sâmbătă, 25 decembrie 2010


Minunatele nopti ale Craciunului, colindelor si datinilor stramosesti sa va gaseasca la ceas de bucurie alaturi de oaspetii cei dragi. Va doresc tot binele, gandurile bune si curate sa va insoteasca pretutindeni, fericirea si succesul sa va fie mereu alaturi!

joi, 23 decembrie 2010

Datini si credinte românesti

Obiceiurile calendaristice si cele legate de viata de familie sunt o componenta perena a culturii noastre traditionale. Cele mai raspandite si mai fastuoase s-au dovedit a fi cele legate de marele Praznic al Craciunului si de sarbatorirea Anului Nou. Repertoriul traditional al obiceiurilor si traditiilor romanesti cuprinde pe langa colindele propriu-zise - cantece de stea, vicleimul, plugusorul, sorcova, vasilica, jocuri cu masti (turca, cerbul, brezaia), teatrul popular, dansuri (calutii, caluserii) - si o seama de datini, practici, superstitii, ziceri, sfaturi cu originea in credinte si mituri stravechi sau crestine. Dintre acestea, care exprima intelepciunea populara, realul sau fantasticul, esente ale bogatiei naostre spirituale, redam cateva specifice diferitelor zone ale tarii. - Se spune ca Dumnezeu a lasat Craciunul ca omul sa fie in aceasta zi satul. Cine nu are porc gras de Craciun nu poate spune ca a fost fericit in acel an.
- In unele zone ale tarii, porcul se taie de Ignat, adica in 20 decembrie. Se zice ca porcul care n-a fost taiat in aceasta zi nu se mai ingrasa, caci si-a vazut cutitul. Sangele scurs din porc dupa ce a fost injunghiat se pune la uscat, apoi se macina si se afuma cu el, peste an, copiii ca sa le treaca de guturai, de spaima si de alte boli.
- In Bucovina, in Ajunul Craciunului se pun pe masa un colac si un pahar de apa, deoarece se crede ca sufletele celor raposati vin in aceasta noapte pe la casele lor, gusta din colac si-si uda gura cu apa. - In Ajunul Craciunului, cei ce cresc albine, nu dau nimic din casa, ca albinelor sa le mearga bine, si sa nu paraseasca stupul pe vremea roitului.
- In Ajunul Craciunului nu e bine sa te bati, nici macar in gluma, cu cineva, caci faci buboaie peste an.
- Dupa Craciun sa nu mai fie lasati copiii sa mai zica colindatul, ca fac bube.
- Acolo unde este datina de a taia porcul in ziua de Craciun, gospodinele pregatesc o mancare din carne macra de porc cu ceapa si slanina, din care sunt ospatati cei dintai dintre strainii ce le calca pragul casei, acestei mancari i se spune "pomana porcului".
- In unele sate maramuresene se zice ca-i blestemata femeia care nu pune de Craciun pe masa fata de masa cu ciucalai, pe pereti sterguri tarcate (brodate) si pe pat perne cu fete tarcate.
- Cu o saptamana inainte de Craciun, in zona Codru din Maramures incep pregatirile pentru colindat, culminand in cele doua zile anterioare sarbatorii, cand se pregatesc mancarurile si se impodobesc interioarele locuintelor: masa cu fata brodata, fete de perne ornamentate, pe pereti se pun sterguri si blide ornamentate, crengi de brad, banita, busuioc, brebenoc.
- Aluatul framantat in noaptea de Craciun e bun de deochi pentru vite.
- Se crede ca la miezul noptii, inspre Craciun, apa se preface in vin, iar dobitoacele vorbesc. - La cele trei sarbatori mari
- Craciun, Paste si Rusalii - sa te speli cu apa in care au fost pusi bani de argint si vei fi banos.
- Nu e bine ca in Ajunul Craciunului sa fie pus pe masa mai intai rachiul, pentru ca nu el are intaietate in aceasta seara, ci bucatele.
- Daca visezi grau verde in postul Craciunului e semn bun ca anul care vine are sa fie manos in toate.
- In Ajunul Craciunului se leaga pomii cu paie, pentru ca acesti pomi sa lege rod bogat.
- In Ajunul Craciunului se ung painile pe deasupra cu muruiala de faina de grau, ca ele sa nu crape, iar cu muruiala care a ramas, se ung pomii din gradina, ca ei sa fie in vara incarcati de roade.
- In Ziua de Craciun nu se matura in casa, ci a doua zi, si dupa ce ai maturat du gunoiul acela la pomi, ca-i ajuta sa fie roditori.
- Pomul Craciunului imbraca in sate din zona Codru aspecte diferite, deosebindu-se de bradul cu elemente ornamentale cumparate din oras. Cel mai raspandit era pomul cu cercuri din nuiele de salcie sau din sarma, imbracate in hartie colorata, peste ele sunt trecute sfori din ata de fuior pe care sunt insirate boabe de fasole alba. - In alte sate se facea pom impodobit cu paie de grau taiate scurt si insirate pe sfoara, delimitate de floricele de porumb. Fasolea alba simboliza "curatirea sufletului". Unii locuitori preferau pomul de vasc, pe care se aplicau panglici de hartie colorata.
- In Ajunul Craciunului se da copiilor sa manance bostan, ca sa fie grasi peste an.
- In Bucovina, colacii Craciunului se faceau in forma de 8 si se pastrau pana primavara cand se afumau si se tamaiau boii si plugul inainte de pornitul la arat, apoi colacii erau mancati de plugari in tarina.
- In anumite sate din Transilvania se pune, in Ajunul Craciunului, pe un scaun, in tinda casei, fan si pe el un colac si in jurul colacului un numar de coci corespunzator numarului de animale din gospodarie. Cocii se dadeau la animale impreuna cu fanul ca sa se inmulteasca si sa fie "an bun".
- In seara de 23 spre 24 decembrie, pana dupa miezul noptii si in unele locuri pana la ziua, cete de copii merg din casa in casa cu colinda: Mos-Ajunul, Buna-dimineata, Colindisul sau Buna dimineata la Mos-Ajun. In unele parti din Ardeal, copiii care merg cu colindatul se numesc piterei sau pizerei. Dupa credinta populara, ei sunt purtatori de noroc si fericire.
- Prin unele parti, baietii, dar mai cu seama cantaretii bisericesti umbla cu icoana in ziua de Ajunul Craciunului - o icoana pe care este zugravita nasterea lui Iisus Hristos in mijlocul staulului.
- Oamenii, cand se dau la baut rachiu sau vin in sarbatorile Craciunului, nu zic ca beau, ci ca se cinstesc. - In unele parti, cand este aproape de a se revarsa zorile, colindatori cu lautari sau fara lautari pleaca pe la casele gospodarilor instariti si le canta la fereastra un cantec sau mai multe, aceste cantece numindu-se "zori", spunandu-se ca atunci "canta zorile".
- Prin Transilvania, se intelege sub numele de "zorit" datina de a se canta colinde de catre feciori si oameni insurati la "zoritul" in ziua de Craciun.
- Incepand cu intaia zi de Craciun si in urmatoarele zile ale acestei sarbatori, copiii umbla cu Steaua, cantand colinde de stea prin care vestesc nasterea lui Iisus Hristos.
- "Vicliemul" sau "Irozii" este datina prin care tinerii reprezinta la Craciun nasterea lui lisus Hristos, siretenia lui Irod, care a poruncit uciderea pruncilor, de a afla Pruncul si adesea infruntarea necredintei, personificate printr-un copil sau printr-un cioban.
- Capra, Turca, Brezaia fac parte dintre datinile de Craciun si Anul Nou. Dimitrie Cantemir spune in "Descrierea Moldovei" ca "Turca este o joaca iscodita inca din vremurile batrane, din pricina ciudei si scarbei ce o aveau moldovenii impotriva turcilor". Cu turca, capra sau brezaia umbla tinerii incepand de la Ignat si sfarsind cu zilele Craciunului si prin unele parti in ziua de Sf. Vasile pana seara. Numele de Turca, Capra sau Brezaia il poarta unul dintre tinerii mascati.
- Despre cei Trei Crai de la Rasarit sau Magii calatori se spune ca au venit sa se inchine lui lisus, dupa unii din Arabia Fericita, iar dupa altii din Persia. Traditia ne arata ca ei se numesc: Melchior, Gaspard si Balthazar.
