Bradul, lemnul pacii

Unul dintre cele mai importante simboluri ale Craciunului il reprezinta bradul. Traditie veche de peste un mileniu, obiceiul a fost promovat in Germania secolului VIII de catre Sfantul Bonifaciu. Intr-o perioada in care mare parte din nordul si centrul Europei erau inca pagane, acesta a hotarat sa fie misionar si, in urma aprobarii oficiale primita de la Papa Grigore al-II-lea, a primit insarcinarea de a vesti Evanghelia in Germania. Tot atunci si-a schimbat numele de botez din Winfrid in Bonifaciu iar in anul 722 a fost numit Episcop peste intreaga Germanie. Vechii celti traitori pe acele meleaguri adorau stejarul, simbol al invierii naturii, si il sarbatoreau in perioada echinoctiului de primavara. Se spune ca in ajunul Craciunului, Bonifaciu calatorea insotit de o mana de fideli, printr-o padure din Germania in zona unde se afla legendarul stejar din Geismar, cel la poalele caruia vechii celti aduceau cult zeului lor Thor, zeul tunetului si al razboiului. Ajungand in locul cu pricina, a nimerit in mijlocul unui ritual de sarbatorire a zeului, condus de preotul pagan Hunrad. Unul dintre ritualuri presupunea aducerea drept ofranda a unui suflet omenesc, preotul alegandu-l in acest scop pe Asulf, copilul unei familii de nobili. Dupa ce l-a pus sa ingenuncheze langa stejar si sa isi puna capul pe piatra altarului, Hunrad a ridicat in aer ciocanul lui Thor pentru a-i zdrobi craniul copilului dar a fost impiedicat de Sfantul Bonifaciu care i s-a opus cu toiagul episcopal. Ciocanul, cazut pe altar s-a spart in doua si copilul a fost astfel salvat.

Bonifaciu a inceput apoi sa le vorbeasca celtilor adunati langa stejar si apoi a inceput sa loveasca in acesta. Stejarul s-a rupt in patru, doborand si copacii din jur, in afara de un bradut, despre care se spune ca Sfantul ar fi spus: "Acest mic brad, copil al padurii, va fi copacul sfant al vostru. Este lemnul pacii, deoarece casele voastre sunt construite din brazi. Este semnul vietii veşnice, deoarece este mereu verde. Uitati-va cum arata in sus, spre cer. Sa fie acesta copacul copilului Isus; adunati-va in jurul lui, nu in padurea salbatica, ci in casele voastre; sub el vor fi aşezate nu picaturi de sange, ci daruri facute din iubire." Tatal lui Asulf, ducele Alvold, a luat bradutul si l-a pus in mijlocul casei sale, impodobindu-l cu lumanari, in timp ce Bonifaciu isi incepuse pentru ascultatori povestea Nasterii Mantuitorului.

Bradul devine astfel noul copac sfant, impunandu-se ca decoratiune de Craciun in sine, pe masura crestinarii intregii Europe. Aceasta este legenda...se pare totusi ca lui Martin Luther i-a venit pentru prima oara ideea de a decora bradul, decoratiunile de Craciun constituind in prezent una dintre cele mai prolifice industrii de sezon, cu produse de la instalatii electrice simple pana la cele mai complicate instalatii (mosi craciuni, sania trasa cu reni) care impodobesc de Craciun casele americanilor, cu tot felul de globuri, dulciuri, beteala si, bineinteles, traditionala stea din varful bradului.

Bradul in traditia populara pagana

Bradul de nastere era odinioara daruit parintilor unui nou-nascut pentru a-l feri de rele, de duhuri si ursitoare rauvoitoare. De remarcat este faptul ca bradul respectiv nu era taiat, ci ales doar din padure, pe el incrustandu-se numele sau insemnul familiei nou-nascutului; la fiecare aniversare a copilului, parintii si rudele aduceau ofrande bradului pana in momentul in care tanarul lua asupra sa ingrijirea bradului ce-i fusese daruit la nastere.

Bradul de nunta este un alt obicei stravechi, cu absconse origini pre-crestine. Ritualul prenuptial presupunea ca tinerii viitori insuratei sa isi faca unul altuia juramintele inaintea unui brad de nunta. In Oltenia inca se mai practica un obicei asemanator, mirele trimitandu-i miresei, printr-un fecior, un brad care simbolizeaza legatura dintre cei doi tineri.

