Dragostea nu face rău aproapelui

"Dragostea este deci împlinirea Legii".[Romani:13:10]

De multe ori în viaţă Dumnezeu ne lasă să fim ispitiţi, să ne muncim cu tot felul de lucruri dar, în aceste ispite, nu trebuie să ne pierdem cumpătul, să deznădăjduim, fiindcă nu numai eu sufăr de păcat, nu este numai suferinţa mea, pe care câteodată nu pot să o mai duc, ci este suferinţa oricărui om.

Şi eu, poticnindu-mă de păcatul meu, fie că l-am biruit, fie că am căzut în el, trecând prin multe suferinţe şi nedreptăţi, devin în stare să-l înţeleg pe aproapele. Şi aşa începe a se închega cea de-a doua poruncă a Domnului:

„Să nu te răzbuni şi să nu ţii necaz pe copiii poporului tău. Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. Eu sunt Domnul." [Leviticul 19:18]

Dar ce însemnă aproapele? Cum văd, întrebarea este foarte veche!

„Dar el, care vroia să se îndreptăţească, a zis lui Isus: «Şi cine este aproapele meu?»" [Luca 10:29]

Dicţionarul Biblic [2] ne lămureşte înţelesul. Termenul provine din ebraică şi este folosit chiar şi cu referire la obiecte neînsufleţite. Totuşi, înţelesul este prieten apropiat, iubit, sau chiar soţ. Termenul este folosit fie pentru a numi un om care a acţionat sau nu în mod adecvat, adică un prieten, fie pentru oameni de la care este de aşteptat o comportare adecvată.

Aproapele meu sau al tău, fie bun, fie rău, fie păcătos sau sfânt, oricum ar fi el, este un alt eu însumi. Şi noi trăim în societate, în comuniune unii cu alţii: acasă în familie, la şcoală cu colegii, pe stradă cu simplii trecători, la Biserică printre credincioşi. „Natura îndeamnă omul să dorească existenţa societăţii omeneşti şi să râvnescă să i se alăture" spunea Cicero. Porunca iubirii aproapelui nu ar fi fost realizabilă, dacă omul, ca făptură a lui Dumnezeu, n-ar fi primit puterea respectivă de la Dumnezeu. Această „putere de a iubi", inerentă naturii umane, face din aceasta o fiinţă atrasă de societatea oamenilor şi care poate exista doar în sânul ei.

„...Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi." [Matei 19:19]

„Iar a doua este următoarea: «Să iubeşti pe aproapele tău, ca pe tine însuţi». Nu este altă poruncă mai mare decât aceasta."[Marcu 12:31] „Căci toată Legea se cuprinde într-o singură poruncă: «Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi»."[Galateni 5:14]

„Isus i-a zis: «Ce este scris în Lege? Cum citeşti în ea?»El a răspuns: «Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată puterea ta şi cu tot cugetul tău; şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi.»" [Luca 10: 26-27]

Este important să-i iubim pe cei faţă de care avem o obligaţie naturală, dar este la fel de important să-i iubim pe cei cu care avem numai contacte întâmplătoare : prima este „dragostea prin legământ", iar cealaltă „dragostea electivă ", spune în continuare Dicţionarul Biblic [2].

Putem vorbi de iubire / dragoste ca despre o virtute ? André Compte-Sponville ne lămureşte că virtutea este acel ceva care dă valoare unei fiinţe, dar „când există dragoste, celelalte virtuţi apar în mod spontan" [3, p. 294], adică întâlnim: politeţea, cumpătarea, curajul, spiritul de dreptate, generozitatea, recunoştinţa, toleranţa, buna-credinţă, simţul umorului.

Iubirea apare ca fiind cea mai nobilă dintre virtuţi în ceea ce priveşte efectele sale. Mesajul Scripturii este cel al unei iubiri care nu este nici pasiune, nici prietenie; este o iubire care se îndreptă chiar şi spre duşman, este universală şi dezinteresată, şi care este numită în textele greceşti ale Scripturilor agapè. Anders Nygren a arătat foarte bine trăsăturile acestei iubiri : „Agapé nu constată valori, ci le creează, conferă valoare iubind. Un om iubit de Dumnezeu nu are valoare în sine, ceea ce îl înnobilează este tocmai faptul că Dumnezeu îl iubeşte" şi „este o dragoste spontană şi gratuită, fără motiv, fără interes şi chiar fără justificare." Isus ne îndeamnă:

„Cum M-a iubit pe Mine Tatăl, aşa v-am iubit şi Eu pe voi. Rămâneţi în dragostea Mea."[Ioan 15:9]Biblia îi laudă pe cei care au avut o purtare exemplară faţă de semeni, în situaţii în care te-ai fi aşteptat să-i urască. Una din cele mai semnificative este Pilda samariteanului milostiv.