- Datina impodobirii bradului de Craciun pare a fi de obarsie germana, asa cum este si cantecul "O, brad frumos!". In Germania, aceasta sarbatoare este cunoscuta sub numele de Cristbaum.
- Impodobirea Pomului de Craciun a patruns din Alsacia in Franta la sfarsitul secolului al XIX-lea, precum si in Tarile de Jos, Spania, Italia, Elvetia. Tot pe la sfarsitul secolului al XIX-lea, aceasta datina se intalneste in casele nemtilor din orasele romanesti si apoi se raspandeste pe cuprinsul tarii, odata cu cantecul bradului "O, Tannenbaum!" (O, brad faimos!)
- Despre Mos Ajun se spune ca a fost baciul aflat in slujba lui Mos Craciun, stapanul staulului unde Maica Domnului l-a nascut pe lisus Hristos.
- Colinda a dobandit o destinatie precisa ca forma de magie benefica, ea marcand rodnicia campurilor, sporul animalelor, domestice, cresterea copiilor, implinirea prin casatorie a tinerilor, pacea si tihna batranilor, influentarea, in sens pozitiv, a vietii oamenilor si a naturii.
- Vinul era in unele regiuni ale tarii si simbol al comuniunii, al unirii a doi tineri. In momentul solemn al casatoriei li se toarna vin peste mainile lor impreunate, simbolizand puterea vietii, trainicia si fericirea noii familii.
- "Paharul de aur" este paharul ritual cu care se bea la zile mari, cum este sarbatoarea Craciunului, din care s-a baut candva in momente solemne, la botez , la cununie, si care reprezenta un bun al familiei, transmitandu-se din generatie in generatie. La origine are un inteles magic, proprietati curative, unele dintre astfel de pahare poarta inscriptii cu caracter misterios.
- A doua zi de Craciun se reia jocul duminical intrerupt vreme de sase saptamani, si tot atunci fetele, pe alocuri si flacaii, isi fac intrarea in ceata fecioreasca.
- Crucea sau troita ridicate la hotarul satului au menirea sa consacre caracterul sacru al locului, sa delimiteze si sa apere spatiul propriu satului de fiinte demonice si totodata si comunitatile pe care le adapostesc.
- Fiecare om are un copac frate. Sadirea unui copac in gradina, in parc sau in orice alt loc aduce noroc. Confesandu-te copacului, dobandesti o forta fizica sporita si tarie sufleteasa. Copacii, ca si florile, au anumite semnificatii: afinul semnifica nevoia de libertate; alunul - bunatate, sinceritate; bradul - teama de suferinta; castanul - teama nevinovata; frasinul - amabilitate; gorunul - noroc surprinzator; liliacul - iubire; marul -invidie, nedreptate; maslinul - pace si impacare; mesteacanul - fericire in familie; nucul - insanatosire; paltinul - atentie la libertatea pe care o ai; piersicul - dificultati; plopul - prietenie, devotament; prunul - fagaduieli uitate; salcia - respect; salcamul - pudoare; socul - pierderea unui prieten; stejarul - iubire sincera; teiul - iubire conjugala; ulmul - prietenie trainica; visinul - lipsa de initiativa; vita de vie - petrecere; zmeurul - discordie.
- Semnificatiile populare ale unor flori: albastrelele - delicatete; brandusa - regret; bujorul - rusine ; busuiocul - saracie; crinul - iubire ideala; garoafa - iubire patimasa; ghiocelul -nadejde; iasomia - bucurie; laleaua - reusita deosebita; lacrimioara - noroc si prosperitate; liliacul - iubire care se naste; macul - liniste, sanatate; margareta - candoare; narcisa - egoism, amor propriu; nufarul - raceala in iubire; nu-ma-uita - bucurie efemera; odoleanul - gelozie, cearta; sulfina - noutate; vioreaua - aventura primejdioasa; trandafirul - iubire si frumusete.
- Aduc noroc si se ofera ca dar: paharul de cristal, salul, vioara, manusile, lampa (veioza), tabloul inramat, blana frumoasa, medalia gravata, cartea, bijuteriile din aur sau argint, parfumurile cu mirosuri dulci.
- Nu aduc noroc si nu se ofera cadou: cutite, calimara, valiza, creion, cuie, pila de unghii, centura, fular, umbrela, oglinda, batista, ace de cravata, ace de par, parfumuri cu mirosuri violente, perle negre, farfurii, papuci. - In noaptea Anului Nou, in Tara Chioarului, fetele ies in ograda si numara noua stele si daca a noua stea este mai stralucitoare inseamna ca si ursitul ei va fi frumos, va fi voinic, apoi o roaga pe stea sa-i aduca ursitul.
- La miezul noptii, de Anul Nou, fetele iau de pe masa colacul ornamentat care se tine pe masa de sarbatori, il tin pe varful capului, se aseaza pe taietor si asteapta sa auda un sunet dintr-o directie oarecare si din ce parte vine sunetul, in acea parte isi va gasi ursitul.
- In Tara Oasului, in vatra focului de la stana se introduc patru potcoave pe care, dupa ce se inrosesc, se mulg oile peste ele, crezandu-se ca oile "stricate", care nu dau lapte, se vindeca datorita functiei magice a fierului.
- In tinda casei se pune un vas de grau ca sa treaca colindatorii peste el, apoi graul se da la pasari si la animale, "sa fie cu spor ca si colindatorii".
- In Ajunul Craciunului, in unele parti se umbla de catre dascali tineri bisericesti cu icoana pe care este zugravita nasterea lui Iisus Hristos. Intrand in casa, icoana este tinuta la piept de catre dascali cantand troparul Nasterii Mantuitorului.
- In Ajunul Anului Nou, feciorii care merg la colindat schimba portile unor sateni care s-au certat in cursul anului, determinandu-i astfel sa vorbeasca si sa se impace.
- In ziua de Craciun nu se scoate gunoiul afara decat a doua zi, deoarece daca-l arunci "iti arunci norocul!"
- In partile Muscelului se crede ca primele patru zile, incepand cu 24 decembrie, corespund in ordine celor patru anotimpuri: prima zi e de primavara, a doua de vara, a treia de toamna si a patra de iarna, si cum va fi vremea in aceste zile asa vor fi si anotimpurile.
- In seara de Craciun, in satele maramuresene, se ung cu usturoi vitele pe la coarne si solduri, si usile de la grajduri pentru a alunga spiritele rele sa nu ia laptele vacilor. Cu usturoi se ung si oamenii pe frunte, pe spate, la coate si la genunchi, precum si usile si ferestrele casei pentru a indeparta demonii noptii.
- In dimineata de Craciun e bine sa ne spalam cu apa curata, luata dintr-un izvor sau fantana in care punem o moneda de argint, pentru ca tot anul sa fim curati ca argintul si feriti de boli.
- In noaptea de Craciun nu-i ingaduit nimanui sa doarma in grajduri, deoarece in acea noapte boii vorbesc unii cu altii, in limba lor, despre Iisus Hristos, cel nascut in iesle si incalzit de vite cu suflarea lor.
- In zonele Fagaras si Mures este obiceiul ca de Anul Nou sa se puna pe masa 12 farfurii sub care se ascund diferite obiecte. Fete si feciori sau perechi de fete si feciori intra pe rand in casa si intorc fiecare dintre ei cite o farfurie si ce se afla sub farfurie le arata ca asa le va fi ursitul(a) sau ca asa le va fi norocul daca se vor casatori: oglinda = mandrie; paharul de tuica = bautor; painea = bogatie; carbunele = negru la suflet; sarea = saracie; creionul = domn; bani = avutie. Se face haz de aceste preziceri.
- Se crede ca in timp ce omul stranuta, ii intra sau ii iese prin nari un duh rau sau o particica din suflet. De aceea, pentru a nu se intampla ceva rau celui ce stranuta, se recurge la rostirea unei urari: "Doamne ajuta!", "Sa-ti fie de bine!", "Sanatate!".
- Cand stranuti de mai multe ori la rand e semn ca vei face chef

