Despre dumnezeiestile slujbe

Cand vorbim despre dumnezeiestile slujbe si luam parte la ele, uitam de cele doua laturi ale lor: noi cre­dem ca am mers la biserica pentru ca astazi, acum, sa ne amintim de cutare sau cutare intamplare din viata Domnului, din viata Nascatoarei de Dumnezeu sau din vietile sfintilor.

Si totusi, Sfanta Biserica ne spune ca dumnezeiestile noastre slujbe, praznuirea noastra nu es­te numai aducere-aminte, ci participare cat se poate de efectiva, de autentica, posibila doar prin dumnezeiestile slujbe, la evenimentele cu pricina.Si nu numai ca luam parte la ele, ci dumnezeiestile slujbe au o insemnatate maxima si pentru lumea intrea­ga, pentru intregul Univers. Pe langa asta, la fiecare praznic bisericesc iau parte si alte madulare ale Trupului lui Hristos: "cele de Sus cu cele pamantesti impreuna praznuiesc".

Iata, aceste doua momente - momentul continuita­tii dintre dumnezeiestile slujbe si Univers, si lumea in­treaga, iar apoi unirea noastra cu lumea de Sus - sunt anume cele doua temelii pe care ne putem impartasi de cele mai presus de lume, de vesnicie, aici, in lumea de jos.

Atunci cand in dumnezeiestile slujbe, in cantarile noastre ne adresam nu numai credinciosilor, nu numai oamenilor, ci intregului Univers, atunci, potrivit intele­gerii bisericesti, acestea nu sunt numai cuvinte, ci sensul autentic al impartasirii in Dumnezeu.

Cand cel dintai om a pacatuit, prin insusi acest fapt a adus pacatul in lume, in faptura lui Dumnezeu, care era preaplina intr-o asemenea masura de frumusete si de bine ca insusi Ziditorul o admira. Aducand pacatul in lume, el s-a legat singur de lume, si acum se leaga mereu de ea prin faptul ca intruna pacatuieste. De aceea, Sfanta Scriptura ne aminteste ca omul este legat de lume, de aceasta natura, pe care a molipsit-o si continua sa o molipseasca de pacat.

In acel moment cand se savarseste Ingroparea Man­tuitorului si noi stam inaintea mormantului Sau, cand nu mai este loc pentru vorbe impodobite, pentru ca este vorba de plansul asupra Domnului insusi, uitam ca nu traim deloc in acele vremuri cand Iosif cu Nicodim il ingropau pe Domnul, si, luand parte din tot sufletul la dumnezeiasca slujba, duhovniceste savarsim impreuna cu ei ingroparea aceasta. Atunci rasuna cu o putere deo­sebita cuvintele troparului: "O, munti si dealuri si mul­timile oamenilor, plangeti si va tanguiti toate impreuna cu mine, Maica Dumnezeului vostru".

Astfel, Biserica, in numele Maicii Domnului - sau, mai bine zis, Maica Domnului, prin glasul Bisericii - cheama natura si oamenii sa planga pentru Fiul si Dum­nezeul ei, Ce zace in mormant.

In Marea Sambata, a carei slujba imbina in sine si mormantul, si invierea, cand inca stam inaintea mor­mantului lui Hristos si totodata ascultam istorisirea evanghelica despre faptul ca femeile mironosite n-au gasit trupul Domnului in mormant, Biserica striga cu mare indraznire, la inceput catre ingeri, iar apoi catre ceruri si catre ape, catre soare si catre stelele cerului, ca­tre foc, catre ger si arsita, catre roua si catre bruma si, in cele din urma, catre fiii oamenilor: "Domnului cantati-I si-L preainaltati pe El intru toti vecii".

Si acestea toate nu sunt de ornament, nu sunt ex­presie a unor concepte abstracte, caci inaintea morman­tului Mantuitorului gura amuteste, caci chiar la aceas­ta slujba cantam in loc de Heruvic: "Sa taca tot trupul omenesc, si sa stea cu frica si cu cutremur, si nimica pamantesc intru sine sa nu gandeasca".

