Grija zilei de astazi ramane cautarea lui Dumnezeu

"Rugativa pentru noi caci grele si dureroase sunt vremurile care le traim"

Dumnezeu nu a adus la existenta lumea si omul in mod intamplator. Pe de-o parte, putem spune ca a zidit lumea pentru om ca prin ea, acesta sa se poata ridica la Creator, iar pe de alta, ca a creat omul pentru lume, pentru ca ea sa poata fi transfigurata prin el. Actul creator ne arata ca omul, prin natura si vocatia sa, a fost inzestrat, inca de la inceput, cu responsabilitate. Responsabilitatea insa naste grija. Avem o chemare precum si un mandat de la Dumnezeu, anume sa parcurgem calea de la Chip la Asemanarea cu El. Putem spune ca de aceasta lucrare se leaga grija fundamentala a omului, mantuirea.Pacatul insa a fost cel care a intervenit ca o piedica majora in calea mantuirii omului. Pe de-o parte, aproape ca a zadarnicit speranta lui de a-si mai implini scopul existential, iar pe de alta, omul avea sa se confrunte cu dificultatea supravietuirii in aceasta lume, care i-a devenit ostila. Insotirea omului cu pacatul a fost, asadar, primul act iresponsabil. Dupa pacat, nu mai vorbim de grija, ci de grijile omului. Acesta a deviat de la drumul sau firesc, ratacindu-se in lume si in multele griji legate de ea. Nu numai ca aproape a uitat unde trebuia sa ajunga, ba mai mult, uitase drumul. Nu mai vedea sensul lucrurilor. Mantuitorul Iisus Hristos, prin Intruparea, Moartea si Invierea Sa, pe langa faptul ca a tamaduit firea umana, ne-a reamintit toate acestea, facandu-ni-Se tuturor Cale, Adevar si Viata.Multora dintre noi, aceste cuvinte ale Mantuitorului, din Predica de pe Munte, ni se par astazi smintitoare: “Nu purtati grija pentru viata voastra ce veti manca si ce veti bea, nici pentru trupul vostru cu ce va veti imbraca; oare nu este viata mai mult decat hrana si trupul decat imbracamintea? (Matei 6,25)”. Spun ca ne smintesc deoarece multi dintre noi traim parca tocmai pentru acestea.Omul insa este mai mult decat o fiinta vie, este “suflet viu”. Prin acesta el este angajat in relatia dinamica de comuniune cu Dumnezeu si cu semenii. Poate darui si poate primi in mod liber in virtutea acestui dialog al iubirii. Insa, pacatele ne-au incremenit. Aproape ca ne-au redus la tacere. Uitam ca nu doar cu paine se hraneste omul, ci cu tot cuvantul care vine de la Dumnezeu. Dar cum ar putea cuvantul sa rodesca, iar mai apoi sa ne devina hrana, atat timp cat ne aratam a fi spini, asemena celor din parabola semanatorului, intre care cazand samanta cuvantului dumnezeiesc, nu poate da rod, din cauza grijilor acestei lumi?In cadrul Sfintei Liturghii, deloc intamplator, in timpul heruvicului auzim cantandu-se: "Toata grija cea lumeasca sa o lepadam”. Sfintii Parinti au randuit acest indemn deoarece cunosteau faptul ca intalnirea cu Hristos poate fi umbrita, daca nu chiar ratata, din cauza grijilor lumesti. Cu cat omul se apropie de Dumnezeu, cu cat se purifica de patimi, cu atat grijile lui se imputineaza. Acestea se reduc la grija cea sfanta, aceea de a nu pierde harul Duhului Sfant, adica de a nu ne instraina de Dumnezeu.Intalnesc, la tot pasul, oameni doborati de povara grijilor de zi cu zi. Sunt acei oameni pe chipul carora nu numai ca nu gasesti bucuria, ci nici macar urma ei de altadata. Acestia, fara sa bage de seama, si-au facut din oboseala si stres, o a doua fire. Intr-un fel, este normal sa ajunga aici, de vreme ce din planurile si nevoile lor, ei Il exclud pe Hristos.
Mantuitorul insa ne vrea lipsiti de griji lumesti. In acest sens, nevoilor noastre le raspunde pronia dumnezeiasca. Pentru aceasta ne si spune: "cautati mai intai Imparatia lui Dumnezeu si dreptatea Lui, si toate acestea vi se vor adauga. Nu purtati deci grija zilei de maine, caci ziua de maine se va ingriji de ale sale.” (Matei 6, 33-34)
Purtarea de grija a lui Dumnezeu nu ne indeamna insa la nesimtire si nelucrare. Doar, de noi tine sa ne stabilim cu intelepciune prioritatile. Chiar daca ni se pare dificil sa lasam fiecarei zile, cele ale sale, nu trebuie sa uitam ca grija zilei de astazi ramane cautarea lui Dumnezeu si a Imparatiei Sale.

