Sunt optimist,dar situatia e ingrijoratoare – Mesaj pentru media

Scrisoare catre domnul Iulian Urban, Presedintele Asociatiei de Asistenta pentru Consumatori, Senator de Ilfov

Ma numesc Mitut Claudiu Adrian. Sunt student la Geografia Mediului la Universitatea Bucuresti. Am 20 de ani,iar de loc sunt din jud. Valcea,din Tara Lovistei,cu meleaguri mirifice,si multe paduri.

Vreau in primul rand sa va multumesc pentru ca va implicati in comunitate.E important si util pentru fiecare sa aiba astfel de actiuni.Dvs. aveţi un rol major în formarea mentalitatilor populatiei si in educatie,in civilizarea Romaniei.Va rog sa aveti rabdare sa cititi ceea ce v-am scris.Va scriu pentru a va incuraja,dar si pentru a va face cunoscut ca exista oameni,romani adevarati,care ar merita sa fie recompensati cu demnitate si respect,dar deocamdata e greu.Cu ambitie am reusit multe in viata.Si mai am multe lucruri de realizat.Ambitia are in spate o poveste,exemplara.Ambitia este o stare,o traire,completata de dorinta personala de a te realiza.Cu atitudine perseverenta vei ajunge sa iti implinesti visul oricat de indraznet ar fii el.Cineva spunea:"poate nu putem atinge stelele dar merita sa incercam".Va propun sa cititi cu atentie urm. randuri(sa dati va rog si colegilor si sefilor dvs. sa citeasca-nu vor pierde timpul)-e mai mult un mesaj pentru media:As putea scrie romane intregi despre viata mea pana acum.Dumneavoastra va scriu pentru a vedea ca daca ai ambitie,vointa si perseverenta ajungi departe,ajungi sa iti implinesti visul,oricat de indraznet ar fii el.Pe mine ma deranjeaza profund lipsa de bun simt de la noi.Si faptul ca vedem deseuri aruncate peste tot denota din lipsa de responsabilitate si de respect pt. ceea ce ne inconjoara.Sigur ca ma deranjeaza si toate "exemplarele" cu bani de varsta mea,care nu stiu ce e banul muncit.Nu e lucru usor sa treci peste multe greutati si incercari ale vietii.Un om de succes a spus ca asteapta sa urle presa despre mine.Eu nu vreau sa apar peste tot,dar poate ar fii bine daca s-ar scrie despre povestea mea.Dar asa e lumea-exista multe nedreptati !Povestea mea e mai deosebita.Astazi,rar mai gasim povesti exemplare.M-am nascut la Targu Jiu.Apoi ne-am mutat in jud.Valcea.Am invatat mereu bine la scoala.Am fost premiant in clasele 1-8(si seful clasei).Toate acestea in pofida lipsurilor financiare si materiale.Am invatat un an de zile la lumanare.Tatal meu era somer iar mama casnica.Mai am 2 surori mai mici.Ne-a fost tare greu.Erau perioade pe clasele a 6-a,a 7-a cand nu aveam bani nici de paine,dupa ce tata terminase somajul.La tara nu sunt locuri de munca.Va spun cu lacrimi in ochi ca a fost o vara in care mancam ciorba goala.Nu aveam nici mamaliga.Sau mancam doar cartofi copti.Si eram si eu in crestere,aveam nevoie de hrana,plus ca si invatam foarte bine la scoala.Tatal meu era bolnav si nu putea munci mult,iar mama nu avea unde.Au fost perioade dramatice.Multumesc lui D-zeu ca le-am depasit.Acum,cand trec pe langa magazine si vad vitrinele pline,sau hoteluri luxoase,ori mall-uri,ma trece un fior si ma gandesc cat de nedrept si de greu e pt. unii oameni saraci.Parintii mei sunt oameni simpli,care m-au sprijinit cat au putut sa ajung mai departe la scoala.Am crescut in mijlocul naturii.De mic,mama mea a avut grija sa iubesc invatatura.Si m-a invatat sa reprezint Binele(pt. ca e multa suferinta si multa nedreptate in jur).Mai tarziu,am realizat singur ca doar invatand pot ajunge cineva,am o sansa,pt. ca intr-o zi,cand voi avea ce-mi trebuie si voi fii realizat,sa ma uit cu satisfactie in urma.Viata de succes e o conjugare neintrerupta a verbului a face.Dobandim,consumam,risipim,dar ce lasam in urma?Cei pt. care imbogatirea e scopul suprem trebuie sa se uite in jur si sa reflecte.Cand am fost mic am invatat o perioada la lumina lumanarii,dar am trait intr-un mediu simplu,plin de farmec,de legenda,de har.Multi oameni mi-au zis ca sunt un exemplu de daruire personala.Un om de succes a spus ca abia asteapta sa urle presa despre mine.Prefer sa stau in umbra presei,dar as fii multumit daca povestea mea ar fii un bun exemplu pt. ceilalti.Eu nu am avut pe nimeni care sa intervina pt. mine sau sa ma impinga de la spate.Dar lipsa banilor nu m-a descurajat !Dimpotriva,am avut o