Nu, ci aceasta este credinta Bisericii. Biserica crede ca omul este legat in chip nedespartit de zidirea lui Dum­nezeu: daca el se veseleste si salta, daca el se curateste, impreuna cu el traieste si se bucura, in acelasi ritm du­hovnicesc, faptura toata. Dumnezeiestile slujbe nu au caracter exclusiv uman, nu-i privesc numai pe oameni - ele se savarsesc pentru intreaga lume si afla ecou in intreaga lume. Acest aspect este de cea mai mare insemnatate.

Cand intri in biserica, mai intai de toate te simti par­te a naturii vesnice - esti cea mai desavarsita dintre fap­turi, cununa zidirii, dar esti legat in chip nedespartit de tot restul zidirii si, savarsind dumnezeiestile slujbe, le savarsesti anume in calitate de parte, de cununa a zidirii lui Dumnezeu.

In ziua Dumnezeiestii Aratari - Botezul Domnului, cand in toata lumea, prin sfintirea aghiasmei mari "firea apelor se sfinteste", se sfintesc si toti cei care beau aghiasma mare: credin­ciosi si necredinciosi, oameni si animale. Este un loc remarcabil din slujba Dumnezeiestii Ara­tari, loc care pentru un om cu putina credinta poate repre­zenta o foarte mare sminteala. Este vorba de troparul adre­sat Botezatorului Ioan, care se canta la sfarsitul Ceasurilor.

Sfanta Biserica isi da seama de faptul ca se afla in pragul Botezului Domnului, care acum se savarseste in Biserica din nou, ca urmeaza marea sfintire a Iordanu­lui, nu sfintirea particulara a apei din biserica. Pe cine sa cheme pentru a savarsi praznuirea? Bineinteles, pe cel ce a savarsit-o si mai inainte, pe cel ce L-a botezat pe Domnul."Mana ta, care s-a atins de preacurat creste­tul Stapanului, prin care si cu degetul pe Dansul L-ai aratat noua, inalt-o catre Dansul pentru noi, Botezatorule, ca cela ce ai indraznire multa, pentru ca mai ma­re decat toti Prorocii a fi, de Dansul esti marturisit.

Si iarasi, ochii tai, care au vazut pe Preasfantul Duh ca in chip de porumbel pogorandu-se, ridica-i catre Dansul, Botezatorule, milostiv noua facandu-L, si vino de stai impreuna cu noi pecetluind cantarea si inainte facand praznuirea".

Daca credem in asta din toata inima, iar Biserica nu are in dumnezeiestile sale slujbe nimic din cele proprii lumii vremelnice, ci numai lucruri vesnice, sfinte, ade­varate - daca credem, repet, impreuna cu Biserica in toate acestea, cu ce cutremur urias si cu ce evlavie negra­ita trebuie sa ne apropiem de dumnezeiestile slujbe! Altcandva, de ziua Intampinarii Domnului, cerem ca fiica lui Fanuil, adica Ana Prorocita, sa vina la noi ca sa praznuiasca: "O, fiica lui Fanuil, vino, stai impreuna cu noi."

Praznicul Sfantului Grigorie Decapolitul, care s-a savarsit cu putina vreme in urma, vorbeste intr-unui din tro­parele canonului sau despre o atitudine identica fata de pomenirea sfintilor: "Astazi dimpreuna cu noi soborul Postnicilor si al Cuviosilor, al Patriarhilor si Prorocilor intru pomenirea ta, Fericite, se veseleste; praznuiesc im­preuna cu noi Apostolii si Mucenicii, cu care dimpreu­na pomeneste pe cei ce cu credinta te cinstesc, vredni-cule de minunare." Iata, aceasta legatura a noastra eu lumea de Sus, aceasta impreuna-saltare a celor ceresti si a celor paman­testi da uriasa putere cuprinsa in rugaciunea dumneze­iestilor slujbe.