Doamne, Vezi, Doamne, durerea noastra, vezi tulburarea care ne-a cuprins. Da-ne putere sa ne ridicam degraba si sa lepadam de la noi duhul întristarii şi al necredintei. Înmulteste-ne credinta, sporeste-ne dragostea, daruieste-ne rabdare si nadejde, ca la trecerea din aceasta viata sa putem gusta din bunatatile pe care le-ai pregatit alesilor Tai.Doamne, “Din nimic nu avem noi mai mult de câstigat decât din suferinţe si patimiri”, marturisea dumnezeiescul Ioan Gura de Aur împotriva celor care credeau ca pot merge pe calea mântuirii fara sa cunoasca poticnirile. Cum dar vom lepada noi calea cea strâmta, când duce la odihna vesnica? Cum vom parasi lupta, daca vrem sa primim nestricacioasa cununa?

Praznicul Inaltarii la cer a Domnului

Numit in popor si (de la v. slav: Supasu = Mantuitorul), cade totdeauna in Joia saptamanii a sasea dupa Pasti, adica la 40 de zile dupa inviere, cand Domnul S-a inaltat la cer (vezi Marcu XVI, 19 ; Luca XXIV, 50 si Fapte I, 2-12). Este una dintre cele mai vechi sarbatori crestine, despre care amintesc Constitutiile Apostolice. Cea mai veche mentiune despre aceasta sarbatoare o gasim la Eusebiu al Cezareei, in opera lui Despre sarbatoarea Pastilor, compusa spre 332, dar aci se arata ca inaltarea era sarbatorita pe atunci in Orient nu in ziua a 40-a dupa Pasti, ci in a 50-a (odata cu Rusaliile), cum atesta si alte marturii din sec. IV, ca Egeria. , praznuita la inceput odata cu , punea astfel pecetea finala perioadei pascale a ; era un fel de otpust al marii solemnitati liturgice a Rascumpararii. In sec. IV, Sf. Ioan Gura de Aur ne-a lasat o frumoasa predica la aceasta sarbatoare, pe care el o numeste "cinstita si mare".
Asemenea cuvantari (autentice) ne-au mai ramas, din aceeasi vreme, de la sfintii Atanasie al Alexandriei si Grigore de Nissa. Pe la 380-385, pelerina apuseana Egeria aminteste de festivitatile din ziua a patruzecea dupa Pasti ; la Ierusalim insa acestea aveau loc in biserica Nasterii din Betleem, iar sarbatoarea inaltarii era praznuita la Cincizecime, adica in aceeasi zi cu Pogorarea Sfantului Duh. Spre sfarsitul secolului IV sau inceputul secolului V, sarbatoarea inaltarii s-a despartit de cea a Pogorarii Sfantului Duh, caci pe vremea Fericitului Augustin (+ 430), serbarea ei in ziua a 40-a dupa Pasti era generalizata peste tot in lumea crestina, alaturi de sarbatoarea invierii si cea a Pogorarii Sfantului Duh, fiind totodata considerata de origine apostolica. In sec. VI, Sf. Roman Melodul compune Condacul si Icosul sarbatorii, iar imnografii din secolele urmatoare (Sf. Ioan Damaschinul si Sf. Iosif Imnograful) compun canoanele din slujba inaltarii.O deosebita solemnitate a capatat aceasta sarbatoare mai ales de cand Sfanta imparateasa Elena, mama imparatului Constantin cel Mare, a ridicat pe muntele Eleonului sau al Maslinilor (de unde Mantuitorul S-a inaltat la cer) o vestita biserica (Eleona), in care inaltarea se praznuia cu mare fast si pompa, incepand de la miezul noptii, mai ales prin multimea luminilor aprinse ; azi biserica e in ruina, dar in ziua inaltarii se aduna inca acolo o multime de crestini, iar clerul diferitelor confesiuni savarseste Sfanta Liturghie pe altare portative. In unele parti, in aceeasi zi, crestinii se saluta cu formula "Hristos S-a inaltat". Slujba zilei se caracterizeaza prin aceea ca are legatura si cu invierea si cu Pogorarea Sfantului Duh. Astfel, dupa Evanghelia de la Utrenie se canta Invierea lui Hristos vazand..., iar Catavasiile sunt irmoasele Canonului de la Pogorarea Sfantului Duh, deoarece sarbatoarea Inaltarii nu are Catavasii proprii.

