Apa - izvor originar

Toata preistoria ritualului de purificare prin apa presupune, de fapt, moartea si reinvierea - Mircea Eliade

In mitologia romaneasca, apa impreuna cu pamantul si cerul, constituie una materiile primordiale din care a fost inchegata lumea. Conform mitului cosmogonic romanesc, la inceputuri, cand nu era "nimic” - cand exista numai posibilitatea sau virtualitatea neprecizata a creatiei - acest nimic a luat forma unui "noian intins de ape”: "din inceput era numai apa”. In legendele romanesti se precizeaza ca "singur Dumnnezeu si cu Dracul umblau pe deasupra”, amandoi superiori planului acvatic si avand calitatea vointei capabile de a pune in forma fluiditatea. Apa apare deopotriva ca sursa a materiei prime dar si ca simbol al regenerarii si izvor al vietii. Astfel, apa este prezenta obligatoriu, ca ipostaza primara a oricarei existente, in toate riturile familiale sau sociale.

Apa - "sangele purificator si transfigurator al pamantului"

Functia sa magica si sacrala este, in aceste rituri, cea purificatoare. Convietuirea apei cu pamantul, dupa creatia originara, s-a materializat intr-un fel de organism cosmic in care apele, care izvorasc din adancuri atunci cand pamantul este "ranit” - natural sau prin interventia omului - sunt "sangele pamantului”. Prin urmare, natura capacitatii ei purificatoare se aseamana cu cea a sangelui jertfelor.Aceasta apa purificatoare, prezenta in ritualul botezului sau in acela mai vechi al scaldei copilului imediat dupa nastere sau al scaldei mortului inainte de inmormantare, are virtute de transfigurare mai curand decat simplu-purificatoare. Ea reface structura corporala si sufleteasca a omului pentru a-l trece peste pragurile lumilor - de aici si de dincolo - praguri figurate de asemenea acvatic.

In anumite cazuri valoarea sa este pur simbolica, cateva picaturi fiind suficiente pentru curatirea unei lumi. Asa se intampla, de pilda, in ritualul nuntii, cand mireasa stropeste nuntasii cu apa scoasa de la fantana.

In mitologia romaneasca, focul este elementul purificator al sufletului, iar apa al materiei si sufletului, deodata. Cea mai mare putere de refacere, de anulare a mortii, de transformare a ei intr-o existenta innoita, o are tocmai apa statuta, maloasa. Bolnavii "tratati” cu apa neinceputa, pusi in contact cu substanta primordiala, au sansa regenerarii. Purificarea prin apa inseamna nu o transfigurare, o metamorfoza, ca in cazul purificarii prin foc; ea exclude distrugerea, disparitia substantei. Lustratia inseamna reluare, este renasterea, cu toate atributele nasterii initiale. Modelul reinvierii eroului din basmele romanesti, care, in urma unei morti naprasnice este scaldat in doua ape - apa vie si apa moarta - ilustreaza aceasta restaurare. Ca si aceasta din urma, nici prima dualitate nu este antitetica, ci complementara. Moartea nu se opune vietii, ci o completeaza si o conditioneaza chiar - reciproca este de asemenea valabila - iar functia apei moarte nu o contrazice pe aceea a apei vii.

Oficianta acestui ritual de reinviere nu are cum sa fie decat o femeie, o zana sau o fecioara, preoteasa a unui ritual ce reia, pe scurt, nasterea sau renasterea periodica a materiei.

Unele din superstiile poporului roman sustin ca cei morti prin inecare nu stau impreuna cu ceilalti morti - materia lor nu este a unui repauzat in mediul teluric - ci deoparte, pe langa apele in care s-au inecat, aratandu-se uneori pe luna noua ca rata sau ca gasca si chemand si pe altii sa se scalde si sa-i reia destinul. Potrivit lui Romulus Vulcanescu apele mirifice sunt: Apa Duminicii si Apa Sambetei. "Apa Duminicii izvoraste din paradis, da deviere cerurilor in spirala si coboara pe pamant, ca o apa fasta, benefica. Apa Sambetei da tarcol Pamantului si coboara in spirala in fundul Iadului ca o apa nefasta, malefica. Apa Sambetei este, mai mult decat un rau infernal, un rau-prag ce desparte lumi ireconciliabile (precum Stixul mitologiei antice grecesti), apa primordiala care nu lasa pamantului autonomie totala (ea imprejura pamantul ca un gard), ci il pastreaza incatusat in zalele sale, integrandu-l intr-un ciclu de existente anistorice, inceput cu emersiunea Bradului Cosmic si sfarsit cu insulele mortilor de la marginea oceanului primordial. Pe prima, oamenii o invoca in rugaciunile lor, pe a doua o urasc si o blesteama, ca fiind infernala. Pe firul acestor ape oamenii pot urca in ceruri sau cobora in subpamanturi, bineinteles respectand ritul calatoriei in spirala." In Moldova se crede, de exemplu, ca mortii in ape sunt cei mai buni dintre morti. Acestia sunt blajinii, care locuiesc in curatenie pe ostroavele de la capatul Apei Sambetei. Destinul lor inca nu s-a scris pana la capat, caci, se crede, dupa ce pamantul va fi napadit de pacatele oamenilor de aici, blajinii il vor stapani si il vor purifica. Si sufletele lor sunt purtate de apa mortuara a Sambetei, care izvoraste din radacinile Bradului Lumii si inconjoara pamantul de noua sau de sapte ori.