marți, 21 decembrie 2010

Bradul, lemnul pacii

Unul dintre cele mai importante simboluri ale Craciunului il reprezinta bradul. Traditie veche de peste un mileniu, obiceiul a fost promovat in Germania secolului VIII de catre Sfantul Bonifaciu. Intr-o perioada in care mare parte din nordul si centrul Europei erau inca pagane, acesta a hotarat sa fie misionar si, in urma aprobarii oficiale primita de la Papa Grigore al-II-lea, a primit insarcinarea de a vesti Evanghelia in Germania. Tot atunci si-a schimbat numele de botez din Winfrid in Bonifaciu iar in anul 722 a fost numit Episcop peste intreaga Germanie. Vechii celti traitori pe acele meleaguri adorau stejarul, simbol al invierii naturii, si il sarbatoreau in perioada echinoctiului de primavara. Se spune ca in ajunul Craciunului, Bonifaciu calatorea insotit de o mana de fideli, printr-o padure din Germania in zona unde se afla legendarul stejar din Geismar, cel la poalele caruia vechii celti aduceau cult zeului lor Thor, zeul tunetului si al razboiului. Ajungand in locul cu pricina, a nimerit in mijlocul unui ritual de sarbatorire a zeului, condus de preotul pagan Hunrad. Unul dintre ritualuri presupunea aducerea drept ofranda a unui suflet omenesc, preotul alegandu-l in acest scop pe Asulf, copilul unei familii de nobili. Dupa ce l-a pus sa ingenuncheze langa stejar si sa isi puna capul pe piatra altarului, Hunrad a ridicat in aer ciocanul lui Thor pentru a-i zdrobi craniul copilului dar a fost impiedicat de Sfantul Bonifaciu care i s-a opus cu toiagul episcopal. Ciocanul, cazut pe altar s-a spart in doua si copilul a fost astfel salvat.
Bonifaciu a inceput apoi sa le vorbeasca celtilor adunati langa stejar si apoi a inceput sa loveasca in acesta. Stejarul s-a rupt in patru, doborand si copacii din jur, in afara de un bradut, despre care se spune ca Sfantul ar fi spus: "Acest mic brad, copil al padurii, va fi copacul sfant al vostru. Este lemnul pacii, deoarece casele voastre sunt construite din brazi. Este semnul vietii veşnice, deoarece este mereu verde. Uitati-va cum arata in sus, spre cer. Sa fie acesta copacul copilului Isus; adunati-va in jurul lui, nu in padurea salbatica, ci in casele voastre; sub el vor fi aşezate nu picaturi de sange, ci daruri facute din iubire." Tatal lui Asulf, ducele Alvold, a luat bradutul si l-a pus in mijlocul casei sale, impodobindu-l cu lumanari, in timp ce Bonifaciu isi incepuse pentru ascultatori povestea Nasterii Mantuitorului.
Bradul devine astfel noul copac sfant, impunandu-se ca decoratiune de Craciun in sine, pe masura crestinarii intregii Europe. Aceasta este legenda...se pare totusi ca lui Martin Luther i-a venit pentru prima oara ideea de a decora bradul, decoratiunile de Craciun constituind in prezent una dintre cele mai prolifice industrii de sezon, cu produse de la instalatii electrice simple pana la cele mai complicate instalatii (mosi craciuni, sania trasa cu reni) care impodobesc de Craciun casele americanilor, cu tot felul de globuri, dulciuri, beteala si, bineinteles, traditionala stea din varful bradului.
Bradul in traditia populara pagana
Bradul de nastere era odinioara daruit parintilor unui nou-nascut pentru a-l feri de rele, de duhuri si ursitoare rauvoitoare. De remarcat este faptul ca bradul respectiv nu era taiat, ci ales doar din padure, pe el incrustandu-se numele sau insemnul familiei nou-nascutului; la fiecare aniversare a copilului, parintii si rudele aduceau ofrande bradului pana in momentul in care tanarul lua asupra sa ingrijirea bradului ce-i fusese daruit la nastere.
Bradul de nunta este un alt obicei stravechi, cu absconse origini pre-crestine. Ritualul prenuptial presupunea ca tinerii viitori insuratei sa isi faca unul altuia juramintele inaintea unui brad de nunta. In Oltenia inca se mai practica un obicei asemanator, mirele trimitandu-i miresei, printr-un fecior, un brad care simbolizeaza legatura dintre cei doi tineri.
Bradul de inmormantare se planta la capataiul mormantului unui tanar, de obicei acelasi brad care i se daruia la nastere. De asemenea, daca cineva murea departe de ai sai, in cosgiuc se punea in locul mortului aflat departe un brad. Cantecul bradului este inca in multe zone ale tarii unul dintre cele mai importante cantece ritualice de inmormantare pentru tinerii care au murit inainte de a se fi casatorit.
Bradul de pomana se impodobeste in Transilvania in zilele de nedeie, vechi obicei pastoral, atestat documentar pentru prima oara in 1373. Initial dedicate zeului focului si soarelui, nedeile asimileaza astazi si alte functii si fiind raspandite in muntii Apuseni, muntii Banatului si in tinutul Dornelor. De nedei se organizeaza de asemenea targuri de produse traditionale si praznice, iar pe mesele incarcate de pomeni se pune un asa-numit „brad de pomana”, impodobit cu fructe si dulciuri care se daruiesc copiilor dupa slujba.
Bradul de judecata juca rolul unui arbitru divin, juramantul rostit la poalele sale fiind sacru. Obiceiul are diferite variatii, bradul de judecata fiind prezent inclusiv in celebrul joc al Calusarilor in care vataful calusarilor, inainte de a incepe jocul isi infige sabia intr-un brad, jurand apoi pe ea. „Judecata divina” a bradului presupunea ca omul banuit a fi savarsit o faradelege sa fie legat timp de trei zile si trei nopti de bradul de judecata si daca supravietuia acestui interval era considerat ca fiind judecat de catre brad si declarat nevinovat.
Impodobirea bradului
Documentele istorice cunoscute pomenesc faptul ca primul brad decorat in cadrul sarbatorilor de Craciun a fost la Riga (Lituania), in anul 1510. Tot la inceputul secolului XVI, pastorul reformator Martin Luther a decorat cu lumanari bradul de Craciun, incercand astfel sa reproduca pentru copiii sai stralucirea stelelor de pe cer. Primii brazi decorati apar tot in Germania, tara in care a initiat ritualul Sf. Bonifaciu, cele mai uzuale decoratiuni fiind figurinele din paine, acadelele sau ornamentele colorate din hartie. De altfel, tara de origine a betelei este tot Germania, pentru oamenii bogati beteala fiind comandata din metal pretios (argint).
Obiceiul bradului de Craciun si a impodobirii acestuia este introdus in Statele Unite ale Americii in secolul XVII de catre comunitatile de germani din Pensylvania, raspandindu-se ulterior (odata cu raspandirea legendei lui Mos Craciun) pe intreg teritoriul SUA in secolul XIX.
In Canada, traditia a fost introdusa in 1781 de catre soldatii originari din Brunswieck (Braunschweig in germana) stationati in Provincia Quebec, mai precis de catre generalul Adolf Riedesel si sotia acestuia, la petrecerea de Craciun, unde cel mai admirat obiect decorativ a fost bradul de Craciun impodobit cu lumanari si fructe.
Regina Victoria a Marii Britanii este cea care impune prin exemplu obiceiul bradului impodobit de Craciun, in special dupa nasterea in 1841 a mostenitorului tronului, Printul Albert Edward (viitorul rege Edward VII).
Studentii romani plecati la studii la Berlin sau Viena sunt cei care introduc si in Tarile Romane obiceiul impodobirii bradului, primii brazi oficial impodobiti de Craciun fiind cei de la curtea lui Carol I, obiceiul regal fiind apoi preluat pe scara larga de catre bucuresteni.
Podoabele de brad, la fel ca si bradul insusi, transforma o traditie familiala in adevarate industrii de sezon, primii brazi artificiali fiind produsi pe scara larga in Germania, la jumatatea secolului XIX, acestia fiind construiti prin utilizarea de pene de gasca vopsite in verde. Ulterior in lume s-au construit si impus tot felul de modele de brazi artificiali, de culoare argintie sau verde. Brazii din aluminiu, de exemplu, au fost produsi pentru prima oara in Chicago, in 1958.
Impodobirea bradului de Craciun, desi a pierdut majoritatea elementelor traditionale si a semnificatiei spirituale si religioase, reprezinta astazi unul dintre cele mai importante obiceiuri urbane de Sarbatori, fiind un prilej de comuniune si armonie in familie.

luni, 20 decembrie 2010

Ce este steaua sau a fi "stea"?

"Iar daca S-a nascut Iisus in Betleemul Iudeii, in zilele lui Irod regele, iata magii de la Rasarit au venit in Ierusalim, intreband: Unde este regele Iudeilor, Cel ce S-a nascut? Caci am vazut la Rasarit steaua Lui si am venit sa ne inchinam Lui." (Matei 2; l-2)
Steaua de la Betleem reprezinta un simbol asociat pentru totdeauna cu Nasterea Domnului. A fost supusa studiului atat oamenii de stiinta, cunoscuti astronomi, cat si de Parintii Bisericii si renumiti teologi. De-a lungul timpului s-au dat numeroase interpretari stelei amintite de Evanghelistul Matei, aceasta fiind privita fie ca un eveniment astronomic pe linia legilor fizice, fie ca fenomen miraculos.
Steaua de la Betleem - Ce spune stiinta?
Oamenii de stiinta au sustinut trei ipoteze in cazul stelei din Betleem: cometa, stea noua sau nova si conjunctie a unor planete. Niciuna dintre izvoarele cunoscute si traditiile pastrate, nu mentioneaza insa nimic despre o cometa sau o stea noua in lumea mediteraneeana, in jurul anului 1 d.Hr . Doar ultima ipoteza a fost confirmata ca fiind posibila in contextul spatio-temporal evanghelic. Aceasta a fost emisa la anul 1606 de cunoscutul astronom Johannes Kepler. Oamenii de stiinta au vazut deopotriva in aceasta ipoteza cheia problemei privind anul nasterii Mantuitorului. Dupa Kepler, steaua magilor a fost de fapt aspectul pe care l-a luat pentru observatorul de pe Pamant o tripla conjunctie a planetelor Jupiter si Saturn in constelatia Pestilor: aliniate una peste alta, cele doua planete, avand in fundal constelatia Pestilor, dadeau impresia unei stele cu o stralucire aparte. Conjunctiile simple ale celor doua planete sunt destul de dese. O tripla conjunctie se produce insa la intervale de sute de ani. Ori, asa cum a stabilit Kepler, o astfel de tripla conjunctie - si inca perfect vizibila, mai ales pentru observatorii din Orientul Apropiat - a avut loc in anul 7 i.H. Ea a avut trei maxime (adica trei perioade de maxima stralucire): la 23 mai, la 3 octombrie si la 4 decembrie. De altfel, o inscriptie cuneiforma pe o tablita de lut ars, provenind de la scoala astronomica din Sippur, langa Babilon, confirma faptul ca "steaua" magilor a fost observata vreme de 5 luni in anul 7 i.H. Kepler a presupus ca magii, fiind astrologi (cititori in stele) din Babilon, au observat aceasta tripla conjunctie de la bun inceput. A doua maxima, cea din octombrie, i-a determinat sa porneasca imediat la drum in cautarea Celui a Carui nastere o vestea "steaua". Au plecat, deci, din Babilon la inceputul lui octombrie si, dupa o calatorie de aproximativ o luna si jumatate, au sosit la Ierusalim. Reaparitia "stelei", pe cand magii tocmai plecasera de la Irod (Mt 2, 9-l0), ar fi fost de fapt a treia maxima, cea din 4 decembrie, a triplei conjunctii amintite. Ipoteza lui Kepler a facut adepti nu numai printre astronomi, ci si printre teologi, care considera ca anul 7 inaintea erei crestine este, de altfel, o data perfect verosimila pentru evenimentul Nasterii Domnului. Astfel, Hristos s-ar fi nascut candva intre anii 7-5 inaintea erei crestine. Trebuie sa tinem seama insa de faptul ca tot ceea ce sustine Kepler ramane totusi o simpla ipoteza.
Steaua de la Betleem - Ce spun Sfintii Parinti?
Foarte important este sa vedem insa si perspectiva Sfintilor Parinti ai Bisericii. In primul rand, difera in mod radical modul de abordare al acestei probleme.
Sfantul Ioan Gura de Aur comentand pasajul evanghelic in care se aminteste despre calauzirea magilor de catre stea afirma: "Avem nevoie de multe privegheri, de multe rugaciuni, ca sa putem interpreta textul acesta, sa aflam cine erau acesti magi, de unde au venit, din ce pricina, ce i-a facut sa vina si in sfarsit ce e cu steaua aceasta." Asadar, Bisericii ii este proprie viziunea duhovniceasca asupra lucrurilor si evenimentelor. Sfantul Ioan Gura de Aur merge mai departe aratand ca steaua aceasta nu a fost una din multele stele ale cerului si ca aceasta, mai mult, nu
s-a aratat potrivit legilor care guverneaza creatia vazuta: "Ca n-a fost una din stelele cele multe, dar, mai bine spus, dupa parerea mea, n-a fost nici stea, ci o putere nevazuta, care a luat chip de stea, se vede in primul loc din mersul ei. Nu este vreo stea care sa mearga pe cer cum a mers steaua aceasta; noi vedem ca si soarele si luna si toate celelalte stele merg de la rasarit la apus; steaua aceasta, insa, mergea de la miazanoapte la miazazi, ca asa se afla Palestina fata de Persia. In al doilea loc, si din timpul in care s-a aratat putem vedea ca steaua aceasta n-a fost una din multele stele. Nu se vedea noaptea, ci ziua in amiaza mare pe cand stralucea soarele; putere pe care n-o au nici stelele, nici luna; ca luna depaseste in stralucire pe toate celelalte stele, dar cand se ivesc razele soarelui, se ascunde indata si dispare. Steaua aceasta, insa, prin marimea stralucirii sale, a biruit si razele soarelui; stralucea mai tare decat ele; lumina mai puternic, desi era atata lumina. In al treilea rand, se vede ca nu era una din celelalte stele, pentru ca aparea si apoi iarasi disparea.
