miercuri, 3 decembrie 2008

Decembrie, scoala romaneasca si copii Ciorogarlei

In urma cu un an, la Scoala Generala nr.1 din comuna Ciorogarla, judetul Ilfov, a luat contur si s-a lansat primul numar al revistei “Zbor”, coordonata de doamna profesor Niculina Dobre. Colaboratori, nimeni altii decat copii.
Specialist in stiintele exacte, mai precis profesor de matematica, doamna Niculina Dobre, are o pasiune, jurnalistica, si o mare dragoste, formarea si educarea elevilor sai. Foarte apropiata de acestia, nu i-a fost greu sa descopere talentul fiecaruia.
Surprinsa de cat de multi elevi doreau sa faca parte din colectivul de redactie al revistei, doamna Niculina Dobre, impreuna cu domnul director Ilie Tudor, a incurajat copii cu inclinatii jurnalistice si cu multa putere de munca, sa se implice in aceasta activitate extrascolara.
La numai zece ani, Amalia Cernat (29.03.1996), debuteaza in primul numar cu poezia “Colindul zapezii” in care se remarca sensibilitate si talentul ei nativ.
Familia fetitei a fost surprinsa. Acasa micuta nu si-a manifestat public niciodata o asemenea pasiune. Si-a pastrat-o cu grija in inima si in sufletul ei mic.
“Amalia este un copil normal. Ambitioasa, atrasa de stiinta si cultura, este constiinciasa si are rezultate bune la invatatura”, au declarat parintii ei, Mariana si Alexandru Cernat, ambii ingineri, care in prezent sunt profesori la Liceul “Pamfil Seicaru” din comuna. Niciodata nu s-ar fi asteptat ca fica lor sa aibe asemenea inclinatie.
Din acel moment, Amalia a inceput sa scrie frecvent. Ultima poezie a ei, “ Vine-o alta dimineata “, am citit-o recent.
Nici surioara ei mai mica, Emanuela Cernat (13.11.1998), nu este mai prejos. Fara sa fie pregatita special, deseneaza si picteaza mult peste nivelul unui copil de noua ani.
Probabil, in curand, daca revista va putea fi sustinuta financiar de catre oameni cu suflet, nu numai cei care au pus bazele acesteia isi vor putea continua activitatea inceputa, dar si Emanuela isi va putea publica micile sale opere de arta.
Si pentru ca este decembrie, Amalia va daruieste, cu ocazia Marii Sarbatoari a Nasterii Domnului Iisus Hristos, spre incantarea sufletelor, o poezie, urandu-va “ Un an bun, rodnic si multi ani fericiti!”

Colindul zapezii Vine-o alta dimineata

Ninge si ninge, Anii trec asa frumos,
Dar Maria plange, Te-nfioara maiestuos.
Lacrimi de bucurie, Zboara zilele pe cer
Inchinate Tie ! Cu-aripi fine de inger.

Zapada e mare, Noi dorim sa ii traim,
Dar ce se vede-n zare ? Si sa ne-mprietenim.
Magii vin cu tarie, Uneori noi nu putem,
Sa se-nchine Tie ! Insa totusi, totusi vrem

Steaua lumineaza Frumos sa traim acum,
Cu a ei raza, Altfel totul este scrum.
Sa Te lumineze Sa ne bucuram de viata
Si sa Te urmeze. Vine-o alta dimineata !
(2006) (2007)
Amalia Cernat, clasa a VI-a B,
Scoala Generala nr.1,
Ciorogarla, jud.Ilfov

