vineri, 20 noiembrie 2015

Predica devastatoare de la Putna

La nici o televiziune nu s-a spus NIMIC!

     Conducatorii de astăzi ai țării vor fi condamnați la ȘTERGEREA din ISTORIE.
Nu se poate să scoți legi noaptea, împotriva propriului popor sâmbăta trecută, Mănăstirea Putna și-a prăznuit hramul, Adormirea Maicii Domnului. Cu această ocazie, starețul Melchisedec Velnic a invitat pentru Sfânta Liturghie un număr impresionanți de ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, dar și ai Bisericii Ortodoxe a Ucrainei, ce ține de Patriarhia Moscovei. Astfel, PS Ambrozie, Episcopul Giurgiului a slujit alături de ÎPS Meletie al Cernăuților și Bucovinei, PS Longhin Jar, Episcop de Bănceni, dar și ÎPS Irineu de Nejin și Priluki. Alături de ierarhi au mai slujit peste 50 de preoți. Totul în fața a peste 10 000 de oameni, dar și a comisarului european Corina Crețu și a altor politicieni. Deși cuvântul PS Longhin a impresionat asistența, o impresie deosebit de puternică a stârnit predica P.S. Ambrozie, Episcopul Giurgiului. De altfel, după slujbă, politicianul Aurelian Pavelescu spunea că predica PS Ambrozie a fost cel mai dur mesaj adresat statului român de către Biserică din 1990 încoace:
     << Sa vorbim astazi despre Doina si Ion Aldea Teodorovici? Sa vorbim astazi despre Grigore Vieru?… Sau, poate, despre sfintii inchisorilor, care au fost condamnati zilele trecute.
Dupa ani si zeci de ani de temnita grea si de reeducare la Pitesti, la Aiud, unde s-a ridicat un memorial la Rapa Robilor, la Balta Brailei la taiat de stuf…
 Ne dezbina astazi strainii pentru ca nu mai avem oameni de constiinta si de demnitate, cu frica de Dumnezeu si cu dragoste fata de poporul din care s-au zamislit.
     Cand am fost noi impotriva vreunui neam, impotriva vreunei etnii, impotriva vreunei religii?
     Cand in cartile noastre de slujba vechi de la Putna… imi aratau calugarii aseara ca ne rugam (in rugaciunea lui Manase – n.n.)  „ lui Avraam, lui Isaac si lui Iacob si semintiei celei drepte a lor”. Cand cartile noastre de slujba sunt pline de trimiteri la iudaism si nu-l
 incrimineaza niciodata. Cand am fost noi impotriva lipovenilor care au fugit in vremea lui Nikon si s-au stabilit la gurile Dunarii […], a turcilor sau a tatarilor (din tara noastra -n.n.)?
     Domnitorii nostri plateau tribut la Inalta Poarta ca niciodata, dar NICIODATA, sa nu se ridice o moschee in tara. Dar relatiile erau atat de bune, incat, cand domnitorii nostri cand mergeau la Inalta Poarta, nu erau ingenuncheati si târâti, cum vedem in filmele de mare audienta facute de turci astazi, ci se duceau cu demnitate la Inalta Poarta. Dar niciodata nu ne-am vandut tara.
     E o mare povara sa duci neamul pe umerii tai, spunea parintele Iustin Parvu. Pe unii ii lasa genunchii. Au lasat si pe unul, si pe altul, s-au operat.
     Bine ar fi sa nu ne lase mintea, cugetul nostru romanesc. Nu se poate construi moschee in tara voievozilor, a ighemonilor, pentru un popor atat de tolerant, atat de iubitor, atat de (filoxen), de iubitor de straini. Au moschee in Parcul Carol, este o foarte frumoasa moschee in Constanta…
     Avem un Consiliu Consultativ al Cultelor, în care, prin rotaţie, cultele recunoscute au preşedinţia… […] Avem prieteni de religie islamica, ne intalnim cu ei…
     Nu se poate sa se scoata legi noaptea impotriva propriului popor. Nu se poate sa se condamne intelectualitatea romaneasca, [cei] care au patimit atat de mult si despre care Petre Tutea spunea ca nu poate descrie atrocitatile petrecute in temnitele si inchisorile romanesti, cand voiau sa-i reeduce la Pitesti, cand mureau si ii ingropau in gropi comune, ca in vremea in care comunismul se instala in "Sfanta Rusie”. Nu putem sa repetam istoria pentru niste epigoni, cum scria Eminescu. Pana la urma, la scara istoriei, ce ramane dupa noi? Trebuie sa pricepem vremurile pe care le traim!
     Eu nu pot sa accept ca nepot de veteran de razboi – bunicul meu a luptat la Cotul Donului, a vazut romani murind acolo si eu am crescut pe genunchii lui – eu nu pot sa accept ca sunt nepot de bandit! Caralii, tortionarii insisi vedeau la un moment dat ca, totusi, sfintii inchisorilor sunt oameni educati, sunt oameni buni si, la un moment dat, nu-i mai bateau. Cititi (despre) temnitele suferintei!
     Cine condamna astazi Gulagurile, deportarile de orice fel, in indepartata Siberie, unde copiii se jucau cu craniile parintilor morti, care n-aveau timp sa putrezeasca… Sau cei deportati in Baragan, pe Vlasca sau Teleorman. De lotul Arnautoiu, care se ascundeau in muntii Fagarasului, de copiii care au ramas fara parinti si a caror minte a fost schimbata…
     Vedeti, iubiti credinciosi, lucrurile acestea se repeta in istorie, ciclic, „roata vietii roata”...
In Balcanii despre care se spune ca sunt „un butoi de pulbere”, in Kosovo, in Serbia, cu care eram inruditi prin Sfantul Nicodim de la Tismana...
     Pe vremuri, domnitorii, ighemonii noștri, pe vremea postului mare, chemau arhiepiscopul la Curte și se îmbrăcau în haine cernite, monahale. Țineau pravila, țineau postul. Și Dumnezeu apăra țara. Astazi, cei care se joaca cu destinele acestei tari pitoresti vor fi condamnati la damnatio memoriae ( ștergerea, dispariția din istorie -n.n)… Pamantul tarii e sfant, pentru ca adaposteste osemintele celor pe care nu mai pot sa-i caute astazi istorici ca Marius Oprea [pentru ca nu li se mai da voie]. Cine mai are curaj sa vorbeasca astazi? Pentru ca s-a dat lege care condamna.
     Noi nu va indemnam la dezbinare, noi nu va indemnam la ura, dar va spunem din istorie ceva. […] Daca nu aveam un principe strain, din familia Hohenzollern, care sa vina, sa fie adus (in tara noastra) intr-un mod pe care-l cunoasteti, ca sa nu fie oprit niciunde, nu am fi avut un rege precum Carol. Daca, apoi, Carol, nu ar fi lasat un nepot precum Ferdinand – "Nando” – sotul reginei Maria, nu am fi avut astazi o tara unita la 1918. Domnitori straini de neam, dar de cuget si simtire romaneasca. V-ati intrebat vreodata, citind cartile reginei Maria, cat de greu i-a fost reginei sa-l convinga pe „Nando” sa ia decizia corecta de a parasi dealul Cotrocenilor si a fugi cu Guvernul la Iasi, la jumatatea lui 1916, ca au venit nemtii si au ocupat Cotrocenii… Cat de greu i-a fost lui „Nando” sa ia decizia de a lupta… Cum am vazut la regii Romaniei, rand pe rand, ctitori de neam si de tara: au respectat credinta poporului!
     Poti sa fi strain de neam, dar nu poti sa fii strain de tara! Poti sa fii de alta religie, dar nu poti sa promovezi o lege facuta noaptea, necitita, nestudiata, nedata la comisii de specialitate si sa nu consulti o Biserica care se cheama prin sintagma „Biserica nationala”. Si, daca suntem „Biserica nationala”, trebuie sa fim consultati. Ca niciodata Biserica n-a mers impotriva neamului! […]
     Trebuie sa avem demnitate! Trebuie sa marturisim, fiindca stramosii nostri se rascolesc in mormant si se va intampla cum s-a intamplat la Neamt, unde „au explodat” caldaramul si aleile, si a iesit sfantul [necunoscut] din mormant. Pentru ca Mantuitorul spune: "Daca voi veti tacea, pietrele vor vorbi”. Cum sa nu marturisim astazi? Toate religiile lumii trebuie respectate, toate cultele trebuie respectate.. Unde este libertatea de exprimare a cultului?
     O sa va spun un lucru pe care nu l-am spus niciodata… In 1989, cand am vazut cum colegii nostri de liceu au venit la Bucuresti sa puna umarul la „Revolutie” sau ce a fost ea, au fost impuscati la Otopeni... toti copii curati, care au fost ridicati la oaste dupa 18 ani... De cate ori ma
duceam la aeroport si primeam ierarhi, ma gandeam la ei, cei pe care nu-i mai pomeneste nimeni azi. Acum soldatii nu mai sunt pomeniti  decat cand lupta pentru cauze straine, in tari straine, si-i aduc morti, cu tricolorul.
     Biserica Ortodoxa romaneasca, Biserica neamului ar trebui intrebata... Ce e un om in fata istoriei, cand poate sa dispara maine-poimaine? NU SUNTEM SOVINI! Luati albumele din Bucovina scoase de stareta Mihaela Cozmei, sa vedeti lipoveni, evrei, turci, tatari, rromi…
     N-am fost niciodata sovini si nu suntem sovini! Suntem atat de primitori, incat strainului ii dai casa ta, masa ta, sufletul tau, dar numai pana in momentul in care se leaga de credinta copiilor tai.
     O sa murim intr-o zi, credeti ca suntem alfa si omega, inceputul si sfarsitul? Stefan cel Mare n-a islamizat tara si a suferit. Cui a spus oful sau? La duhovnic. Pe Vlad Tepes, nepotul lui Mircea cel Batran, occidentalii ni l-au facut strigoi sau vampir, prin cartea lui Bram Stoker – a fost ctitor! Mihai Viteazul – orfan, a fost crescut de calugari la Simonospetra. Domnitorii nostri au murit pentru neam si pentru tara…
     Trebuie sa marturisim credinta, trebuie sa avem atitudine! Pentru ce este folosita biserica? Doar pentru inchinarile mari? >>

joi, 5 noiembrie 2015

15 curiozitati absolut incredibile despre inima!




Cercetarile din ultimii ani ne poarta catre un nou nivel al intelegerii existentei noastre. Inima este un organ fascinant care are propria sa 'viata', generand o energie incredibila care ne tine in legatura cu ceilalti si cu intregul Univers.
Inima este un organ incredibil, ea da viata transportand oxigen si nutriente in tot corpul nostru, prin intermediul sangelui, dupa un ritm extrem de precis.
Cercetatorii afla acum ca aceasta masinarie incredibila, de marimea unui pumn, si nu mai grea de 300 de gr, poseda un nivel de inteligenta pe care abia acum incep sa o inteleaga. Cercetarile arata ca inima joaca un rol extrem de important in activitatea noastra mentala, fizica si emotionala, activitate care pana acum nici nu era banuita.
Dupa douazeci de ani de cercetari, Institutul HearthMath a descoperit ca inima este un organ senzorial care se comporta ca un centru foarte sofisticat al existentei fiecarei fiinte umane.
1. Pana nu de mult, oamenii credeu ca cel mai important organ este creierul, dar campul magnetic al inimii este de 5000 de ori mai puternic decat cel al Creierului, au demonstrat recent, oamenii destiinta.
2. In starea fetala, inima se formeaza inaintea creierului.
3. In medie, o inima bate de 110,000 de ori pe zi, de 40 de milioane de ori pe an si de 3,5 bilioane de ori intr-o viata.
4. Intr-o ora, inima produce energia necesara pentru a ridica 907.185 la o inaltime de 0, 9144 metri. Intr-o ora si 15 minute, inima poate ridica o Toyota Prius!
5. Sursa batailor inimii este inima insasi, iar nu creierul. Inima bate de la sine. Atunci cand se efectueaza un transplant de inima, aceasta nu poate fi conectata cu creierul.
6. Impulsul electric al fiecarei batai de inima poate fi masurat de la aproximativ 1, 200 m distanta de corp!
7. Impulsul electric al inimii este de 40-60 de ori mai puternic decat cel al creierului. Este cu mult mai puternic decat impulsul electric al oricarui organism din corp.
8. Inima trimite mai multe informatii catre creier decat creierul catre inima.
9. Sistemul vascular al inimii masoara 60.000 de mile lungime (96.5606 km) si poate inconjura pamantul de doua ori.
10. Celule miocardice de la oameni diferiti puse impreuna, se acomodeaza, stabilesc legaturi si reusesc sa functioneze la unison, ca un intreg, au descoperit cercetatorii. In cazul celulelor nervoase, aceste principii nu sunt valabile.
11. Electricitatea pe care o genereaza inima poate fi detectata si masurata in patternurile creierului unei persoane aflata in apropiere.
12. Inima are de fapt propriul sau creier. Un creier care genereaza de 50 de ori mai multa energie electrica si de cinci mii de ori mai multa putere magnetica decat creierul.
13. Undele creierului unei mame se conecteaza la bataile inimii bebelusului ei.
14. Cand o persoana se simte stresata, coplesita, anxioasa, nesigura si tematoare, inima trimite semnale haotice si incoerente catrecreier/minte, atragand stresul.

