vineri, 21 iunie 2013

Rusaliile sau Sânzienele



Sărbătorile românilor vin de undeva din negura timpurilor moştenite din generaţie în generaţie de la străbuni. Bunăoară dacii la solstiţiul de vară, celebrau o sărbătoare a morţilor care ulterior a fost preluată de biserica ortodoxă, fiind denumită Moşii de vară.
Se spune că sufletele celor morţi coboară printre cei vii în Joia Mare, şi se întorc la locul de tihnă de Rusalii, dar pentru asta rudele trebuie să le facă o pomenire însoţită de rugăciune şi milostenie.
Este unul dintre cele mai importante momente ale cultului morţilor pentru poporul român.
Mitologia românească vorbeşte despre Rusalce sau Rusalii ca fiind făpturi demoniace, fete frumoase, tinere şi capricioase, dar şi răzbunătoare.

Unii considră că rusalcele sunt ficele lui Rusalim împărat, iar alţii că ar fi suflete ale unor tinere care au murit, variantele fiind mult mai numeroase. Mai sunt numite şi Dânsele, Şoimanele, Paraidele, Ielele, Frumoasele, Sfintele, Fetele codrilor sau Izmele peşterilor.
Spre deosebire de alte făpturi fermecate, Rusaliile umblă pe Pământ doar în răstimpuri, cu precădere în săptămâna Rusaliilor.


Pentru a se apăra de ele ca să nu le sucească minţile, bărbaţii poartă la brâu câte un fir de pelin.
Dansează în cerc, iar dacă sunt văzute de vreun muritor, sau cineva, din greşeală, calcă pe locul unde au dansat se îmbolnăveşte foarte grav. Această boală se numeşte „ologit de Rusalii”, şi nu se scapă de ea decât prin descântece şi prin rugăciune, sau intrându-se în hora căluşarilor şi sărind peste
bolovanul pe care Căluşarii l-au pus pe pământ. Din acest motiv, jocul căluşului este considerat remediul pentru vindecarea persoanei care a văzut dansul Ielelor şi şi-a pierdut minţile.Se mai spune că ele umblă în cete cu număr fără soţ, iar dacă cineva le vede nu trebuie să se mişte sau să le vorbească.

Pe unde acestea dansează, pământul rămâne ars şi bătătorit, iar iarba rămâne neagră şi încetează să mai crească.
Ziua de 24 iunie este o zi specială pentru români, în care aceştia celebrează şi sărbătoarea naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, în calendarul popular fiind cunoscută sub denumirea de „Cap de vară” pentu că Soarele ajunge la apogeu, Drăgaica sau Sânzienele.
Noaptea de Sânziene este una magică. Toate plantele capătă puteri neobişnuite.
Legat de această sărbătoare, românii au multe superstiţii, tradiţii şi obiceiuri care sunt moştenite din străbuni, fiind specifice întregii ţări.
 Bunăoară în Oltenia şi Muntenia este obiceiul de a nu te spăla în această zi, ca să nu mori înecat.


Pe 23 iunie fete şi flăcăi însoţiţi de muzică merg să culeagă flori de sânziene din care fac colane sau cununi circulare ori cruciforme, cu care se întorc acasă unde sunt aşezate pe porţi, uşi, fereste, stuipi, şi chiar în grădinile de zarzavat, în credinţa că vor ocroti casa şi gospodăria de forţele malefice.

