Minunile - o constanta a istoriei mantuirii

O caracteristica a zilelor noastre este goana dupa senzational. Cautam miracole si experiente paranormale. Insa, de un lucru trebuie sa tinem seama, acela ca omul nu poate lucra minuni prin sine insusi, deoarece acestea sunt rodul comuniunii. In acest sens, el poate primi darul facerii de minuni fie de la Dumnezeu, fie de la diavol. Acest adevar este confirmat, atat de Sfanta Scriptura, cat si de Sfanta Traditie.
Minunile - o constanta a istoriei mantuirii Oricine a citit Sfanta Scriptura, Vietile Sfintilor sau Patericul, a putut observa ca minunile au insotit omenirea de-a lungul intregii istorii a mantuirii. Tamaduiri, animale vorbitoare, mersul pe apa, vederea ingerilor lui Dumnezeu si dialogul cu ei, Sfanta Lumina, icoane care plang, sunt numai cateva exemple.
Cine nu se indoieste de cuvintele Mantuitorului, "Eu sunt cu voi pana la sfarsitul veacului”, nu se poate indoi nici de faptul ca minunile se lucreaza continuu, prin El, in Biserica.
Minunile - pietre de poticnire pentru mintea umana secularizata
Cu toate acestea, se intampla ca in taina inimii noastre indoiala sa invinga credinta. Astfel, manifestam oarecare rezerve, atat fata de minunile din trecut, cat si fata de cele care se petrec in prezent. Cum ar trebui sa le primim de fapt? Ce ne retine sa le dam crezare? Ce ne opreste sa ne schimbam inima in urma minunilor?
Una din consecintele pacatului stramosesc este faptul ca omul priveste si intelege limitat realitatea. El nu-si mai poate explica multe aspecte legate de complexitatea lumii, sub cele doua chipuri ale sale, spirituala si materiala. De asemenea, acesta nu mai poate intelege deplin purtarea de grija si interventia lui Dumnezeu in lumea creata.
De aceea, minunile reprezinta importante pietre de poticnire pentru mintea fiecaruia dintre noi. Minunea insa nu trebuie cercetata potrivit intelepciunii acestei lumi. Putem afirma ca a supune rigorilor stiintifice o minune este un act zadarnic. Un om de stiinta ateu considera legile universului drept imuabile si, prin urmare, imposibil de schimbat.
Insa prin credinta, noi afirmam ca „ceea ce la om este cu neputinata este cu putinta la Dumnezeu”. Astfel, minunea nu se intemeiaza numai pe suspendarea temporara a legilor naturale, ci, mai mult, ne pune inainte, chipul lumii neafectate de pacat, in care omul era suveran peste lumea creata. In acest sens, minunea ne arata starea fireasca a omului, atunci cand se afla in comuniune cu Dumnezeu, aceea de a fi, nu sub legi, ci deasupra legilor naturale.
Numai aplecandu-ne asupra unei minuni, avand "inima infranta si smerita”, descoperim ca exista o intelegere a realitatii, mai presus de capacitatea noastra mentala, anume intelegerea duhovniceasca a lucrurilor.
Firescul minunilor
Minunile autentice nu au in ele nimic senzational. Pentru omul purtator de Dumnezeu, minunile sunt firesti. Ele vadesc lucrarea si puterea lui Dumnezeu, starnind in noi, acel fior sacru, acea uimire sfanta.
Faptul ca atatia sfinti au primit de la Dumnezeu darul facerii de minuni, nu arata decat ca minunea reprezinta rodul conlucrarii dintre om si Dumnezeu. Sfantul, vas ales al Duhlui Sfant, lucreaza, dupa har, pe toate cele omenesti dumnezeieste.
Dumnezeu savarseste prin sfinti minuni ca raspuns la rugaciuni si nevoi concrete ale altor oameni. De aceea, rostul minunilor este intarirea noastra sufleteasca si trupeasca, cat mai ales cunoasterea lui Dumnezeu. Avem, in acest sens, numeroase marturii cu mucenici care savarsind minuni in vremea martiriului, faceau ca multi pagani care erau de fata, sa treca la credinta in Hristos.
Vederea minunilor: dar cu ce ochi?
De cele mai multe ori, legat de girul acordat unor minuni, ne este usor sa spunem ”nu cred pana nu vad’. Cu alte cuvinte, vrem sa fim martori oculari ai minunilor.
Insa, trebuie sa fim constienti de faptul ca pe multi din cei de fata, minunile Mantuitorului i-a adus la cunoasterea lui Dumnezeu si la dobandirea Imparatiei Cerurilor, dar, in aceeasi masura, pe altii (ex. pe farisei) nu numai ca i-a lasat reci, ba mai mult, i-a facut sa sporeasca si mai mult in rautate si in invartosarea inimii lor. Acest lucru arata ca maniera in care participam la minune este una strict personala, si prin urmare subiectiva.
Potrivit credintei noastre, nu exista granita intre natural si supranatural, intre sacru si profan. Fiecare om, cat si intreaga creatie sunt meniti indumnezeirii. De aceea, trebuie sa constientizam faptul ca, in viata aceasta, nu numai ca nu suntem doar martori, ci, mai mult, toti suntem subiecti ai minunilor dumnezeiesti.
Dumnezeu face minuni cu fiecare dintre noi. Dar trebuie sa le vedem mai ales cu "ochii mintii”, si nu doar cu cei trupesti. Iar daca nu reusim, Sa-L rugam pe Dumnezeu ca mai intai, sa ne faca partasi "minunii” de a putea vedea toate celelalte minuni din viata noastra.

