Vâscul

 

           
 

Până în urmă cu un secol, în mai toate provinciile românești simbolul Crăciunului nu era, așa cum s-ar crede, bradul, ci ramurile verzi ale vâscului. Simbolismul vâscului se pierde în negura mileniilor.

     Vecinii noștri din Antichitate, popoarele celtice, credeau că vâscul a fost creat de un fulger luminos, care a pătruns în stejar, dându-i astfel proprietăți magice. Plantă veșnic verde, era celebrat ca simbol al vieții eterne; lipsa de rădăcină îl făcea să fie considerat de esență divină, un fiu al cerului. Vâscul juca un rol important în ritualurile celtice. El se tăia numai după solstițiul de iarnă, cu o seceră de aur, purtată de un preot în veșmântat în alb.

Grecii și apoi romanii au considerat și ei vâscul drept o plantă sacră, această credință ajungând până în Evul Mediu și fiind extrem de răspândită atât în Europa apuseană, cât și în cea răsăriteană.

În toate zonele țării se știa că vâscul adus în casă de Crăciun cheamă norocul și belșugul, îndepărtează certurile și ajută la menținerea armoniei în familie, speriind bolile, ghinionul și demonii.

Verdele plin de viață al frunzelor de vâsc, strălucirea proaspătă a fructelor sale maturizate în miezul iernii, când toate celelalte plante dorm, sunt strâns legate de nașterea Mântuitorului, care a trezit și a dăruit viața veșnică inimilor oamenilor care au primit harul Său.

Cununa de vâsc este și o reproducere a aureolei de lumină care înconjura creștetul micului Iisus, încă din momentul nașterii Sale, așa cum este aceasta reprezentată în iconografia ortodoxă. De altfel, cununa din frunze uscate de vâsc se păstra tot anul, fiind deopotrivă protector al casei de rele și leac pentru diferite boli. Despre bolile tămăduite cu frunze de vâsc culese în ajun de Crăciun s-ar putea face o carte cuprinzătoare, în care s-ar împleti elemente de fitoterapie concrete cu practici rituale, al căror sens scapă adesea minții omului modern, dar care în trecut și-au dovedit de nenumarate ori eficiența, aceasta explicând perpetuarea lor prin veacuri. Să vedem în continuare câteva astfel de leacuri cu vâsc, adresate deopotrivă trupului și sufletului:

Astmul (suspinul) se vindecă dacă se mestecă înainte de fiecare masă câte o frunza de vâsc, vreme de un sfert de ceas. Științific s-a constatat că frunzele vâscului fluidizează secrețiile bronșice, calmează spasmele și măresc rezistența la factorii de stres care pot declanșa crizele astmatice.

Bolile de inimă: ischemia cardiacă, ateroscleroza și arterioscleroza, palpitațiile și hipertensiunea se tratează cu plămădeală de vâsc în rachiu. Se umple o sticlă cu frunze uscate bine mărunțite, se acoperă totul cu alcool alimentar, după care se astupă bine cu un dop și se lasă pe lângă o sursă de căldura vreme de douasprezece zile, după care se strecoară. Se iau din această plămădeală (tinctură) 1-2 lingurițe înainte de fiecare masă. Primele rezultate favorabile se văd abia după prima lună de tratament, în schimb efectele sunt stabile în timp.

Epilepsia, nervozitatea, isteria - se spune în popor că toate aceste tulburări sunt cauzate de spiritele rele care pătrund în ființa celui slăbit sufletește. Tratamentul începea în ajunul Crăciunului, când pacientul era deja purificat prin post, iar frunzele de vâsc aveau vârful de putere vindecătoare. Se puneau cununi de vâsc în fiecare cameră și ele erau sfințite de preot, când venea cu Ajunul. Din aceste cununi pacientul lua câte o frunzuliță, pe care o mânca înainte de fiecare masă, după ce spunea "Tatăl nostru" și făcea de trei ori semnul sfintei cruci. Cununa de vâsc sfințită pusă la capul patului era un protector magic în timpul somnului, impiedicând visele urâte și feluritele arătări necurate să se apropie.
            Accidentul vascular (damblaua) - este prevenit de cura cu vâsc. Se iau 1-2 lingurițe de pulbere de vâsc pe zi, pe nemâncate. Este un leac eficace și pentru vindecarea sechelelor postaccident vascular.  

