miercuri, 30 septembrie 2009

Athosul, Muntele Sfant

Ca sa vizitezi Athosul, Muntele Sfant, este nevoie sa-ti lasi la o parte hainele lumesti, sa le imprumuti pe cele ale pelerinului, asadar sa fi pregatit sa bati drumurile cu piciorul, din sudoarea fruntii sa aduni roua pentru potirul de seara. Astfel au facut-o stramosii nostri cand au plecat in hagialâc la Sfantul Mormant sau cum relateaza Eminescu intr'o povestire putin cunoscuta despre un unchies din Ipotestii copilariei sale ca, dupa ce s'a intors de la Athos, fericit si impacat a ramas o viata intreaga.
Indeplinind formalitatile de rigoare la Atena - se poate si la Salonic - plec din Uranopolis spre portul Daphni intr'o dimineata timpurie pe care asi numi-o, caracteristic elenã. Marea, verde la mal, isi intuneca tot mai mult albastrimile schimband culorile cerului de sus caruia-i slujesc drept oglinda, ca pe damascuri grele. Prin ceturi se deslusesc vag insulele prelungi amintind de tinuturile unde strafundurile pamantului isi deschild abisile lasand sa apara mirabilul, eonul luminii. Este ora cand astepti sa erupa spre inaltimi pasarea maiastra a vazduhului, cantecul de foc al soarelui. Privind acest peisaj ascunzand in miezul umbrelor sale marturia mitului cel vechi, iti spui ca daca Goethe ar fi cunoscut Grecia nu ar fi asezat noaptea walpurgiei clasice la Pharsala ci undeva intre aceste ostroave tainice ar fi descoperit leaganul misterelor antice, cantatele "Urworte".
De la Daphani autobusul urca la Karyes, capitala administrativa unde primesc Diamanitirionul, dreptul la sedere avand formatul unei diplome semnata de cei patru membri ai Hierei Epistasia cu Protosul, astfel ca de-acum sunt liber sa-mi incep vizita.
Chiar in mijlocul Karyei se afla biserica sa, Katoliconul numit Protaton de la resedinta Protosului,
cea mai veche de pe munte, in stil bazilical cu nava ridicata, o absida si doua absidiole. Turnul clopotnitei mai la o parte vegheaza un complex destul de particular. In jur oanduite int'u spatiu furat parca de timp, cladirile sunt destul de triste si pustii. Intr'una din ele si-a avut atelierul ultimul caluga roman din Karyes ceasornicarul Ciprian. Murise cum mi-au spus oamenii cu cateva zile inainte de a-l cauta. Merita sa-l pomenim in toate rugaciunile noastre. Pe o strada ingusta descopar un drum scaldat in umbre si racoare de dumbrava, unde locuiesc capriorii, spre manastirea Koutloumousiou, numita dupa ctitorii ei si Lavra Tarilor romanesti. Linistea este atat de adanca incat aud cum in suflet ma ninge cu lumini; glasuri launtrice imi descanta ca pe un ghioc al izvoruui vrajit din basmul tecutului, versuri de Radu Gyr:
Pe unde calca pasul, se ridica
un cantec fin ca fosnetul de brazi.
Suspina'n glod o tampla de vladica,
sau, lung, sopteste mana unui cneaz.
O fantana-troita in care-ti racoresti fruntea, Katoliconul rosu cu pidvor inchis si bogat in capele dupa modelul Megistei Lavra, te stapaneste grav prin prezenta ctitorilor acestor manastiri, Stefan cel Mare, Petru Rares, Neagoe Voevod, Alexandru Lapusneanu si doamna Ruxandra, cat si tuturor celorlalti, contributia lor fiind atat de bogata incat rezuma fara indoiala o epoca din istoria noastra. Te-astepti, ca si cand, fiind in casa lor, peste o margine sa poti privi dincolo spre ei:
Vino si-asculta veacurile Tarii
cum trec pe drumuri, seara dupa oi.
Asculta, nu bat clopotele zarii,
inima Tarii cântã peste noi.
La amiaza insotit de un clugar grec si un catâr incarcat cu de-a-toatelea plec spre manastirea Vatopedi, vestita pentru scoala si biblioteca ei atonita. De la Karyes durmul duce prin padure, urcand si coborand mai mult pe coasta muntelui, cale de trei ore. Tacerea ca de catedrala, razele ce joaca prin frunzisuri descriind vitralii de argint, ma umplu de o pace adanca asa ca nu mai simt deloc oboseala. Patrund in tacerea senina si calda in care Sfantul Francisc, fratele soarelui si pamantului, a putut sa vorbeasca cu pasarile. Natura toata parca este un altar deasupra cauia se'ntinde ca o absida, cerul.