Drăgaica este foarte importantă la români mai ales pentru tinerii îndrăgostiţi. De ea sunt legate multe obiceiuri şi tradiţii pentru cei îndrăgostiţi şi tinerii necăsătoriţi.
În ajunul Sânzienelor, adică în noaptea de 23 spre 24 iunie, fetele şi flăcăii care doresc să-şi cunoască ursitul, îşi pun flori de sânziene (cunoscute în popor ca fiind florile Soarelui) sub pernă. Se spune că peste noapte, în vis, le va apărea cel cu care se vor căsătorii.
Mai mult, roua căzută pe florile de sânziene în dimineaţa zilei de 24 iunie, te anunţă că vei îmbrăca rochia de mireasă în anul următor dacă eşti fată, iar dacă găseşti un fir de păr sau o scamă, ori altceva, te vei căsătorii, pentru băieţi.
Un alt obicei păstrat şi astăzi cu sfinţenie de localnicii de la sate în special, îndeamnă fetele nemăritate să împletească în ajun o coroniţă din flori de sânziene, iar seara s-o arunce peste casă.
"Du-te soare, vino lună,/Sânzienele înbună, Să le crească floarea-floare,/galbenă, mirositoare, Fetele să o adune, să le aşeze
în cunune, Să le prindă-n pălărie,/struţuri pentru cununie, Boabele să le răstească,/până-n toamnă să nuntească!"
Tot în noaptea dinspre Sânziene se poate să se afle şi numele viitorului soţ. Se umple un vas cu apă şi se aprinde o lumânare roşie. Se lasă să pice 23 de picături de ceară de la lumânarea aprinsă,  şi se urmăreşte cu atenţie literele formate pe maginea vasului. Prima literă care apare în apă reprezintă iniţiala persoanei cu care te vei căsători. Dacă încă nu ai un partener de viaţă, poţi să desluşeşti numele celui care, în curând îţi va cuceri inima, legând seara un buchet de flori de sânziene cu o aţă roşie. Dimineaţa după ce te trezeşti, dezleagă florile şi rulează aţa pe degetul inelar de la mâna stângă, spunând alfabetul. Se crede că litera la care te vei opri la capătul firului de aţă corespunde persoanei de care te vei îndrăgosti.
Fetele ce au participat la datinile din timpul nopţii joacă a doua zi „Hora Sânzienelor",
purtând, în unele locuri, „Steagul Drăgaicei", o prăjină ce are în vârf o cruce împodobită cu flori de sânziene, cu pelin şi spice de grâu şi îmbrăcată ca o păpuşă.

Drăgaica sau Sânzienele este singura sărbătoare păgână care intră cu nume propriu în calendarul ortodox, aducând astfel magia în care minunile îşi găsesc locul lor, şi în care zânele coboară din basme pe Pământ. Este o sărbătoare în care creştinismul, credinţele păgâne şi vrăjitoria se împletesc fascinant.

Este noaptea care însufleţeşte satele cu ritualuri rămase de veacuri, în care femeile se duc în miez de noapte să culeagă ierburi de leac ce vor servi peste an şi descântecelor bune sau rele. Virtuţile vindecătoare sunt întărite prin ducerea plantelor la biserică pentru a îndepărta puterile zânelor rele ale pădurilor.
Tot în această noapte se culege „Apa de stele", roua culeasă din locuri necălcate, fiind învestită cu puteri tainice. Orice obiect impregnat cu preţioasa "Apă de Stele" devine un talisman: este de ajuns să-l laşi în seara de dinainte şi să-l iei dimineaţa, înainte de a-l vedea Soarele.
În noaptea dinaintea zilei de Sânziene, zânele zboară sau umblă pe pământ, cântă şi dau rod plantelor
şi fertilitate femeilor căsătorite, păsărilor şi animalelor, puteri de vindecare ierburilor, dacă sunt onorate cum se cuvine. Dacă nu, îi pedepsesc pe oamenii care lucrează de ziua lor, pe cei jură strâmb sau au făcut rău semenilor. Din zâne bune devin atunci surorile Ielelor.

Strania poezie a acestei nopţi în care, aşa cum scria Mihail Sadoveanu, „Dumnezeu rânduieşte un răstimp de linişte, când stau în cumpănă toate stihiile şi cerurile cu stelele şi vânturile", în care timpul este suspendat, iar călătoriile magice devin posibile ca în romanul lui Mircea Eliade, să o petreceți cu drag și voie bună, și cu speranța că din a doua zi viața vi se va schimba în bine. Să nu uitați că omul este rezultatul gândurilor și acțiunilor sale.



Carol Popp de Szatmary – Târgul de Drăgaică



Noaptea de Sânziene
autor Mariana Ciurezu

S-au strâns Sânzienele-n cunună
Și-ncing o hora cu joc și voie bună
Ursitoarele-s toate invitate
În noaptea asta vrăjile-s împrăștiate.

Iar luna nouă amfitrioană este
la petrecerea ce pare de poveste,
Cerul, la miezul nopții se deschide
Și dragostea în suflet se aprinde.


Aerul poartă miresmele-n valuri
Și le dăruiește florilor pe ramuri
Iar vraja bucuriei cuprinde zarea
Vibrând în ritm cu toată depărtarea.


Noaptea Sânzienelor plină de magie
Învăluie cu farmec, aerul mângâie,
Cerul, plin de stele pulsează regulat
Împrăștiind mister cu grijă calculat.

Niciun comentariu:

Crezul