marți, 20 iulie 2010

Obiceiuri de Sfantul Ilie

Sfantul Ilie, sarbatorit pe 20 iulie, este cunoscut din Scriptura ca cel ce a legat ploile trei ani si sase luni; a inmultit faina si untdelemnul vaduvei din Sarepta Sidonului, l-a inviat pe fiul acesteia; a fost hranit de corbi in pustiu; a inlaturat cultul zeului sirian Baal si a fost ridicat la cer intr-un car de foc.
Sfantul Ilie - stapanul fulgerelor si al ploilorIn credinta populara se spune ca Sfantul Ilie a fost un om de treaba, dar iute la manie. Diavolul stiind ca acesta se manie usor, l-a facut sa-si omoare parintii. Sfantul Ilie i-a cerut lui Dumnezeu sa-i daruiasca putere sa lupte impotriva demonilor. Astfel, Sfantul Ilie primeste de la Dumnezeu un car de foc cu care sa umble prin cer si un bici de foc cu care fulgera, ca sa-i omoare pe diavoli. Asa se face ca atunci cand fulgera si tuna, oamenii cred ca Sfantul Ilie a mai omorat un diavol. Tunetul este zgomotul pe care il face carul sfantului atunci cand merge prin cer. Rotile carului au zimti si, mergand, sparg cerul si aduc ploaia. Diavolii, ca sa scape de biciul Sfantului Ilie, se ascund pe pamant: prin pomi, pe sub streasina caselor, in turlele bisericilor si chiar in corpurile unor animale. In vreme de furtuna oamenii aprind tamaie in casa, ca nu cumva sa fie fulgerati si ei din cauza prezentei vreunui diavol. Sfantul Ilie mergea atat de tare cu carul prin cer, incat cutremura si tronul lui Dumnezeu. Pentru a mai potoli mania Sfantlui Ilie, Dumnezeu i-a luat puterea dintr-o mana si dintr-un picior.De Sfantul Ilie fetele cunosteau cu cine se vor maritaIn ajunul acestei zile, fetele se duceau noaptea pe ogoarele semanate cu canepa si se tavaleau prin cultura. Daca noaptea visau canepa verde, era semn ca se vor marita cu flacai tineri. In cazul in care visau canepa uscata, in popor se spunea ca vor avea parte de soti batrani.
Plantele de leac erau culese in ziua cinstirii Sfantului Ilie
In dimineata zilei in care era cinstit Sfantul Ilie, oamenii culegeau plante de leac, in special busuiocul. Aceasta planta era dusa la biserica, binecuvantata si arsa. Cenusa rezultata era folosita in scopuri terapeutice, mai ales atunci cand copiii lor faceau bube in gura.Nu era voie sa se consume mere pana la Sfantul IlieNu era voie sa se consume mere pana la 20 iulie si nu se ingaduia ca aceste fructe sa se bata unul de altul, pentru a nu bate grindina. In ziua Sfantului Ilie, femeile chemau copiii straini sub un mar, il scuturau si dadeau de pomana mere. Se credea ca asa se vor veseli mortii.
Sfantul Ilie - patronul apicultorilorIn aceasta zi, la sate, apicultorii recoltau mierea de albine, activitate cunoscuta sub denumirea de "retezatul stupilor". Recoltarea mierii se facea numai de catre barbati, imbracati in haine de sarbatoare, ajutati de catre un copil. Retezatul nu se facea daca sarbatoarea cadea luni, miercuri, vineri sau duminica. Dupa recoltarea mierii, erau invitati vecinii sa guste din mierea cea noua si sa bea tuica indulcita cu miere. Era nevoie de mare atentie, ca printre cei chemati sa nu fie cineva care stie sa faca vraji. Daca erau prezente la aceasta masa festiva astfel de persoane, apicultorii erau lipsiti de belsug.
De Sfantul Ilie se organizau si celebrele targuri de fete
De Sfantul Ilie se organizau iarmaroace si balciuri, unele pastrate pana in zilele noastre. Pentru tinutul sucevean este demn de amintit renumitul balci de la Falticeni, balci care, din anul 1814, in urma hrisovului lui Scarlat Voda Calimach, era al doilea ca marime din Europa, dupa cel de la Leipzig. Tot in aceasta zi se organizau si celebrele targuri de fete, la care veneau tinerii sa se cunoasca in vederea casatoriei.
La acest sfarsit de saptamana sunt asteptati mii de oameni la Targul de Fete de pe Muntele Gaina. Este cea mai cunoscuta si cea mai veche manifestare populara din Transilvania. Acest eveniment se desfasoara la o altitudine de aproape 1.470 de metri, pe un platou situat la intretaierea judetelor Alba, Arad si Hunedoara. Targul de fete de aici este atestat documentar din anul 1816.

Crezul