miercuri, 27 iunie 2012

Beneficiile nucilor verzi

Cu totii stim ca nucile verzi ne coloreaza mainile, insa probabil, putini dintre noi stim ca aceste fructe sezoniere previn aparitia bolilor cardiovasculare, cresc imunitatea si bineinteles scad nivelul colesterolului. Specialistii in nutritie, ne indeamna sa mancam cinci portii de nuci verzi in fiecare saptamana, iar inima noastra va fi mai sanatoasa ca a unui atlet.
Se spune ca nucile verzi sunt simbolul vietii si al fecunditatii, iar coaja verde are proprietati astringente, datorita continutului mare de tanin si iod.
Numit popular nucar sau nuc-costeliv, este unul dintre cei mai impunători arbori, cu o talie măreaţă, precum şi unul dintre pomii cei mai longevivi (in medie 80-100 de ani), uneori ajungând la peste 450 de ani. De menţionat că in Georgia există un nuc vechi de peste 1.000 de ani, iar in oraşul Odessa se află un trunchi de nuc petrificat cu vârsta de peste 1.500 de ani.
Pentru aceste calităţi, poporul român are o mare admiraţie faţă de bătrânul nuc din ogradă. In amintirile scrise sau vorbite despre satul natal, despre un vechi conac boieresc sau despre un drum frecventat odinioară, nucul este de nelipsit, la umbra căruia dejunau rudele şi prietenii sau poposeau drumeţii in zilele călduroase de vară.
Nucile reduc riscul unui infract
Nucul, infloreste in luna mai, frunzele proaspete se aduna in luna iunie, iar fructele coapte in septembrie. Apreciate mai ales in alimentatie, trebuie sa stiti ca nucile contin o multitudine de substante nutritive precum: calciu, fier, zinc, potasiu si nelipsitele vitamine A, B, E, si F. Atat sistemul osos, cat si inima noastra au nevoie de acesti nutrienti foarte importanti. Antioxidantii din miezul fructelor regleaza nivelul colesterolului in sange si totodata si tensiunea arteriala. De aceea, se recomanda sa consumam periodic nuci proaspete, deoarece intaresc vasele de sange, mai ales persoanelor in varsta. Potrivit specialistilor in nutritie, vitamina E reduce foarte mult posibilitatea de a face un atac de cord.
Coaja, buna pentru stomac
In aceasta perioada, oamenii decojesc nucile verzi si arunca coaja, fara a sti ce rol important are aceasta pentru sanatatea lor. Coaja nucilor este indicata pentru combaterea afectiunilor la nivelul stomacului, precum infectiile intestinale acute. Iata un remediu pentru a scapa de aceste "deranjari" ale stomacului, cu totul neplacute. In 300 de ml de apa se adauga aproximativ cinci lingurite de coji de nuci verzi maruntite, care se lasa la macerat aproximativ 10 ore. Se strecoara, iar amestecul ramas se fierbe cu 300 ml de apa timp de cinci minute. Cele doua preparate se combina si se recomanda consumul unui litru din acest amestec.
Coaja verde "alunga" negii
Coaja de nuca verde mai poate fi folosita si pentru a indeparta negii. Timp de o saptamana, zonele in care sunt prezenti negii trebuie sa fie frecate, de trei ori pe zi, cu coaja verde in care sunt invelitele nucile. Specialistii spun ca aceasta coaja contine substante care au un efect antiinfectios, precum taninurile si iodul.
Nuca, tratament pentru tuse si infectiile urinare
Nuca este recomandata si persoanelor care sufera de infectii urinare sau care au probleme cu tusea. Miezul de nuca prajit combate infectiile urinare, dar in acelasi timp pot fi folosite si de persoanele anemice sau pentru a scapa de tuse. Daca aveti probleme cu varicele, coaja de nuca verde pusa la macerat poate fi un bun remediu pentru aceste vene inestetice.
Fara stres
Pentru a scapa de durerile de cap si de stres, puteti prepara o pasta din miezurile a zece nuci verzi macinate si o lingura de miere. Ingredientele se amesteca foarte bine, pana devine o pasta, la care se adauga un pahar cu suc natural de fructe. Acest preparat are un efect energizant si combate stresul. Pentru ca efectul sa fie vizibil, trebuie urmat acest tratament timp de patru saptamani.
Retete pentru farmacia casei
Iata cateva leacuri pe care este bine sa le avem mereu la indemana, in farmacia casei.
Intarirea organismului: puteti consuma un amestec din cantitati egale de nuci pisate (miezul), stafide si cascaval ras.
Cresterea imunitatii: se amesteca miezul pisat al nucilor cu 300 grame miere de albine si stafide. Se consuma cate o lingurita din amestecul format, inainte de masa, de trei ori pe zi.
Pentru durerile cardiace: nucile se macina, iar faina obtinuta se amesteca cu stafide. In cazul in care suferiti de colita, puteti bea faina obtinuta prin macinare cu apa, insa fara stafide.
