătorule, ce să fac ca să moştenesc viaţa de veci?

26. Iar Iisus a zis către el: Ce este scris în Lege? Cum citeşti?

27. Iar el, răspunzând, a zis: Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău şi din toată puterea ta şi din tot cugetul tău, iar pe aproapele tău ca pe tine însuţi.

28. Iar El i-a zis: Drept ai răspuns, fă aceasta şi vei trăi.

29. Dar el, voind să se îndrepteze pe sine, a zis către Iisus: Şi cine este aproapele meu?

30. Iar Iisus, răspunzând, a zis: Un om cobora de la Ierusalim la Ierihon, şi a căzut între tâlhari, care, după ce l-au dezbrăcat şi l-au rănit, au plecat, lăsându-l aproape mort.

31. Din întâmplare un preot cobora pe calea aceea şi, văzându-l, a trecut pe alături.

32. De asemenea şi un levit, ajungând în acel loc şi văzând, a trecut pe alături.

33. Iar un samarinean, mergând pe cale, a venit la el şi, văzându-l, i s-a făcut milă,

34. Şi, apropiindu-se, i-a legat rănile, turnând pe ele untdelemn şi vin, şi, punându-l pe dobitocul său, l-a dus la o casă de oaspeţi şi a purtat grijă de el.

35. Iar a doua zi, scoţând doi dinari i-a dat gazdei şi i-a zis: Ai grijă de el şi, ce vei mai cheltui, eu, când mă voi întoarce, îţi voi da.

36. Care din aceşti trei ţi se pare că a fost aproapele celui căzut între tâlhari?

37. Iar el a zis: Cel care a făcut milă cu el. Şi Iisus i-a zis: Mergi şi fă şi tu asemenea.

Până în 15 mai aveţi posibilitatea sa redirecţionaţi 2% din impozitul pe venit catre Fundaţia "Sfântul Ierarh Calinic". Nu costă nimic, dar faceţi un bine copiilor din familii cu posibilităţi materiale precare.

Formularul 230 – Cerere privind destinatia sumei reprezentând pâna la 2 % din impozitul anual. NU ESTE NECESAR SA TRECETI SUMA (2 %) DACA NU O CUNOASTETI.

Depuneti actele la Administratia Financiara. Puteti depune actele direct, personal, sau le puteti trimite prin posta (trimiterea recomandata va ofera si dovada ca ati facut aceasta depunere). Ca alternativa, puteti sa le depuneti la biroul Fundatiei.
Datele care trebuie completate pe Formularul 230:
1.Denumire entitate nonprofit: Fundatia "Sfântul Ierarh Calinic"
2.Cod de identificare fiscala: 13016963
3.Cont bancar (IBAN) al entitatii nonprofit: RO46 RZBR 0000 0600 0638 3620 (ron)
4.Raiffeisen Bank - Agentia Apusului, sector 6, Bucuresti
Informatii suplimentare privind sponsorizarea entitatilor nonprofit din impozitul pe venitul anual datorat puteti gasi pe site-ul Ministerului de Finante: http://www.mfinante.ro/ download CERERE PRIVIND DESTINATIA SUMEI REPREZENTAND PANA LA 2% DIN IMPOZITUL ANUAL