motivatie.Aceea sa demonstrez ca de fapt banii nu valoreaza aproape nimic(noi le dam valoare).Credeti ca nu ma durea sufletul cand vedeam alti copii ca au bani de dulciuri sau alte lucruri,la care eu nici nu visam,iar eu nu aveam bani nici de o napolitana ?!Ma durea,dar ma ambitionam mai tare !M-am si maturizat mai repede.Si acum,cand vad la televizor copii mici,care invata,dar saraci,aproape ca ma inmoi(am o sensibilitate)-pt. ca stiu ca prin asa ceva am trecut si eu.Iar sora mea de pe clasa a 8-a inca mai trece prin asa ceva.Dar cu toate grijile,am avut o copilarie frumoasa.Cand nu vezi totul prin prisma banilor,lucrurile sunt mai frumoase,mai adevarate.Te bucuri altfel de viata,vezi persoanele din jur cu sufletul.Dar am crescut.Am avut note f. bune si am plecat la liceu la Sibiu,la matematica-informatica.Normal ca am avut cea mai mare medie din comuna mea.Dar era greu!Tatal meu iesise la pensie pe caz de boala,insa cheltuielile erau mari.Exista si o diferenta de pregatire intre mine si colegii mei de la oras.Eu nu stiam nici limbi straine.Dar am invatat,iar pe parcurs ajunsesem sa imi intrec colegii la multe materii.M-am gandit ca daca tot am ajuns pana acolo,de ce sa nu invat,de ce sa nu arat ca se poate,si mai ales ma gandeam ça parintii mei se chinuie sa imi plateasca taxele.Vedeti,in ziua de azi,foarte putini mai sunt tinerii care fac asa.Cei de la tara prefera sa plece in alte tari si isi neglijeaza studiile,altii care se duc pe la profesionale intra in cercuri vicioase,adica « se prostesc ».Sa nu mai zic de cei cu bani,a caror ultima grija e educatia.Auzeam un domn…odata,ca avea in plus 150.000 euro si i-a luat la baiat un Lamborghini.Tinerii cu multi bani nu pun pret nici pe munca.Nu stiu sa aprecieze munca platita.Nu au valori morale dupa care se ghideaza.Dar banii nu acopera lipsa de caracter si demnitatea.Banii facuti usor incurajeaza nesimtirea si decaderea umana.Lipsa de bun-simt si coruptia sunt cele mai josnice insusiri umane.Poti sa fii urat sau prost,dar sa nu fii corupt sau fara bun-simt.Oricat de bune intentii ar avea Guvernul,e greu sa faci treaba cand toti iti baga bete in roate.Iar autoritatile locale sunt dezinteresate si iresponsabile.Nu am vazut atata iresponsabilitate nici in filme.Eu nu am avut bani multi,si nici nu am deocamdata,dar am invatat sa apreciez cu alti ochi bani.Si acesta e cel mai mare castig !Sa revenim la povestea mea…Costurile erau prea mari pt. parintii mei.Eram pe clasa a 10-a.Mama mea a scris atunci la Guvern si Presedintie.De acolo au trimis la DPC Valcea scrisoarea mamei.Ne-au chemat,au facut o comisie si ne-au ajutat.De atunci DGASPC Valcea mi-a platit caminul si cantina.A fost un sprijin fantastic.Altfel eu nu mai puteam continua liceul la Sibiu.Apoi,a venit si sora mijlocie la Sibiu.Tot DPC Valcea ii platea.Deci,sunt recunoscator statului roman ca ne-a ajutat si ne ajuta in continuare.La ora actuala,eu am caminul in Bucuresti platit de DPC Valcea.Si mai primesc 2,8 mil. « bani de mancare ».De pe clasa a 10-a ma sprijina dumnealor.De atunci am putut privi altfel spre viitor.Situatia financiara a familiei mele nu s-a schimbat nici in prezent.Dar eu si sora mea suntem sprijiniti de DPC Valcea.Si nu ma sprijina degeaba !Incepand din clasa a 10-a am participat la olimpiade si concursuri judetene si nationale,dar cu succes.Am luat zeci de premii la geografie,psihologie,biologie,istorie,domeniu european,cultura generala,economie,fizica,etc.Pe clasele a 11-a si a 12-a am fost la cate 2 olimpiade nationale,cu rezultate bune.In a 12-a am luat mentiune pe tara la geografie la Baia Mare,iar la Suceava am luat locul 1 pe tara,la un concurs mai complex.Am multe premii 1 judetene la psihologie,Stiintele Pamantului,istorie,geografie si multe altele.M-am straduit si am invatat cat de cat engleza si franceza,de am reusit sa imi intrec colegii.Am crescut frumos,constant,de la an la an.Am vazut jumatate din tara cu ajutorul olimpiadelor.Mi-am creat o imagine buna in liceu,in comunitate si in randul multor altor oameni.Am fost seful clasei pe parcursul liceului si m-am descurcat bine.In a 12-a am fost si voluntar la Sibiu Capitala Culturala Europeana 2007 ;am fost la multe concursuri.Am castigat un concurs al Pro Democratia si am fost la Bruxelles,unde m-am intalnit