La Ciorogarla rromii sunt stimati si respectati

Romanii s-au nascut crestini, si stiu ca oamenii in lume este cel mai bine sa traiasca dincolo de barierele etnice, caci oricum timpul le va rezolva.
Anul trecut, intr-un alt articol publicat, va informam ca in partea de vest a capitalei, la aproximativ 13 km de aceasta, se afla satul Darvari ce apartine comunei Ciorogarla, judetul Ilfov, unde vietuiesc in buna intelegere 1890 de oameni, din care, in procent de 49% sunt de etnie rroma.
Oameni harnici, gospodari, care se ocupa cu gradinaritul prin traditie, si care, inainte de 1989 aveau si locuri de munca stabile in Bucuresti, se confrunta acum, in milenul 3, cu o stare materiala grea. Peste 1000 de locuitori muncesc cu ziua atunci cand gasesc cate ceva pe la particulari, pentru ca apoi, zile intregi sa suporte din plin lipsurile.
Spuneam ca unii sunt asa de saraci., incat traiesc intr-o camera cate 10 - 12 persoane. Casele lor, construite din chirpici, si de cele mai multe ori ridicate fara acte, sunt insalubre.
Fara apa si curent electric, seara petrecandu-si-o la lumina lumanarii, daca au bani si pentru aceasta, se hranesc de cele mai multe ori inconsistent, iar multi dintre acestia fiind deja bolnavi. Copii si adultii sufera de hepatita A /C, ciroza hepatica, tuberculoza, diabet si etilism.
Deznadajduiti de faptul ca nu pot obtine un loc de munca care sa le asigure minimul de subzistenta si cele necesare ca ficele si fii lor sa mearga la scoala, isi duc zilele cu tristete in suflet si cu ochii la Cer, rugandu-se la Dumnezeu si cersind mila Lui.
Din anul 2003, atunci cand Fundatia “Sfantul Ierarh Calinic” si-a inceput activitatea pe raza comunei, la initiativa domnului Constantin Constantin, primvicepresedinte al acesteia, am inceput sa le acordam mici ajutoare acestor semeni ai nostri care locuiesc in asa zisa “lume a treia” a satului Darvari.
Nevoile lor sunt multe.
De fapt, in Europa de est, rromii reprezinta intre 2 si 7 la suta din populatie. Oriunde ar locui, ei sunt cei mai saraci, au sanatatea cea mai precara si conditii de locuit mizerabile. Alcatuiesc grupurile sociale cele mai vulnerabile, fiind prezenti in numar disproportionat de mare in toate categoriile sociale defavorizate : in randul celor lipsiti de mijloace materiale, al somerilor pe termen lung, al lucratorilor necalificati, al celor fara educatie sau educatie sumara, membrii ai unor familii numeroase, oameni fara documente de identitate, fara domiciliu stabil sau chiar fara cetatenia tarii in care traiesc.
Dintre toate grupurile dezavantajate, rromilor ar trebui sa li se acorde cea mai mare atentie. Masurile deprotectie sociala aplicate egal, fara discriminare, ar trebui sa furnizeze raspunsuri proportionale cu dificultatile carora rromii sunt obligati sa le faca fata. In practica, insa, multe din programele de asistenta sociala, de sanatate si locuinte ii exclud pe rromi, lipsindu-i de protectia de care au atata nevoie.
Rromi au dificultati in indeplinirea conditiilor impuse de normele de protectie sociala. Obligati, mai des decat alte grupuri, sa se mute dintr-un loc in altul in cautarea de mijloace de trai, uneori alungati, ei obtin si pastreaza mai greu documentele de identitate. Uneori, autoritatile locale considera asezarile rromilor « temporare » - chiar daca ele exista de zeci de ani – si le refuza inregistrarea domiciliului stabil. Nerecunoasterea domiciliului stabil in localitatile in care ei traiesc de facto blocheaza sau ingreuneaza accesul la ajutoare sociale si asistenta medicala. In unele cazuri, legislatia sociala defineste familia in asa fel incat membrii familiilor celor care nu au mijloace de trai si nu sunt casatoriti civil – adica majoritatea familiilor de rromi – nu au acces la asigurari de sanatate.