15. Atunci cand in mod sincer simti speranta si compasiune, inima ta transmite semnale coerente si armonioase catre creier, inlocuind sentimentul izolarii de ceilalti, cu senzatia apropierii.

luni, 2 noiembrie 2015

Cât de înstrăinați suntem în această lume!

     Mergem înainte cu bune, cu rele, cu oameni sinceri sau interesați, într-o lume pestriță, parcă blestemată din cauza împătimirii sufletelor în mândrie. Cât de înstrăinați suntem în această lume! Câtă durere ne creăm inconștient și apoi ne întrebăm de ce suferim! Dacă am asculta învățătura Domnului Iisus Hristos, „Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți”, viața noastră ar fi ca în Raiul mult dorit. Păcat că trăim în ignoranță și doar cu respectarea anumitor tradiții ortodoxe. Nu e suficient să mergem la biserică dacă acolo ne ducem doar ca să arătăm celorlalți ce buni suntem și să ne mândrim cu falsa pioșenie. Nu ne ajută cu nimic.
     Chiar dacă ne ascundem bine adevărata față tot suntem devoalați de metehnele noastre și de neiubirea de semeni. Nu vom putea fi fericiți vreodată chinuindu-ne cu neîncredere și judecarea celorlați. Fericirea nu o putem avea decât atunci când ne vom deschide mintea să ne înțelegem semenii, inima ca să-i putem iubi și sufletul ca să ridicăm armonia la ceruri. Atunci Dumnezeu nu ne va mai întoarce spatele și ne va asculta dorințele.
     Fiți ca îngerii! Nu mai lăsați cancerul neîncredereii să vă devoreze. Nu mai întoarceți spatele celor care v-au întins o mână la un moment dat, și nu vă mai considerați buni și cinstiți. Să nu uitați niciodată că oamenii judecă alți oameni după felul în care sunt și numai prin prisma lor de vedere.

vineri, 30 octombrie 2015

Noaptea vrăjitoarelor

 



Bal mascat, de vrăjitoare, 
În alai se desfășoară 
La păgână sărbătoare, 
Când stafii te înfioară. 

Dornici de senzațional, 
Petrecăreți se adună, 
Ascunși sub măști de carnaval, 
Să se-amuze în nocturnă. 

Costumați în vrăjitoare 
Se avântă-n aventură, 
Cu priviri scânteietoare, 
Precum ,,Contele Dracula". 

La tradițional festin, 
Al serbării-mprumutate 
Ce e-n noaptea de Halloween, 
Mantii negre sunt purtate. 

La mâncăruri asortate 
Se fac frigărui în sânge. 
De viteji sunt savurate, 
Strigoi să poată învinge. 

Prinși în val de voie-bună, 
Cu vin roșu precum sânge, 
Ca stigoi strigă la lună, 
Duhuri rele să alunge. 

Dovleci scobiți, cu ochi de foc, 
Cu nas și gură luminând, 
Printre mulțime își fac loc, 
Purtați în mâini și-n vânt jucând. 

De sub foc de artificii 
Apar măști schimonosite 
În sinistre edificii 
De fantome bântuite. 

Vampiri însetați de sânge, 
Fioroși rânjesc în noapte, 
Caninii vrând a-și înfige 
În tinere beregate. 

Mistic și mitic se-mbină 
Într-un coșmar cu eroi vii. 
Cei înspăimântați se-nchină, 
Când lângă ei zăresc stafii. 

Fantome din cimitire, 
Ca umbre dansând în noapte, 
Celor ce-s fricoși din fire 
Le dau reci fiori de moarte. 

Făpturilor din morminte, 
Tulburată e odihnă. 
De spirite-s bântuite, 
Ce le dau fiori în tihnă. 

Până-n zori, ca-ntr-o poveste 
Bântuie ștrigoi fioroși. 
Vraja lor se risipește 
La cânturile de cocoși. 

Atunci se refugiază, 
Epuizați să se culce 
În mormânt, unde-i veghează 
Simbolul din sfânta cruce. 

În mormânt dorm multă vreme 
Și un an întreg așteaptă 
Noi provocări să îi cheme 
La ,,serbare-nsângerată". 

Carnaval se desfășoară 
În joc de lumini și umbre, 
Obicei să nu dispară 
Dintre datinile sumbre. 

30 Octombrie  2015
Din anuarul ,,Tradiții creștine și ritualuri populare românești"  
Autor Maria Filipoiu 

joi, 29 octombrie 2015

Rețete de băuturi vindecătoare

 
     În ultima vreme, oamenii s-au obișnuit să consume tot felul de băuturi, mai puțin apă curată.
     Pentru organism apa ar fi cea mai plăcută surpriză, deoarece are nevoie zilnic de apă pentru păstrarea sănătății.
     Un pahar cu apă simplă poate deveni mult mai puternic, atunci când strecurăm câteva ingrediente care au proprietăți terapeutice.
     Vă propun câteva rețete de băuturi sănătoase, vindecătoare, care îmbunătățesc digestia și curăță corpul de toxine. Se poate folosi apă rece sau caldă, în funcție de anotimp.
* Apă cu scorțișoară
     Adăugați o bucățică de băț de scorțișoară într-un pahar cu apă și lăsați-l până când aceasta se transformă într-o băutură puternic aromatizată. Apa cu scorțișoară este un remediu excelent de iarnă pentru combaterea virusurilor, îmbunătățirea digestiei și reglarea nivelului de zahăr din sânge (glicemia). Consumul regulat de apă cu scorțișoară face minuni în ceea ce privește metabolismul și arderea grăsimilor din corp. Se pot adăuga și câteva bucățele de mere, care protejează inima și ochii.
*  Apă cu ghimbir
      De secole, oamenii au folosit ghimbirul pentru a se trata de diferite probleme digestive: greață, crampe stomacale, balonare și indigestie.Ghimbirul crește circulația sângelui și are proprietăți antiinflamatoare și antivirale puternice. Adăugați câteva felii de rădăcină de ghimbir într-un pahar cu apă caldă. Beți lichidul, și consumați și feliuțele de ghimbir. Această băutură se poate servi dimineața, cu puțină lămâie, sau seara, după o zi stresantă.
* Apă cu cuișoare
      Aceasta poate fi o apă de gură excelentă. Cuișoarele au proprietăți antiseptice foarte puternice. Apa cu cuișoare ajută de asemenea la tratarea indigestiei și la eliminarea paraziților. Adăugați 3-5 cuișoare într-un pahar cu apă caldă. Se lasă până când acestea își eliberează aromele.
* Apă cu mentă
     Experții în nutriție ne sfătuiesc să avem mereu în casă mentă verde, proaspătă. Aceasta se poate cultiva în grădină sau în ghiveci, pe timpul iernii. Menta este un leac de încredere pentru durerile de stomac. Apa cu mentă stimulează glandele salivare să digere mai bine alimentele, și în plus împrospătează respirația și energizează corpul.Menta ucide de asemenea bacteriile și virusurile, un element important în sezonul rece.
* Apă cu rozmarin
     Apa cu rozmarin este nu doar delicioasă, ci și o băutură excelentă pentru stimularea imunității și circulației sângelui și reducerea inflamațiilor. Se adaugă câteva crenguțe de rozmarin într-o carafă cu apă și se lasă câteva ore. Se pot adăuga și câteva felii de castravete sau lămâie. Rozmarinul a arătat de asemenea efecte de reducere a colesterolului.
* Apă cu lavandă și lămâie
     Apa cu lavandă și lămâie este cocktailul perfect de seară, după o zi lungă, obositoare și stresantă. Simpla aroma plăcută a lavandei ne poate induce un somn liniștitor. Se pune 1/2 ceașcă de lavandă și 1 lămâie feliată într-o carafă cu apă și se ține la frigider câteva ore.
* Apă cu lămâie
      Sucul de lămâie este una din cele mai bogate surse naturale de Vitamina C, un antioxidant extrem de important pentru întărirea imunutății și neutralizarea radicalilor liberi. Apa cu lămâie detoxifică, energizează și alcalinizează corpul, și stimulează digestia alimentelor. Încălziți 1 pahar cu apă și stoarceți sucul de la ½ lămâie. Beți acest lichid în fiecare dimineață.
* Apă cu castravete
     Adăugați câteva felii de castravete într-un pahar cu apă pentru a obține o apă vitaminizantă, profund hidratantă și detoxifiantă. Castraveții conțin o apă mult mai pură decât apa potabilă, care hidratează maxim corpul. Consumați și feliile de castravete, deoarece acestea conțin foarte multe fibre și antioxidanți.
 * Apa cu busuioc
     Florile uscate de busuioc sunt ținute în apă rece cel puțin 8 ore, apoi se filtrează. Se bea pe stomacul gol, preferabil dimineața. Este considerat un elixir al tinereții, deoarece ajută bătrânii, persoanele aflate la menopauză ori andropauză, în sterilitate, frigiditate, fiind un regenerator rapid.


luni, 26 octombrie 2015

Ion IONESCU-BUCOVU, așa cum puțini îl cunosc





C.V. de AUTOR

     M-am năcut în comuna RÂCA, judeţul Argeş, la câmpie în aria Moromeţilor lui Marin Preda. De la câmpie am luat infinitul zării, căldura verilor toride, dar şi frigul iernilor aspre care mi-au marcat existenţa. Aici orizontul se pierde în neant şi se împreunează cu cerul.
     Părinţii mei au fost nişte ţărani înţelepţi care au înţeles că şcoala este singura cale care ne va scăpa de sărăcie şi ne-a deschis calea către învăţătură, cu mari sacrificii.De aceea îi venerez şi le port tot respectul.
     Poezia aspră a vieţii mi-a oţelit sufletul şi am învăţat să mă lupt pentru fiecare bucăţică de viaţă. În condiţii grele, am urmat Şcoala pedagogică din Câmpulung, Institutul pedagogic de 3 ani din Bucureşşti şi apoi Universitatea Bucureşti, Facultatea de Filologie. Am început şcoala când stalinismul era în toi, studiind doar pe manuale sovietice şi am făcut mari eforturi pentru a-mi însuşi o cultură solidă, studiind scriitorii români, pe marii clasici, Eminescu, Slavici, Creangă şi Caragiale, cu profesori vestiţi pecum Zoie Dumitrescu-Buşulenga, Augustin Z.N. Popp, George Muntean,Matei Călinescu, D.D. Panaitescu, D.Zamfirescu,Alexandru Bistriceanu, Clara Chiosa,G.G. Ursu etc.
     Am fost director de şcoală timp de 20 de ani şi profesor de limba română timp de 47 de ani unde am îndrumat generaţii întregi către înţelepciunea cărţii. Din mâinile mele au ieşit profesori, ingineri,meşteşugari etc.,oameni cu care mă mândresc, de la care primesc şi acum la senectute felicitări şi mulţumiri.
     Am cochetat şi cu literatura. Încă de la vârsta de 14 ani am scris poezie şi proză, publicate în ziare regionale. Dar ocupat fiind cu catedra, am lăsat această pasiune pentru mai târziu când am acumulat multă experienţă şi cultură.
     Din păcate, fiind un împătimit critic al regimului comunist, am fost luat în vizorul securităţii şi în anul 1985 am avut vizita a doi securişti acasă sub pretextul că posed aur, mi-au făcut un control amănunţit al locuinţei şi mi-au confiscat toate manuscrisele, câteva caiete studeţeşti cu două romane. Anii 1985-1989 au fost anii cei mai grei, mi s-a făcut dosar la securitate şi am fost urmărit pas cu pas de agenţi ai securităţii.
     Manuscrisele mi-au fost înapoiate în jurul datei de 21 decembrie 1989 când începuse fierberea revoluţiei.
     Am scris proză şi poezie dar am publicat puţin.
Ca proză:
- Martirii lui Eros- roman, Editura Editgraph, Buzău, octombrie 2015;
- Izvorul fericirii- roman ;
- Îngerul care a căzut din Paradis - roman în curs de apariţie;
- Priveghiul-roman, publicat în fragmente prin diferite antologii de proză;
- Un volum de Povestiri, publicate separat:
- Viuaţa lui Eminescu între realitate şi ficţiune, publicat on line:
- Din viaţa şi opera scriitorilor români, volum publicat on line:
Volume de poezii:
- Cutia cu amintiri;
- Umbrele toamnei;
- Luciri celeste;
- Orgoliul cuvintelor;
- Visele nu se uită niciodată;
- Eu te-am iubit, femeie.
Toate publicare on line.
Eseuri:
- Scrisori către eternitate
Monografia comunei Râca, Editura Etnologică, 2015
Colaborez la:
Lumea Românească; Ziarul Naţiunea; Luceafărul; Armonii culturale; Revista Armonia; Grai românesc; Oglinda literară; Revista Bogdania; Revista Clipa; Revista Agero; Nomen Artis; Revista Dor de dor; Melidonium; Revista Art-Emis; Observatorul; Actualitatea irlandeză; Biblioteca Metropolitană a Bucureştilor; Revista Boema; Ars-Poetica, etc.
      Am scris peste 200 de articole de literatură în reviste şi ziare. Am publicat poezii în cca 10 antologii de poezie şi proză.

