14 septembrie,zi de post la Sarbatoarea Inaltarii Sfintei Cruci

Pe 14 septembrie, in cursul fiecarui an bisericesc, praznuim Inaltarea Sfintei Cruci. In aceasta zi, sarbatorim aflarea Crucii pe care S-a jertfit Hristos si inaltarea ei de catre episcopul Macarie al Ierusalimului in fata poporului, la 14 septembrie 335. Un alt eveniment pe care il sarbatorim in aceasta zi este si aducerea Sfintei Cruci de la persi la Ierusalim, in anul 629, de catre imparatul Heraclius.
Potrivit Traditiei, in vremea imparatului Constantin au fost descoperite trei cruci. Nestiindu-se care este Crucea lui Hristos, acestea au fost atinse de trupul unei femei moarte. Aceasta a inviat, atunci cand a fost atinsa cu Sfanta Cruce.
La inceput, sarbatoarea Inaltarii Sfintei Cruci avea un caracter local, serbarea ei fiind limitata doar la Ierusalim. Cu timpul, sarbatoarea s-a generalizat, incat in secolul al VI lea este intalnita in toata Biserica de Rasarit.

Semnul Sfintei Cruci
In secolul al doilea crucea era facuta pe frunte cu un singur deget (cel mare). Se crede ca el deriva din semnul thau, cu care erau pecetluiti membrii comunitatii mesianice in viziunea lui Iezechiel (9, 4-6). Incepand cu secolul al IV lea, intalnim obiceiul de a se insemna cu sfanta cruce fruntea, gura si inima. Tendinta de a inmulti insemnarea cu mici cruci peste tot trupul, poate fi prefigurarea unui singur semn, mare, al crucii pe care il facem astazi.Pentru a-i combate pe ereticii monofiziti si monoteliti care invocau facerea semnului crucii cu un singur deget ca expresie a invataturii lor (Hristos a avut o singura fire si o singura vointa), s-a stabilit ca semnul sa fie facut cu doua degete, ca expresie a faptului ca in Hristos sunt doua firi si doua vointe. Dupa secolul al VII lea, Biserica a randuit ca inchinarea sa fie facuta cu trei degete, in numele Sfintei Treimi.
Semnul sfintei cruci se face astfel: impreunam primele trei degete ale mainii drepte, iar celelalte doua le lipim de podul palmei. Astfel, cu varful celor trei degete unite ne insemnam la frunte, la piept, pe umarul drept si pe cel stang, rostind deodata cu el: in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, Amin. Cand zicem "in numele Tatalui", ne insemnam la frunte ; cand spunem "si al Fiului", ne insemnam la piept; cand rostim "si al Sfantului Duh", ne insemnam umarul drept si apoi cel stang, incheind cu "Amin".
Prin acest semn, crestinul primeste intr-un mod tainic puterea lui Hristos cu care El a biruit moartea, ca si el sa poata birui patimile. Se simte totdeauna intarit, pazit de cel rau prin acest semn, dupa cum si canta Biserica: "Doamne, arma asupra diavolului, crucea Ta o ai dat noua".Pecetluirea cu acest semn in Biserica incepe inca din pruncie. La a opta zi dupa nastere, preotul binecuvinteaza pruncul in chipul crucii, rostind asupra lui: "Sa se insemneze Doamne lumina fetei Tale peste robul Tau acesta... si sa se insemneze crucea Unuia-Nascut Fiului Tau in inima si in cugetul lui". La Botez si la ungerea cu Sfantul Mir se insemneaza in chipul crucii toate simturile si incheieturile, rostindu-se: "Pecetea darului Sfantului Duh".

In chipul crucii preotul binecuvinteaza credinciosii; cu aceasta incepe savarsirea Sfintelor Taine, sfinteste darurile aduse la Altar si toata zidirea. Crucea cuprinde intregul orizont al vietii noastre: se zugraveste pe sfintele vase, pe vesminte, pe cartile de cult; se vede ridicata la unele raspantii de drumuri si se aseaza la capataiul celor adormiti.
Istoria Sfintei Cruci
In anul 614, racla cu lemnul Sfintei Cruci a fost furata de persi si dusa la Ctesifon. Imparatul Heraclie o readuce la Ierusalim, in martie 630 si o depune in Biserica Sfantului Mormant. Incepand cu anul 1187, cand episcopul Bethleemului ia Sfanta Cruce in batalia de la Hattin, nu mai avem informatii despre ea.
Astazi, din Sfanta Cruce se mai pastreaza fragmente in Biserica Sfantului Mormant din Ierusalim, la Roma, in Franta (Saint Sernin de Toulouse; Capela “La Vraie-Croix” din Morbihan, Bretania; Anjou), Venetia, Constantinopol, Germania (Limburg an der Lahn), Belgia (Colegiul “Sfanta Cruce” din Liege), Spania (Santo Toribio de Liebana) etc. Nu trebuie uitat ca fragmentul cel mai mare din Sfanta Cruce se afla la Manastirea Xiropotamou din Muntele Athos, fragment care a fost adus spre inchinare in anul 1992 si in tara noastra.
* Inaltarea Sfintei Cruci se serbeaza cu post, pentru ca ea ne aduce aminte de patimile si moartea Mantuitorului.

