duminică, 30 septembrie 2012

Festivalul lanternelor la Montreal

Grădina botanică din Montreal este a treia ca mărime în lume după cele din Londra şi Berlin. A fost fondată în 1931 însă a fost inaugurată în 1938 când au fost finalizate serele. Iniţiativa pentru amenajarea acestei grădini botanice a aparţinut primarului Montrealului de la acea vreme, ca parte a unui proiect menit să creeze locuri de muncă pentru şomeri. Este cea mai mare atracţie turistica din Montreal, cu peste 22.000 de specii de plante în 31 de grădini tematice. Se intinde pe o suprafaţă de 75 de hectare şi este a treia din lume ca marime, după cele din Londra şi Berlin. În zece sere se păstrează plante exotice. Sera cu climat arid este cea mai iubită de locuitorii din Montreal, care, pe timp de iarnă vin aici şi se bucură să petreacă o zi la temperatura de 40 de grade, ca în deşert. Iubitorii artei extrem-orientale a grădinaritului vor fi încantaţi să descopere cea mai mare colecţie de arbuşti bonsai existentă in afara Asiei, o splendidă reconstituire a unei grădini din epoca Ming (secolul 14), precum şi o grădină japoneză.
De curând a început festivalul lanternelor în grădina chineză. Şi pentru că ieri am primit fotografii de la acest festival, nu am putut să mă bucur singură de ele, aşa că vă invit să le vedem împreună.

Crezul