Iubeşte-ţi aproapele

Luca X, 25-37 scrie:

25. Şi iată, un învăţător de lege s-a ridicat, ispitindu-L şi zicând: Învăţătorule, ce să fac ca să moştenesc viaţa de veci?

26. Iar Iisus a zis către el: Ce este scris în Lege? Cum citeşti?

27. Iar el, răspunzând, a zis: Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău şi din toată puterea ta şi din tot cugetul tău, iar pe aproapele tău ca pe tine însuţi.

28. Iar El i-a zis: Drept ai răspuns, fă aceasta şi vei trăi.

29. Dar el, voind să se îndrepteze pe sine, a zis către Iisus: Şi cine este aproapele meu?

30. Iar Iisus, răspunzând, a zis: Un om cobora de la Ierusalim la Ierihon, şi a căzut între tâlhari, care, după ce l-au dezbrăcat şi l-au rănit, au plecat, lăsându-l aproape mort.

31. Din întâmplare un preot cobora pe calea aceea şi, văzându-l, a trecut pe alături.

32. De asemenea şi un levit, ajungând în acel loc şi văzând, a trecut pe alături.

33. Iar un samarinean, mergând pe cale, a venit la el şi, văzându-l, i s-a făcut milă,

34. Şi, apropiindu-se, i-a legat rănile, turnând pe ele untdelemn şi vin, şi, punându-l pe dobitocul său, l-a dus la o casă de oaspeţi şi a purtat grijă de el.

35. Iar a doua zi, scoţând doi dinari i-a dat gazdei şi i-a zis: Ai grijă de el şi, ce vei mai cheltui, eu, când mă voi întoarce, îţi voi da.

36. Care din aceşti trei ţi se pare că a fost aproapele celui căzut între tâlhari?

37. Iar el a zis: Cel care a făcut milă cu el. Şi Iisus i-a zis: Mergi şi fă şi tu asemenea.

Până în 15 mai aveţi posibilitatea sa redirecţionaţi 2% din impozitul pe venit catre Fundaţia "Sfântul Ierarh Calinic". Nu costă nimic, dar faceţi un bine copiilor din familii cu posibilităţi materiale precare.

Formularul 230 – Cerere privind destinatia sumei reprezentând pâna la 2 % din impozitul anual. NU ESTE NECESAR SA TRECETI SUMA (2 %) DACA NU O CUNOASTETI.

