duminică, 27 septembrie 2015

Tâmplarul părintelui Arsenie Boca


    
 I-a sculptat crucea de mormânt părintelui Arsenie Boca. A lucrat, ca tâmplar, alături de el, timp de 12 ani, devenind buni prieteni. Astăzi, Gheorghe Vâlcea este unul dintre puţinii martori ai ultimilor ani petrecuţi pe pământ de părintele Arsenie   
-  „Să-mi faci crucea"!
Noiembrie, 1989. Afară ninge uşor şi fulgii se lipesc de fereastră. Dalta muşcă încet din lemnul tare. Printre lacrimi, cu o durere surdă în inimă, tâmplarul a sculptat deja un nume - „Arsenie". Ar trebui să mai scrie încă un cuvânt. Doar atât. "Ieromonahul". Un­spre­­zece litere. Dar nu poate. Durerea îl apasă din ce în ce mai tare şi gândul că nu-l va mai vedea niciodată pe părintele Arsenie Boca îi sfredeleşte inima. Îi răsună în minte cuvintele de la ultima întâlnire: - „Să vii la mine la mor­mânt, că te voi putea ajuta mai bine decât acum". Dar despărţirea e prea grea şi-i întu­necă nădejdea. Începe să lucreze la prima lite­ră. Un "I" înalt şi zvelt, desenat chiar de părintele Arsenie în timp ce se afla pe patul de moarte. Încet, pri­virea i se împăienjeneşte şi lacrimile îi curg pe obraz. Părintele Arsenie venise în urmă cu câte­va luni la el, la spital. Pe Gheorghe Vâlcea îl chi­nuia o dure­re cumplită de picioare. Suferea de ea încă din tinereţe, dar acum nu-i dădea nici­cum pace, aşa că se inter­nase.
     Părintele a sosit neanunţat. În salon, câţiva bărbaţi îşi omorau timpul jucând zaruri şi flecărind lucruri lu­meşti. Când a deschis uşa, au înlemnit cu toţii. În jurul bărbatului cu barbă albă şi ochi sfredelitori plutea ceva, o boare de sfin­ţenie nenumită, care te ţintuia. A venit la el la pat şi i-a spus simplu:
 - „Nea Vâlcea, aş dori să vii cu mine să-ţi arăt ce trebuie să mai faci la Prislop".
     Rugămintea l-a năucit. Stătea înlemnit în pat, cu picioarele betege, iar părintele Arsenie îl ruga să plece! S-a străduit să-i facă pe plac, iar mă­dularele, până atunci bicisnice, l-au ascultat. Încet, ca prin minune, a putut păşi fără să mai simtă du­rerea aceea sfâşietoare. Au plecat împreună din spi­tal. Pe drum, i-a spus la fel de direct:
-  „Nea Vâlcea, eu voi pleca dincolo. Am de la Dom­nul o altă misiune. După ce voi părăsi lumea asta, totul se va schimba în ţa­ră. Nu-ţi pot spu­ne amănunte, pentru că i-aş pa­nica pe oameni. Dar voi fi alături de tine mereu. Din lu­mea cea­laltă, te voi putea aju­ta mai mult. Să vii la mine la mormânt".
     L-a ascultat buimăcit. Deşi bă­trân, părintele Arsenie era în plină putere. Şi acum îi vorbea de moarte şi de lumea cealaltă! L-a crezut, dar a sperat mereu, până în ultima cli­pă, că nu va fi aşa. Că părintele va mai face un miracol, încă unul, în­tre atâtea sute câte săvârşise în tim­pul vieţii, şi-şi va prelungi şederea în lume. Însă, cu tim­pul, nădejdea aceasta s-a risi­pit. Părintele l-a pus să-i lucre­ze şi crucea. Una simplă, de lemn, acoperită cu scân­du­ră, aşa cum îşi mai dăltuiesc şi acum ţă­ranii din Ţara Zarandului, locul în care părintele văzuse lumina zilei. De scris n-a scris nimic pe faţa ei. A aşteptat până în ultima clipă
     Era acasă, la Comarnic, când a primit vestea:
- „Vino la Sinaia! Domnul bătrân a murit".
     Atunci a simţit că ceva se rupe din el. Tot drumul l-a străbătut plângând. Lacrimile îi curg şi acum, când îşi aminteşte cum terminase crucea. Cea mai grea a fost ultima literă, un „L" încârligat şi bătrân, aşa cum mai văzuse doar pe lespezile voievozilor - „Arsenie Ieromonahul".
     Atât. Aşa voise părintele, desenând el însuşi literele pe patul de moarte. Un testament care să fie pus la căpătâiul lui. O cruce la care se vor închina sute de mii de oa­meni, mulţimi ce se vor scurge ca un fluviu de rugăciune spre mor­mântul smerit de la Prislop.
     - „De dincolo vă voi putea aju­ta mai mult!”
Desenele unui artist.
     Dacă ar veni cineva la mine şi mi-ar spune că pot săpa un tunel până la capătul pământului, ca să-l întâlnesc din nou pe părintele Arsenie Boca, să ştiţi că aş fi gata să sap! Toată viaţa! Aşa foc mi-a lăsat în inimă omul ăsta!
     Gheorghe Vâlcea e şi el acum un om în vârstă. De câte ori aminteşte de părin­tele, ochii i se împăienjenesc de lacrimi. Anii l-au ajuns din urmă, dar nu l-au po­topit. Deşi e aproape octogenar, continuă să lucreze şi acum în atelierul lui din Co­marnic. Aici, printre scânduri, cuie şi dălţi, a petrecut împreună cu marele du­hov­nic al Ardealului ani în şir. Ultimii doi­spre­zece ani ai vieţii părinte­lui. Cei mai e­nig­ma­tici şi mai pu­ţin cu­noscuţi. Cei în care „domnul bă­trân”, aşa cum îl numeau apro­piaţii pentru a-l scăpa de ochiul nevăzut al Securităţii, se retrăsese la Sinaia, pentru a se pregăti de marea trecere. Pe atunci, Gheorghe Vâlcea era încă în puterea vârstei.
     Erau ultimii ani ai comunismului. Mă ştia lumea de tâmplar, iar un cunoscut a venit la mine şi mi-a spus că e nevoie de nişte lucrări la Sinaia. Am mers acolo la o casă în care locuiau nişte femei. Pe urmă am aflat că erau de fapt măicuţe, date afară din mânăstire de comunişti, cu decretul din 1959.     
     M-am gândit: - „Doamne, în ce mă bag?”, dar am continuat să lucrez după nişte schiţe pe care măicuţele mi le adu­ceau. Desenele erau de o frumuseţe aparte.
     Gheor­ghe lucrase până atunci în multe locuri şi văzuse nenumărate modele. Dar acestea erau altfel. Păreau ieşite din mâna unui artist. Unul foarte înzestrat. Le-a întrebat pe măicuţe cine le face, iar acestea i-au răspuns că au o ingineră credin­cioasă la Sebeş.
     Nu le-am crezut! Ştiam eu cum lucrează inginerii... Aici era mână de artist. Unul mare, dăruit cu talent. Dar nu am zis nimic. Am lucrat după acele modele timp de doi ani de zile. Până-ntr-o zi.
     A venit la el pe neaşteptate. Era îmbrăcat în haine civile, pentru că, de când fusese alungat din mânăstire, vieţuia dis­cret, ascuns de ochii celorlalţi, într-un anonimat deplin. Un bătrân dis­tins, zvelt, cu ochi pătrunzători. Atât de pătrunzători, încât i-au ră­mas până astăzi întipăriţi în minte lui Gheorghe.
