Am să vin, versuri Constantin Gavrilescu

Am să vin
în prima noapte înstelată,
când luna este plină toată,
şi am să vreau
să-ţi împletesc din stele
cunună, ca-n visele mele.
Şi am să vin
zburând cu vântul lin
să îţi alin al tău suspin,
şi am să-ţi dau
sărutul dulce şi fierbinte
ce-mi stăruie demult în minte.
Am să vin
în prima noapte înstelată,
când luna este plină toată,
tu să m-aştepţi
cu inima deschisă,
aşa cum soarta ne-a fost scrisă.

Ascund adânc amorul, versuri Comstantin Gavrilescu

Ascund durerea oarbă, suspinele le-nghit,
secate-mi sunt amorul şi dorul de iubit,
secaţi îmi sunt şi ochii, iar gura mi-e sărată,
apare, când şi când, o lacrimă uscată.

Plecând încet privirea, în zi ce-mi aminteşte,
visând încă la tine căci inima iubeşte,
de clipe fericite când ne plimbam sub stele,
de vocea-ţi cristalină ce răsuna sub ele.

Ascund mereu povestea, ca şi cum n-ar fi fost,
plătind greşeala vieţii acum, nu are rost
să-mi blestem crunta soartă şi fără de noroc,
mai bine ard în mine durerile cu foc.

Pornind pe altă cale nu vreau să se mai ştie
că viaţa împreună a fost o tragedie,
dau vina doar pe soarta ce mi-a fost destinată,
dorind ca să-mi aducă o dragoste curată.

Ascund adânc amorul cel dulce şi duios,
să nu-l găsească dorul, acum e de prisos,
ce-a fost în tinereţe în neant a apus,
dorinţa pentru tine din inimă s-a dus.

Atunci când lăcomia prostească dispare

O Cooperativă Agricolă de Producţie nedesfiinţată după Revoluţie învârte milioane de euro. Tractoriştii au lefuri de peste 2 000 de euro în sezon.

Cei de la Combinatul Agroindustrial Curtici din judeţul Arad, pe scurt C.A.I., nu au probleme cu seceta şi fac profit an după an, lăudându-se cu o cifră de afaceri de 10 milioane de euro.

Vara aceasta, când toată România se plânge de culturi compromise, agricultorii din Curtici au obţinut cea mai mare producţie de grâu la hectar din toată ţara. Unii nu cred în minuni, aşa că au mai pus la îndoială producţia stahanovistă.

Pe lângă calităţile solului, profitul se datorează, în mare parte, managementului. Inginerul Dimitrie Muscă ştie cu ce e mai bine să populeze miile de hectare, pe baza unei prospecţiuni a pieţei şi, de mai bine de 20 de ani, nu a dat greş niciodată.

Mai ştie ceva: mizează pe soiurile autohtone. Acum, CAI Curtici are terenuri, ferme de animale, livezi şi magazine de desfacere. CAP-ul capitalist a devenit un exemplu de afacere.

Are o cifră de afaceri de 10 milioane de euro pe an, plăteşte asociaţilor anual câte 1.500 de kilograme de grâu la hectar - un record naţional - iar tractoriştii au ajuns să câştige şi 2.300 de euro pe lună în sezon.

"Noi suntem români"

În curtea sediului administrativ al holdingului, la oră fixă, sună în difuzoare "Noi suntem Români". Se întâmplă de fix 24 de ori într-o zi, de 10 ani. Aceeaşi temă muzicală răsună şi în ferme sau printre grajduri.

Vacile sunt hrănite "eco" ca să aibă carnea bună

Pentru distracţia copiilor din Curtici, dacă afacerea tot merge strălucit, directorul a deschis o mini-grădină zoologică, iar la una din locaţii cresc în libertate păuni, printre găini, pe un gazon care ar face orice englez să moară de invidie, flancat de trandafiri altoiţi, meri şi pruni care au dat în pârg. Şi e numai curtea fabricii de lactate a fostului CAP.

Lactatele sunt comercializate doar în magazinele CAP-ului.

Lumea nouă

Dimitrie Muscă urmăreşte, în biroul său, patru plasme imense, pe care se transmit live imagini din ferme şi din cele 29 magazine în care se vând produsele din carne şi lactate produse la Curtici.

Cum vede o neregulă, pune mâna pe telefon şi sună: "Am vorbit de două zile să aveţi mai multă marfă în vitrine", apoi cere explicaţii şi dă alarmă de sancţiuni.

CAI Curtici s-a născut imediat după Revoluţie, pe bazele fostului CAP din oraşul arădean. Practic, cooperativa agricolă de producţie comunistă nu a fost închisă, ci s-a adaptat la capitalism.