Depuneti actele la Administratia Financiara. Puteti depune actele direct, personal, sau le puteti trimite prin posta (trimiterea recomandata va ofera si dovada ca ati facut aceasta depunere). Ca alternativa, puteti sa le depuneti la biroul Fundatiei.
Datele care trebuie completate pe Formularul 230:
1.Denumire entitate nonprofit: Fundatia "Sfântul Ierarh Calinic"
2.Cod de identificare fiscala: 13016963
3.Cont bancar (IBAN) al entitatii nonprofit: RO46 RZBR 0000 0600 0638 3620 (ron)
4.Raiffeisen Bank - Agentia Apusului, sector 6, Bucuresti
Informatii suplimentare privind sponsorizarea entitatilor nonprofit din impozitul pe venitul anual datorat puteti gasi pe site-ul Ministerului de Finante: http://www.mfinante.ro/ download CERERE PRIVIND DESTINATIA SUMEI REPREZENTAND PANA LA 2% DIN IMPOZITUL ANUAL

Dragostea nu face rău aproapelui

"Dragostea este deci împlinirea Legii".[Romani:13:10]

De multe ori în viaţă Dumnezeu ne lasă să fim ispitiţi, să ne muncim cu tot felul de lucruri dar, în aceste ispite, nu trebuie să ne pierdem cumpătul, să deznădăjduim, fiindcă nu numai eu sufăr de păcat, nu este numai suferinţa mea, pe care câteodată nu pot să o mai duc, ci este suferinţa oricărui om.

Şi eu, poticnindu-mă de păcatul meu, fie că l-am biruit, fie că am căzut în el, trecând prin multe suferinţe şi nedreptăţi, devin în stare să-l înţeleg pe aproapele. Şi aşa începe a se închega cea de-a doua poruncă a Domnului:

„Să nu te răzbuni şi să nu ţii necaz pe copiii poporului tău. Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. Eu sunt Domnul." [Leviticul 19:18]

Dar ce însemnă aproapele? Cum văd, întrebarea este foarte veche!

„Dar el, care vroia să se îndreptăţească, a zis lui Isus: «Şi cine este aproapele meu?»" [Luca 10:29]

Dicţionarul Biblic [2] ne lămureşte înţelesul. Termenul provine din ebraică şi este folosit chiar şi cu referire la obiecte neînsufleţite. Totuşi, înţelesul este prieten apropiat, iubit, sau chiar soţ. Termenul este folosit fie pentru a numi un om care a acţionat sau nu în mod adecvat, adică un prieten, fie pentru oameni de la care este de aşteptat o comportare adecvată.

Aproapele meu sau al tău, fie bun, fie rău, fie păcătos sau sfânt, oricum ar fi el, este un alt eu însumi. Şi noi trăim în societate, în comuniune unii cu alţii: acasă în familie, la şcoală cu colegii, pe stradă cu simplii trecători, la Biserică printre credincioşi. „Natura îndeamnă omul să dorească existenţa societăţii omeneşti şi să râvnescă să i se alăture" spunea Cicero. Porunca iubirii aproapelui nu ar fi fost realizabilă, dacă omul, ca făptură a lui Dumnezeu, n-ar fi primit puterea respectivă de la Dumnezeu. Această „putere de a iubi", inerentă naturii umane, face din aceasta o fiinţă atrasă de societatea oamenilor şi care poate exista doar în sânul ei.

„...Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi." [Matei 19:19]

„Iar a doua este următoarea: «Să iubeşti pe aproapele tău, ca pe tine însuţi». Nu este altă poruncă mai mare decât aceasta."[Marcu 12:31] „Căci toată Legea se cuprinde într-o singură poruncă: «Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi»."[Galateni 5:14]

„Isus i-a zis: «Ce este scris în Lege? Cum citeşti în ea?»El a răspuns: «Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată puterea ta şi cu tot cugetul tău; şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi.»" [Luca 10: 26-27]

Este important să-i iubim pe cei faţă de care avem o obligaţie naturală, dar este la fel de important să-i iubim pe cei cu care avem numai contacte întâmplătoare : prima este „dragostea prin legământ", iar cealaltă „dragostea electivă ", spune în continuare Dicţionarul Biblic [2].

Putem vorbi de iubire / dragoste ca despre o virtute ? André Compte-Sponville ne lămureşte că virtutea este acel ceva care dă valoare unei fiinţe, dar „când există dragoste, celelalte virtuţi apar în mod spontan" [3, p. 294], adică întâlnim: politeţea, cumpătarea, curajul, spiritul de dreptate, generozitatea, recunoştinţa, toleranţa, buna-credinţă, simţul umorului.