Cei care se apropie de rugaciune din amandoua aces­te doua laturi, care cred ca dintr-una iau parte la dum­nezeiestile slujbe ca parte a lumii celei vazute, si nu sin­guri, ci dimpreuna cu toata natura, iar din cealalta atat cetele ingeresti, cat si soborul sfintilor se insotesc in praznuire cu noi - acestia inteleg cata indraznire are Biseri­ca; ei nu ii sta in fire sa spuna: "hai sa ne amintim cum a fost asta - cum S-a nascut Hristos, cum a fost botezat, cum S-a schimbat la fata, cum a fost vandut, rastignit si ingropat Domnul".

Ce-i drept, uneori se spune si asa: "adunandu-ne astazi, sa laudam pe cutare si pe cutare", in unele stihiri, canoane, tropare se canta: "veniti sa lau­dam pe cutare sfant", insa in cea mai mare parte Biserica spune altceva: "astazi este mai-nainte insemnarea bunei voiri a lui Dumnezeu..", "Fecioara astazi in biserica se aduce..", "acum toate s-au umplut de lumina, cerul si pamantul si cele de dedesubt: sa praznuiasca, dar, toata faptura invierea lui Hristos, intru Care s-a intarit" - glasuieste Canonul Pastilor.Astazi, nu atunci, candva, in aceasta vreme, in aceas­ta clipa, cand se savarseste slujba dumnezeiasca. Biserica are aceasta indraznire pentru ca in esenta sa ea nu este vremelnica, ci vesnica, este in afara de lume si mai pre­sus de ea.Biserica are indraznire deoarece nu numai noi savar­sim dumnezeiestile slujbe: noi, cei adunati aici repre­zentam (ca oameni) cea mai inalta parte a lumii vazute, dar credem si nadajduim ca puterile ceresti "impreuna cu noi nevazut slujesc", credem si nadajduim ca prin dumnezeiestile slujbe noi, in secolul XX, putem avea atingere, in luminarea rugaciunii, cu cele intamplate de­mult, putem avea atingere si impartasire de ele ca de vesnicie.Tocmai aceasta legatura cu lumea de Sus, lumea ne­vazuta, e cel mai mare lucru care face din dumnezeies­tile slujbe nu simpla comemorare, nu simpla traire psihologica (care, oricat de buna ar fi, este vremelnica si individuala), ci vesnicie, care-i uneste pe toti si toate - lumea vazuta si cea nevazuta - si aici, in biserica, acei oameni care nu au trait atunci cand s-au savarsit ace­le evenimente mari de demult iau parte acum la ele, se impartasesc de ele ca de vesnicie.

Aceasta impartasire se infaptuieste (intr-o masura sau alta) dupa masura ones­titatii cu care am trecut prin "scoala" de aici. Trebuie sa ne scolim aici, sa ne educam auzul, vazul, mirosul, pipa­itul, gustul in conditiile starii mai presus de lume, mai presus de vreme. Tocmai despre conditiile acestea voi vorbi data viitoare.