Povestea începe în 1987. Inginerul agronom Dimitrie Muscă a fost numit preşedinte şi inginer şef la CAP "Lumea Nouă" din Curtici. În 1989, reuşea deja o performanţă: cooperativa a trecut de la cinci milioane de lei pierdere la nouă milioane de lei profit.

Bonus, Muscă a dechis o brutărie în sat. După Revoluţie, inginerul s-a trezit în curtea CAP-ului cu majoritatea proaspeţilor proprietari de terenuri, foşti agricultori cooperatişti.

Muncă pe 7.500 de hectare

"E păcat să se desfiinţeze CAP-ul nostru. Cu ce o să ne alegem fiecare? Cu o cărămidă din grajd pe care s-o ducem acasă? Vrem să rămânem în continuare în asociaţie, iar tu să ne conduci pe mai departe, că ai făcut treabă bună până acum", i-au spus oamenii.

Cooperativa Agroindustrială funcţionează acum în sistem de holding, asociind două societăţi cu producţie vegetală, C.A.I. Curtici şi C.A.I. Olari, care lucrează 7.500 de hectare de teren.

Pământul nu e al cuiva anume, ci aparţine celor 2.300 de curticeni sau urmaşi ai acestora, care l-au pus la comun aşa cum era pe timpul CAP-ului comunist. Doar că acum primesc parte din câştig. În medie, fiecare are cam 3 hectare, niciunul 100.

În plus există fermele de animale, fabrica de lactate şi abatorul, şi cele 29 de magazine de desfacere a produselor animaliere, din care 9 în Timişoara şi 20 în Arad.

CAP-ul din Curtici n-a fost niciodată desfiinţat. După 1989, cooperativa agricolă a funcţionat ca o firmă capitalistă.

Leafă de tractorist: 70 de euro pe zi

În timp ce agricultorii din toată România se plâng că cel puţin o treime din culturi le-a fost compromisă, la CAI Curtici s-a recoltat cea mai mare producţie de grâu din ţară.

"În fiecare an luăm decizia de a planta cea mai mare suprafaţă cu acea cultură care se dovedeşte a fi cea mai rentabilă. Sezonul acesta, cel mai rentabil a fost grâul. Am plantat 4.000 de hectare cu grâu şi am obţinut 7.013 kg la hectar. Pentru însămânţări folosim exclusiv grâu românesc, produs de Staţiunea de cercetare Fundulea. Este un grâu cu o calitate de panificaţie excelentă, cu gluten 32 - 34%, proteină 14 - 15%", explică Dimitrie Muscă.

Profitul se reinvesteşte

Chiar dacă la Curtici se face cel mai bun grâu pentru făina de panificaţie, 3.000 de tone din producţia acestui an a fost oprită pentru hrana animalelor, ca să aibă carnea bună, să nu fie hrănite cu îngrăşăminte şi chimicale.

Pentru porci, dar şi pentru vacile de aici a mai plantat 125 de hectare de lucernă, 3.500 de hectare de porumb, floarea soarelui. În fiecare an, după recoltare, cei 2.300 de proprietari de teren primesc, pentru fiecare hectar, câte 750 kg de grâu şi tot atâta de porumb.

Cei care nu vor roadele pământului iau 260 de euro pe hectar sau, în loc de grâu, îşi asigură pâinea pentru tot restul anului. Cantitatea de o tonă şi jumătate la hectar nu se dă nici în ţară, nici în Europa şi nu se dă nicăieri în lume.

"Anual, profitul se redistribuie pentru dezvoltare", spune Muscă. Pentru lucrul pământului, Muscă mizează pe calitatea germană. 17 tractoare Fendt, 14 combine Class, 5 semănătoare Horsch, 5 prăşitoare - aşa arată o parte din parcul motorizat.

Maşinăriile

Toate sunt nişte maşinării computerizate, au sute de cai putere şi sunt capabile să lucreze 300 de hectare zilnic. În plin sezon, cei care lucrează pe combine sunt remuneraţi cu câte 100 de euro pe zi.

Tractoriştii primesc şi ei câte 70 de euro pe ziua de muncă în plină campanie agricolă. "Maşinile au valoare mare. Oamenii care lucrează cu ele trebuie să fie responsabili. Trebuie să fii plătit corect ca să exploatezi corect utilajele", spune Muscă.

"Eu nu sunt pe piaţă azi, iar mâine văd ce va fi. Tot ce produc aici este calitativ, pentru că doar aşa rămânem pe piaţă. Noi avem aici pământul, ne producem furajele pentru animale,avem animalele, le exploatăm corect şi facem profit." 
Dimitrie Muscă, 61 de ani, directorul C.A.I. Curtici

Model de afacere "rotundă"

La CAI Curtici funcţionează întregul circuit al unui business bine pus la punct: pe pământul oamenilor intraţi în cooperaţie se produc cerealele, din acestea se fac furajele pentru animale, abatorul şi fabrica de lactate sunt tot ale holdingului, iar produsele se vând doar în magazinele proprii.