Uneori, veniturile acestora sunt supraestimate, ceea ce blocheaza accesul la beneficiile sociale.
Ceea ce nu este permis, nici permisibil si nici legal, este blocarea accesului anumitor categorii de persoane la serviciile puse la dispozitia restului populatiei. Discriminarea directa si indirecta inrautateste conditile de viata ale rromilor situati, deja, intr-o pozitie net defavorizata.
Domnul Constantin Constantin, crestin ortodox practicant, cu frica lui Dunezeu si dragoste de aproape, s-a implicat si a sprijinit cu tot ce i-a stat in putinta infiintarea Asociatiei rromilor, impreuna cu domnul Lixandru Eugen, care este presedintele acesteia, domnul Bacrita Aurel si domnul Duta Nicolae.
In calitate de primvicepresedinte al Fundatiei « Sfantul Ierarh Calinic », domnul Constantin Constantin a acordat ajutor familiilor de rromi constnd in combustibil pentru incalzirea locuintelor, alimente, imbracaminte si incaltaminte, rechizite scolare, iar la sarbatorile traditionale, dulciuri si jucarii.
De asemena a sprijinit in calitate de reprezentant al Fundatiei, programul « Gradinita estivala », destinat copiilor nescolarizati de etnie rroma si derulat in perioada august 2007 la Gradinita cu Program Normal nr.2, sat Darvari, daruind gingasilor beneficiari rechizite scolare si produse de igiena personala (prosoape, sapun, periute si pasta de dinti). Impreuna cu responsabilii si coordonatorii proiectului « Gradinita estivala », in special cu doamna Teodora Miclea, director al Scolii Generale si al Gradinitei nr. 2 din satul Darvari, si doamna Anisoara Gheorghe, educator, a hotarat organizarea unei excursiii la Sinaia pentru micutii absolventi, punand la dispozitie un autocar si asigurand hrana pentru toata ziua.
S-a implicat cu abnegatie in realizarea proiectului « Sprijin pentru strategia nationala de imbunatatire a situatiei rromilor », finantat de Comisia europeana, care a avut linia de buget RO2002/OOO-586.010203.
In domeniul de mica infrasructura, cu ajutorul acestor bani primiti s-a construit un pod peste raul Ciorogarla.
Adresandu-se Agentiei Judetene pentru Ocuparea Fortei de Munca, a solicitat si a obtinut aprobarea pentru efectuarea unor cursuri de calificare la care au fost inscrisi etnici rromi din comuna Ciorogarla, reusind sa ajute 150 de persoane sa primeasca calificare in meseriile practicate in constructii si in activitatile de gradinarit.
Din anul 2004, fiind votat de un numar considerabil al consatenilor lui, domnul Constantin Constantin are functia de viceprimar la Primaria comunei Ciorogarla. Impreuna cu domnul Victor Nicolae, primar al comunei , se straduieste in prezent, si fac demersuri amandoi pentru extinderea retelei de alimentare cu energie electrica, in special pentru o zona din satul Darvari, unde locuiesc foarte multi cetateni rromi. Tot in favoarea si folosul cetatenilor rromi, imediat ce timpul si conditiile meteo o vor permite, au in programul de reabilitare a strazilor comunale balastarea strazii Piersicilor si asfaltarea strazii 1 Mrtie.
In proiectul de imbunatatire al calitatii mediului inconjurator, domnul Constantin Constantin impreuna cu reprezentantii ONG-ului « Terra Ecologica », a inceput derularea programului de plantare a unui numar de 37 de mii de puieti de salcam. Pe strada Dealului din satul Drvari, acolo unde s-a aflat groapa de gunoi, locul a fost curatat si s-a adus pamant adecvat crearii unui spatiu prielnic dezvoltarii acestor copaci atat de incantatori in perioada lor de inflorire. In continuare, anul acesta, se va muncii pentru plantarile puietilor de salcam si pe acostamentul drumului judetean 601.
Toate acestea, si inca multe alte proiecte de viitor in favoarea tututror locuitorilor comunei Ciorogarla, demonstreaza ca aici la noi etniile traiesc in buna armonie, si in mod special, etnicii rromi sunt stimati si respectati.