     Din Martie 2015 cofondator și editorialist la revista de cultură și artă ”Amprentele sufletului”.

     Vă invităm cu tot sufletul sâmbătă, 31 octombrie, ora 16, la lansarea romanului „Martirii lui Eros (Eminescu și Veronica), autor Ion Ionescu-Bucovu, care va avea loc la sala de festivități a Asociației Generale a Inginerilor din România, cu sediul în București, B-dul Dacia nr. 26 ( Piata Romana), sectorul 1.
Prezintă: Nicolae VASILE, Eugenia ENESCU-GAVRILESCU și Cristian ȚÂRLEA.
Invitat special, doamna Polina Gheorghe, redactor muzical la Radio Bucureşti.


marți, 20 octombrie 2015

Nucile, izvor de sănătate

Bogate in acizi grasi Omega 3, nucile reprezinta o gustare sanatoasa si satioasa, care aduce beneficii sanatatii creierului, tine stresul si depresiile la distanta si alunga insomnia.
Beneficiile nucilor asupra sanatatii sunt nenumarate, gratie continutului bogat in vitamine si minerale, grasimi bune, proteine, fibre si polifenoli.
Iata ce vitamine si minerale contin nucile si care sunt beneficiile nucilor asupra sanatatii.
Un studiu recent a demonstrat ca in cazul persoanelor care consuma nuci de cel putin 5 ori pe saptamana riscul de a suferi de boli cardiovasculare se reduce cu un procent cuprins intre 25% si 50% fata de persoanele care nu obisnuiesc sa ia o astfel de gustare.
Desi sunt benefice, nucile contin multe calorii (650 cal/100 g). De aceea consumul lor trebuie sa fie limitat la 30 de grame pe zi, pentru a evita ingrasarea. In acelasi timp, insa, aceasta cantitate este suficienta pentru ca organismul sa beneficieze de toate virtutile nutritive pe care le ofera nucile. Consumate impreuna cu fructe proaspete sau cu fructe uscate, nucile reprezinta o sursa bogata de proteine care furnizeaza corpului energia necesara.
Ce vitamine si minerale contin nucile
Beneficiile nucilor asupra organismului sunt asigurate de o concentratie mare de vitamine, precum:
* Vitamina A are un rol important in protectia pielii si a mucoaselor, in asigurarea bunei functionari a sistemelor osos si nervos; de asemenea, imbunatateste vederea, sustine formarea oaselor si creste rezistenta organismului la infectii;
* Vitamina C intareste sistemul imunitar, faciliteaza absorbtia fierului si creste rezistenta organismului la diverse substante toxice din mediu; contribuie la mineralizarea scheletului; faciliteaza vindecarea si cicatrizarea ranilor tegumentare;
*Vitamina B1 (tiamina) este esentiala pentru producerea de energie, functionarea creierului si digestie;
*Vitamina B2 (riboflavina) ajuta la transformarea grasimilor, carbohidratilor si proteinelor in energie;
*Vitamina B3 (niacina) ajuta la scaderea valorilor colesterolului, stabilizeaza nivelul de zahar din sange si ajuta la procesarea grasimilor in corp;
*Vitamina E (tocoferol) previne aparitia cancerului, intareste sistemul imunitar, atenueaza senzatia de oboseala, sporeste randamentul psihic, ajuta organismul sa isi revina dupa efort sustinut.
Dintre mineralele prezente in nuci, cea mai mare concentratie o au fosforul, care mentine sanatatea oaselor si a dintilor, regenereaza tesuturile si mentine pH-ul sangelui in limite normale, si potasiul, care sustine activitatea cardiaca si stimuleaza bataile inimii. In concentratii ceva mai mici se gasesc: mangan, magneziu, fier, zinc, cupru si seleniu.
 Beneficiile nucilor
Iata care sunt principalele beneficii ale consumului de nuci asupra sanatatii:
* Reduc riscul cancerului de san – acest efect este atribuit acizilor grasi Omega 3, antioxidantilor si fitosterolilor;
* Reduc riscul de diabet de tip 2 – acesta se diminueaza cu 30% la persoanele care consuma cel putin 30 g nuci pe zi, de 5 ori pe saptamana. Grasimile mono- si polinesaturate amelioreaza sensibilitatea fata de insulina;
* Ajuta la controlul stresului – stresul oxidativ este o urmare a daunelor provocate de excesul de radicali liberi sau de carenta de antioxidanti;
* Reduc riscul de cancer la vezica – incidenta cancerului la vezica este mai scazuta in cazul persoanelor ale caror niveluri de seleniu sunt ridicate;
* Favorizeaza sanatatea cardiaca, gratie continutului de fitosteroli, substante dovedite a avea actiune benefica asupra inimii;
* Reduc nivelul de colesterol;
*Imbunatatesc fertilitatea, gratie prezentei acizilor grasi Omega 3, pe care corpul ii foloseste pentru a produce hormonii eicosanoizi care maresc fluxul de sange catre uter.

vineri, 16 octombrie 2015

Tunguska - O ciocnire între un meteorit şi un OZN?

S-a scris mult despre el, dar adevărul începe abia acum să se lumineze  Despre OZN-ul care a salvat planeta Pământ.
    
Soarele se pregătea să răsară, când cerul a fost brusc inundat de o lumină orbitoare.
O minge de foc îşi face apariţia, străbate cu o viteză colosală taigaua siberiană şi se prăbuşeşte cu un zgomot asurzitor. Impactul este atât de puternic, încât undele seismice înregistrate s-au sim­­ţit până la Londra, iar sunetul exploziei s-a auzit pâ­nă la o distanţă de peste 800 de kilometri. În urma cioc­nirii cu solul, nu s-a format nici un crater, dar pe o su­pra­faţă de peste două mii de kilo­metri pătraţi totul a fost culcat la pământ.
Aproximativ 80 de mili­oa­ne de copaci au fost smulşi din ră­dă­cini. Avusese loc așa numitul „fe­nomen de la Tunguska ”.
De-a lungul secolului, s-au ve­hi­culat zeci de ipoteze şi posibile ex­plicaţii ale fenomenului petrecut în 1908 în în­de­părtata Siberie, înce­pând de la comete, asteroizi, fulgere globulare sau blocuri de gheaţă, pâ­nă la teoria că Pă­mântul s-ar fi in­ter­sectat cu o gaură neagră. Însă ce s-a petrecut în realitate acolo, rămâ­ne până astăzi un mister.
Conform calculelor moderne, corpul cosmic pră­buşit în Siberia avea o masă mai mare de o mie de tone şi a intrat în atmosfera terestră cu o viteză de apro­xi­mativ 50 de mii de kilometri pe oră. La 8,5 kilometri dis­tanţă de pământ, din motive încă neelucidate, a ex­plodat cu o putere de 185 de ori mai mare decât bomba ato­mică de la Hiroshima. Şi dacă obiectul nu s-ar fi
des­compus înainte de impactul cu solul, poate că Pă­mântul, astăzi, nu ar mai fi existat. Printre numeroasele ipoteze legate de accident, a existat şi opinia că ex­plo­zia a fost produsă de o navă extraterestră care s-a inter­pus, eroic, impactului cu un meteorit gigantic, ce se în­drepta spre Pământ. Cel puţin aşa susţine inginerul rus Iuri Labvin, preşedintele Fundaţiei Tunguska şi direc­torul Muzeului Meteoritului Tunguska şi al altor obiec­te cosmice.
De peste 20 de ani, Iuri Labvin studiază acest feno­men şi a condus zeci de expediţii în ţinutul Krasnoiarsk, acolo unde spera să descopere fragmente ale navei extraterestre salvatoare. Teoria sa are la bază argumente aduse încă de la jumătatea secolului al XX-lea, când, în urma expediţiilor organizate în regiune, din pămân­turile răscolite au ieşit la iveală fragmente mi­nuscule de sticlă, compuse din mari can­tităţi de iri­diu, nichel şi elemente chi­mice de origine nepă­mân­teană. Inginerul rus este convins că acestea nu repre­zintă decât rămăşiţele tabloului de comandă al navei extraterestre. „În prezent, nu există tehnologie care să permită realizarea unor astfel de aliaje. De altfel, cercetând so­lul dealurilor din regiune, am desco­pe­rit fragmente de obiecte necunoscute. În urma testelor, am depistat că acestea conţin silicat de fier, într-o formă care nu există în natură şi care, cu atât mai puţin, ar fi putut fi cre­ată de om. Astfel de ma­te­riale sunt categoric artificiale, de origine nepământeană”, susţine savantul rus.
La finele anului 2006, profesorul Iuri Labvin a orga­nizat o nouă expediţie, de-a lungul râului Podkamenaia Tunguska, în apropierea că­ruia s-a produs evenimentul. Echipaţi cu diverse instru­mente şi aparate de detectare a metalelor, cercetătorii ruşi au explorat minuţios malu­rile râului pe o distanţă de câteva sute de kilometri, în căutarea altor fragmente din obiectul nepământean. În apropierea localităţii Bai­kit, din aceeaşi regiune Kras­noiarsk, la două sute de kilometri distanţă de epicentrul exploziei, savanţii au descoperit nişte pietre stranii, asemănătoare cuarţului, inscripţionate cu diverse linii şi forme geometrice.
 