Retete culinare
Exista un mod placut de a profita si de a ne bucura de fructele verzi ale nucului. Dulceata si lichiorul de nuci verzi nu trebuie sa lipseasca din camara nici unei gospodine. Asadar, iata cateva retete culinare in care nucile verzi sunt principalul ingredient.
Dulceata de nuci verzi
Ingrediente: 1 kg zahar, 400 ml apa, o lamaie si 120 nuci verzi
Preparare: Nucile se curate de coaja verde, pana ce raman albe, iar apoi se pun in apa rece.
Cei 400 de ml de apa se pun la foc impreuna cu zaharul şi zeama de lamaie, pana ce acesta se topeste. Adaugati nucile si lasati-le la fiert, indepartand spuma, pana cand o picatura de sirop formeaza o perluta daca o lasati sa curga din lingura pe o farfurioara.
Se pune fierbinte in borcane.
Ca sa nu se sparga borcanul, dedesupt puneti lama unui cutit.
Lichior de nuci verzi
Ingrediente: 20 nuci verzi, 1 litru alcool, 1,5 litri apa, 400 grame zahar, 2 cuisoare, 2 bucati scortisoara.
Preparare: Se taie felii nucile verzi si se pun intr-o damigeana de 3-4 litri. Peste acestea se toarna o parte din alcool impreuna cu apa, se inchide damigeana si se lasa timp de zece zile, agitand zilnic damigeana. Cand preparati lichiorul, nucile macerate se strecoara prin tifon. Intre timp, 50 grame de zahar se caramelizeaza, il stingeti cu apa si adaugati restul de zahar, cuisoare, scortisoara si il tineti pe foc pana fierbe. Se strecoara, se raceste si il adaugati la esenta de nuci, impreuna cu restul de alcool ramas. Lichidul obtinut se pune in sticle si se consuma dupa patru saptamani.

vineri, 22 iunie 2012

Povestea celor trei porţi

Un rege avea un fiu deştept şi curajos. Ca să-l pregătească pentru a înfrunta viaţa, îl trimise la un bătrân înţelept.
- Luminează-mă: ce trebuie să ştiu în viaţă?
- Vorbele mele se vor pierde precum urmele paşilor tăi pe nisip, dar o să-ţi dau totuşi câteva sfaturi. În drumul tău prin viaţă vei întâlni trei porţi. Citeşte ce scrie pe fiecare dintre ele. O dorinţă mai puternică decât tine te va împinge să le urmezi. Nu încerca să te întorci, căci vei fi condamnat să retrăieşti din nou şi din nou ceea ce încerci să eviţi. Nu pot să-ţi spun mai mult. Tu singur trebuie să treci prin asta, cu inima şi cu trupul. Acum du-te! Urmează drumul acesta drept din faţa ta.
Bătrânul înţelept dispăru şi tânărul porni pe drumul vieţii. Nu după mult timp, se găsi în faţa unei porţi mari, pe care se putea citi:
SCHIMBĂ LUMEA.
Asta era şi intenţia mea, gândi prinţul, căci chiar dacă sunt lucruri care îmi plac pe această lume, altele nu-mi convin deloc.
Atunci începu prima sa luptă. Idealul său, abilitatea şi vigoarea sa îl împinseră să se confrunte cu lumea, să întreprindă, să cucerească, să modeleze realitatea după dorinţa sa. El găsi plăcerea şi beţia cuceritorului, dar nu şi alinarea inimii. Reuşi să schimbe câteva lucruri, dar multe altele îi rezistară.
Anii trecură. Într-o zi îl întâlni din nou pe bătrânul înţelept care-l întrebă:
- Ce-ai învăţat tu pe acest drum?
- Am învăţat să deosebesc ceea ce e în puterea mea de ceea ce îmi scapă, ceea ce depinde de mine de ceea ce nu depinde de mine.
- Bine, zise bătrânul. Utilizează-ţi forţele pentru ceea ce stă în puterea ta şi uită ceea ce-ţi scapă printre degete.
Şi dispăru.
Puţin după această întâlnire, prinţul se găsi în faţa celei de-a doua porţi pe care stătea scris:
SCHIMBĂ-I PE CEILALŢI.
Asta era şi intenţia mea, gândi el. Ceilalţi sunt sursa de plăcere, bucurii şi satisfacţii, dar şi de durere, necazuri şi frustrări.
El se ridică deci contra a tot ce-l deranja sau nu-i plăcea la cei din jurul sau. Încerca să le pătrundă în caracter şi să le extirpeze defectele. Aceasta fu a doua luptă a sa.
Într-o zi, pe când medita asupra utilităţii tentativelor sale de a-i schimba pe ceilalţi, îl întâlni din nou pe bătrânul înţelept, care-l întrebă:
- Ce ai învăţat tu, deci, pe acest drum?
- Am învăţat că nu ceilalţi sunt cauza sau sursa bucuriilor sau necazurilor, a satisfacţiilor sau înfrângerilor mele. Ei sunt doar prilejul, ocazia care le scoate la lumină. În mine, prind rădăcină toate aceste lucruri.