Curiozitatea, ajutor si piedica in viata omului !

Curiozitatea este o componenta a sufletului omenesc, omul putand sa isi manifeste curiozitatea in trei mari directii: inspre sine insusi, inspre ceilalti oameni si inspre faptura din jurul sau. Omul trebuie sa apeleze la toate puterile lui sufletesti, spre a se intari intru toate si a merge neabatut pe calea mantuirii, insa la fiecare putere sufleteasca el trebuie sa apeleze cu discernamant si la vreme potrivita.
In functie de cum este ea folosita, curiozitatea poate ajuta sau impiedica pe om in calea lui spre viata si mantuire. Curiozitatea unora le este de folos, iar altora nu. O vorba spune: "Curiozitatea ii impinge pe unii sa descopere America, iar pe altii sa asculte la usa." Tot asa, ea i-a ajutat pe unii sa se cunoasca pe ei insisi si pe Dumnezeu, iar pe altii sa piarda tot.
Curiozitatea, ajutor si piedica in viata omului!
Copilul este caracterizat de o mare curiozitate inca din primele luni de viata, parintele lui insa are grija ca numai curiozitatea lui cea buna sa rodeasca. Astfel, intrebarile de genul "de ce ploua", "de ce ninge", "de ce este albastru cerul" sunt vrednice de cele mai curate aprecieri, pe cand multe alte curiozitati pot avea urmari nefaste. Insa cand va creste, copilul ajuns de acum om mare, va trebui sa discearna singur intre curiozitatea cea buna si cea nebuna.
Initial, curiozitatea a fost folosita drept resursa pentru supravietuire, omul cautand hrana cea buna si siguranta unui adapost. In cele din urma insa, omul a ajuns sa se foloseasca de curiozitate ca de o ustensila pentru umplerea timpului liber, facand fel de fel de lucruri ciudate, ori ca de o metoda in aflarea de noi si noi resurse pamantesti, fara ca aceastea sa fie absolut necesare vietii. Stiinta se va folosi insa cel mai mult de curiozitate, nu intotdeauna si in modul cel bun.
Daca omul este curios sa manance vreun fruct exotic este bine, caci ajunge sa se minuneze de intelepciunea si diversitatea darurilor lui Dumnezeu, dar daca omul este curios sa vada cum este a omora pe cineva, ori sa vada cum este a face ceva interzis, atunci lucrurile incep sa se strice.
Omul este din ce in ce mai curios, stiinta, medicina, cat si multe alte domenii exceland in noi si noi descoperiri, uitand parca si pentru ce fac aceste descoperiri. De multe ori, omul porneste de la ocrotirea vietii si de la pastrarea sanatatii, insa ajunge la rezultate total opuse premiselor initiale.
Nu este rau a fi curios, insa curiozitatea devine rea atunci cand ajungem sa o utilizam intr-o directie gresita, nestiind ce vom face cu rezultatul curiozitatii si al experientelor noastre. Principiul care spune "fii responsabil pentru faptele tale" nu poate servi drept baza unei folosiri irationale a curiozitatii, caci majoritatea roadelor curiozitatii nu ne vizeaza doar pe noi insine, ci intreaga lume din jurul nostru.
Curiosii nu vor mosteni Imparatia Cerurilor!
Odata, am auzit pe cineva spunand: "Daca Adam si Eva nu ar fi fost curiosi, noi am fi fost si acum in rai." Nu stiu daca nu cumva cuvantul indrazneste prea mult, insa este posibil ca si curiozitatea cea rea sa se fi strecurat in fapta de neascultare a protoparintilor nostri.
Mai curios a ajuns omul in cele rele si magice, decat in cele bune si curate. Asta este durerea, anume ca nu mai folosim curiozitatea inspre cele bune, adica spre a ne intreba "de ce facem raul pe care nu il vrem, iar binele pe care il vrem, nu il putem face" (Romani 7, 19).
Acum ceva vreme, am participat la o slujba de tundere in monahism, la o manastire unde abia de se adunau cativa oameni la sfintele slujbe. In acea zi insa, biserica se umpluse pana la usi. Ierarhul ce venise, pentru savarsirea slujbei, a inceput predica astfel: "Curiosii nu vor mosteni Imparatia Cerurilor." Mai apoi si-a intemeiat cuvantul pe faptele noastre.
Curiozitatea aduce, de multe ori, o prea mare indrazneala si o ingamfare.
Rau folosita, curiozitatea a dat nastere la o multime de emisiuni TV, care de care mai senzationale, mai ciudate si mai imorale. Cele mai intime detalii din viata unor oameni lipsiti de orice urma de cultura ori calitati sufletesti, ajung a fi subiecte "fierbinti" si de interes national.
Sfantul Vasile cel Mare spune: "Stai in chilia ta si aceasta te va invata toate." Gandesc la acest cuvant ca fiind bun si pentru cei curiosi. Asemenea ar trebui sa facem si noi, adica sa stam in familiile noastre, sa traim cu si in familiile (chiliile) noastre. A fi curios inseamna a petrece mai mult in chiliile celorlalti, decat in ale noastre.