     I-a spus direct: - „Nea Vâlcea, tu nu mă cunoşti pe mine, dar eu te cunosc foarte bine. De astăzi rămâi în fa­milia noastră”.
     Întâl­ni­rea m-a bul­versat. Mi-a schimbat starea lăun­trică. Nu era un om ca noi. Părea din altă lume.     
     Aşa s-au apropiat unul de ce­lălalt. O întâmplare apar­te avea să-i dez­văluie meşterului Gheorghe Vâl­­cea dragostea deplină a părintelui şi smerenia sa. O sme­renie de om sfânt. Lucrau la Mânăstirea Sinaia, la acoperiş, Gheorghe Vâlcea meşte­rind sus şiţa, iar părintele, de jos, dându-i indi­caţii. La un moment dat, sleit de oboseală, a trebuit să coboare şi să plece acasă. Părintele Arsenie a crezut că-l supă­rase cu ceva. A doua zi l-a aşteptat cu o ceaşcă de ceai şi, după ce au luat micul dejun, s-a ridicat şi l-a luat în braţe, pe nepregătite:
- „Nea Vâlcea, te rog să mă ierţi dacă ieri ţi-am greşit cu ceva! Iartă-mă, că şi eu te voi ierta, şi n-o să mai scapi de mine, nici în lumea asta, nici în cealaltă”.
     Din îmbrăţişarea aceea caldă s-a zămislit o mare prietenie. Una mai presus de timp. De atunci, părin­tele mi-a rămas în suflet. A fost o legătură cu un om care e mai presus de noi, o legă­tură care depăşeşte lu­mea aceas­ta. El nu mă supărase cu nimic, dar era de o delicateţe extraordinară şi a vrut să fie sigur că sunt cu cugetul împăcat. De atunci, ne-am văzut mereu.
     Anii din urmă ai părintelui Arsenie Boca au fost ani de anonimat aproape deplin. Deghizat în straie civile, interzicându-le celorlalţi să-l mai numească „părinte”, pentru a nu atrage atenţia Securităţii, marele duhovnic se strecura prin vremuri. Pleca adesea de la Sinaia la Comarnic, pentru a adăsta ceasuri întregi în atelierul lui Gheorghe Vâlcea. Vorbeau câte-n lună şi-n stele. În încăperea micuţă, marele duhovnic de la Sâmbăta de Sus, cel la a cărui predică se adunau mii de oameni, moşea acum la naşterea la cer a unui singur suflet. Încet, cu răbdare şi cu multă dragoste.
     Eu învăţam de la el, întrebându-l despre lumea asta şi, mai ales, despre cealaltă, iar el ucenicea la mine, că-l deprin­deam cu meşteşugul lucrării lemnului. Era tare smerit! Mă asculta întotdeauna cu atenţie. Niciodată nu mă contrazicea. Mulţi spun că era un om dur. Nici pome­neală! Era un suflet bun şi foarte blând. Se apropia de tine cu o aşa delicateţe, cu atâta prietenie, încât nu puteai să-i rezişti. Eu le-am mai spus celor care vorbesc despre el că l-au întâlnit, dar nu l-au cunoscut. Eu unul l-am cunoscut foarte bine. Şi vă pot spune că vor trece sute de ani până când vom mai avea parte de un asemenea părinte. Unul ca el se naşte o dată la o mie de ani!
     Miracolul
     Îşi internase soţia la Institutul Parhon. În ultimul timp, nu se simţise bine. Au fost pe la mai mulţi doctori şi, în cele din urmă, ajun­seseră la Bucureşti. Când i-au dat vestea, era pe hol, aşteptând-o.        
     Soţia avea cancer. Unul aflat într-un stadiu foarte grav. Me­dicii îi spuseseră clar - şanse de scăpare nu prea sunt. Poate una la o mie, aşa că ar trebui să se consoleze cu gândul că o va pierde. A rămas năucit. Ce să facă, încotro să se îndrepte? L-au îndru­mat spre spita­lul Filantropia, suge­rân­du-i să o opereze, poate că îi va mai prelungi zilele. Acolo, medicul a privit analizele, apoi m-a între­bat, scurt, dacă am credinţă în Dumnezeu.
     I-am răspuns că am, iar el mi-a zis să mă rog, pentru că numai din cer poate veni o scăpare.
     Am fugit direct la Sinaia, la părintele Arsenie. Eram disperat. Pe tren am plâns încon­tinuu. Nu ştiam unde să mă mai ascund de oameni.
     Părintele m-a primit ca de obicei. Senin, liniştit, aşa cum era întotdeauna. A început de îndată să-i vorbească de Mânăstirea Prislop, de câte au de făcut acolo. Încerca să-mi dis­tragă atenţia, dar mie nu-mi stătea mintea decât la so­ţia mea. Nu aveam copii, ea era sufletul meu, iar părin­tele singura nădejde. Am tot aşteptat clipa potrivită să-i spun de necazul meu, când, la sfârşit, mi-a zis chiar el:
- „Nene Vâlcea, fii pe pace. Să se opereze soţia la Bucureşti şi totul o să fie bine”.
     Nu apucasem să-i zic nimic de boala ei, în tot răstimpul am vorbit doar de lucrările de la Prislop. Dar părintele avea darul înaintevederii şi a ştiut tot timpul prin ce trec, fără să-i spun. Am ple­cat întărit.
     După trei zile, femeia a intrat în operaţie. Gheorghe Vâlcea a aşteptat pe holurile spitalului, frământând ru­găciuni, aninând nădejdi. Minutele se făceau cea­suri, ceasurile zile. Îşi pu­sese încrederea în rugăciunile pă­rin­telui, dar în clipele acelea, speran­ţele se năruie. Deodată, din sala de ope­raţie a ieşit o doctoriţă. Era răvă­şită. A spus precipitată că: „domnul doc­tor Bălănescu a amuţit după in­ter­venţie. A început operaţia, dar înăun­tru nu a mai găsit nimic, nicio tu­moră! Acum s-a închis în cabinet şi nu mai primeşte pe nimeni. Aşteptăm şi rezultatul biopsiei, şi dacă nici de la laborator nu iese nimic, înseamnă că e un miracol!”.
     Miracol a şi fost. Când ajunge în acest punct, vocea bătrânului tâmplar tre­mură din nou. A fost momentul în care a văzut pe viu puterea rugăciunilor părintelui Arsenie. Atunci a înţeles pe deplin cu cine fusese prieten atâţia ani. S-a întors la Sinaia şi marele duhovnic i-a spus :
- „Ai văzut puterea lui Dumnezeu! Acum ai încredere în mine?”.
     O privesc pe soţia lui Gheorghe Vâlcea. Umblă prin curte ca un prâsnel, robotind printre flori. E rodul viu al unei nădejdi împlinite.
     Dar acesta nu a fost singurul miracol făcut de pă­rintele Arsenie. S-a mai întâmplat şi cu un prieten de-al lui Gheorghe Vâlcea. Fusese internat la spital la Azu­ga, iar doctorii i-au spus că mai are de trăit doar două luni de zile. Îşi pierduse orice nădejde. Faţa lui se înnegrise de boală, ca un tăciune.
     Mă durea sufletul de el, că eram tare buni prieteni, a zis Gheorghe. Aşa că l-am rugat să se externeze şi să mergem la părintele Arsenie. El nu mai trăgea nădejde că scapă, dar a venit cu mine.
