Obiceiuri de Anul Nou

In nici o alta parte a tarii repertoriul Anului Nou nu cunoaste o atat de mare varietate si bogatie de manifestari folclorice ca in Bucovina. Transmise pe cale orala din generatie in generatie, intr-o permanenta schimbare si innoire, atat ca functie cat si ca mod de realizare artistica, obiceiurile traditionale bucovinene legate de Anul Nou au ajuns pana in zilele noastre ca niste spectacole grandioase care concentreaza, ca si in trecut, atentia intregii colectivitati.
La cumpana dintre ani, in satele Bucovinei te intampina o atmosfera unica, de intensa traire emotionala care, de cele mai multe ori, reflecta o realitate cotidiana, legand punti nevazute intre om si cosmos, intre om si mediul inconjurator, intre om si semenii sai.
In acest mirific colt de tara, Anul Nou este sarbatorit pe mai multe planuri, datinile si obiceiurile specifice momentului derulandu-se atat in intimitatea casei cat si in spatii deschise, in centrul satelor.
Anul Nou este socotit a fi unul dintre cele mai favorabile momente pentru prognozarea vremii sau a recoltelor viitoare. Bucovinenii apreciau lunile ploioase sau perioadele de seceta pe baza unui asa - numit calendar din foi de ceapa. La intocmirea acestuia se proceda astfel: in noaptea de ajun se taiau parti egale dintr-o ceapa, cojile astfel obtinute fiind botezate cu numele lunilor din an. Urma punerea sarii pisate in cantitati egale in fiecare coaja si asezarea acestora in rand, ca in succesiunea lunilor din an, pe masa sau pe vatra sobei. Aprecierea lunilor ploioase se facea in dimineata de 1 ianuarie dupa cantitatea de apa acumulata in cupele foilor de ceapa.
Tot in noaptea din ajunul Anului Nou se facea si calendarul din carbuni pentru aprecierea rodului la culturile din anul viitor. Pentru aceasta se alegeau carbuni aprinsi, egali ca marime, proveniti din aceeasi esenta lemnoasa, cate unul pentru fiecare cultura ce urma a fi semanata in anul care incepea (grau, porumb, sfecla, mazare, cartofi etc). Carbunii, botezati cu numele plantelor, erau pusi pe marginea vetrei sau pe o tava si erau lasati pana a doua zi (1 ianuarie). Prognozarea culturii se baza pe principiul echivalentei, cantitatea de cenusa rezultata in urma arderii complete si a stingerii carbunilor indicand rodul recoltei. In functie de aceasta, se decidea care dintre culturi vor fi semanate in cantitati mai mari in primavara urmatoare.
Tot in intimitatea locuintei, care devenea un fel de altar sacru, un spatiu de maxima concentrare spirituala, un "axis mundi", se savarseau si alte practici magice specifice pentru acest moment festiv al anului. Astfel, durata vietii si a norocului fiecaruia dintre membrii familiei erau prognozate cu ajutorul lingurilor insirate de-a lungul peretilor, fiecare lingura de lemn capatand numele unui membru al familiei. In dimineata Anului Nou, daca vreo lingura era cazuta pe podea se credea ca persoana al carei nume il purta va avea parte de un an sumbru sau va muri.
In satele unde s-au statornicit bejenari ardeleni (peste 50 de sate), in noaptea de ajun se organiza Vergelul feciorilor si al fetelor, ceremonial nocturn de aflare a ursitei si a norocului. Pentru buna desfasurare a Vergelului, cu mult timp inaintea Anului Nou, tinerii alegeau o casa si un colcer ce avea responsabilitatea de a conduce si a organiza cat mai bine petrecerea. La casa aleasa, colcerul avea grija sa pregateasca un vas mare cu apa (un ciubar), nuiaua pentru "vergeluit", precum si un butoi cu bautura. in noaptea din ajunul Anului Nou, la un semnal sonor dat prin bucium sau prin impuscaturi, tinerii se adunau la casa stabilita si anuntata din timp. Aici, dupa o mica petrecere, incepea Vergelul propriu-zis. Fetele si baietii isi aruncau pe masa cate un obiect personal (nasture, pieptene, foarfece, cutit etc.) care era aruncat in vasul cu apa neinceputa iar vergelatorul, un barbat istet si bun improvizator, ascuns sub un cearsaf, amesteca obiectele din vas, invocand divinitatea pentru a le darui tinerilor noroc si belsug in viata. Vergelatorul scotea, pe rand, cate un obiect pentru care sorocea. De multe ori, prezicerea in fata obiectului scos din apa era presarata cu glume, inveselind astfel atmosfera. Ceremonialul Vergelului continua apoi cu o petrecere cu joc, mancare si bautura din abundenta, un revelion in toata regula. In satele dornene se obisnuia, pana prin anii '50, sa se organizeze vergelul fetelor separat de cel al baietilor, dar ambele manifestari aveau aceeasi substanta, cu acte de divinatie intr-o noapte de renovare a timpului. Aceasta manifestare ritualica mai putea fi intalnita, cu ani in urma, in forma descrisa mai sus, in localitatile montane, din zona etnografica Dorna (Poiana Stampei, Dorna Arini, Dorna Candreni, Saru Dornei, Panaci), localitati invecinate cu zona Bistritei, de unde isi trage obarsia.
Dar ceea ce aduce o nota distinctiva Bucovinei fata de alte tinuturi romanesti, la pragul de trecere dintre ani, sunt uraturile si jocurile cu masti, concentrate in obiceiuri care si-au pastrat farmecul si prospetimea de-a lungul anilor.
Bucovinenii, ca dealtfel toti romanii, si-au dorit din totdeauna holde bogate. Aceasta dorinta transpare in cunoscutul Plugusor, datina prin excelenta agrara, si este evidentiata de recuzita plugusorului (plug, bici, clopote, buhai), de elementele din scenariu (marcarea in mod simbolic a unei brazde) dar mai ales de textul literar, care nu este altceva decat o descriere hiperbolizata, cu ecouri mitice, a unei agriculturi ideale. Plugusorul este pornit de catre copii care, in preajma amiezei, in ziua de 31 decembrie, incep a umbla pe la case, rostind uraturi de bun augur si primind in schimb daruri, unele cu caracter simbolic, colaci, fructe sau bani.
Noaptea, alaiul plugusorului este amplificat de cetele de feciori care umbla pe la casele unde sunt fete de maritat sau pe la rude.
Odata cu seara, parada mascatilor, desfasurata initial in fata multimii adunate in centrul satului, se transfera pe la casele gospodarilor. Imbracati in costume de o inegalabila fantezie, intruchipand cele mai bizare creaturi mitologice, mascatii, insotiti de muzicanti si numerosi curiosi, incep a umple ulitele satelor, starnind larma si facand fel de fel de ghidusii. Mijloacele de expresie, ingeniozitatea solutiilor plastice folosite de creatorii vestimentatiei ceremoniale, originalitatea compozitiilor adoptate de ei au cunoscut de-a lungul anilor o evolutie spectaculoasa.
Specific majoritatii localitatilor bucovinene este reunirea tuturor personajelor mascate in cete mari ce poarta diverse denumiri locale: malanca, partie, banda, turca sau ceata. De obicei, conducatorul fiecarei cete este un fecior frumos, numit calfa sau turc, cunoscut in comunitate ca avand o conduita morala ireprosabila. El este intotdeauna imbracat intr-un costum taranesc traditional iar ca semn al rangului ceremonial pe care il detine, poarta pe cap o caciula impodobita cu siraguri de margele si panglici multicolore, iar in mana are un baston ferecat cu alama si cositor. In timpul jocului calfa comanda, pe rand, intrarile si iesirile fiecarui personaj sau grup de personaje. In cadrul cetelor de mascati intra grupuri de "urati" si de "frumosi", ce au rolul de a intretine o atmosfera exuberanta. "Uratilor" le revine misiunea de a face jonglerii dintre cele mai nastrusnice: se dau peste cap, fugaresc fetele si copiii, ung asistenta cu funingine, se vara pe sub paturi si mese, se urca prin copaci, pe case si pe sobe, scot animalele din grajduri etc. Tot din acest grup mai fac parte "negustorii" si "caldararii" care isi disputa permanent cate ceva, dialogul lor fiind plin de o suculenta ironie.
Intre jocurile cu masti din Bucovina, un loc aparte il ocupa jocurile caprei, ursului, caiutilor si cerbului.
Jocul caprei se integreaza in mod armonios in cortegiul amplu al obiceiurilor legate de sarbatorile de peste an. Acest animal a intruchipat in societatile ancestrale personificarea prolificitatii zoologice si fertilitatii telurice. Capra, ca personaj mito-zoomorf, cunoscuta in toate asezarile bucovinene, isi subordoneaza de cele mai multe ori, in timpul desfasurarii jocului, toate celelalte personaje. In unele sate, jocul acestui animal apare sub forma unor cete de mai multe capre (Ostra) iar in altele animalul este singur, insotit doar de cioban, mos si baba.
Masca costumului de capra este constituita dintr-un cap de capra, sculptat in lemn, avand maxilarul inferior mobil pentru a fi tras cu o sfoara si a clampani in timpul dansului. Capul este incadrat de doua cornite impodobite cu oglinzi, panglici multicolore, hurmuz si flori si este fixat intr-un bat-suport care se sprijina pe pamant. Persoana care joaca capra este acoperita cu o tesatura (scoarta sau laicer) peste care sunt cusute naframe sau panglici de matase, puse in diagonal, traditional, capra era imbracata in stuf, aspect intalnit si astazi in unele sate (Veresti, Siminicea, Serbauti, Siret).
Jocul caprei se deruleaza pe un fundal muzical, "ca la capra", melodie interpretata de catre un fluieras iar ciobanul sau mosul rostesc strigaturile pline de haz. In timpul jocului pot fi surprinse mai multe faze succesive: capra simuleaza ca se urca in copac, apoi se imbolnaveste si moare, cazand la pamant, moment in care ciobanul intra in panica, urmand un dialog straniu cu animalul. In cele din urma capra reinvie spre bucuria tuturor, glumele si ghidusiile animalului reluandu-si cursul.
Prin aspect si infatisare, capra jucata la Anul Nou este un animal simbol, o fiinta fantastica plina de maretie. Obiceiul si-a pierdut pe parcurs incarcatura sa mitica, avand astazi doar aspect de divertisment.
Jocul ursului, o prezenta la fel de agreata in obiceiurile de Anul Nou in intreg spatiul romanesc dar mai ales in Bucovina, se practica si astazi in majoritatea satelor. Cultul ursului este mostenit de la geto-daci, care il considerau un animal sacru. Pregatirea mastii-costum de urs pentru carnavalul de Anul Nou se bucura de o mare atentie. In unele parti, forma capului de urs se obtine intinzand o piele de vitel sau de miel peste o galeata metalica, in timp ce in alte sate pielea se intinde pe un suport metalic, in asa fel incat reda fizionomia animalului. De la gat in jos, corpul celui care se mascheaza este acoperit cu o blana de oaie sau cu un cojoc lung, intors pe dos.Candva, corpul mascatului era acoperit cu o blana veritabila de urs, aspect intalnit foarte rar in zilele noastre. In partile Humorului s-a pastrat obiceiul ursului de paie, care este cea mai arhaica forma de figurare a animalului in cadrul obiceiurilor calendaristice. Pentru obtinerea acestui costum, se rasucesc franghii din paie de ovaz, lungi de aproximativ 40 m care, in dimineata ajunului de An Nou, sunt cusute pe hainele purtatorului, acesta ramanand astfel echipat pe toata durata purtarii costumatiei. In trecut, se obisnuia ca dezbracarea mascatului sa se faca in mod ritualic, costumul de paie fiind ars in fata asistentei.
Se pare ca ursul era venerat in Bucovina mai mult decat in orice alta parte a Romaniei. Paradoxal, jocul ursului este practicat mai mult in zonele colinare si de campie si mai putin in cele montane. Cei mai spectaculosi ursi de Anul Nou ii intalnim in Bosanci, Udesti, Chiliseni, Stirbat, Poieni, Boroaia si in zona Campulungului, in special la Sadova si la Fundu Moldovei. Jocul ursului este cel mai spectaculos dintre toate jocurile cu masti intalnite in cetele bucovinene. In desfasurarea jocului ritual al ursului, etalare de forta, vitalitate si dibacie, pot fi percepute si astazi secvente care reliefeaza credintele referitoare la acest animal, simbol al regenerarii vegetatiei. Astfel, rostogolirea ursilor in cerc, batutul si moartea ursului, apoi invierea miraculoasa ca si urcarea acestuia pe bata (toiag), redau in chip metaforic succesiunea anotimpurilor care, candva, stateau sub semnul acestui animal, capabil sa invinga iama si sa vesteasca primavara.
Ursii, constituiti in cete speciale de cate 10-15 personaje sau inclusi in grupurile complexe cu mai multe personaje, joaca la comanda ursarilor, tineri chipesi, imbracati in vesminte colorate, care imprima ritmul jocului cu ajutorul unor tobe (ciururi). Dupa executarea numerelor din timpul dansului, ursii se misca independent, simuland viata lor libera in mijlocul naturii, se iau la tranta, fac tumbe, simuleaza chiar atacul asupra persoanelor din asistenta. Datorita popularitatii sale, in ultimii ani au inceput sa apara in sate, alaturi de cete precis constituite, si grupuri mai mici de ursi (3-6 personaje), care se bucura de multa admiratie si contribuie la amplificarea obiceiul.
Calul este o alta intruchipare plastica a unor simboluri mitice din traditia bucovineana. Jocul calului este o reminiscenta a cultului cailor practicat la solstitiul de iarna, la echinoctiul de primavara precum si la solstitiul de vara.
Ca joc de Anul Nou, calutii (caiutii) au o larga raspandire in satele din Bucovina, mai vestiti fiind dansatorii - caiuti din Dolhesti, Zvoristea, Zamostea, Hartop si Fantanele, care impresioneaza prin fast si eleganta, dar caiutii pot fi intalniti aproape in majoritatea satelor.
In credintele arhaice, calul avea o functie apotropaica, de protejare a gospodariilor si a bisericilor de spiritele rele. In cadrul obiceiurilor traditionale de Anul Nou, jocul calului (caiutilor) este practicat si astazi nu pentru semnificatiile simbolice, uitate de demult, ci mai ales pentru spectaculozitatea dansului interpretat de purtatorii mascoidelor. De aceea tinerii alesi pentru grupurile de caiuti trebuie sa fie excelenti dansatori, exprimand prin joc vitalitatea si forta exuberanta a tineretii.
In Bucovina, mascoida de cal cunoaste mai multe variante plastice. Cel mai adesea jucatorii de caiuti sunt echipati cu capete de cal, lucrate din lemn si imbracate in panza rosie, alba sau neagra, la care se adauga si alte elemente ornamentale (oglinzi, peteala, canafi, mirt, panglici). Pentru a fi purtat in timpul jocului, capul de cal este fixat intr-un suport de lemn, de obicei o covata gaurita la mijloc sau doua vesce de sita, care se acopera cu un covor sau o fustanela din panza alba sau colorata. Peste aceste tesaturi se cos elemente decorative (batiste, stergare, panglici etc).
Tinerii care joaca caiutii se dezlantuie in cerc sau se desfasoara liniar si radial, fata in fata, simuland o sarja de cavalerie, sub comanda unui capitan sau vataf. Sunt sate in care, asemanator alaiului caprei si ursului se intalneste alaiul calului insotit de turc, baba, mosneag si negustor. Uneori caiutii sunt grupati in cete de sine statatoare conduse numai de un capitan. Dar sunt si cazuri in care caiutii, mai putini la numar, sunt inclusi in cete mari si sunt subordonati altor personaje, ei avand, in acest caz, un rol secundar.
Cerbul simboliza, in mitologia populara romaneasca, puritatea si dreptatea iar la vechii traci era simbolul soarelui. In cadrul obiceiurilor de Anul Nou, impresioneaza fastuozitatea personajului. Asemanator mastii de capra, masca de cerb se compune tot din cap sculptat in lemn, ce are un maxilar mobil (clampanitor), si trup realizat dintr-un covor sau laicer, ornate cu naframe. La prima vedere te impresioneaza aspectul general al acestui personaj, cu herbul mastii (alcatuirea coamelor) si impodobirea capului cu diverse materiale stralucitoare. In sate exista unii oameni specializati in impodobirea cerbului, iar altii in jocul acestui animal.
Jocul cerbului este structurat dupa modelul caprei, cu o pantomima exuberanta si plina de virtuozitate. Cerbul este inconjurat de "mosnegi si babe", de muzicanti si dansatori fara masca, imbracati in frumoase costume populare. In majoritatea satelor bucovinene, cerbul apare ca o ceata individuala, nefiind contaminat cu alte personaje zoomorfe mascate. Cele mai frumoase obiceiuri ale cerbului pot fi intalnite in satele Fundu Moldovei, Baia, Casvana, Valea Moldovei. Satul Corlata exceleaza atat prin fastuozitatea acestui personaj, prin eleganta jocului si, mai ales, prin colindul de cerb, cea mai veche forma de astfel de colind din intreg spatiul bucovinean.
O alta categorie de masti prezenta in obiceiurile de Anul Nou este aceea a uratilor antropomorfizati, masti ce scot in evidenta ceea ce este mai neplacut si mai dizgratios in firea umana. Sub jocul acestor masti se poate exprima liber si in mod lesnicios tot ceea ce nu se poate face in cotidian. Din aceste categorii de masti fac parte cele ce reprezinta vechiul cult al mosilor si stramosilor (masti de babe si mosnegi), masti sociale, masti cu caracter etnic (masti de turc, jidan, armean, grec, tigan), masti cu caracter profesional (vrajitor, doctor, felcer, negustor). Sub raport plastic, mastile antropomorfe ale uratilor si-au pastrat continutul ideatic nealterat fie in jocul personajelor zoomorfizate, fie in jocul mosilor si al babelor, fie in simple alaiuri neorganizate de mascati. Prin intermediul mastii de cap si al costumatiei sunt evidentiate, intr-o maniera specifica, originala si expresiv-caricaturala, cele mai urate si mai respingatoare racile ale caracterului uman. Elementele definitorii ale fizionomiei - ochii, nasul, gura, urechile si parul - sunt ingenios metamorfozate pentru a intruchipa batranetea, identitatea etnica, specificul profesiunii si, nu in ultimul rand, moartea si dracii.
Daca mosii si babele sunt o reflectare a cultului inaintasilor, celelalte masti de urati apar ca reprezentari din alte timpuri istorice, vazute in diverse ipostaze. Jidanii, ca grup de mascati, se intalnesc in toate cetele, ei jucand rolul de negustori lipsiti de scrupule. Padurarii apar in compania cerbilor, dracul si moartea ameninta si raspandesc groaza in jurul lor, doctorii incearca sa "vindece" cu un instrument improvizat, perceptorii, cu registre mari in mana, cauta sa incaseze sumele datornicilor etc. In timpul deplasarilor prin sat, "uratii" formeaza grupuri independente care au rolul de a capacita asistenta si de a crea buna dispozitie.
In contrast cu "uratii", in obiceiurile de Anul Nou, apar grupurile de "frumosi". Sub acest nume sunt identificate costumatiile ceremoniale de tipul "imparat", "ministru", "general", "jandarm", "bunghier" si "irod". Facem cuvenita precizare ca cetele de "frumosi" apar ceva mai tarziu in contextul obiceiurilor de Anul Nou, unii dintre ei fiind o forma locala de protest impotriva ocupantilor austrieci. "Frumosii" nu apar in intreg spatiul etno-cultural bucovinean ci numai intr-un numar restrans de localitati (Campulung, Liteni-Moara, Bosanci, Rusi-Manastioara, Udesti, Arbore, Scheia etc).
Bucovinei ii sunt specifice si alte grupuri de frumosi asa cum sunt cazacii, arnautii, damele precum si personajele ce apartin teatrului popular: jienii, codrenii, bujorii, darienii, terintienii etc.
Costumele ce reprezinta rangurile de imparati, ministri, generali sau jandarmi sunt confectionate din uniforme militare sau de tip CFR, peste care sunt aplicate numeroase siruri de decoratii, intercalate cu benzi decorative, franjuri si epoleti originali sau de carton. Insemnul distinctiv al unora dintre acesti frumosi il constituie "ceacurile" (coifurile) lucrate din pene, vopsite in functie de rangul personajului.
Bungherii (numele vine de la numerosii nasturi metalici cusuti pe curele) au o costumatie asemanatoare cu cea a imparatilor, purtand tot uniforme militare, si au ca semn distinctiv diagonale realizate din curele cu "bumbi" (curele ce pot avea pana la 300 de nasturi), fixate pe torace asemanator unei platose. Pe cap poarta ceacuri din pene, coifuri de hartie creponata sau caciuli negre ornate cu brauri de margele.
Tinerii costumati in "frumosi" trebuie sa provina din familii de gospodari cu o buna reputatie in sat, sa aiba un comportament exemplar, un fizic placut si sa fie dansatori de exceptie.
In cadrul obiceiurilor de Anul Nou, "frumosii" apar ca nuclee distincte ale cetelor sau ca grupuri de sine statatoare. In momentele prestabilite din evolutia spectacolului, "frumosii" executa dansuri specifice zonei sau dansuri care se joaca doar de Anul Nou, asa cum sunt cele numite "Craizar" sau "Ca la Craizar", ce fac aluzie la fostii demnitari militara austrieci.
La hotarul dintre cele doua categorii de personaje mascate, "uratii" si "frumosii", si-a facut aparitia "nunta", moment de sine statator in derularea obiceiurilor de Anul Nou, conceput in spiritul structurilor ceremoniale consacrate.
Aceasta manifestare este o abordare caricaturala, plina de umor si de ironie, a nuntii traditionale din Bucovina. Alaiul de nunta reuneste toate rangurile ceremoniale: mire si mireasa, nanasul si nanasa, vatajeii, drustele, cuscrii si nuntasii. Costumatia sau mastile participantilor evidentiaza defectele fiecarui personaj: mirele este un fecior mic si gras, uneori cocosat sau schiop, mireasa este inalta si subtire, contrastand vizibil cu viitorul sot, vatajeii si drustele ridiculizeaza defecte ale caracterului uman, nanasii isi indeplinesc pe dos atributiile, fiecare dintre ei facand ceea ce trebuia sa faca celalalt. Intregul spectacol este conceput pentru a binedispune asistenta si pentru a crea o atmosfera relaxanta.
Jocurilor cu masti din Bucovina li se asociaza si trupele de teatru popular, organizate in cete ce poarta numele unor eroi locali (Darie, Dobos, Furtuna, Coroi) sau chiar ale unor eroi cunoscuti in alte zone (Gruia, Novac, Jianu, Bujor, Terente). Intr-un spectacol conceput simplu, cu un text adecvat momentului prezentat si o vestimentatie specifica epocii, "actorii" rememoreaza aspecte din trecutul istoric al Bucovinei. Teatrul popular de Anul Nou este o aparitie recenta, el fiind o replica la spectacolul papusarilor ce colindau, alta data, satele bucovinene.
Berea
In perioada cuprinsa intre Craciun si Anul Nou, in satele in care s-au statornicit bejenarii ardeleni, dar mai ales in satele din vecinatatea orasului Gura Humorului, avea loc, pana de curand, o petrecere comunitara cunoscuta sub denumirea de "Bere" sau "La bere". De multe ori acest tip de petrecere se prelungea si dupa Anul Nou, pana a treia zi de Boboteaza, sau avea loc numai in zilele Bobotezei. Locul de desfasurare era anuntat din timp de catre flacaii care organizau petrecerea. Acestia isi alegeau un conducator, numit colcer sau colacar, caruia ii revenea intreaga responsabilitate pentru buna pregatire si desfasurare a "berii". In satele mai mari aveau loc doua astfel de petreceri, numite "berea de sus" si "berea de jos".
Baietii din colectivul de organizare se ocupau de tocmirea muzicii, de colectarea bauturii si de invitarea fetelor iar acestea din urma aduceau mancarea si prajiturile (carnati, friptura de porc, sarmale etc). Fetele despre care se stia ca nu primisera colindatori sau uratori nu erau invitate sau primite la "bere". Baietii inchiriau pentru petrecere o casa mai mare, de obicei a unui gospodar fruntas dar, in ultimii ani ai existentei sale, "berea" avea loc la caminul cultural, in localul scolii si, uneori, la carciuma satului.
Fetele, imbracate intr-o tinuta deosebita, veneau insotite de mame sau, daca aceasta era decedata, de o sora mai mare sau o alta ruda apropiata. Cele care veneau neinsotite la "bere" erau prost vazute in lumea satului, ele fiind considerate de o moralitate indoielnica. Fetele erau intampinate de catre calfa si ceilalti feciori, erau invitate in casa si erau servite cu bautura. La un moment dat, ele erau invitate la dansul cel mare care se desfasura in fata casei, in vazul multimii. Fetele ieseau in curte, in lant, tinandu-se de mana.
"Berea" era unul dintre momentele in care se scoteau pentru prima data fetele la joc, ele fiind consacrate si integrate, in acest mod, in colectivitate.
Fetele care urmau a fi scoase la joc aduceau de acasa un "strut" - bat impodobit cu mirt, muscate si panglici colorate - pe care il dadeau, la sosire, calfei, in momentul in care se iesea afara, in cadrul unui ceremonial special, calfa inmana struturile catre feciorii care trebuiau sa consacre, prin dans, statutul de fete de maritat al tinerelor sosite la petrecere. Urma dansul si, dupa mai multe jocuri "in doi", se executa o suita de douasprezece jocuri (batraneasca, ursareasca, patrunjelul, rata, coasa, arcanul etc), fiecare joc fiind consacrat unei luni din an sau, in unele cazuri, se dansau suite de cate patru jocuri pentru fiecare anotimp. In pauza jocului, tinerii se infruptau din bunatatile culinare aduse de fete si din bautura special pregatita. Uneori, daca timpul permitea, se aducea si un butoi cu bere.
"Berea" era un prilej de apreciere a comportamentului fiecarui flacau, motiv pentru care tinerii se fereau sa faca abuz de bautura si sa aiba un comportament necivilizat, dar era si ocazia in care se apreciau calitatile de gospodina a tinerelor fete, in functie de preparatele aduse la petrecere.
Catre seara, jocul se termina iar fetele se indreptau catre casele lor, insotite de catre mame sau chiar de catre flacai. Petrecerea continua intre flacai si tatii fetelor, care se intretineau la un pahar de bautura pana tarziu in noapte.
"Berea" era, candva, un bun prilej de petrecere a timpului intre Craciun si Boboteaza, dupa o lunga perioada de post si interdictii (15 noiembrie - 24 decembrie) si, in egala masura, era prilej de cunoastere intre tineri, acesta fiind momentul de la care se pornea in inchegarea a numeroase casatorii