Solutia in problemele financiare, economice si sociale!

Frica de schimbarile economice
Rate si dobanzi, taxe si impozite, legi si neincetate sanctiuni (in orase), calamitati, ploi prea multe ori indelungate secete, cutremure si alte dezastre naturale (in natura). Parca Dumnezeu a parasit lumea. De fapt, in realitate, in virtutea libertatii de a-L putea nega pe Dumnezeu, noi l-am parasit pe El si L-am izolat afara din viata noastra si din lume, iar urmarile se vad din ce in ce mai bine.
Recent, am gasit un frumos cuvant, posibil al Parintelui Arsenie Boca: "Imi pare rau de voi ca sunteti slabiti in credinta. Veti cadea din cauza fricii. Frica-i de la diavol; nu va fie frica pentru a va salva sufletele. Vor veni vremuri foarte grele, dar toate sunt ingaduite de Dumnezeu, Care este tovarasul de drum al fiecaruia, de la nastere si pana la moarte."
Frica este o cadere din credinta, din nadejde si din dragoste. Cine iubeste pe Domnul, trebuie sa alunge de la el frica de cele ale lumii, de schimbari politice, economice si sociale.
Dragostea de Dumnezeu alunga frica de schimbarile din lume, iar frica de schimbarile din lume alunga dragostea fata de Dumnezeu. Domnul trebuie sa fie singurul de care ar trebui sa ne fie frica, ca nu cumva sa Il pierdem cu pacatele si cu rautatea noastra.
Domnul ne arata neincetat ca El are puterea sa faca toate !
Faptura mainilor lui Dumnezeu nu poate fi instrainata de purtarea Lui de grija. Oare ce Creator ar putea sa isi paraseasca creatura adusa la fiinta din iubire?!
Toate cartile Sfintei Scripturi ne arata purtarea de grija a lui Dumnezeu. Lumea insa l-a izolat pe Domnul intr-un loc mult prea indepartat pentru a mai avea grija de ea. S-a ajuns sa se vorbeasca despre “moartea lui Dumnezeu". Si aceasta gandesc din ce in ce mai multi oameni, daca e sa privim spre faptele lor de zi cu zi.
Omul a uitat invitatia lui Dumnezeu de a-I cere Lui tot ce are nevoie, facuta in repetate randuri: "Cele ce sunt cu neputinta la oameni sunt cu putinta la Dumnezeu" (Luca 18, 27). "La Dumnezeu nimic nu este cu neputinta" (Luca 1, 37). "La oameni lucrul e cu neputinta, dar nu la Dumnezeu. Caci la Dumnezeu toate sunt cu putinta" (Marcu 10, 27). "Daca veti avea credinta in voi cat un graunte de mustar, veti zice muntelui acestuia: Muta-te de aici dincolo, si se va muta; si nimic nu va fi voua cu neputinta" (Matei 17, 20).
Intreg Vechiul Testament este o istorie duhovniceasca, o istorie in care purtarea de grija a lui Dumnezeu strabate vremea precum un fir rosu. Prin mana lui Moise el a saturat poporul in pustie, scotand apa din piatra, iar din cer daruind mana si prepelite.
In vremea lui Sfantului Ilie, vaduva din Sarepta Sidonului, aratand mila fata de un om infometat (insusi Ilie), s-a saturat, dimpreuna cu fiul ei si cu Ilie, "o buna bucata de vreme" cu "o mana de faina si putin ulei", pana ce a dat Domnul ploaie pe pamant.
Toate se savarsesc din mila si cu puterea lui Dumnezeu. "De n-ar zidi Domnul casa, in zadar s-ar osteni cei ce o zidesc; de n-ar pazi Domnul cetatea, in zadar ar priveghea cel ce o pazeste" (Psam 126, 1). Cu toate acestea insa, omul se crede singur conducator al lucrul mainilor sale, singur pazitor al vietii sale, singur ingrijitor al viitorului sau.
Omul munceste, dar Domnul binecuvinteaza lucrul mainilor sale, spre rod bun. Omul sadeste si ingrijeste plantele, dar Domnul le creste. Omul isi da silinta, iar Domnul ii da priceperea. "Laudati pe Domnul ca este bun, ca in veac este mila Lui. (...) Cel ce da hrana la tot trupul, ca in veac este mila Lui" (Psalm 135).
Mantuitorul Insusi, fiind ispitit in pustie, cu bogatie si slava mare inaintea oamenilor, de catre diavol, zice: "Nu numai cu paine va trai omul, ci cu tot cuvantul care iese din gura lui Dumnezeu" (Matei 4, 4). Astfel, ni se arata cum ca pentru nimic omul nu trebuie sa il uite pe Dumnezeu, nici chiar la nevoie, caci atunci e perioada de incercare, iar nu parasire.