Părintele i-a primit în grădină şi a început să le vor­bească de planurile sale de viitor. Ca de obicei, nu se concentra pe durere şi boală, ci încerca să mute accen­tul spre nădejde. La sfârşit, a venit la prietenul meu şi i-a trecut mâna de pe piept până spre pântece şi i-a spus: - „Stai liniştit, că nu o să mori din asta”. Atât! Am plecat, iar prietenul meu nici nu s-a mai întors la spital. În câteva zile s-a pus pe picioare. Trăieşte şi acum şi e sănătos. Tun! Vindecarea s-a petrecut îna­inte de revoluţie, iar de atunci nu a mai avut nicio pro­blemă serioasă cu sănătatea.
     De dincolo de mormânt Gheorghe Vâlcea a fost ultimul care a ieşit din groapă. Ar fi rămas acolo pentru totdeauna, lângă cel la care ţinuse atât de mult. Nu mai ştie decât că l-au prins preoţii în braţe. De văzut nu vedea nimic, din pricina lacrimilor. Apoi zilele s-au scurs, şi între el şi plecarea la Domnul a părintelui s-au aşternut anii. La mormânt au început să vină oamenii. Din ce în ce mai des, din ce în ce mai mulţi. Pelerinii po­vesteau miracole, călu­gării găseau izbăvire în ispite. Părintele Arsenie nu refuza pe nimeni. Aşa cum îi spusese domnului Gheorghe Vâlcea, din cealaltă lume lucra cu mai multă putere. Ani de-a rândul s-a numărat şi el printre ei. A continuat să lucreze la mânăstire la Prislop. Poarta de la intrare e sculptată de el, şi la fel şi ceea ce e dăltuit în lemn prin mânăstire. Din când în când, urca în faţa crucii ieşite din mâinile lui. Îngenunchea şi se ruga părintelui. Nu-i spunea multe vorbe. Ştia sfântul ce are nevoie. Până într-un an, de curând, când boala de picioare l-a secerat din nou. A mers la spital, a cer­cetat doctori, dar za­darnic. Durerile nu-l pă­ră­seau. Şi-a adus atunci aminte de ce-i spusese marele duhov­nic - „să vii la mor­mânt!”. Şi-a ve­nit. A plecat din spital cu greu, pentru că nu se simţea bine. Chinuit, a ajuns la Prislop şi s-a pră­buşit în faţa crucii părin­telui. L-a rugat să-l ierte, i-a spus că e neputincios şi că acum e ultima oară când vine să-l cerceteze. Bătrâneţele l-au ajuns, pi­cioarele îl dor, aşa că de acum îi va vorbi de acasă. Când s-a ridicat, a sim­ţit că durerile îl pără­sesc. Se simţea mai bine. A mers câţi­va paşi, apoi a coborât sprinten până la mânăstire. Era ca nou. Şi să ştiţi, aveţi cuvântul meu, că sunt om bătrân, de atunci nu am mai avut probleme cu picioarele, a spus.
     Parintele Arsenie Boca, tratamente naturale si sfaturi pentru diferite afectiuni
     O femeie avea pietre la fiere si a mers la parintele Arsenie. Era programata pentru operatie insa parintele i-a spus: - „mă, nu te du la nici o operație. Tu fă ce-ți spun eu...
Când te duci acasă să te duci să îți cumperi și să îți faci ceai de limba cerbului cu coajă de portocală, dar neîndulcit. Bea așa timp de câteva luni. 2-3 luni bea așa, în loc de apă și apoi du-te la control!
Ceaiul acesta zdrobește pietrele și le transformă în nisip. O piatră localizată la fiere nu se poate elimina decât zdrobită, și cu acest ceai se zdrobește pe cale naturală. Să încerce toți care au probleme cu fierea și să vadă cum se vor simți”.
     Părintele cunoştea medicină şi de multe ori ne spunea că „transpirăm” din cauză că nu ne funcţionează bine rinichii.
     Îi spuneam că îmi cade părul iar el ne dădea remedii, că şi părul trebuie să se hrănească şi ne spunea să facem gălbenuş de ou cu ulei de ricin şi să ne spălăm capul şi să-l clătim cu oţet de mere.
     Totdeauna ne dădea soluţii la probleme de sănătate.
     Altădată a venit un bolnav de plămâni şi Părintele i-a zis să ia hrean plămădit cu miere de albine, spunându-i că „Cel ce a făcut cerul şi pământul e în stare să lipească o piele ruptă”.
     Cine-i ingust la minte, nu are leac nicaieri.
     Dacă împiedici un guturai prin medicamente îl transformi în alte primejdii. Lasă fazele obișnuite ale bolii că-i cel mai bun leac al ei (al bolii). Ferirea de frig ajunge. Parcă toate lucrurile unui om seamănă cu stăpânul lor.
     Mersese la Părintele o femeie din Făgăraş (d-na Burlea), destul de în vârstă, care avea probleme cu ochii (cataractă). Ajunsă în faţa lui, femeia a uitat pentru ce a venit la dânsul.
Părintele o întreabă: -„Care-i baiu' mă femeie?”, iar ea îi răspunde: - „Păi, Părinte, am venit aşa, ca să vă văd”.
     Părintele o întreabă : - „N-ai venit pentru asta, mă! Nu ai venit pentru ochi?”. Bătrânica îi răspunse: - „Vai Părinte, mă iertaţi, dar chiar pentru asta am venit la sfinţia voastră”.
     Părintele Arsenie îi spune: - „Mă şi ce ţi-au spus doctorii? Să te duci şi să te operezi. Aşa-i?”.
     - „Da, Părinte”.
     - „Mă, îi spune Părintele, să nu te duci la operaţie, că o să rămâi oarbă. Să faci ce-ţi spun eu. Primăvara, să pui o sticluţă la viţa de vie şi din seva pe care o aduni în sticluţă, să iei câteva picături cu pipeta şi să-ţi pui în ochi şi nu o să mai ai nevoie de operaţie”.
     După un timp m-am întâlnit cu femeia, şi cu adevărat nu a mai fost nevoie de intervenţie chirurgicală, pentru că îi trecuse cataracta cu seva de la viţa de vie, precum îi spusese Părintele.
     Odata Parintele a spus:
     - „Când îmi dați telefon să stăruiți, că vin telefoane din mai multe părți și nu știu de unde vine telefonu”.
     Dar nu era vorba de telefonul propriu-zis. Daca te gândeai la Părintele, el simțea că cineva îi cere ajutor.(Ierod, Ieronim Coldea).
     Când eram copil locuiam în Lisa, nu departe de Mânăstirea Brâncoveanu. Eram 10 fraţi (5 băieţi şi 5 fete). Numele de fată îl aveam Andreiaş. Aveam 13 ani când sora mea cea mare, Elena, de 23 de ani, era bolnavă de ochi (o dureau ochii, îi curgeau lacrimile şi îi scădea vederea). Se gândea să meargă la Bucureşti pentru operaţie. Dar într-o duminică, fiind la mănăstire, a ieşit Părintele Arsenie din biserică şi a strigat (era multă lume): - „Leană din Lisa, vino-ncoace!”.
