Predica la Schimbarea la Fata

"Doamne, bine este sa fim noi aici" (Matei 17, 4)
In fiecare an, la 6 august, praznuim una dintre cele mai mari sarbatori crestine - Schimbarea la Fata a Mantuitorului pe muntele Tabor.
Este cu adevarat mare acest Praznic, pentru ca acolo pe Tabor Mantuitorul insusi Si-a aratat, ca intr-o strafulgerare, slava Sa dumnezeiasca inaintea Apostolilor Sai. Pana acum, Sfintii Apostoli vazusera si se uimisera numai de minunile Lui, care erau mari si puternice, semne ale dumnezeirii Sale. Dar in sufletul lor ei il socoteau pe Mantuitorul tot ca pe un om - un mare Prooroc -, cel mai mare trimis al lui Dumnezeu in mijlocul oamenilor de pana atunci.
Insa, din cele petrecute pe Tabor cu prilejul Schimbarii la Fata, Sfintii Apostoli se conving pentru totdeauna ca marele lor invatator este nu numai un om al lui Dumnezeu, ci si Dumnezeu adevarat. Cele vazute si traite de ei pe muntele Tabor nu le vor uita niciodata. Ca timp, acest eveniment s-a petrecut in ultimul an al vietii pamantesti a Mantuitorului, cu cateva luni inainte de rastignirea Sa.
Dupa cum ne istorisesc primii trei Sfinti Evanghelisti - "Matei, Marcu si Luca - faptele s-au petrecut asa: Iisus venea inspre nordul Tarii Sfinte, Se indrepta catre Ierusalim si le vorbea pe cale despre Patimile, Moartea pe Cruce si Invierea Sa, care il asteptau in Ierusalim.
Ajungand in dreptul muntelui Tabor, a lasat la poalele muntelui ceata ucenicilor Sai si a luat cu Sine numai trei dintre dansii: pe Petru, Iacob si Ioan - ucenicii cei mai de nadejde, care vor fi martori si la rugaciunea Sa din gradina Ghetsimani. Ceilalti Apostoli raman la poalele muntelui, iar El impreuna cu cei trei urca pe munte, ca sa se roage.
Si, pe cand se ruga El, Apostolii ingreunati de somn tresar deodata la o priveliste nemaivazuta: chipul Mantuitorului s-a facut altul; fata Lui stralucea ca soarele, iar hainele Lui se facusera albe ca zapada - cum nu se poate nimic inalbi asa pe pamant. Lucru si mai neobisnuit: in aceasta lumina, doi barbati stau de vorba cu Iisus despre Patima si Moartea Sa in Ierusalim. Erau marii Prooroci ai Vechiului Testament, Moise si Ilie.
Ca iesit din fire, uimit si multumit de ceea ce vedea, Petru a zis catre Iisus: "Doamne, bine este sa fim noi aici; Daca voiesti, voi face aici trei colibe: Tie una, si lui Moise una si lui Ilie una" (Matei 17, 4) - nedandu-si seama de ceea ce spunea. Dar Petru inca nu ispravise bine de vorbit, cand ochii Apostolilor sunt martorii unei noi surprize - un nor de lumina ii invaluie si pe ei, iar din nor aud deodata un glas care zice: "Acesta este Fiul Meu Cel iubit, in Care am binevoit; pe Acesta ascultati-L" (Matei 17, 5). De spaima, ucenicii au cazut cu fetele la pamant. Dar Iisus s-a apropiat de ei si le-a zis: "Sculati-va, si nu va temeti" (Matei 17, 7). Cand au ridicat ochii, nu mai era decat Iisus singur. Si El le-a poruncit sa nu dezvaluie nimanui nimic din cele ce vazusera, pana dupa invierea Sa din morti. Asa ne este infatisat in Sfintele Evanghelii faptul Schimbarii la Fata a Mantuitorului.
Dar ne putem intreba:
- Ce inteles are acest eveniment pentru Sfintii Apostoli si pentru noi?
- Ce vrea Mantuitorul sa ne spuna noua, celor de astazi, prin acest eveniment?
De la inceput trebuie sa spunem ca Praznicul de astazi este mai intai de toate Praznicul luminii.
Lumina e Fata Domnului Iisus - luminand ca lumina soarelui; lumina sunt vesmintele Lui - ca stralucirea orbitoare a zapezii; lumina e insusi norul care-i invaluie pe toti - o lumina atat de neobisnuita, ca-i umple de fiori de spaima pe Apostoli, incat, de frica, ei cad cu fata la pamant.
Ce fel de lumina este aceasta? Lumina obisnuita, fizica? Sfantul Grigorie Palama si alti Sfinti Parinti ai Bisericii ne spun ca aceasta lumina este lumina cea neapropiata in care locuieste Dumnezeu. Este lumina in care Se imbraca El ca intr-un vesmant. Este lumina dragostei ceresti, este lumina slavei dumnezeiesti. Aceasta lumina a Schimbarii la Fata a Mantuitorului ii venea Lui nu dinafara, ci din dumnezeirea Sa. Iisus avea necontenit aceasta lumina in El insusi, dar, din iubire pentru noi, in timpul vietii Sale pamantesti Mantuitorul isi ascunde firea dumnezeiasca sub valul unui trup omenesc obisnuit. El o impiedica inadins sa se reverse in afara, pentru ca o astfel de lumina neintrerupta, care facea sa straluceasca fata si intreaga Persoana a Mantuitorului, ar fi orbit pe contemporanii Sai si ei nu s-ar fi putut apropia de El.
La Schimbarea la Fata insa, Mantuitorul a permis ascunsei Lui slave dumnezeiesti sa se reverse in toata stralucirea ei asupra Persoanei Sale. Inca o data trebuie spus ca lumina Mantuitorului de pe Tabor nu era o lumina de imprumut, venind din afara ci, dimpotriva, era o izbucnire ca de fulger din acea nemasurata dumnezeire pe care Mantuitorul o poseda integral si o tinea ascunsa. Acea minunata lumina facu pe Sfantul Apostol Petru sa spuna: "Doamne, bine este noua sa fim aici".
