Despre iubirea de Dumnezeu

Iubeste-L pe Dumnezeu asa cum a poruncit El sa fie iubit, iar nu asa cum socot sa Îl iubeasca visatorii care se amagesc pe sine.Nu-ti nascoci tie extaze, nu-ti pune în miscare reverii, nu te aprinde cu flacara materialnica - flacara sângelui tau. Jertfa bine primita de Dumnezeu este smerenia inimii, strapungerea duhului. Cu mânie îsi întoarce Dumnezeu fata de la jertfa adusa cu nadajduire în sine, cu parere trufasa de sine, de-ar fi jertfa aceasta si ardere de tot.
Trufia pune în miscare nervii, aprinde sângele, stârneste închipuirea, trezeste viata caderii; smerenia linisteste nervii, potoleste miscarea sângelui, nimiceste visarea, omoara viata caderii, desteapta viata în Hristos Iisus.
"Ascultarea este" înaintea Domnului "mai buna decât jertfa, si supunerea mai buna decât grasimea berbecilor", a grait Proorocul catre împaratul israilitean, care îndraznise a aduce lui Dumnezeu jertfa nepriincioasa (1 Împ. 15, 22): voind a aduce lui Dumnezeu jertfa iubirii, nu o aduce dupa bunul plac, sub o înrâurire nechibzuita; adu-o cu smerenie, la vremea si în locul pe care le-a poruncit Domnul.
Locul duhovnicesc, singurul în care ni s-a poruncit a aduce jertfele duhovnicesti, este smerenia. (Pateric. Din spusele Preacuviosului Pimen cel Mare).
Domnul a însemnat trasaturile cele adevarate si vrednice de crezare ale celui ce iubeste si ale celui ce nu iubeste. El a spus: "Daca Ma iubeste cineva, va pazi cuvântul Meu. Cel ce nu ma iubeste nu pazeste cuvintele Mele". (In. 14, 23, 24).Vrei sa deprinzi iubirea Dumnezeiasca? Îndeparteaza-te de orice fapta, cuvânt, gândire, simtire care sunt oprite de Evanghelie. Prin vrajmasia ta fata de pacat, care este atât de urât Atotsfântului Dumnezeu, arata-ti si dovedeste-ti dragostea catre El.
Vindeca neîntârziat prin pocainta pacatele în care ti s-ar întâmpla sa cazi din neputinta; cel mai bine este, însa, ca printr-o neslabita luare-aminte la sine, sa nu-ti îngadui nici aceste greseli.
Vrei sa deprinzi iubirea Dumnezeiasca? Cerceteaza cu osârdie în Evanghelie poruncile Domnului si sileste-te a le plini cu fapta, sileste-te ca sa prefaci virtutile evanghelice în deprinderi, în însusiri ale tale. Se cuvine celui ce iubeste sa plineasca întocmai voia celui iubit.
"Iubit-am poruncile Tale mai mult decât aurul si topazul; penru aceasta catre toate poruncile Tale m-am îndreptat, toata calea nedreptatii am urât" (Ps. 118, 127, 128), spune Proorocul. O asemenea putere este numaidecât trebuincioasa pentru pazirea credinciosiei fata de Dumnezeu. Credinciosia este o conditie de neînlaturat a iubirii. Fara aceasta iubirea se destrama.
Prin fuga necontenita de rau si prin plinirea statornica a poruncilor evanghelice, în care se cuprinde toata învatatura morala a Evangheliei, ajungem la iubirea Dumnezeiasca. Acesta este mijlocul prin care petrecem în iubirea de Dumnezeu: "Daca veti pazi poruncile Mele, veti ramâne în dragostea Mea" (In. 15, 10), a spus Mântuitorul.
Desavârsirea iubirii se cuprinde în unirea cu Dumnezeu; sporirea în iubire este împreunata cu o negraita mângâiere, desfatare si lumina duhovniceasca. La începutul nevointei, însa, ucenicul iubirii trebuie sa poarte o lupta crâncena cu sine însusi, cu firea sa adânc vatamata: raul care a intrat prin cadere în firea noastra s-a facut pentru ea lege, care lupta si se razvrateste împotriva Legii lui Dumnezeu, împotriva legii sfintei iubiri.