Domnul nostru Iisus Hristos are putere asupra fapturii Sale, el inmultind de mai multe ori painile si pestii, spre saturarea minunata a celor flamanzi de cuvintele Sale, care uitasera de cele ale trupului. Faptura se supune celui ce a creat-o pe ea, iar cei ce Il cauta pe El "nu se vor lipsi de tot binele", caci Domnul a saturat multime de oameni cu "cinci paini si doi pesti" (Matei 14), iar alta data cu "sapte paini si cativa pestisori" (Matei 15).
Sa nu uitam nici de pescuirea cea minunata cand, dupa o seara de osteneala in care nu prinsesera nimic, ascultand Apostolii pe Hristos si aruncand inca o data mrejele, abia de le-au mai putut aduce la mal de multimea pestilor (Ioan 21). Hristos arata Apostolilor si, prin ei, noua tuturor, cum ca El are puterea de a purta de grija oricui Il asculta, Il iubeste si isi pune nadejdea in El.
Solutia in problemele financiare, economice si sociale!
"Nu duceti grija, spunand: Ce vom manca, ori ce vom bea, ori cu ce ne vom imbraca? Ca dupa toate acestea se straduiesc neamurile; stie doar Tatal vostru Cel ceresc ca aveti nevoie de ele. Cautati mai intai imparatia lui Dumnezeu si dreptatea Lui si toate acestea se vor adauga voua" (Matei 6, 31-33).
Nadejdea in Dumnezeu este singura cale spre odihna si mantuire, atat in aceasta viata, cat si in cea vesnica. Sa credem ca Domnul poate si vrea sa ne dea toate cele bune, sa nadajduim ca ni le putem dobandi oricand, sa avem dragoste intreaga fie de le dobandim, fie de nu le primim, ca unii care slujim Unuia care stie mai bine decat noi ce ne este de folos si ce nu.
Nimeni nu cere omului sa nu se ingrijeasca de cele ale zilei, ori de bunastarea copiilor, ori de pastrarea serviciului, ori de altele asemenea, insa de cele mai multe ori, acestea ajung sa cuprinda intru totul inima si viata de zi cu zi a omului. Cand Domnul nu mai incape in "agenda zilei" noastre, atunci El ne lasa cu cele pe care le-am ales a le face. Si nu ne este bine.
In viata de zi cu zi trebuie sa urmam un fel de invers proportionalitate. Cu cat vor scadea mai mult veniturile si cu cat se vor ingreuia mai mult taxele si impozitele, cu atat mai mult sa alergam noi la Domnul, la rugaciune si la pocainta, la dragoste si la iertarea celor ce ne gresesc noua. Cu cat va fi mai greu pentru trup, cu atat trebuie sa ne ingrijim mai mult de suflet, ca printr-un suflet odihnit si intarit, sa sprijinit si un trup temator si incercat.
Nadejdea omului in Dumnezeu, in Cartea Psalmilor!
Fericiti toti cei ce nadajduiesc in El. (Psalm 2, 12) Minunate fa milele Tale, Cel ce mantuiesti pe cei ce nadajduiesc in Tine de cei ce stau impotriva dreptei Tale. (Psalm 16, 7) Spre Tine am nadajduit, sa nu fiu rusinat in veac, nici sa rada de mine vrajmasii mei. (Psalm 24, 2) Domnul este luminarea mea si mantuirea mea; de cine ma voi teme? Domnul este aparatorul vietii mele; de cine ma voi infricosa? De s-ar ridica impotriva mea razboi, eu in El nadajduiesc. (Psalm 26, 1-2, 6) Domnul este ajutorul si aparatorul meu, in El a nadajduit inima mea si mi-a ajutat. (Psalm 27, 9) Spre Tine, Doamne, am nadajduit, sa nu fiu rusinat in veac. (Psalm 30, 1) Pe cel ce nadajduieste in Domnul, mila il va inconjura. (Psalm 31, 11) Mantui-va Domnul sufletele robilor Sai si nu vor gresi toti cei ce nadajduiesc in El. (Psalm 33, 21) In Dumnezeu am nadajduit, nu ma voi teme: Ce-mi va face mie omul? (Psalm 55, 4) Nu nadajduiti spre nedreptate si spre jefuire nu poftiti; bogatia de ar curge nu va lipiti inima de ea. (Psalm 61, 10) Mai bine este a nadajdui in Domnul, decat a nadajdui in capetenii. (Psalm 117, 9) Doamne al puterilor, fericit este omul cel ce nadajduieste intru Tine. (Psalm 83, 13)