- Ai dreptate, spuse bătrânul. Prin ceea ce ceilalţi trezesc în tine, ei te descoperă în faţa ta. Fii recunoscător celor care fac să vibreze în tine bucuria şi plăcerea, dar şi celor care fac să se nasca în tine suferinţa sau frustrarea, căci prin ei viaţa îţi arată ce mai ai încă de învăţat şi calea pe care trebuie s-o urmezi.
Nu după multă vreme, prinţul ajunse în faţa unei porţi pe care scria:
SCHIMBĂ-TE PE TINE ÎNSUŢI.
Dacă eu sunt cauza problemelor mele, atunci înseamnă că asta îmi rămâne de făcut, îşi zise el şi începu lupta cu el însuşi.
El caută să pătrundă în interiorul său, să-şi combată imperfecţiunile, să-şi înlăture defectele, să schimbe tot ce nu-i plăcea în el, tot ce nu corespundea idealului său.
După câţiva ani de luptă cu el însuşi, după ce cunoscu câteva succese, dar şi eşecuri şi rezistenţă, prinţul îl întâlni iarăşi pe bătrânul înţelept, care-l întrebă:
- Ce ai învăţat tu pe acest drum?
- Am învăţat că există în noi lucruri pe care le putem ameliora, dar şi altele care ne rezistă şi pe care nu le putem învinge.
- Aşa este, spuse bătrânul.
- Da, dar m-am săturat să lupt împotriva a tot, a toţi şi chiar împotiva mea! Oare nu se termină niciodată? Îmi vine să renunţ, să mă dau bătut şi să mă resemnez.
- Asta va fi ultima ta lecţie, dar înainte de a merge mai departe, întoarce-te şi contemplă drumul parcurs, răspunse bătrânul şi apoi dispăru.
Privind înapoi, prinţul văzu în departare spatele celei de-a treia porţi pe care stătea scris:
ACCEPTĂ-TE PE TINE ÎNSUŢI.
Prinţul se mira că n-a vazut cele scrise atunci când a pătruns prima dată prin acea poarta, dar în celălalt sens.
În luptă devenim orbi, îşi spuse el. Şi mai văzu zăcând pe jos, peste tot în jurul lui, tot ce a respins şi a învins în luptă cu el însuşi: defectele, umbrele, frica, limitele sale.
Le recunoscu pe toate şi învăţă să le accepte şi să le iubească. Învăţă să se iubească pe el însuşi, fără să se mai compare, să se judece, să se învinovăţească.
Îl intalni din nou pe bătrânul înţelept, care-l întrebă:
- Ce-ai învăţat în plus pe acest drum?
- Am învăţat că urând sau detestând o parte din mine înseamnă să mă condamn să nu fiu niciodată de acord cu mine însumi. Am învăţat să mă accept în totalitate, necondiţionat.
- Bine, acesta este primul lucru pe care nu trebuie să-l uiţi în viaţă, acum poţi merge mai departe.
Prinţul zări în departare cea de-a doua poartă, pe spatele căreia scria:
ACCEPTĂ-I PE CEILALŢI.
Şi în jurul lui recunoscu toate persoanele pe care le-a întâlnit în viaţa sa, pe cei pe care i-a iubit şi pe cei pe care i-a urât, pe cei pe care i-a ajutat şi pe cei pe care i-a înfruntat. Dar spre surpriza sa, acum era incapabil să le vadă imperfecţiunile, defectele, lucrurile care altădata îl deranjau enorm şi impotriva cărora luptase.
Bătrânul înţelept apăru din nou şi-l întrebă:
- Ce-ai învăţat mai mult decât prima dată pe acest drum?
- Am învăţat că fiind în acord cu mine însumi, nu mai am nimic de reproşat celorlaţi şi nici nu mă mai tem de ei. Am învăţat să-i accept şi să-i iubesc aşa cum sunt.
- Bine, acesta este cel de al doilea lucru pe care trebuie să-l ţii minte.
Continuă drumul. Prinţul zări prima poartă, prin care trecuse cu mult timp în urmă, şi văzu ceea ce era scris pe spatele ei:
ACCEPTĂ LUMEA.
Privi în jurul său şi recunoscu acea lume pe care a dorit s-o cucerească, s-o transforme, s-o schimbe. Fu izbit de lumina şi frumuseţea tuturor lucrurilor, de perfecţiunea lor.
Era totuşi aceeaşi lume de altă dată. Oare lumea se schimbase, sau privirea sa? Atunci se ivi bătrânul, care-l întrebă:
- Ce-ai învăţat pe drumul acesta?
- Acum am învăţat că lumea este oglinda sufletului meu. Că eu nu văd lumea, ci mă văd în ea. Când sunt fericit, lumea mi se pare minunată, când sunt necăjit, lumea îmi pare tristă. Ea nu este nici veselă, nici tristă. Ea există, atât. Nu lumea mă necăjea, ci starea mea de spirit şi grijile pe care mi le făceam. Am învăţat să o accept fără să o judec, fara nici o condiţie.