27 Decembrie - Sfantul Arhidiacon Stefan, Intaiul Mucenic

Sf. Arhidiacon Stefan era evreu de neam si a trait in Ierusalim. Sf. Apostoli au ales 7 barbati tari in credinta pentru a fi diaconi ? slujitori la adunarile primilor crestini. Stefan era cel mai de seama dintre acestia. Prigonit de evrei si acuzat ca huleste si strica Legea, el a aratat, cu dovezi din Scripturi, ca Legea se implineste prin Hristos, Mesia cel anuntat de profeti. Scos afara din cetate, Sf. Arhidiacon Stefan a fost lapidat (ucis cu pietre) in anul 33, deschizand lungul sir al mucenicilor (martirilor) crestini. In Faptele Apostolilor s-au consemnat cuvantarea si martirajul sau (cap. 7). In pragul lapidarii, el a avut vedenia cerurilor deschise si a Fiului Omului stand de-a dreapta lui Dumnezeu. Iar cand pietrele il covarseau, el a strigat cu glas mare: "Doamne, Iisuse, primeste duhul meu!", pentru ca apoi, cazut in genunchi, sa-si dea duhul zicand: "Doamne, nu le socoti lor pacatul acesta!".

Rugaciune

Sfinte mare mucenice al lui Hristos Stefane, cel ce ai proslavit pe Dumnezeu intru madularele tale cele mucenicesti, nu ne trece cu vederea pe noi, cei cuprinsi de nevoi si ispite; ci te roaga pentru noi Preamilostivului Dumnezeu ca sa impace lumea, si sa departeze de la noi pe tot vrajmasul cel pornit asupra noastra, prin mania lui Dumnezeu pentru pacatele noastre.Roaga-te, sfinte al lui Dumnezeu cu aceeasi caldura cu care te-ai rugat pentru ucigasii tai; roaga-te sa departeze de la noi furia celor fara de Dumnezeu si sa ne apere pe noi, poporul Sau cel nou ales, ca prin rugaciunile tale fiind mantuiti, sa laudam bunatatea lui Dumnezeu cea nespusa si pe tine sa te marim in vecii vecilor. Amin!