Denia Acatistului Bunei Vestiri

Deniile, slujbe specifice Postului Mare Prin caracterul si continutul lor, deniile sunt slujbe unice in serviciul liturgic ortodox.
Deniile pot fi considerate slujbe specifice Postului Mare deoarece sunt savarsite numai in doua saptamani ale acestuia si anume: in saptamana a cincea (Denia Canonului celui Mare, respectiv Denia Acatistului Bunei Vestiri) si a saptea (Deniile din Saptamana Patimilor - incepand cu seara Floriilor pana vineri seara, inclusiv). Cuvantul "denie” vine de la slavonescul "vdenie” si inseamna priveghere sau slujba nocturna. Denia este de fapt slujba utreniei care se savarseste in ajun, seara. Nu trebuie confundata cu privegherea care se savarseste in ajunul praznicelor mai importante.
Acatistul ca gen imnografic
Acatistul (de la gr. Akathistos) este un imn de lauda alcatuit din 13 condace si 12 icoase, care descriu si maresc episoade din viata si minunile Mantuitorului nostru Iisus Hristos, ale Maicii Domnului sau ale unor sfinti. In sens propriu, cuvantul "akathistos” inseamna "a sta in picioare“, ceea ce indica faptul ca cei ce ascultau acest imn nu stateau in genunchi (care este un alt fel de sedere), ci drepti, in picioare. Acatistul are la origine condacul bizantin, un poem alcatuit din 18-24 de tropare sau strofe, fiecare cu cate 20-30 de versuri, aranjate in acrostih (in ordinea alfabetica greceasca), fiecare strofa avand acelasi numar de silabe si aceleasi accente ca si prima strofa. Aceste tropare erau precedate de o strofa aparte, ce avea in comun doar glasul (nu si melodia) si refrenul. Reprezentantul prin excelenta al acestui gen imnografic foarte cultivat in literatura bizantina este Sf. Roman Melodul, in cantarile caruia condacul bizantin atinge dezvoltarea maxima si perfectiunea.
Acatistul Bunei Vestiri - origine si autor
Cel mai vechi imn de acest gen care s-a pastrat in intregime in cartile de ritual (Ceaslov si Triod) si se intrebuinteaza inca in serviciul bisericii, in extensiunea lui de odinioara, este Acatistul Bunei Vestiri sau al Maicii Domnului, care se citeste in cadrul Deniei din seara de Vineri din Saptamana a cincea a Postului Mare. Acesta reprezinta o inflorire a poeziei liturgice, nici o alta compozitie neegaland-o prin frumusete si popularitate la crestinii ortodocsi pana in zilele noastre. Acatistul Bunei Vestiri a servit ca model pentru numeroase imnuri liturgice alcatuite mai tarziu in cinstea sfintilor sau a unor sarbatori, care, desi iau forma si extensiunea condacelor de odinioara, nu se mai numesc condace, ci acatiste.
Acatistul Bunei Vestiri reprezinta un oficiu votiv pentru eliberarea cetatii si un imn centrat in principal pe Buna-Vestire. Multa vreme sinaxarele i-au atribuit redactarea patriarhului Serghie al Constantinopolului (sec. VII ) in urma salvarii Constantinopolului de invazia persilor si avarilor din 7 august 626. Istoria consemneaza cum puternica flota asediatoare a fost distrusa de o furtuna starnita in mod neasteptat, dupa ce patriarhul Serghie a organizat o procesiune cu Vesmantul Maicii Domnului si cu icoanele lui Hristos si ale Maicii Sale pe zidurile orasului. In semn de multumire pentru nesperatul ajutor, s-a facut priveghere la Biserica Vlaherne, unde patriarhul ar fi compus acest imn spre lauda Fecioarei Maria, considerata aparatoarea bizantinilor. El doar a ales acest imn, considerandu-l cel mai expresiv pentru scopul sau, si l-a rededicat Fecioarei Maria pentru a marca minunata biruinta.
Pana nu de mult savantii moderni, bazati mai cu seama pe pe analiza atenta a textului pareau sa fi ajuns la un consens in ce priveste atribuirea imnului Acatist lui Roman Melodul. Recent insa, specialistii inclina sa impinga datarea compunerii lui inca inainte de Roman Melodul.
Acatistul Bunei Vestiri si randuiala tipiconala a Postului Mare
Praznuirea eliberarii miraculoase a Constantinopolului cantata impreuna cu Acatistul a fost transferata la inceputul secolului VIII, de pe 7 august pe 25 martie, de catre patriarhul Gherman in virtutea legaturii intime a acestui imn cu Buna-Vestire. In secolul IX, patriarhul Metodie (842-847), sau, dupa alte surse, patriarhul Fotie (858-886) a deplasat inca o data aceasta praznuire a Acatistului intrand si in randuiala tipiconala a Postului Mare.
Acatistul Bunei Vestiri este un imn de lauda si multumire adresat Fecioarei Maria, alcatuit din 13 condace (astazi, condacul este doar o strofa scurta) si 12 icoase (strofa mai lunga, ce dezvolta tema condacului, sub forma stihurilor ce incep cu exclamatia "Bucura-te!“).
Impreuna cu acatistul se canta canonul Bunei Vestiri, alcatuirea lui Iosif Imnograful, care-i imprumuta unele expresii si ii este asemanator prin forma, amplificand salutarea ingerului ("Bucura-te!") si legand de ea expresii antinomice ce exprima realizarea in Fecioara Maria a prefigurarilor Vechiului Testament si caracterul neinteles al intruparii.
In acest sens, Maica Domnului este numita "noul rai", "scara lui Iacob", "marea" care l-a inghitit pe faraonul spiritual, "piatra" din care a tasnit apa care i-a adapat pe evrei in pustie si "stalpul de foc" care i-a calauzit, "pamantul fagaduit" si "mana", "rugul aprins", "lana acoperita de roua a lui Ghedeon", "sfesnicul", "vasul cu mana" si adevaratul "cort al marturiei" etc.
Canonul este cantat impreuna cu "irmoase" care nu sunt insa ale lui Iosif, ci sunt atribuite Sfantului Ioan Damaschinul. Acestea au cunoscut un foarte mare succes in imnografia bizantina, fiindca le regasim adeseori intrebuintate in cult sub forma catavasiilor Bunei Vestiri. Acest adaus a permis in acelasi timp afirmarea clara a legaturii Acatistului cu praznicul Bunei-Vestiri si proiectarea acestuia din urma in inima ciclului liturgic mobil.
Motivul introducerii citirii Acatistului in timpul Postului Mare il constituie nu doar apropierea de praznicul Bunei Vestiri, ci si invatatura mariologica si hristologica pe care o cuprinde, in nasterea feciorelnica fiind recapitulate si realizate toate figurile Legii si ale Profetilor, caci ea este realizarea Marii Taine a scopului mai inainte de veci al lui Dumnezeu cu privire la creatia Sa.

