marți, 31 martie 2009

Nicolae Steinhardt – Autobiografie

Din porunca ÎPS Sale Arhiepiscopului Teofil Herineanu si dupã îndemnul Pãrintelui Arhimandrit Serafim Man, duhovnicul meu, schitez aceastã scurtã autobiografie spre a fi pãstratã în arhiva Mãnãstirii Rohia.
Sunt nãscut în anul 1912 într-o margine de Bucuresti, unde tatãl meu, inginer, conducea o fabricã de mobile si cherestea (comuna suburbanã Pantelimon). Din copilãrie m-au atras clopotele si obiceiurile crestinesti. Pãrintii mei erau în bune relatii cu preotul Mãrculescu de la Biserica localã, Capra, unde am mers si eu. Clasele primare le-am urmat parte acasã, parte la Scoala Clementa (în rãstimp ne mutaserãm în centrul orasului). La Liceul Spiru Haret am fost singurul dintre patru elevi israeliti care nu am venit cu certificat de la rabin, ci am învãtat religia crestinã, avându-l drept dascãl pe preotul Gheorghe Georgescu, de la biserica Sfântul Silvestru, om de ispravã, care mã simpatiza si-mi da note mari. Bacalaureatul l-am luat în 1929, urmând apoi cursurile facultãtii de Drept si Litere.Mi-am terminat studiile în 1934, însã doctoratul în drept l-am luat abia în 1936. Dupã aceea, pânã la izbucnirea rãzboiului mi-am continuat studiile la Paris si în Anglia. Reîntors în tarã, nu am avut de suferit ca evreu, tatãl meu – încetãtenit prin lege individualã votatã de Parlament si ofiter de rezervã, fiind recunoscut “evreu de categoria a doua”, care ne punea la adãpost de mãsuri vexatorii. Am executat, totusi, – desi puteam fi scutiti – munca obligatorie si munca la zãpadã, însã în conditii de operetã. Ar fi cu toate acestea fãtãrnicie din partea mea dacã nu as recunoaste cã mãsurile luate cu privire la evrei nu m-au întristat, dându-mi totodatã prea bine seama cã guvernul tãrii – date fiind împrejurãrile – nu putea proceda altfel si admirând curajul si mãrinimia sa în refuzul de a da ascultare ordinelor venite din exterior, care cereau imperios executarea populatiei evreiesti. Afectiunea mea pentru Neamul Românesc s-a întãrit.
Greu m-am împãcat cu regimul introdus în toamna anului 1947. Multumesc lui Dumnezeu cã mi-a dat destulã vointã si destulã luciditate pentru a nu mã lãsa prins în capcanã de ademenirile acestui nou regim. Purtarea majoritãtii coreligionarilor mei m-a surprins si m-a supãrat, fãceau jocul unui partid, care, de altfel, avea sã se descotoroseascã repede de ei. Am suferit alãturi de atâtia altii, am fost dat afarã din casã si barou si am dus-o foarte greu din punct de vedere material si sufletesc. Am fost si foarte bolnav, vreme îndelungatã.
Din punct de vedere spiritual lucrurile au evoluat în cu totul alt mod. Mã simteam din ce în ce mai atras de crestinism. Cu o bunã si binevoitoare prietenã, Viorica Constantinide, mergeam des pe la diferite biserici, ea fiind o credincioasã fierbinte. Datoritã unor oameni de mare culturã si intensã trãire crestinã – Virgil Cândea si Paul Simionescu – m-am putut apropia de literatura patristicã si de filosofia crestinã. Progresam, asadar, pe amândouã planurile: teoretic si practic. Eram, în realitate, apt pentru botez, îmi lipseau numai curajul si hotãrârea de a face pasul final. Sovãiam, mi-era rusine, diavolul mã ispitea cu frica, smerenia, slãbiciunea; mã pãstram în starea aceea confuzã dintre dorinta si panica, prielnicã lenei si tergiversãrii. Mi-era si teamã, mã stiam foarte necurat. Domnul lucreazã însã în chip tainic si umblã pe cãi misterioase.
În 1959 grupul de prieteni cãruia apartineam de câtiva ani a începu sã fie arestat, primul dintre noi fiind Constantin Noica. Am fost chemat la Securitate ultimul dintre toti, cerându-mi-se sã fiu martor al acuzãrii si punându-mi-se în vedere cã, dacã refuz, voi fi arestat si implicat în “lotul intelectualilor mistico-legionar”. Îndemnat cu putere de tatãl meu (cãci mi se acordaserã trei zile rãgaz), ba si bestelit pentru a fi primit sã reflectez trei zile si învrednicindu-mã cu harul Domnului, am refuzat sã fiu martor al acuzãrii; am fost arestat, judecat în cadrul “lotului mistico-legionar Constantin Noica – Constantin Pillat” si osândit la 12 ani muncã silnicã pentru crima de uneltire împotriva orânduirii sociale a statului.