- Acesta este cel de al treia lucru important pe care nu trebuie să-l uiţi. Acum eşti împăcat cu tine, cu ceilalţi şi cu lumea!
Eşti pregătit să porneşti spre ultima încercare: trecerea de la liniştea împlinirii, la împlinirea liniştii, spuse el şi dispăru pentru totdeauna.
“Daca vrei sa trezesti intreaga umanitate, atunci trezeste-te tu pe de-a-ntregul; daca vrei sa elimini suferinta din lume, atunci elimina tot ce este intunecat si negativ in tine. Cu adevarat, cel mai mare dar pe care il ai de oferit este propria ta transformare!” (Lao Tzu)

sâmbătă, 16 iunie 2012

Sapte reguli filocalice pentru restabilirea sanatatii

1.Starea de bine mintal grăbeşte refacerea fizică
Este regula numărul unu, şi toate celelalte sunt detalii ale ei. Starea de bine mental grăbeşte refacerea fizică… Sănătatea noastră este o funcţie a psihicului şi a gândirii pozitive. Omul este ceea ce gândeşte. O gândire care selectează afecte pozitiv, o gândire bazată pe mulţumire fermă va asigura o sănătate bună sau o recuperare rapidă. Aceasta se întâmplă deoarece trăim într-o lume în care pierdem adesea condiţia sănătăţii celei bune. Mulţumirea lăuntrică este garantul păstrării acestei stări.
Cum se poate dobândi mulţumirea? Mută mintea de la „veacul acesta“ şi mintea se va schimba. Întrebaţi-vă:suntem mulţumiţi?
Există o relaţie între mulţumire şi inteligenţă, între mulţumire şi înţelegere. Dacă eşti tipul cerebral, întâi înţelegi lumea şi eşti mulţumit că lumea este ceea ce este.
Dacă aparţii tipului intuitiv, afectiv, întâi îţi creezi starea de mulţumire, şi va urma înţelegerea. Depinde cărui tip mental îi aparţii. Dacă dominanta este intuitivă, atunci creează-ţi o stare de mulţumire; din ea va rezulta inteligenţa. Dacă dominanta este cerebrală, atunci înţelegerea creează mulţumire.
Este un fapt valabil şi în relaţia dintre doi oameni, doi soţi. V-aţi pus vreodată întrebarea de ce apar frecvent situaţii conflictuale între soţi? Pentru că nici unul nu înţelege natura celuilalt.
De pildă, femeia trebuie înţeleasă din punct de vedere al dinamicii afective. Oscilând între închidere şi deschidere. Ca să se refacă afectiv, uneori femeia se închide, se retrage în sine, pare mâhnită.
Bărbatul o vede închisă şi retrasă, şi atunci se gândeşte că sentimentele ei faţă de el s-au răcit. Dar acel bărbat nu înţelege că aşa-zisa răceală a femeii este o fază naturală prin care ea trebuie să treacă pentru a-şi reface comportamentul afectiv.
Dinamica masculină este alta, oscilând între fugă şi revenire. Ca să-şi refacă afectivitatea, bărbatul fuge. Iată de ce, atunci când vede un bărbat „fugind“, femeia n-ar trebui să se teamă că sentimentele lui faţă de ea s-au răcit; ea ar trebui să ştie că dinamica lui afectivă se reface prin fugă.
Această idee nu trebuie înţeleasă eronat, cum că cei care fug au şi dreptate s-o facă. Fuga poate fi exprimată divers — un bărbat „fuge“ în cititul presei, e absent din casă.
E şi asta o fugă. Sau „fuge“ să joace table cu vreun vecin. Sau „fuge“ la mănăstire, dacă este mai pios. Femeia trebuie să înţeleagă că bărbatul are, la un moment dat, nevoie să „fugă“. Înţelegerea faptului că asemenea stări sunt naturale ar putea evita numeroase conflicte, conflicte care generează ulterior perturbări de personalitate ale membrilor familiei — fie localizate scurt, fie cu amprentă de durată aspra copiilor.
Psihologii au explicat deja că majoritatea impasurilor pe care le vor avea copiii noştri mai târziu sunt cauzate de conflictele din familie, petrecute în perioada copilăriei acestora.
Aceasta este, deci, prima regulă: sănătatea este o consecinţă a binelui mental. Iar acest bine mental are la bază înţelegerea şi stare de mulţumire. Nu automulţumire, ci acea mulţumire care, la urmaurmei, înseamnă înţelegere.
M-am deprins să fiu mulţumit cu starea în care mă găsesc.”
(Filipeni 4:11)
Apostolul Pavel, fiind lipsit de orice fel de confort, a scris cuvintele de mai sus din celula întunecoasă a unei închisori.
Se spune despre un împărat că s-a dus în grădina lui într-o dimineaţă şi a găsit totul veştejit şi pe moarte. El a întrebat atunci stejarul de lângă poartă care era problema. Stejarul i-a spus că era sătul de viaţă şi voia să moară pentru că nu era înalt şi frumos ca pinul. Pinul era supărat că nu putea să facă struguri ca viţa de vie. Viţa de vie voia să moară pentru că nu putea să crească vertical şi să facă fructe aşa de mari ca piersicile. Muşcata era amărâtă că nu era la fel de înaltă şi de parfumată ca liliacul.