NOUL COD PENAL PROMOVEAZĂ TURISMUL PEDOFIL IN ROMANIA

Este binecunoscută preocuparea internaţională privitoare la combaterea traficului cu minori, abuzurilor sexuale împotriva minorilor sau a pornografiei cu minori. Numai în ultimii ani au fost adoptate mai multe convenţii internaţionale în aceste domenii, fără a mai pune la socoteală numeroase alte documente internaţionale: rezoluţii, recomandări, rapoarte etc. vizând aceeaşi temă.
Pe de altă parte, statele au adoptat fiecare cele mai potrivite măsuri legislative pentru a combate aceste fenomene nocive, încât şi cele mai liberale ţări în privinţa relaţiilor sexuale au luat măsuri severe atunci când e vorba de protecţia minorilor.
Confruntată cu acelaşi gen de probleme şi asaltată periodic de incursiuni ale pedofililor din străinătate, România a introdus la rândul său sancţiuni penale drastice pentru abuzurile sexuale asupra minorilor, pornografia infantilă sau traficul de minori.
În aceste condiţii este stupefiant să constatăm că noul cod penal aduce o serie de ”inovaţii” prin care deschide breşe importante în protecţia minorilor contra abuzurilor sexuale.
Pe lângă faptul că în proiectul noului cod penal se prevăd pedepse mai reduse pentru abuzurile sexuale contra minorilor decât în codul penal actual, pe lângă faptul că sunt complet dezincriminate relaţiile sexuale dintre minori, inclusiv incestul între ei, noul cod penal oferă adevărate favoruri pedofililor.