Viaţa prin moarte...

Violetta Petre
Se-ntunecase cerul de-atâta suferinţă
Nu se-auzea niciunde o rugă de credinţă
Plăngeau la porţi de cer îngerii buimăciţi
De-atâta nepăsare…şi işi priveau uimiţi
Lăcaşul lor tihnit, curat…cum se umplea
De sânge şi noroi, venit de undeva
De pe pământ păgân, unde Iisus, pe Cruce
Păcate omeneşti, spre-a fi iubit…le duce…
Se tânguie si piatra si păsările tac…
Te rog, iubşte-i , Doamne !!! că nici nu ştiu ce fac...
Nici nu mă doare trupul, coroana mea cu spini

Să nu o laşi să cadă pe mână de străin !!!

Te văd Marie-mamă, cum nici nu poţi să plângi

Îngenunchiată-n negru, măinileţi le frăngi…

Te rogi la Tatăl meu din Ceruri să mă ia

Mai repede la El…si pacea să imi dea…

Îţi simt focul din suflet în ochii tăi cei blănzi

Şi ştiu c-ai vrea în moarte cu mine să te-ascunzi…

Dar nu te pot lua , căci eu nu merg la moarte

E viaţa de apoi, cea care ne desparte…

Prin moarte eu trăiesc si mă jertfesc acum

Nu-mi alunga duşmanii !!! să vadă ce de fum

Şi trăsnete şi foc, cutremure, pârjol

Se-abat peste păgâni, cu sufletul lor gol…

Şi…mama mea Marie, să nu îmi plângi plecarea!

Voi fi mereu cu tine, mă voi uni cu marea

Cu sufletele slabe şi rele şi bolnave

Voi vindeca căderea…şi bolile mai grave…

Voi fi in toată lumea prezent…şi mai ales

Voi sta printre păcate…şi voi veni mai des

La sănul tau, Marie ! să mă ajuţi un pic

Să semăn Rugăciunea şi Crezul…din nimic…

Violetta Petre-Constanţa-scrisă în ziua de Sfânta Marie Mare…cu cinstire şi preamărire pentru Mielul ce a luat asupra Lui…toate păcatele Lumii…şi pentru Maria Fecioara…