Iubirea apare ca fiind cea mai nobilă dintre virtuţi în ceea ce priveşte efectele sale. Mesajul Scripturii este cel al unei iubiri care nu este nici pasiune, nici prietenie; este o iubire care se îndreptă chiar şi spre duşman, este universală şi dezinteresată, şi care este numită în textele greceşti ale Scripturilor agapè. Anders Nygren a arătat foarte bine trăsăturile acestei iubiri : „Agapé nu constată valori, ci le creează, conferă valoare iubind. Un om iubit de Dumnezeu nu are valoare în sine, ceea ce îl înnobilează este tocmai faptul că Dumnezeu îl iubeşte" şi „este o dragoste spontană şi gratuită, fără motiv, fără interes şi chiar fără justificare." Isus ne îndeamnă:

„Cum M-a iubit pe Mine Tatăl, aşa v-am iubit şi Eu pe voi. Rămâneţi în dragostea Mea."[Ioan 15:9]Biblia îi laudă pe cei care au avut o purtare exemplară faţă de semeni, în situaţii în care te-ai fi aşteptat să-i urască. Una din cele mai semnificative este Pilda samariteanului milostiv.

Pilda începe cu întrebarea adresată lui Isus de către un învăţător al Legii : „Învăţătorule, ce să fac ca să moştenesc viaţa veşnică?" [Luca 10:25]. Răspunsul vine imediat:

„Isus i-a zis: «Ce este scris în Lege? Cum citeşti în ea?»

El a răspuns: «Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată puterea ta şi cu tot cugetul tău; şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi.»" [Luca 10: 26-27]

Un iudeu din Ierusalim este tâlhărit şi rănit grav. Aflat în mijlocul drumului, avea nevoie urgentă de ajutor.

Dar nici levitul şi nici preotul care a trecut pe lângă el nu l-au ajutat, făcându-se că nu-l văd pe nenorocit.

Samariteanul l-a ajutat cheltuind timp şi bani ca să-l pună pe picioare.

Ca să înţelegem mai bine fapta samariteanului trebuie să apelăm din nou la Dicţionarul Biblic [3] pentru a vedea care era relaţia, la acea vreme, dintre iudei şi samariteni, cu alte cuvinte care era contextul istoric.

Samaritenii erau locuitorii Samariei, regiune din nordul Iudeeii, dar în special locuitori ai Sihemului. Din motive neexplicate, comunitatea samaritenilor a căpătat o identitate distinctă faţă de iudei şi şi-au contruit un templu pe Muntele Gherazim, care rivaliza cu Templul din Ierusalim. Aceasta a dus la o înăsprire a relaţilor dintre evreii de la Ierusalim şi samariteni. Se pare că ruptura dintre cele două comunităţi a fost definitivă când, în 128 î.Hr., Ioan Hircanus a extins domnia Hasmoneilor capturând Sihemul şi distrugând templul de pe Muntele Gherazim.

Aşadar, fapta samariteanului este deosebită ― este un gest de iubire faţă de aproapele şi chiar faţă de duşman. Şi Isus îi pune întrebarea următoare învăţătorului Legii:„Care dintre aceşti trei ţi se pare că a dat dovadă că este aproapele celui ce căzuse între tâlhari ?

«Cel ce şi-a făcut milă de el», a răspuns învăţătorul Legii. «Du-te de fă şi tu la fel», i-a zis Isus. " [Luca 10:36 – 37]

Biblia este cunoscută pentru extrordinara ei influenţă înspre bine, transformând oamenii, exercitând o acţiune purificatoare asupra celor care o citesc sau o ascultă. Biblia vorbeşte despre nelegiuiri, despre actele de violenţă ale omului ca să-i avertizeze de consecinţele păcatului lor şi de responsabilitetea faţă de Dumnezeu. După cum afirmă Kenneth Jones „această carte sfântă este de valoare şi de folos numai pentru cei care îi urmează învăţăturile." [4, p.39]

Mai sunt numai zece zile până la încheierea depunerii formularului 230.