 
Pietrele cu semne necunoscute
Deşi cristalele au fost amănunţit studiate în laboratoarele Institutului de Fizică din Krasnoiarsk, nu s-a putut depista originea lor şi nici stabili elementele lor componente.
"Le-am testat până şi duritatea, încercând să le aplicăm tăieturi similare celor deja existente. Deşi am utilizat un laser performant, nu am reuşit decât să le zgâriem superficial. Cu siguranţă, natura nu ar fi putut crea astfel de reprezentări. Pe de altă parte, este aproape exclus ca acestea să fi fost aplicate de om, manual. Se pare că fragmentele sunt părţi componente ale unei matrice în care sunt înmagazinate anumite informaţii.Este foarte posibil să fie elemente ce au alcătuit cutia neagră a navei extraterestre. Semnele scrijelite probabil nu sunt decât nişte marcaje, iar informaţia esenţială se află în interior”, afirmă inginerul Iuri Labvin.Asemenea pietre au fost descoperite în mai multe locuri, de-a lungul râului Podkamenaia Tunguska , unele la sute de kilometri distanţă de epicentrul exploziei. Dar acest amănunt, afirmă savantul rus, nu este decât un argument în plus în susţinerea presupunerii sale că deasupra Siberiei a avut loc o ciocnire între un meteorit şi o navă de origine non-pământeană, iar în urma impactului, fragmente din nava cosmică au fost aruncate la distanţe apreciabile.„Deasupra Siberiei a explodat, într-adevăr, un meteorit. Dar în acelaşi timp, acolo a explodat şi o navă extraterestră, ale cărei rămăşiţe le descoperim astăzi”.
Pasărea de foc
Timp de 20 de ani, cercetătorul rus a străbătut regiunea în lung şi în lat, adunând dovezi, culegând informaţii. Locuitorii din împrejurimi i-au povestit că au trecut deja decenii de când în acest loc terifiant nu mai îndrăzneşte nimeni să pătrundă. Se spune că de aici, în timpul nopţilor, se aud urlete stranii, nepământene, iar pădurea freamătă neliniştit. Cei care s-au încumetat, totuşi, să cerceteze locurile povestesc că, în mod neobişnuit, nu au întâlnit în taiga nici ţipenie de vietate.
Iuri Labvin şi pietrele cu inscripţii
Studiind folclorul local, Iuri Labvin a descoperit cu uimire că în legendele tanguţilor, o populaţie nomadă din taigaua siberiană, se vorbeşte despre o ciocnire puternică, devastatoare, care va salva omenirea. Se pare că oamenii locului aflaseră că o tragedie este pe cale să se producă cu mult înainte ca evenimentul să aibă loc efectiv. Poate că aşa se explică faptul că în urma exploziei cumplite, nici o fiinţă omenească nu a avut de suferit. Şamanii siberieni, cei care călăuzeau viaţa spirituală a comunităţii şi vegheau asupra sufletului ei, au prevăzut viitorul dezastru. În stare de transă, au străbătut lumi diferite şi, conectându-se la surse cosmice de informaţii, au aflat despre pericolul iminent. „Spre Pământ zboară o pasăre de foc, desprinsă din Soare. O pasăre mânioasă. Dar Luna se va ciocni de Soare şi vom fi mântuiţi. Foc va fi pe Pământ, dar vom supravieţui”, au prezis şamanii tanguţi. Toţi nomazii ce sălăşluiau în acest ţinut vast au dat ascultare vorbelor bătrânilor şi au părăsit zona pe care o populau, zonă ce avea să fie aproape complet distrusă. Şi astfel, în dimineaţa exploziei, tanguţii priveau de la distanţă „filmul Apocalipsei”.Bătrânul Serghei Pikunov, nepotul unui martor ocular al evenimentului, îşi aminteşte şi astăzi poveştile bunicului său despre acea zi înspăimântătoare. „Oamenii ştiau că ceva se va petrece, dar nu se aşteptau ca totul să fie atât de înfricoşător. Un car de foc se prăvălea peste ei, într-un zgomot infernal, zguduind pământul. Pasărea de foc, aşa cum o numeau bătrânii, avea o formă conică, asemănătoare unei iurte. Cu câteva clipe înainte de a se prăbuşi la pământ, o minge strălucitoare, apărută de nicăieri, i-a curmat zborul, nimicind-o. Săgeţi de foc au căzut pe pământ şi totul s-a cutremurat. Dar asta ne-a fost salvarea”. În arhivele Fundaţiei Tunguska, înfiinţată de Iuri Labvin, există zeci de mărturii similare, care atestă faptul că ceva sau cineva, dintr-un motiv necunoscut, ar fi ales să se autodistrugă pentru a salva Planeta de la pieire. Deşi ipoteza cercetătorului rus pare desprinsă dintr-un roman science-fiction, totuşi, nu putem să nu ne întrebăm dacă ea nu are o bază reală. Ciudata pădure de la Tunguska.Pădurea transformată în deşert Chiar din primele luni de după explozia de la Tunguska , în regiunea în care s-a produs catastrofa au început să se manifeste diferite anomalii şi fenomene stranii. După incident, din taigaua deasă de conifere, ce se întindea pe mii de kilometri pătraţi, nu a mai rămas decât jumătate. Milioane de copaci au fost smulşi din rădăcini şi culcaţi la pământ, ca într-o imagine post-apocaliptică. Însă, la scurt timp, în mod miraculos şi într-un ritm neobişnuit de rapid, din solul nisipos au început să crească alţi copaci, însă de specii ce nu se întâlnesc în această zonă: mesteceni, stejari, fagi. În plus, exact în locul unde se presupune că ar fi avut loc explozia, copacii cresc anormal, unul răsărind din celălalt, într-o încrengătură stranie. Din trunchiul unui pin gros porneşte, paralel, tulpina subţire a unui mesteacăn. "Un asemenea fenomen nu se mai întâlneşte nicăieri în lume”, susţine acelaşi Iuri Labvin, care studiază atent fiecare amănunt ce îl poate ajuta la demonstrarea teoriei sale. „Aici întâlnim o mutaţie genetică provocată de obiectul cosmic. Tocmai explozia a creat acest efect. Pădurea este plină de asemenea «malformaţii», cu specii total diferite de copaci ce cresc din aceeaşi rădăcină, cu mesteceni de o înălţime de peste 20 de metri, cu arbori ce nu ar trebui să se dezvolte în mod normal în asemenea sol şi climă, crescând cu o viteză accelerată. Aşa ceva în natură nu mai există”.
Vasul furat
Tocmai aici, în acest loc atât de misterios, în anii 60 ai secolului trecut, fizicianul rus Kiril Kabanov, în timpul unei expediţii ştiinţifice secrete, a descoperit în solul nisipos din taiga un obiect aparent banal, care avea să îi schimbe întreaga existenţă. Încă din anul 1950, în Rusia a început să se vehiculeze ipoteza conform căreia obiectul căzut în taigaua siberiană nu fusese un meteorit sau un asteroid, aşa cum se susţinea oficial, ci o navă extraterestră. Teoria a fost lansată de scriitorul şi inventatorul rus Alexander Kazanţev şi sugera faptul că incidentul de la Tunguska se datorase unei explozii nucleare provocate de un aparat de zbor de origine nepământeană. Presupunerea sa pornea de la similitudinile existente între exploziile nucleare de la Hiroşima şi Nagasaki şi fenomenul ce avusese loc în Siberia. Drept urmare, în 1961, conducerea de la Kremlin a desemnat o echipă de cercetători, cosmonauţi, ingineri şi geologi, pentru a porni într-o expediţie secretă în taigaua siberiană. Misiunea lor era de a descoperi dacă într-adevăr acolo se prăbuşise sau nu o navă extraterestră. Conform rapoartelor ulterioare, expediţia nu s-a soldat cu succes, cercetătorii întorcându-se la Moscova fără nici un fel de dovezi. Însă nimeni nu ştia că fizicianul rus Kiril Kabanov, unul dintre membrii expediţiei, făcuse o descoperire ce putea revoluţiona toate teoriile referitoare la fenomenul Tunguska . Printre copacii căzuţi la pământ, savantul găsise, absolut întâmplător, un pocal dintr-un material straniu.
Pocalul
Dar în loc să declare obiectul, acesta a preferat să şi-l însuşească. Ajuns acasă, Kiril Kabanov a început să studieze pocalul şi a depistat că acesta este creat dintr-un material ce are la bază siliciul, un element chimic răspândit în natură, dar care nu se găseşte în stare liberă. Cercetătorul a realizat că vasul este unul cu totul special şi a hotărât să se folosească de el. Pocalul devenise aproape un obiect de cult. Noaptea dormea cu el lângă cap, iar ziua îl folosea pentru a bea apă din el. Cu timpul, a constatat că se simte excelent, că are mult mai multă energie şi vigoare, deşi nu mai era de mult la vârsta tinereţii.Kiril Kabanov a trăit 103 ani şi nu a suferit niciodată de vreo afecţiune. Înainte de a muri, i-a povestit nepotului său că obiectul are o legătură directă, specială, cu locul în care s-a petrecut explozia de la Tunguska. Cel mai probabil, pocalul are o origine extraterestră şi a fost creat în scopuri terapeutice. „Aşa ceva nu mai are nimeni pe Pământ. El vine de Acolo”, a spus Kiril Kabanov cu privirea aţintită în sus. Povestea pocalului a fost recent relatată în presa rusească de către Igor Poduhevici, nepotul savantului, cel care în urmă cu 12 ani a moştenit vasul miraculous.
Graalul rusesc
Când a primit pocalul, Igor Poduhevici, un om pragmatic, nu a crezut o vorbă din spusele bunicului. A pus vasul într-o cutie din garaj şi a uitat complet de existenţa lui, până într-o zi, când soţia lui a fost diagnosticată cu cancer la pancreas. Deşi a fost operată de urgenţă, medicii nu erau deloc optimişti în privinţa supravieţuirii sale. Sentinţa a căzut nemilos peste familia lui Igor Poduhevici, care de abia atunci şi-a amintit de spusele bunicului şi de pocalul tămăduitor.L-a adus de îndată şi, punându-l pe masă, i-a spus soţiei pe un ton poruncitor: "De azi înainte, vei bea doar din acest vas. Sunt sigur că el este salvarea noastră!”. Şi aşa s-a întâmplat. În mai puţin de un an, Vera Poduhevici, spre uimirea medicilor, era complet vindecată: nici urmă de celule canceroase active în organism. Cazul însănătoşirii ei miraculoase, cu ajutorul pocalului mist­rios, a fost larg dezbătut în presa din regiunea Krasnoiarsk şi, curând, vestea s-a răspândit în întreaga Siberie. Marile cotidiene din nord-estul Rusiei titrau cu litere de-o şchioapă pe prima pagină: „Graalul rusesc” sau „Vasul tămăduitor - un dar al extratereştrilor”. Nu după multă vreme, o mulţime de oameni au început să bată la uşa apartamentul familiei Poduhevici, cu rugămintea de a le permite măcar să atingă paharul miraculos. "Unii se prăbuşeau în genunchi, cuprinşi de evlavie, convinşi fiind că pocalul este chiar Sfântul Graal, potirul din care a băut Iisus Hristos în timpul Cinei celei de Taină”, povesteşte Igor Poduhevici. "Din moment ce a fost un dar venit de Sus, am considerat că trebuie să se bucure de el toată lumea, astfel că nu am oprit pe nimeni să se folosească de virtuţile lui. Oamenii veneau ca la tratament, zi de zi, doar pentru a-şi sorbi ceaiul din el. Şi, mare ne-a fost şi nouă mirarea când am văzut că, treptat, tot mai mulţi se vindecau: ba de boli pulmonare, ba de diverse afecţiuni ale ochilor, ale pielii sau chiar de tulburări mai grave”.În câteva luni, ştirea a ajuns până la Moscova şi familia Poduhevici a fost contactată de mai multe institute de cercetare, cu cererea de a le oferi pocalul către studiu. Astfel, cupa miraculoasă a făcut înconjurul Moscovei, trecând prin mâinile diverşilor experţi. Rapoartele sunt absolut uluitoare. „După toate probabilităţile, conform compoziţiei sale chimice, obiectul nu are o origine pământeană. A fost creat din 95,5% siliciu şi restul dintr-un amestec din metale, precum: molibden, zirconiu, cupru, osmiu, argint, seleniu, cobalt şi neodim”, atestă Nikolai Podgornîi, directorul Institutului Naţional de Geologie şi Mineralogie de la Moscova. „În urma unui experiment, am ajuns la o concluzie uimitoare. Lăsat timp de 20 de ore într-un recipient cu apă, pocalul modifică calităţile acesteia, transformând-o într-una cu proprietăţi terapeutice. Astfel, în contact cu elementele chimice din care este compus pocalul, concentraţia sărurilor minerale din apă creşte”.Deşi obiectul a fost studiat şi analizat de diverse instituţii ştiinţifice, cercetătorii ruşi nu au reuşit să stabilească cu exactitate originea şi tehnologia lui de fabricare. Toţi au căzut însă de acord asupra aceleiaşi păreri: pocalul, cel mai probabil, nu a fost creat de mâna omului. Dar care este provenienţa lui, nu se poate spune cu siguranţă. Cert este faptul că între acest obiect misterios şi evenimentul petrecut în taigaua siberiană există o tainică legătură. O legătură care ne duce cu gândul către aceeaşi idee: cineva sau ceva din Univers, o inteligenţă superioară, necunoscută, ne veghează şi ne susţine.