Atunci n-am mai sovãit si toate aprehensiunile si subtilitãtile mele mintale au dispãrut ca prin farmec. Eram sigur cã nu voi mai rezista 12 ani si cã voi muri în puscãrie. Nu voiam sã mor nebotezat. Domnul din nou mi-a venit în ajutor. În prima celulã în care am intrat în Jilava, primul om care mi-a vorbit a fost un ieromonah basarabean, Mina Dobzeu, de îndatã ce i-am destãinuit dorinta mea, nu a stat mult pe gânduri. Acolo, la Jilava, în camera 18 de pe sectia a doua (unde în douã rânduri cursese sânge) am primit Sfântul Botez (15 martie 1960). Pãrintele Mina a tinut sã dea botezului acestuia, care s-a asemuit mult unui “hold-up”, un caracter ecumenic si i-a poftit la mica ceremonie clandestinã pe cei doi preoti greco-catolici, aflati în celulã. Am fost botezat – valabil în mare grabã cu apa dintr-un ibric cu smaltul sãrit. Nas l-am avut pe un coleg de lot, fost director de cabinet al maresalului Antonescu, Emanuel Vidrascu.
La iesirea din închisoare, în urma gratierii generale a detinutilor politici (august 1964), am desãvârsit Botezul prin Mirungere la Biserica Schitul Darvari (preotul Gheorghe Teodorescu), primind si Sfânta Împãrtãsanie. De atunci am dus o viatã crestinã conform datinii si regulilor bisericesti. Jinduiam acum dupã cãlugãrie. O doream încã din închisoare.
Dupã moartea tatãlui meu (în vârstã de 90 de ani – în 1967), am început sã-mi caut o mãnãstire, am întâmpinat însã greutãti si refuzuri, staretii se fereau de un fost detinut politic. Pãrintele Mina vroia sã mã cheme la Husi, la Mãnãstirea din dependentele fostei Episcopii; s-a opus episcopul Ciopran. La Cozia, staretul Gamaliel Vaida mi s-a dovedit plin de bunãvointã, locasul mi s-a pãrut însã mie mult prea bântuit de turisti si vizitatori. Abia în 1973 Constantin Noica m-a înstiintat cã a fost la Cluj, unde l-a cunoscut pe proaspãtul episcop Justinian Chira, si cã a vizitat Mãnãstirea Rohia, unde episcopul fusese staret vreme de treizeci de ani. “Ti-am gãsit locul potrivit”, mi-a spus Noica.
De îndatã am plecat la Rohia, însotit de scriitorul Iordan Chimet, un prieten al lui Noica. În noiembrie ’73 ne-a întâmpinat la Rohia noul staret Serafim Man. Rohia m-a cucerit din prima zi si deplin, o datã mai mult Noica împlinind sarcina de înger cãlãuzitor al meu. Timp de sapte ani am mers regulat la Rohia, de cel putin trei ori pe an, pe câteva zile, apoi pe câteva sãptãmâni. Am fost, bãnuiesc, supus unui examen, unei cercetãri negrãbite.
În 1979, Pãrintele Serafim mi-a fãgãduit cã mã va cãlugãri. S-a îmbolnãvit apoi foarte grav si a fost internat în stare aproape disperatã la un spital din Cluj. De acolo, din ce în ce mai bolnav, a venit în august 1980 la Rohia numai ca sã mã cãlugãreascã, potrivit fãgãduintei ce-mi fãcuse. Am fost cãlugãrit în ziua de 16 august în Paraclisul noii clãdiri de Pãrintii Serafim Man, Antonie Perta, Nicolae Lese si Emanuel Rus. Binecuvântarea Arhiepiscopiei s-a cerut si obtinut ulterior. Cunoscându-mi firea mai bine decât o cunosc eu, pãrintele Serafim mi-a dobândit de la bunii si îngãduitorii nostri ierarhi de la Cluj încuviintarea de a pãstra o camerã în Bucuresti unde sã mã pot duce din când în când spre a-mi continua într-o oarecare mãsurã activitatea literarã, consideratã a fi, indirect, în folosul Bisericii. Sunt acum monah de sapte ani. Am izbutit sã organizez de bine de rãu Biblioteca Mãnãstirii, m-am deprins sã nu lipsesc de la sfânta Liturghie si de la miezonopticã – principalele momente ale disciplinei cãlugãresti – si am fost, cred, de oarecare folos mai multor candidati la examenul de intrare în Seminarul Teologic.
Dau din tot sufletul slava lui Dumnezeu cã m-a învrednicit de Sfântul Botez si de cãlugãrie, mult mai mult decât putea nãdãjdui un ins ca mine. Port din tinerete o cruce grea si urâtã: o ticãloasã boalã de intestine. Ar fi trebuit sã deznãdãjduiesc, sã mã întunec. Credinta îmi ajutã sã o rabd cu destul stoicism si sã nu-i îngãduie sã-mi zdruncine bucuria de a fi crestin si monah – pe mãsura darului, foarte putin adicã, având totusi dreptul de a rosti: Et in Arcadia ego. Fie numele Domnului binecuvântat.
(Cele de mai sus le-am relatat pe larg si într-o formã literarã într-o naratiune intitulatã Jurnalul fericirii, care merge pânã în 1971. Manuscrisul dactilografiat mi-a fost confiscat de Securitate în 1972 si restituit în 1975, dupã interventia Uniunii Scriitorilor. Apoi din nou confiscat în 1984 si depus la Arhivele Statului, sectia secretã).
Nicolae Steinhardt, 1987