Alegeţi să redirecţionaţi 2% din impozitul dumneavoa catre Fundatia “Sfantul Ierarh Calinic”.

Nu costă nimic, dar veţi avea mulţumirea sufletească în faptul că aţi putut ajuta un semen.

Depuneţi actele la Administraţia Financiară. Puteţi depune actele direct, personal, sau le puteţi trimite prin poştă (trimiterea recomandată vă oferă şi dovada că aţi făcut această depunere).
Datele care trebuie completate pe Formularul 230:
1.Denumire entitate nonprofit: Fundaţia "Sfântul Ierarh Calinic"
2.Cod de identificare fiscala: 13016963
3.Cont bancar (IBAN) al entităţii nonprofit: RO46 RZBR 0000 0600 0638 3620 (ron)
4.Raiffeisen Bank - Agenţia Apusului, sector 6, Bucureşti
Informaii suplimentare privind sponsorizarea entitatilor nonprofit din impozitul pe venitul anual datorat puteti gasi pe site-ul Ministerului de Finante: http://www.mfinante.ro/ download CERERE PRIVIND DESTINATIA SUMEI REPREZENTAND PANA LA 2% DIN IMPOZITUL ANUAL

Concurs de pictura deschis artistilor romani din strainatate

'Atelier-4' este un proiect al grupului de lucru Arta si Cultura al GRSPSociety, care isi propune organizarea unui concurs si a unei expozitii de pictura cu tema "Interpretare Moderna a Traditiilor Romanesti".
Expozitia a patru finalisti va avea loc la Bucuresti in perioada celei de-a treia Conferinte anuale a GRSPSociety (noiembrie 2010).Invitatia de participare este adresata artistilor-cetateni romani majori, care isi desfasoara activitatea in principal in afara granitelor tarii, si care nu fac parte din (si nu sunt inruditi cu persoane din) conducerile Uniunii Artistilor Plastici din Romania (http://uapr- pictura-bucurest i.blogspot. com/) sau GRSPSociety (organizator) .
Editiile din anii viitori vor avea loc in alte tari, in cadrul conferintelor anuale organizate de GRSPSociety. Vor putea participa artisti romani din toate tarile, inclusiv Romania, cu exceptia tarii gazda.
Unul dintre obiectivele proiectului este de a sprijini comunitatea artistilor plastici romani de pretutindeni. Aceastia isi vor putea promova lucrarile prin intermediul expozitiei organizate la Bucuresti si prin intermediul altor evenimente organizate de GRSPSociety. Artistii finalisti vor putea intra in contact cu alti artisti romani si cu institutii culturale din Romania si din strainatate. In plus, daca cererea de finantare trimisa Institutului Cultural Roman va fi aprobata, o serie de expozitii itinerante in mai multe metropole din Europa de Vest si America de Nord vor populariza in 2011 lucrari ale celor 4 artisti laureati ai editiei din 2010.
Echipa de voluntari a proiectului Atelier-4 ii invita pe artistii care in anul 2009 si-au desfasurat activitatea indeosebi in afara Romaniei, sa se inscrie la concurs, completand formularul de inscriere disponibil la adresa http://sites. google.com/ site/grspsca/ faqs. Pentru intrebari sau mai multe detalii, va rugam sa vizitati: Atelier 4 - Echipa - http://sites. google.com/ site/grspsca/ who-we-areAtelier 4 - Contact- http://sites. google.com/ site/grspsca/ contact-usGRSPSociety este o retea deschisa, constituita din organizatii si persoane dornice sa sprijine dezvoltarea si modernizarea Romaniei prin implicare civica si profesionalism.
GRSPSociety are peste 1 100 de membri in 15 tari si este in curs de extindere pentru a include si mai multi studenti, profesionisti si grupuri interesate. Pentru mai multe detalii accesati: www.grspsociety. org