Şi uite aşa, lanţul se întindea prin toată grădina. Ajungând şi la o violetă, împăratul a găsit-o cu faţa strălucind de bucurie ca niciodată şi i-a spus: "Ei, violeto, mă bucur să găsesc o singură floare mică şi curajoasă în mijlocul acestei descurajări totale. Nu pari să fii deloc deprimată".
Violeta i-a răspuns: "Nu, nu sunt. Ştiu că sunt mică, totuşi m-am gândit că dacă tu ai fi preferat un stejar, sau un pin, sau un piersic sau chiar un liliac, ai fi plantat unul. Dar când am văzut că preferi o violetă, am hotărât să fiu, atât cât pot, cea mai frumoasă violetă mică".
Alţii poate fac o lucrare mai mare,Dar tu ai partea ta de făcut;
Şi nimeni din toată familia lui Dumnezeu
N-o poate face mai bine ca tine.
Oamenii care sunt ai lui Dumnezeu fără nici o rezervă s-au deprins să fie mulţumiţi cu starea în care se găsesc. Voia Lui devine voia lor, şi ei doresc să facă pentru El orice doreşte El ca ei să facă. Ei s-au dezbrăcat de toate, şi-n locul goliciunii văd totul restaurat însutit.
Deprinderea de a fi multumit - cum stam noi cu aceasta?
Cand rasfatul copilariei sau al unor vremuri de belsug s-a dus, suntem confruntati cu severitatea unor lipsuri. Cum suportam noi aceasta? Unii murmura, se plang, sau chiar mai rau, se revolta. Iar primii afectati si pagubiti sunt tot ei. Dar cei care se maturizeaza pe plan spiritual invata, se deprind sa fie multumiti. Pentru a ajunge la o deprindere, e clar ca e nevoie de un exercitiu repetat. Se repeta lipsurile, si trebuie sa exersezi repetarea starii de multumire.
Apostolul Pavel, care s-a declarat deprins sa fie multumit. El a fost supus la tot felul de privatiuni, dar iata ca a castigat si deprinderea multumirii si este inca odata un exemplu pentru noi, la fel ca si Domnul Iisus. Plin de optimism, acest capitol 4 din Filipeni - plin de incurajari - merita sa fie citit in intregime!
Sunt sigur ca multi din voi se implica in rugaciune pentru altii - ei bine, eu cred ca rugaciunea este si un drum spre a ajunge la deprinderi.
2.Nu considera boala ca o pedeapsă pentru păcate
Unii consideră boala ca fiind o pedeapsă pentru păcate: aceasta este o dovadă de slăbire psihică. Omul bolnav se reface mai greu când consideră că a fost bătut de Dumnezeu, şi că Atotputernicul i-a dat boala în chip de pedeapsă. Dar dacă boala nu este o pedeapsă pentru păcate, ce este atunci? Putem vorbi despre boală ca fiind o oprire de la păcat, o informaţie, o atenţionare că am încălcat o lege.
Într-o carte celebră, care se cheamă Călătorie înspre soare apune, personajul principal este o maimuţă. O maimuţă poznaşă, născută dintr-o piatră.
Şi ea s-a dus să caute iniţierea. Un maestru a ajutat-o să obţină iniţierea şi, astfel, ea a devenit „egala cerului“, nemuritoare. Însă cu toate că era nemuritoare, maimuţa tot făcea pozne.
Poate e şi situaţia omului: deşi dobândeşte atâta ştiinţă, sălbăticia din el nu dispare.
Ei bine, ajungând această maimuţă, la un moment dat, în cer, face tărăboi printre sfinţi, răstoarnă nişte cazane unde se fierbea elixirul vieţii, strică nişte tocmeli… Sfinţii atunci se supără şi se plâng lui Dumnezeu că o maimuţă întoarce totul cu susul în jos. Şi atunci Dumnezeu îi spune lui Buddha: „Ia tu maimuţa asta, că e în India , e din ţara ta. Ia-o şi dă-i un leac să se astâmpere!“ Şi Buddha a luat atunci un cerculeţ de fier, l-a pus pe capul maimuţei şi l-a fixat bine, ca ea să nu-ş poată da jos, spunându-i: „De câte ori vei călca o lege divină, cercul te va strânge!“ Şi a venit maimuţa pe Pământ; cum făcea o poznă mare,
cerculeţul o strângea şi atunci se cuminţea.
Iată deci că durerea ei de cap nu era o pedeapsă, ci o informaţie că a încălcat o lege sacră, o lege împotriva vieţii. Noi nu ştim că în realitate am încălcat o lege dacă ne-am corecta atitudinea şi n-am mai încălca legea, ne-ar lăsa durerea de cap, fără pastilă şi fără doctor. Iată deci că boala nu e o pedeapsă pentru păcat, ci o oprire de la păcat.
