Firea apelor se schimba de Boboteaza

Prin botezul in Iordan, Hristos a sfintit firea apelor de pretutindeni, lucru marturisit si in rugaciunile citite la Boboteaza: "Astazi firea apelor se sfinteste...". Astfel, se pune in lumina caracterul cosmic pe care l-a avut Botezul Domnului. Prin formula "astazi firea apelor se schimba", trebuie sa intelegem revenirea Duhului Sfant in sanul Creatiei. Prin caderea in pacat, omul Il pierduse pe Sfantul Duh, asa cum ne-a marturisit Sfantul Chiril al Alexandriei, si ramasese inchis in cadrul limitat al lumii create. Botezul Mantuitorului reprezinta momentul redeschiderii izvoarelor harului, care fusesera zavorate pentru om si pentru intreaga creatie. Deci, prin formula mentionata mai sus, nu trebuie sa intelegem ca harul lui Dumnezeu se pogoara in timpul slujbei de sfintire a apei peste toata apa care exista in diverse locuri, ci doar peste apa pregatita din timp pentru acest lucru.
Randuiala slujbei Agheasmei mari este atribuita Sfantului Sofronie, patriarh al Ierusalimului (+ 638). Rugaciunea de sfintire adresata Sfintei Treimi ne descopera ca apa sfintita este "izvor de nestricaciune, dar de sfintenie, dezlegare de pacate, vindecare de boli, diavolilor pieire, indepartarea puterilor potrivnice, plina de putere ingereasca".
Apele primordiale
Apa apare ca un element primar in crearea lumii. In Facere, organizarea cosmosului incepe prin separarea apelor (Fac. 1, 6-8), care da nastere cerului. Uscatul se naste si el prin sepa­rarea apelor care "s-au adunat la un loc" formand marea (9-10). Psalmul 23 marturiseste in acest sens: "Al Domnului este pamantul si plinirea lui; lumea si toti cei ce locuiesc in ea. Acesta pe mari l-a intemeiat pe el si pe rauri l-a asezat pe el". Sfantul Petru a dezvoltat aceasta imagine, asociind-o Cuvantului lui Dumnezeu: "Caci ei in chip voit uita aceasta, ca cerurile erau de demult si ca pamantul s-a inchegat, la cuvantul Domnului, din apa si prin apa" (II Petru 3, 5).
Apele cerului
In prima istorisire a creatiei se insista asupra distinctiei intre apele "de sub cer" si cele "de deasupra tariei". Sa nu uitam ca apa ploii este un element purificator impor­tant in traditia iudaica, in toate sinagogile se afla un sistem de canali­zare care aduna apa intr-un bazin, servind diverselor ritualuri de puri­ficare. Bazinul, sapat si modelat chiar in pamant, are o inaltime de 1,20 metri, continand in jur de 750 de litri de apa. Asadar apa "naturala" sau "vie", asa cum este numita in textele talmudice, provine din apa de ploaie.
Marea Rosie
Trecerea prin Marea Rosie a evreior este inteleasa de Sfintii Parinti ca fiind o tre­cere prin moarte. Dumnezeu trece poporul ales prin aceasta apa pentru a-i taia orice legatura cu existenta lui trecuta.
Apa vie a Duhului Sfant
In Noul Testament, evanghelistul Ioan insista pe asocierea apa - Duh Sfant in metafora apei vii, mai ales in istorisirea intalnirii lui Hristos cu femeia samarineanca la putul lui Iacob, unde Hristos vesteste "darul lui Dumnezeu", "apa vie": "Oricine bea din apa aceasta (din putul lui Iacob), va inseta iarasi. Dar cel care va bea din apa pe care i-o voi da Eu nu va inseta in veac, ci apa pe care i-o voi da Eu se va face in el izvor de apa care curge spre viata vesnica" (Ioan 4, 13-14). Aceasta promisiune o va face din nou, in chip solemn, nu in taina unei convorbiri cu cineva socotit ca nefacand parte din poporul ales, ci in fata tuturor iudeilor, in Templu, in ultima zi a sarbatorii corturilor : "Iar in ziua cea din urma - ziua cea mare a praznicului - Iisus a stat intre ei si a strigat, zicand: Daca inseteaza cineva, sa vina la Mine si sa bea... cel care crede in Mine" (Ioan, 7, 37-38).
Apa Botezului
Hristos intrand in apa Iordanului, nu a avut ce sa curete, dimpotriva, a pogorat in apa Duhul care salasluia peste El, aducand apa la starea initiala, de la inceputul lumii. In Taina Botezului exista rugaciuni de sfintire a apei in care urmeaza sa fie botezat catehumenul. Sfintirea acestei ape presupune indepartarea duhurilor necurate ce s-ar salaslui in ea. Preotul cere Tatalui, de trei ori : "Insuti, iubitorule de oameni, imparate, si acum trimite darul Preasfantului si de viata facatorului Tau Duh, Care sfinteste toate, si sfinteste apa aceasta...", adaugand apoi : "si-i da ei harul izbavirii si binecuvantarea Iordanului. Fa-o pe dansa izvor de nestricaciune, dar de sfintenie, dezlegare de pacate...". Dupa ce a fost sfintita apa, cel ce este afundat in cristelnita renaste la o noua viata, in Hristos. Prin scufundarea omului in apa in numele Sfintei Treimi, se produce moartea omului vechi. Moartea noastra in Botez, inseamna sa nu mai traim noua insine, ci exclusiv lui Dumnezeu, caci murind lui Dumnezeu, intram cu adevarat in viata.