Sofian Boghiu - sapte ani de la trecerea sa in nefiinta

Pe 14 septembrie, de ziua Inaltarii Sfintei Cruci, se implinesc 7 ani de la trecerea la cele vesnice a parintelui Sofian Boghiu, duhovnicul Bucurestilor. I.P.S. Teofan, pe atunci mitropolit al Olteniei, scria:„Parintele Sofian a plecat la Cer. Imparatia cea de sus se imbogateste cu un pamantean. Pamantul, in logica lumii, este mai sarac cu un om ceresc. Omenirea, in logica credintei, devine mai bogata, caci, acolo sus, un rod al ei, gasindu-si odihna, se osteneste in rugaciune pentru oameni“.
Parintele Sofian Boghiu s-a nascut in comuna Cuconestii-Vechi, jud. Balti, dincolo de Prut, la 07.X.1912. A primit la botez numele Serghei. La varsta de 14 ani, ajunge frate de manastire la Schitul Rughi, jud. Soroca, iar dupa 11 ani de ascultare primeste tunderea monahala in Manastirea Dobrusa. A urmat scoala de cantareti la Dobrousa si Seminarul monahal de la Cernica, unde ii va avea printre colegi, pe Patriarhul Teoctist, pe episcopul Ramnicului – Gherasim Cristea si pe Arhim. Grigorie Babus.
La data 06 august 1939 este hirotonit diacon, in Catedrala din Balti, de episcopul Tit Simedrea. Din cauza ocuparii Basarabiei de catre rusi, este nevoit sa paraseasca Manastirea Dobrousa si astfel, alaturi de staretul sau si ceilalti frati din obste, ajunge la Manastirea Caldarusani.
In anul 1940 se inscrie la Academia de Belle Arte din Bucuresti, sectia Arta Decorativa, devenind in anul 1945, pictor licentiat. Multe lacasuri din tara si din strainatate poarta urma mainilor sale, cu a caror smerita truda le-a impodobit. Dintre acestea amintim: Schitul Darvari (1964 si 1993), Manastirea Agapia (1970), Manastirea Deir-El-Harf – Liban (1971), Manastirea Radu-Voda – Bucuresti (1973), Catedrala din Homs – Siria (1978), Biserica din Hama – Siria (1979). A predat pictura la seminariile monahale din Manastirea Neamt si Curtea de Arges, a organizat ateliere de icoane si picturi de catapeteasma la Manastirea Plumbuita si Schitul Maicilor. A pictat in tara 25 de biserici, din care 6 integral, iar restul restaurate. In strainatate a pictat integral trei biserici.
In perioada 1942-1946, urmeaza cursurile Facultatii de Teologie, sustinanad lucrararea de licenta cu titlul:„Chipul Mantuitorului in iconografie“. Este hirotonit preot la Manastirea Antim, la 15 noiembrie 1945.
In vara anului 1958, este arestat si inchis, impreuna cu alti membrii din cadrul miscarii spirituale „Rugul Aprins“. A fost condamnat la 16 ani de inchisoare pentru „uneltire contra ordinii sociale prin activitate mistica dusmanoasa“. Dupa 6 ani a fost pus in libertate. Despre acei ani declara mai apoi: „Daca pot zice asa, mie mi-a placut in inchisoare [...] Era bine acolo. Mult mai bine decat aici, in asa-zisa noastra libertate. Te puteai concentra [...] Nimic nu te distragea de la Dumnezeu. Pe cand afara… cate probleme!”
In dimineata zilei de 14 septembrie 2002 a trecut la cele vesnice. La marea sarbatoare a Crucii, parintele a fost pomenit de doua ori - la ectenia celor vii si, cateva ore mai tarziu, la cei mutati la Domnul. A murit chiar in timpul Sfintei Liturghii.
Duhovnicii Antimului, parintele Sofian Boghiu si parintele Adrian Fageteanu, au reprezentat constiintele cele mai vii ale manastirii in perioada de dinainte de Revolutie, dar si dupa. „Primul lucru pe care il sesizai in prezenta parintelui Sofian era pacea, cu care raspundea la orice problema care ii era pusa inainte. Pacea este semnul prezentei lui Hristos in om. Netulburarea pe care o citeai in chipul batranului staret era marturia odihnei Duhului Sfant in persoana lui. Intelegerea pe care ti-o impartasea atunci cand slujea sau vorbea, te facea sa simti iradierea luminii lui Hristos. Parintele Adrian avea un caracter deosebit de cel al parintelui Sofian. El spunea lucrurile foarte direct, avea darul de a te trezi; daca parintele Sofian facea operatia mai cu delicatete, de multe ori «anesteziind pacientul», parintele Adrian il trezea pe cel bolnav, ca el sa fie constient de operatia ce i se facea“, povesteste staretul Mihail Stanciu.