cu europarlamentarii romani.Am pregatit si bacalaureatul,pe care l-am luat cu 9,50 si astfel am reusit sa intru in Bucuresti,la Universitate,la buget.Si nu am luat nicio meditatie.A fost doar dorinta mea de a reusi si o modalitate de a le multumi celor de la DPC Valcea ca ma ajuta.Cu 7 ani de acasa si cu bun simt am aratat ca in ciuda lipsurilor financiare poti ajunge realizat si fericit.Nu va spun aceste lucruri pt. a ma lauda,ci pt. a va arata ca speranta exista,ca daca te lupti cinstit reusesti.Eu am stiut intotdeuna care imi este locul ;m-am intins atat cat mi-a tinut plapuma.Aceste lucruri se realizeaza cu bun-simt.Sunt convins ca,probabil,mai sunt exemple ca mine.Au scris si ziare despre succesele mele.Unii oameni mi-au spus :Viitorul e reflexia prezentului asa ca succesul e inevitabil pt. mine.Sa speram.Dar eu sunt si voi fii,oricat de multi bani voi avea,un om simplu de la tara,care va incerca mereu sa se autodepaseasca,sa fie optimist si sa fie mai bun.Pe langa toate realizarile mele,muncite,ramane insa situatia materiala a familiei mele,care si in prezent e una grea.Cum poti sa traiesti in prezent cu 7 milioane/luna o familie de 5 persoane cu 3 copii in scoala,liceu si facultate ?E imposibil.Eu la Bucuresti ma descurc cu sprijinul DPC si cu bursa sociala.Acum sunt in anul 2 de facultate.Abia ma descurc la limita.Dar nu ma plang.Sunt fericit si multumit,dar cateodata ma intristez cand ma gandesc la viitor.Insa nu ma descurajez!Am avut o viata plina de greutati,plina de lipsuri!Voi lupta si mai mult si sper sa reusesc.E greu!Macar un sprijin minimal daca as avea !Dar aceasta e viata !Parintii mei nu au.Sora mea cea mica e pe clasa a 8-a,iar cea mare da bacul la anul.Invata si ele bine,si au o educatie buna,data de parintii mei.E foarte greu cand iti iei viata in propriile maini si nu ai aceleasi sanse ca toti ceilalti.Cei cu bani multi nu pun valoare pe realizare prin munca si educatie.Eu sunt sarac material,dar bogat cu sufletul si mintea.Avem nevoie urgenta de valori(e o criza de talente).Eu am o Romanie a mea,personala,pe care o doresc tuturor ;si nu e o Romanie a bascaliei si iresponsabilitatii.Mare pacat…pt. ca se pierde timpul iar poporul roman tinde sa dispara,ca moralitate.Nu stiu de ce avem impresia ca suntem importanti,cand de fapt tocmai « fumurile » de oameni « speciali » vor duce la decaderea conditiei umane si a societatii romanesti.As putea tine prelegeri despre analize si solutii.Dar daca am fii corecti am face ce spune si am spune ce face.Nu va puneti mari sperante in « asa-zisii » noi candidati care vor in Parlament.Va vor dezamagi.Sunt profund ingrijorat de lipsa de corectitudine de la noi.O spune un tanar de 20 de ani,ca mine,care a ales o cale dreapta si a avut educatie,dar caruia ii e greu sa traiasca printre multi oameni neseriosi si iresponsabili.Nu e toata societatea asa,dar situatia e alarmanta !E multa mocirla si nesimtire prin jur !Am crescut greu,fara bunici,dar rigorile vietii m-au invatat ce e bine si ce nu !Eu va scriu aceste randuri nu pt. a va cere ajutorul,desi as avea nevoie(dar cum ne-am descurcat pana acum,si zic eu onorabil,sper ca ne vom descurca si de-acum inainte).Ci v-am scris pt. a va arata ce povesti de viata exista in jurul oamenilor de rand,simpli,ca mine.Televiziunile promoveaza tocmai opusul…si e mare pacat.Chiar de ar face audienta o stire cum ca un golan bogat nu stiu ce a mai facut sau cumparat,nu merita(va spun din suflet)sa fie bagat in seama.Nu trebuie sa optam pt. a prezenta ceva facil,in loc sa aratam oameni adevarati,profunzi si informatii utile.Eu sunt dezamagit si ma descurajez cateodata,cand vad stiri si emisiuni cu si despre oameni de moravuri usoare,de la care nu avem absolut nimic ce invata.Doar ei vor mai ramane in tara !Audienta nu e totul !Bunul simt conteaza cel mai mult !Si in justitie si politie am incredere mica(am motive intemeiate,cu o poveste incredibila) !Ma deranjeaza…nu ca sunt oameni imbogatiti usor,fara educatie,care nu stiu practic pe ce lume traiesc,ci ma deranjeaza ca sunt bagati in seama,ca li se da atentie.Eu si familia mea ne zbatem sa reusim,iar altii arunca cu sute de mii de euro-cel putin sa nu-i mai vad la televizor !Eu sunt in anul 2 de facultate.Am situatiii cand nu imi permit nici strictul