Pe drumul pana in Palestina steaua se arata conducand pe magi; cand au ajuns in Ierusalim s-a ascuns; apoi iarasi, cand magii au parasit pe Irod, dupa ce-i spusesera pricina pentru care venisera si au plecat, steaua iar s-a aratat; si acest lucru nu poate fi miscarea fireasca a unei stele, ci a unei puteri inzestrate cu o ratiune deosebita. Nici nu avea un drum propriu; mergea cand magii trebuiau sa mearga; cand stateau ei, statea si ea; slujea tuturor celor de trebuinta. Era ca stalpul cel de nor din pustie: oprea si scula tabara iudeilor atunci cand trebuia. In al patrulea rand, se vede bine ca nu era o stea precum celelalte din chipul in care a aratat locul unde s-a nascut Pruncul. Ca n-a aratat locul ramanand sus pe cer - de altfel nici nu putea sa le arate locul de ramanea sus -, ci l-a aratat pogorandu-se jos. Stiti doar ca locul era atat de mic cat putea incapea o coliba, dar mai bine spus, cat putea incapea trupul unui prunc; iar o stea obisnuita nu putea sa arate un astfel de loc pentru ca o stea sta la o inaltime foarte mare si nu poate sa arate un loc atat de mic, nici sa-l faca cunoscut celor care vor sa-l gaseasca.
De lucrul acesta poti sa te incredintezi uitandu-te la luna; desi este cu mult mai mare decat stelele, totusi pare ca este aproape de toti locuitorii lumii raspanditi pe o intindere atat de mare de pamant. Spune-mi, te rog, cum ar fi putut steaua sa arate locul asa de ingust al ieslei si al colibei de n-ar fi parasit inaltimea aceea, de nu s-ar fi pogorat jos si n-ar fi stat chiar deasupra capului Pruncului? Acest lucru il lasa evanghelistul sa se inteleaga cand spune: "Si iata steaua mergea inaintea lor, pana a venit si a stat deasupra unde era Pruncul". Pentru Sfantul Ioan Gura de Aur faptul ca magii au urmat steaua si au crezut ii plaseaza in antiteza cu iudeii care "n-au crezut nici pe profeti, desi le vorbisera in urechile lor." El afirma in continuare: "Dupa parerea mea, lucrul acesta nu se datoreste numai stelei, ci si lui Dumnezeu, Care a pus in miscare sufletul lor, asa precum a facut si cu imparatul Cir determinandu-l sa elibereze pe iudei din robie. Dumnezeu n-a facut asta nimicindu-le libera lor vointa. La fel si cu Pavel, l-a chemat printr-un glas de sus, iar prin aceasta a facut cunoscut si harul Sau, dar si ascultarea lui Pavel.”
Ce este steaua sau a fi "stea"?
Nu trebuie neaparat sa vedem o contradictie intre explicatia stiintifica a stelei magilor, ca un fenomen astronomic repetabil - chiar daca, asa cum am spus, la distante temporale foarte mari - si interpretarea Sfantului Ioan Gura de Aur. Dumnezeu ar fi putut descoperi Nasterea Fiului Sau pe ambele cai, atat printr-un eveniment astronomic, cat si printr-o minune. Interesant este faptul ca mult mai multe intrebari si-au pus oamenii de-a lungul timpului cu privire la stea, decat au facut-o, probabil, magii. Despre ei stim ca "au vazut si au crezut”. Nu cunoastem daca au problematizat sau nu asupra naturii ei. Important este ca datorita acesteia, ei s-au invrednicit a se inchina Pruncului dumnezeiesc. Steaua de la Betleem poarta cu sine peste timp o mare taina. Acest aspect este surprins si in colindele traditionale romanesti: "Steaua sus rasare/Ca o taina mare". Nimeni nu va cunoaste adevarata ei natura. Sensul ei adanc ni se dezvaluie insa in Biserica, prin talcuirile Sfintilor Parinti, iar nu prin cercetari si calcule stiintifice. Acest lucru este pus in evidenta de urmatoarele cuvintele ale Sfantului Ioan Gura de Aur: "Asa a facut si cu magii (Dumnezeu); a vrut sa-i cheme prin aratarea unei stele, ca sa-i inalte cu mintea mai sus de propria lor gandire. Pentru ca, dupa ce i-a condus si i-a calauzit si dupa ce i-a adus langa iesle, nu le mai vorbeste prin stea, ci prin inger. Asa au ajuns incetul cu incetul mai buni." Cu acelasi scop ne va vorbi steaua din Betleem tuturor crestinilor pana la sfarsitul timpului: sa devenim mai buni. Atat de buni, incat prin lumina care suntem, sa ne asemanam stelei de la Betleem care povatuia odinoara pe pagani catre aflarea lui Dumnezeu, dupa cuvantul Scripturii: "Asa sa lumineze lumina voastra inaintea oamenilor, asa incat sa vada faptele voastre cele bune si sa slaveasca pe Tatal vostru Cel din ceruri." (Matei 5, 16).