Iubirea de Dumnezeu se întemeiaza pe iubirea de aproapele. Atunci când se va sterge în tine ranchiuna, sa stii ca te-ai apropiat de iubire. Atunci când inima ta va fi umbrita de o pace sfânta, plina de har, cu întreaga omenire, sa stii ca esti chiar la portile iubirii. Aceste porti, însa, nu se deschid decât prin Duhul Sfânt. Iubirea de Dumnezeu este un dar al lui Dumnezeu în omul care s-a pregatit prin curatia inimii, a mintii si a trupului pentru primirea acestui dar. Pe masura treptei pregatirii este si treapta darului, pentru ca Dumnezeu este Drept-Judecator si în milostivirea Sa.
Iubirea de Dumnezeu este pe de-a-ntregul duhovniceasca: "ce este nascut din Duh, duh este" (In. 3, 6)."Ce este nascut din trup, trup este" (In. 3, 6): iubirea trupeasca, nascuta fiind din trup si sânge, are însusiri materialnice, stricacioase. Ea este nestatornica si schimbatoare: focul ei depinde în întregime de materie.
Auzind din Scriptura ca Dumnezeul nostru este foc (Evr. 12, 29), ca iubirea este foc, si simtind în tine focul iubirii firesti, sa nu crezi ca este vorba de unul si acelasi foc. Nu! Aceste focuri sunt potrivnice si se înabusa unul pe celalalt. (Scara, Cuvântul 15)."Sa slujim lui Dumnezeu dupa buna placerea Lui, cu evlavie si cu sfiala: caci Dumnezeul nostru este foc mistuitor". (Evr. 12, 28, 29).
Iubirea fireasca, iubirea cazuta, aprinde sângele omului, îi pune în miscare nervii, îi stârneste închipuirea; iubirea sfânta racoreste sângele, odihneste si sufletul, si trupul, atrage omul launtric la ruga tacuta, îl afunda în dulceata smereniei si desfatarii duhovnicesti.
Multi nevoitori, luând iubirea fireasca drept iubire Dumnezeiasca, si-au înfierbântat sângele, si-au înfierbântat si închipuirea. Starea de înfierbântare se preschimba foarte usor într-o stare de frenezie (iesire din minti). Cei ce se afla în starea de înfierbântare si de frenezie au fost socotiti de multa lume ca oameni plini de har si de sfintenie, iar ei, nefericitii, erau jertfe ale amagirii de sine. Multi asemenea nevoitori au fost în Biserica Apuseana, începând din vremea caderii ei în papism, care în chip hulitor atribuie unui om însusiri dumnezeiesti si îi da acestuia o închinare cuvenita si potrivita numai lui Dumnezeu; multi dintre acesti nevoitori au scris carti din starea lor de înfierbântare, în care amagirea de sine extatica li se parea iubire dumnezeiasca si în care închipuirea lor zdruncinata le zugravea o multime de vedenii care le maguleau iubirea de sine si trufia.
Fiule al Bisericii Rasaritene! Fereste-te de citirea unor asemenea carti, fereste-te de a urma povetele celor ce s-au amagit pe sine. Calauzindu-te dupa Evanghelie si dupa Sfintii Parinti ai adevaratei Biserici, suie-te cu smerenie la înaltimea duhovniceasca a iubirii Dumnezeiesti prin mijlocirea lucrarii poruncilor lui Hristos.Sa tii neclintit în minte ca iubirea de Dumnezeu este cel mai înalt dar al Sfântului Duh, iar omul poate doar sa se pregateasca, prin curatie si smerenie, pentru primirea acestui mare dar, prin care se schimba si mintea si inima si trupul.Osteneala noastra este desarta, stearpa si vatamatoare atunci când cautam a descoperi în noi, mai înainte de vreme, înaltele daruri duhovnicesti: pe acestea le daruieste Milostivul Dumnezeu, la vremea lor, plinitorilor statornici, rabdatori si smeriti ai poruncilor evanghelice. Amin.