secate-mi sunt amorul şi dorul de iubit,
secaţi îmi sunt şi ochii, iar gura mi-e sărată,
apare, când şi când, o lacrimă uscată.
Plecând încet privirea, în zi ce-mi aminteşte,
visând încă la tine căci inima iubeşte,
de clipe fericite când ne plimbam sub stele,
de vocea-ţi cristalină ce răsuna sub ele.
Ascund mereu povestea, ca şi cum n-ar fi fost,
plătind greşeala vieţii acum, nu are rost
să-mi blestem crunta soartă şi fără de noroc,
mai bine ard în mine durerile cu foc.
Pornind pe altă cale nu vreau să se mai ştie
că viaţa împreună a fost o tragedie,
dau vina doar pe soarta ce mi-a fost destinată,
dorind ca să-mi aducă o dragoste curată.
Ascund adânc amorul cel dulce şi duios,
să nu-l găsească dorul, acum e de prisos,
ce-a fost în tinereţe în neant a apus,
dorinţa pentru tine din inimă s-a dus.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu