S-au refugiat toți la marginea pădurii, lânga satul ucrainean Poroscovo. Nu știe nimeni cum au ajuns ei acolo, nici măcar bătrânii, așa că nu știu nici cine sunt. Ucrainenii îi numesc “tigani albi”, și profită de ignoranța lor pentru a le pune în cârcă orice nelegiuire doresc. Daca îi întrebi, volohii din Poroscovo răspund că sunt români, pentru că, pe când mergeau cu toții la muncă în Kazahstan, până la destramarea URSS, au aflat că exista un popor întreg care vorbește ca ei. Dar până acum nu a reușit nici unul să treacă granița, măcar până în Maramureș și înapoi, pentru a le spune celorlalți dacă este adevărat ce se spune: că există o țară întreagă a românilor. Mai mult, ei nu au știut nici măcar de celelalte comunități de români din dreapta Tisei sau din alte parți ale Ucrainei.
Prizonierii altei lumi
Volohii nu numai că vorbesc o româna de Evul Mediu, dar și trăiesc ca în acele vremuri. Neștiutori de carte, într-o sărăcie cruntă, cu foarte mulți copii, și cu o speranță de viață foarte mică. După cum au descoperit și jurnaliștii maramureșeni, în comunitatea volohilor există un singur bătrân, pentru că restul au murit din cauza condițiilor extreme de trai si a bolilor. În casele de pământ trăiesc chiar și 30 de suflete, astfel că observația Gazetei de Maramureș este justă: cel mai probabil, comunitatea din Poroscovo deține recordul absolut la natalitate.
Până la lăsarea serii, pe ulițele noroioase, nu vezi nici un barbat. Toți sunt la pădure. Mai-marele lor e “Laci Biraul”, care spune că, din tată-n fiu, familia lui s-a declarat ca fiind una de români, dar până acum nu a văzut niciodată un român, o hartă a țării noastre, nu a auzit de București și nici de Ceaușescu. În principiu e la fel ca restul volohilor, care știu că sunt români și asta le este de ajuns. “Nu știm cum am ajuns în zonă. Nu știu nici bătrânii cum au ajuns aici, ziceau doar ca suntem români”, a spus Laci Biraul.
Cum nu au biserică și scoală în limba româna, el spune că toți copiii învață româna din familie. Mai zice că fiica lui ar fi interesată să învețe carte, eventual în România. Pentru moment, însă, așteaptă să nască.
Nici măcar la recensământul din 2001, oamenii din Poroscovo nu au fost înregistrați drept români. Ei spun ca le-au zis “domnilor cu recensământul” că sunt români, dar, cum nu știu carte, ei au scris ce-au vrut. O altă dovadă că cei din Poroscovo sunt români o dovedesc obiceiurile lor. De Crăciun cântă niște colinde vechi, pe care le-au moștenit din bătrâni. La nunți cântă la acordeon.
Prenumele sunt tot de-ale noastre: Ion, Vasile, Ileana, Iancu. Numele de familie e Voloșin, de la valah.Țapul ispășitor al ucrainenilor