necesar,dar merg totusi mai departe.Experimentam si acum limita saraciei,pt. ca avem cheltuieli mari cu scolile noastre.Cred ca majoritatea tinerilor care au macar trai decent nu s-ar descurca in situatia mea.Parintii mei nu au frati,surori sau alt sprijin.E dureros de greu!Sa dea D-zeu sa termin cu bine,iar apoi doar prin perseverenta si lupta fantastica sper sa ajung bine,sa ajung cineva,sa am o locuinta.Dar e greu,oricat de mult muncesti sau iti doresti !In vacantele de vara lucram la padure,iar iernile mergeam dupa lemne,pe care le caram cu spinarea,prin zapada pana la genunchi.Ma gandesc,rar,sa plec in strainatate peste cativa ani.Cu modestie va spun:imi spunea cineva ca in Occident as cunoaste un succes fulminant,pt. ca acolo oamenii competenti si cinstiti sunt apreciati.Sunt sigur ca acolo voi avea mai multe sanse !Dar nu stiu daca voi pleca,pentru ca iubesc prea mult Romania !Insa…sa ne gandim,ca dincolo de patriotism,ar pleca toti romanii muncitori,cu bun-simt,cinstiti,seriosi !Ce s-ar intampla ?Oamenii nu vor neaparat bani mai multi,ci vor respect,egalitate,dreptate,competenta,vor adevar,vor normalitate, responsabilitate. Aceste lucruri le vreau si eu !Sunt optimist,dar situatia e ingrijoratoare.Va propun sa va ganditi la aceste lucruri.Daca as pleca eu din tara,nu cred ca va fii o tragedie.Nu ca as fii eu cu moţ,dar daca Covei,Prigoana sau Casuneanu,sau un manelist,nu ar mai avea voie sa faca nu stiu ce,atunci ziarele vor scrie 3 zile.Aceasta mentalitate duce la pieire,duce la autodistrugere,incurajeaza nesimtirea.Sunt multi alti oameni care merita aprecierea noastra,care nu fac umbra pamantului degeaba.Se intampla si lucruri bune in Romania.Eu stiu cateva.Pentru ca raul sa invinga pe pamant e deajuns ca oamenii buni sa nu faca nimic !As vrea sa pot fii un exemplu pt. tinerii din Romania,in sensul de putere a exemplului personal.As dori sa mi se cunoasca povestea.Vorbim de oameni mari cand mor.Ce rost are?Cat sunt in viata merita apreciere.Televiziunile arata multe lucruri negative dar se intampla si multe lucruri bune.Si nici nu se obosesc sa schimbe ceva in bine.Nu trebuie sa facem o moda din a darama.Suferim de autosuficienta.Eu am crescut greu,viata m-a invatat multe lucruri.Am crescut frumos,si nu am crescut in Germania,deci se poate si la noi !Viata mea e mult mai complexa,v-am spus doar o parte,dar sper ca v-am aratat si o alta fata a romanilor si ca v-am demonstrat ca exista speranta si lucruri mult mai importante decat banii.Doar daca le vom da mai multa atentie si vom face apela bun simt si educatie !

Va multumesc si va doresc mult succes !

Cu respect,Mitut Claudiu Adrian

P.S. :Decaderea morala a societatii noastre se datoreaza si unor personaje ca "domnul din Pipera" si celor de teapa sa,care calca legile in picioare,demonstrand ca asa poti deveni om de succes in Romania amaraciunii noastre !De ce suntem frustrati ?Pt. ca traim intr-o societate in care nu ne regasim,in care valoarea nu e recunoscuta,in care sansele nu sunt aceleasi pt. toti.O tara in care exista mult « gri »,o tara in care hotul e la el acasa,in care coruptul se cheama descurcaret,si in care oamenii cinstiti sunt cu totii « niste fraieri ».Natiunea romana devine grav bolnava si pe plan moral si spiritual !Ar zice pesimistii.Nu e chiar asa !Si solutii exista !Eu sunt optimist !Insa oricat de optimist as fii,ma gandesc totusi ca nu stiu cum voi avea o locuinta sau o viata decenta pe viitor.Plus ca va trebui sa imi sprijin surorile si sa ma ocup si de educatia mea.La noi se promoveaza foarte putin valoarea.Nu imi doresc sa fac o revolutie,dar doresc ca prin povestea mea sa arat romanilor ca bunul-simt,respectul si admiratia pt. ce e valoros nu sunt vorbe goale.Eu am crescut greu si am invatat ca nu totul mi se cuvine.Nu am avut parte niciodata de un Craciun adevarat.Dar asta e!Din pacate,multi romani au ajuns sa se inchine la bani,dar banii nu pot substitui multe lucruri.Goana doar dupa bani a atins cote alarmante.Pierdem lucrurile importante.Nu vedem cate povesti sunt in jurul nostru!Dar sa fim pragmatici,si sa nu uitati va rog de mesajul meu !Respectul pentru om este totul,iar respectul vine din bun-simt !Cand veti face lucruri marete sa va ganditi si la povestea mea(sa nu uitati de povestea mea)!