Iertarea

Din dragostea lui pentru semeni, Parintele Nicolae Steinhardt se nevoia invatându-ne: "Spre a vorbi cu folos despre virtutea iertarii - atat de fireasca la oamenii din neamul romanesc, mereu gata sa ras­punda afirmativ, ba si cu efuziune, cu mana intinsa si un zambet prietenos, cuvintelor: te rog sa ma ierti - se cuvine a cunoaste ca ea e de patru feluri:1. iertarea gresitilor nostri, 2. iertarea celor carora noi le-am gresit, 3. iertarea de sine, 4. iertarea pacatelor si greselilor de catre Dumnezeu.Reluand:1. Iertarea gresitilor nostri e simpla, elementara si les­nicioasa. Omul de treaba iarta fara a se lasa prea mult ru­gat si de indata da glas magicei formule atat de proprie fiintei simtitoare si ganditoare: te iert, Dumnezeu sa ne ierte pe toti. El stie ca este de asemenea supus greselii si cunoaste, ori poarta din fire in adancul sinei sale, textul Sfantului Apostol Pavel: "Nu este drept unul; nu este cel ce intelege, nu este cel ce cauta pe Dumnezeu; toti s-au abatut, impreuna, netrebnici s-au facut; nu este cine sa faca binele, nici macar unul nu este."Domnul insusi ne-a poruncit sa ier­tam oricand si ori de cate ori va fi nevoie, fara limita: caci ce inseamna raspunsul dat lui Petru (Mat. 18, 20-22): "de saptezeci de ori cate sapte", altceva decat: de infinit de mul­te ori, dificil fiind a presupune ca omul cel mai naravit ne va gresi de patru sute nouazeci de ori intr-o singura zi? Iar in Rugaciunea Domneasca, iertarea pacatelor de catre Dum­nezeu e conditionata si pusa in concordanta cu prealabila iertare a gresitilor nostri, devine - cum spune limbajul ma­tematic - functie a capacitatii insului de a-si ierta semenii.Felul acesta direct, limpede si usor de iertare implica to­tusi doua adaosuri:a) Nu putem ierta decat raul facut noua personal, nu al­tora. Cand un frate al nostru e nedreptatit, insultat, lovit, ocarat, inselat, nu avem nici o cadere a ierta, noi, pe fapta­sul raului. Cu atat mai putin cand nu mai e vorba de un in­divid, ci de un grup de oameni ori de o colectivitate intreaga. Daca o asemenea colectivitate ori o natiune ajunge a fi obiect de discriminari de orice natura, daca e prigonita, saracita, batjocorita, mintita, napastuita, impilata s.a.m.d., ne este oprit a ierta in numele ei, nu avem calitatea de a o face. Nicolae Iorga, nu numai neintrecut istoric, dar si cuge­tator adanc, era convins de lucrul acesta, afirmand si el ca fiecare poate ierta numai raul facut lui insusi, nu altuia ori altora.b) Nu ajunge sa ierti, mai e neaparat nevoie sa si uiti. Iertarea neinsotita de uitare nu inseamna nimic, e vorba goa­la, vorbarie, flecareala, amagire si masca a tinerii de minte a raului. Am cunoscut un preot, om de mare isprava (mi-a fost candva duhovnic), parintele George Teodorescu din Bucuresti. Obisnuia sa spuna enoriasilor sai: "Vin la mine barbati ori femei si graiesc: de iertat il iert sau o iert, dar de uitat nu pot uita. Le raspund: zici ca ierti, dar ca nu poti uita. Prea bine. Ti-ar placea insa, dupa ce te voi fi spove­dit si-ti voi fi pus patrafirul pe cap si voi fi rostit: te iert si te dezleg, sa vezi ca sare Hristos de colo si-mi striga: l-oi fi iertand, Sfintia Ta, dar sa stii ca Eu unul nu-l uit. Aud?"In romanul sau Madeleine Ferrat, Emile Zola inchipuie groaznica imagine a unei pacatoase pe care Iisus o iarta, dar Dumnezeu Tatal nu, pentru ca nu uita nimic. Lucrarea aceas­ta a mintii scriitorului francez (influentat probabil de nar­cisism) ne intareste parca si mai mult in convingerea ca iertarea e lipsita de valoare si farmec, si de putere izbavi­toare (si nu face, pentru a vorbi mai pe sleau, nici doi bani si nici cat o ceapa degerata) daca nu i se alatura uitarea.Ca uitarea e mai anevoioasa decat iertarea nu incape iarasi dubiu. E cu adevarat grea. Dar nu-i oare intreg crestinis­mul greu ? Cei care vin la Hristos neluand aminte la paharul pe care l-a baut (paharul amaraciunii, si pana la fund) si la botezul cu care S-a botezat (moartea pe cruce) dau dovada ca nu stiu carui Dumnezeu se inchina si in ce obste se afla. Desigur ca uitarea e grea, precum greu ii este oricui sa-si iubeasca vrajmasii, sa intinda obrazul stang dupa ce i-a fost lovit cel drept, sa nu pacatuiasca nu numai cu fapta, ci nici cu gandul, sa aduca la indeplinire toate atat de subtilele si radicalele porunci ale Predicii de pe Munte si, in general, tot ceea ce Domnul cere de la acei care tin si cuteaza sa se numeasca ucenicii Lui.2. Iertarea celor carora noi le-am gresit pare a fi un pa­radox, de nu un sofism, si ar constitui o contradictie, o for­mulare absurda. Cum oare am ierta noi pe cel de catre noi vatamat ? Nu-i limpede ca lumina zilei ca lui ii incumba a ne ierta, eventual, pe noi ?Si totusi, formularea nu e gresita ori fortata si nu incape indoiala ca de tot gingas ne este a ierta pe cei carora noi le-am gresit, adica pe acei carora le-am dezgolit