Craciunul - Nasterea Domnului

Cel dintai praznic imparatesc cu data fixa, in ordinea fireasca (cronologica) a vietii Mantuitorului, este Nasterea, numita in popor si Craciunul, la 25 decembrie, este sarbatoarea anuala a nasterii cu trup a Domnului nostru Iisus Hristos (vezi Luca II, .1-21). Pare a fi cea dintai sarbatoare specific crestina, dintre cele ale Mantuitorului, desi nu este tot atat de veche ca Pastile sau Rusaliile, a caror origine - precum am vazut - sta in legatura cu sarbatorile iudaice corespunzatoare.
a) In mentalitatea crestina primitiva, mostenita de la lumea veche, accentul se punea pe ziua mortii si a invierii divinitatilor adorate, iar nu pe ziua nasterii lor. De aceea, cultul Mantuitorului in Biserica primara era concentrat mai tot in jurul mortii si al invierii Sale. Calendarele crestine pastreaza de asemenea in amintirea posteritatii, nu datele nasterii mucenicilor si ale Sfintilor, ci datele mortii lor. De aceea, Nasterea Domnului este considerata in general ca o sarbatoare de origine mai noua decat Pastile. Vechimea ei se poate urmari retrospectiv in documente pana pe la sfarsitul secolului III, cand - dupa o traditie consemnata de istoricul bizantin Nichifor Calist - pe timpul prigoanei lui Diocletian si Maximian, o mare multime de crestini au pierit arsi de vii intr-o biserica din Nicomidia, in care ei se adunasera sa praznuiasca ziua Nasterii Domnului.
b) Desi sarbatorita in toata lumea crestina, totusi, la inceput era deosebire intre crestinii din Apus si cei din Rasarit, in ceea ce priveste data acestei sarbatori. Astfel, in Apus, cel putin de prin sec. III, Nasterea Domnului se serba, ca si azi, la 25 decembrie, potrivit unei vechi traditii, dupa care recensamantul lui Cezar August, in timpul caruia Sf. evanghelist Luca ne spune ca s-a intamplat Nasterea Domnului (Luca II, 1 ), a avut loc la 25 decembrie 754 ab Urbe condita (de la fundarea Romei). Dupa Sf. Ioan Gura de Aur, traditia aceasta este foarte veche la Roma si acolo, spune el, Nasterea Domnului s-ar fi serbat de la inceput la 25 decembrie. Cam acelasi lucru afirma, putin mai tarziu, si Fericitul Ieronim, intr-o cuvantare tinuta de el la Ierusalim, in ziua de 25 decembrie; convingerea ca in aceasta zi S-a nascut Hristos, spune el, este veche si universala.
De asemenea, dupa Fericitul Augustin, consensul Bisericii fixeaza ziua nasterii Domnului in ziua a opta a calendelor lui ianuarie (25 decembrie). Dar ceea ce este sigur este ca in Rasarit, pana prin a doua jumatate a secolului IV, Nasterea Domnului era serbata in aceeasi zi cu Botezul Domnului, adica la 6 ianuarie; aceasta dubla sarbatoare era numita in general sarbatoarea Aratarii Domnului. Practica rasariteana se intemeia pe traditia ca Mantuitorul S-ar fi botezat in aceeasi zi in care S-a nascut, dupa cuvantul Evangheliei, care spune ca, atunci cand a venit la Iordan sa Se boteze, Mantuitorul avea ca la 30 ani (Luca III, 23).
De fapt insa, atat in Orient cat si in Occident Nasterea Domnului a fost serbata de la inceput la aceeasi data, in legatura cu aceea a solstitiului de iarna, numai ca orientalii au fixat-o, dupa vechiul calcul egiptean, la 6 ianuarie, pe cand Apusul, in frunte cu Roma, a recalculat-o, fixand-o in functie de data exacta la care cadea atunci solstitiul, adica la 25 decembrie.
Se considera ca sarbatoarea Nasterii s-a despartit pentru prima data de cea a Botezului, serbandu-se la 25 decembrie, in Biserica din Antiohia, in jurul anului 375, apoi la Constantinopol in anul 379, cand Sf. Grigorie de Nazianz a tinut cu acel prilej celebra predica festiva, care va servi mai tarziu ca izvor de inspiratie imnografului Cosma de Maiuma la compunerea canonuluf Nasterii ("Hristos Se naste, slaviti-L! Hristos din ceruri, intampinati-L !...").
Peste cativa ani, se introducea data de 25 decembrie, pentru praznuirea Craciunului, si la Antiohia, dupa cum dovedeste Omilia la Nasterea Domnului, tinuta la Antiohia de Sf. loan Gura de Aur in 386, si amintita mai inainte. In Constitutiile Apostolice (V, 13), redactate spre sfarsitul, secolului IV, Nasterea Domnului e numarata ca cea dintai dintre sarbatori, recomandandu-se serbarea ei la 25 decembrie, iar in alt loc (cart. VIH, cap. 33) e amintita ca o sarbatoare deosebita de cea. a Epifaniei. Cu timpul, si anume prin prima jumatate a secolului V, ziua de 25 decembrie ca data a sarbatorii Nasterii a fost introdusa si in Biserica Alexandriei, apoi in cea a Ierusalimului, generalizandu-se astfel in crestinatatea rasariteana. Numai armenii serbeaza inca pana astazi Nasterea Domnului tot la 6 ianuarie (odata cu Botezul Domnului), ca in vechime.
c) La fixarea zilei de 25 decembrie ca data a sarbatorii Nasterii Domnului, s-a avut in vedere probabil si faptul ca mai toate popoarele din antichitate aveau unele sarbatori solare care cadeau in jurul solstitiului de iarna (22 decembrie), sarbatori care erau impreunate cu orgii si. petreceri desantate si pe coare Craciunul crestin trebuia sa le inlocuiasca. Biserica a vrut sa contrapuna o sarbatoare crestina mai ales cultului lui Mitra, zeul soarelui, cult de origine orientala, care prin sec. III facea o serioasa concurenta crestinismului, indeosebi in randurile armatei romane, si a carui sarbatoare centrala cadea in jurul solstitiului de iarna (22-23 decembrie), ea fiind privita ca zi de nastere a zeului Soare, invingator in lupta contra frigului si a intunericului, si Ziua de nastere a Soarelui nebiruit, pentru ca de aici inainte zilele incep sa creasca, iar noptile sa scada. Opinia generala a liturgistilor si istoricilor apuseni este ca ziua de nastere a zeului Mitra (sarbatoare introdusa la Roma de imparatul Aurelian la 274) ar fi fost astfel inlocuita cu ziua de nastere a Mantuitorului care fusese numit de prooroci "Soarele Dreptatii" (Maleahi IV, 2) si "Rasaritul cel de sus" (comp. Zaharia VI, 12 ; Luca I, 78, 79 si Troparul Nasterii Domnului) si pe Care batranul Simeon il numise "Lumina spre descoperirea neamurilor" (Luca II. 32), iar apoi El insusi Se numise pe Sine "Lumina lumii" (Ioan IX, 5). Este insa posibil ca adevaratul raport cronologic dintre aceste doua sarbatori sa fie invers, adica va fi existat mai intai sarbatoarea crestina a Nasterii lui Iisus la 25 decembrie, iar introducerea de catre Aurelian a sarbatorii pagane a lui Mitra la 274 sa fi constituit o incercare neizbutita de a inlocui sarbatoarea crestina, mai veche.
Tot in legatura cu fenomenele naturii erau si sarbatorile de iarna ale romanilor, ca Saturnaliile (sarbatoarea lui Saturn) si Juvenaliile (sarbatoarea tinerilor sau a copiilor), care cadeau cam in acelasi timp. De aceste sarbatori ale stramosilor nostri romani erau legate o multime de datini si obiceiuri vechi, pe care poporul nostru le pastreaza pana azi, dar le-a pus in legatura cu Nasterea Domnului si le-a imprumutat sens si caracter crestin, ca de exemplu: colindele, sorcova, plugusorul s.a., la care cu timpul s-au adaugat si altele, de origine si conceptie pur crestina, ca : Vicleiemul, Irozii, Steaua s.a., care fac din sarbatoarea Craciunului una dintre cele mai scumpe si mai populare sarbatori ale Ortodoxiei romanesti.
Nu mai putin se poate sa fi contribuit la fixarea zilei de 25 decembrie ca data a Nasterii Domnului si o consideratie simbolica, in legatura cu cursul anului solar. Deoarece Sf. Ioan Botezatorul a spus: "Aceluia (adica lui Iisus) se cade sa creasca, iar mie sa ma micsorez" (Ioan III, 30), s-a asezat sarbatoarea Nasterii lui la 24 iunie (momentul solstitiului de vara, cand zilele incep sa descreasca), iar Nasterea Mantuitorului la 25 decembrie, adica dupa solstitiul de iarna, cand zilele incep sa se mareasca.
d) Odata fixata la 25 decembrie, sarbatoarea Nasterii Domnului a atras dupa sine revizuirea si deplasarea sau fixarea datelor unui sir intreg de alte sarbatori, in general mai noi, care stau in dependenta cronologica de ea, si anume : Taierea-imprejur a Domnului, intampinarea Domnului, Bunavestire si Nasterea Sf. Ioan Botezatorul (vezi mai departe). Totodata, in legatura cu marele praznic, au luat nastere in calendarul rasaritean pomenirile unor sfinti mai importanti din Vechiul si din Noul Testament, grupate inainte si dupa data Nasterii Domnului (ca de ex: cele 2 duminici dinaintea Nasterii si cea de dupa Nastere), a caror vechime e atestata inca din sec. IV. Sarbatoarea Nasterii a devenit astfel al doilea punct cardinal al anului bisericesc, dupa Sfintele Pasti. Dupa cum data Pastilor guverneaza intreg ciclul sarbatorilor cu data variabila (vezi mai departe la aceasta sarbatoare), tot asa Craciunul reglementeaza un ciclu important de sarbatori cu date fixe, presarate in tot cursul anului bisericesc.
e) In ceea ce priveste modul sarbatoririi, ziua Nasterii Domnului, fiind privita ca una dintre cele mai mari sarbatori crestine, era praznuita cu mare solemnitate. In ziua precedenta se ajuna (obicei existent inca din sec. IV), se facea slujba in cadrul careia se botezau catehumenii, ca si la Pasti si la Rusalii, si se citeau Ceasurile mari sau imparatesti, numite asa pentru ca la Bizant luau parte la ele si imparatii, iar la noi domnitorii cu toata curtea lor. Tot in ajun, slujitorii Bisericii (preotii si cantaretii) umblau, ca si azi, cu icoana Nasterii pe la casele credinciosilor, pentru a le vesti maritul praznic de a doua zi. Cu timpul, s-a instituit si postul Craciunului, ca mijloc de pregatire sufleteasca pentru intampinarea sarbatorii. Ziua sarbatorii insasi era zi de repaus; pana si sclavii erau scutiti in aceasta zi de corvezile obisnuite. Erau oprite, prin legi civile, spectacolele si jocurile de teatru si cele din palestre si circuri. Era interzisa, de asemenea, plecarea genunchilor, atat in ziua Nasterii cat si in tot timpul pana in ajunul Bobotezei, regula pe care, in virtutea traditiei, o pastreaza pana astazi cartile noastre de slujba.

24 decembrie – Ajunul Craciunului – Sfanta Mucenita Eugenia

Sfânta Muceniţă Eugenia (Evghenia), odraslă de bun neam şi mândrie a neamului ei s-a născut în Roma cea veche.
Părinţii el, Filip şi Eugenia, primind de la împărat o înaltă dregătorie, au plecat în Alexandria, cu fiica lor. Pe când erau în Alexandria, fiica lor Eugenia şi-a părăsit pe ascuns părinţii. S-a îmbrăcat bărbăteşte a luat cu ea două slujnice şi într-o noapte, a fugit de-acasă. S-a dus la un episcop şi a primit de la el sfântul botez. Şi-a tuns părul capului, s-a numit Eugeniu şi foarte de dimineaţă s-a dus în grabă la o mănăstire. Acolo a trăit în osteneli, în nevoinţe, în trude, în privegheri de toată noaptea şi a săvârşit toată virtutea. Strălucea ca un mare luminător, aşa că fraţii l-au rugat să le fie stareţ. Nu voia, dar silit de cuvintele şi de dragostea lor a primit. Şi aşa, nu cuvântul ci fapta a arătat tuturor pe Eugeniu mare şi prea strălucit. Chipul lui îi atrăgea pe toţi. Cum atrage magnetul fierul, aşa atrăgea pe toţi, ca să se desfăteze de vederea faptelor lui bune. Dar o femeie Melantia, neagră la suflet, cum îi era numele, venită cu poporul ca să se închine la mănăstire, s-a îndrăgostit nebuneşte de chipul frumos al lui Eugeniu. Şi s-a făcut că e bolnavă de o boală îndelungată şi l-a rugat pe Eugeniu să-i îngăduie să-i spună boala numai lui îndeosebi, că altfel nu se poate vindeca. Melantia îi grăia cu lacrimi şi cu cuvintele ei înşelătoare i-a mişcat inima lui Eugeniu. Curat la inima fiind, a primit-o, fără să-şi dea seama de viclenia ei. Când s-a găsit singură cu stareţul, tăciunele desfrânării a aprins şi mai mult inima Melantiei spre dragoste. Şi ca un orb, care-şi pierde lumina ochilor, aprinsă de patimă, a căutat să aducă ocară lui Eugeniu, dar pentru că nu şi-a ajuns scopul, Melantia s-a dus la prefectul oraşului, tatăl Eugeniei, şi a făcut plângere, că în cutare mănăstire stareţul înşeală cu cuvinte viclene pe femeile cinstite şi că desfrânatul a îndrăznit să o necinstească chiar şi pe ea. Când prefectul a auzit acestea s-a umplut îndată de mânie şi a trimis în grabă la mănăstire să aducă pe Eugeniu, stareţul mănăstirii, şi pe monahi. Să-i aducă legaţi ca pe nişte oameni vinovaţi, închinători mincinoşi şi făcători de rele, să se înfăţişeze înaintea scaunului său de judecată şi să dea socoteală de faptele lor. Şi s-au înfăţişat părţile la judecată. A început să grăiască Melantia. A acoperit cu ocări pe dumnezeiescul stareţ; l-a batjocorit şi l-a defăimat cât a vrut. Striga, şi arăta cu degetul pe stareţ prietenilor, îl făcea ticălos, iar pe monahii de sub ascultarea lui, stricaţi. Cu glas mare a strigat şi a zis: "Ascultaţi-mă toţi, că vă spun adevărul!" Cât este de mare răbdarea Ta, Doamne Atotputernice!
Atunci Eugenia şi-a rupt hainele de pe ea şi a arătat celor de faţă privelişte înfricoşătoare şi nemaivăzută. Apoi a grăit cu îndrăznire tuturor: "Se cuvine ca noi călugării să suferim, cu mulţumire, ocările, batjocura şi chinuirea trupului. Dar pentru ca să nu se facă de batjocură haina călugărească iată vă spun că sunt femeie; sunt fiica judecătorului. Judecătorul este preaiubitul meu tată. Soţia lui e mama mea. Aceştia de lângă mine mi-s fraţi, nu-i numesc robi".
Toţi au rămas încremeniţi de cuvintele Eugeniei. Oricine va fi cuprins de uimire când va afla cum a pedepsit-o Dumnezeu pe Melantia. Pe când era încă la Judecata foc a căzut din cer peste casa ei şi a ars până la temelie.
Zguduit de cele petrecute, tatăl Eugeniei a părăsit toată mărirea, bogăţia şi desfătarea vieţii şi s-a botezat. A ajuns păstor credincioşilor din Alexandria, şi-a sfârşit viaţa muceniceşte, omorât de săbiile necredincioşilor, şi a zburat cu bucurie la cereşţile locaşuri.
După săvârşirea tatălui ei, mama ei împreună cu ea au părăsit Alexandria, ţara cea străină, şi mânate de dor s-au dus să locuiască în Roma, patria lor. Atunci a dat poruncă împăratul ca toţi creştinii să jertfească idolilor, de nu, să moară. Eugenia, care strălucea înaintea tuturora, că era aprinsă de dragoste pentru Hristos, a fost legată cu o piatră grea şi aruncată în apă, dar a scăpat nevătămată cu minune. Pentru aceea i s-a tăiat capul cu sabia şi a zburat cu bucurie spre Hristos, doritul ei Mire.