Cu admiratie,

Mitut Claudiu Adrian

Scrisoarea Sfantul Grigorie de Nyssa catre fratele Armoniu

Dupa cum oamenii stapanirii, pusi sa incaseze zilnic darile, daca li s-au adunat debite neincasate de pe mai multe zile, strang intr-o rubrica toate datoriile unui singur datornic si-i taie o chitanta pentru toate daca se intampla ca acesta sa faca rost de bani, tot asa am sa fac si eu cu cucernicia ta, frate Armoniu. Caci fiind dator sa-ti scriu mai des (intrucat la crestini fagaduinta inseamna datorie), acum as vrea sa suplinesc lipsa, nevoita de mine, a scrisorilor de pana acum, trimitandu-ti una atat de lunga incat sa poata fi socotita - in privinta literelor - egala cu toate cele ce au fost lipsa.
Ca sa nu intind degeaba povestea despre lungimea scrisorii, cred ca ar fi bine sa imitam, macar prin cuvantul scris, intalnirile noastre de altadata fata catre fata. Caci, de bunaseama, iti mai amintesti ca, de fiecare data cand aveam prilej sa stam de vorba impreuna, problemele ce ne preocupau erau meditatiile despre virtute si experientele din viata duhovniceasca, - tu replicand totdeauna cu competenta si neacceptand nimic daca nu era destul de bine argumentat, iar eu, ca mai in varsta, cautand de regula sa scot concluziile la care ducea sirul discutiilor.
Daca ar mai fi posibil si acum, ca si atunci, sa se dea ocazia intelepciunii tale de a lua cuvantul, nimic n-ar fi mai frumos! Castigul ar fi dublu pentru amandoi daca ne-am revedea (si ce-ar fi mai placut pentru mine in viata?), iar sub arcusul intelepciunii tale s-ar pune din nou in miscare batrana noastra chitara. Intrucat insa destinul a vrut sa ne despartim trupeste - cu toate ca sufleteste suntem legati pentru totdeauna - va trebui ca, daca reiau vreo controversa, in chip firesc sa se prezinte din nou de fata, pentru critica, si persoana ta. Si frumos ar fi ca si de asta data sa ridicam o problema ziditoare de suflet drept tema literara, de care sa ne ocupam, apoi, ca de un subiect de discutie. De pilda, sa incercam sa dam raspuns la intrebarea:
Ce inseamna numele de "crestin" si ce indatoriri decurg din el?
Sunt sigur ca nu va fi fara de folos o astfel de cercetare. Pentru ca, daca ne-am seama de ceea ce se ascunde sub numele de crestin, atunci am avea un mai mare spor in viata duhovnicesca, silindu-ne cu adevarat sa facem din el ceea ce numim, adica o stradanie spre progres si desavarsire. Caci daca ar dori cineva sa se spuna doctor sau avocat, acela n-ar primi un astfel de titlu, riscand sa i se reproseze ca n-ar fi pregatit pentru asa ceva, ci ar dori cu adevarat sa poata respunde unor astfel de titluri, spre a nu fi invinuit de titulatura mincinoasa, dovedind ca intr-adevar e pregatit pentru ele.
Tot asa stau lucrurile si cu noi crestinii daca s-ar cerceta care este adevarata noastra chemare. Atunci n-am lua asupra-ne eea ce nu suntem, ceea ce insasi numirea noastra nu ne-o spune, caci daca am indrazni sa o facem, am pati si noi ca si maimuta dintr-o poveste..
Se spune, adica, despre un comediant ambulant din Alexandria Egiptului ca a imblanzit si a dresat o maimuta sa se miste si sa danseze atat de frumos incat imita exact persoana care o insotea, mai ales ca era si imbracata de joc, iar cand au mai adaugat si acompaniament muzical, mladierea maimutei urma asa de bine ritmul melodiei incat, prin toate miscarile pe care le facea si le schita, dovedea ca le-ar executa in chip firesc, parca ar fi fost un om adevarat.
Vazand cat de captivat era publicul de noutatea privelistei, cativa tineri mai obraznici au strigat catre cei care priveau tinta la spectacol ca "maimuta-i tot maimuta!" De aceea, in timp ce lumea striga si aplauda miscarile atat de cadentate ale acesteia, - oricat de legate de tact si de melodie ar fi fost ele - ei au aruncat asupra orchestrei si a cantaretilor tot felul de momeli, scotand intruna sunete care trezesc si atata instinctul acestui soi de animal si, ce sa vezi? Fara sa mai astepte nimic, cand a vazut migdale imprastiate pe jos inaintea muzicii, uitand de dans, de aplauze si de podoabele hainei, maimuta s-a aruncat pe ele si a adunat cu labele tot ce gasea, iar ca sa nu o mai impiedice nimic in implinirea poftei ei, si-a dat jos masca de pe bot si, lasand de o parte dresajul, zdrobia cojile si manca fructele cum numai maimutele obisnuiesc. In loc de aplauze si admiratie, s-a pornit o adevarata explozie de ras intre spectatori din pricina hidoseniei si caraghiozlacului in care aparea animalul dintre zdrentele mastii sale.