Pentru asemenea motive Schimbarea la Fata este considerata de crestinatate ca Praznicul luminii dumnezeiesti, revarsata in mod vizibil asupra lumii noastre pamantesti.
Ne intrebam iarasi: De ce aceasta manifestare din partea Mantuitorului?
Fireste, nu putem sti totul, dar din Sfintele Evanghelii aflam ca Schimbarea la Fata, ca timp, nu era departe de Patima, de Crucea si Moartea Mantuitorului pe Golgota. Stiind Domnul cele ce aveau sa se intample in Ghetsimani si pe Golgota si cunoscand omeneasca slabiciune, El le oferea acum celor trei Apostoli, si prin ei, celorlalti, dovada clara ca El nu era numai om adevarat, ci si Dumnezeu adevarat.
Astfel, prin izbucnirea dumnezeirii Lui ascunse, vrea sa le arate ca moartea Sa pe Cruce nu avea sa fie un final tragic, ci o cale spre inviere, ca Patima Lui era de fapt o Patima de buna voie si liber consimtita, din iubire pentru mantuirea oamenilor.
Stralucirea Fetei Mantuitorului era astfel supremul punct de sprijin necesar pentru a depasi marea incercare ce avea sa vina asupra Apostolilor. De fapt, de stralucirea acestui chip al Mantuitorului isi va aminti Petru dupa lepadarea de Hristos si va plange cu amar. De stralucirea acestui chip isi va fi adus aminte si Apostolul Ioan in credinciosia si statornicia lui neabatuta, cand I-a urmat lui Hristos pana la picioarele Crucii.
Lumina fetei Domnului aratata pe Tabor este o prevestire a chipului de fulger al Mantuitorului, inviat si preamarit - chip care avea sa-l cucereasca si pe Pavel cand se afla pe drumul Damascului, transformandu-l total, din cumplit prigonitor, in cel mai renumit Apostol.
In sfarsit, chipul ce a stralucit pe Tabor este o prefigurare a chipului cu care vom invia noi insine in ziua invierii de obste, pe chipul Mantuitorului aveau sa se indragosteasca de-a lungul istoriei toti purtatorii de Dumnezeu, parinti si frati din lume si din manastiri.
O ultima intrebare: Ce doreste Mantuitorul oare sa ne spuna celor de azi prin Schimbarea Lui la Fata?
In Scriptura, intervalul de timp de la invierea Mantuitorului si pana la Venirea din nou a Domnului in slava, la sfarsitul istoriei, este exact intervalul de timp in care traim noi, si este prezentat ca o perioada de transformare, de necontenita innoire a omului, a vietii si a lumii, prin slujirea dragostei fara margini intre oameni si prin energiile Duhului datator-de-viata.
In toata aceasta perioada, Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu cel inviat si preamarit, in numele Dumnezeirii intregi lucreaza necontenit in oameni si in lume, respectand dumnezeieste toata libertatea fapturilor Sale. Prin forta energiilor Duhului Sau, Iisus Hristos cel inviat si de-a pururea viu iradiaza necontenit pretutindeni, strabate, purifica si transforma, pe nesimtite parca, oameni si lucruri, tot ce exista, toata creatia Lui.
El vrea sa fie impreuna cu noi, prezent si activ in toate: "Iata Eu cu voi sunt in toate zilele, pana la sfarsitul veacului" (Matei 28, 20) - ne asigura El si adauga: "Unde sunt doi sau trei, adunati in numele Meu, acolo sunt si Eu in mijlocul lor" (Matei 18, 20).
Pentru El nu sunt porti inchise. Hristos poate patrunde peste tot, deci si in noi. Dar pentru ca respecta libertatea fiecaruia, asteapta ca noi insine sa ne limpezim si sa-I facem loc in viata noastra, in familia noastra, in societatea noastra.
Praznicul de astazi tocmai la aceasta ne cheama pe fiecare dintre noi: la o schimbare launtrica, la limpezire, la iluminare,la conformarea vietii noastre la voia cea sfanta a lui Dumnezeu, Care totdeauna vrea binele si fericirea noastra, a tuturor oamenilor.
Insusi cuvantul dumnezeiesc, care a rasunat astazi pe Tabor, la aceasta ne cheama, zicand: "Acesta este Fiul meu Cel iubit... pe Acesta sa-L ascultati" (Matei 17, 5). E ca si cum Dumnezeu-Tatal ne-ar zice: "Schimbati-va la fata din adanc, toti si toate, dupa exemplul Fiului Meu. Fiti blanzi si smeriti cu inima, ca El. Fiti ingaduitori unii cu altii, nu va urati si nu va dispretuiti unii pe altii, ci traiti in pace, in buna intelegere si in dragoste unii cu altii, ca niste frati buni, ca niste adevarati copii ai Mei, va zic Eu, Tatal vostru. Iubiti-va unii pe altii, iubiti-va cu fapta si cu adevarul, asa cum v-a invatat El, spre binele si fericirea voastra".
Ascultandu-L pe El si Implinindu-I porunca dragostei, va straluci si peste noi lumina cea pururea fiitoare a Fetei Lui. Sa nu uitam, frati crestini, ca Schimbarea la Fata a Mantuitorului incepe pe cand El se ruga. Si schimbarea noastra launtrica trebuie sa inceapa tot cu rugaciunea, cu ajutorul harului dumnezeiesc, pentru ca singuri, numai cu propriile noastre puteri, nu ne putem schimba.
De aceea, sa nu incetam a ne ruga lui Dumnezeu, Maicii Domnului si tuturor Puterilor ceresti, sa ne lumineze mintea, inima si viata cu lumina adevarului si a dragostei Dumnezeului nostru, ca sa putem birui si schimba tot ce-i rau in noi si in viata noastra de oameni, ca si in noi sa straluceasca lumina cea mai presus de orice lumina a faptelor bune, spre binele si spre bucuria semenilor nostri si spre slava Dumnezeului nostru. Amin!