Printre lacrimi si suspine copiii au cantat "La revedere gradinita draga !"

In satul Ciorogarla, judetul Ilfov, am stat de vorba cu doamna Maria Raicu, educator la Gradinita cu Program normal nr.1 si vicepresedinte al fundatiei "Sfantl Ierarh Calinic", care mi-a marturisit :
"Orice sfarsit de an scolar este o mare incarcatura emotionala pentru copii, parinti si pentru mine, dar, cu atat mai mult cu cat sfarsitul de an scolar marcheaza si finalul activitatii de la gradinita.
Anul acesta s-a intamplat ca eu sa conduc spre scoala copiii din grupa mea, care au fost in grupa pregatitoare, si care si-au incheiat activitatea la gradinita.
A fost o zi cu mari regrete, cu lacrimi, cu imbratisari dar si cu speranta ca orice sfarsit este de fapt un nou inceput.
Cei 35 de ani petrecuti la catedra printre prichindei mi-a dat ocazia sa petrec atatea serii de copii, incat, de aproape 10 ani, parintii copiilor au fost si ei elevii mei din primele serii.
Aceasta a creat o relatie foarte stransa, familiara intre mine, copii si parinti, si astfel, toate activitatile pe care le-am desfasurat ( inclusiv cele extacurriculare) au fost de un real succes in favoarea celor muci.
In discutiile libere purtate zilnic, parintii copiilor mi-au facut propuneri foarte interesante pentru activitati in care si ei s-au implicat direct, parca retraind zilele in care mi-au fost elevi, facand primii pasi in viata si descifrand primele taine ale sistemului de invatamant prescolar.
Am constatat ca fiecare serie de copii demonstreaza o zestre tot mai bogata in cunostinte atunci cand vin la gradinita, si aceasta datorita pregatirii parintilor, care, la randul lor isi pun amprenta pozitiva pe educatia si instructia copiilor.
Despartirea de gradinita a fost marcata de mult asteptata serbare, in care cei mici sa evolueze cantand, dansand si recitand, ca o cununa a implinirii, a deprinderilor si cunostintelor acumulate in cei trei ani de studiu.
Veselia datorata varstei a facut, ca si dansurile ( tematic si popular), sa-i invioreze, sa-i bucure si sa-i faca sa aplaude indelung pe parinti.
Fiecare dintre noi am avut parte in copilarie macar de o aparitie pe o scena oricat de modesta ar fi fost ea. Fiecare dintre noi in copilarie a cantat, a spus o poezie sau a dansat in cadrul festiv al unei serbari scolare, pastrand in amintire aceste momente ca pe ceva ce ne-a marcat sufletul, ceva frumos si emotionant. Cati dintre marii artisti, fie ei muzicieni, actori, dansatori, nu s-au manifestat pentru prima data in cadrul modest al unei serbari scolare.
Explozii de entuziasm juvenil, torente de suflete revarsate prin glasuri de copii, serbarile raman adanc intiparite in memoria noastra afectiva.
Orice serbare de sfarsit de an scolar este insotita si de premieri. Si anul acesta copiii de la grupa mea au primit fiecare dintre ei, impreuna cu felicitarile de riguare, o diploma de absolvent de gradinita, dar, si alte diplome si premii care au fost obtinute la Concursul judetean ‘Mici dar isteti’
( 4 diplome : Diana Gheorghe, Alina Milea, Bianca Iacob si Alexandru Ghita) si la Concursul judetean ‘Zambetul copilariei’ ( Bianca Iacob, premiul II – sectiunea ‘Arte plastice’ si Alina Milea, premiul III – sectiunea ‘Poezie’ ).
In cadrul ultimei serbari, recitarea poeziilor ‘De gradinita ma despart’ , ‘Adio, gradinita!’ si mai ales interpretarea montajului muzical-literar ‘Adio, gradinita!’ , au provocat curgerea ascunsa sau pe fata a unor lacrimi fierbinti din ochii copiilor, al parintilor, al bunicilor, si de ce sa nu recunosc cinstit, si ai mei, lacrimi in care se amestecau bucuria, speranta si cel mai sigur un strop de parere de rau acum la despartire. Numai acum, la sfarsit, parintii au realizat cat de repede a trecut timpul, cat de mari au crescut copiii, dar si ce sarcini complexe urmeaza sa fie rezolvate de copii cu sprijinul lor.
Si pe aceasta cale doresc din inima sa le transmit copiilor din ultima mea promotie a anului 2008, sanatate, impliniri alaturi de familie si succes la scoala. Sa ramana aceiasi copii ascultatori si buni la invatatura, ascultandu-si viitorii dascali asa cum m-au ascultat pe mine!"