 

sâmbătă, 3 octombrie 2015

Proprietatile de vindecare ale foliei de aluminiu

    
     Practica a demonstrat ca folia de aluminiu poate fi folosita ca instrument de vindecare in afara bucatariei, unde ar trebui sa fie utilizata cu o extrema precautie.
     Aceasta metoda de vindecare, aparent neobisnuita, dar interesanta, a fost si este in continuare practicata de multi vindecatori chinezi si rusi, si a fost explicata in detaliu in cartile lui Wilhelm Reich, un psihoterapeut si student al lui S. Freud.
     In cazul in care te lupti cu dureri la nivelul gatului, spatelui, umerilor sau genunchilor, pur si simplu infasoara zona cu folie de aluminiu, iar durerea va disparea destul de rapid. 
     Energia vietii din corpul nostru trece printr-un punct biologic activ, reflecta si revine la meridianul de unde a pornit la inceput. Aceasta metoda de tratament are un efect pozitiv asupra organelor asociate cu acelasi meridian. In acest fel, puteti rezolva orice problema de sanatate si puteti calma durerea incapatanata.
     Se ia o bucata de folie de aluminiu și se pune pe locul inflamat, fixand-o cu un bandaj. Folia de aluminiu se aplica in tratamentul diferitelor tipuri de durere, inclusiv dureri la nivelul gatului, spatelui, bratelor, picioarelor, articulatiilor, a celor sciatice, a celor de artrita reumatoida, si in cazul depozitelor de sare. De asemenea, poate fi utilizata si in tratamentul gutei, si in cazul cicatricilor postchirurgicale, folia de aluminiu aplicandu-se pe cicatrice.
     In cazul gutei, se inveleste degetul mare cu folie si se fixeaza cu un bandaj. Vindecatorii din China recomanda ca acest tratament sa dureze aproximativ 10-12 ore.
     Se pune o bucată de folie pe locul inflamat si se tine peste noapte. Se face o pauza de 1-2 saptamani si se repeta tratamentul daca este necesar.
     Folia de aluminiu are un puternic efect anti-inflamator asupra organismului.
     Ea poate ajuta pentru a scapa de raceala. Se infasoara picioarele cu 5-7 straturi de folie de aluminiu si se pune o bucata de hartie sau un material textil din bumbac intre fiecare strat. Se tine compresa timp de o ora. Apoi se inlatura compresa, si se pune din nou dupa doua ore. Se lasa sa actioneze timp de o ora si apoi se face pauza din nou. Acest tratament se repeta de trei ori.
      Cu toate acestea, multi oameni discuta in continuare despre modul in care functioneaza acest tratament. A.V. Skvorcov, un om de stiinta rus, a explicat: „Vindecatorii folosesc adesea instrumente de restructurare a energiei, cum ar fi folia de aluminiu. La nivelul organismului uman exista celule speciale stem care se intrepatrund in mod constant cu campul energetic al Pamantului. Din anumite motive, acest camp se deformeaza, si astfel este afectat fluxul de energie trimis catre celulele stem.
Suprafata sa reflecta campul energetic al Pamantului si ,asemenea unei lupe, il face sa para de cateva ori mai mare, si astfel este permisa restabilirea interactiunii perturbate dintre celule si acest camp energetic. Mai mult decat atat, suprafata sa stralucitoare impiedica patrunderea radiatiilor nearmonice externe in corpul uman si acumularea de astfel de radiatii.”

Iarba fecioarelor (Artemisia absinthium)

 
     Artemisia absinthium (pelinul, denumit popular iarba fecioarelor) este o planta perena ce creste in flora spontana. Poate ajunge la peste un metru inaltime. Frunzele sunt de un cenusiu-matuit, uneori albicios, si au peri mici. Intreaga planta are un miros puternic, specific. Un miros si mai puternic au frunzele care, proaspete fiind, se freaca intre palme - pentru a se crea o senzatie reconfortanta. Florile sunt galbui si apar in partea superioara a tulpinii sau a ramurilor.
     Din punct de vedere medicinal este utila toata planta, dar mai ales partile tinere, cu flori pe ele.   Pentru ceaiuri se folosesc, adesea, frunzele.
     Din pelin se obtin foarte multe preparate cu efecte medicinale: infuzie, pulbere, ceai, lichior de pelin, vin, sirop, tinctura.

     Substante active importante: absintona, ulei de pelin, tanin, rasini.

     Intrebuintari
     Pelinul - utilizat de foarte multa vreme ca un tonic amar, este un bun agent revitalizant, gastric si intestinal, contribuind la marirea secretiilor gastrice si la reluarea activitatii gastro-intestinale. Pelinul este un stimulent digestiv garantat. De asemenea, este cunoscut ca diuretic, laxativ si tonic al sistemului nervos.
     Actiunea sa pe caile gastro-intestinale este complexa, infuzia de pelin facand curatenie generala - distruge inclusiv viermii intestinali.
     In mod curent, pelinul este intrebuintat in afectiuni precum edeme renale, anorexie, gastrite hipoacide, hemoroizi, constipatii, rani cu dificultati de vindecare, oxiuraza.
     Infuzia de pelin este indicata si in tratamentul ficatului si al bilei. Nu trebuie uitat nici rolul pelinului in tratarea diabetului, aceasta planta avand si calitati depurative.
     Mai nou, se spune despre pelin ca ar avea efecte anticancerigene.

     Preparatele de pelin sunt, in general, de uz intern, dar au si intrebuintari externe - pentru tamponari, spalaturi, bai in cazul unor plagi, rani ulcerand, pecingini.
     In privinta utilizarii curelor de pelin, specialistii avizeaza: acestea nu vor dura mai mult de sapte-opt zile, deoarece pot aparea efecte nedorite in plan digestiv si nervos, in starea generala a organismului.
      Cei cu infectii acute intestinale si gravidele nu au voie sa foloseasca, in nici o imprejurare, preparate pe baza de pelin.

vineri, 2 octombrie 2015

Horoscopul alchimist


     Intre alchimie si astrologie exista o legatura pe cat de puternica, pe atat de misterioasa.
     Astazi vom sparge barierele prejudecatilor si ale timpurilor, deschizand portile unui univers inedit.  Vei descoperi un horoscop captivant, un horoscop… altfel.
     Este bazat pe unele dintre principiile mistice ale Evului Mediu, in care alchimisti isi propuneau sa atinga transformarea metalelor simple in metale pretioase, dar si gasirea tineretii vesnice si a elixirului vietii.
     Care este semnul zodiacal in horoscopul alchimist si ce tip de personalitate dezvaluie? Ce anume reprezinta pentru fiecare Elixirul Vietii? Nimic mai simplu. Se pornește de la un calcul numerologic. Acesta se face adunand toate cifrele existente in data de nastere, care se reduc pana cand se ajunge la o singura cifra. Spre exemplu, pentru o persoana nascuta in data de 10/ 5/ 1970, calculul se va face astfel. 10 /5 /1970 = 1+0+5+1+9+7+0 = 23. Ultimile cifre se adună: 23=2+3 =5.
Odata ce s-a aflat care este numarul rezultat din data de nastere, se consulta tabelul de mai jos pentru a afla zodia din Horoscopul Alchimist:

1 – ARGINT
2 – FIER
3 – MERCUR
4 – ZINC
5 – COSITOR
6 – PLUMB
7 – PLATINA
8 – CUPRU
9 – AUR

1. Cel nascut sub semnul Argintului
Argintul era un metal considerat nobil si valoros, preferatul celor privilegiati. El are o simbolistica bogata, iar unii il numeau chiar „metalul zeilor”.
Cei care se afla in aceasta zodie au o personalitate fascinanta, sunt persoane tonice si pline de energie, cu o mare disponibilitate energetica si emotionala. Au harul de a-i vindeca pe ceilalti si in general un impact pozitiv asupra celor din jur. Ii pot influenta pe cei din jurul lor intr-un mod benefic, ajutandu-i sa devina oameni mai buni si scotand la suprafata ceea ce au ei mai bun si mai frumos. In preajma acestor oameni te simti bine, energic, reconfortant, revigorat. Si mai ales, ai sentimentul sigurantei si sentimentul ca esti inteles.
ELIXIRUL VIETII pentru cei nascuti sub semnul Argintul, este solutia miraculoasa care va aduce satisfactie si fericire interioara, facilitand conectarea la aceasta latura . Nativul trebuie sa inteleaga si sa accepte ca este Elixirul celorlalti.
2. Cel nascut sub semnul Fierului
Ca abundenta, Fierul este al zecelea element in univers, iar ca masa, este intaiul pe Pamant. Acest lucru ar trebui sa ne spuna cate ceva despre importanta majora a acestui metal in viata de pe planeta noastra. Are o simbolistica interesanta si fiind considerat inca din Evul Mediu un metal rece, dur, rezistent, asociat prin urmare principiilor masculinitatii si planetei Marte.
Cei nascuti in aceasta zodie au o personalitate puternica si reusesc in ceea ce-si propun. Sunt persoane directe, dure, autoritare, cu asteptari mari, atat de la ele, cat si de la cei din jur. Sunt orgolioase si transante, insa daca stii sa le atingi punctul sensibil, ai langa tine un prieten pe viata, unul care ar fi dispus sa-si dea si viata pentru tine. Defectele lor sunt intransigenta si inflexibilitatea.
Tari prin natura lor, se pot transforma cu usurinta in protectori ai celor mai slabi. De fapt, acesta este si ELIXIRUL VIETII pentru ei, adica sa inteleaga ca nu toti sunt puternici pe lumea aceasta si sa-i apere, stimuleze si protejeze. Este ceea ce le va aduce adevarata satisfactie in aceasta viata.
3. Cel nascut sub semnul Mercurului
Niciun alt metal nu este perceput intr-o alta ipostaza mai atotcuprinzatoare decat mercurul. Mercurul era considerat in alchimie a fi material primordial, metalul din care s-au format si nascut celelalte metale. Este asociat cu zeul Mercur (zeu cunoscut drept zeul mesager, gratie rapiditatii si mobilitatii sale), dar si cu planeta Mercur.
Cei nascuti in zodia Mercurului sunt persoane flexibile, adaptabile, capabile sa se acomodeze cu usurinta si rapiditate diverselor circumstante si conditii la care sunt supusi. Sunt comunicativi si sociabili, dinamici si energici si placuti mai ales firii lor joviale si optimiste. Activi, te uimesc cu ritmul in care traiesc si cu promptitudinea cu care isi onoreaza activitatile. Ziua pare a avea 48 de ore pentru ei prin prisma lucrurilor pe care le fac.
ELIXIRUL VIETII pentru acestia este puterea de a crea si a suda legaturile intre oameni. Sunt cu adevarat fericiti atunci cand si cei din jurul lor sunt fericiti.
4. Cel nascut sub semnul Zincului
 Sunt persoane echilibrate, insa sensibile. Au nevoie de sentimentul de siguranta si de confort dat de ceea ce inseamna un cuplu si o familie. Pentru ei, dragostea este elixirul vietii in sine si lucrul pentru care traiesc. Nu urasc singuratatea, dar nu isi doresc sa se afle pentru mult timp sub acest statut. Ei se simt fericiti atunci cand sunt iubiti si atunci cand traiesc in preajma altora. Atunci cand sunt singuri, se retrag in lumea lor interioara.
Sentimentele lor sunt intense. Sunt tandri, pasnici, creativi, meticulosi, si iubesc linistea. Se lasa condusi de reguli si conventii sociale, si isi doresc „sa fie in rand cu lumea”. Defectul lor principal este schimbarea brusca a starii de dispozitie. Sunt panicosi si prapastiosi uneori. Le place sa stie ca se pot baza pe o persoana de incredere.
ELIXIRUL VIETII lor este Iubirea. Iubirea este cea care ii face cu adevarat fericiti, deoarece prin ea isi gasesc implinirea in aceasta viata.
5. Cel nascut sub semnul Cositorului
Cositorul este un metal care i-a uimit si intrigat deopotriva pe practicantii alchimiei datorita „strigatului cositorului”, un sunet ciudat produs la indoirea unei bare de cositor. Alchimistii aveau o atitudine precauta fata de acest metal, un metal a carui substanta nu o intelegeau suficient.
Cei nascuti in zodia Cositorului sunt persoane misterioase si fascinante pentru marea majoritate a celor din jur. Au o prezenta asemanatoare unor magicieni: acum ii simti si ii vezi peste tot in jurul tau chiar si cand nu te astepti, acum nu ii vezi cu lunile si te intrebi daca o sa-i mai vezi vreodata. Au un unghi profund din care privesc viata, sunt pasionali si plin de senzualitate chiar daca pastreaza aparenta tacerii. Intotdeauna sunt atrasi de ceea ce se afla dincolo de un lucru. Sunt atasati de principiile lor si le place sa exploreze ceea ce le ofera viata si sa isi testeze propriile limite. Adora sa descopere, insa nu se lasa usor descoperiti. Este ceea ce ii face atat de atractivi in ochii celorlalti.
ELIXIRUL VIETII lor este Misterul, dar si Descoperirea. Este ceea ce ii defineste, ceea ce este pentru ei aer, apa, hrana si fericire existentiala.
6. Cel nascut sub semnul Plumbului
Ca si simbol alchimist, Plumbul este conducator al intunericului, materie primara fara luciu. Acest metal era guvernat, conform filozofiei alchimiste, de planeta Saturn.
Cei nascuti in zodia Plumbului au o prezenta care se face cu usurinta remarcata. Extravertiti prin natura lor, sunt dinamici, ambitiosi si, in ciuda firii lor repezite, de foarte multe ori incapatanati si greoi. Au incredere in ei insisi, in capacitatile si valorile lor, si acest lucru transpare din fiecare actiune si gest al lor. Au o capacitate de munca incredibila si nu se dau in laturi deloc atunci cand vine vorba de a-si asuma responsabilitatile. Sunt abrazivi uneori si, in ciuda faptului ca sunt navalnici, se mobilizeaza cu greu. Sinceri si directi, sunt considerati ca fiind grosolani si imprudenti de catre firile mai sensibile. Iubesc confortul si tintesc intotdeauna bunastarea materiala. Isi doresc o existenta comoda, civilizata si placuta.
Firi telurice, ELIXIRUL VIETII Lor este Bunastarea. Traiesc pentru a avea acest lucru si odata ce il au, isi pot vedea linistiti si de celelalte aspecte ale vietii lor, ingriijndu-se si de evolutia spirituala.
7. Cel nascut sub semnul Platinei
In universul simbolic si filozofic alchimist, Platina era perceputa ca fiind un alt metal pretios, o fuziune nobila intre argint si aur. Platina reprezinta determinarea, fermitatea, hotararea si curajul de a ne aduce manifestarile catre finalizare.
Cei nascuti sub zodia Platinei sub persoane ghidate de puterea vointei si de dorinta arzatoare de a realiza lucruri importante in viata lor si a celorlalti. In timp ce altii nu afla nici pana la sfarsitul vietii sensul a ceea ce-si doresc cu adevarat de viata, ei stiu de inca timpuriu, de la varste fragede. De obicei, drumul lor in viata le apare conturat si sigur, fara alte bifurcatii sau complicatii. In acelasi timp sunt generosi, cinstiti, capabili de sentimente inalte, dar si de spirit de abnegatie. Au gratie si distinctie in felul lor de a fi chiar daca li se reproseaza o anumita raceala si faptul de a-i tine pe ceilalti la distanta.
ELIXIRUL VIETII lor este urmarea propriului drum in viata, urmarea propriului destin. Daca li se impune un alt drum, daca circumstante nefavorabile le modifica traseul la care visau, vor fi nefericiti.
8. Cel nascut sub semnul Cuprului
Probabil unul dintre cele mai vechi metale intrebuintate pe pamant, Cuprul este asociat planetei si Zeitei Venus. Datorita frumusetii sale lustruite si folosirii sale antice in fabricarea oglinzilor, Cuprul a fost asociat si cu insula Cipru, insula sacra si mult preaindragita a zeitei Afrodita/ Venus. Prin urmare, Cuprul a capatat si el in alchimie valente feminine. El simbolizeaza iubirea, echilibrul, artisticul, frumusetea feminina, creativitatea.
Cei nascuti in zodia Cuprului au un farmec aparte si o prezenta agreabila. Echilibrati si deschisi, sunt diplomati innascuti si maestri atunci cand vine vorba de a stabili conexiuni cu ceilalti. Au un har de a se purta cu cei din jur, empatizand puternic si manifestand intelegere fata de acestia. Au bun gust si sunt mari admiratori ai frumosului si al esteticului, fiind totodata atrasi de tot ceea ce inseamna arta si rafinament. Isi vor manifesta creativitatea si perspicacitatea indiferent de domeniul in care vor profesa. Sunt firi pasnice, preocupate de ideea de casatorie si mariaj de la care au asteptari mari.
ELIXIRUL VIETII lor este reprezentat de doua aspecte: Frumusetea si Echilibrul. Au nevoie ca aceste doua aspecte sa se exteriorizeze in toate laturile vietii lor, atat cea personala, cat si cea profesionala, pentru a fi cu adevarat fericiti.
9. Cel nascut sub semnul Aurului
In alchimie, aurul este metalul suprem, cel care reprezinta perfectiunea la orice nivel, al mintii, spiritului si al trupului. Gratie rezistentei sale la caldura si acid, aurul este simbolul permanentei si al eternitatii. Aurul este asociat cu Soarele insusi, si, prin urmare, este pus in corespondenta cu un simbolism solar. Printre trasaturile celui mai nobil metal din lume se numara vitalitatea, viata, sanatatea, claritatea, lumina, cunoasterea, virtutea, stralucirea.
Cei nascuti in zodia Aurului au capacitati remarcabile si un potential enorm. Ei sunt cei care pun lucrurile in miscare si le dau viata. Ei sunt cei care conduc, stimuleaza, ghideaza, calauzesc, inflacareaza. Ii pasioneaza cunoasterea indiferent de forma care o ia ea. Sunt admirati, respectati, uneori temuti. Sunt plini de viata si traiesc intens fiecare moment. Energia lor trebuie traita, consumata, valorificata. Mandria este punctul lor slab, iar propriul orgoliu este cel care le va pune piedici in viata. Desi sunt persoane loiale si iubitoare, au tendinta de a fi posesivi si dominanti si de a cere prea mult de la ceilalti. Soarele aduce o perspectiva pozitiva asupra vietii in general, si stima de sine.
ELIXIRUL VIETII lor este constientizarea si valorificarea potentialului care zace in ei. Neidentificat sau irosit necorespunzator, acest potential poate conduce catre o energie negativa si agresiva, dar si catre insatisfactie si sentimentul de inutilitate.