Schimbarea la Fata

Schimbarea la Fata - numita in popor si Preobra-jenia sau Probojenia (denumirea slava a sarbatorii), la 6 august, e sar­batoarea schimbarii minunate la fata a lui Hristos, pe muntele Taborului, in fata ucenicilor Sai Petru, Ioan si Iacov (vezi Matei XVII, 1- 9 ; Marcu IX, 2 - 9 si Luca IX, 28 -36.
E o sarbatoare ceva mai noua decat celelalte praznice imparatesti. Se pare ca a fost la inceput aniversarea anuala a sfintirii bi­sericii zidite in sec. IV de Sf. Elena pe locul de pe muntele Taborului unde Domnul S-a schimbat la fata. Dupa unii, ea ar fi inlocuit o veche sarbatoare pagina a zeitei Diana. Atat in Rasarit cat si in Apus, serba­rea ei incepe a fi mentionata in documente din prima jumatate a secolu­lui V, de cand avem cuvantari festive in cinstea ei, de la patriarhul Proclu al Constantinopolului, patriarhul Chiril al Alexandriei si papa Leon cel Mare. O gasim indicata si intr-un calendar liturgic local al Ierusalimului din sec. VII, iar in sinaxarele constantinopolitane si in alte carti liturgice, manuscrise grecesti, apare pe la inceputul secolului VIII. In sec. VIII, Sf. Andrei Criteanul ne-a lasat o frumoasa predica festiva la aceasta sarbatoare. In tot cazul, sarbatoarea era generalizata in tot Rasaritul pana in sec. VIII, cand Sfintii Ioan Damaschinul si Cosma de Maiuma compun imne pentru slujba zilei.

