Când cerul,a avut nevoie să-şi şteargă lacrimile,
Dumnezeu a înventat două mâini.
Dar cum singure nu ştiau ce au de facut,
li s-a oferit şi un cap.
- O, Doamne, geaba am mâini,
care să steargă lacrimile cerului,
ele sunt atât de multe, încât două mâini
nu ajung să i le pot ştearge pe toate!
Sunt prea multe şi depărtarea-i mare!
Se gândi Domnul, se gândi
si dărui mâinilor, un trunchi şi două picioare!
- Dar Doamne, acum sunt om,
Iar durerea cerului mi-a picurat
şi-un sâmbure de suflet!
Calea Lactee,
a dăruit sânilor mei, picuri de lapte,
care să hrănească guri nesătule de prunci!
Oceane şi râuri am acum în ogradă,
codri bogaţi şi munţi cu fruntea semeaţă,
fructe şi flori, anotimpuri ecvestre,
aripi de zbor şi furtună de suflet,
pentru tine-nsetat cititor
scriu astă seară poeme!
Rodica Cernea 23.06.2010
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu