joi, 1 martie 2012

Un tandru mărţişor


Nu pot

Nu pot să îţi trimit un mărţişor.
Distanţă mare astăzi ne desparte,
Pe ea, în clipe nu pot s-o măsor,
Dar îţi trimit din depărtare, carte.


Pe-un pui de vânt, pe-o caldă adiere,
La început fragil, de primăvară,
Un mic sărut timid, ca o părere,
Cu el iubirea mea ce te-nconjoară.


Să-ţi fie viaţa veşnică mirare
De vis, de dor, şi alte frumuseţi,
Ele să nu se piardă în uitare,
De-a lungu-ntregii tale vieţi.


Şi când vei fi pentru întîia oară,
Greu apăsată de un tainic dor,
Să-ţi aminteşti, că într-o primăvară,
Eu ţi-am fost ţie, tandru mărţişor.

(Delia Stăniloiu)

Crezul