si dezvaluit toata nimicnicia, slutenia sufleteasca, nerozia, rautatea, necinstea, salbaticia, perfidia, nestapanirea, josnicia, badarania ori ne­trebnicia noastra. Pe cei in prezenta carora ne-am desertat strafundurile tulburi ale subconstientului, ne-am dat arama pe fata si poalele peste cap, ne-am facut de basm, de ocara si de minune ii uram. Nu lor ne-am aratat cu infatisarea noas­tra cea mai murdara si mai ticaloasa ? Nu-i nevoie de prea rafinata psihologie pentru a intelege ca de mult mai multa rusine si ciuda avem parte cat priveste pe cei carora le-am gresit noi decat in privinta celor care ne-au gresit noua, care s-au compromis ei in prezenta noastra.Sa ne fie ingaduit, in aceasta ordine de idei, a ne referi la o veche piesa de teatru a dramaturgului francez Eugene Labiche. Nu-i decat o candida comedie profana, cuprinde totusi o invatatura utila. Eroul piesei, instaritul parinte al unei frumoase fete, intalneste la o statiune de munte pe cei doi tineri care, deopotriva, ravnesc la o casatorie cu fiica sa. Tatal - pe nume Perrichon - aluneca in timpul unei plim­bari si era cat pe aci sa se pravaleasca intr-o prapastie daca nu-i intindea o mana salvatoare unul din tineri. E, acesta, acum sigur ca el va fi alesul, in calitatea lui de binefacator al familiei. Dar domnul Perrichon nu se grabeste deloc a si-1 face ginere, ba si cauta - in vanitatea sa ranita - sa mi­nimalizeze fapta salvarii, afirmand ca se si agatase de un ar­bore, ca asa-zisa prapastie nu era decat o groapa, ca e de felul lui agil... Celalalt candidat, mai istet, simuleaza atunci un accident, dandu-i domnului Perrichon prilejul de a se dovedi vajnic salvator de vieti omenesti. El va fi alesul!Cazul domnului Perrichon, credem, ne inlesneste a in­telege cat de mare este efortul cerut pentru iertarea celor carora le-am gresit, cat curaj si hotarare ni se cere pentru a-i privi drept in ochi, a le solicita indulgenta, a nu le pur­ta pica, a nu transfera asupra lor, printr-un ciudat complex, dar si logic proces psihanalitic, necazul si stinghereala care ne coplesesc.3. Grea este iertarea rubricata sub numarul 2, insa mai greu ne este a ne ierta pe noi insine. Iertarea aceasta de sine reprezinta probabil etapa care implica efortul cel mai pe­nibil si mai sustinut intru biruirea poftei de infrangere si de adapostire in deznadejde salasluitoare in tot omul pa­catos, prototip al defetistului integral.Dupa ce ne-am cait amarnic, ne-am marturisit fara re­ticente, ne-am implinit canonul, am facut penitenta, ne-am cerut din inima, suflet si cuget iertare si am varsat lacrimi­le ispasirii, urmeaza ca, in deplina smerenie si nu fara cu­tremur, sa ne iertam pe noi insine. Psalmul 50, desigur, ne indeamna sa ne cunoastem faradelegea si vrea sa ne fie pa­catul nostru pururea in fata noastra. Iata un sfat admirabil. Dar pastrarea aceasta a pacatului in cugetul nostru sa nu inceapa a dospi si a se preface in izvor de inveninare si de cadere in obida, pentru care nu exista leac. Amintirea vie a pacatului poate fi salutara; nu-i mai putin adevarat ca poa­te declansa otravirea lenta a constiintei.Scriitorul francez crestin Georges Bernanos pune pe drept cuvant accentul asupra acestui soi de iertare, cu atat mai anevoios de adus la indeplinire cu cat vine in contradictie cu invartosarea ini­mii noastre si cu funciara noastra rautate. Suntem atat de rai si de invartosati cu inima incat, ferecati in limitele orizontului nostru stramt si imbacsit, abia de ne putem inchi­pui ca exista putinta iertarii. Ne asemanam unor trogloditi pe care nu-i poarta gandul pana la conceperea marilor pa-lasuri presarate pe intinsul lumii contemporane.4. De aceea chiar, trecand la al patrulea aspect al iertarii, ne pomenim atat de putin pregatiti a crede ca Dumnezeu ne va ierta pacatele, oricat de sincera si de fierbinte ar fi cainta noastra. Dumnezeu, din fericire, e nespus mai bun decat noi si e intotdeauna dispus a ierta. Omului insa, prea putin in­clinat prin insasi firea lui cazuta a crede in bunatatea altora si prea putin pornit a se ierta si pe sine, ii trebuie un efort considerabil ca sa creada cu adevarat in posibilitatea sterge­rii depline a pacatelor sale.Vechea perspectiva a talionului si a compensatiei mai dainuieste in cugetul sau, impotrivin-du-se invataturii lui Hristos, care nu pentru cei sanatosi, drepti si buni a venit in lume, ci pentru cei pacatosi. In Ve­chiul Testament, Dumnezeu i Se dezvaluie lui Moise numai ca legiuitor si aspru judecator; Hristos desavarseste reve­latia si ne descopera Sfanta Treime fauritoare, mantuitoare si mangaietoare, adica pe Dumnezeul indurarii. De nici un folos nu ne este a crede ca Hristos e Man­tuitorul daca nu credem tot atat de puternic, fiecare, ca si pentru mine a venit, ca sa ma mantuiasca pe mine, ca Man­tuitor al meu.Unora li se pare, poate, ca pacatele savarsite de ei intrec, pana si