Important nu este sa dobandesti, ci sa descoperi!

Important nu este sa descoperi, ci cum descoperi!

Important nu este cum descoperi, ci ceea ce descoperirea modifica in interiorul tau!

Important nu este ce se modifica in interiorul tau, Ci ceea ce se modifica in ceilalti prin faptul ca ceva s-a modificat in interiorul tau!
Un cerşetor stătea la marginea unui drum de mai bine de 30 de ani. într-o zi, trecu pe acolo un străin. „Te înduri să-mi dai un ban?”, murmură mecanic cerşetorul, întinzându-i ve­chea lui şapcă de baseball. „Nu am nimic să-ţi dau”, spuse străinul. „Dar pe ce eşti aşezat?”, întrebă acesta. „Un gunoi”, răspunse cerşetorul. „E doar o cutie veche. Stau pe ea de când mă ştiu.” „Te-ai uitat vreodată înăuntru?”, întrebă străinul. „Nu”, răspunse cerşetorul. „Ce rost are? Nu e nimic în ea.” „Uită-te înăuntru”, insistă străinul. Cerşetorul reuşi să ridice puţin capacul. Şocat, nevenindu-i să creadă, văzu că toată cu­tia era plină cu aur.

Eu sunt străinul care nu are nimic să vă dea şi care vă spu­ne să vă uitaţi înăuntru. Nu în interiorul unei cutii, ca în para­bolă, ci undeva mai aproape: în interiorul dvs.
„Dar eu nu sunt un cerşetor” — mi se pare că vă aud pro­testând.
Cei care nu şi-au găsit încă adevărata bogăţie, care este strălucitoarea fericire a Fiinţei şi sentimentul profund şi in­destructibil de pace venit odată cu ea, sunt cerşetori, chiar dacă deţin cele mai mari bogăţii materiale. Ei caută în afara lor fărâme de plăcere sau de satisfacţie, de recunoaştere, de siguranţă sau de iubire, deşi au în sine o comoară care conţi­ne nu numai aceste lucruri, ci este infinit mai bogată decât orice le-ar putea oferi lumea.

Experimentul "Codex Alimentarius" începe cu România.

Pe pachetele de pâine Titanscrie deja că pâinea este fabricată cf Codex Alimentarius. Am citit cu ochii mei. România va experimenta pe populaţie produsul cancerigen initium13 January, 2010 15:05 PM.
Experimentul "Codex Alimentarius" începe cu România. De la 31 decembrie 2009, Guvernul Boc a fost obligat să înceapă implementarea "Codexului", alături de alte 165 de state semnatare (95% din populaţia planetei)."
Codex Alimentarius" este un pachet de norme după care se vor alimenta populaţiile ţărilor semnatare. Acesta porneşte de la principiul că Terra nu mai poate hrăni pe toată lumea natural, ca atare se va trece la hrana artificială, din produse chimice, cea modificată genetic etc.
Adepţii Teoriei Conspiraţiei susţin că măsura nu este altceva decât una de exterminare, care va reduce populaţia globului la cca doua miliarde, o masă mult mai uşor de hrănit şi de controlat de forţele oculte.
Nu a trecut o lună şi iată că apare ştirea că România este prima ţară din lume care va folosi în agricultură un compus chimic pe bază de initium, un ingredient activ din noua clasă a substanţelor chimice impuse de"Codex Alimentarius". Produsele vor furnizate de compania germană BASF şi vor fi folosite pentru culturile de struguri, cartofi, roşii, castraveţi şi ceapa. Pentru publicul larg se spune că "beneficiile pe care le-ar aduce această substanţă sunt legate în primul rând de combaterea dăunătorilor, dar, totodată ea micşorează şi durata în care se obţine recolta." După ce acest produs va fi experimentat în România, urmează să fie omologată utilizarea lui şi în Olanda, Germania , Franţa, SUA, Canada şi Marea Britanie. Neoficial, conform cercetătorilor care combat "Codex Alimentarius", folosirea produselor cu initium sporeşte cu până la 65% rata riscului de cancer de colon, substanţă care intră rapid în combinaţii chimice, devenind reziduală în organism. De pilda 1 mg de initium intrat în organism o singură dată se elimină în aproape un an. Or, dacă acest produs este folosit zilnic, practic el nu mai este eliminat din organism. Apoi, aşa cum initium ajută la creşterea rapidăa celulelor leguminoase, la fel de repede va conduce la mărirea tumorilor maligne. (S.L.)
D-zeu să-i ajute pe români!
Dacă eşti împotriva folosirii acestei substanţe, semnează petiţia online:
http://www.petitieonline.ro/petitie-p66425048.html
Dumitru Dan,
http://www.energielibera.net/http://www.pressreleasepoint.com/first-approval-worldwide-fungicides-initium®-wine-and-vegetables
Pe acest site BASF-ul se lăuda pe 11 ianuarie (!!!!!!) că pentru prima dată în lume a fost autorizat într-un timp record fungicidul Initium care în România va fi vândut sub numele EnervinTA
cum cineva ar putea spune : şi ce dacă, este un nou fungicid ce creşte producţia .
Ce mă intrigă pe mine este viteza cu care a fost aprobat şi băgat pe piaţa românească. Probabil nu vei putea să vinzi cartofi decât dacă dai cu Initium ..........
Te cruceşti de ce sunt în stare conducătorii noştri pe care i-am ales.
În ce ţară trăim?????????????????????????
Ar fi bine să răspândiţi cât mai mult că aşa cum s-a întâmplat cu Vaccinul contra cancerului de col uterin şi împotriva gripei porcine se pare că nu este în zadar.
Poate cine ştie, deşi ni se cântă de 20 de ani.
Deşteaptă-te române!
Poate totuşi ne vom deştepta odată.