Dupa cum deci nu i-a fost de ajuns maimutei masca pe care si-a pus-o spre a fi crezuta ca este om, recapatandu-si firea, cand a auzit racnet de fiara, tot asa si cei ce nu si-au imbunatatit deplin firea lor prin credinta, la momelile diavolului, repede dovedesc ca sunt altceva decat ceea ce par. Caci in locul smochinei, al migdalei ori al altor ispite de acest fel, diavolul momeste pe om cu marirea desarta, cu fuga dupa ranguri, cu dorul dupa castig, dupa placeri, si cate altele de felul lor, imbiindu-ni-le ca pe niste strigate celor cu suflete de maimuta si care simuleaza crestinismul printr-o imitatie falsa, dar care, la vremuri de incercare, dovedesc in loc de intelepciune, de blandete ori de virtuti, numai o masca a lor. De aceea e de cea mai mare nevoie sa ne lamurim ce inseamna sa te numesti crestin: sa fii de fapt ceea ce-ti spune humele, iar nu, folosindu-l pe acesta drept pretext printr-o marturisire desarta, sa fii altceva la aratare, decat ceea ce esti in ascuns.
Sa examinam, asadar, mai intai ce inteles are cuvantul (crestinism). Poate ca oameni mai intelepti decat mine vor gasi imagini mai inalte si mai nobile care sa se potriveasca mai deplin vredniciei acestui cuvant. Dupa cate pricepem noi despre acest termen ar trebui spus urmatoarele:
In intelesul cel mai limpede si mai graitor, cuvantul "Hristos" - de unde provine "crestinism" - insemneaza imparat, caci, printr-o acceptiune deosebita Sfanta Scriptura tocmai prin aceasta expresie desemneaza vrednicia imparateasca - asa cum se ungeau imparatii. Deoarece insa, potrivit aceleiasi Scripturi, divinitatea nu poate fi inteleasa si exprimata in cuvinte, pentru ca depaseste orice putere de intelegere, a fost de lipsa ca purtatorii de Dumnezeu prooroci si apostoli sa ne indrume, parca ducandu-ne de mana, in duh sfant, la intelegerea fiintei nematerialnice dumnezeirii tocmai prin mijlocirea acestor nume si notiuni imparatesti, conducandu-ne din una in alta spre notiuni adecvate si potrivite divinitatii, evidentiind astfel prin cuvantul "imparatesc" ne gandim la cea mai inalta demnitate posibila.
In acelasi timp, ceea ce-i liber de orice patimi si e neatins de nici o rautate, se exprima prin cuvintele "virtuti", fiecare din ele parandu-ne una mai inalta decat cealalta. In fond insa, ori ca o numim "dreptate", ori "intelepciune", "putere" ori "adevar", ori "viata" "mantuire", "neschimbare" ori "nemutare" prin toate aceste cuvinte ne gandim la aceeasi fiinta sublima, care este si se numeste Hristos.
Daca deci notiunea a tot ce poate fi mai sublim se cuprinde in Hristos (caci intr-o notiune mai inalta se cuprind toate celelalte, dupa cum si in notiunea de "imparat" se subintelege si aceea a supusilor lui) atunci urmeaza in chip firesc ca tot asa sa ajungem sa intelegem si ce inseamna cuvintele "crestin" si "crestinism". Caci daca cei legati de El, prin credinta in El, purtam acelasi nume ca Cel ce depaseste orice stricaciune a firii, atunci trebuie ca si tot atatea insusiri, cate le denota firea cea nestricacioasa a lui Hristos, sa ni le impropriem si cei ce ne numim cu numele lui. Daca avem partasie cu numele lui Hristos, numindu-ne "crestini", urmeaza in chip firesc sa ne facem noi partasi la toate acele insusiri ale Lui. Caci ca si la un lant unde veriga din cap leaga dupa ea pe toate celelalte, formand la un loc o unitate, tot asa trebuie sa fim si noi strans uniti prin numele lui Hristos, ca unii care ne impartasim si de celelalte daruri ale fericirii celei negraite si de multe feluri si suntem chemati sa conlucram spre acelasi scop si sa ne lasam atrasi toti laolalta.
Daca asadar va purta cineva numele de crestin, dar nu va traduce in viata toate cele legate de acest nume, unul ca acela isi va renega numele dupa exemplul amintit, schimband caracterul uman cu o masca neinsufletita, transformandu-se in maimuta. Caci nici Hristos nu-i altceva decat intruchiparea dreptatii, a curatiei, a adevarului si a fugii de orice rautate, dupa cum nici crestinul nu poate fi ceea ce ii spune numele (desigur, vorbim de crestinul adevarat), daca nu-si arata prin fapte participarea la aceleasi insusiri.
Cu alte cuvinte, daca am vrea sa explicam crestinismul dupa numirea ce i se da, atunci vom spune ca el e o imitare a firii dumnezeiesti. Si nimeni sa nu se tulbure pentru modestia firii noastre pe motiv ca este atat de departe de cea fara de margini si desavarsita a lui Dumnezeu, caci numirea nu depaseste firea, caci daca ne gandim la starea primordiala a omului, aflam din marturiile Scripturii ca notiunea de om nu a iesit din granitele firii lui. Doar si prima creare a omului a fost o facere imitata dupa chipul lui Dumnezeu, dupa cum a filozofat Moise cand a scris ca "a facut Dumnezeu pe om: dupa chipul lui Dumnezeu l-a facut pe el" (Facere 1, 27). Tot asa si fagaduinta noastra de a fi crestini inseamna readucerea omului la starea lui fericita de la inceput.