In satul Darvari apartinand comunei Ciorogarla din judetul Ilfov, am fost invitata de doamna Anisoara Gheorghe, responsabil al Gradinitei cu Program Normal nr.2 si secretar general al fundatiei "Sfantul Ierarh Calinic" sa particip la serbarea de sfarsit de an sustinuta de copii care si-au luat ramas bun de la sistemul de invatamant prescolar.
La sfarsit, atunci cand cei mici se infruptau cu sucuri si dulciuri sarbatorind cu veselie dar si cu o unda de regret incheierea unui ciclu de viata si inceperea altuia nou, mai complex, am stat de vorba cu doamna Anisoara Gheorghe care mi-a povestit cu ochii in zare :
"Activitatea mea ca educator dateaza din anul 1978 cand am fost repartizata la aceasta gradinita. Eram fericita. Intotdeauna am iubit oamenii si mai ales copii. Aveam numai 19 ani, dar totusi am avut si maturitatea de a indruma pe cei mici din prima mea serie pe drumul cunoasterii si al educatiei. Cheia succesului intr-o meserie este ‘Omul potrivit la locul potrivit’, in sensul ca modestia, calmul, dragostea de semeni si o buna pregatire profesionala iti pot oferi satisfactia muncii depuse si realizari deosebite.
La inceput, aici la gradinita, au fost numai doua grupe de prescolari ( mijlocie si mare ). Apoi, odata cu trecerea timpului, numarul copiilor inscrisi a crescut, iar in prezent sunt trei grupe de prescolari ( mica, mijlocie si mare – pregatitoare ).
Uite-i ce frumosi sunt!
In cei 30 de ani de activitate mi-au trecut prin ‘mana’ multe generatii, iar parintii ultimelor promotii mi-au fost si ei elevi. Acum sunt mandra. Mi-am putut aduce si eu aportul la formarea lor.
Pentru ei, si numai pentru ei am avut ambitia si vointa sa-mi continui si aprofundez studiile. In anul 2006 am absolvit Colegiul de institutor cu profilul invatamant primar, iar anul acesta voi absolvi Facultatea de pedagogie.
Pentru mine era suficient. Absolvisem Liceul pedagogic, ma casatorisem, aveam deja un copil… Dar pentru ei , pentru toti acesti copii minunati care calca pragul gradinitei, mi-am dorit mai mult. Suntem in Mileniul III, am fost acceptati in Comunitatea europeana, nivelul pregatirii copiilor din Romania terebuie sa fie de o inalta calitate.
I-ai vazut cum au evoluat la serbare pe scena improvizata in curtea conacului boieresc unde, prin bunavointa doamnei Viorica Lupas, ni se permite sa organizam diverse activitati ori de cate ori avem nevoie si timpul este favorabil ? Cantece, poezii, dansuri populare si clasice au fost prestate cu mult talent de copii in fata parintilor si a celorlalti invitati care i-au aplaudat cu frenezie.
Serbarea reprezinta de fapt o demonstratie a ceea ce copiii au reusit sa-si insuseasca pe parcursul intregului an scolar : socializare cuprinzand reguli din Codul bunelor maniere, sa interactioneze deprinderi si comportamente din viata sociala.
Cantecele si poeziile de ramas bun anilor petrecuti in gradinita au fost prezentate cu lacrimi in ochi de copii grupei pregatitoare. Imbratisarile si incurajarile au readus zambetul, iar diplomele, cartile de povesti si portofoliile oferite in final drept amintire au sters si ultima umbra de tristete. Le doresc din suflet drum bun si drept in viata."

Crezul