"Eu ştiu ce am aici şi nu mă compar cu alţii. La fel de adevărat este că în niciun an nu am avut profit sub un milion de euro. România ar putea arăta aşa, dacă cei din domeniul acesta ar înţelege să lucreze serios. Să muncească, să fie corecţi cu toţi cei care intră în circuit", spune Muscă.

Directorul îşi permite luxul de a-şi "creşte" ingineri din rândul tinerilor care se angajează la C.A.I. la terminarea şcolii, ca să îşi facă bani de vacanţă. Iar oamenii dau de bine şi nu mai pleacă.

Rusaliile sau Sânzienele

Sărbătorile românilor vin de undeva din negura timpurilor moştenite din generaţie în generaţie de la străbuni. Bunăoară dacii la solstiţiul de vară, celebrau o sărbătoare a morţilor care ulterior a fost preluată de biserica ortodoxă, fiind denumită Moşii de vară.

Se spune că sufletele celor morţi coboară printre cei vii în Joia Mare, şi se întorc la locul de tihnă de Rusalii, dar pentru asta rudele trebuie să le facă o pomenire însoţită de rugăciune şi milostenie.

Este unul dintre cele mai importante momente ale cultului morţilor pentru poporul român.

Mitologia românească vorbeşte despre Rusalce sau Rusalii ca fiind făpturi demoniace, fete frumoase, tinere şi capricioase, dar şi răzbunătoare.

Unii considră că rusalcele sunt ficele lui Rusalim împărat, iar alţii că ar fi suflete ale unor tinere care au murit, variantele fiind mult mai numeroase. Mai sunt numite şi Dânsele, Şoimanele, Paraidele, Ielele, Frumoasele, Sfintele, Fetele codrilor sau Izmele peşterilor.

Spre deosebire de alte făpturi fermecate, Rusaliile umblă pe Pământ doar în răstimpuri, cu precădere în săptămâna Rusaliilor.

Pentru a se apăra de ele ca să nu le sucească minţile, bărbaţii poartă la brâu câte un fir de pelin.

Dansează în cerc, iar dacă sunt văzute de vreun muritor, sau cineva, din greşeală, calcă pe locul unde au dansat se îmbolnăveşte foarte grav. Această boală se numeşte „ologit de Rusalii”, şi nu se scapă de ea decât prin descântece şi prin rugăciune, sau intrându-se în hora căluşarilor şi sărind peste

bolovanul pe care Căluşarii l-au pus pe pământ. Din acest motiv, jocul căluşului este considerat remediul pentru vindecarea persoanei care a văzut dansul Ielelor şi şi-a pierdut minţile.Se mai spune că ele umblă în cete cu număr fără soţ, iar dacă cineva le vede nu trebuie să se mişte sau să le vorbească.

Pe unde acestea dansează, pământul rămâne ars şi bătătorit, iar iarba rămâne neagră şi încetează să mai crească.

Ziua de 24 iunie este o zi specială pentru români, în care aceştia celebrează şi sărbătoarea naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, în calendarul popular fiind cunoscută sub denumirea de „Cap de vară” pentu că Soarele ajunge la apogeu, Drăgaica sau Sânzienele.

Noaptea de Sânziene este una magică. Toate plantele capătă puteri neobişnuite.

Legat de această sărbătoare, românii au multe superstiţii, tradiţii şi obiceiuri care sunt moştenite din străbuni, fiind specifice întregii ţări.
 Bunăoară în Oltenia şi Muntenia este obiceiul de a nu te spăla în această zi, ca să nu mori înecat.

Pe 23 iunie fete şi flăcăi însoţiţi de muzică merg să culeagă flori de sânziene din care fac colane sau cununi circulare ori cruciforme, cu care se întorc acasă unde sunt aşezate pe porţi, uşi, fereste, stuipi, şi chiar în grădinile de zarzavat, în credinţa că vor ocroti casa şi gospodăria de forţele malefice.

Drăgaica este foarte importantă la români mai ales pentru tinerii îndrăgostiţi. De ea sunt legate multe obiceiuri şi tradiţii pentru cei îndrăgostiţi şi tinerii necăsătoriţi.

În ajunul Sânzienelor, adică în noaptea de 23 spre 24 iunie, fetele şi flăcăii care doresc să-şi cunoască ursitul, îşi pun flori de sânziene (cunoscute în popor ca fiind florile Soarelui) sub pernă. Se spune că peste noapte, în vis, le va apărea cel cu care se vor căsătorii.