sâmbătă, 18 decembrie 2010

Regii magi

Au fost odata patru prieteni care s-au hotarat sa viziteze Franta pe timpul concediului din luna decembrie. Numele lor erau Matei, Luca, Marc şi Ioan .
Ei nu erau bogati si neputandu-si oferi vreo masina sau sa calatoreasca cu trenul s-au hotarat sa porneasca pe jos , cu rucsacul in spinare si bastonul de calator in mana.
Ei au plecat de la Paris intr-o dimineata de iarna si au ajuns cateva zile mai tarziu la Chambord, în apropierea castelului. Orbiti de frumusetea asezarii si-au pus cortul in apropierea gradinii pentru a vizita imprejurimile. Frigul era intens si pentru a se incalzi s-au gandit ca o plimbare buna in pas alert ar fi solutia ideala.
Dupa doua ore de plimbare au vazut o casa mica, izolata intr-un luminis , al carei singur semn de viata era fumul ce se insinua din cosul de pe acoperis. Infometati si razbiti de frig, ei batura la usa pentru a solicita sa li se ofere o bautura fierbinte. Usa se deschis si in fata lor aparu o femeie tanara frumoasa, ce era imbracata saracacios dacr al carei chip radia de bunatate si caldura. „Intrati- le spuse- veniti sa va incalziti langa foc, sotul meu este taietor de lemne si bustenii nu ne lipsesc....”
Într-adevăr, pe un scaun, şedea un bărbat încă tânăr, cu barbă al cărui chip grav exprima bunătate . El a mai pus un bustean pe foc şi brusc au tasnit flacari , care i-au incalzit rapid pe cei patru călătorii. În acest moment, un ciripit de prunc se inalta in camera si tanara femeie se apropie de foc tinand in brate un copilas frumos de cateva zile..... "Vi-l prezint pe fiul nostru", a spus ea, el s-a născut pe data de 25 a acestei luni, iar acum este pentru noi un semn de speranţă şi iubire "...
Cei patru prieteni, emotionati de atata bunătate şi încredere, imbratisara copilasul dorind parintilor fericire, bucurie şi prosperitate şi, fără a uita insa sa le multumeasca pentru ospitalitatea lor, isi reluara bastoanele si rucsacurile si plecara din nou la drum, nu fara a-si lua ramas bun si fara a multumi acestei familii fermecatoare.....
Pentru a păstra amintirea acestei opriri binefăcătoare, ei se oprira pe un deal pentru a revedea pentru ultima dată, micuta cabana , dar ea disparuse!
Dar, mi-ati spune, regii magi au fost trei, nu patru si atunci ?!? Ei bine am avut nevoie de un al patrulea ca sa va spuna povestea !
de Madeleine Vasilieff, Saint Pardoux Isaac
Traducere si adaptare dintr-o poveste in limba franceza de Angela Musica- Popa

miercuri, 15 decembrie 2010

Seara de Craciun

E seara de Crăciun!
Dar foc în sobă nu-i.
La geam nămeţi nici vorbă
Sau galbene gutui...
Aşa spunea povestea...
Că-n seara de Ajun,
Copiii visau noaptea
Că vine Moş Crăciun!
Şi-n dar le-aduce Moşul
Tot ce-şi doreau în An!
Şi pîine şi bucate
Si-un calut nazdravan!
Fetiţele-o păpuşă
Cadou doar aşteptau,
Cu blonde şi lungi plete...
Prinţese deveneau!
Aşa visează iară
Mulţi băieţei şi fete,
Dar oare vine Moşul?
Sau visele-s deşarte!
Din Inima mi-aş rupe
Crâmpei dacă aş şti,
Că visele lor toate
Au chip a se-nplini!