Fundatia “Sfantul Ierarh Calinic” in slujba binelui si-a dragostei crestine la Marea Sarbatoare a Nasterii Domnului Iisus Hristos

Vineri 20 decembrie copii din scoli si Gradinite au luat vacanta.
Primul semestru scolar s-a incheiat incununat de frumusetea momentelor din serbarile Pomului de Craciun, pregatite cu atata minutiozitate de dascali si copii.
Fundatia “Sfantul Ierarh Calinic” a fost si anul acesta mesagerul lui Mos Craciun, ducand daruri bogate copiilor de la Gradinta nr.1, Bolintin-Vale, judetul Giurgiu, Gradinitele 1 si 2 din satele Ciorogarla si Darvari si Scolile nr.1 si 2 din aceleasi localitati ale judetului Ilfov.
Parintele Profesor Constantin Costinel Misu ( primvice-presedinte al fundatiei “Sfantul Ierarh Calinic”), paroh al Bisericii “Inaltarea Domnului” din cartierul Drumul Taberei, a primit dumunica 21 decembrie, un cor de colindatori de la Gredinitele nr. 94, nr.208 si Scoala Generala nr.209 din Bucuresti, oferind deasemenea, la sfarsitul concertului, daruri din partea lui Mos Craciun.
Deja se apropie sarbatorile. M-ai avem un pic. Stiti voi, acel anotimp in care trebuie sa ne inconjuram de cei dragi si sa cantam colinde in jurul bradului… Zambim, iubim, suntem fericiti, ne batem cu bulgari, ne plimbam tinandu-ne de mana prin parc.
Craciunul, o sarbatoare magica, unde parca totul se transforma in taram de vis, este asteptata cu sufletul la gura de toata lumea, de la cei mici si pana la cei mari.
Spiritul Craciunului ne-a invadat pe toti. Nu mai avem chef de treaba, nu ne mai sta gandul la nimic decat la cadouri, la bradul impodobit sau la mai stiu eu ce alte minunatii.
E o atmosfera magica, ce ne umple inima de bucurie… unora dintre noi, pentru ca…mai sunt si cei mai putin norocosi, ce poate nu traiesc o poveste de basm, chiar asa la comanda, numai pentru ca vin sarbatorile.
Daca am stabilit unde vom pleca, ce vom manca sau cu ce ne vom imbraca, sunt semeni de-ai nostrii care, insa, privesc cu tristete vitrinele magazinelor, sau prin geamul caselor celor bogati si indestulati, la fel ca si fetita cu chibrituri din povestea lui Hans Christian Andersen.
Pentru unii Craciunul poate fi asa cum il fac, sau vor ei, dar pentru altii…
Ei bine, Spiritul Crăciunului va pătrunde în aceste zile prin satradania presedintelui fondator al Fundatiei “Sfantul Ierarh Calinic”, Eugenia Enescu, şi a preotilor Constantin Costinel Misu si Pristavu Cosmin din Parohia “Inaltarea Domnului”, cartier Drumul Taberei, sectorul 6, la Centrul pentru copii cu dizabilitati “Sfantul Andrei” din cadrul D.G.A.S.P.C. setorul 6, si Sectia de oncologie din cadrul Spitalului de Urgenta ''Marie Sklodowska Curie'' (Budimex), unde copiii sunt nerăbdători să primească daruri.
Mos Craciun va poposi in data de 23 decembrie la copiii si tinerii din Centrul pentru copii cu dizabilitati “Sfantul Andrei”, iar in data de 24 decembrie, la ora 14, la Spitalul de Urgenta ''Marie Sklodowska Curie'' (Budimex), insotit de un cor de colindatori format din tineri studenti la Teologie., si va pune darurile sale sub Pomul de Crciun si pentru aceste suflete gingase care trebuiesc bucurate pentru a uita lunga si greaua suferinta de zi cu zi.
Toata lumea stie ca potrivit traditiei crestine, bradul se impodobeste in Ajunul Craciunului, adica in seara de 24 spre 25 decembrie. Dar, v-ati intrebat vreodata de unde vine acest obicei sau cum si cu ce impodobeau stramosii nostri pomul de Craciun?
Ei bine, acest obicei este foarte vechi, si provine inca din vremurile vechilor egipteni (acestia isi impodobeau casele cu frunze de palmier, in ziua solstitiului de iarna). Obiceiul a fost imprumutat si modificat de catre romani, care au inceput sa foloseasca in locul frunzelor de palmier brazii. Aceasta traditia s-a regasit si in teritoriile din nordul Europei, unde oamenii isi impodobeau casele cu ramuri de brad si de vasc. Se mai spune ca, prin secolul al VII-lea, un calugar misionar din Devonshire strabatea teritoriul actual al Germaniei, cu scopul de a raspandi cuvantul Domnului, simbolizand Sfanta Treime prin forma triunghiulara a bradului. Podoabele cu care se decoreaza bradul de Craciun au evoluat si ele de-a lungul timpului. De exemplu, in locul modernelor instalatii de iluminat, cu beculete in tot felul de forme, care mai de care mai colorate si mai complexe, s-au folosit, pentru prima data abia pe la inceputul secolului al XVI-lea, de catre Martin Luther, lumanari asezate in inele din lemn, pentru a sugera copiilor sclipirile stelelor de pe cer. In locul globurilor viu colorate si stralucitoare se foloseau, in trecut, merele sau nucile, figurinele cu diverse forme si culori, facute din aluat si coapte de brutari, acadele, margele si fasii din hartie colorata. Beteala, care a fost inventata in Germania, la inceputul secolului al XVII-lea, era pe atunci chiar din argint. Abia in secolul trecut s-a deszvoltat acest obicei. Acest lucru datorandu-se salturilor tehnologice ale societatii. Din anul 1930, autoritatile publice au inceput sa amplaseze in principalele piete din orase brazi de mari dimensiuni, decorati cat mai special. Pe la mijlocul anilor '60, noul val modernist, dar si curentele ecologiste, contribuie la aparitia brazilor artificiali, din aluminiu argintiu. In acea perioada, acestia au fost importati din America masiv. In anii '70 au aparut, la cererea publicului, brazii artificiali din plastic, cu aspect realist, care puteau fi impodobiti in mod clasic. In zilele noastre nu mai exista nevoia de a ne supune tendintelor, ci doar posibilitatea de a alege. Indiferent ca optam pentru un brad natural sau artificial, pentru a lumina spiritul sarbatorilor, trebuie sa tinem cont de incarcatura simbolica - pom al paradisului, al belsugului, al cunoasterii si al inocentei - pe care acesta o poarta!
Aceasta poveste a Bradului de Craciun le-o vom spune si celor unde vom merge curand sa-l insotim pe Mos Craciu, si v-am destainuit-o si dumneavoastra, pentru a va face partasi macar un pic la acest gest atat de simplu si firesc: fericirea de a darui o parte de suflet si-un mic cadou puilor de OM, de multe ori uitati de unii semeni din societatea noastra.
Craciun Fericit!

SPONSOR PRINCIPAL AL PROIECTULUI “SPERANTA SI CREDINTA DE CRACIUN” ESTE COMPANIA NATIONALA “ROMTEHNICA” SA.
MULTUMIM ACESTOR OAMENI MINUNATI CARE NE-AU MAI FOST ALATURI SI IN ANII TRECUTI FINANTAND MAI MULTE PROIECTE AI CAROR BENEFICIARI DIRECTI AU FOST COPIII CU POSIBILITATI MATERIALE PRECARE DIN SCOLILE SI GRADINITELE COMUNEI CIORAGARLA, JUDETUL ILFOV.
In cadrul acestui proiect si-au mai adus aportul prin sponsorizari importante SC “STANDARD SNACKS” , SC “RO-GALU”SRL SC “ROSTAR”, si Parintele Paroh Marin Slavila de la Parohia II Militari, sectorul 6, Bucuresti, carora, de asemenea, le multumim din suflet.
Multumim totodata si tuturor enoriasilor Parohiei “Inaltarea Domului” din Drumul Taberei, care au cumparat imbracaminte, incaltaminte si jucarii pentru copii de la Centrul pentru copii cu dizabilitati”Sfantul Andrei” din sectorul 6 al capitalei.

Fundatia “Sfantul Ierarh Calinic” - Speranta si Credinta de Craciun

“Fericiti sunt cei care asculta cuvantul
lui Dumnezeu si-l pazesc pe el”
(Luca 11 , 28)

Sub acest nume si-a inceput din 12 decembrie Fundatia “Sfantul Ierarh Calinic” derularea proiectului ce vizeaza 1024 de copii si tineri din capitala, si din mai multe judete de pe raza Arhiepiscopiei Bucurestilor, care sunt in atentia acestui ONG crestin-ortodox independent inca din anul 2000. Copii de la Gradinita nr.195 din Bucuresti, copii si tineri cu dizabilitati de la Caminul-spital “Sfantul Andrei” Bucuresti, copii de la sectia de oncologie a Spitalului de Urgenta ''Marie Sklodowska Curie'' (Budimex), copii din Scolile si Gradinitele nr.1 si 2 din satlele Ciorogarla si Darvari, judetul Ilfov, copii de la Gradinita nr.1, Bolentin Vale, judetul Giurgiu, si copii din judetul Prahova, care sunt deja in asteptarea lui Mos Craciun si anul acesta.
Din luna noiembrie a anului curent, fundatia “Sfantul Ierarh Calinic” a reanoit contractul de colaborare cu Parohia “Inaltarea Domnului” din Bucuresti, Aleea Valea Boteni, nr. 7, sectorul 6, reprezentata de Preot Paroh Profesor Constantin-Costinel Misu, si a incheiat primul contract de colaborare cu Asociatia Culturala Crestin-Ortodoxa "Sfintii Imparati Constantin si Elena", arodata parohiei, reprezentata legal de doamna Viorica Misu, asociatie care a fost infiintata in luna martie a anului 2007.
Craciunul este sarbatoarea Luminii si a Iubirii. O Sfanta Sarbatoare a intalnirii cu cei dragi, cu ganduri bune si inimi deschise la masa de langa brad, la poalele caruia sunt si cadourile aduse de Mos Craciun.
Copiii simt poate cel mai bine spiritul cald al Craciunului, al Nasterii Domnului Iisus Hristos, cu zapada si povesti, si cu Mos Craciun. De aceea, cu ocazia acestei Mari Sarbatori, fundatia “Sfantul Ierarh Calinic”, impreuna cu Parohia “Inaltarea Domnului” si Asociatia Culturala Crestin Ortodoxa “Sfintii Imparati Constantin si Elena”, doreste sa aduca o bucurie in inima acestor copii, care consideram ca merita un cadou special de la Mos Craciun. Dorim, si anul acesta, sa fim mesagerii Mosului, si sa le oferim cadouri care sa ii incurajeze, sa ii bucure si sa ii faca sa se simta importanti si iubiti.
Zambetul unui copil este poate implinirea suprema a Luminii Craciunului. Un zambet, in cazul copiilor apare ca o raza de Lumina Sfanta.
Unii dintre ei se confrunta nu doar cu probleme de sanatate grava, dar si cu dificultati materiale considerabile, din cauza tratamentelor ce necesita eforturi financiare sustinute si a distantei, adesea dureroasa, de casa. Cazul lor este unul delicat si merita atentia noastra datorita starii in care ei se afla, din cauza problemelor de sanatate, dar si al problemelor de ordin material cu care ei si familiile lor se intalnesc in fiecare noua zi.
Prin desfasurarea acestui proiect, obiectivul nostu comun, al fundatiei “Sfantul Ierarh Calinic, al Parohiei “Inaltarea Domnului” si al asociatiei Culturale Crestin Ortodoxa "Sfintii Imparati Constantin si Elena", este acela de a recrea putin din frumusetea magiei si Spiritului Sarbatorii Craciunului in sufletele acestor copii.
Dorim sa ii surpindem cu o mica bucurie pe toti, si in mod special pe cei bolnavi, bucurie care sa le distraga atentia de la tristetea sau durerea de fiecare zi, si care sa le redea speranta. Pe de o parte, in acest proiect initiat de fundatia noastra exista latura materiala, unde acesti copii vor primi o serie de cadouri la care nu se asteptau si care vor aduce putina bucurie , cadouri ce sunt in acelasi timp si extrem de utile sau de-a dreptul esentiale acestor copii, din care unii sunt departe de casa. Pe de alta parte nu trebuie ignorata latura spirituala, impactul psihologic pe care o asemenea initiativa o poate avea in mintile unor copii, dintre care unii, sufera de luni intregi sau chiar ani. Astfel ca proiectul nostru nu vizeaza numai un banal transfer de bunuri catre acesti copii care au intr-adevar nevoie, ci o punere in evidenta a adevaratelor semnificatii pe care Sarbatoarea Craciunului o are, o valorificare a magiei acestei Sarbatori, fapt care va aduce veselia si speranta in inimile micutilor. De aceea, prin intermediul proiectului nostru, copiii vor avea bucuria de a se intalni cu Mos Craciun care le va asculta povestile, durerile, dorintele, visurile, dupa care chiar Mos Craciun insusi le va spune povesti minunate despre Iisus si despre faptele Sale.