Mai mult, roua căzută pe florile de sânziene în dimineaţa zilei de 24 iunie, te anunţă că vei îmbrăca rochia de mireasă în anul următor dacă eşti fată, iar dacă găseşti un fir de păr sau o scamă, ori altceva, te vei căsătorii, pentru băieţi.

Un alt obicei păstrat şi astăzi cu sfinţenie de localnicii de la sate în special, îndeamnă fetele nemăritate să împletească în ajun o coroniţă din flori de sânziene, iar seara s-o arunce peste casă.

"Du-te soare, vino lună,/Sânzienele înbună, Să le crească floarea-floare,/galbenă, mirositoare, Fetele să o adune, să le aşeze

în cunune, Să le prindă-n pălărie,/struţuri pentru cununie, Boabele să le răstească,/până-n toamnă să nuntească!"

Tot în noaptea dinspre Sânziene se poate să se afle şi numele viitorului soţ. Se umple un vas cu apă şi se aprinde o lumânare roşie. Se lasă să pice 23 de picături de ceară de la lumânarea aprinsă,  şi se urmăreşte cu atenţie literele formate pe maginea vasului. Prima literă care apare în apă reprezintă iniţiala persoanei cu care te vei căsători. Dacă încă nu ai un partener de viaţă, poţi să desluşeşti numele celui care, în curând îţi va cuceri inima, legând seara un buchet de flori de sânziene cu o aţă roşie. Dimineaţa după ce te trezeşti, dezleagă florile şi rulează aţa pe degetul inelar de la mâna stângă, spunând alfabetul. Se crede că litera la care te vei opri la capătul firului de aţă corespunde persoanei de care te vei îndrăgosti.

Fetele ce au participat la datinile din timpul nopţii joacă a doua zi „Hora Sânzienelor",

purtând, în unele locuri, „Steagul Drăgaicei", o prăjină ce are în vârf o cruce împodobită cu flori de sânziene, cu pelin şi spice de grâu şi îmbrăcată ca o păpuşă.

Drăgaica sau Sânzienele este singura sărbătoare păgână care intră cu nume propriu în calendarul ortodox, aducând astfel magia în care minunile îşi găsesc locul lor, şi în care zânele coboară din basme pe Pământ. Este o sărbătoare în care creştinismul, credinţele păgâne şi vrăjitoria se împletesc fascinant.

Este noaptea care însufleţeşte satele cu ritualuri rămase de veacuri, în care femeile se duc în miez de noapte să culeagă ierburi de leac ce vor servi peste an şi descântecelor bune sau rele. Virtuţile vindecătoare sunt întărite prin ducerea plantelor la biserică pentru a îndepărta puterile zânelor rele ale pădurilor.

Tot în această noapte se culege „Apa de stele", roua culeasă din locuri necălcate, fiind învestită cu puteri tainice. Orice obiect impregnat cu preţioasa "Apă de Stele" devine un talisman: este de ajuns să-l laşi în seara de dinainte şi să-l iei dimineaţa, înainte de a-l vedea Soarele.

În noaptea dinaintea zilei de Sânziene, zânele zboară sau umblă pe pământ, cântă şi dau rod plantelor

şi fertilitate femeilor căsătorite, păsărilor şi animalelor, puteri de vindecare ierburilor, dacă sunt onorate cum se cuvine. Dacă nu, îi pedepsesc pe oamenii care lucrează de ziua lor, pe cei jură strâmb sau au făcut rău semenilor. Din zâne bune devin atunci surorile Ielelor.

Strania poezie a acestei nopţi în care, aşa cum scria Mihail Sadoveanu, „Dumnezeu rânduieşte un răstimp de linişte, când stau în cumpănă toate stihiile şi cerurile cu stelele şi vânturile", în care timpul este suspendat, iar călătoriile magice devin posibile ca în romanul lui Mircea Eliade, să o petreceți cu drag și voie bună, și cu speranța că din a doua zi viața vi se va schimba în bine. Să nu uitați că omul este rezultatul gândurilor și acțiunilor sale.

Carol Popp de Szatmary – Târgul de Drăgaică

Noaptea de Sânziene

autor Mariana Ciurezu

S-au strâns Sânzienele-n cunună
Și-ncing o hora cu joc și voie bună
Ursitoarele-s toate invitate
În noaptea asta vrăjile-s împrăștiate.

Iar luna nouă amfitrioană este
la petrecerea ce pare de poveste,
Cerul, la miezul nopții se deschide
Și dragostea în suflet se aprinde.

Aerul poartă miresmele-n valuri
Și le dăruiește florilor pe ramuri
Iar vraja bucuriei cuprinde zarea
Vibrând în ritm cu toată depărtarea.

Noaptea Sânzienelor plină de magie
Învăluie cu farmec, aerul mângâie,
Cerul, plin de stele pulsează regulat
Împrăștiind mister cu grijă calculat.