Vinul si cancerul!

     Vinul este un produs miraculos care omoara celulele canceroase. El este de 10.000 de ori mai puternic decat chimioterapia. De ce noi nu suntem la curent cu asta? Pentru ca exista laboratoare interesate in fabricarea unei versiuni sintetice care le-ar aduce imense beneficii.
     Voi puteti, de asemenea, sa ajutati un prieten care are nevoie facandu-l sa stie ca sucul de struguri ii este benefic pentru a preveni boala.
     Gustul sau este agreabil si nu produce efectele oribile ale chimioterapiei. Daca aveti posibilitatea, plantati o vita de vie in gradina voastra!
     Cate persoane mor in timp ce acest secret este pastrat cu invidie pentru a nu putea fi atinse beneficiile multimilionare ale marilor corporatii?
     Puteti sa consumati strugurii in maniere diferite: puteti sa mancati boabele, sa faceti suc, sa faceti bauturi, serbet, patiserii etc.
     Vinului i se atribuie multe virtuti, dar cea mai interesanta este efectul produs asupra chisturilor si tumorilor. Vinul este un remediu probat contra cancerului de toate tipurile. Unii afirma ca vinul este de mare utilitate in toate variantele de cancer.
     Se considera de asemenea ca vinul este un agent antimicrobian cu larg spectru care controleaza infectiile bacteriene si infectiile cu ciuperci, este eficace contra parazitilor si a viermilor, regularizeaza tensiunea arteriala foarte inalta si este antidepresiv, combate tensiunea si bolile nervoase.
     In Elvetia soselele supraterane au fost inlocuite cu drumuri subterane, iar terenurile au fost redate in circuitele agricole special in scopul cultivarii vitei de vie.
     Stiut fiind că aceasta este tara farmaceuticelor, s-a constatat ca-i mai bine pentru elvetieni sa consume in mod moderat vin, nu medicamente ucigatoare.
     Sursa acestei informatii este fascinanta; ea provine de la unul din cei mai mari fabricanti de medicamente din lume, care afirma ca dupa mai mult de 20 de incercari efectuate in laborator dupa 1970, au descoperit ca vinul distruge celulele maligne din 12 tipuri de cancer (de colon, de san, de prostata, de plaman, de pancreas etc.). Componentele acestei plante a demonstrat ca actioneaza de 10.000 de ori mai bine decat produsul Adriamycin, un drog chimioterapeutic utilizat normal in lume, pentru incetinirea cresterii celulelor canceroase. Si ce este inca foarte uimitor, ca acest tip de terapie nu numai ca distruge celulele maligne canceroase, dar nu afecteaza celulele sanatoase!
(Sursa: Institutul de Stiinte in Sanatate, Les Breuleux, Suisse)