Când s-a apropiat i-a spus: - „Tu eşti bolnavă cu ochii. Să nu te duci la medic la Bucureşti să faci operaţie”. I-a adus apă sfinţită: - „Cu ea să te speli pe ochi”. Aşa a făcut şi boala i-a trecut imediat.
De atunci a mers tot timpul la mănăstire şi ne-a luat şi pe noi, surorile. Aşa am ajuns să merg şi eu în fiecare duminică. (Bălan Silvica - Făgăraş)
     O fată de 13 ani, oloagă, dintr-un sat din Ardeal, a stat o săptămână la mănăstire. Părintele Arsenie a făcut rugăciuni asupra fetei, ea fiind pusă pe un scaun în faţa altarului.
     Părintele a întrebat-o: - „Crezi în Iisus Hristos, în Dumnezeu-Tatăl, în Maica Domnului?”
     Ea a răspuns: - „Cred din toată inima”. La fel i-a întrebat şi pe părinţii fetei, care au răspuns că şi ei cred.
     Părintele i-a zis fetei: - „Dacă crezi, scoală-te şi mergi”!
     Ea a răspuns că nu poate.
     Atunci Părintele i-a zis iarăşi:
     - „Dacă tu crezi în Iisus Hristos, scoală-te şi vino la mine”!
     Atunci fetiţa s-a sculat pe picioarele ei, ajutată, şi a mers spre Părintele Arsenie.
     Părintele i-a spus că atât cât va trăi să nu se ducă în lume la distracţii, baluri, dansuri şi să se încredinţeze în mâinile lui Dumnezeu.
     Dar după 2 ani, la 15 ani, fiind frumoasă, a mers la un bal, şi, astfel, la scurt timp, fata a murit.
     Părintele Arsenie se izola de lume la izvorul din pădure. Apa de acolo devenise sfinţită prin rugăciunile lui, fiind izvor de mântuire creştinească.
     Vor fi vremuri grele iar cei ce se vor osteni până acolo, vor fi păziţi şi răsplătiţi de Domnul Iisus Hristos şi vor avea putere în credinţă. Mulţi credincioşi vin la acest izvor cu putere vindecătoare de orice boală, depărtând gândurile rele şi duhurile necurate. (Bârsan Elena - Sâmbăta de Sus)
     Schimbarea mea s-a petrecut cu viteza şi tăria unui fulger.
     Îmbrăcată subţire, cu pantofi decupaţi şi talpă de plută, mă plimbam ca un fotomodel printre oameni. La mormântul Părintelui însă, ceva s-a năruit în mine. Am început să plâng fără contenire şi prin faţa ochilor îmi treceau toate păcatele pe care le săvârşisem. Nu ştiu cât timp am stat la mormânt dar când am revenit în curtea bisericii, aveam un dor cumplit de mântuire, un dor sfăşietor să rămân acolo, să nu mă mai despart de Părintele. Era peste puterile mele să mai plec.
     Prietenii care mă aşteptau la maşină nu au înţeles nimic. Credeau că am înnebunit, că trec printr-o criză de delir mistic. Într-o secundă am lăsat în urmă tot: o carieră strălucită, o casă superbă în cartierul Primăverii din Bucureşti, luxul şi toate deşertăciunile vârstei. Am câştigat infinit mai mult: ajutorul şi mângâierea Părintelui. (Maica Maria - Măn. Prislop)
     De câte ori mergeam la Drăgănescu, întâlneam o credincioasă, Mariana Dodi din Bucureşti, care pregătea pliculeţe cu mir şi le împărţea la credincioşi. Acestei femei, Părintele îi spunea mereu că va „scăpa din toate”.
     Acest lucru s-a adeverit şi cu ocazia cutremurului din 1977. Locuind la un bloc cu nouă etaje, foarte vechi, împreună cu o femeie care urma să nască şi pe care o găzduia, în timpul cutremurului au intrat sub tocul uşii, aşa cum se obişnuieşte în asemenea situaţii. Instalaţiile fiind foarte vechi, blocul a explodat, aruncându-le pe amândouă în mijlocul străzii scăpând astfel cu viaţă în timp ce restul locatarilor au murit. S-a scris chiar și o carte la Bucureşti care este intitulată "Mariana Dodi". (D-na M.A.)
     Înainte de căsătorie ne-am dus amândoi la Mănăstirea Prislop pentru a primi de la Părintele Arsenie binecuvântare pentru căsătorie, să ne spovedim şi să ne împărtăşim. Odată cu noi a venit la mănăstire şi un băiat de vreo 25 de ani, olog. Patru oameni l-au dus în braţe.
     Sâmbătă seara l-a spovedit, iar duminică oamenii l-­au dus în biserică.
     Când ne-am împărtăşit cu toţii, acel olog a rămas în urmă.
     Oamenii s-au apropiat să-l ridice, dar Părintele Arsenie i-a zis unuia:
     - „Nu-l lua de braţ, Gheorghe! Ridică-te în picioare!”.
     - „Dar Părinte, de patru ani de zile nu am mai umblat!”.
     - „Ridică-te în picioare şi zi: Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mă! Dai un pas, mai dai un pas şi zi: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, fă ca Sfânta Împărtăşanie să pătrundă în toate încheieturile mele, în toţi rărunchii mei şi să mă fac sănătos”.
     Şi l-a împărtăşit şi a ieşit din biserică la braţ cu acei oameni.
     S-a mirat toată lumea, iar mama lui, plângea de bucurie de uda pământul. (Cismaş Eugenia, 78 ani, Făgăraş)
     Un bărbat de vreo 50 de ani se arsese pe faţă cu azot şi era desfigurat. Dar nu pentru asta venise la Părintele, ci doar pentru a-­i înmâna un modest pomelnic.
     Duhovnicul l-a străpuns cu privirea, după care l-am auzit spunând:
     - „De ce crezi tu, creştine, că te-ai ars chiar pe faţă, ca să fii respingător pentru toată lumea?”
     Bărbatul amuţise.
     - „Să-ţi spun eu de ce. Ţi-ai bătut joc de o fată în tinereţe, dar nu ai luat-o de nevastă. A rămas singură, până la vârsta asta şi este şi stearpă pe deasupra, fiindcă a avortat, ca să evite ruşinea unui copil fără tată, iar de atunci n-a mai putut rămâne însărcinată. Ai păcătuit şi tu, dar ai împins-o şi pe ea spre păcat! Acum plăteşti cu suferinţa asta.”
     Omul îşi plecase ochii în pământ şi plângea înfundat, cu pomelnicul uitat într-o mână.
     Eram cu Părintele Arsenie şi l-am întrebat:
     - ”Ce să facem Părinte, că acum este foarte rău?!”
     Părintele zice: - „Va veni şi mai rău”.
     Zic: - ”Parcă toate sunt otrăvite. Nici nu ne mai vine să mâncăm”.
     - „Mă, face-ţi semnul sfintei cruci pe tot ce mâncaţi: apă, ceai, cafea, prăjitură, fructe, băutură, mâncare, pâine. De ar fi dat chiar şi cu otravă, Sfânta Cruce anulează tot ce este otrăvit”.
(Maria Matronea, Sibiu)
     Mi-a spus că de sus ne va ajuta mai mult decât de jos şi să-l chemăm aşa: „Preot monah Arsenie, trimite-mi duhul tău paznic şi dă-mi sănătate şi linişte. Depărtează de la casa mea necazurile şi suferinţele, că ai Duh Sfânt”. (Chiş Aurel)