Acum, daca omul era vechea asemanare cu Dumnezeu, apoi nu-i vom da noi alta definitie, straina de rostul lui, ci vom spune ca a fi crestin inseamna sa urmam sau sa imitam pe Dumnezeu. Desigur, insa, ca acest nume de crestin implica o mare fagaduinta si, daca am avea vreme, am putea cerceta daca nu cumva e chiar primejdios sa ai un astfel de nume.
Sa lamurim mai bine problema printr-o pilda.
Sa ne inchipuim ca unui om deprins cu mestesugul picturii, stapanirea i-ar da porunca sa zugraveasca un portret al imparatului pe seama unor locuitori dintr-o provincie indepartata. Daca ar schita pe planseta un chip hidos si urat si ar spune ca aceasta pictura urata e chipul imparatului, oare n-ar trebui sa se indigneze stapanirea pentru ca si-a batut joc, in fata unor nestiutori, de frumusetea originalului, printr-un tablou atat de slab? Doar chipul cuiva trebuie sa se asemene intru totul cu original si sa reproduca frumusetea atribuita lui. Acum, daca definitia spune ca crestinismul e imitarea firii lui Dumnezeu, Cel ce inca n-a primit cuvantul tainic al mantuirii, incredintat ca vede realizata in noi o viata aidoma aceleia din Dumnezeu. De abia daca ar vedea la noi peste tot numai exemple bune, ar crede ca Dumnezeu caruia ne inchinam, este intr-adevar bun.
Daca insa vom fi impatimiti si brutali precum fiarele, iar altadata am fi plini de rautate ori am imbraca in firea noastra apucaturi salbatice (pentru ca in ratacirile firii adeseori vedem chipuri ca de fiare) nu ne-am mai socoti "crestini", doar pentru pricina ca acest nume inseamna dorinta lui Dumnezeu, desigur ca atunci am blama prin viata noastra, in fata necredinciosii numele de "crestin", pe care il credem ceva dumnezeiesc.
De aceea si Sfanta Scriptura se arata mai amenintatoare si mai neindurata fata de unii ca acestia atunci cand zice: "Vai de cei din pricina carora se huleste numele Domnului intre neamuri!" (Isaia LII). Dar mi se pare ca spre acelasi inteles ne indruma si Domnul Iisus cand zicea catre cei ce puteau sa-l asculte: "Fiti desavarsiti, precum si Tatal vostru din ceruri desavarsit este" (Matei V, 48), caci cel ce a numit tata adevarat pe Tatal celor ce au crezut in El vrea ca si cei pe care El i-a nascut sa se impartaseasca din aceeasi desavarsire a bunatatilor ca si El.
Imi vei zice : dar cum va putea sa se inalte putinatatea omeneasca pana la desavarsirea si sfintenia pe care le stim in Dumnezeu, ridicandu-se parca cu de la sine putere pana la ceva asa de extraordinar? Cum sa se asemene ceea ce-i pamantesc cu ceea ce-i ceresc, cata vreme deosebirea firilor nu indica o intalnire ori o apropiere a lor? Stiut este doar ca e cu neputinta sa stea alaturi ceva din lumea aceasta fata de imensitatea cerului si de frumusetea lui, de aceea nici "omul pamantesc" nu poate fi asemenea lui Dumnezeu din cer.
In aceasta privinta e limpede insa ca Evanghelia nu porunceste sa comparam firile laolalta, cea omeneasca cu cea dumnezeiasca, ci doar lucrarile si faptele bune sa se imite, pe cat e cu putinta, in viata. Si care sunt aceste lucrari pe care trebuie sa le avem asemanatoare cu ale lui Dumnezeu? Intai si intai instrainarea - pe cat posibil - de orice rautate atat cu fapta si cu cuvantul, cat si cu gandul, curatindu-ne de orice intinaciune a pacatului. In aceasta consta, in fond, imitarea cu adevarat a desavarsirii divine si a tot ce sta in legatura cu urmarea lui Dumnezeu.
Caci mi se pare ca Evanghelia nu intelege Imparatia Cerului ca pe un compartiment aparte al lui Dumnezeu in care ne-ar cere sa ne facem desavarsiti si noi dupa pilda Tatalui ceresc. Dumnezeirea e doar una si aceeasi peste tot si cuprinde toata faptura fara sa mai ramana vreun petec de loc unde sa nu fie El, imbratisand deopotriva toate vietatile, sustinand si stapanind cu puterea lui atotcuprinzatoare tot ce exista, cum ne invata si proorocul cand zice ca si de m-as duce in cer cu gandul ori as patrunde si as scruta cu mintea toate adancurile pamantului sau de-as intinde puterea de intelegere a judecatii pana la marginea ultima a lucrurilor, pe toate le vad tinute cu dreapta Lui. Cuvant cu cuvant, Scriptura spune asa: "De ma voi sui la cer, Tu acolo esti; de ma voi cobora la iad, Tu de fata esti. De voi lua aripile mele de dimineata si ma voi salaslui la marginile marii, si acolo mana Ta ma va povatui si ma va tinea dreapta Ta" (Psalm 7, 9).