Reducerea pen­siilor este ilegala

Consiliul Legis­lativ atrage atentia guvernului ca reducerea pen­siilor este ilegala, iar masura ar putea costa statul mai mult decat economiseste acum.
In avizul la proiectul de lege privind reducerea pensiilor, CL arata ca CEDO a obligat Letonia sa despagubeasca o persoana careia i-a fost redusa pensia prin recal­cu­lare, intrucat „este vorba despre un drept cas­tigat“.
Exemplul vine in contextul in care si premierul Boc a invocat o decizie CEDO, pentru a explica faptul ca valoarea pensiei nu ar fi garantata, ci doar plata acesteia, ca drept castigat.
De ase­me­nea, Consiliul Legislativ precizeaza ca pensiile speciale ale magistratilor sau ale altor categorii nu constituie un privilegiu, ci sunt un drept justificat obiectiv, chiar „patrimonial“, iar limitarea nejus­ti­ficata a unui astfel de drept poate fi interpretata ca o „privare de proprietate“.
Sursa Financiarul 02/06/2010

Romania se trezeste !

Romania se trezeste !pentru cei ce spun ca nu stiu "ce sa facem" si accepta ca un lucru implacabil tot ceea ce hotareste dictatorul...pentru cei ce cred in cei care, desi au jurat pe constitutie pt respectarea si apararea drepturilor si libertatilor cetatenilor, au organizat campania de desolidarizare prin dezinformare, dezbinare, santaj, amenintari, spargatori de greva... pentru cei care cred ca tara asta nu este pazita de cineva in fata agresiunilor si liberului arbitru al unui dictator... pentru cei care au uitat de responsabilitatea lor individuala de a apara democratia, drepturile la libertate si la viata...
pt cei care mai cred ca institutiile delegate de noi (presa, stat, sindicate) sunt "cainii de paza" ai democratiei si ai libertatii individuale, desi acestea abdicat de la misiunea lor, ca urmare a infiltrarii, santajului..
In curand toti vor afla ce vor: "Demisia imediata a dictatorului" http://mirahorian.ning.com/profiles/blogs/in-curand-toti-vor-afla-ce-vor
Ce este cancerul dictaturii si cum se indeparteaza ? http://mirahorian.ning.com/profiles/blogs/ce-este-cancerul-dictaturii-si
Eroarea luptei pentru pace sau intelegerea strategiei lui Gandhi si a lui Martin Luther King http://mirahorian.ning.com/profiles/blogs/eroarea-luptei-pentru-pace-sau
Alternativa nonviolentei, solidaritatii si iubirii este mai buna decat cea a violentei, dezbinarii si urii http://mirahorian.ning.com/profiles/blogs/alternativa-nonviolentei
Nu conteaza ce fac altii...actiunile fiecaruia sunt florile, parfumul si fructele infloririi sale http://mirahorian.ning.com/profiles/blogs/nu-conteaza-ce-fac

Grija zilei de astazi ramane cautarea lui Dumnezeu

"Rugativa pentru noi caci grele si dureroase sunt vremurile care le traim"