In Apus sarbatoarea Schimbarii la fata, desi serbata sporadic inca de prin sec. VII, s-a generalizat mult mai tarziu, prin hotararea luata de papa Calist III de a consacra definitiv aceasta sarbatoare, drept multu­mire pentru biruinta castigata de ostile crestine asupra turcilor la Bel­grad, in anul 1456 (indicii despre serbarea ei sporadica in Apus gasim inca din sec. XII, cand mai era privita ca o inovatie).
In aceasta zi se aduc in biserici prinoase (pirga) din struguri, se binecuvinteaza si se impart (obicei crestin vechi, amintit in canonul 28 al Sinodului trulan). In unele parti (Biserica rusa) in aceasta zi se face in biserici si la cimitire pomenirea generala a mortilor si mai ales a eroilor morti pentru apararea patriei.

Socrate si zvonurile

Tineti minte aceasta filozofie/morala pentru data viitoare cand auziti un zvon, cred ca ar fi folositor. In Grecia antica Socrate(469-399 DC), era foarte mult laudat pentru intelepciunea lui. Intr-o zi, marele filozof s-a intalnit intamplator cu o cunostinta care alerga spre el agitat si care i-a spus: „Socrate, stii ce-am auzit tocmai acum, despre unul dintre studentii tai?” „Stai o clipa”, ii replica Socrate. „Inainte sa-mi spui, as vrea sa treci printr-un mic test. Se numeste Testul celor Trei.” „Trei?” „Asa este,” a continuat Socrate. „Inainte sa-mi vorbesti despre studentul meu, sa stam putin si sa testam ce ai de gand sa-mi spui. Primul test este cel al Adevarului. Esti absolut sigur ca ceea ce vrei sa-mi spui este adevarat?” „E-n regula,” zise Socrate. „Asadar, in realitate, tu nu stii daca este adevarat sau nu. Acum sa incercam testul al doilea, testul Binelui. Ceea ce vrei sa-mi spui despre studentul meu este ceva de bine?” „Nu, dimpotriva...” „Deci,” a continuat Socrate, „vrei sa-mi ceva rau despre el, cu toate ca nu esti sigur ca este adevarat?” Omul a dat din umeri, putin stanjenit. Socrate a continuat. „ Totusi mai poti trece testul, pentru ca exista a treia proba – filtrul Folosintei [daca e de folos]. Ceea ce vrei sa-mi spui despre studentul meu imi este de folos?” „Nu, nu chiar...” „Ei bine,” a conchis Socrate, „daca ceea ce vrei sa-mi spui nu este nici Adevarat, nici de Bine, nici macar de Folos, atunci de ce sa-mi mai spui? Omul era invins si s-a rusinat. Iata de ce Socrate a fost un mare filozof si era atat de mult respectat.

Despre omul necredincios

Necredinta este orbirea sufletului. Ea incepe sa se manifeste ca o pacla care se aseaza incetisor peste simturile sufletesti, impiedicandu-l pe acesta sa perceapa lucrarea lui Dumnezeu. Si, dupa o perioada, sufletul nu se mai intreaba nimic despre cele duhovnicesti, ci devine cu totul lumesc. Intr-adevar, cat de trist este ca sufletul, aceasta dimensiune ingereasca a omului, sa se preocupe de mancare si de bani. Cat trebuie sa se intristeze Dumnezeu de fiecare data cand omul ii perverteste lucrarea! Pricina de meditatie trebuie sa ne fie si cuvantul lui Hristos: "Fara Mine nu puteti face nimic"! Caci chiar si raul pe care il facem, il facem folosind puterile pe care ni le-a sadit in fire Dumnezeu-Cuvantul si pe care ar fi trebuit sa le folosim facand binele. Aceasta este deplina iubire a lui Hristos! Ca ne-a creat si ne-a dat chiar si libertatea de a i ne opune. Si astfel, sufletul orbit lucreaza lumeste cu puterile sale duhovnicesti. Necredinta face ca sufletului sa-i placa cele rele, caci pentru el lumea nu mai este un dar pe care trebuie sa-l transfigureze prin mantuirea sa; pentru omul necredincios, lumea este spatiul in care isi desfasoara existenta sa mica ce frizeaza absurdul. Credinta arvuneste lumea cea vesnica. Credinta ne face pe noi sa pregustam dulceata invesnicirii noastre in Hristos. Necredinta indeparteaza de om aceasta vesnicie. Omul necredincios nu ramane decat cu vremea, cu vremea in care e. El nu se mai misca inspre Dumnezeu si nu viaza prin El, ci omul necredincios este rob al timpului, al placerilor si durerilor veacului acestuia. Toti suferim insa, intr-o masura mai mare sau mai mica, de necredinta. Diferenta insa intre omul credincios si cel necredincios, din acest punct de vedere, este ca primul accepta tratamentul si se insanatoseste, in timp ce al doilea nu are incredere in medici si nu se trateaza, iar necredinta lui se manifesta ca un cancer. Daca sfantul este omul frumos, cu delicatete modelat de Mesterul Cel Desavarsit, omul necredincios este omul urat. Omul necredincios este plin de bube si despuiat. Intre cei duhovnicesti, el este pricina de mare mila; cum sa nu-ti fie mila de unul care nu doar ca e diform, dar este si orb si se crede Adonis? Aceasta este cea mai dureroasa realitate a omului necredincios: ca cei care au vedere duhovniceasca ii vad uratenia, dar el se crede frumos. Si este frumos, dar dupa standardele lumii acesteia, dupa unitatile de masura ale universului cazut. Dar, cu toata aceasta pacla asezata pe ochii sufletesti ai necredinciosului, din cand in cand razbat strafulgerari. Lumina lui Hristos este prea mare pentru a fi biruita, si ea "lumineaza pe tot omul ce vine in lume". Hristos invinge, acolo unde nimeni nu mai crede ca este posibil. Asa ca nadejdea nu trebuie sa ne paraseasca pentru niciunul dintre cei necredinciosi. Mai ales pentru cei care ne vrajmasesc, a caror sansa de salvare din adancul rautatii suntem noi, cei care putem arata ca exista si o altfel de lume, si o altfel de existenta decat cea supusa moralei indoielnice a veacului acestuia. Daca noi intoarcem spatele omului necredincios, pe drept vom fi judecati mai aspru decat aceia. Pentru ca ei sunt orbi, dar noi vedem. Chiar si asa pacatosi cum suntem, prin noi Hristos, daca voim, poate raspandi lumina Invierii Sale, lumina lumii celei noi. Pe drumul spre a deveni omul frumos, sa ne ingrijim, fratilor, de omul urat!

Smirna

Smirna, alaturi de tamaie, este tot o jertfa a naturii, adusa lui Dumnezeu prin omul dreptcredincios. Mirosul de smirna, cu mult mai fin si mai subtil decat cel de tamaie, mangaie pe tot omul ce sta in Biserica, asteptand cu evlavie odihna promisa de Mantuitorul Iisus Hristos. In slujbele Bisericii de Rasarit, totul se aduce inapoi Daruitorului, sunetul si culoarea, mirosul si gustul, lemnul, piatra si aurul. In slujbele crestinilor, acestia intorc toate Celui care le-a daruit mai intai. Cu totii am auzit de tamaie, insa nu si de smirna. Pe scurt, smirna este un produs superior tamaiei, avand o culoare galben inchis, uneori cu puncte albe, care are un miros deosebit de placut. Ca si tamaia, inca din vechime, smirna constituie unul din darurile pretioase care se puteau face cuiva.

Smirna este in traditia multor popoare crestine simbolul cuminteniei, infranarii si intelepciunii. Chiar in traditia romaneasca exista expresii de genul: "Sa stai cuminte smirna" sau "a tacut smirna", care ilustreaza foarte bine valentele psiho-spirituale cu care este investita aceasta rasina, adusa de pe taramurile pe care a pasit Mantuitorul Iisus, impreuna cu apostolii Sai. Rugaciunea rostita de preot, in momentul in care binecuvinteaza smirna, este binecunoscuta rugaciune rostita si la tamaie. Aceasta este atat de cuprinzatoare, incat am putea incepe si termina doar cu aceasta. "Tamaie iti aducem Tie, Hristoase, Dumnezeul nostru, intru miros de buna mireasma duhovniceasca, pe care primind-o in jertfelnicul Tau cel mai presus de ceruri, trimite-ne noua harul Preasfantului Tau Duh."

Ce este smirna ?