duminică, 27 septembrie 2015

Tâmplarul părintelui Arsenie Boca


    
 I-a sculptat crucea de mormânt părintelui Arsenie Boca. A lucrat, ca tâmplar, alături de el, timp de 12 ani, devenind buni prieteni. Astăzi, Gheorghe Vâlcea este unul dintre puţinii martori ai ultimilor ani petrecuţi pe pământ de părintele Arsenie   
-  „Să-mi faci crucea"!
Noiembrie, 1989. Afară ninge uşor şi fulgii se lipesc de fereastră. Dalta muşcă încet din lemnul tare. Printre lacrimi, cu o durere surdă în inimă, tâmplarul a sculptat deja un nume - „Arsenie". Ar trebui să mai scrie încă un cuvânt. Doar atât. "Ieromonahul". Un­spre­­zece litere. Dar nu poate. Durerea îl apasă din ce în ce mai tare şi gândul că nu-l va mai vedea niciodată pe părintele Arsenie Boca îi sfredeleşte inima. Îi răsună în minte cuvintele de la ultima întâlnire: - „Să vii la mine la mor­mânt, că te voi putea ajuta mai bine decât acum". Dar despărţirea e prea grea şi-i întu­necă nădejdea. Începe să lucreze la prima lite­ră. Un "I" înalt şi zvelt, desenat chiar de părintele Arsenie în timp ce se afla pe patul de moarte. Încet, pri­virea i se împăienjeneşte şi lacrimile îi curg pe obraz. Părintele Arsenie venise în urmă cu câte­va luni la el, la spital. Pe Gheorghe Vâlcea îl chi­nuia o dure­re cumplită de picioare. Suferea de ea încă din tinereţe, dar acum nu-i dădea nici­cum pace, aşa că se inter­nase.
     Părintele a sosit neanunţat. În salon, câţiva bărbaţi îşi omorau timpul jucând zaruri şi flecărind lucruri lu­meşti. Când a deschis uşa, au înlemnit cu toţii. În jurul bărbatului cu barbă albă şi ochi sfredelitori plutea ceva, o boare de sfin­ţenie nenumită, care te ţintuia. A venit la el la pat şi i-a spus simplu:
 - „Nea Vâlcea, aş dori să vii cu mine să-ţi arăt ce trebuie să mai faci la Prislop".
     Rugămintea l-a năucit. Stătea înlemnit în pat, cu picioarele betege, iar părintele Arsenie îl ruga să plece! S-a străduit să-i facă pe plac, iar mă­dularele, până atunci bicisnice, l-au ascultat. Încet, ca prin minune, a putut păşi fără să mai simtă du­rerea aceea sfâşietoare. Au plecat împreună din spi­tal. Pe drum, i-a spus la fel de direct:
-  „Nea Vâlcea, eu voi pleca dincolo. Am de la Dom­nul o altă misiune. După ce voi părăsi lumea asta, totul se va schimba în ţa­ră. Nu-ţi pot spu­ne amănunte, pentru că i-aş pa­nica pe oameni. Dar voi fi alături de tine mereu. Din lu­mea cea­laltă, te voi putea aju­ta mai mult. Să vii la mine la mormânt".
     L-a ascultat buimăcit. Deşi bă­trân, părintele Arsenie era în plină putere. Şi acum îi vorbea de moarte şi de lumea cealaltă! L-a crezut, dar a sperat mereu, până în ultima cli­pă, că nu va fi aşa. Că părintele va mai face un miracol, încă unul, în­tre atâtea sute câte săvârşise în tim­pul vieţii, şi-şi va prelungi şederea în lume. Însă, cu tim­pul, nădejdea aceasta s-a risi­pit. Părintele l-a pus să-i lucre­ze şi crucea. Una simplă, de lemn, acoperită cu scân­du­ră, aşa cum îşi mai dăltuiesc şi acum ţă­ranii din Ţara Zarandului, locul în care părintele văzuse lumina zilei. De scris n-a scris nimic pe faţa ei. A aşteptat până în ultima clipă
     Era acasă, la Comarnic, când a primit vestea:
- „Vino la Sinaia! Domnul bătrân a murit".
     Atunci a simţit că ceva se rupe din el. Tot drumul l-a străbătut plângând. Lacrimile îi curg şi acum, când îşi aminteşte cum terminase crucea. Cea mai grea a fost ultima literă, un „L" încârligat şi bătrân, aşa cum mai văzuse doar pe lespezile voievozilor - „Arsenie Ieromonahul".
     Atât. Aşa voise părintele, desenând el însuşi literele pe patul de moarte. Un testament care să fie pus la căpătâiul lui. O cruce la care se vor închina sute de mii de oa­meni, mulţimi ce se vor scurge ca un fluviu de rugăciune spre mor­mântul smerit de la Prislop.
     - „De dincolo vă voi putea aju­ta mai mult!”
Desenele unui artist.
     Dacă ar veni cineva la mine şi mi-ar spune că pot săpa un tunel până la capătul pământului, ca să-l întâlnesc din nou pe părintele Arsenie Boca, să ştiţi că aş fi gata să sap! Toată viaţa! Aşa foc mi-a lăsat în inimă omul ăsta!
     Gheorghe Vâlcea e şi el acum un om în vârstă. De câte ori aminteşte de părin­tele, ochii i se împăienjenesc de lacrimi. Anii l-au ajuns din urmă, dar nu l-au po­topit. Deşi e aproape octogenar, continuă să lucreze şi acum în atelierul lui din Co­marnic. Aici, printre scânduri, cuie şi dălţi, a petrecut împreună cu marele du­hov­nic al Ardealului ani în şir. Ultimii doi­spre­zece ani ai vieţii părinte­lui. Cei mai e­nig­ma­tici şi mai pu­ţin cu­noscuţi. Cei în care „domnul bă­trân”, aşa cum îl numeau apro­piaţii pentru a-l scăpa de ochiul nevăzut al Securităţii, se retrăsese la Sinaia, pentru a se pregăti de marea trecere. Pe atunci, Gheorghe Vâlcea era încă în puterea vârstei.
     Erau ultimii ani ai comunismului. Mă ştia lumea de tâmplar, iar un cunoscut a venit la mine şi mi-a spus că e nevoie de nişte lucrări la Sinaia. Am mers acolo la o casă în care locuiau nişte femei. Pe urmă am aflat că erau de fapt măicuţe, date afară din mânăstire de comunişti, cu decretul din 1959.     
     M-am gândit: - „Doamne, în ce mă bag?”, dar am continuat să lucrez după nişte schiţe pe care măicuţele mi le adu­ceau. Desenele erau de o frumuseţe aparte.
     Gheor­ghe lucrase până atunci în multe locuri şi văzuse nenumărate modele. Dar acestea erau altfel. Păreau ieşite din mâna unui artist. Unul foarte înzestrat. Le-a întrebat pe măicuţe cine le face, iar acestea i-au răspuns că au o ingineră credin­cioasă la Sebeş.
     Nu le-am crezut! Ştiam eu cum lucrează inginerii... Aici era mână de artist. Unul mare, dăruit cu talent. Dar nu am zis nimic. Am lucrat după acele modele timp de doi ani de zile. Până-ntr-o zi.
     A venit la el pe neaşteptate. Era îmbrăcat în haine civile, pentru că, de când fusese alungat din mânăstire, vieţuia dis­cret, ascuns de ochii celorlalţi, într-un anonimat deplin. Un bătrân dis­tins, zvelt, cu ochi pătrunzători. Atât de pătrunzători, încât i-au ră­mas până astăzi întipăriţi în minte lui Gheorghe.
     I-a spus direct: - „Nea Vâlcea, tu nu mă cunoşti pe mine, dar eu te cunosc foarte bine. De astăzi rămâi în fa­milia noastră”.
     Întâl­ni­rea m-a bul­versat. Mi-a schimbat starea lăun­trică. Nu era un om ca noi. Părea din altă lume.     
     Aşa s-au apropiat unul de ce­lălalt. O întâmplare apar­te avea să-i dez­văluie meşterului Gheorghe Vâl­­cea dragostea deplină a părintelui şi smerenia sa. O sme­renie de om sfânt. Lucrau la Mânăstirea Sinaia, la acoperiş, Gheorghe Vâlcea meşte­rind sus şiţa, iar părintele, de jos, dându-i indi­caţii. La un moment dat, sleit de oboseală, a trebuit să coboare şi să plece acasă. Părintele Arsenie a crezut că-l supă­rase cu ceva. A doua zi l-a aşteptat cu o ceaşcă de ceai şi, după ce au luat micul dejun, s-a ridicat şi l-a luat în braţe, pe nepregătite:
- „Nea Vâlcea, te rog să mă ierţi dacă ieri ţi-am greşit cu ceva! Iartă-mă, că şi eu te voi ierta, şi n-o să mai scapi de mine, nici în lumea asta, nici în cealaltă”.
     Din îmbrăţişarea aceea caldă s-a zămislit o mare prietenie. Una mai presus de timp. De atunci, părin­tele mi-a rămas în suflet. A fost o legătură cu un om care e mai presus de noi, o legă­tură care depăşeşte lu­mea aceas­ta. El nu mă supărase cu nimic, dar era de o delicateţe extraordinară şi a vrut să fie sigur că sunt cu cugetul împăcat. De atunci, ne-am văzut mereu.
     Anii din urmă ai părintelui Arsenie Boca au fost ani de anonimat aproape deplin. Deghizat în straie civile, interzicându-le celorlalţi să-l mai numească „părinte”, pentru a nu atrage atenţia Securităţii, marele duhovnic se strecura prin vremuri. Pleca adesea de la Sinaia la Comarnic, pentru a adăsta ceasuri întregi în atelierul lui Gheorghe Vâlcea. Vorbeau câte-n lună şi-n stele. În încăperea micuţă, marele duhovnic de la Sâmbăta de Sus, cel la a cărui predică se adunau mii de oameni, moşea acum la naşterea la cer a unui singur suflet. Încet, cu răbdare şi cu multă dragoste.
     Eu învăţam de la el, întrebându-l despre lumea asta şi, mai ales, despre cealaltă, iar el ucenicea la mine, că-l deprin­deam cu meşteşugul lucrării lemnului. Era tare smerit! Mă asculta întotdeauna cu atenţie. Niciodată nu mă contrazicea. Mulţi spun că era un om dur. Nici pome­neală! Era un suflet bun şi foarte blând. Se apropia de tine cu o aşa delicateţe, cu atâta prietenie, încât nu puteai să-i rezişti. Eu le-am mai spus celor care vorbesc despre el că l-au întâlnit, dar nu l-au cunoscut. Eu unul l-am cunoscut foarte bine. Şi vă pot spune că vor trece sute de ani până când vom mai avea parte de un asemenea părinte. Unul ca el se naşte o dată la o mie de ani!
     Miracolul
     Îşi internase soţia la Institutul Parhon. În ultimul timp, nu se simţise bine. Au fost pe la mai mulţi doctori şi, în cele din urmă, ajun­seseră la Bucureşti. Când i-au dat vestea, era pe hol, aşteptând-o.        
     Soţia avea cancer. Unul aflat într-un stadiu foarte grav. Me­dicii îi spuseseră clar - şanse de scăpare nu prea sunt. Poate una la o mie, aşa că ar trebui să se consoleze cu gândul că o va pierde. A rămas năucit. Ce să facă, încotro să se îndrepte? L-au îndru­mat spre spita­lul Filantropia, suge­rân­du-i să o opereze, poate că îi va mai prelungi zilele. Acolo, medicul a privit analizele, apoi m-a între­bat, scurt, dacă am credinţă în Dumnezeu.
     I-am răspuns că am, iar el mi-a zis să mă rog, pentru că numai din cer poate veni o scăpare.
     Am fugit direct la Sinaia, la părintele Arsenie. Eram disperat. Pe tren am plâns încon­tinuu. Nu ştiam unde să mă mai ascund de oameni.
     Părintele m-a primit ca de obicei. Senin, liniştit, aşa cum era întotdeauna. A început de îndată să-i vorbească de Mânăstirea Prislop, de câte au de făcut acolo. Încerca să-mi dis­tragă atenţia, dar mie nu-mi stătea mintea decât la so­ţia mea. Nu aveam copii, ea era sufletul meu, iar părin­tele singura nădejde. Am tot aşteptat clipa potrivită să-i spun de necazul meu, când, la sfârşit, mi-a zis chiar el:
- „Nene Vâlcea, fii pe pace. Să se opereze soţia la Bucureşti şi totul o să fie bine”.
     Nu apucasem să-i zic nimic de boala ei, în tot răstimpul am vorbit doar de lucrările de la Prislop. Dar părintele avea darul înaintevederii şi a ştiut tot timpul prin ce trec, fără să-i spun. Am ple­cat întărit.
     După trei zile, femeia a intrat în operaţie. Gheorghe Vâlcea a aşteptat pe holurile spitalului, frământând ru­găciuni, aninând nădejdi. Minutele se făceau cea­suri, ceasurile zile. Îşi pu­sese încrederea în rugăciunile pă­rin­telui, dar în clipele acelea, speran­ţele se năruie. Deodată, din sala de ope­raţie a ieşit o doctoriţă. Era răvă­şită. A spus precipitată că: „domnul doc­tor Bălănescu a amuţit după in­ter­venţie. A început operaţia, dar înăun­tru nu a mai găsit nimic, nicio tu­moră! Acum s-a închis în cabinet şi nu mai primeşte pe nimeni. Aşteptăm şi rezultatul biopsiei, şi dacă nici de la laborator nu iese nimic, înseamnă că e un miracol!”.
     Miracol a şi fost. Când ajunge în acest punct, vocea bătrânului tâmplar tre­mură din nou. A fost momentul în care a văzut pe viu puterea rugăciunilor părintelui Arsenie. Atunci a înţeles pe deplin cu cine fusese prieten atâţia ani. S-a întors la Sinaia şi marele duhovnic i-a spus :
- „Ai văzut puterea lui Dumnezeu! Acum ai încredere în mine?”.
     O privesc pe soţia lui Gheorghe Vâlcea. Umblă prin curte ca un prâsnel, robotind printre flori. E rodul viu al unei nădejdi împlinite.
     Dar acesta nu a fost singurul miracol făcut de pă­rintele Arsenie. S-a mai întâmplat şi cu un prieten de-al lui Gheorghe Vâlcea. Fusese internat la spital la Azu­ga, iar doctorii i-au spus că mai are de trăit doar două luni de zile. Îşi pierduse orice nădejde. Faţa lui se înnegrise de boală, ca un tăciune.
     Mă durea sufletul de el, că eram tare buni prieteni, a zis Gheorghe. Aşa că l-am rugat să se externeze şi să mergem la părintele Arsenie. El nu mai trăgea nădejde că scapă, dar a venit cu mine.