Bradul de inmormantare se planta la capataiul mormantului unui tanar, de obicei acelasi brad care i se daruia la nastere. De asemenea, daca cineva murea departe de ai sai, in cosgiuc se punea in locul mortului aflat departe un brad. Cantecul bradului este inca in multe zone ale tarii unul dintre cele mai importante cantece ritualice de inmormantare pentru tinerii care au murit inainte de a se fi casatorit.

Bradul de pomana se impodobeste in Transilvania in zilele de nedeie, vechi obicei pastoral, atestat documentar pentru prima oara in 1373. Initial dedicate zeului focului si soarelui, nedeile asimileaza astazi si alte functii si fiind raspandite in muntii Apuseni, muntii Banatului si in tinutul Dornelor. De nedei se organizeaza de asemenea targuri de produse traditionale si praznice, iar pe mesele incarcate de pomeni se pune un asa-numit „brad de pomana”, impodobit cu fructe si dulciuri care se daruiesc copiilor dupa slujba.

Bradul de judecata juca rolul unui arbitru divin, juramantul rostit la poalele sale fiind sacru. Obiceiul are diferite variatii, bradul de judecata fiind prezent inclusiv in celebrul joc al Calusarilor in care vataful calusarilor, inainte de a incepe jocul isi infige sabia intr-un brad, jurand apoi pe ea. „Judecata divina” a bradului presupunea ca omul banuit a fi savarsit o faradelege sa fie legat timp de trei zile si trei nopti de bradul de judecata si daca supravietuia acestui interval era considerat ca fiind judecat de catre brad si declarat nevinovat.

Impodobirea bradului

Documentele istorice cunoscute pomenesc faptul ca primul brad decorat in cadrul sarbatorilor de Craciun a fost la Riga (Lituania), in anul 1510. Tot la inceputul secolului XVI, pastorul reformator Martin Luther a decorat cu lumanari bradul de Craciun, incercand astfel sa reproduca pentru copiii sai stralucirea stelelor de pe cer. Primii brazi decorati apar tot in Germania, tara in care a initiat ritualul Sf. Bonifaciu, cele mai uzuale decoratiuni fiind figurinele din paine, acadelele sau ornamentele colorate din hartie. De altfel, tara de origine a betelei este tot Germania, pentru oamenii bogati beteala fiind comandata din metal pretios (argint).

Obiceiul bradului de Craciun si a impodobirii acestuia este introdus in Statele Unite ale Americii in secolul XVII de catre comunitatile de germani din Pensylvania, raspandindu-se ulterior (odata cu raspandirea legendei lui Mos Craciun) pe intreg teritoriul SUA in secolul XIX.

In Canada, traditia a fost introdusa in 1781 de catre soldatii originari din Brunswieck (Braunschweig in germana) stationati in Provincia Quebec, mai precis de catre generalul Adolf Riedesel si sotia acestuia, la petrecerea de Craciun, unde cel mai admirat obiect decorativ a fost bradul de Craciun impodobit cu lumanari si fructe.

Regina Victoria a Marii Britanii este cea care impune prin exemplu obiceiul bradului impodobit de Craciun, in special dupa nasterea in 1841 a mostenitorului tronului, Printul Albert Edward (viitorul rege Edward VII).

Studentii romani plecati la studii la Berlin sau Viena sunt cei care introduc si in Tarile Romane obiceiul impodobirii bradului, primii brazi oficial impodobiti de Craciun fiind cei de la curtea lui Carol I, obiceiul regal fiind apoi preluat pe scara larga de catre bucuresteni.

Podoabele de brad, la fel ca si bradul insusi, transforma o traditie familiala in adevarate industrii de sezon, primii brazi artificiali fiind produsi pe scara larga in Germania, la jumatatea secolului XIX, acestia fiind construiti prin utilizarea de pene de gasca vopsite in verde. Ulterior in lume s-au construit si impus tot felul de modele de brazi artificiali, de culoare argintie sau verde. Brazii din aluminiu, de exemplu, au fost produsi pentru prima oara in Chicago, in 1958.

Impodobirea bradului de Craciun, desi a pierdut majoritatea elementelor traditionale si a semnificatiei spirituale si religioase, reprezinta astazi unul dintre cele mai importante obiceiuri urbane de Sarbatori, fiind un prilej de comuniune si armonie in familie.