Dumnezeu nu a adus la existenta lumea si omul in mod intamplator. Pe de-o parte, putem spune ca a zidit lumea pentru om ca prin ea, acesta sa se poata ridica la Creator, iar pe de alta, ca a creat omul pentru lume, pentru ca ea sa poata fi transfigurata prin el. Actul creator ne arata ca omul, prin natura si vocatia sa, a fost inzestrat, inca de la inceput, cu responsabilitate. Responsabilitatea insa naste grija. Avem o chemare precum si un mandat de la Dumnezeu, anume sa parcurgem calea de la Chip la Asemanarea cu El. Putem spune ca de aceasta lucrare se leaga grija fundamentala a omului, mantuirea.Pacatul insa a fost cel care a intervenit ca o piedica majora in calea mantuirii omului. Pe de-o parte, aproape ca a zadarnicit speranta lui de a-si mai implini scopul existential, iar pe de alta, omul avea sa se confrunte cu dificultatea supravietuirii in aceasta lume, care i-a devenit ostila. Insotirea omului cu pacatul a fost, asadar, primul act iresponsabil. Dupa pacat, nu mai vorbim de grija, ci de grijile omului. Acesta a deviat de la drumul sau firesc, ratacindu-se in lume si in multele griji legate de ea. Nu numai ca aproape a uitat unde trebuia sa ajunga, ba mai mult, uitase drumul. Nu mai vedea sensul lucrurilor. Mantuitorul Iisus Hristos, prin Intruparea, Moartea si Invierea Sa, pe langa faptul ca a tamaduit firea umana, ne-a reamintit toate acestea, facandu-ni-Se tuturor Cale, Adevar si Viata.Multora dintre noi, aceste cuvinte ale Mantuitorului, din Predica de pe Munte, ni se par astazi smintitoare: “Nu purtati grija pentru viata voastra ce veti manca si ce veti bea, nici pentru trupul vostru cu ce va veti imbraca; oare nu este viata mai mult decat hrana si trupul decat imbracamintea? (Matei 6,25)”. Spun ca ne smintesc deoarece multi dintre noi traim parca tocmai pentru acestea.Omul insa este mai mult decat o fiinta vie, este “suflet viu”. Prin acesta el este angajat in relatia dinamica de comuniune cu Dumnezeu si cu semenii. Poate darui si poate primi in mod liber in virtutea acestui dialog al iubirii. Insa, pacatele ne-au incremenit. Aproape ca ne-au redus la tacere. Uitam ca nu doar cu paine se hraneste omul, ci cu tot cuvantul care vine de la Dumnezeu. Dar cum ar putea cuvantul sa rodesca, iar mai apoi sa ne devina hrana, atat timp cat ne aratam a fi spini, asemena celor din parabola semanatorului, intre care cazand samanta cuvantului dumnezeiesc, nu poate da rod, din cauza grijilor acestei lumi?In cadrul Sfintei Liturghii, deloc intamplator, in timpul heruvicului auzim cantandu-se: "Toata grija cea lumeasca sa o lepadam”. Sfintii Parinti au randuit acest indemn deoarece cunosteau faptul ca intalnirea cu Hristos poate fi umbrita, daca nu chiar ratata, din cauza grijilor lumesti. Cu cat omul se apropie de Dumnezeu, cu cat se purifica de patimi, cu atat grijile lui se imputineaza. Acestea se reduc la grija cea sfanta, aceea de a nu pierde harul Duhului Sfant, adica de a nu ne instraina de Dumnezeu.Intalnesc, la tot pasul, oameni doborati de povara grijilor de zi cu zi. Sunt acei oameni pe chipul carora nu numai ca nu gasesti bucuria, ci nici macar urma ei de altadata. Acestia, fara sa bage de seama, si-au facut din oboseala si stres, o a doua fire. Intr-un fel, este normal sa ajunga aici, de vreme ce din planurile si nevoile lor, ei Il exclud pe Hristos.
Mantuitorul insa ne vrea lipsiti de griji lumesti. In acest sens, nevoilor noastre le raspunde pronia dumnezeiasca. Pentru aceasta ne si spune: "cautati mai intai Imparatia lui Dumnezeu si dreptatea Lui, si toate acestea vi se vor adauga. Nu purtati deci grija zilei de maine, caci ziua de maine se va ingriji de ale sale.” (Matei 6, 33-34)
Purtarea de grija a lui Dumnezeu nu ne indeamna insa la nesimtire si nelucrare. Doar, de noi tine sa ne stabilim cu intelepciune prioritatile. Chiar daca ni se pare dificil sa lasam fiecarei zile, cele ale sale, nu trebuie sa uitam ca grija zilei de astazi ramane cautarea lui Dumnezeu si a Imparatiei Sale.

Doamne, Vezi, Doamne, durerea noastra, vezi tulburarea care ne-a cuprins. Da-ne putere sa ne ridicam degraba si sa lepadam de la noi duhul întristarii şi al necredintei. Înmulteste-ne credinta, sporeste-ne dragostea, daruieste-ne rabdare si nadejde, ca la trecerea din aceasta viata sa putem gusta din bunatatile pe care le-ai pregatit alesilor Tai.Doamne, “Din nimic nu avem noi mai mult de câstigat decât din suferinţe si patimiri”, marturisea dumnezeiescul Ioan Gura de Aur împotriva celor care credeau ca pot merge pe calea mântuirii fara sa cunoasca poticnirile. Cum dar vom lepada noi calea cea strâmta, când duce la odihna vesnica? Cum vom parasi lupta, daca vrem sa primim nestricacioasa cununa?