Recunoastem ca cel care ne-a mobilizat ca sa-l aducem pe Mos Craciun si la spitalul de Urgenta ''Marie Sklodowska Curie'' (Budimex), nu este nimeni altul decat Matei Vasile, micutul bolnav de leucemie acuta limfoblastica, pe care de ceva timp fundatia “Sfantul Ierarh Calinic” il are in grije, si caruia i-a furnizat medecamentele necesare cu sprijinul Preasfintitului Siluan Marsilianul, Episcop al Episcopiei Ortodoxe Romane a Italiei, si caruia, saptamanal, ii ducem toate alimente necesare in speranta insanatosirii sale grabnice, cu sprijinul unor sponsori cu suflet nobil.
Vasi, asa cum i se spune acasa, vorbind cu presedintele fundatiei “Sfantul Ierarh Calinic”, a destainuit dorintele colegilor sai de suferinta, care, mai presus de jucarii scumpe si sofisticate sau dulciuri, isi doresc articole de imbracamine, si chiar prosoape. Prin cadourile nesperate si atat de utile, dar si prin cuvintele sale intelepte, Mos Craciun va putea ajunge si anul acesta, prin intermediul proiectului initiat de fundatia noastra, din nou la inima celor 1024 de copii care au mare nevoie de atentie, grija si iubire. Asa cum a fost gandit, proiectul are doua stadii de dezvoltare majore:

1. Copiii din scoli si gradinite vor prezenta un spectacol traditional in fata lui Mos Craciun, iar apoi, fiecare, ii va spune o poezie sau va intona un cantecel si vor colinda, iar cei cu probleme de sanatate vor asculta colinde interpretate de un grup de tineri teologi, povesti despre pruncul Iisus si pilde inspirate din Biblie. Mosul, va fi in centrul atentiei, acordand cadouri si impresionand prin simpla lui prezenta.
2. Proiectul vizeza mentinerea si transmiterea traditiei populare romanesti impamantenita aici la noi, cu ocazia Marii Sarbatori a Nasterii Domnului nostru Iisus Hristos, care incarca toata atmosfera cu parfumul si candoarea Spiritului Craciunului, demonstrand inca odata respectul ascultarii povetelor Mantuitorului de catre romani, care nu au uitat si nu vor uita niciodata ca “daruind vei dobandi”.
Rezultatul esential vizat de aplicarea proiectului nostru nu este acela de a satisface dorintele si asteptarile materiale ale copiilor (dulciuri, fructe, jucarii), ci in mod special, de a ridica nivelului vibrational al acestora, cu consecinte spirituale sau psihologice inalte asupra lor. Asa dar, mai presus de rezultatele pe termen scurt, bucuria clipei primirii unui dar neasteptat, exista rezultate pe termenul lung care au o importanta mai mare, respectiv transmiterea atmosferei de sarbatoare din an in an, din generatie in generatie.
Partea materiala (alimente, jucarii sau obiecte vestimentare) este un strict necesar, de data aceasta venit din partea lui Mos Craciun intr-o atmosfera deosebita, dar cea mai importanta, este partea spirituala a momentului, care poate produce o transformare a copilului si o inaltare a spiritului acestuia, pentru unii din ei moment care sa-i faca sa-si depaseasca boala, tristetea sau durerea.
Consideram ca prin intemediul proiectului vom reusi nu doar sa ii bucuram pe copii, dar sa ii si incurajam, sa ii ajutam sa aibe incredere si speranta in continuare.
Nu ne dorim ca surpriza noastra sa vina doar ca un suport material pentru acesti copii, ci ne dorim sa vina in primul rand ca un suport moral, etic si educational, de care ei au atata nevoie.
Multumim pe aceasta cale principalilor sponsori ai fundatiei “Sfantul Ierarh Calinic”:
Doamnei Gabriela Mirea, administrator al SC “Ro-Galu” SRL, Domnului Dorin Dragoi, administrator al SC “Standard Snacks”, Domnului Bulut Halil, administrator al SC “RoStar” si Domnului Stefan Alexiu, care ne-au fost, de foarte multi ani, mereu alturi, si
ne-au ajutat din belsug cu produse de buna calitate pentru micutii beneficiari.
De asemenea, multumim in numele Parintelui Profesor Constantin-Costinel Misu si a Doamnei Viorica Misu, tuturor bunilor crestini din randul enoriasilor Parohiei “Inaltarea Domnului”, care au donat printr-un simplu gest, mijloace financiare care ne-au fost de mare folos.

FITI BUNI SI MILOSTIVI, CA SA FIE BINEPRIMITA JERTFA VOASTRA ADUSA ACUM, IN POSTUL NASTERII DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS!

Apel umanitar:
Fiti alaturi de Matei Vasile, acest copil minunat care are nevoie, acum la greu, de ajutorul tuturor oamenilor cu suflet bun si nobil, pentru a se vindeca. Acum ca niciodata are nevoie de o mana intinsa. Intra in tratament intensiv.
Donati acum, in prag de sarbatoare perntru el, si pentru cei 30 de copii din sectia de oncologie a spitalului Urgenta ''Marie Sklodowska Curie'' (Budimex), o suma de bani, contribuind astfel prin bunavointa dvs. la programul “Speranta si Credinta de Craciun”, deoarece mai avem nevoie in completare.
Fundatia Sfantul Ierarh Calinic, cont: RO46 RZBR 0000 0600 0638 3620
Raiffeisen BANK – Agentia Apusului

Au raspuns cu promptitudine: domnul Nicolae Botoghina, administrator al SC “Nibo” SRL, domnul Narcis Bogdan, administrator al SC “RomSad Prod Com” SRL, doamna Cristina Toader, administrator al clinicii de stomatologie “NeoClinique”, domnul Stefan Alexiu, doamna si domnul Lidia si Traian Hojda, administratori ai SC “Mecotrans” SRL, carora le multumim in numele micutului Matei Vasile.

Speranta si Credinta de Craciun

Fundatia "Sfantul Ierarh Calinic" si-a propus sa aplice proiectul "Speranta si Credinta de Craciun".

Scop: (identificarea problemei si analiza contextului):
Craciunul este sarbatoarea luminii si a iubirii. O sfanta sarbatoare a intalnirii cu cei dragi, cu gand bun si inimi deschise. Iar copiii simt poate cel mai bine spiritul cald al nasterii Domnului, cu zapada si povesti cu Mos Craciun. De aceea, cu ocazia acestei mari sarbatori, fundatia “Sfantul Ierarh Calinic” doreste sa aduca o bucurie in inima unor copii care nu se afla aproape de familie si prieteni. Cei 30 de copiii din spitalul de Urgenta ''Marie Sklodowska Curie'' (Budimex) din sectia oncotlogie carora vrem sa le facem o mica surpriza isi petrec sarbatorile departe de locurile dragi si consideram ca merita un cadou special de la Mos Craciun.
Dorim, anul acesta, sa fim mesagerii Mosului si sa le oferim cadouri care sa ii incurajeze, sa ii bucure si sa ii faca sa se simta importanti si iubiti. Zambetul unui copil in suferinta este poate implinirea suprema a luminii Craciunului. Un zambet care apare ca o raza in cazul unor copii care se confrunta nu doar cu probleme de sanatate grave, dar si cu dificultati materiale considerabile,din cauza tratamentelor ce necesita eforturi financiare sustinute si a distantei, adesea dureroasa, de casa. Cazul lor este unul delicat si merita atentia noastra datorita starii in care ei se afla, datorita problemelor de ordin material cu care ei si familiile lor se intalnesc in fiecare noua zi, datorita imposibilitatii de a ajunde alaturi de cei ce le sunt aproape si se gandesc la ei.
Obiective: (solutiile propuse)
Pentru a recrea putin din frumusetea magiei si spiritului sarbatorii Craciunului in sufletele acestor copii, dorim sa ii surpindem cu o mica bucurie care sa le distraga atentia de la tristetea sau durerea de fiecare zi si sa le redea speranta.
Atfel, pe de o parte exista latura materiala a proiectului initiat de fundatia noastra: acesti copii vor primi o serie de cadouri la care nu se asteptau si care vor aduce o raza de bucurie intr-un loc trist, dar care sunt in acelasi timp extrem de utile sau de-a dreptul esentiale acestor copii intr-un loc indepartat de casa. Dealtfel, este chiar unul din acesti copii, pe numele sau Matei Vasile, cel care, vorbind cu unul din membrii fundatiei, a destainuit dorintele colegilor sai de salon, care mai presus de jucarii scumpe si sofisticate, aproape toti isi doresc articole de imbracamine si chiar prosoape.
Pe de alta parte nu trebuie ignorata latura spirituala, impactul psihologic pe care o asemenea initiativa o poate avea in mintile unor copii care sufera de luni intregi sau chiar ani. Astfel ca proiectul nostru nu vizeaza un banal transfer de bunuri de la fundatie catre acesti copii care au intr-adevar nevoie, ci o punere in evidenta a adevaratelor semnificatii pe care sarbatoarea Craciunului o are, o valorificare a magiei acestei sarbator fapt care va aduce veselia si speranta in inimile micutilor. De aceea, prin intermediul proiectului nostru, copiii vor avea bucuria de a se intalni cu Mos Craciun care le va asculta povestile, durerile, dorintele, visurile, in timp ce Mos Craciun insusi le va spune povesti minunate despre Iisus si despre faptele Sale.
Prin cadourile nesperate si atat de utile, dar si prin cuvintele sale intelepte, Mos Craciun va putea ajunge anul acesta, prin intermediul proiectului initiat de fundatia noastra, la 30 de copii care au mare nevoie de atentie, grija si iubire.
Activitate: (stadiile de dezvoltare a proiectului):

Proiectul presupune doua stadii de dezvoltare majore.
Intr-o prima faza, copiii se vor prezenta in fata lui Mos Craciun si fiecare ii va spune ce poezie sau cantecel stie, vor colinda, se vor comporta ca orice alti copii in fata Mosului.
In al doilea stadiu, Mosul este cel care va fi in centrul atentiei, acordand cadouri si spunand povesti si pilde despre Iisus.
Grupul tinta si beneficiarii:
Proiectul nostru de a aduce sarbatoarea Craciunului, cu cadourile si spiritul ei, intr-un colt aproape uitat de lumea cotidiana ii are in vedere pe cei 30 de copii din sectia oncologie a spitalului de Urgenta ''Marie Sklodowska Curie'' (Budimex), copii care se confrunta, de mult timp, cu probleme serioase de sanatate. 30 de copii care dincolo de starea lor delicata, se afla si intr-o situatie financiara delicata.
Astfel, beneficiari nu vor fi numai copiii, ci si parintii acestora si rudele apropiate. Acest fapt sustine cu atat mai mult intentia proiectului fundatiei noastre, cadourile venind ca un raspuns nu doar la tristetea copiilor, dar si un raspuns material si practic, un ajutor important si considerabil.
Durata: 24.XII.2008 intre orele 15-17
Durata desfasurarii proiectului va fi pe parcursul a unei singure zile in care copiii vor primi cadourile si vor putea sta de vorba cat timp doresc cu Mos Craciun, cel care va imparti darurile.
Cost total: 6000 ron
Rezultate asteptate:
Rezultatul esential al proiectului nostru se refera si la necesitatile materiale, si la cele spirituale sau psihologice ale copiilor. Astfel ca, mai presus de rezultatele pe termen scurt – bucuria unui dar neasteptat, creerea unei atmosfere de sarbatoare intr-un loc care de cele mai multe ori este trist, exista rezultate pe termenul lung care au o importanta majora – materialele (alimente sau obiecte vestimentare) care le sunt absolut necesare, dar si un moral mai bun care ii va ajuta sa depaseasca boala.
Consideram ca prin intemediul proiectului vom reusi nu doar sa ii bucuram pe copii, dar sa ii si incurajam, sa ii ajutam sa aibe incredere si speranta in continuare. Credem ca surpriza noastra nu vine doar ca un support moral pentru acesti copii, dar si, la fel de important, cadourile Mosului vor fi suport material de care ei au nevoie.
Lista a personalului cheie:
Membrii fundatiei
Lista a echipei proiectului:
Eugenia Enescu – presedinte fondator
Cristina-Elena Gheorghe – director de program
Elena Arhire – coordonator de program
Preot Constantin-Costinel Misu – presedinte Asociatia „Constantin si Elena”
Co-participanti:
Ansamblu coral de colindatori (copii, si tineri de la Teologie)


Director de program, / Coordonator proiect,
Cristina-Elena Gheorghe / Elena Arhire

Puteti sustine proiectul nostru depunand o suma de bani in contul fundatiei, afisat pe acest blog.