Manastirea Vatopedi apare asezata la poalele padurii intr'un golf catre care un sir de ciresi coboara stihare si antemise ingreunate de pulberea luminii. Apa curata si transparenta cum nu am mai intalnit niciunde. Desi foarte adanca, vãd pana la pardoseaua unor gigante palate de cristal. Pe acest tarm visator s'a putut intalni Ulise cu fiica regelui Alkinoos Nausicaa. O briza usoara adie printre ramuri parc'ar lovi corzi de lira. Totu-i azur, imaculat si pur, ca'ntr'o reverie diafana si alba. Nu stiu unde am mai vazut acest pastel, in ce tablou divin? Asa trebue sa fi fost si pe locurile pe care a umblat si invatat, in tara minunior Galileea, El, Nazarineanul.
Dimineata cu vaporul ce vine de la Ierissos, Starvonikita, Iviron, Karakalou si-apoi Megista Lavra. De pe mare ai perspectiva peninsulei in ansamblu, muntoasa dar toata acoperita cu paduri, ceace in Grecia nu este chiar obisnuit. Apoi ca pe niste trepte enorme solul urca spre varful plesuv al muntelui, simbolizand destinul omenesc spre o tot mai verticala daruire de sine. Intreg Athosul parca-i un urias templu, Gradina a Maicii Domului, cum il numeste legenda.
Sunt deodata napadit de impresii si reverbere sfinte, incat imi zic ce sarac in simtire poate sa fie pretinsul scriitor care s'a oprit la titlul "muntele catârilor". Beul scrib vroind sa defaimeze s'a degradat pe el insusi, s'a desfiintat sufleteste.
La capatul caltoriei vasul intra intr'un ochi de apa cum ar fi trebuit sa fie lacul in care-si aruncau navodul pescarii saraci, apostolii.
Acolo intalnindu-l pe monahul roman Prodromu vizitez cu el Megista Lavra ridicata pe un pvoarnis destul de abrupt. Cel ce ar fi oferit adapost Fecioarei Maria alungata de furtuna tocmai din Cipru.
De-abia acum ma indrept spre tinta peleinajului meu, schitul Prodromos. De la Megista Lavra urcam usor, vreo 4-5 km. pana la un platou unde, închis intre munte si mare, ne intampina schitul. Tot mai aproape de el in mirosul ierburilor si florilor salbatece insirate pe margini ca niste lumanari aprinse pe un chivot, repet alte versuri de-ale lui Radu Gyr, mangaind matanii nevazute:
Priveste drumul scris in vreme
vine din morti, din cantec pare tras,
si carul greu ce'n praful serii geme
e frate c'un batran iconostas.
Dupa ce trecem pe sub portalul arhondaricului, biserica ne iese in fata, mireasa a lui Dumnezeu, sora buna cu lacasurile sfinte ale Modovei de sus.In curte domneste o atomosfera de lucru intens, autentic santier in plina activitate. Staretul Ilarion se afla in aripa din fund unde, dupa ce-a reparat-o si-a instalat un atelier de tamplarie. Conducatorul spiritual al schitului si-a insusit mestesugul lui Iosif, sotul Mariei, pentru a face el reparatiile necesare, altfel foarte scumpe. In realitate ferestrele si usile cizelate de preasfintia-Sa intrec orice mana de mester, deslusesc efortul fizic luminat de sacrificiul creatiei, gestul aceluia ce da har obiectului neinsufletit, prin iubirea sa cereasca.
Staretul Ilarion se arata primitor, bucuros de oaspeti, un invatat cu suflet cald. Din vorba in vorba poposim la Cernica unde a fost calugar, la mormintii lui Gala Galaction si Ion Tuculescu si ai altora dintre care l-asi aminti pe poetul bucovinean, Traian Chelariu. Nu-l putem ocoli pe Tudor Arghezi asupra caruia cadem de acord ca nu este potrivit comentat deoarece poetul in versul sau cel mai valoros si propriu, a ramas ieromonahul Iosif din tinerete.
Langa staretul Ilarion imi intinde mana parintele Petroniu, om de larga cultura si dreapta credinta.
Cu el am discutat pana noaptea tarziu si multe mi-a daruit din strata lui plina de intelepciune. Mi-a povestit despre poetul Sandu Tudor, calugarit Daniil, initiatorul scolii spirituale Rugul aprins. Personalitate de mari proportii duhovnicesti a influentat pe V. Voiculescu, Ion Marin Sadoveanu, Al. Mironescu si in parte pe Ion Barbu. Mai ales cel dintai, fara aceasta experienta greu este de presupus ca ar fi dat capodoperele literaturii romane, Sonetele si Povestirile sale. Pentru implinirea acestei misiuni sfinte a trebuit Sandu Tudor sa moara in temnitele comuniste de la Aiud.