Praznicul Inaltarii la cer a Domnului

Numit in popor si (de la v. slav: Supasu = Mantuitorul), cade totdeauna in Joia saptamanii a sasea dupa Pasti, adica la 40 de zile dupa inviere, cand Domnul S-a inaltat la cer (vezi Marcu XVI, 19 ; Luca XXIV, 50 si Fapte I, 2-12). Este una dintre cele mai vechi sarbatori crestine, despre care amintesc Constitutiile Apostolice. Cea mai veche mentiune despre aceasta sarbatoare o gasim la Eusebiu al Cezareei, in opera lui Despre sarbatoarea Pastilor, compusa spre 332, dar aci se arata ca inaltarea era sarbatorita pe atunci in Orient nu in ziua a 40-a dupa Pasti, ci in a 50-a (odata cu Rusaliile), cum atesta si alte marturii din sec. IV, ca Egeria. , praznuita la inceput odata cu , punea astfel pecetea finala perioadei pascale a ; era un fel de otpust al marii solemnitati liturgice a Rascumpararii. In sec. IV, Sf. Ioan Gura de Aur ne-a lasat o frumoasa predica la aceasta sarbatoare, pe care el o numeste "cinstita si mare".
Asemenea cuvantari (autentice) ne-au mai ramas, din aceeasi vreme, de la sfintii Atanasie al Alexandriei si Grigore de Nissa. Pe la 380-385, pelerina apuseana Egeria aminteste de festivitatile din ziua a patruzecea dupa Pasti ; la Ierusalim insa acestea aveau loc in biserica Nasterii din Betleem, iar sarbatoarea inaltarii era praznuita la Cincizecime, adica in aceeasi zi cu Pogorarea Sfantului Duh. Spre sfarsitul secolului IV sau inceputul secolului V, sarbatoarea inaltarii s-a despartit de cea a Pogorarii Sfantului Duh, caci pe vremea Fericitului Augustin (+ 430), serbarea ei in ziua a 40-a dupa Pasti era generalizata peste tot in lumea crestina, alaturi de sarbatoarea invierii si cea a Pogorarii Sfantului Duh, fiind totodata considerata de origine apostolica. In sec. VI, Sf. Roman Melodul compune Condacul si Icosul sarbatorii, iar imnografii din secolele urmatoare (Sf. Ioan Damaschinul si Sf. Iosif Imnograful) compun canoanele din slujba inaltarii.O deosebita solemnitate a capatat aceasta sarbatoare mai ales de cand Sfanta imparateasa Elena, mama imparatului Constantin cel Mare, a ridicat pe muntele Eleonului sau al Maslinilor (de unde Mantuitorul S-a inaltat la cer) o vestita biserica (Eleona), in care inaltarea se praznuia cu mare fast si pompa, incepand de la miezul noptii, mai ales prin multimea luminilor aprinse ; azi biserica e in ruina, dar in ziua inaltarii se aduna inca acolo o multime de crestini, iar clerul diferitelor confesiuni savarseste Sfanta Liturghie pe altare portative. In unele parti, in aceeasi zi, crestinii se saluta cu formula "Hristos S-a inaltat". Slujba zilei se caracterizeaza prin aceea ca are legatura si cu invierea si cu Pogorarea Sfantului Duh. Astfel, dupa Evanghelia de la Utrenie se canta Invierea lui Hristos vazand..., iar Catavasiile sunt irmoasele Canonului de la Pogorarea Sfantului Duh, deoarece sarbatoarea Inaltarii nu are Catavasii proprii.

Iubeşte-ţi aproapele

Luca X, 25-37 scrie:

25. Şi iată, un învăţător de lege s-a ridicat, ispitindu-L şi zicând: Învăţătorule, ce să fac ca să moştenesc viaţa de veci?

26. Iar Iisus a zis către el: Ce este scris în Lege? Cum citeşti?

27. Iar el, răspunzând, a zis: Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău şi din toată puterea ta şi din tot cugetul tău, iar pe aproapele tău ca pe tine însuţi.

28. Iar El i-a zis: Drept ai răspuns, fă aceasta şi vei trăi.

29. Dar el, voind să se îndrepteze pe sine, a zis către Iisus: Şi cine este aproapele meu?

30. Iar Iisus, răspunzând, a zis: Un om cobora de la Ierusalim la Ierihon, şi a căzut între tâlhari, care, după ce l-au dezbrăcat şi l-au rănit, au plecat, lăsându-l aproape mort.

31. Din întâmplare un preot cobora pe calea aceea şi, văzându-l, a trecut pe alături.

32. De asemenea şi un levit, ajungând în acel loc şi văzând, a trecut pe alături.

33. Iar un samarinean, mergând pe cale, a venit la el şi, văzându-l, i s-a făcut milă,

34. Şi, apropiindu-se, i-a legat rănile, turnând pe ele untdelemn şi vin, şi, punându-l pe dobitocul său, l-a dus la o casă de oaspeţi şi a purtat grijă de el.

35. Iar a doua zi, scoţând doi dinari i-a dat gazdei şi i-a zis: Ai grijă de el şi, ce vei mai cheltui, eu, când mă voi întoarce, îţi voi da.

36. Care din aceşti trei ţi se pare că a fost aproapele celui căzut între tâlhari?

37. Iar el a zis: Cel care a făcut milă cu el. Şi Iisus i-a zis: Mergi şi fă şi tu asemenea.

Până în 15 mai aveţi posibilitatea sa redirecţionaţi 2% din impozitul pe venit catre Fundaţia "Sfântul Ierarh Calinic". Nu costă nimic, dar faceţi un bine copiilor din familii cu posibilităţi materiale precare.

Formularul 230 – Cerere privind destinatia sumei reprezentând pâna la 2 % din impozitul anual. NU ESTE NECESAR SA TRECETI SUMA (2 %) DACA NU O CUNOASTETI.

Depuneti actele la Administratia Financiara. Puteti depune actele direct, personal, sau le puteti trimite prin posta (trimiterea recomandata va ofera si dovada ca ati facut aceasta depunere). Ca alternativa, puteti sa le depuneti la biroul Fundatiei.
Datele care trebuie completate pe Formularul 230:
1.Denumire entitate nonprofit: Fundatia "Sfântul Ierarh Calinic"
2.Cod de identificare fiscala: 13016963
3.Cont bancar (IBAN) al entitatii nonprofit: RO46 RZBR 0000 0600 0638 3620 (ron)
4.Raiffeisen Bank - Agentia Apusului, sector 6, Bucuresti
Informatii suplimentare privind sponsorizarea entitatilor nonprofit din impozitul pe venitul anual datorat puteti gasi pe site-ul Ministerului de Finante: http://www.mfinante.ro/ download CERERE PRIVIND DESTINATIA SUMEI REPREZENTAND PANA LA 2% DIN IMPOZITUL ANUAL