Pilda începe cu întrebarea adresată lui Isus de către un învăţător al Legii : „Învăţătorule, ce să fac ca să moştenesc viaţa veşnică?" [Luca 10:25]. Răspunsul vine imediat:

„Isus i-a zis: «Ce este scris în Lege? Cum citeşti în ea?»

El a răspuns: «Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată puterea ta şi cu tot cugetul tău; şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi.»" [Luca 10: 26-27]

Un iudeu din Ierusalim este tâlhărit şi rănit grav. Aflat în mijlocul drumului, avea nevoie urgentă de ajutor.

Dar nici levitul şi nici preotul care a trecut pe lângă el nu l-au ajutat, făcându-se că nu-l văd pe nenorocit.

Samariteanul l-a ajutat cheltuind timp şi bani ca să-l pună pe picioare.

Ca să înţelegem mai bine fapta samariteanului trebuie să apelăm din nou la Dicţionarul Biblic [3] pentru a vedea care era relaţia, la acea vreme, dintre iudei şi samariteni, cu alte cuvinte care era contextul istoric.

Samaritenii erau locuitorii Samariei, regiune din nordul Iudeeii, dar în special locuitori ai Sihemului. Din motive neexplicate, comunitatea samaritenilor a căpătat o identitate distinctă faţă de iudei şi şi-au contruit un templu pe Muntele Gherazim, care rivaliza cu Templul din Ierusalim. Aceasta a dus la o înăsprire a relaţilor dintre evreii de la Ierusalim şi samariteni. Se pare că ruptura dintre cele două comunităţi a fost definitivă când, în 128 î.Hr., Ioan Hircanus a extins domnia Hasmoneilor capturând Sihemul şi distrugând templul de pe Muntele Gherazim.

Aşadar, fapta samariteanului este deosebită ― este un gest de iubire faţă de aproapele şi chiar faţă de duşman. Şi Isus îi pune întrebarea următoare învăţătorului Legii:„Care dintre aceşti trei ţi se pare că a dat dovadă că este aproapele celui ce căzuse între tâlhari ?

«Cel ce şi-a făcut milă de el», a răspuns învăţătorul Legii. «Du-te de fă şi tu la fel», i-a zis Isus. " [Luca 10:36 – 37]

Biblia este cunoscută pentru extrordinara ei influenţă înspre bine, transformând oamenii, exercitând o acţiune purificatoare asupra celor care o citesc sau o ascultă. Biblia vorbeşte despre nelegiuiri, despre actele de violenţă ale omului ca să-i avertizeze de consecinţele păcatului lor şi de responsabilitetea faţă de Dumnezeu. După cum afirmă Kenneth Jones „această carte sfântă este de valoare şi de folos numai pentru cei care îi urmează învăţăturile." [4, p.39]

Mai sunt numai zece zile până la încheierea depunerii formularului 230.

Alegeţi să redirecţionaţi 2% din impozitul dumneavoa catre Fundatia “Sfantul Ierarh Calinic”.

Nu costă nimic, dar veţi avea mulţumirea sufletească în faptul că aţi putut ajuta un semen.

Depuneţi actele la Administraţia Financiară. Puteţi depune actele direct, personal, sau le puteţi trimite prin poştă (trimiterea recomandată vă oferă şi dovada că aţi făcut această depunere).
Datele care trebuie completate pe Formularul 230:
1.Denumire entitate nonprofit: Fundaţia "Sfântul Ierarh Calinic"
2.Cod de identificare fiscala: 13016963
3.Cont bancar (IBAN) al entităţii nonprofit: RO46 RZBR 0000 0600 0638 3620 (ron)
4.Raiffeisen Bank - Agenţia Apusului, sector 6, Bucureşti
Informaii suplimentare privind sponsorizarea entitatilor nonprofit din impozitul pe venitul anual datorat puteti gasi pe site-ul Ministerului de Finante: http://www.mfinante.ro/ download CERERE PRIVIND DESTINATIA SUMEI REPREZENTAND PANA LA 2% DIN IMPOZITUL ANUAL