Din toate acestea se poate conchide ca nu trebuie sa limitam cu totul lacasurile ceresti de fiinta lui Dumnezeu, intrucat insa "lumea de sus" se cade sa fie curata de orice rautati (ceea ce se subliniaza, in pilde, in mai multe locuri din Scriptura). (...) aici ne rod patimile rautatii, caci aici urzitorul rautatii, sarpele, se taraste si se incolaceste in jurul vietii de pe pamant, dupa cum vorbeste despre el in pilde Sfanta Scriptura, "ca pe piept si pe pantece se taraste" si din pamant "musca" toata viata lui (Facere III, 14), iar de aici intelegem, din modul miscarii si din felul stocarii, ca viata de aici e pamanteasca si josnica, intrucat admite sa fie incolacita de tot felul de rautati si pana la urma sa ajunga hrana acestei fiare taratoare, - tot acel ce ne indeamna sa urmam Tatalui ceresc ne indeamna si sa ne curatim de patimile cele pamantesti, in care nu distantarea spatiala conteaza, ci in primul rand agerea libera a cugetului nostru.
Daca deci instrainarea de rau a ajuns sa se realizeze prin incordarea cugetului nostru, atunci cuvantul evanghelic nu ne cere ceva peste masura de obositor. La acest avant al cugetului nu se injuga nici macar prea grea oboseala, decat ca nu se cade sa ne inchipuim ca am putea dobandi tot ce dorim fara sa ne fi straduit in acest sens si noi. Incat, pentru cel ce vrea, e destul de usoara trairea unei vieti ceresti inca de aici de pe pamant, dupa cum ne invata si Scriptura cand ne indeamna sa cugetam la cele ceresti si in vistieriile de acolo sa depunem toata comoara virtutilor noastre, caci zice: "Nu va adunati comori pe pamant, ci adunati-va comori in cer, unde nici molia si nici rugina nu le strica, si unde furii nu le sapa, nici fura" (Matei 6, 19). Prin aceste cuvinte ni se arata ca nici o putere trecatoare poate atinge fericirea vietii de dincolo.
In schimb, cel ce ajunge sa-si intineze viata prin tot felul de rautati, savarsindu-le parca impotriva scopului vietii omenesti, unul ca acela zamisleste in el un fel de jivina otravitoare, in stare nu numai sa opreasca pe loc orice progres moral prin puterea ei de distrugere, ci, daca nu va fi extirpata, s-ar intinde ca cangrena, incolacindu-se cu miscarile sale ca un sarpe, in toata fiinta, facand adevarate focare de stricaciune. Caci din clipa cand acest rau s-a incuibat in noi, ne momeste cu tot soiul de ispite si din afara imprastiind, prin placeri desarta comoara inimii noastre ori vazand si zadarnicind - prin alte patimi - potirul virtutilor sufletesti, asa prin manie, prin intristare ori prin alte patimi de acest soi intunecandu-ne si puterea de judecata.
Intrucat, asadar, Domnul nu-i nici mancari nici bautura, cum am spus mai inainte, in viata cu Dumnezeu nu mai e vorba nici de hoti, nici de rautati, de aceea urmeaza ca acolo sa ne mutam preocuparile cac acolo nu numai ca raman neatinse si neimputinate pentru totdeauna, ci au puteri sa si creasca si sa sporeasca insutit ca o samanta spre viata de veci.
Se cade asadar, sa intoarcem sporita comoara, pe care am primit-o cand am venit pe lume. Si pentru ca toti avem aceeasi fire - chiar daca nu ne este deopotriva masura darurilor se ni s-au incredintat - toti trebuie sa aducem Domnului, unul mai mult, altul mai putin, dupa potriva darurilor, sporul nostru. Nimeni sa nu descurajeze ca trebuie sa adauge si el ceva la comorile ceresti, sporind, pe cat se poate, cu cat de putin, ceea ce a primit, caci dupa fagaduinta celui ce a zis ca pentru putin, mult i se va da, rasplatindu-l cu cele ceresti, in locul celor pamantesti, cu cele vesnice in locul celor vremelnice, care sunt de asa natura ca nici mintea nu le poate cuprinde nici in talcuirea cuvantului nu incap, caci despre ele invata Scriptura cea insuflata de Dumnezeu ca "cele ce nici ochiul n-a vazut si urechea n-a auzit si la inima omului nu s-a suit, acelea le-a gatit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El" (I Cor. II, 9).
Iata asadar, cinstite frate, cum am implinit lipsa scrisorilor, ba inca am anticipat oarecum, prin lungime, si pe altele care ar fi lipsit. Nevoieste-te mereu intru Domnul! Sa-ti fie acestea vii in minte pentru totdeauna, caci asa e placut Domnului, iar eu nu te voi uita.