S-a pus adesea întrebarea: „De ce ne îmbolnăvim?“. Un răspuns ar fi că ne îmbolnăvim ca să ne amintim de Dumnezeu. Întotdeauna când suntem bolnavi ne amintim de Dumnezeu. Putem spune că de fapt, ne îmbolnăvim ca să ne smerim, ca să ne aducem aminte că suntem trecători. În afară de asta, de ce ne mai îmbolnăvim?
Ne îmbolnăvim ca să smulgem tandreţe. În lumea aceasta în care toţi sunt grăbiţi, nimeni nu vrea, nu are timp ca să ne dea tandreţe. Atunci, inconştient, ce facem? Ne îmbolnăvim, ca să smulgem tandreţe, căldură. Le amintim celor din jur că ne datorează căldură, căci ei uită! Toţi datorăm ceva semenului.
3.Boala nu trebuie privită ca o catastrofă, ci ca un prilej de introspecţie, de linişte, de întrerupere a gândurilor
Definiţia păcatului o ştim. Păcatul sunt grijile şi încălcarea celor trei legi universale revelate. Dacă până acum nu ştiaţi foarte limpede ce înseamnă „păcat“, iată o definiţie ajutătoare. Păcat înseamnă să ai griji — dacă ai griji, ai păcate. Grijile ne împuţinează liniştea, împuţinează viaţa. „Rumegarea“ gândurilor slăbeşte omul. Boala prilejuieşte această întrerupere a grijilor; este o oprire
forţată din „mecanica păcatului“, din mecanica vieţii păcătoase. Există o a 11-a poruncă — noi ştim doar 10, pe care le-am interiorizat şi după care ne conducem.
Porunca a 11-a apare ca un verset în Psalmul 45, sună aşa: cunoaşte!„Opreşte-te şi cunoaste “ („Opriţi-vă şi cunoaşteţi că Eu sunt Dumnezeu“ Ps. 45:10). Considerăm această frază ca porunca a 11-a.
Ştiţi că în Pentateuh (Vechiul Testament) sunt 613 porunci?! În afară de cele 10, cele mai importante, în primele 5 Cărţi ale lui Moise apar deci şi multe altele. Iar a 11-a ar fi „Opreşte-te şi cunoaşte!“. Nu poţi ajunge la cunoaştere din mers. Noi trebuie să descoperim oprirea spirituală. Opreşte-te şi citeşte Filocalia sau Patericul. Opreşte-te şi fă un minut de introspecţie. Introspecţie înseamnă liniştea interioară. Nu analiza interiorul: analiza este un viciu intelectual.
Introspecţia este doar linişte interioară.
Opreşte-te deci şi cunoaşte înălţimea ta spirituală, precum şi dimensiunea ta cea mare. Această a 11-a poruncă este încununarea celor 10 porunci cunoscute, după ce te-ai civilizat, când începi să-ţi descoperi dimensiunea metafizică. „OPRIREA“ este o practică. Ea a fost dezvoltată în Filocalia, care a propus „exerciţiul celor 6 opriri“. Acest „opreşte-te“ se poate referi şi la controlul celor 6 surse de agitaţie şi dezorganizare a personalităţii. Prima oprire este stabilitatea fizică: ea atrage după sine stabilitatea minţii şi lipsa grijilor. A doua oprire este oprirea de la păcat. A treia oprire este oprirea de la mâncarea care ne aprinde. A patra oprire: de la adunarea cu oamenii inferiori moral — deci un îndemn de a te aduna cu oameni sporiţi, cu oameni cu preocupări înalte. Oprirea este stazis.
În greceşte, stazis înseamnă exerciţiu spiritual, cum ar fi rugăciunea. Şi rugăciunea este tot oprire. Aceasta este deci regula a treia: boala este un prilej de oprire, de introspecţie.
Omul se îmbolnăveşte nu numai pentru că încalcă o lege, ci să-şi amintească de o lege sacră, şi să se schimbe…
4.Boala este un prilej de schimbare
Dacă vom privi boala din acest punct de vedere şi dacă nu ne vom mai teme de ea, vom constata că astfel ieşim mai repede din boală. După ce au fost bolnavi, mulţi oameni şi-au schimbat modul de a mânca, de a trăi, de a (con)vieţui.
5.Devii sănătos dacă îţi doreşti cu
adevărat acest lucru
Asta înseamnă, întrucâtva, că mulţi sunt bolnavi pentru că, în inconştient, ei se lasă să fie bolnavi. Afirmaţia poate părea, la prima vedere, şocantă.
Şi totuşi, ei sunt bolnavi, în primul rând, ca să-şi atragă un beneficiu nevrotic: vor să fie trataţi ca nişte copii. Când lupta vieţii ne copleşeşte, toţi simţim nevoia să fim trataţi precum copiii; atunci subconştientul „cheamă“ o boală. Dacă vrei cu adevărat să devii sănătos, devii sănătos.