Sfintirea caselor de Boboteaza
Incepand cu primele zile ale anului, slujitorii sfintelor altare merg si sfintesc casele oamenilor prin stropire cu apa sfintita si vestesc Botezul lui Hristos.
Sfintirea caselor credinciosilor se face prin stropirea cu aghiasma mare in ajunul Bobotezei si prin slujba sfestaniei ce se savarseste la mutarea in casa noua si care se repeta in fiecare an sau chiar mai des, atunci cand lucrarea raului se face simtita in vreun fel in casa.
Omul este solidar cu tot ceea ce il inconjoara. Pacatele, faradelegile sale intineaza spatiul in care acesta le savarseste sau traieste. Dimpotriva, curatenia vietii lui sfinteste mediul care-l inconjoara. Nu este intamplator faptul ca in popor s-a pastrat zicala: "Omul sfinteste locul".
Apa sfintita de preot poarta in ea puterea curatitoare si sfintitoare a harului dumnezeiesc.
Cand face sfintirea apei, preotul se roaga ca: "apa aceasta sa se sfinteasca cu puterea, cu lucrarea si cu pogorarea Sfantului Duh", "pentru ca sa se pogoare peste ea lucrarea cea curatitoare a Treimii celei mai presus de fire", "pentru ca sa fie tamaduitoare sufletelor si trupurilor si izgonitoare a toata puterea cea potrivnica" si pentru ca "prin gustarea si stropirea cu apa sfintita sa ne trimita Dumnezeu binecuvantarea Sa, care spala intinaciunea patimilor".Nu trebuie sa uitam ca termenul aghiasma vine de la iazma. In DEX, cuvantul iazma, iezme, cu sensul de "aratare urata si rea, naluca, vedenie", este indicat ca si in DLR, cu etimologie ne­cunoscuta.
Se cere o explicatie in legatura cu sensul cuvantului iasma-iazma, de "aratare urata si rea, naluca, vedenie", contrar sensului originar de "apa sfintita". Explicatia este urmatoarea: atunci cand preotul sfinteste apa, la sfarsit, canta troparul: "Mantuieste, Doamne, poporul Tau, si binecuvinteaza mostenirea Ta, biruinta binecredinciosilor crestini asupra celui potrivnic daruieste, si cu crucea Ta pazeste pe poporul Tau". Cand se canta troparul, preotul stropeste pe credinciosi in cele patru puncte cardinale cu apa sfintita, spre alungarea "celui potrivnic", adica a celui rau, a celui urat, care este naluca, ve­denie rea, satana. De la actiunea stropirii cu apa sfintita si rostirea cantarii ei, s-a retinut in popor scopul urmarit prin aiasma - aiazma - iazma, de a alunga "aratarea urata si rea", adica duhul cel rau, satana.
E bine sa stim ca harul lui Dumnezeu vine acolo unde este chemat. Asa ca nu putem pune un semn de egalitate intre apa nesfintita si aghiasma. Nici in cadrul Sfintei Liturghii, harul lui Dumnezeu nu se pogoara peste toata painea care este in biserica, pentru a o preface in Trupul Domnului, ci doar asupra darurilor pregatite special pentru aceasta. Harul lui Dumnezeu se pogoara in timpul slujbei de sfintire a apei doar peste apa pregatita din timp pentru acest lucru si nu peste toata apa care exista in alte locuri. Iata de ce e bine ca omul sa-si deschida casa atunci cand preotul vine sa le sfinteasca, pentru ca sfintirea casei vecinului nu inseamna si sfintirea propriei case.
"Iordanitul" si "Cumetria Femeilor"
In calendarul popular, pe 7 ianuarie, cand este praznuit Sfantul Ioan Botezatorul, intalnim doua obiceiuri: "Iordanitul" si "Cumetria Femeilor".
Iordanitorii erau baietii care aveau varsta mai mare de 15 ani. Insa, nu varsta era principala conditie a intrarii in ceata iordanitilor. Cea mai importanta cerinta pentru a fi primit in randul iordanitorilor era sa te fi bucurat de sanatate in tot anul. Conducatorul cetei, lua de la preot, in ajun, o caldarusa cu agheasma de la Boboteaza, si ii stropea pe toti cei intalniti, urandu-le sa traiasca multi ani si sa le fie de bine. De cele ma multe ori, cei intalniti erau ridicati pe brate si dusi cu forta la rau sau la lac sub amenintarea ca-i arunca in apa. Acestia se rascumparau cu un dar. In acest obicei exista credinta ca cei cei udati acum, vor fi sanatosi tot anul.
"Cumetria" sau "Tontoroiul Femeilor" era numita in vechime "Ziua Femeilor" sau "Ziua Babelor". In cadrul acestui obicei avea loc integrarea tinerelor neveste in comunitatea femeilor casatorite, prin udarea cu apa din fantana sau dintr-un rau. Elemente ale acestei petreceri sunt pastrate si astazi de femeile din comuna Pantelimon, de langa Bucuresti. Femeile se adunau in casa uneia dintre ele si "faceau chefuri si jocuri fara barbati". Aceste petreceri erau cunoscute sub denumirea de "Cumetria" sau "Tontoroiul Femeilor". Femeile se considerau in aceasta zi mai tari si cu mai multe drepturi decat barbatii, lasandu-si toate obligatiile de sotie si mama in seama soacrelor si chiar a barbatilor. Profesorul Ion Ghinoiu sustine ca acest obicei este o supravietuire a cultului dedicat zeului Dionisios, care, printre altele, se manifesta prin dansuri frenetice si extaz mistic, inclusiv, in cetatile antice de la Marea Neagra (Calatis, Histria, Tomis).