marți, 14 decembrie 2010

E timpul sa luam aminte

Pentru Dumnezeu exista doar timpul prezent. Astazi, este numele timpului lui Dumnezeu, marturisea parintele Galeriu. Asa ca nu e cazul sa socotim ca avem parte de o greseala atunci cand auzim in Biserica, dupa mai bine de 2000 de ani de la nasterea Mantuitorului in Betleem, cantandu-se "Fecioara astazi pe Cel mai presus de fiinta naste". Suntem chemati de Biserica sa traim "vremea aceea". E bine sa nu uitam niciodata ca in fiecare luna decembrie, nu ne amintim de ceva ce s-a petrecut candva. Fiul lui Dumnezeu Se naste tainic si in zilele noastre, motiv pentru care suntem datori sa traim prin cuvantul "astazi". Ingerul le-a vestit pastorilor: "Astazi vi S-a nascut Mantuitor, Hristos Domnul". Iar credinciosii canta: "Astazi S-a nascut Hristos, Mesia chip luminos" sau "O, ce veste minunata in Betleem ni se arata, ca astazi S-a nascut Cel fara de inceput". In Biserica, Nasterea Domnului se petrece si acum si se va peterece mereu, pentru ca evenimentele dumnezeiesti s-au petrecut intr-un astazi al lui Dumnezeu, sunt ale vesniciei.
Din nefericire, omul modern a pierdut semnificatia prezentului, nu se mai gandeste ca Hristos Se naste, si asta pentru ca nu mai traieste si in Biserica unde se canta: "Hristos Se naste slaviti-L, Hristos din ceruri intampinati-L".
Si in lipsa prezentului da frau liber imaginatiei. Si asa se ajunge ca bradul, renii, ofertele comerciale sa fie cele care marcheaza sarbatoarea Craciunului. E bine sa nu ne lasam purtati de cei ce rezuma Craciunul la taierea porcului, la a umple cosul cu diverse produse sau la cat de luminat este orasul.
E timpul sa luam aminte ca Fecioara Maria cauta si acum un loc in care sa-L nasca pe Hristos. Parintele Staniloae marturisea ca atunci cand Tatal L-a trimis pe Fiul la plinirea vremii, I-a spus: "Mergi si mantuieste-Ti fratii! Dezvaluie-le chipul. Chipul Tau sa se arate in ei". Acesta este sensul intruparii Domnului - sa scoata la lumina chipul Lui in noi, chip dupa care am fost creati. Si aceasta cauta si acum Maica Domnului prin umblarea ei tainica in lume - sa-L nasca pe Hristos in noi. Sa ne oferim si noi spre a-I fi salas. Asa vom intelege mai bine stihurile colindului: "Astazi s’a nascut /Cel far’ de’nceput".

luni, 13 decembrie 2010

Cine este Mos Craciun

Casa lui Moş Crăciun, asa cum ştie toată lumea, se află la Polul Nord, în ţinuturi de zăpadă şi de gheaţă vesnica. Este o ţară albă, curată şi frumoasă, ca sufletele de copii. Acolo se zice că se află un arbore uriaş, lângă steaua polară, unde se întâlneşte cerul cu pământul. În fiecare seară de Ajun, Moş Crăciun pleacă prin lume cu daruri. Demult, tare demult, Moşul călătorea pe un măgar alb. Apoi, aducea daruri la copii călare pe un cal cu aripi de aur, care se hrănea cu spice de grâu adunate încă din timpul verii. Mai târziu, Moş Crăciun era adus de un cerb alb. Astăzi, vine mai mult pe o săniuţă trasă de reni care pot zbura pe cer. Câteodată, când se grăbeşte, vine şi cu o motocicletă sau cu o maşină, ba chiar cu un avion. Dar asta doar când este extrem de grăbit. De obicei, Moşul intră pe furiş, după ce copilaşii au adormit. Vine pe fereastră sau pe uşă, coboară pe horn şi lasă darurile lângă bradul împodobit.
Moş Crăciun s-a născut acum multe sute de ani, nimeni nu mai ştie când şi unde anume.
Cu toate acestea se ştie că, ziua lui de naştere era sărbătorită la solstiţiul de iarnă, când soarele se face foarte mic, mic de tot, ca mai apoi să se nască din nou. Aşa credea lumea mai demult: că Moş Crăciun moare în fiecare iarnă şi se naşte iar şi iar. Şi că odată cu el chiar şi soarele moare şi reînvie, sub forma unui copilaş. Astfel, în fiecare an, în seara de Crăciun, Moşul e bătrân tare, iar la miezul nopţii el moare câteva clipe şi renaşte prin pruncul Iisus Hristos. În acelaşi timp, toată lumea reîntinereşte, se umple de viaţă şi de bogăţie: de aceea Moş Crăciun aduce daruri cu el. La început, când nu erau atâtea jucării pe lume, Moşul aducea dulciuri, mere, nuci, păpuşele de lut sau de lemn.
Primii brăduţi de Crăciun au fost împodobiţi în Alsacia, acum mai bine de 1000 de ani, cu trandafiri de hârtie colorată, cu dulciuri, cu mere. De 200 de ani încoace, peste tot se împodobesc brazi cu beteală, globuri colorate şi dulciuri. Bunicii noştri îi împodobeau cu mere, nuci, forme de aluat şi aţă colorată. În toată lumea, merele au fost folosite la început în loc de globuri şi însemnau tinereţea veşnică, ca şi culoarea veşnic verde a bradului. În vârful bradului, se aşează de obicei o steluţă: este Steaua Polară, din ţinuturile de gheaţă de la Polul Nord, unde locuieşte Moş Crăciun.
Orice brăduţ are şi lumini. Bătrânii spun că lumânările şi luminiţele din bradul de Crăciun alungă răul din lume, din casă, din suflet.