6.Ajută-ţi subconştientul să grăbească vindecarea
Acest lucru este posibil: să-ţi ajuţi
subconştientul. Este un proces care se petrece în stare de relaxare, într-o stare destinsă
— mai ales dacă eşti bolnav. Relaxat, cu ochii închişi, repetă-ţi formule ale însănătoşirii. Cea mai curentă astfel de formulă este: „Mă simt din ce în ce mai bine, pe zi ce trece şi din toate punctele de vedere“;
trebuie rostită la indicativ prezent, pentru că subconştientul nu cunoaşte alte timpuri verbale. Această formulă a fost folosită de dr. Emile Coué, care a vindecat, prin ea şi prin climat psihic spiritual, sute de cazuri. Repetarea acestei formule duce la preluarea ei de către rinencefal, iar rinencefalul transmite comenzile de refacere acolo unde este nevoie. Rinencefalul, diencefalul şi formaţiunile reticulare trimit comenzile de refacere acolo unde este slăbită structura noastră. Dacă această formulă este repetată de trei ori pe zi, în perioadele noastre de slăbire, timp de 21 de zile, admiţând că este un caz cronic sau un caz ceva mai complicat, survine întotdeauna o
îmbunătăţire.
7.Pentru cei vrednici, un impas precum o boală poate să fie un prag iniţiatic
Boala nu numai că îţi dă o informaţie
despre viaţă, dar îţi poate crea şi condiţia unei schimbări mentale profunde, o trăire iniţiatică. Acestea sunt regulile restabilirii sănătăţii. Ajungem din nou la regula dintâi: starea de bine mental întreţine starea de bine fizic şi grăbeşte refacerea fizică.
Cu cât vom supraveghea mai bine mentalul, cu atât vom stăpâni starea de sănătate. Omul ar trebui să ştie nu numai cum poate să îşi revină, cum să-şi restabilească sănătatea. El ar trebui să ştie câte ceva despre corelarea dintre greşeală şi boală — ce tip de greşeală naşte o categorie de boală
— tocmai pentru a evita îmbolnăvirea. Asta trebuie reţinut: faptul că, sănătoşi fiind, putem să evităm o eventuală îmbolnăvire prin starea de bine mental. Starea aceasta de bine mental poate fi clădită prin autoimpunere şi prin purificare.
Predispoziţia noastră pentru boală vine din predispoziţia pe care o avem de a alege răul. Noi alegem răul. Dumnezeu nu vrea răul omului; omul alege răul. Omul alege răul pentru că este uneori neştiutor. Nu ştie exact ce este bine şi ce este rău. Alteori omul alege răul din constrângere. Este constrâns să îl aleagă. Constrângerea ţine de firea omului, de naşterea lui. Originea bolilor depăşeşte, adesea, puterea noastră de înţelegere.
Există 3 origini reperabile :
1.Unele boli sunt genetice sau ancestrale: te-ai născut cu o povară în soartă. Nu eşti răspunzător de aceste boli, ele sunt nişte poveri. Te-ai născut cu ele.
2.Alte boli provin din conflictele sau traumele avute în perioada prenatală (gandurile mamei in timpul sarcinii)şi în copilărie.
Dacă au existat conflicte puternice sau traume în acea perioadă, individul le va resimţi în tot timpul vieţii. Iată de ce copilăria, familia, mediul sacru al casei trebuie privire cu mare grijă.
3.Boli cu surse nomice. Nomos, în limba greacă, înseamnă lege. Acestea sunt bolile despre care deja am vorbit, venite dintr-o încălcare a Legii revelate. Şi este palierul actual: cumul cotidian de erori.
Pe lângă toate acestea, la maturitate putem să observăm că în noi există o predispoziţie la îmbolnăvire în funcţie de anumite coordonate — două la număr.
Adică: (1) ne îmbolnăvim pentru că suntem
agresivi şi (2) ne îmbolnăvim pentru că ne simţim vinovaţi.
Agresivul şi vinovatul se îmbolnăvesc mai uşor. Neagresivul şi nevinovatul fac faţă multor condiţii grele fără să se îmbolnăvească; fac faţă şi mediilor contaminate fără să se îmbolnăvească. În privinţa agresivităţii, trebuie spus că de multe ori nici nu o conştientizăm. Vă ştiţi agresivi? Cu siguranţă nu!
Există printre cunoştinţele mele un domn care este foarte bisericos; are circa 40 de ani, merge la biserică, este un bun închinător, un practicant al religiei. Cu toate aceste calităţi, femeia din preajma lui, prietena lui simţea lângă el un disconfort extraordinar. Cei doi au venit la mine să mă întrebe de ce se întâmplă acest lucru, de ce ea simte astfel. Dacă o priveai pe acea tânără cu un ochi care vede aura, constatai că în preajma bărbatului respectiv aura ei era perforată, zdrenţuită parcă. Concluzia este că bărbatul avea o agresivitate inconştientă, foarte puternică, care zdrenţuia aura partenerei sale.