capacitatea iertatoare a lui Dumnezeu. Intrucat gandul acesta isi are obarsia in teama de Domnul, in umi­linta, scrupul si delicatete a constiintei, e tamaduitor si bun. Daca insa e pricinuitor de indoiala in eficacitatea pocain­tei, in puterea si bunatatea lui Dumnezeu - ca pentru Iuda, si e deci tocmai al deznadejdii - se transforma in pacat a carui virulenta poate frange iubirea de oameni a Ziditoru­lui.Pe de alta parte, mai inseamna a trece peste foarte pre­cisele cuvinte ale Sfantului Apostol Pavel de la I Cor. 6, 9-11, care dau categoric solutia problemei: "Nu stiti, oare, ca nedreptii nu vor mosteni Imparatia lui Dumnezeu ? Nu va amagiti: nici desfranatii, nici inchinatorii la idoli, nici adulterii, nici malahienii, nici sodomitii; nici furii, nici la­comii, nici betivii, nici batjocoritorii, nici rapitorii nu vor mosteni imparatia lui Dumnezeu. Si asa erati unii dintre voi." Pana aici textul e constatator si rece. Imediat insa to­nalitatea se schimba si apare fagaduinta iertarii daca s-a ivit cainta. Metanoia rastoarna situatia si deschide orizontul mantuirii: "Dar v-ati spalat, dar v-ati sfintit, dar v-ati in­dreptat in numele Domnului Iisus Hristos si in duhul Dum­nezeului nostru."Poate ca e bine sa ne aducem cat mai des aminte de cuvan­tul Sfantului Isaac Sirul: "Nu huliti spunand ca Dumnezeu e drept!", cuvant la prima vedere paradoxal si scandalos, in fapt profund ortodox si adevarat si neavand de ce ne sminti. Caci daca Dumnezeu ne va judeca numai dupa dreptate, suntem cu totii pierduti, nici unul nu va iesi izbavit din-tr-o judecata exclusiv dreapta si contabila. Dumnezeu care - din dragoste pentru fapturile Sale - a fost drept, inga­duind sa moara pe cruce Acel Nevinovat, nu este, spre fe­ricirea si nadejdea noastra, drept in intelesul strasnic si neinduplecat al termenului.Dumnezeul nostru - Sfanta Trei­me - e Dumnezeul milei, care e un sinonim al "nedreptatii", adica al unei dreptati mai adanci, mai cuprinzatoare, mai tainice, unei dreptati de ordin superior. in mila Sa nespu­sa, Dumnezeu (despre care s-a spus ca din douazeci si patru de ore sta pe tronul dreptatii numai una, iar celelalte le petrece pe tronul milostivirii) poate si voieste sa ne ierte si sa ne mantuiasca.A ierta este in esenta un atribut dumnezeiesc (iertarea omeneasca aparand, in consecinta, ca inca o proba a pre­zentei suflului divin in faptura). Singur Hristos poate ca, dintr-o stersatura de burete, sa curete o intreaga tabla nea­gra plina de pacate, poate albi pelicula pe care s-au inregis­trat toate faptele si gandurile rele ale unei vieti omenesti. Straduindu-ne a ierta si invatandu-ne a practica si iertarea sub formele ei mai subtile (pe cei carora le-am gresit noi, pe noi insine dupa ce ne-am cait cu adevarat), ne apropiem de intelegerea iertarii divine.Nu de judecata lui Hristos se inspaimanta Marcel Jouhandeau, ci de a sa proprie: de-ar fi dupa mintea obtuza, invartosarea inimii si indarjita sa mes­china rautate de om, el singur pe sine s-ar osandi. De iad mai degraba bunatatea si marinimia Domnului ne feresc de­cat vrerea noastra. Greu accesibila ne este nobletea suprema a iertarii. Si misterul sta tocmai in aceea ca puterea de sus prin mila si har scoate faptura din intunecimea incrancena­rii si-i descopera lumina de pe Golgota, neingradita, infini­ta, biruitoare a beznei. Sa deprindem a crede in iertare, a indrazni sa credem asa, sa ne rugam a fi tamaduiti de nein-drazneala. Sa ne deprindem a nu deznadajdui ca Iuda - care n-a crezut nici ca Hristos e de-ajuns de bun ca sa voiasca sa-l ierte si nici destul de puternic pentru a putea sa-l ierte -, ci a-l urma pe Sfantul Apostol Petru care s-a cait, a plans amarnic si nu s-a indoit de vointa iertatoare a invatatorului sau. Sa nu pierdem nici o clipa din vedere ca nu mai suntem sub neinduplecata Lege, ca suntem sub har, adica sub mila si bunavointa.Cele trei feluri de iertare omeneasca sa ni le insusim, asadar, netemator, in cea dumnezeiasca sa avem nestramutata incredere. Ele, laolalta, alcatuiesc un tot inse­parabil, stau la insasi temelia credintei crestine si ne ingaduie a nadajdui in sfanta milostivnica nedreptate a Domnului acum si-n ceasul judecarii noastre, Amin".Sa ne fie de folos aceste învataturi sufletului, pentru ca nimic nu îl poate usura mai mult decât golirea lui de boli diavolesti ca ura, mânia, clevetirea, ranchiuna, invidia, pofta la bunurile aproapelui si neiertarea greselilor celorlalti catre noi.Cum spune Rugaciunea Domnesca "Tatal nostru", "Si iarta-ne noua grselile noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri", trebiuie sa traim ceea ce rostim, caci fara traire, vorbele ramân fara valoare, iar rugaciunea nu este ascultata, cum nu ne sunt ascultate nici alte rugaciuni sau cererile noastre înaltate catre Cer Blândului Mântuitor, ori Maicii Sale, Prea Sfânta si de Dumnezeu Nascatoare Fecioara Maria.