Sarbatorile de iarna la romani

Sarbatorile de iarna la romani incep odata cu prinderea Postului Craciunului (15 noiembrie) si tin pana la Sfantul Ioan (7 ianuarie). Este o perioada bogata in obiceiuri, diferite de la o zona la alta, avand in centru marile sarbatori crestine praznuite in aceasta perioada. Reperele mai importante sunt: Postul Craciunului, Craciunul, Anul Nou, Boboteaza si Sfantul Ioan. In functie de acestea, grupele de traditii si obiceiuri difera.
Postul Craciunului este, in felul sau, un paradox: un post de bucurie; desi in traditia crestina postul inseamna pocainta, asceza, intristare. Postul Craciunului insa inseamna toate acestea numai in masura in care simbolizeaza intunericul in care se afla lumea inainte de venirea Mantuitorului. Dar intrucat asteapta si prevesteste Nasterea lui Mesia, este un post de bucurie, un post usor, cu dezlegare la peste in fiecare sambata, duminica si sarbatoare mai importanta.
Caracteristice perioadei acestui post, in comunitatea romaneasca sunt pregatirile pentru marea sarbatoare a Craciunului (atat din punct de vedere gospodaresc, cat si din cel al obiceiurilor) si serbarea sarbatorilor crestine din aceasta perioada. Pentru comunitatea de pana la inceputul secolului al XX-lea, aceasta este perioada sezatorilor, intrucat, in noptile lungi de iarna, era vreme destula pentru lucrul de mana, dar si pentru distractii; aceasta era si perioada cand se cunoasteau flacaii cu fetele, pentru a se casatori, dupa Boboteaza. Dar datorita lipsei acelor nevoi economice si culturale, pentru societatea romaneasca de astazi, acele vremuri au ajuns doar o amintire.
In privinta sarbatorilor din post, ele debuteaza cu Filipii de toamna (cunoscuti si ca Cilipi, Hilipi sau Pilipi), serbati intre o zi si sapte zile, in perioada de 12-23 noiembrie. Ei se spune ca erau "un fel de spirite supreme ale lupilor, cel mai mare si cel mai rau fiind Filipul cel Schiop sau Godinetul Schiop". In aceasta perioada femeile nu dadeau gunoiul afara, ci il strangeau dupa usa, nu impungeau cu acul, ca sa nu le ia lupul oile. Lipeau gura sobei ca sa se lege gura lupului, sau atarnau de lemnul cosului o secure, ca sa fie ferite de pagube. Se spunea ca cine tine Filipii isi apara casa de foc, de serpi, de strigoi si stricaciuni, dar mai ales de pagubele provocate de lupi.
In ziua de azi, printre femeile batrane, Filipii abia mai pastreaza amintirea sarbatoririi lor. E o sarbatoare populara, tinand mai mult de credinte vechi si de frica de sfinti.
Pe 21 noiembrie este o alta sarbatoare importanta, cunoscuta in popor sub numele de Ovidenie. Este vorba de Intrarea in Biserica a Maicii Domnului, care a ramas vreme de 12 ani in Sfanta Sfintelor a templului iudaic, pentru ca apoi sa fie logodita cu dreptul Iosif. In popor se spune ca, in aceasta zi, cerurile se deschid si animalele vorbesc; se fac praznice pentru cei ce au suferit moarte napraznica.
Pe 4 decembrie se tine Sfanta Varvara (Barbara) izbavitoarea de otrava, de bube si pazitoarea lumii de Antihrist. Nu se oparesc rufe, nu se tese, nu se coase in aceasta zi. Copiii nu au voie sa manance boabe. Se spune ca mamele ii imbarbureaza pe copii (le ung fata cu miere, apoi ii spala cu apa in care au spalat icoana).
Cu strasnicie se mai tine si Sfantul Spiridon, Facatorul de minuni (12 decembrie), fiind considerat tot un sfant periculos. Cumva acest tip de sarbatori (generate de frica si nu de cinstirea sfintilor) pare a nu fi tinut din motive crestine.

Si totusi frica de Dumnezeu este considerata a fi inceputul intelepciunii. Alternativa crestina la frica ce-i determina pe romani sa tina o anumita sarbatoare este dragostea adevarata de Dumnezeu si de sfinti, despre care Sfantul Antonie cel Mare spune ca biruieste frica.

Produsele antivirus false, in topul amenintarilor lunii

Wall-Street informeaza ca produsele antivirus false domina in topul amenintarilor lunii noiembrie, Trojan.Exploit aflandu-se in acest clasament cu sase variante diferite, acumuland astfel peste 25% din numarul total de detectii, potrivit unui raport al BitDefender pentru luna noiembrie.Pe primul loc, cu 6,17% din totalul detectiilor, se afla Trojan.Exploit.JS.Oe, in timp ce pe urmatoarele doua locuri se afla Trojan.Exploit.ANOP cu 5.24% si Trojan.Exploit.ANOI cu 4.93% din totalul detectiilor.

Microsoft va scoate de la vanzare antivirusul Windows Live One Care si va fi oferit in mod gratuit celor interesati, sub un alt nume, "Morro'" informeaza Hit.ro.Acesta va putea fi descarcat la jumatatea anului viitor si este adresat in primul rand calculatoarelor cu o configuratie mai slaba.

Sunt optimist,dar situatia e ingrijoratoare – Mesaj pentru media

Scrisoare catre domnul Iulian Urban, Presedintele Asociatiei de Asistenta pentru Consumatori, Senator de Ilfov

Ma numesc Mitut Claudiu Adrian. Sunt student la Geografia Mediului la Universitatea Bucuresti. Am 20 de ani,iar de loc sunt din jud. Valcea,din Tara Lovistei,cu meleaguri mirifice,si multe paduri.

Vreau in primul rand sa va multumesc pentru ca va implicati in comunitate.E important si util pentru fiecare sa aiba astfel de actiuni.Dvs. aveţi un rol major în formarea mentalitatilor populatiei si in educatie,in civilizarea Romaniei.Va rog sa aveti rabdare sa cititi ceea ce v-am scris.Va scriu pentru a va incuraja,dar si pentru a va face cunoscut ca exista oameni,romani adevarati,care ar merita sa fie recompensati cu demnitate si respect,dar deocamdata e greu.Cu ambitie am reusit multe in viata.Si mai am multe lucruri de realizat.Ambitia are in spate o poveste,exemplara.Ambitia este o stare,o traire,completata de dorinta personala de a te realiza.Cu atitudine perseverenta vei ajunge sa iti implinesti visul oricat de indraznet ar fii el.Cineva spunea:"poate nu putem atinge stelele dar merita sa incercam".Va propun sa cititi cu atentie urm. randuri(sa dati va rog si colegilor si sefilor dvs. sa citeasca-nu vor pierde timpul)-e mai mult un mesaj pentru media:As putea scrie romane intregi despre viata mea pana acum.Dumneavoastra va scriu pentru a vedea ca daca ai ambitie,vointa si perseverenta ajungi departe,ajungi sa iti implinesti visul,oricat de indraznet ar fii el.Pe mine ma deranjeaza profund lipsa de bun simt de la noi.Si faptul ca vedem deseuri aruncate peste tot denota din lipsa de responsabilitate si de respect pt. ceea ce ne inconjoara.Sigur ca ma deranjeaza si toate "exemplarele" cu bani de varsta mea,care nu stiu ce e banul muncit.Nu e lucru usor sa treci peste multe greutati si incercari ale vietii.Un om de succes a spus ca asteapta sa urle presa despre mine.Eu nu vreau sa apar peste tot,dar poate ar fii bine daca s-ar scrie despre povestea mea.Dar asa e lumea-exista multe nedreptati !Povestea mea e mai deosebita.Astazi,rar mai gasim povesti exemplare.M-am nascut la Targu Jiu.Apoi ne-am mutat in jud.Valcea.Am invatat mereu bine la scoala.Am fost premiant in clasele 1-8(si seful clasei).Toate acestea in pofida lipsurilor financiare si materiale.Am invatat un an de zile la lumanare.Tatal meu era somer iar mama casnica.Mai am 2 surori mai mici.Ne-a fost tare greu.Erau perioade pe clasele a 6-a,a 7-a cand nu aveam bani nici de paine,dupa ce tata terminase somajul.La tara nu sunt locuri de munca.Va spun cu lacrimi in ochi ca a fost o vara in care mancam ciorba goala.Nu aveam nici mamaliga.Sau mancam doar cartofi copti.Si eram si eu in crestere,aveam nevoie de hrana,plus ca si invatam foarte bine la scoala.Tatal meu era bolnav si nu putea munci mult,iar mama nu avea unde.Au fost perioade dramatice.Multumesc lui D-zeu ca le-am depasit.Acum,cand trec pe langa magazine si vad vitrinele pline,sau hoteluri luxoase,ori mall-uri,ma trece un fior si ma gandesc cat de nedrept si de greu e pt. unii oameni saraci.Parintii mei sunt oameni simpli,care m-au sprijinit cat au putut sa ajung mai departe la scoala.Am crescut in mijlocul naturii.De mic,mama mea a avut grija sa iubesc invatatura.Si m-a invatat sa reprezint Binele(pt. ca e multa suferinta si multa nedreptate in jur).Mai tarziu,am realizat singur ca doar invatand pot ajunge cineva,am o sansa,pt. ca intr-o zi,cand voi avea ce-mi trebuie si voi fii realizat,sa ma uit cu satisfactie in urma.Viata de succes e o conjugare neintrerupta a verbului a face.Dobandim,consumam,risipim,dar ce lasam in urma?Cei pt. care imbogatirea e scopul suprem trebuie sa se uite in jur si sa reflecte.Cand am fost mic am invatat o perioada la lumina lumanarii,dar am trait intr-un mediu simplu,plin de farmec,de legenda,de har.Multi oameni mi-au zis ca sunt un exemplu de daruire personala.Un om de succes a spus ca abia asteapta sa urle presa despre mine.Prefer sa stau in umbra presei,dar as fii multumit daca povestea mea ar fii un bun exemplu pt. ceilalti.Eu nu am avut pe nimeni care sa intervina pt. mine sau sa ma impinga de la spate.Dar lipsa banilor nu m-a descurajat !Dimpotriva,am avut o motivatie.Aceea sa demonstrez ca de fapt banii nu valoreaza aproape nimic(noi le dam valoare).Credeti ca nu ma durea sufletul cand vedeam alti copii ca au bani de dulciuri sau alte lucruri,la care eu nici nu visam,iar eu nu aveam bani nici de o napolitana ?!Ma durea,dar ma ambitionam mai tare !M-am si maturizat mai repede.Si acum,cand vad la televizor copii mici,care invata,dar saraci,aproape ca ma inmoi(am o sensibilitate)-pt. ca stiu ca prin asa ceva am trecut si eu.Iar sora mea de pe clasa a 8-a inca mai trece prin asa ceva.Dar cu toate grijile,am avut o copilarie frumoasa.Cand nu vezi totul prin prisma banilor,lucrurile sunt mai frumoase,mai adevarate.Te bucuri altfel de viata,vezi persoanele din jur cu sufletul.Dar am crescut.Am avut note f. bune si am plecat la liceu la Sibiu,la matematica-informatica.Normal ca am avut cea mai mare medie din comuna mea.Dar era greu!Tatal meu iesise la pensie pe caz de boala,insa cheltuielile erau mari.Exista si o diferenta de pregatire intre mine si colegii mei de la oras.Eu nu stiam nici limbi straine.Dar am invatat,iar pe parcurs ajunsesem sa imi intrec colegii la multe materii.M-am gandit ca daca tot am ajuns pana acolo,de ce sa nu invat,de ce sa nu arat ca se poate,si mai ales ma gandeam ça parintii mei se chinuie sa imi plateasca taxele.Vedeti,in ziua de azi,foarte putini mai sunt tinerii care fac asa.Cei de la tara prefera sa plece in alte tari si isi neglijeaza studiile,altii care se duc pe la profesionale intra in cercuri vicioase,adica « se prostesc ».Sa nu mai zic de cei cu bani,a caror ultima grija e educatia.Auzeam un domn…odata,ca avea in plus 150.000 euro si i-a luat la baiat un Lamborghini.Tinerii cu multi bani nu pun pret nici pe munca.Nu stiu sa aprecieze munca platita.Nu au valori morale dupa care se ghideaza.Dar banii nu acopera lipsa de caracter si demnitatea.Banii facuti usor incurajeaza nesimtirea si decaderea umana.Lipsa de bun-simt si coruptia sunt cele mai josnice insusiri umane.Poti sa fii urat sau prost,dar sa nu fii corupt sau fara bun-simt.Oricat de bune intentii ar avea Guvernul,e greu sa faci treaba cand toti iti baga bete in roate.Iar autoritatile locale sunt dezinteresate si iresponsabile.Nu am vazut atata iresponsabilitate nici in filme.Eu nu am avut bani multi,si nici nu am deocamdata,dar am invatat sa apreciez cu alti ochi bani.Si acesta e cel mai mare castig !Sa revenim la povestea mea…Costurile erau prea mari pt. parintii mei.Eram pe clasa a 10-a.Mama mea a scris atunci la Guvern si Presedintie.De acolo au trimis la DPC Valcea scrisoarea mamei.Ne-au chemat,au facut o comisie si ne-au ajutat.De atunci DGASPC Valcea mi-a platit caminul si cantina.A fost un sprijin fantastic.Altfel eu nu mai puteam continua liceul la Sibiu.Apoi,a venit si sora mijlocie la Sibiu.Tot DPC Valcea ii platea.Deci,sunt recunoscator statului roman ca ne-a ajutat si ne ajuta in continuare.La ora actuala,eu am caminul in Bucuresti platit de DPC Valcea.Si mai primesc 2,8 mil. « bani de mancare ».De pe clasa a 10-a ma sprijina dumnealor.De atunci am putut privi altfel spre viitor.Situatia financiara a familiei mele nu s-a schimbat nici in prezent.Dar eu si sora mea suntem sprijiniti de DPC Valcea.Si nu ma sprijina degeaba !Incepand din clasa a 10-a am participat la olimpiade si concursuri judetene si nationale,dar cu succes.Am luat zeci de premii la geografie,psihologie,biologie,istorie,domeniu european,cultura generala,economie,fizica,etc.Pe clasele a 11-a si a 12-a am fost la cate 2 olimpiade nationale,cu rezultate bune.In a 12-a am luat mentiune pe tara la geografie la Baia Mare,iar la Suceava am luat locul 1 pe tara,la un concurs mai complex.Am multe premii 1 judetene la psihologie,Stiintele Pamantului,istorie,geografie si multe altele.M-am straduit si am invatat cat de cat engleza si franceza,de am reusit sa imi intrec colegii.Am crescut frumos,constant,de la an la an.Am vazut jumatate din tara cu ajutorul olimpiadelor.Mi-am creat o imagine buna in liceu,in comunitate si in randul multor altor oameni.Am fost seful clasei pe parcursul liceului si m-am descurcat bine.In a 12-a am fost si voluntar la Sibiu Capitala Culturala Europeana 2007 ;am fost la multe concursuri.Am castigat un concurs al Pro Democratia si am fost la Bruxelles,unde m-am intalnit cu europarlamentarii romani.Am pregatit si bacalaureatul,pe care l-am luat cu 9,50 si astfel am reusit sa intru in Bucuresti,la Universitate,la buget.Si nu am luat nicio meditatie.A fost doar dorinta mea de a reusi si o modalitate de a le multumi celor de la DPC Valcea ca ma ajuta.Cu 7 ani de acasa si cu bun simt am aratat ca in ciuda lipsurilor financiare poti ajunge realizat si fericit.Nu va spun aceste lucruri pt. a ma lauda,ci pt. a va arata ca speranta exista,ca daca te lupti cinstit reusesti.Eu am stiut intotdeuna care imi este locul ;m-am intins atat cat mi-a tinut plapuma.Aceste lucruri se realizeaza cu bun-simt.Sunt convins ca,probabil,mai sunt exemple ca mine.Au scris si ziare despre succesele mele.Unii oameni mi-au spus :Viitorul e reflexia prezentului asa ca succesul e inevitabil pt. mine.Sa speram.Dar eu sunt si voi fii,oricat de multi bani voi avea,un om simplu de la tara,care va incerca mereu sa se autodepaseasca,sa fie optimist si sa fie mai bun.Pe langa toate realizarile mele,muncite,ramane insa situatia materiala a familiei mele,care si in prezent e una grea.Cum poti sa traiesti in prezent cu 7 milioane/luna o familie de 5 persoane cu 3 copii in scoala,liceu si facultate ?E imposibil.Eu la Bucuresti ma descurc cu sprijinul DPC si cu bursa sociala.Acum sunt in anul 2 de facultate.Abia ma descurc la limita.Dar nu ma plang.Sunt fericit si multumit,dar cateodata ma intristez cand ma gandesc la viitor.Insa nu ma descurajez!Am avut o viata plina de greutati,plina de lipsuri!Voi lupta si mai mult si sper sa reusesc.E greu!Macar un sprijin minimal daca as avea !Dar aceasta e viata !Parintii mei nu au.Sora mea cea mica e pe clasa a 8-a,iar cea mare da bacul la anul.Invata si ele bine,si au o educatie buna,data de parintii mei.E foarte greu cand iti iei viata in propriile maini si nu ai aceleasi sanse ca toti ceilalti.Cei cu bani multi nu pun valoare pe realizare prin munca si educatie.Eu sunt sarac material,dar bogat cu sufletul si mintea.Avem nevoie urgenta de valori(e o criza de talente).Eu am o Romanie a mea,personala,pe care o doresc tuturor ;si nu e o Romanie a bascaliei si iresponsabilitatii.Mare pacat…pt. ca se pierde timpul iar poporul roman tinde sa dispara,ca moralitate.Nu stiu de ce avem impresia ca suntem importanti,cand de fapt tocmai « fumurile » de oameni « speciali » vor duce la decaderea conditiei umane si a societatii romanesti.As putea tine prelegeri despre analize si solutii.Dar daca am fii corecti am face ce spune si am spune ce face.Nu va puneti mari sperante in « asa-zisii » noi candidati care vor in Parlament.Va vor dezamagi.Sunt profund ingrijorat de lipsa de corectitudine de la noi.O spune un tanar de 20 de ani,ca mine,care a ales o cale dreapta si a avut educatie,dar caruia ii e greu sa traiasca printre multi oameni neseriosi si iresponsabili.Nu e toata societatea asa,dar situatia e alarmanta !E multa mocirla si nesimtire prin jur !Am crescut greu,fara bunici,dar rigorile vietii m-au invatat ce e bine si ce nu !Eu va scriu aceste randuri nu pt. a va cere ajutorul,desi as avea nevoie(dar cum ne-am descurcat pana acum,si zic eu onorabil,sper ca ne vom descurca si de-acum inainte).Ci v-am scris pt. a va arata ce povesti de viata exista in jurul oamenilor de rand,simpli,ca mine.Televiziunile promoveaza tocmai opusul…si e mare pacat.Chiar de ar face audienta o stire cum ca un golan bogat nu stiu ce a mai facut sau cumparat,nu merita(va spun din suflet)sa fie bagat in seama.Nu trebuie sa optam pt. a prezenta ceva facil,in loc sa aratam oameni adevarati,profunzi si informatii utile.Eu sunt dezamagit si ma descurajez cateodata,cand vad stiri si emisiuni cu si despre oameni de moravuri usoare,de la care nu avem absolut nimic ce invata.Doar ei vor mai ramane in tara !Audienta nu e totul !Bunul simt conteaza cel mai mult !Si in justitie si politie am incredere mica(am motive intemeiate,cu o poveste incredibila) !Ma deranjeaza…nu ca sunt oameni imbogatiti usor,fara educatie,care nu stiu practic pe ce lume traiesc,ci ma deranjeaza ca sunt bagati in seama,ca li se da atentie.Eu si familia mea ne zbatem sa reusim,iar altii arunca cu sute de mii de euro-cel putin sa nu-i mai vad la televizor !Eu sunt in anul 2 de facultate.Am situatiii cand nu imi permit nici strictul necesar,dar merg totusi mai departe.Experimentam si acum limita saraciei,pt. ca avem cheltuieli mari cu scolile noastre.Cred ca majoritatea tinerilor care au macar trai decent nu s-ar descurca in situatia mea.Parintii mei nu au frati,surori sau alt sprijin.E dureros de greu!Sa dea D-zeu sa termin cu bine,iar apoi doar prin perseverenta si lupta fantastica sper sa ajung bine,sa ajung cineva,sa am o locuinta.Dar e greu,oricat de mult muncesti sau iti doresti !In vacantele de vara lucram la padure,iar iernile mergeam dupa lemne,pe care le caram cu spinarea,prin zapada pana la genunchi.Ma gandesc,rar,sa plec in strainatate peste cativa ani.Cu modestie va spun:imi spunea cineva ca in Occident as cunoaste un succes fulminant,pt. ca acolo oamenii competenti si cinstiti sunt apreciati.Sunt sigur ca acolo voi avea mai multe sanse !Dar nu stiu daca voi pleca,pentru ca iubesc prea mult Romania !Insa…sa ne gandim,ca dincolo de patriotism,ar pleca toti romanii muncitori,cu bun-simt,cinstiti,seriosi !Ce s-ar intampla ?Oamenii nu vor neaparat bani mai multi,ci vor respect,egalitate,dreptate,competenta,vor adevar,vor normalitate, responsabilitate. Aceste lucruri le vreau si eu !Sunt optimist,dar situatia e ingrijoratoare.Va propun sa va ganditi la aceste lucruri.Daca as pleca eu din tara,nu cred ca va fii o tragedie.Nu ca as fii eu cu moţ,dar daca Covei,Prigoana sau Casuneanu,sau un manelist,nu ar mai avea voie sa faca nu stiu ce,atunci ziarele vor scrie 3 zile.Aceasta mentalitate duce la pieire,duce la autodistrugere,incurajeaza nesimtirea.Sunt multi alti oameni care merita aprecierea noastra,care nu fac umbra pamantului degeaba.Se intampla si lucruri bune in Romania.Eu stiu cateva.Pentru ca raul sa invinga pe pamant e deajuns ca oamenii buni sa nu faca nimic !As vrea sa pot fii un exemplu pt. tinerii din Romania,in sensul de putere a exemplului personal.As dori sa mi se cunoasca povestea.Vorbim de oameni mari cand mor.Ce rost are?Cat sunt in viata merita apreciere.Televiziunile arata multe lucruri negative dar se intampla si multe lucruri bune.Si nici nu se obosesc sa schimbe ceva in bine.Nu trebuie sa facem o moda din a darama.Suferim de autosuficienta.Eu am crescut greu,viata m-a invatat multe lucruri.Am crescut frumos,si nu am crescut in Germania,deci se poate si la noi !Viata mea e mult mai complexa,v-am spus doar o parte,dar sper ca v-am aratat si o alta fata a romanilor si ca v-am demonstrat ca exista speranta si lucruri mult mai importante decat banii.Doar daca le vom da mai multa atentie si vom face apela bun simt si educatie !