El s-a mirat atunci — de unde agresivitate, când se ştia pios, milostiv? Stând un pic de vorbă cu el, am aflat că mai fusese căsătorit, divorţase şi purta o ură înverşunată primei sale soţii. E lesne de înţeles că, în preajma lui, orice femeie simte un mare disconfort, pentru că el se împotriveşte femeii în sine. Aflând acestea, bărbatul m-a întrebat ce-i de făcut. „Trebuie să-ţi rezolvi agresivitatea inconştientă“, i-am spus. În viaţa sa conştientă, el era bun, milostiv, însă inconştient era agresiv. El ştia că este bun ca pâinea lui Dumnezeu — făcea şi pomeni, punea lumânări la biserică — , nu agresiv.
„Cum să-mi dizolv agresivitatea
inconştientă?“ m-a întrebat.
L-am sfătuit ca în fiecare zi, în rugăciunile sale, să o pomenească pe fosta lui soţie şi să ceară pentru ea putere, sănătate, gândire bună.
„Cum să cer aşa ceva pentru ea? Este o scorpie, cea mai mare scorpie! a ripostat el. Nu pot să mă rog pentru ea!“
„Acest nu pot trebuie să-l depăşeşti! Numai dacă te rogi pentru ea o să-ţi dizolvi agresivitatea inconştientă“.
„Dar nu merită…“, mi-a răspuns.
„Tocmai pentru că nu merită! Cu cât te rogi mai mult pentru ea, cu atât ea va înflori, acolo unde se află“.
„Dar nu merită să înflorească! Vreau să piară, să se usuce!“
„Iată, cred că ţi-ai conştientizat destul de bine de ce, când se află lângă tine, partenera are aura zdrenţuită!“, i-am zis
eu atunci.
Ce se întâmplă când ai o aură zdrenţuită? Eşti vulnerabil. Poţi să iei foarte uşor o gripă sau o infecţie, de exemplu. În acelaşi timp, poţi resimţi influenţa negativă ce vine dinspre o anumită persoană, sau pur şi simplu din câmpurile din jurul nostru (din care, când suntem sănătoşi, selectăm numai pozitivitatea). Revenind, pot să vă spun că acel pacient a reuşit până la urmă să se vindece, să se roage cu bucurie pentru acea „scorpie“. În cele din urmă a început să vadă că nu era chiar aşa de scorpie
cum credea el, şi că numai încărcătura lui de ură o făcea pe fosta lui soţie să pară atât de rea.
O doză de agresivitate inconştientă avem cu toţii, să ştiţi. Ne naştem cu ea. Ea este baza complexului Cain. Inconştient, vrei să-l elimini pe semenul tău. Omul se simte bine dacă elimină un om. Subconştientul se simte bine când lichidează pe cineva, când extermină.
Ce înseamnă acest lucru? Să ne gândim la serviciu, de exemplu. Toţi colegii îţi par răi şi urâcioşi. Te-ai simţi bine dacă ai reuşi zilnic să elimini câte unul… Inconştient, deci, purtăm în noi complexul Cain — unii mai puternic, alţii mai slab. Cert este că acest complex produce în noi o anumită vulnerabilitate.
Cum dispare agresivitatea inconştientă? La modul practic, această agresivitate dispare mâncând mai des verdeţuri. E un lucru la îndemâna noastră. Dacă mănânci verdeţuri, descreşte agresivitatea inconştientă — foarte simplu. E una dintre cele 6 opriri: oprirea de la hrana care aprinde simţurile, care aprinde agresivitatea. Noi nu ne dăm seama, mâncăm asemenea hrană spre împuţinarea vieţii noastre şi spre urâţirea ei.
Dar mai ales terapia iertării şi ofranda remediază agresivitatea inconştientă. „Împacă-te cu aproapele tău… cu fratele tău, cu pârâşul tău“. (Matei 5:23-25). Dacă ai o aversiune faţă de cineva, atunci la rugăciune evocă-i faţa senină şi „dăruieşte-i“ mental: pace, sănătate şi Har.
Agresivitatea inconştientă se împarte şi ea în 3 categorii: împotriva ta, împotriva semenului tău şi împotriva spaţiului în care trăieşti.
Conflictul psihic cu spaţiul predispune la boli de piele, dar şi la dizarmonii nervoase.
Cei agresivi împotriva lor înşişi sunt foarte mulţi. Poate tu crezi despre tine că eşti blând. Adesea cei blânzi îi iartă pe toţi ceilalţi şi se atacă pe ei înşişi. Asta este o agresivitate împotriva ta. Să nu spui niciodată: „Nu merit să trăiesc“. Această agresivitate naşte predispoziţii
maladive în zona bazală, a energiilor ancestrale.
Bolile uterului pornesc de la această atitudine, de la această auto-depreciere, de la această auto-ieftinire a femeii. Dacă aveţi probleme în zona bazală, la aparatul uretral, să ştiţi deci, că prima măsură pe care trebuie s-o luaţi este să vă schimbaţi atitudinea faţă de voi. Orice altă depreciere naşte aici vulnerabilitate.
(Anatol Basarab)

Crezul