luni, 30 martie 2009

Expozitia de fotografie - Oltenia de langa cer, la Bruxelles

Astazi, 30 martie, la sediul Parlamentului European din Bruxelles va avea loc vernisajul expozitei de fotografie intitulata „Oltenia de langa cer”, o prezentare in imagini foto a celor mai reprezentative manastiri si biserici de lemn din Oltenia. Manifestarea este organizata de Mitropolia Olteniei prin Fundatia „Cuvantul care zideste”, impreuna cu dl. Marian Jean Marinescu, vicepresedinte al Grupului Partidului Popular din Parlamentul European.Expozitia este realizata de o echipa formata din Emil Banuti, artist fotograf, membru al Uniunii Artistilor Plastici si parintele Silviu Ciocsan, inspector eparhial, specialist in monumente istorice in cadrul Mitropoliei Olteniei. Amintim ca o manifestare similara a avut loc la inceputul acestui an, in Italia, unde au fost prezentate bisericile de lemn din judetul Gorj, in cadrul a doua expozitii de fotografie realizate de aceiasi autori, la Padova, intre 15 si 20 ianuarie si la Venetia, intre 21 ianuarie si 3 februarie.Expozitia de fotografie “Oltenia de langa cer” are ca scop promovarea valorilor patrimoniale specifice zonei Olteniei, reprezentate prin manastirile si bisericile de lemn, adevarate repere de credinta crestin ortodoxa, de arhitectura si istorie romaneasca. De asemenea, pe langa promovarea valorilor de patrimoniu bisericesc, se doreste si tragerea unui semnal de alarma privind necesitatea urgentarii actiunilor de conservare si restaurare a acestora.

duminică, 29 martie 2009

Sfantul Ioan Scararul - icoana infranarii si a ascezei

Sfantul Ioan Scararul este sarbatorit in Biserica Ortodoxa, in fiecare an, la data de 30 martie. Acestui sfant, Biserica i-a inchinat si a patra duminica din postul Sfintelor Pasti.Sfantul Ioan Scararul sau Climacus s-a nascut in jurul anului 570 si a decedat in anul 649. Intra in viata monahala la varsta de 16 ani. Este primit la Manastirea Sinai, unde este luat ca ucenic de staretul Martiriu. Dupa moartea parintelui sau duhovnicesc, Ioan Scararul se retrage intr-o pestera de la poalele muntelui Sinai, unde petrce timp de 40 de ani in rugaciune, post si meditatie. In anul 639 este chemat la manastire pentru a fi numit staret. Primeste sa devina staret pentru putin timp. Lasa aceasta slujire episcopului Gheorghe, fratele sau, si se retrage in vechea sa pestera, unde petrece in rugaciune pana la sfarsitul vietii sale.Sfantul Ioan Scararul mai este cunoscut sub numele de Ioan Sinaitul, datorita faptului ca a fost egumen la Manastirea Sinai. Insa, pentru eruditia si cultura sa, este numit si Ioan Scolasticul. Numele de "Scararul" sau Climacus, vine de la principala sa opera, intitulata Scara Paradisului.Sfantu Ioan Scararul scrie lucrarea “Scara Paradisului”, la indemnul prietenului sau Ioan, egumen al manastirii Raithu. Profesorul Remus Rus sustine ca “Scara” este un indrumar, un ghid sau pedagog al cautatorului sau traitorului mistic. Ea arata sufletului calea spre cer. Acest urcus al sufletului spre cer, este descris, in functie de viziunea scarii lui lacov din cartea Facerii (28, 12). Cele 30 de capitole, care amintesc si de cei 30 de ani ai Mantuitorului, sunt o serie de 30 de cuvantari sau capitole, intelese nu atat ca trepte, cat mai ales ca momente pe care monahul trebuie sa le traiasca nemijlocit, ca masuri si cai de purificare si inaintare, ca popasuri de rugaciune si meditatie, in urcusul lui duhovnicesc.Primele trei capitole reprezinta o introducere generala asupra vietii monahale, care este considerata ca fiind necesara pentru Biserica si aceasta nu doar ca simplu apostolat, ci mai ales ca exemplu pe care monahii il pot da Bisericii, prin "viata lor ingereasca". Capitolele urmatoare, 23 la numar, formeaza fondul lucrarii si trateaza despre virtuti si pacate, insiruite intr-o coerenta naturala. Ultimele patru capitole au un continut teologico-mistic si se ocupa de isihie, linistea sfanta, rugaciunea personala, nepatimirea sau eliberarea de patimi, dezvoltarea celor trei virtuti teologice: credinta, nadejdea si dragostea, dar mai ales a dragostei.Scara a fost tradusa in limba romana de parintele Dumitru Staniloae si se afla cuprinsa in volumul al IX-lea al Filocaliei.Sfantul Ioan Scararul reprezinta icoana infranarii si a ascezei. El si-a luat crucea sa pentru a urma Evangheliei in toata rigoarea, retragandu-se din lume pentru a-si stapani placerile trupului si a se inalta spre Dumnezeu prin rugaciune: "Departatu-te-ai de desfatarea lumeasca, cuvioase, ca de ceva vatamator si, vestejindu-ti trupul cu mancarea, ai innoit taria sufleteasca si ai castigat marire cereasca, vrednicule de lauda. Pentru aceasta nu inceta rugandu-te pentru noi, Ioane."Luptand "dupa legile" ascezei, el si-a mistuit placerile si patimile dobandind curatia si odihna fara de sfarsit a nepatimirii. Prin puterea Duhului Sfant s-a facut stapan peste trupul sau si a inecat pe demoni in lacrimile sale, ajungand pe aripile rugaciunii, pana la lumina duhovniceasca a contemplatiei, ca apoi "sa lumineze lumea" prin invatatura sa si sa-si "hraneasca" ucenicii cu "roadele infranarii".