Parintele Petroniu are doua poeme-rugaciuni acatiste de Sandu Tudor in manuscris. Mi le arata cu infrigurarea cucernica a unui Syevestre Bonnard, eroul lui Anatole France.
Nu mai putin groaznic a fost calvarul sãu personal si al cinului calugaresc din care face parte, pana ce-a reusit sa plece la Athos, sa scape de sub stapanirea leviatanului rosu.
La orele patru in zori bate toaca slujbei de dimineata, utrenia. De-acum cand îi vãd cu potcapul si valul negru, imi dau seama de situatia mea de mirean. Ma retrag in mine umilit. Inteleg ca noi romanii odata cu crestinismul am preluat cultul ascetismului, cum scrie M. Eliade citandu-i pe Herodot si Strabon, de la preotii slujitori pe muntele Kogaionului, lui, elevului lui Pitagora, Zamolxe. Acesti monahi descalecati de pe paiul originar al traditiior, sunt gradinarii biblici ingrijind pomul vietii neamului romanesc, deaceea dusmanii lui atei sunt si ai lor.
Biserica este impartita dupa tipic in doua nave si un pridvor inchis, altarul prevazut cu un iconostas de lemn foarte fin lucrat cum i se cuvine unei pamantesti porti a raiului, in mijloc un candelabru desfasurat ca o coroana imperiala. Deoparte si alta icoanele bisericesti, una a Mariei cu pruncul in brate. Aud sujba romaneasca, Crezul, Tatal nostru si Doamne Milueste ca acasa in manastirile de altadata, in Romania libera cu radacini la parintii ei, Romania lui Radu Gyr; ma scald in armonia sferelor celeste retraind invierea veacului intru Domnul Savaot:
La denii, sub icoane bizantine
cu Preciste in zambet daurit
ingenunchiat alturea de tine
se roaga Stefan Voda prea smerit.
Peretii poarta fresce ca de pe timpul sfinirii bisericii, anii 1860, cu inscrisuri chirilice. Stilul apartine unui elev de al lui Aman sau Grigorescu. Mai departe zidul absidei e gol, pe alocuri crapat, actiunea cutremurelor ce se prezinta nu tocmai rar.
Acum ma confrunt cu fericirea parintilor Ilarion, Petroniu si a tuturor fratior lor monahi, ca au reusit sa puna acoperis nou de arama sfantului Katolicon. Aproape de la sine ma duce gandul la romanul neterminat al lui Vasile Voiculescu, Zahei orbul. Zahei dupa ce nu mai gaseste manastirea Derventului, descinde intr'o biserica prin al care Pantocrator gaurit curge apa intr'o cadelnita, pe langa preotul mort in altar, un sarpe era singurul vizitator al lacasului parasit. Incheind abil romanul, editorii comunisti proecteaza singuratatea lui Zahei orbul pe orizontul raiului descompus sub forma Colosului intunecat al lui Goya. Precum subiniam in alta parte acest final nu-i apartine lui V. Voiculescu.
Aici la Prodromos se poate citi adevaratul sfarsit al romanului Zahei orbul. Preotul nu moare in altar, pantocratorul bisericii va fi restaurat iar cel lipsit de lumina isi va recastiga vederile interioare. Zahei orbul imbraca pana la urma camasa alba a sfantului din viziunea lui Ioan la Patmos.
Rãmân profund impresionat de opera de mesteri Manole a parintior Iloarion, Petroniu si a fratilor lor intru Christos Domnul.
La Prodromos, schitul lui Ioan Botezatorul, Premergatorul, in departatul munte Athos, muntele sfant, se reconstruieste un colt de Romanie "pe-un picior de plai/ pe-o gura de rai.
Putem noi sa nu fim langa ei, sa nu-i ajutam cu ce avem mai bun, sa nu punem umarul la ridicarea in fiinta a unui pamant de tara romaneasca libera si crestineasca? Din galeria Istoriei Romanilor aflata astazi in robie, voevozii de ieri asteapta solemn de la noi cei ce am luat drumul exilului, sa le ducem mai departe mandra ctitorie, intru izbavirea cea vesnica a poporului nostru.
Nu a fost scopul meu sa fac o descriere istorica ci cu ajutorul celor cateva strofe din poemul Românie al lui Radu Gyr am incercat sa arat pe graiul poeziei tot ce ne leaga de meleagurile stramosesti ale cetatii ortodoxe, Athosul.
Pare nu ca un fel de inscriptie pe una din lespezile schitului Prodromos suna aceasta ultima strofa a poemului lui Radu Gyr, lespedea temeliei ce ar putea sa fie chiar inima noastra romaneasca:
Si-acest plaivaz, cu jocuri azurate
cu care tu, poete, umbre tesi
cu pragul manastirilor e frate
si cu baltagul aspru de plães.
(Sursa: "LIBERTATEA", New York
Director: Nicolae Nitã)

Crezul