duminică, 5 decembrie 2010

Mos Nicolae in traditia româneasca

Mos Nicolae sau Sannicoara
Distanta de numai sase zile care separa Santandreiul de Sannicoara a favorizat o vie circulati a motivelor si practicilor rituale, astfel ca cercetatorul intampina serioase dificultati cand incearca stabilirea semnificatiilor calendaristice. Santandreiul este plasat intr-un timp sumbru, invaluit de spiritele malefice care devin extrem de violente in "Noaptea Strigoilor". Puterea fortelor potrivnice incepe sa scada dupa miezul noptii, la cantatul cocosilor. Lumea ce parea ca merge spre prabusire este salvata insa in fiecare an de Sannicoara, personaj mitologic imaginat ca un mos cu barba alba, calare pe cal, a carui atributie principala era vegherea portii cerului dinspre apus, pe unde incearca soarele sa se strecoare in tinuturile de miazanoapte.
Acelasi rol il avea, sustine legenda, Santoaderul care pazea poarta dinspre rasarit a cerului.
Mos Nicolae
Mos Nicolae este o personificare la varsta senectutii, a timpului imbatranit care a preluat din Calendarul crestin numele si data de celebrare ale Sf. Nicolae (6 decembrie), personaj real (episcop din Myra, mort probabil in anul 342), aparator al dreptei credinte in Iisus. In traditiile romanesti Mos Nicolae are atributii straine de statutul sau ierarhic: apare pe un cal alb, aluzie la prima zapada care cade la inceputul iernii, pazeste Soarele care incearca sa se strecoare pe langa el spre taramurile de miazanoapte pentru a lasa lumea fara lumina si caldura, este iscoada lui Dumnezeu pe langa Drac, ajuta vaduvele, orfanii si fetele sarace la maritat, este stapanul apelor si salveaza de la inec corabierii, apara soldatii pe timp de razboi, motiv pentru care este invocat in timpul luptelor. In noptile marilor sarbatori, cand se deschide cerul pentru o clipa, oamenii pot sa-l vada stand la Masa Imparateasca in dreapta lui Dumnezeu. Mos Nicolae imparte astazi, asemanator lui Mos Craciun, daruri celor mici. Mai veche este insa traditia pedepsirii copiilor neascultatori cu nuielusa lasata in incaltarile lor in noaptea de 5/6 decembrie. Ca sfant, Mos Nicolae a fost mai darnic cu pedepsele decat cu recompensele.
Conform traditiei crestine, el pedepsea pe cei care se abateau de la dreapta credinta lovindu-i cu nuiaua peste maini. Ziua de 6 decembrie incheie ciclul de sarbatori si practici magice, dedicate in special lupilor si spiritelor mortilorstrigoi, inceput la mijlocul lunii Noiembrie (Filipii de Toamna, Filipul cel Schiop, Ovidenia, Lasatul Secului de Craciun, Noaptea Strigoilor si Santandrei) si incheiat la inceputul lunii decembrie (Zilele Bubatului, Varvara, Mos Andrei), specific unui stravechi inceput de an autohton, probabil Anul Nou dacic.
Sannicoara reproduce un vechi nume propriu, gr. Nikolaos, folosit in Grecia antica cu multe secole inaintea erei noastre. "Nikolaos se incadreaza intr-o bogata familie de compuse al caror prim element este nik- (verbul nikao - "a invinge", substantivul nike- "victorie"), semnificatia acestuia explicand in buna masura favoarea de care se bucura numele si, implicit, frecventa lui in onomastica greaca" (Ionescu c., 1975, p. 219). Traditiile populare romanesti par a nu fi straine de semnificatiile stravechi ale numelui grecesc. Sarbatoarea de pe sase decembrie prefigura victoria binelui asupra raului, a luminii asupra intunericului: "la Sf. Nicolae se intoarce noaptea la ziua cu cat se suceste puiu-n gaoace" (Radulescu-Codin, Mihalache, 1909, p. 91), spune o zicala musceleana. Aceleasi simboluri optimiste apare si din legenda ardeleana despre Sannicoara si Santoader, pazitori ai Soarelui, ca si din traditia bucovineana care sustine ca Sannicoara poate fi vazut in noaptea de Anul Nou "in lumina mare, atunci cand cerurile se deschid de trei ori" (Pamfile, 1914, p. 157). Legendele si traditiile dedicate lui Sannicoara, in esenta precrestine, vorbesc de puterea sa neobisnuita invocata de soldatii care porneau la lupta, de ajutorul dat, ca stapan al apelor, corabierilor; de sprijinul acordat fetelor sarace la maritat, de grija purtata sufletelor etc. Daca la informatiile etnografice si folclorice de mai sus adaugam contextul favorabil in care este prezentat Sannicoara in colinde, ca si pozitia sa privilegiata in Panteonul romanesc, putem afirma ca acesta a fost un personaj mitologic al carui cult se asemana cu cel al Santoaderului, Sangiorzului, Santiliei si Samedrului. Sunt indicii ca unele atributii ale lui Sannicoara au fost preluate, treptat, de sarbatorile vecine: Santandrei si de sarbatorile de iarna.

La multi ani tutror celor care poarta numele sfantului Nicolae!

sâmbătă, 4 decembrie 2010

“Moş Craciun nu uită pe nimeni niciodată”

Aşa se intitulează proiectul depus pe site-ul Rompetrol care a lansat programul "Impreuna pentru fiecare". Am nevoie de ajutorul vostru. Vă rog să votaţi de câte ori vă reamintiţi, intrând pe următorul link:
Faceţi o faptă bună de Moş Nicolae! Mulţumesc anticipat.
Eugenia Enescu



Cele două vâsle

Demult, trăia un batrân, om cu frica lui Dumnezeu, ce-şi câştiga traiul trecând călătorii, cu barca sa, de pe un mal pe celălalt al unui râu. Într-o zi, în timp ce moşul îl trecea cu barca pe un tânăr, acesta observă că pe fiecare vâslă este ceva scris şi întrebă:
- De ce ai scris pe o vâslă “credinţă” şi pe cealaltă “fapte bune” ?
- Fiindcă acestea două mă conduc în viaţă, răspunse bătrânul.
- Nu cred că omul are nevoie de amândouă, spuse cu îndrăzneală tânărul. Este de ajuns doar una după care să îţi călăuzeşti viaţa: dacă faci “fapte bune”, eşti de folos celorlalţi, dacă ai “credinţă”, îţi eşti ţie însuţi de folos.
Bătrânul nu a spus nimic, dar a început să vâslească cu o singură vâslă. Barca nu a mai avansat nici un pic, învârtindu-se în loc. În felul acesta a înţeles tânărul ce-a vrut să spună omul: că acela cu suflet curat, adică luminat de credinţă, va avea şi o viaţă curată, adică încărcată de roadele bunătăţii şi milei creştineşti. Cum este sufletul omului, tot aşa îi este şi viaţa.
Credinţa fără bunătate nu este decât ipocrizie. Cel cu adevărat credincios Îl iubeşte pe Dumnezeu, iubindu-i pe oameni. Faptele bune şi credinţa sunt cele două aripi cu ajutorul cărora sufletul nostru se înalţă spre Dumnezeu. Cu o singură aripă nu poţi zbura!

“În fapte se arată credinţa. Credinţa fără fapte nu există.” ( Sfântul Simeon Noul Teolog )

Crezul