joi, 26 martie 2009

Un program pentru Europa: propunerile societatii civile

Comitetul Economic si Social European a adoptat saptamana acesta un program - manifest intitulat Un program pentru Europa: propunerile societatii civile .
Documentul contine recomandari cu privire la:
- Redresarea economica- Drepturile fundamentale si modelul social european- Dezvoltarea durabila- Guvernanta
Documentul „Un program pentru Europa: propunerile societatii civile” are trei obiective principale: unul prospectiv, unul politic si unul institutional.
Obiectivul prospectiv reprezinta „sufletul” Comitetului. Acest program transpune, intr-un cadru global ce reflecta coerenta lucrarilor sale, viziunea membrilor Comitetului - care reprezinta societatea civila organizata din Uniunea Europeana - asupra alegerilor pe care trebuie sa le faca Europa pentru a construi un viitor durabil intr-o lume aflata in criza.
Obiectivul politic al Comitetului este sa prezinte un fel de manifest al societatii civile adresat celorlalte institutii europene, in special Parlamentului European, Comisiei si Consiliului, pentru a sustine actiunile acestora, in scopul realizarii obiectivelor comune ale Europei.
In sfarsit, obiectivul institutional consta in plasarea ideilor Comitetului Economic si Social European in centrul dezbaterii pe tema provocarilor cu care Europa se va confrunta in anii viitori, prin propunerea de masuri concrete institutiilor europene.
(Stiri ONG)

Cartea de identitate "Kids-ID" in Belgia

Autoritatile federale au scos "Kids-ID", Cartea de Identitate electronica pentru copiii cu varste cuprinse intre 0 si 12 ani.Aceasta va inlocui vechiul Cetificat de Identitate (din hartie) pe care parintii trebuiau sa-l ceara la Autoritatile Comunale pentru a voiaja cu copiii.
Din 2006, o Carte de Identitate electronica a fost distribuita in cadrul unui proiect pilot in 6 Comune din Belgia, dar din 16 martie aceasta este introdusa in 75 de Comune, iar din 20 aprilie se va distribui in toata Belgia(589 comune).
Pretul de baza al Cartii de Identitate este de 3€, dar 75% din Comune nu va cere nicio taxa.
Aceasta Carte de Identitate este mult mai sigura ca in trecut. In viitor aceasta va oferii o gama intreaga de posibilitati dintre care enumeram: Chat (comunica pe Net) in securitate, voiaje in strainatate in securitate, acces la anumite biblioteci, inscrieri la scoala, etc.
Cartea KidsID va fi folosita si pentru sistemul "Allo Parents" care va da posibilitatea parintilor sa atribuie 7 numere de telefon ai apropiatilor copilului acestei carti. Pe verso Cartii va fi mentionat un numar de apel general, care permite tuturor sa telefoneze parintilor copilului imediat, daca acesta se pierde.
Sursa: Gazeta de Belgia

luni, 16 martie 2009

Gazeta de Belgia - Interviu cu directorul publicatiei "Ziarul Nostru"