Melhisedec, născut ca și Iisus dintr-o fecioară


     Probabil figura cea mai misterioasă din Biblie, Melhisedec a fost un preot-rege al Salemului (mai târziu cunoscut sub numele de Ierusalim), în timpul lui Avraam, sugerând o organizație religioasă, având ritualuri și o ierarhie, care a precedat poporul evreu și neamul său preoțesc din seminția lui Levi. Melhisedec este prezentat ca activ (fiind în viaţă) într-un singur pasaj, deși se face aluzie la el o dată în Psalmi și de mai multe ori în Noul Testament în Epistola către Evrei:
     “18. Iar Melhisedec, regele Salemului, i-a adus pâine şi vin. Melhisedec acesta era preotul Dumnezeului celui Preaînalt. 19. Şi a binecuvântat Melhisedec pe Avram şi a zis: “Binecuvântat să fie Avram de Dumnezeu cel Preaînalt, Ziditorul cerului şi al pământului. 20. Şi binecuvântat să fie Dumnezeul cel Preaînalt, Care a dat pe vrăjmaşii tăi în mâinile tale!” Şi Avram i-a dat lui Melhisedec zeciuială din toate” (Geneza 14:18-20).
     Unii învăţaţi evrei insistă că Melhisedec a fost Sem, fiul lui Noe. El este văzut, în cercurile creștine, ca un proto-Mesia, care cuprinde anumite trăsături ulterioare date lui Hristos. Scrierile din Noul Testament arată că Hristos a fost “un preot din ordinul lui Melhisedec“, indicând un legământ mai vechi și mai profund mai mult cu Dumnezeu decât cu linia lui Avraam.
     În Evrei 7, versetele 3-4, Melhisedec este prezentat într-o lumină mai neobișnuită: “Fără tată, fără mamă, fără spiţă de neam, neavând nici început al zilelor, nici sfârşit al vieţii, ci, asemănat fiind Fiului lui Dumnezeu, el rămâne preot pururea. Vedeţi, dar, cât de mare e acesta, căruia chiar patriarhul Avraam i-a dat zeciuială din prada de război.”
     Nu numai că aceste versete îi acordă lui Melhisedec un nivel ierarhic mai sus decât cel mai important patriarh evreu (Avraam), dar îi şi atribuie calități mistice. Unii consideră că acest lucru înseamnă o încarnare anterioară a lui Hristos. Alții văd în el ca o manifestare veche a Duhului Sfânt. Identitatea sa, rolul și funcția sa teologică au fost mult timp dezbătute.
     Numărul mic de referințe ale Bibliei la Melhisedec i-au sporit misterul, făcându-l o figură oarecum “fantomatică”. Ca atare, tradiții spirituale noi i-au oferit diferite roluri. Gnosticii consideră că el a devenit Iisus, fiind citat ca un preot la nivel înalt în masonerie şi rozicrucianism. Joseph Smith a scris că Melhisedec a fost cel mai mare dintre toți profeți. Urantia, o pseudo-Biblie a secolului al XX-lea, consideră că Melhisedec este primul dintr-o succesiune evolutivă de manifestări dumnezeieşti, Avraam fiind primul.
     Informaţiile despre Melchisedec sunt confuze, dar profunde și fascinante în acelaşi timp. Cărțile apocrife ne oferă mai multe detalii; de exemplu, din Cartea lui Enoh aflăm că Melhisedec a fost născut dintr-o fecioară. Când mama sa, Sophonim (soția fratelui lui Noe, Nir), a murit la naștere, el s-a ridicat, s-a îmbrăcat singur cu haine și s-a așezat lângă cadavrul ei, rugându-se și predicând. După 40 de zile, el a fost luat de un arhanghel în Grădina Edenului, fiind protejat de către îngeri și evitând Marele Potop fără a ajunge în Arca unchiul său, Noe.
 