Va multumesc si va doresc mult succes !

Cu respect,Mitut Claudiu Adrian

P.S. :Decaderea morala a societatii noastre se datoreaza si unor personaje ca "domnul din Pipera" si celor de teapa sa,care calca legile in picioare,demonstrand ca asa poti deveni om de succes in Romania amaraciunii noastre !De ce suntem frustrati ?Pt. ca traim intr-o societate in care nu ne regasim,in care valoarea nu e recunoscuta,in care sansele nu sunt aceleasi pt. toti.O tara in care exista mult « gri »,o tara in care hotul e la el acasa,in care coruptul se cheama descurcaret,si in care oamenii cinstiti sunt cu totii « niste fraieri ».Natiunea romana devine grav bolnava si pe plan moral si spiritual !Ar zice pesimistii.Nu e chiar asa !Si solutii exista !Eu sunt optimist !Insa oricat de optimist as fii,ma gandesc totusi ca nu stiu cum voi avea o locuinta sau o viata decenta pe viitor.Plus ca va trebui sa imi sprijin surorile si sa ma ocup si de educatia mea.La noi se promoveaza foarte putin valoarea.Nu imi doresc sa fac o revolutie,dar doresc ca prin povestea mea sa arat romanilor ca bunul-simt,respectul si admiratia pt. ce e valoros nu sunt vorbe goale.Eu am crescut greu si am invatat ca nu totul mi se cuvine.Nu am avut parte niciodata de un Craciun adevarat.Dar asta e!Din pacate,multi romani au ajuns sa se inchine la bani,dar banii nu pot substitui multe lucruri.Goana doar dupa bani a atins cote alarmante.Pierdem lucrurile importante.Nu vedem cate povesti sunt in jurul nostru!Dar sa fim pragmatici,si sa nu uitati va rog de mesajul meu !Respectul pentru om este totul,iar respectul vine din bun-simt !Cand veti face lucruri marete sa va ganditi si la povestea mea(sa nu uitati de povestea mea)!