Am promis un interviu cu redactia "Ziarul nostru" cand l-am anuntat pentru prima data pe acest sit pentru a avea mai multe detalii despre aceasta publicatie româneasca. S-a luat legatura cu directorul ziarului, Preot Profesor Constantin-Costinel Misu, iar interviul respectiv vi-l redau in randurile care urmeaza:
Gazeta de Belgia: In conditiile in care in România concurenta este foarte dura in materie de presa scrisa, ce va determinat sa doriti publicarea "Ziarului nostru" si cum vedeti obtinerea succesului si priza sa la public?
Pr.Prof.CM: Se stie doar, caderea in audienta vine pe fondul scaderii generale a consumului de presa scrisa. Fenomen care se explica prin reconfigurarea obiceiurilor de consum ale cititorilor. Presa scrisa e cea mai expusa din acest punct de vedere deoarece, pentru a fi consumata, necesita un efort suplimentar din partea cititorului. Televizorul si internetul sunt mult mai la indemana, pe cand ziarele trebuie cumparate de la chiosc.Segmentul de cititori ales de noi sunt tineri, copii si cadre didactice, pe care ne dorim sa-i atragem din comodul stil impamantenit in ultimii 20 de ani in Romania, acela de a petrece mult timp in fata telvizorului sau a computerului, si a le dezvolta gustul pentru a savura, si trece prin filtrul mintii proprii informatiile primite prin intermediul unui ziar destinat strict lor.De altfel se stie. Profilul cititorilor de cotidiene se prezinta astfel in ultimele masuratori: 57% sunt barbati si 43% sunt femei. Segmentul cel mai mare de cititori ai acestor ziare sunt orasenii cu varste cuprinse intre 25 si 34 de ani (22,5%). Un alt segment important este publicul cu varste cuprinse intre 14 si 24 de ani! Cel mai mic segment (13,9%) este format din persoane cu varste intre 55 si 64 de ani. Se poate spune ca advertiserii au pe aceasta piata a cotidienelor de calitate un suport favorabil atingerii publicului tanar. Insa noi dorim nu o concurenta, ci sa dam informatii precise in ceea ce asteapta ei, si sa-i cointeresam. Gazeta de Belgia.: Cum credeti ca puteti atrage si fideliza tinerii spre publicatia dumneavoastra, cand bine stim ca acestia sunt mai greu de indrumat catre presa scrisa, decat spre mijloacele mai noi de informare, ma refer la internet si tot ce decurge din acest mod de comunicare?
Pr.Prof.CM: In ceea ce spuneti aveti multa dreptate, insa, inainte de a ne hotari sa lasam lumina tiparului sa faca a prinde viata aceasta publicatie, am facut niste sondaje in scoli, licee si gradinite, si bineinteles un studiu de piata.Rezultatele obtinute au demonstrat nevoia copiilor si a tinerilor de ceva nou. Ceva care sa porneasca din sufletul lor. Nevoia de a-si exprima propria creativitate. Si pentru ca ei sunt teribilisti, si le place sa iasa in fata, sa fie cunoscuti si remarcati si-au pus la bataie ambitia de a fi redactori la acest ziar. Televizorul si computerul ii tin intr-un mediu inchis, in solitudine, fara contact “face to face”. Lor insa le place sa fie cunoscuti si apreciati. Daca vreti, sa fie “cineva”. E ambitia pornita din primavera vietii.
Gazeta de Belgia: Ideea interactivitatii dintre redactia ziarului si tineri este novatoare, dar cum veti reusii sa o puneti in practica?
Pr.Prof.CM: Intemeietorii publicatiei Ziarul Nostru si-au dorit inca de la inceput ca acestziar sa se instituie intr-o imagine reala a noii generatii, data fiind ideea de participare directa a acesteia la redactarea unora dintre articole. Nu am facut nimic deosebit, decat primul pas catre ei, acela de a veni in mijlocul acestor tineri si copii din Bucuresti si alte cateva judete din tara, pentru a le prezenta proiectul. Imediat ne-au asaltat cu intrebari despre cum pot deveni redactori la aceasta publicatie,ce trebuie sa faca, si cum vor trimite creatiile lor la redactie.Sincer, acum la numai al doilea numar, deja avem o multime de articole, pe care ne vedem nevoiti sa le publicam prin selectie, si pe parcursul mai multor numere, si/sau sa marim numarul de pagini.
Gazeta de belgia: Care sunt intentiile de viitor ale "Ziarului nostru"?
Pr.Prof.CM: Daca deocamdata mijloacele financiare ne-au limitat la tiparirea unui numar de numai 5000 de exemplare, fundatia Sfantul Ierarh Calinic fiind nonprofit, deci ne putand satisface decat un numar redus de cititori si colaboratori, pe viitor dorim sa incheiem contracte de colaborare cu sponsori, si contracte de publicitate cu societati comerciale care doresc sa-si promoveze produsele prin intermediul acestei publicatii care a avut un real succes inca de la primul sau numar lansat pe piata, pentru a reusi sa acoperim toate cererile.Nu face decat sa ne bucure ca tinerii si copii Romanei sunt deschisi catre cultura.De fapt, aceasta initiative a noastra este menita sa contribuie la educarea scolarilor din Romania si nu numai, cu privirea la adevaratele valori ale societatii romanesti precum si cu oferirea unor repere morale ce trebuie urmate in viata. Intr-o perioada in care educatia reprezinta un factor cheie, de care trebuie sa tinem cont cu totii, este imperios necesar sa contribuim la o mai buna educare a copiilor, cu referire in mod preponderent la modul in care isi pot aduce contributia la o dezvoltare durabila a societatii romanesti si la respectarea valorilor autentice.
Gazeta de Belgia: Va multumesc, si va doresc succes.
Redactor: Didi

vineri, 13 martie 2009

Economia romaneasca ar putea sa scada in 2009


Dupa un deceniu de crestere, economia romaneasca ar putea sa scada in 2009 a spus Ministrul de Finante ieri. Analizele specialistilor FMI l-au facut pe ministru sa accepte o prognoza sumbra.

"Pe mine daca ma intrebati, la ora actuala, este posibil sa fie intre -1% si 1,5%", a declarat ministrul George Pogea, adaugand ca prognozele fluctueaza in functie de evolutia crizei. PIB-ul estimat de executiv pentru 2009 este de 579 miliarde lei. Daca acesta se mentine la valoarea de anul trecut de 503 miliarde, diferenta devine suma pe care Romania ar urma sa o contracteze: 19 miliarde de euro la un curs de 4 lei/euro.
Conform Evenimentul Zilei, imprumut de 20 de miliarde de euro la o dobanda de 5% pe o perioada de 2 ani, ar insemna ca Romania trebuie sa dea inapoi un minimum de 22 miliarde de euro. Rambursarea creditului l-ar costa pe fiecare salariat roman cate 5.000 de euro.Daca Romania nu apeleaza la un imprumut FMI, cu o dobanda relativa si pe o perioada mai lunga, un imprumut de pe piata privata internationala ne-ar costa mult mai mult."O respingere a imprumutului dupa ce l-am solicitat va duce inevitabil la o prabusire a monedei nationale. Nu putem sa-l cerem si apoi sa-l respingem", spune analistul economic Radu Limpede.

Crezul