    




     
    
 

vineri, 11 septembrie 2015

Busuiocul, legendă si adevar

    
O fata tanara si foarte frumoasa moare, lasand in urma sa pe Busuioc, un baiat care o iubise nespus de mult
     Pe timpul acela se intamplase ca fusese o mare seceta si arsita soarelui vestejise toate florile. Tanarul indragostit si neconsolat mergea zilnic la mormantul fetei si varsa siroaie de lacrimi.   In ciuda vremii secetoase, la capataiul fetei a inceput sa creasca o floare cu un miros deosebit, udata mereu de lacrimile baiatului. De atunci, floarea a primit numele baiatului, Busuioc.
     Pentru a avea puteri magice si calitati tamaduitoare, busuiocul trebuie semanat in dimineata de Sfantul Gheorghe, pe 23 aprilie.
     Cu ajutorul busuiocului, fetele nemaritate isi pot visa ursitul si au noroc in dragoste. Trebuie doar ca in ajunul marilor sarbatori sa-l poarte in par, la brau ori in sau sau noaptea, inainte de culcare, sa-l puna sub perna.
     Frunzele de busuioc au in compozitia lor o cantitate generoasa de substante antioxidante care protejeaza organismul de radicalii liberi si reduc riscul imbolnavirii celulelor.
    Vitaminele si substantele antioxidante din busuioc mentin sanatatea si frumusetea pielii, prevenind semnele imbatranirii premature, cum ar fi ridurile. Pentru aceasta, busuiocul trebuie consumat cu regularitate, in cantitati mici.
     Se spune ca femeia care va bea zilnic, pe nemancate, apa de busuioc, cate o cana de apa in care s-au macerat de seara pana dimineata trei ramurele de planta, va ramane mereu tanara si frumoasa si va fi iubita de alesul ei ca in prima zi.
     Se mai spune ca cine poarta un fir de busuioc in portofel va avea noroc la bani; daca plantezi busuioc in jurul casei, fortele raului nu se vor apropia; e bine sa oferi in dar de casa noua un ghiveci cu busuioc. Se crede ca planta il va proteja pe om si va atrage norocul si belsugul spre casa. Cand un baiat accepta un fir de busuioc de la o fata inseamna ca sunt logoditi.
     In Romania, de mult, pe vremea cand inca nu aparusera medicamentele, la sate, busuiocul, numit in popor si vasileac, borjolica, matacina sau bosioc, avea nenumarate proprietati tamaduitoare.
     Cu tulpinile aprinse de busuioc se ardeau negii. Impotriva durerilor de cap se facea o legatura cu seminte de busuioc. Fumul rezultat din punerea plantei uscate pe foc se tragea in piept, contra tusei, si pe nas, contra guturaiului.
    In medicina naturista, busuiocul este foarte apreciat pentru efectele sale benefice asupra sanatatii. Planta are actiune antibiotica, antimicrobiana, antiinflamatoare, antifungica, antitusiva si febrifuga. De asemenea, busuiocul este relaxant al sistemului nervos, calmeaza migrenele, este eficient ca energizant psihic si regenerator al organismului in procesul de imbatranire.
      Apa de busuioc, dar si infuzia sunt considerate un adevarat elixir al tineretii si se recomanda in caz de imbatranire precoce si in tulburari de menopauza.
     O ceasca de ceai de busuioc poate fi bauta seara, inainte de culcare, pentru un somn linistit, sanatos, odihnitor, dar si preventiv, impotriva racelilor care bantuie in aceasta perioada de toamna tarzie.
     Compozitia bogata in substante benefice, face ca busuiocul sa fie de un real ajutor in tratamentul multor afectiuni.
     Beneficiile busuiocului nu se opresc aici. Uleiurile esentiale care se regasesc in compozitia frunzelor sunt un remediu natural in tratarea diferitelor afectiuni ale pielii, cum ar fi psoriazisul, acneea, pielea uscata si alte boli de piele.
     Un remediu de nadejde in tulburarile gastro-intestinale, busuiocul stimuleaza digestia, calmeaza colicile, ajuta la eliminarea gazelor, este antiemetic, antiseptic intestinal si diuretic.
     In inflamatiile cailor respiratorii planta de busuioc este utilizata ca antiseptic respirator, antispastic, antitusiv, bronhodilatator. De asemenea, printre proprietatile busuiocului se mai numara si cele de galactogog (stimuleaza secretia de lapte), reechilibrant al activitatii endocrine, stimulent al sistemului imunitar, tonic general, tonic nervos, antidepresiv.
     Busuiocul intareste sistemul imunitar, regleaza functiile glandelor endocrine si metabolismul celular, tonifiind intregul organism. Putem sa consumam ceai de busuioc pentru actiunea energizanta si antidepresiva, planta inlaturand efectele surmenajului si echilibrand starea psihica si emotionala.
     Ceaiul de busuioc uscat este recomandat persoanelor ce sufera de migrene pe fond nervos, colici, gastrita si ulcer gastric, colita, bronsita, gripa sau probleme cardiovasculare.
     S-a constatat ca busuiocul potenteaza puterea de dezintoxicare la nivelul ficatului, deoarece in frunzele de busuioc sunt prezente sase substante cetonice cu actiune directa asupra celulelor hepatice, care cresc potentialul metabolic al acestora.
     Ca urmare, o serie de functii hepatice sunt stimulate, efectele fiind rapide si foarte eficiente. Astfel, ceaiul de busuioc creste viteza de metabolizare a unor toxine provenite din alimentatie (grasimi, carne prajita, coloranti chimici) si creste totodata sinteza enzimei care distruge alcoolul patruns in organism.
     Consumul de ceai de busuioc scade efectul nociv al nicotinei si al altor toxice cu nucleu de tip nicotinic, patrunse in sange prin inhalare sau ingestie. De asemenea, ceaiul de busuioc poate reduce viteza de transformare a zaharurilor in grasimi.
     Efectul cetonelor din ceaiul de busuioc se face resimtit si in planul capacitatii hepatice de a creste sau micsora proportia glucozei din sange. Ca urmare, variatiile de glicemie vor fi rezolvate cu mai multa promptitudine de ficat.
     Extern, busuiocul contine uleiuri volatile, avand proprietati antiseptice, bactericide, antiinflamatorii si cicatrizante. In cosmetica se foloseste infuzia sub forma de comprese sau pulverizari in cazul tenului gras si acneic.
     De asemenea, pentru indepartarea mirosului neplacut al respiratiei si intarirea gingiilor, se fac spalaturi bucale cu ceai de busuioc.