Un element important: toxicitatea vâscului

 Vâscul de pe plop, salcie, tei, nuc, frasin, arțar, paltin, salcâm este foarte toxic, fiind contraindicată utilizarea lui internă. Vâscul de pe măr, prun, gutui, păr, măr pădureț, pin și brad are o toxicitate mult mai redusă, acesta fiind vâscul bun, medical. Semnele intoxicației cu vâsc sunt: scăderea tensiunii arteriale (hipotensiune), rărirea ritmului cardiac, apariția de frisoane, tulburările nervoase cu paralizie și pierderea sensibilitatii. De asemenea, vâscul este contraindicat persoanelor hipotensive, hipotone și care suferă de anghină pectorală.

De aceea este bine ca pentru uz intern să achiziționam totuși vâscul de la farmaciile și Plafarele autorizate și nu de la negustorii de ocazie din piețe. Pentru tratamentele externe poate fi folosit orice fel de vâsc, la fel ca și pentru a beneficia de virtuțile sale magice.  

 

Misterul ne trezește sentimente

Focul iubirii se contopește cu focul creației, devenind o forță mistuitoare. Acest lucru îl resimțim mai cu seamă primăvara, când totul renaște. Viorel Muha spunea: „Contopirea prin iubire este o înălţare la care puţini ştiu să ajungă, iar... şi mai puţini, să înţeleagă acest mister!”
După mine, misterul ne trezește sentimente și trăiri speciale, ne incită și ne stârnește curiozitatea. Primăvara, sufletele noastre reîntineresc, se primenesc, și se deschid către frumos și iubire.
Toți suntem darnici. Toți începem a dărui necondiționat din sufletul nostru semenilor. Toți vibrăm. Toți devenim fii Creației, de multe ori ne conșientizând că, fără să vrem poate, evoluăm deschis pe drumul identității cu Tatăl ceresc.
Asta este starea noastră normală, înscrisă adânc în ADN.
Ar trebui să rămânem aici! Ar trebui să ne trezim! Acum este momentul să fim noi, cei reali, fără să ne fie teamă să ne arătăm adevărăta față.
Trezirea către Spiritul nostru este emoţionantă, dar şi tulburătoare – cel puţin din punctul de vedere al ego-ului nostru – astfel încât uneori suntem tentaţi să continuăm ca şi cum totul ar fi fost la fel. Odată ce procesul de trezire începe, totuşi, nu îl putem ignora prea mult. Întocmai ca o fisură într-o uşă care se deschide spre o cu totul nouă parte a fiinţei noastre şi spre Universul în care locuim, noi suntem în cele din urmă constrânşi să observăm ce aspecte ascunse ale vieţii ne atrag, ne cheamă.
Vom simții noi posibilităţi în viaţă.
Este ca și cum cum ne-am trezi dintr-un vis fără sfârşit, și am începe să privim lumea cu alţi ochi, regăsindu-ne simţul curiozităţii. Am începe să ne întrebăm, poate pentru prima dată, dacă într-adevăr există mai mult decât putem vedea cu ochiul liber, şi dacă da, să vrem să ştim despre ce e vorba!
În fiecare an, primăvara sădește în sufletele noastre fericirea. De noi depinde dacă ne pregătim bine terenul ca aceasta să germineze și să crescă.
Bine ar fi să învățăm să îndepărtăm buruienile: mândria, ura, invidia, rivalitățile din orgoliu, furia, discordia, calomniile și bârfa, pentru că toate acestea, cu siguranță, vor înăbuși din fașă fericirea de care ne-am putea bucura.
O zi plină de fericire, vă doresc!
Eugenia Enescu