Cu admiratie,

Mitut Claudiu Adrian

Scrisoarea Sfantul Grigorie de Nyssa catre fratele Armoniu

Dupa cum oamenii stapanirii, pusi sa incaseze zilnic darile, daca li s-au adunat debite neincasate de pe mai multe zile, strang intr-o rubrica toate datoriile unui singur datornic si-i taie o chitanta pentru toate daca se intampla ca acesta sa faca rost de bani, tot asa am sa fac si eu cu cucernicia ta, frate Armoniu. Caci fiind dator sa-ti scriu mai des (intrucat la crestini fagaduinta inseamna datorie), acum as vrea sa suplinesc lipsa, nevoita de mine, a scrisorilor de pana acum, trimitandu-ti una atat de lunga incat sa poata fi socotita - in privinta literelor - egala cu toate cele ce au fost lipsa.
Ca sa nu intind degeaba povestea despre lungimea scrisorii, cred ca ar fi bine sa imitam, macar prin cuvantul scris, intalnirile noastre de altadata fata catre fata. Caci, de bunaseama, iti mai amintesti ca, de fiecare data cand aveam prilej sa stam de vorba impreuna, problemele ce ne preocupau erau meditatiile despre virtute si experientele din viata duhovniceasca, - tu replicand totdeauna cu competenta si neacceptand nimic daca nu era destul de bine argumentat, iar eu, ca mai in varsta, cautand de regula sa scot concluziile la care ducea sirul discutiilor.
Daca ar mai fi posibil si acum, ca si atunci, sa se dea ocazia intelepciunii tale de a lua cuvantul, nimic n-ar fi mai frumos! Castigul ar fi dublu pentru amandoi daca ne-am revedea (si ce-ar fi mai placut pentru mine in viata?), iar sub arcusul intelepciunii tale s-ar pune din nou in miscare batrana noastra chitara. Intrucat insa destinul a vrut sa ne despartim trupeste - cu toate ca sufleteste suntem legati pentru totdeauna - va trebui ca, daca reiau vreo controversa, in chip firesc sa se prezinte din nou de fata, pentru critica, si persoana ta. Si frumos ar fi ca si de asta data sa ridicam o problema ziditoare de suflet drept tema literara, de care sa ne ocupam, apoi, ca de un subiect de discutie. De pilda, sa incercam sa dam raspuns la intrebarea:
Ce inseamna numele de "crestin" si ce indatoriri decurg din el?
Sunt sigur ca nu va fi fara de folos o astfel de cercetare. Pentru ca, daca ne-am seama de ceea ce se ascunde sub numele de crestin, atunci am avea un mai mare spor in viata duhovnicesca, silindu-ne cu adevarat sa facem din el ceea ce numim, adica o stradanie spre progres si desavarsire. Caci daca ar dori cineva sa se spuna doctor sau avocat, acela n-ar primi un astfel de titlu, riscand sa i se reproseze ca n-ar fi pregatit pentru asa ceva, ci ar dori cu adevarat sa poata respunde unor astfel de titluri, spre a nu fi invinuit de titulatura mincinoasa, dovedind ca intr-adevar e pregatit pentru ele.
Tot asa stau lucrurile si cu noi crestinii daca s-ar cerceta care este adevarata noastra chemare. Atunci n-am lua asupra-ne eea ce nu suntem, ceea ce insasi numirea noastra nu ne-o spune, caci daca am indrazni sa o facem, am pati si noi ca si maimuta dintr-o poveste..
Se spune, adica, despre un comediant ambulant din Alexandria Egiptului ca a imblanzit si a dresat o maimuta sa se miste si sa danseze atat de frumos incat imita exact persoana care o insotea, mai ales ca era si imbracata de joc, iar cand au mai adaugat si acompaniament muzical, mladierea maimutei urma asa de bine ritmul melodiei incat, prin toate miscarile pe care le facea si le schita, dovedea ca le-ar executa in chip firesc, parca ar fi fost un om adevarat.
Vazand cat de captivat era publicul de noutatea privelistei, cativa tineri mai obraznici au strigat catre cei care priveau tinta la spectacol ca "maimuta-i tot maimuta!" De aceea, in timp ce lumea striga si aplauda miscarile atat de cadentate ale acesteia, - oricat de legate de tact si de melodie ar fi fost ele - ei au aruncat asupra orchestrei si a cantaretilor tot felul de momeli, scotand intruna sunete care trezesc si atata instinctul acestui soi de animal si, ce sa vezi? Fara sa mai astepte nimic, cand a vazut migdale imprastiate pe jos inaintea muzicii, uitand de dans, de aplauze si de podoabele hainei, maimuta s-a aruncat pe ele si a adunat cu labele tot ce gasea, iar ca sa nu o mai impiedice nimic in implinirea poftei ei, si-a dat jos masca de pe bot si, lasand de o parte dresajul, zdrobia cojile si manca fructele cum numai maimutele obisnuiesc. In loc de aplauze si admiratie, s-a pornit o adevarata explozie de ras intre spectatori din pricina hidoseniei si caraghiozlacului in care aparea animalul dintre zdrentele mastii sale.
Dupa cum deci nu i-a fost de ajuns maimutei masca pe care si-a pus-o spre a fi crezuta ca este om, recapatandu-si firea, cand a auzit racnet de fiara, tot asa si cei ce nu si-au imbunatatit deplin firea lor prin credinta, la momelile diavolului, repede dovedesc ca sunt altceva decat ceea ce par. Caci in locul smochinei, al migdalei ori al altor ispite de acest fel, diavolul momeste pe om cu marirea desarta, cu fuga dupa ranguri, cu dorul dupa castig, dupa placeri, si cate altele de felul lor, imbiindu-ni-le ca pe niste strigate celor cu suflete de maimuta si care simuleaza crestinismul printr-o imitatie falsa, dar care, la vremuri de incercare, dovedesc in loc de intelepciune, de blandete ori de virtuti, numai o masca a lor. De aceea e de cea mai mare nevoie sa ne lamurim ce inseamna sa te numesti crestin: sa fii de fapt ceea ce-ti spune humele, iar nu, folosindu-l pe acesta drept pretext printr-o marturisire desarta, sa fii altceva la aratare, decat ceea ce esti in ascuns.
Sa examinam, asadar, mai intai ce inteles are cuvantul (crestinism). Poate ca oameni mai intelepti decat mine vor gasi imagini mai inalte si mai nobile care sa se potriveasca mai deplin vredniciei acestui cuvant. Dupa cate pricepem noi despre acest termen ar trebui spus urmatoarele:
In intelesul cel mai limpede si mai graitor, cuvantul "Hristos" - de unde provine "crestinism" - insemneaza imparat, caci, printr-o acceptiune deosebita Sfanta Scriptura tocmai prin aceasta expresie desemneaza vrednicia imparateasca - asa cum se ungeau imparatii. Deoarece insa, potrivit aceleiasi Scripturi, divinitatea nu poate fi inteleasa si exprimata in cuvinte, pentru ca depaseste orice putere de intelegere, a fost de lipsa ca purtatorii de Dumnezeu prooroci si apostoli sa ne indrume, parca ducandu-ne de mana, in duh sfant, la intelegerea fiintei nematerialnice dumnezeirii tocmai prin mijlocirea acestor nume si notiuni imparatesti, conducandu-ne din una in alta spre notiuni adecvate si potrivite divinitatii, evidentiind astfel prin cuvantul "imparatesc" ne gandim la cea mai inalta demnitate posibila.
In acelasi timp, ceea ce-i liber de orice patimi si e neatins de nici o rautate, se exprima prin cuvintele "virtuti", fiecare din ele parandu-ne una mai inalta decat cealalta. In fond insa, ori ca o numim "dreptate", ori "intelepciune", "putere" ori "adevar", ori "viata" "mantuire", "neschimbare" ori "nemutare" prin toate aceste cuvinte ne gandim la aceeasi fiinta sublima, care este si se numeste Hristos.
Daca deci notiunea a tot ce poate fi mai sublim se cuprinde in Hristos (caci intr-o notiune mai inalta se cuprind toate celelalte, dupa cum si in notiunea de "imparat" se subintelege si aceea a supusilor lui) atunci urmeaza in chip firesc ca tot asa sa ajungem sa intelegem si ce inseamna cuvintele "crestin" si "crestinism". Caci daca cei legati de El, prin credinta in El, purtam acelasi nume ca Cel ce depaseste orice stricaciune a firii, atunci trebuie ca si tot atatea insusiri, cate le denota firea cea nestricacioasa a lui Hristos, sa ni le impropriem si cei ce ne numim cu numele lui. Daca avem partasie cu numele lui Hristos, numindu-ne "crestini", urmeaza in chip firesc sa ne facem noi partasi la toate acele insusiri ale Lui. Caci ca si la un lant unde veriga din cap leaga dupa ea pe toate celelalte, formand la un loc o unitate, tot asa trebuie sa fim si noi strans uniti prin numele lui Hristos, ca unii care ne impartasim si de celelalte daruri ale fericirii celei negraite si de multe feluri si suntem chemati sa conlucram spre acelasi scop si sa ne lasam atrasi toti laolalta.
Daca asadar va purta cineva numele de crestin, dar nu va traduce in viata toate cele legate de acest nume, unul ca acela isi va renega numele dupa exemplul amintit, schimband caracterul uman cu o masca neinsufletita, transformandu-se in maimuta. Caci nici Hristos nu-i altceva decat intruchiparea dreptatii, a curatiei, a adevarului si a fugii de orice rautate, dupa cum nici crestinul nu poate fi ceea ce ii spune numele (desigur, vorbim de crestinul adevarat), daca nu-si arata prin fapte participarea la aceleasi insusiri.
Cu alte cuvinte, daca am vrea sa explicam crestinismul dupa numirea ce i se da, atunci vom spune ca el e o imitare a firii dumnezeiesti. Si nimeni sa nu se tulbure pentru modestia firii noastre pe motiv ca este atat de departe de cea fara de margini si desavarsita a lui Dumnezeu, caci numirea nu depaseste firea, caci daca ne gandim la starea primordiala a omului, aflam din marturiile Scripturii ca notiunea de om nu a iesit din granitele firii lui. Doar si prima creare a omului a fost o facere imitata dupa chipul lui Dumnezeu, dupa cum a filozofat Moise cand a scris ca "a facut Dumnezeu pe om: dupa chipul lui Dumnezeu l-a facut pe el" (Facere 1, 27). Tot asa si fagaduinta noastra de a fi crestini inseamna readucerea omului la starea lui fericita de la inceput.
Acum, daca omul era vechea asemanare cu Dumnezeu, apoi nu-i vom da noi alta definitie, straina de rostul lui, ci vom spune ca a fi crestin inseamna sa urmam sau sa imitam pe Dumnezeu. Desigur, insa, ca acest nume de crestin implica o mare fagaduinta si, daca am avea vreme, am putea cerceta daca nu cumva e chiar primejdios sa ai un astfel de nume.
Sa lamurim mai bine problema printr-o pilda.
Sa ne inchipuim ca unui om deprins cu mestesugul picturii, stapanirea i-ar da porunca sa zugraveasca un portret al imparatului pe seama unor locuitori dintr-o provincie indepartata. Daca ar schita pe planseta un chip hidos si urat si ar spune ca aceasta pictura urata e chipul imparatului, oare n-ar trebui sa se indigneze stapanirea pentru ca si-a batut joc, in fata unor nestiutori, de frumusetea originalului, printr-un tablou atat de slab? Doar chipul cuiva trebuie sa se asemene intru totul cu original si sa reproduca frumusetea atribuita lui. Acum, daca definitia spune ca crestinismul e imitarea firii lui Dumnezeu, Cel ce inca n-a primit cuvantul tainic al mantuirii, incredintat ca vede realizata in noi o viata aidoma aceleia din Dumnezeu. De abia daca ar vedea la noi peste tot numai exemple bune, ar crede ca Dumnezeu caruia ne inchinam, este intr-adevar bun.
Daca insa vom fi impatimiti si brutali precum fiarele, iar altadata am fi plini de rautate ori am imbraca in firea noastra apucaturi salbatice (pentru ca in ratacirile firii adeseori vedem chipuri ca de fiare) nu ne-am mai socoti "crestini", doar pentru pricina ca acest nume inseamna dorinta lui Dumnezeu, desigur ca atunci am blama prin viata noastra, in fata necredinciosii numele de "crestin", pe care il credem ceva dumnezeiesc.
De aceea si Sfanta Scriptura se arata mai amenintatoare si mai neindurata fata de unii ca acestia atunci cand zice: "Vai de cei din pricina carora se huleste numele Domnului intre neamuri!" (Isaia LII). Dar mi se pare ca spre acelasi inteles ne indruma si Domnul Iisus cand zicea catre cei ce puteau sa-l asculte: "Fiti desavarsiti, precum si Tatal vostru din ceruri desavarsit este" (Matei V, 48), caci cel ce a numit tata adevarat pe Tatal celor ce au crezut in El vrea ca si cei pe care El i-a nascut sa se impartaseasca din aceeasi desavarsire a bunatatilor ca si El.
Imi vei zice : dar cum va putea sa se inalte putinatatea omeneasca pana la desavarsirea si sfintenia pe care le stim in Dumnezeu, ridicandu-se parca cu de la sine putere pana la ceva asa de extraordinar? Cum sa se asemene ceea ce-i pamantesc cu ceea ce-i ceresc, cata vreme deosebirea firilor nu indica o intalnire ori o apropiere a lor? Stiut este doar ca e cu neputinta sa stea alaturi ceva din lumea aceasta fata de imensitatea cerului si de frumusetea lui, de aceea nici "omul pamantesc" nu poate fi asemenea lui Dumnezeu din cer.
In aceasta privinta e limpede insa ca Evanghelia nu porunceste sa comparam firile laolalta, cea omeneasca cu cea dumnezeiasca, ci doar lucrarile si faptele bune sa se imite, pe cat e cu putinta, in viata. Si care sunt aceste lucrari pe care trebuie sa le avem asemanatoare cu ale lui Dumnezeu? Intai si intai instrainarea - pe cat posibil - de orice rautate atat cu fapta si cu cuvantul, cat si cu gandul, curatindu-ne de orice intinaciune a pacatului. In aceasta consta, in fond, imitarea cu adevarat a desavarsirii divine si a tot ce sta in legatura cu urmarea lui Dumnezeu.
Caci mi se pare ca Evanghelia nu intelege Imparatia Cerului ca pe un compartiment aparte al lui Dumnezeu in care ne-ar cere sa ne facem desavarsiti si noi dupa pilda Tatalui ceresc. Dumnezeirea e doar una si aceeasi peste tot si cuprinde toata faptura fara sa mai ramana vreun petec de loc unde sa nu fie El, imbratisand deopotriva toate vietatile, sustinand si stapanind cu puterea lui atotcuprinzatoare tot ce exista, cum ne invata si proorocul cand zice ca si de m-as duce in cer cu gandul ori as patrunde si as scruta cu mintea toate adancurile pamantului sau de-as intinde puterea de intelegere a judecatii pana la marginea ultima a lucrurilor, pe toate le vad tinute cu dreapta Lui. Cuvant cu cuvant, Scriptura spune asa: "De ma voi sui la cer, Tu acolo esti; de ma voi cobora la iad, Tu de fata esti. De voi lua aripile mele de dimineata si ma voi salaslui la marginile marii, si acolo mana Ta ma va povatui si ma va tinea dreapta Ta" (Psalm 7, 9).
Din toate acestea se poate conchide ca nu trebuie sa limitam cu totul lacasurile ceresti de fiinta lui Dumnezeu, intrucat insa "lumea de sus" se cade sa fie curata de orice rautati (ceea ce se subliniaza, in pilde, in mai multe locuri din Scriptura). (...) aici ne rod patimile rautatii, caci aici urzitorul rautatii, sarpele, se taraste si se incolaceste in jurul vietii de pe pamant, dupa cum vorbeste despre el in pilde Sfanta Scriptura, "ca pe piept si pe pantece se taraste" si din pamant "musca" toata viata lui (Facere III, 14), iar de aici intelegem, din modul miscarii si din felul stocarii, ca viata de aici e pamanteasca si josnica, intrucat admite sa fie incolacita de tot felul de rautati si pana la urma sa ajunga hrana acestei fiare taratoare, - tot acel ce ne indeamna sa urmam Tatalui ceresc ne indeamna si sa ne curatim de patimile cele pamantesti, in care nu distantarea spatiala conteaza, ci in primul rand agerea libera a cugetului nostru.
Daca deci instrainarea de rau a ajuns sa se realizeze prin incordarea cugetului nostru, atunci cuvantul evanghelic nu ne cere ceva peste masura de obositor. La acest avant al cugetului nu se injuga nici macar prea grea oboseala, decat ca nu se cade sa ne inchipuim ca am putea dobandi tot ce dorim fara sa ne fi straduit in acest sens si noi. Incat, pentru cel ce vrea, e destul de usoara trairea unei vieti ceresti inca de aici de pe pamant, dupa cum ne invata si Scriptura cand ne indeamna sa cugetam la cele ceresti si in vistieriile de acolo sa depunem toata comoara virtutilor noastre, caci zice: "Nu va adunati comori pe pamant, ci adunati-va comori in cer, unde nici molia si nici rugina nu le strica, si unde furii nu le sapa, nici fura" (Matei 6, 19). Prin aceste cuvinte ni se arata ca nici o putere trecatoare poate atinge fericirea vietii de dincolo.
In schimb, cel ce ajunge sa-si intineze viata prin tot felul de rautati, savarsindu-le parca impotriva scopului vietii omenesti, unul ca acela zamisleste in el un fel de jivina otravitoare, in stare nu numai sa opreasca pe loc orice progres moral prin puterea ei de distrugere, ci, daca nu va fi extirpata, s-ar intinde ca cangrena, incolacindu-se cu miscarile sale ca un sarpe, in toata fiinta, facand adevarate focare de stricaciune. Caci din clipa cand acest rau s-a incuibat in noi, ne momeste cu tot soiul de ispite si din afara imprastiind, prin placeri desarta comoara inimii noastre ori vazand si zadarnicind - prin alte patimi - potirul virtutilor sufletesti, asa prin manie, prin intristare ori prin alte patimi de acest soi intunecandu-ne si puterea de judecata.
Intrucat, asadar, Domnul nu-i nici mancari nici bautura, cum am spus mai inainte, in viata cu Dumnezeu nu mai e vorba nici de hoti, nici de rautati, de aceea urmeaza ca acolo sa ne mutam preocuparile cac acolo nu numai ca raman neatinse si neimputinate pentru totdeauna, ci au puteri sa si creasca si sa sporeasca insutit ca o samanta spre viata de veci.
Se cade asadar, sa intoarcem sporita comoara, pe care am primit-o cand am venit pe lume. Si pentru ca toti avem aceeasi fire - chiar daca nu ne este deopotriva masura darurilor se ni s-au incredintat - toti trebuie sa aducem Domnului, unul mai mult, altul mai putin, dupa potriva darurilor, sporul nostru. Nimeni sa nu descurajeze ca trebuie sa adauge si el ceva la comorile ceresti, sporind, pe cat se poate, cu cat de putin, ceea ce a primit, caci dupa fagaduinta celui ce a zis ca pentru putin, mult i se va da, rasplatindu-l cu cele ceresti, in locul celor pamantesti, cu cele vesnice in locul celor vremelnice, care sunt de asa natura ca nici mintea nu le poate cuprinde nici in talcuirea cuvantului nu incap, caci despre ele invata Scriptura cea insuflata de Dumnezeu ca "cele ce nici ochiul n-a vazut si urechea n-a auzit si la inima omului nu s-a suit, acelea le-a gatit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El" (I Cor. II, 9).
Iata asadar, cinstite frate, cum am implinit lipsa scrisorilor, ba inca am anticipat oarecum, prin lungime, si pe altele care ar fi lipsit. Nevoieste-te mereu intru Domnul! Sa-ti fie acestea vii in minte pentru totdeauna, caci asa e placut Domnului, iar eu nu te voi uita.