duminică, 6 septembrie 2015

Influenta eclipsei totale de soare și lună

    
     In preajma eclipsei vom sesiza la oameni o vulnerabilitate emotionala crescuta. Ei vor face actiuni fara sa se gandeasca la consecinte. Barbatii vor fi secretosi, tacuti. Unii vor avea un comportament agresiv, viclean, imoral. Altii vor fi tacuti si depresivi. Cei care au avut un esec, trebuie sa evite singuratatea, sa apeleze la prieteni sau la specilisti (psihologi, astrologi).
     Soarele reprezinta viata, spiritul, lumina, vitalitatea, creativitatea, psihicul, informatia, forta centrifuga, barbatu, sotul. Simbolizeaza tatal, sotul, artistii, showbiz-ul, bunurile mobile.
     Luna reprezinta intuitia, comportamentul, subconștientul, fertilitate, emotia, energia, forta centripeta, femeia. Simbolizeaza mama, familia, sotia, bunurile imobiliare.
     Influenta eclipsei totale de Soare va avea efect cu doua saptamani inainte de momentul producerii si va dura inca aproximativ doua saptamani dupa eclipsa.
     Influenta eclipsei totale de luna incepe cu sapte zile inainte de eclipsa si dureaza inca aproximativ sapte zile dupa. In total 14 zile.
    In perioada eclipsei, se recomanda tinerilor sa evite barurile de noapte si distractile pana la ore tarzii. Exista riscul de incidente violente, crime, lovituri etc.
In perioada eclipsei nu se fac:
• interventii chirugicale,
• calatorii lungi cu avionul sau autoturismul personal,
• nu se iau initiative
• nu se fac promisiuni.
• a se evita raporturile sexuale,
• a se evita locurile aglomnerate,
• sa nu se consume nimic timp de 3 ore inainte si dupa eclipsa,
• sa nu se faca tranzactii financiare sau investitii,
• sa se evite certurile cu persoanele apropiate sau partenerii de afaceri, sefi, etc.,
• femeile insarcinate sa nu iasa din locuinta in ziua de 13 si 14 noiembrie – risc de avort spontan, anomalii ale fatului din cauza influentei puternice a eclipsei,
• sa se evite fumatul si alte substante toxice: cofeina, sucurile din comert, etc.,
In tmpul eclipsei este bine sa:
• NU dormiti,
• ganditi pozitiv,
• uitati de toate grijile zilnice,
• concentrativa atentia pe noutati,
• ascultati cantece religioase,
• cititi rugaciuni,
• cititi carti pentru dezvoltare spirituala si personala,
• faceti meditatii la lumina lumanarilor si a unui vas cu apa sfintita,
• cereti-va iertare,
• vizionati filme documentare cu impact spiritual,
• patrati tacerea,
• fiti calmi si respirati corect.

Omul, e suma gandurilor sale!