Şi ce dacă...

Leonid IACOB

Şi, dacă vine toamna,

nici nu-mi pasă

că mi-am luat umbrela

şi-am plecat,

pe-afară, de mă plouă,

stau în casă

fiindcă la mine

io mi-s împărat.

Dar am s-o rog ,

dac-o vrea zurlia,

să fie mai călduţă,

nu cu ploi,

să-mi lase flori

şi să îmi coacă via

şi apoi din must

să bem doar amândoi.

Ei, şi? să vie!

O şi văd că vine,

se furişează

hoaţa prin livezi,

îmi pune galben puf

peste gutuie

şi tot cu galben dă

pe pomii verzi.

Dar tu,o fată buna

ca şi toamna,

trimite-mi

pe o floare un surâs

şi-apoi pe fruntea mea

îţi pune palma,

să mă cufund

în înserări de vis.

Iar eu cu sufletu-mi

te voi cuprinde

şi ţi-oi cânta

a lumii melopee,

ca zămislită eşti

din ceruri blânde,

iubire,

ce ai nume de femeie.

Poveste cu tâlc

O femeie iese din casă şi vede 3 moşnegi cu barbă albă stând în faţa casei. Nu-i cunoştea dar vazându-i supăraţi îi invita în casă să manânce ceva.

“Soţul tău este acasă?” – întreabă ei.

“Nu , este ieşit”

“Atunci nu putem intra” – replică ei.

Seara când soţul se întoarce acasă ea îi povesteşte despre cei trei moşnegi..

“Du-te şi spune-le că am venit şi pofteşte-i înăuntru “

Femeia se duce şi îi invită.

"Nu putem intra toţi în casă" replică ei.

"Cum aşa?" întreabă ea.

Unul dintre moşnegi îi explică. Eu sunt BUNĂSTARE , el este SUCCES iar celălalt este IUBIRE. Acum du-te şi întreabă-l pe soţul tău care dintre noi să vina în casă. Femeia intră în casă şi îi spune soţului, care se bucură.

"Ce bine!!, în acest caz invită-l pe BUNĂSTARE să ne umple casa cu bunăstare!"

Soţia nu a fost de acord. “De ce să nu-l invităm pe SUCCES?”

Nora îi asculta dintr-un colţ al casei. "N-ar fi mai bine să-l invităm pe IUBIRE? Casa noastră ar fi atunci plină de iubire!" – a sugerat nora.

"Hai să ne ghidăm după sfatul norei" îi zice soţul soţiei. "Du-te afară şi invită-l pe IUBIRE să ne fie oaspete."

Femeia iese afară şi întreabă: “Care dintre voi este IUBIRE? Pe el îl invităm să ne fie oaspete” IUBIRE porneşte înspre casă. Odată cu el se pornesc în urma lui şi ceilalţi doi.

Surprinsă femeia întreabă : “L-am invitat doar pe IUBIRE. Cum de veniţi şi voi cu el?”

Cei trei moşnegi replicară: "Dacă l-ai fi invitat pe BUNĂSTARE sau pe SUCCES, ceilalţi ar fi rămas pe loc, dar de vreme ce l-ai invitat pe IUBIRE , unde merge el mergem şi noi. Unde este IUBIRE este şi BUNĂSTARE şi SUCCES!!!!!!"

DORINŢA MEA PENTRU TINE CITITORULE …

- Unde este durere, îţi doresc pace şi fericire.

- Unde sunt îndoieli personale, îţi doresc reînnoirea încreder în abilitatea ta de-a trece peste greutăţi.

- Unde este oboseală sau blazare, îţi doresc înţelegere, răbdare şi puteri reînnoite.

- Unde este frică , îţi doresc iubire şi curaj.