Smirna este o substanta rasinoasa, obtinuta prin aceeasi metoda ca si tamaia: crestarea unor arbusti exotici din Familia Stryaccea, numiti "Styrax Benzoin", "Styrax macrothyrsus", "Styrax paralleloneurus", "Styrax tokinozis". Pliniu compara arborele de smirna cu ienuparul, iar Discoride il asemana cu salcamul. Unii naturalisti numesc arborele care da smirna Balsamodendron Myrrha. Copaceii exotici din care iese smirna pot ajunge pana la inaltimea de 4-5 metri. Arbustul mai este raspandit in Sumatra, Java, Malaezia, Vietnam, Cambodgia, China, Thailanda. Styraxul cresti si in Siria si Palestina, in Arhipelagul Indonezian si Italia. Printre cele mai renumite zone de produs smirna se numara, inca si astazi, Yemenul si Etiopia.

La sfarsitul lui august, incep sa apara flori albe si verzi, iar in trunchiul arborelui se formeaza noduri. El este atunci incizat si, in urma acestei operatii, se va scurge o rasina galbena, care se va usca pe trunchiul arborelui. Se va inchide la culoare si va fi culeasa in timpul lunilor de vara. Ceea ce se scurge din coaja acestora se intareste, in contact cu aerul, devenind un produs tare cautat si scump, atat in cultul religios, cat si in industria farmaceutica si parfumerie. Cuvantul "smirna" isi trage originea dintr-un cuvant ebraic vechi, care inseamna "a fi amar". Potrivit acestui sens, smirna este cu adevarat o substanta tare amara, de altfel, ca mai toate rasinoasele. Avand initial o culoare galben deschisa, odata cu solidificarea acesteia, ea capata o culoare rosiatica-bruna. Prin ardere, smirna degaja un minunat miros, acesta continand multi vapori de acid benzoic, component cu actiune farmaceutica.

Smirna este mult apreciata si in industria farmaceutica. Smirna este antiinflamatoare a cailor respiratorii, cei ce se bucura de mirosul de smirna ajutandu-si, simultan, si trupul. Ea mai este folosita si ca produs cu proprietati antioxidante, antiseptice, astringente, sedative si expectorante. Afectiuni pentru care se recomanda: guturai, gripa, bronsita; oboseala, astenie; stari de neliniste, agitatie psihica, incapacitate de concentrare; indigestie, balonare; sensibilitate la raceli (infectii respiratorii); circulatie periferica deficitara (maini si picioare reci). Smirna si locul acesteia in cultul cresin Smirna este adesea pomenita in Sfanta Scriptura, cu precadere insa in Vechiul Testament. Dintre locurile in care este pomenita aceasta, le aducem ca marturie pe urmatoarele: "Cine-i acel ce din pustiu se-nalta ca o coloana fumeganda, amestec viu de smirna si tamaie, din arta facatorilor de mir?" (Cantarea Cantarilor 3, 6) "Apoi s-au asezat sa manance. Si daca si-au ridicat privirea, iata ca o caravana de ismailiti venea de la Galaad, avandu-si ei camilele incarcate cu tamaie si balsam si smirna, pe care mergeau sa le descarce in Egipt". (Facerea 37, 25) Iuda si Israelul faceau negot cu smirna si primeau in schimb grau, ceara, miere, untdelemn si balsam, dupa cum aflam din cartea lui Iezechiel (27,17). Sfantul Evanghelist Matei ne spune ca smirna, alaturi de aur si de tamaie, a fost unul din darurile pe care Magii l-au adus Mantuitorului la Nastere: "Si, intrand in casa, L-au vazut pe Prunc impreuna cu Maria, mama Sa; si cazand la pamant, I s-au inchinat; si deschizandu-si visteriile, I-au adus daruri: aur, tamaie si smirna." (Matei 2, 11). Nicodim a folosit smirna, amestecata fiind cu alte arome, la imbalsamarea trupului lui Iisus: "Si a venit si Nicodim, cel care venise la El mai inainte noaptea, aducand ca la 100 de litre de amestec de smirna si aloe." (Ioan 19, 39).

Smirna aduce aminte de jertfa curata pe care omul trebuie sa o aduca lui Dumnezeu. Omul trebuie sa moara lumii acesteia, pline de amaraciunea pacatelor, si sa devina duhovnicesc, spre a se inalta la Dumnezeu precum fumul cel binemirositor al smirnei. Alaturi de tamaie, smirna intra si ea in compozitia Sfantului si Marelui Mir.