   
Aceasta afirmatie da de inteles faptul ca mintea va traduce in echivalentul sau fizic un impuls mental negativ sau distructiv la fel de repede ca si cum ar actiona in cazul unui impuls de natura pozitiva sau constructiva, si poate explica ciudatul fenomen pe care milioane de persoane il numesc ghinion.
     Exista milioane de persoane care cred ca sunt condamnate la saracie si la esec de catre o forta ciudata, asupra carora acestea sunt sigure ca nu au nici un control. Toate sunt creatoarele propriilor  nenorociri, tocmai din cauza acestei credinte negative, care este culeasa de minte si tradusa in echivalentul sau fizic.
     In acest moment este logic sa amintim inca odata cum este posibil ca o persoană sa se bucure de fructele oricarei dorinte care se vrea transformata in echivalentul sau fizic, trecand-o, pur si simplu, prin filtrul mintii.
     Increderea este elementul care determina actiunea subconstientului.
     Vis-a-vis de mintea sa, omul ar trebui să se comporte ca si cum ati fi deja posesorul a ceea ce doreste sa obtina si astfel, mintea sa va traduce acea stare in echivalentul sau fizic, cu mijloacele cele mai directe posibile.
      In practica, orice ordin dat mintii intr-o stare de incredere va fi executat fara doar si poate.
      Este esential ca emotiile pozitive sa fie incurajate pentru ca acestea sa devina fortele dominante ale mintii personale si sa fie descurajate sau sa eliminate definitiv emotiile negetive. O minte plina de emotii pozitive devine receptor, potrivit pentru acea stare mentala cunoscuta si sub numele de incredere.
      O astfel de minte poate, deci, primi instructiuniile care ii sunt date si in baza carora va actiona imediat, pentru a realiza ceea ce i-a fost cerut.
     In secolele trecute teologii au atras atentia lumii aflate in razboi, sa aiba incredere intr-o dogma sau alta, dar nu au explicat niciodata omenirii cum sa aiba incredere în capacitatile personale, si cu atat mai putin, au explicat ca increderea/credinta este „o stare mentala” care poate fi indusa cu ajutorul autosugestiei.
      Am sa va spun in continuare tot ceea ce se stie despre principiul prin care increderea poate fi dezoltata acolo unde nu exista inca.
     Inainte de a incepe ar trebui sa va readuceti aminte ca increderea este elixirul etern care da viata, putere si actiunea impulsului gandului:
- Increderea este punctul de plecare catre orice tinta care se doreste a fi atinsa.
- Încrederea este baza tuturor miracolelor si a tuturor misterelor care nu pot fi explicate de legile stiintei.
-Increderea este sigurul antidot cunoscut impotriva ratarii, este elementul care transforma vibratiile normale ale mintii in echivalntul sau spiritual, este unica energie cu ajutorul careia energia cosmica poate fi captata si folosita de catre om.
Proba este simpla si usor de demonstrat, face corp comun cu autosugestia; sa ne concentram, deci, atentia asupra subiectului „autosugestie” si sa descoperim ce este aceasta, si ce este aceasta capabila sa faca.
     Este foarte cunoscut faptul ca o persoana ajunge sa creada ceea ce isi repeta siesi, fie ca acel lucru este adevarat, fie ca nu este.
      Daca cineva repeta o minciuna de mai multe ori va termina prin a accepta acea minciuna ca pe un adevar, ba mai mult, acea persoana insasi va crede ca minciuna este, de fapt, adevar.
     Fiecare om este ceea ce este in functie de gandurile dominante care ii ocupa mintea, iar gandurile pe care omul si le poate introduce in mod deliberat in minte, le poate dezvolta si le poate imbina cu una sau mai multe emotii, constituie forta care ii dirijeaza si ii controleaza fiecare miscare sau actiune.
      Ajungem, astfel, la urmatorul enunt: gandurile combinate cu orice fel de sentiment constituie o forta magnetica care atrage alte ganduri similare sau corelative.
      Un gand astfel magnetizat cu emotii, poate fi comparat cu o samanta care, daca este plantata intr-un pamant fertil, germineaza, creste si se multiplica in mod repetat pana cand ceea ce era o mica samanta se transforma in milioane de seminte de acelasi tip.
      Mintea umana atrage in moment constant vibratiile care sunt in armonie cu ceea ce exista in ea. Fiecare gand, idee, program sau scop, atrage dupa sine o infinitate de idei asemanatoare, pe care le adauga fortelor sale , si creste pana cand devine un gand dominant si motivant pentru individul care il gazduieste.
      Acum sa ne intoarcm la punctul de plecare si sa vedem modul in care acea samanta originara, acea ideee poate fi fixata in minte.
      Lucrul e simplu: orice idee, proiect sau scop, poate fi fixata in minte cu ajutorul repetitiei, zi de zi.
      Eliminati toate elementele negative datorate mediului si incepeti sa va va puneti din nou viata in ordine.
      Facand inventarul pasivelor si activelor din viata voastra, probabil, veti descoperi ca marea voastra slabiciune este lipsa de incredere in voi insiva; acest hadicap poate fi rezolvat, si timiditatea poate fi transformata in curaj multumita pricipiului autosugestiei.
      Aplicarea acestui principiu poate fi realizata prin intermediul unui simplu sistem de impulsuri pozitive ale gandului, repetate pana cand devin parte activa a subconstientului vostru.

Formula autoincrederii:

1. Stiu ca posed abilitatea de a-mi atinge scopul in viata, intre timp imi propun mie insumi sa actionez continuu si tenace. Acum si aici promit sa intreprind aceasta actiune.
2. Sunt constient de faptul ca aceste ganduri care ma dominase vor transfera in realitate fizica; intre timp imi voi concentra atentia asupra felului in care vreau sa devin, creandu-mi in minte imaginea reala a acestei persoane.
3. Stiu ca prin autosugestie, orice dorinta pe care eu o mentin cu perseverenta in mintea mea va incerca sa se manifeste in forma fizica, pentru a realiza obiectivul propus, in schimb, imi voi propune sa dedic 10 min. pe zi pentru a-mi dezvolta increderea in sine.
4. Am facut o declaratie clara a principalului scop pe care vreau sa il ating in viata si nu voi incerca sa ating acel scop pana cand nu am dezvoltat in mine destula incredere.
5. Imi dau seama perfect ca nici o bogatie sau pozitie sociala nu poate sa dureze mult daca nu se bazeaza pe adevar si justitie. Intre timp, nu voi accepta nici o indatorire care sa nu aduca beneficii tuturor persoanelor implicate.
      Printre randurile acestei formule, exista o lege pe care nimeni nu a fost in stare sa o explice, iar numele acestei legi nu este foarte important. Importat este faptul ca functioneaza in slujba gloriei si succesului umanitatii, daca este folosita in mod constructiv. Pe de alta parte, daca este folosita in scopuri distructive, va distruge la fel de usor.
      In afirmatia precedenta exista un mare adevar si mai precis acesta se refera la faptul ca aceia care accepta infrangerea, isi incheie viata in saracie, mizerie si disperare, iar aceasta se datoreaza aplicarii negative a principiului autosugestiei. Cauza sta in faptul ca orice impuls al gandirii are tendinta de a se transforma in echivalentul sau fizic.

Puterea de distrugere a gandurilor negative

Mintea nu face nici o distinctie intre impulsurile gandurilor constructive si acelea a gandurilor distructive. Ea lucreaza cu materialul pe care noi i-l furnizam prin intermediul impulsului gandirii.
 Va traduce intr-un rezultat real la fel de bine un gand propulsat de frica, ca si pe unul sustinut de curaj si incredere.
      Asa cum electricitatea este motorul industriei, aduce servicii daca este folosita in mod constructiv, sau ucide, daca este folosita in mod eronat. Tot asa, legea autosugestiei va conduce la pace si prosperitate sau la mizerie, esec sau moarte, in functie de masura in care veti reusi sa o intelegeti si sa o aplicati.
      Daca va umpleti mintea de frica, dubiu si neincredere, legea autosugestiei va prelua spiritul neincrederii si il va folosi ca pe o schema, iar mintea voastra va lucra in sensul traducerii acestei scheme in echivalentul ei fizic.
      Asa cum vantul impinge o barca la est si una la vest, tot asa si legea autodistrugerii va va ridica si va va lasa in functie de cum veti manevra velele gandului vostru.

Crezul