Părintele i-a primit în grădină şi a început să le vor­bească de planurile sale de viitor. Ca de obicei, nu se concentra pe durere şi boală, ci încerca să mute accen­tul spre nădejde. La sfârşit, a venit la prietenul meu şi i-a trecut mâna de pe piept până spre pântece şi i-a spus: - „Stai liniştit, că nu o să mori din asta”. Atât! Am plecat, iar prietenul meu nici nu s-a mai întors la spital. În câteva zile s-a pus pe picioare. Trăieşte şi acum şi e sănătos. Tun! Vindecarea s-a petrecut îna­inte de revoluţie, iar de atunci nu a mai avut nicio pro­blemă serioasă cu sănătatea.
     De dincolo de mormânt Gheorghe Vâlcea a fost ultimul care a ieşit din groapă. Ar fi rămas acolo pentru totdeauna, lângă cel la care ţinuse atât de mult. Nu mai ştie decât că l-au prins preoţii în braţe. De văzut nu vedea nimic, din pricina lacrimilor. Apoi zilele s-au scurs, şi între el şi plecarea la Domnul a părintelui s-au aşternut anii. La mormânt au început să vină oamenii. Din ce în ce mai des, din ce în ce mai mulţi. Pelerinii po­vesteau miracole, călu­gării găseau izbăvire în ispite. Părintele Arsenie nu refuza pe nimeni. Aşa cum îi spusese domnului Gheorghe Vâlcea, din cealaltă lume lucra cu mai multă putere. Ani de-a rândul s-a numărat şi el printre ei. A continuat să lucreze la mânăstire la Prislop. Poarta de la intrare e sculptată de el, şi la fel şi ceea ce e dăltuit în lemn prin mânăstire. Din când în când, urca în faţa crucii ieşite din mâinile lui. Îngenunchea şi se ruga părintelui. Nu-i spunea multe vorbe. Ştia sfântul ce are nevoie. Până într-un an, de curând, când boala de picioare l-a secerat din nou. A mers la spital, a cer­cetat doctori, dar za­darnic. Durerile nu-l pă­ră­seau. Şi-a adus atunci aminte de ce-i spusese marele duhov­nic - „să vii la mor­mânt!”. Şi-a ve­nit. A plecat din spital cu greu, pentru că nu se simţea bine. Chinuit, a ajuns la Prislop şi s-a pră­buşit în faţa crucii părin­telui. L-a rugat să-l ierte, i-a spus că e neputincios şi că acum e ultima oară când vine să-l cerceteze. Bătrâneţele l-au ajuns, pi­cioarele îl dor, aşa că de acum îi va vorbi de acasă. Când s-a ridicat, a sim­ţit că durerile îl pără­sesc. Se simţea mai bine. A mers câţi­va paşi, apoi a coborât sprinten până la mânăstire. Era ca nou. Şi să ştiţi, aveţi cuvântul meu, că sunt om bătrân, de atunci nu am mai avut probleme cu picioarele, a spus.
     Parintele Arsenie Boca, tratamente naturale si sfaturi pentru diferite afectiuni
     O femeie avea pietre la fiere si a mers la parintele Arsenie. Era programata pentru operatie insa parintele i-a spus: - „mă, nu te du la nici o operație. Tu fă ce-ți spun eu...
Când te duci acasă să te duci să îți cumperi și să îți faci ceai de limba cerbului cu coajă de portocală, dar neîndulcit. Bea așa timp de câteva luni. 2-3 luni bea așa, în loc de apă și apoi du-te la control!
Ceaiul acesta zdrobește pietrele și le transformă în nisip. O piatră localizată la fiere nu se poate elimina decât zdrobită, și cu acest ceai se zdrobește pe cale naturală. Să încerce toți care au probleme cu fierea și să vadă cum se vor simți”.
     Părintele cunoştea medicină şi de multe ori ne spunea că „transpirăm” din cauză că nu ne funcţionează bine rinichii.
     Îi spuneam că îmi cade părul iar el ne dădea remedii, că şi părul trebuie să se hrănească şi ne spunea să facem gălbenuş de ou cu ulei de ricin şi să ne spălăm capul şi să-l clătim cu oţet de mere.
     Totdeauna ne dădea soluţii la probleme de sănătate.
     Altădată a venit un bolnav de plămâni şi Părintele i-a zis să ia hrean plămădit cu miere de albine, spunându-i că „Cel ce a făcut cerul şi pământul e în stare să lipească o piele ruptă”.
     Cine-i ingust la minte, nu are leac nicaieri.
     Dacă împiedici un guturai prin medicamente îl transformi în alte primejdii. Lasă fazele obișnuite ale bolii că-i cel mai bun leac al ei (al bolii). Ferirea de frig ajunge. Parcă toate lucrurile unui om seamănă cu stăpânul lor.
     Mersese la Părintele o femeie din Făgăraş (d-na Burlea), destul de în vârstă, care avea probleme cu ochii (cataractă). Ajunsă în faţa lui, femeia a uitat pentru ce a venit la dânsul.
Părintele o întreabă: -„Care-i baiu' mă femeie?”, iar ea îi răspunde: - „Păi, Părinte, am venit aşa, ca să vă văd”.
     Părintele o întreabă : - „N-ai venit pentru asta, mă! Nu ai venit pentru ochi?”. Bătrânica îi răspunse: - „Vai Părinte, mă iertaţi, dar chiar pentru asta am venit la sfinţia voastră”.
     Părintele Arsenie îi spune: - „Mă şi ce ţi-au spus doctorii? Să te duci şi să te operezi. Aşa-i?”.
     - „Da, Părinte”.
     - „Mă, îi spune Părintele, să nu te duci la operaţie, că o să rămâi oarbă. Să faci ce-ţi spun eu. Primăvara, să pui o sticluţă la viţa de vie şi din seva pe care o aduni în sticluţă, să iei câteva picături cu pipeta şi să-ţi pui în ochi şi nu o să mai ai nevoie de operaţie”.
     După un timp m-am întâlnit cu femeia, şi cu adevărat nu a mai fost nevoie de intervenţie chirurgicală, pentru că îi trecuse cataracta cu seva de la viţa de vie, precum îi spusese Părintele.
     Odata Parintele a spus:
     - „Când îmi dați telefon să stăruiți, că vin telefoane din mai multe părți și nu știu de unde vine telefonu”.
     Dar nu era vorba de telefonul propriu-zis. Daca te gândeai la Părintele, el simțea că cineva îi cere ajutor.(Ierod, Ieronim Coldea).
     Când eram copil locuiam în Lisa, nu departe de Mânăstirea Brâncoveanu. Eram 10 fraţi (5 băieţi şi 5 fete). Numele de fată îl aveam Andreiaş. Aveam 13 ani când sora mea cea mare, Elena, de 23 de ani, era bolnavă de ochi (o dureau ochii, îi curgeau lacrimile şi îi scădea vederea). Se gândea să meargă la Bucureşti pentru operaţie. Dar într-o duminică, fiind la mănăstire, a ieşit Părintele Arsenie din biserică şi a strigat (era multă lume): - „Leană din Lisa, vino-ncoace!”.
Când s-a apropiat i-a spus: - „Tu eşti bolnavă cu ochii. Să nu te duci la medic la Bucureşti să faci operaţie”. I-a adus apă sfinţită: - „Cu ea să te speli pe ochi”. Aşa a făcut şi boala i-a trecut imediat.
De atunci a mers tot timpul la mănăstire şi ne-a luat şi pe noi, surorile. Aşa am ajuns să merg şi eu în fiecare duminică. (Bălan Silvica - Făgăraş)
     O fată de 13 ani, oloagă, dintr-un sat din Ardeal, a stat o săptămână la mănăstire. Părintele Arsenie a făcut rugăciuni asupra fetei, ea fiind pusă pe un scaun în faţa altarului.
     Părintele a întrebat-o: - „Crezi în Iisus Hristos, în Dumnezeu-Tatăl, în Maica Domnului?”
     Ea a răspuns: - „Cred din toată inima”. La fel i-a întrebat şi pe părinţii fetei, care au răspuns că şi ei cred.
     Părintele i-a zis fetei: - „Dacă crezi, scoală-te şi mergi”!
     Ea a răspuns că nu poate.
     Atunci Părintele i-a zis iarăşi:
     - „Dacă tu crezi în Iisus Hristos, scoală-te şi vino la mine”!
     Atunci fetiţa s-a sculat pe picioarele ei, ajutată, şi a mers spre Părintele Arsenie.
     Părintele i-a spus că atât cât va trăi să nu se ducă în lume la distracţii, baluri, dansuri şi să se încredinţeze în mâinile lui Dumnezeu.
     Dar după 2 ani, la 15 ani, fiind frumoasă, a mers la un bal, şi, astfel, la scurt timp, fata a murit.
     Părintele Arsenie se izola de lume la izvorul din pădure. Apa de acolo devenise sfinţită prin rugăciunile lui, fiind izvor de mântuire creştinească.
     Vor fi vremuri grele iar cei ce se vor osteni până acolo, vor fi păziţi şi răsplătiţi de Domnul Iisus Hristos şi vor avea putere în credinţă. Mulţi credincioşi vin la acest izvor cu putere vindecătoare de orice boală, depărtând gândurile rele şi duhurile necurate. (Bârsan Elena - Sâmbăta de Sus)
     Schimbarea mea s-a petrecut cu viteza şi tăria unui fulger.
     Îmbrăcată subţire, cu pantofi decupaţi şi talpă de plută, mă plimbam ca un fotomodel printre oameni. La mormântul Părintelui însă, ceva s-a năruit în mine. Am început să plâng fără contenire şi prin faţa ochilor îmi treceau toate păcatele pe care le săvârşisem. Nu ştiu cât timp am stat la mormânt dar când am revenit în curtea bisericii, aveam un dor cumplit de mântuire, un dor sfăşietor să rămân acolo, să nu mă mai despart de Părintele. Era peste puterile mele să mai plec.
     Prietenii care mă aşteptau la maşină nu au înţeles nimic. Credeau că am înnebunit, că trec printr-o criză de delir mistic. Într-o secundă am lăsat în urmă tot: o carieră strălucită, o casă superbă în cartierul Primăverii din Bucureşti, luxul şi toate deşertăciunile vârstei. Am câştigat infinit mai mult: ajutorul şi mângâierea Părintelui. (Maica Maria - Măn. Prislop)
     De câte ori mergeam la Drăgănescu, întâlneam o credincioasă, Mariana Dodi din Bucureşti, care pregătea pliculeţe cu mir şi le împărţea la credincioşi. Acestei femei, Părintele îi spunea mereu că va „scăpa din toate”.
     Acest lucru s-a adeverit şi cu ocazia cutremurului din 1977. Locuind la un bloc cu nouă etaje, foarte vechi, împreună cu o femeie care urma să nască şi pe care o găzduia, în timpul cutremurului au intrat sub tocul uşii, aşa cum se obişnuieşte în asemenea situaţii. Instalaţiile fiind foarte vechi, blocul a explodat, aruncându-le pe amândouă în mijlocul străzii scăpând astfel cu viaţă în timp ce restul locatarilor au murit. S-a scris chiar și o carte la Bucureşti care este intitulată "Mariana Dodi". (D-na M.A.)
     Înainte de căsătorie ne-am dus amândoi la Mănăstirea Prislop pentru a primi de la Părintele Arsenie binecuvântare pentru căsătorie, să ne spovedim şi să ne împărtăşim. Odată cu noi a venit la mănăstire şi un băiat de vreo 25 de ani, olog. Patru oameni l-au dus în braţe.
     Sâmbătă seara l-a spovedit, iar duminică oamenii l-­au dus în biserică.
     Când ne-am împărtăşit cu toţii, acel olog a rămas în urmă.
     Oamenii s-au apropiat să-l ridice, dar Părintele Arsenie i-a zis unuia:
     - „Nu-l lua de braţ, Gheorghe! Ridică-te în picioare!”.
     - „Dar Părinte, de patru ani de zile nu am mai umblat!”.
     - „Ridică-te în picioare şi zi: Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mă! Dai un pas, mai dai un pas şi zi: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, fă ca Sfânta Împărtăşanie să pătrundă în toate încheieturile mele, în toţi rărunchii mei şi să mă fac sănătos”.
     Şi l-a împărtăşit şi a ieşit din biserică la braţ cu acei oameni.
     S-a mirat toată lumea, iar mama lui, plângea de bucurie de uda pământul. (Cismaş Eugenia, 78 ani, Făgăraş)
     Un bărbat de vreo 50 de ani se arsese pe faţă cu azot şi era desfigurat. Dar nu pentru asta venise la Părintele, ci doar pentru a-­i înmâna un modest pomelnic.
     Duhovnicul l-a străpuns cu privirea, după care l-am auzit spunând:
     - „De ce crezi tu, creştine, că te-ai ars chiar pe faţă, ca să fii respingător pentru toată lumea?”
     Bărbatul amuţise.
     - „Să-ţi spun eu de ce. Ţi-ai bătut joc de o fată în tinereţe, dar nu ai luat-o de nevastă. A rămas singură, până la vârsta asta şi este şi stearpă pe deasupra, fiindcă a avortat, ca să evite ruşinea unui copil fără tată, iar de atunci n-a mai putut rămâne însărcinată. Ai păcătuit şi tu, dar ai împins-o şi pe ea spre păcat! Acum plăteşti cu suferinţa asta.”
     Omul îşi plecase ochii în pământ şi plângea înfundat, cu pomelnicul uitat într-o mână.
     Eram cu Părintele Arsenie şi l-am întrebat:
     - ”Ce să facem Părinte, că acum este foarte rău?!”
     Părintele zice: - „Va veni şi mai rău”.
     Zic: - ”Parcă toate sunt otrăvite. Nici nu ne mai vine să mâncăm”.
     - „Mă, face-ţi semnul sfintei cruci pe tot ce mâncaţi: apă, ceai, cafea, prăjitură, fructe, băutură, mâncare, pâine. De ar fi dat chiar şi cu otravă, Sfânta Cruce anulează tot ce este otrăvit”.
(Maria Matronea, Sibiu)
     Mi-a spus că de sus ne va ajuta mai mult decât de jos şi să-l chemăm aşa: „Preot monah Arsenie, trimite-mi duhul tău paznic şi dă-mi sănătate şi linişte. Depărtează de la casa mea necazurile şi suferinţele, că ai Duh Sfânt”. (Chiş Aurel)

Crezul