sâmbătă, 6 decembrie 2008

Povestiri in legatura cu Sfantul Nicolae - Suceava


A doua povestire se aude in jud. Suceava si are urmatorul cuprins :
"A fost odata ca nici o data, ca daca n-ar fi fost, nu s-ar povesti. Ci-ca era odata un om sarac, lipit pamantului. In bordeiul lui facut in pamant si rau coperit, nu era decat o laita goala si ingusta, un cuptor spart, in care cand si cand ardea cate un taciune de foc, prin fundul caruia soarecii jucau tananica, si intr-un cui de lemn deasupra unei feresti mici si carpite cu hartie in loc de geamuri, in perete, era agatata o icoana veche mancata de cari, afumata si cu boielile sterse, la care se inchina crestinul dimineata si seara : iconita aceasta purta chipul lui Sfantul Nicolae.
Nevoies ca vai de capul lui, singur pe lume, caci femeia si-cei doi copii ii murisera de holera, omanasul nostru ajunsese la aman ; n-avea macar nici cu ce sa-si tie zilele, ba n-avea chiar nici ce sa manance. Lihnit de foame, cu matele chioraind, bolnav de vatamatura si de care adesea suferia, ghebos si cu manile bagate in brau, se trase pana la crasma, ca sa roage pe crasmar sa-i imprumute cateva parale, fagaduindu-i ca-i va lucra pentru ele, sau cand se va inchipui, le va da cinstit inapoi. Crasmarul insa nu-i dete nici un ban; ba chiar nici de-ale gurii nu-i dete nimic, macar ca vedea ca pentru ea voia crestinul sa se indatoreze ; el, nici una, nici doua, il inteti la munca, caci bogatul nu crede celui sarac. Bietul om ar fi muncit el, ca doar nu era crescut in divan de puf, si cu munca traise si pana atunci, insa nu gasia la nimeni de lucru, stii, ca iarna, cand omul risipeste ce-a strans toata vara.
Amarit pana in suflet, mai flamand decum era, se intoarse inapoi la bordiesul lui, blastamandu-si zilele si ceasul in care l-a facut maica-sa.
Da el sa se culce, - as! Haina de foame nu-l lasa de loc in pace ; trebuia - vorba celuia - "sa dea deadreptul, nu ca cu saracia, sa poti incunjura satul". Fel si forma se gandeste el ce-i de facut. Incotro se intorcea, incotro se abatea cu gandul, tot de saracie si de goliciune dadea; sa moara de foame, ca pitigoiul de ciuda, ii mai ramasese sarmanului om!
Cum pe ganduri era dus, ce sa faca si ce sa dreaga ca sa se puie la cale cu dusmanul ce-l scotea din casa, vede in cuiu icoana la care se inchina. Fara multa chibzueala, pune mana pe ea, o sterge de colb, face cateva cruci, o saruta, isi iea sumanul in spate si sufland din pumni - caci uitasem sa va spun ca era iarna, - iese pe usa cu gandul ca sa se duca la crasmar si sa puie icoana zalog pentru ceva de-ale gurii.
Crasmarul, de odata se mai codia, dar vazand ca bietul om e la aman, scoase din tejghea o pane uscata ca lemnul, si o dete omului pentru icoana cu invoeala cu peste vreo saptamana sa-si scoata zalogul.
Omul, luand panea, o inghiti in cateva inghitituri, trase dusca apoi o ulcica de apa spre a o indesa pe gat, si dupa ce facu cateva cruci multamita Cerului ca-si mai astamparase putin sicreata de foame, iesi si se duse acasa, caci amurgise bine. A doua zi disde-dimineata apuca in lume ca sa se vare la sambrie unde va gasi, lasand bordeiul in stirea Domnului.
Crasmarul din sat avea o sumedenie de baieti rai si obraznici, de ocarau pe om. Intr-o zi, satanele, fara stirea crasmarului, se varara in tejghea, unde obicinuit el tinea zaloagele de prin sat, lasate pentru bautura, si vazand icoana Sfantului Nicolae, - o scandurice neteda si buna de jucat, o luara de unde era pusa, ii acatara un protap de ata si o taraiau prin casa, puind pe ea jucariile lor si tragandu-le cu sania.
Tocmai atunci intra si crasmarul cu un drumet ce se abatuse pe acolo ca sa bea un pahar de rachiu, caci era ostenit de cale si lihnit de foame.
Pe cand drumetul imbuca din merindele ce avea cu el, tragea cu coada ochiului si la copii cum se jucau, si vazand ca saniuta lor e o icoana, nu-l rabda inima si zise crasmarului :
- Bine, mai crestine, de ce lasi baietii sa-si faca ras de o icoana? Desi-i afumata, veche si roasa de cari, da! tot icoana este, ca doar nu degeaba a stat in biserica 40 de zile si a sfintit-o popa !
- Ma, dracilor, de ce v-ati apucat? racni crasmarul la copii. Fa Palaghie! de ce pustia nu bagi de sama de ce s-au apucat satanele ?
Femeia raspunse ca fusese invaluita cu treaba, ca n-a luat sama cu ce se jucau ei si ca a fost bucuroasa ca se joaca ei in de ei, fara sa-i mai hueasca in cap.
- De unde o ai ?, zise drumetul, care-si puse-n gand s-o cumpere de la crasmar si sa scoata din locul batjocoritor un lucru sfant, ca de ar fi a dumitale, ai pune-o in rand cu celelalte.
- De la un rau de cane de-aici din sat. A pus-o acum vreo patru saptamani zalog pentr-o pane, ca-l lua naiba de foame, si s-a dus dracului si n-a mai venit sa-si scoata odorul.
- Si cat ceri pe ea, sa mi-o dai mie ; ca daca si-a pus el icoana zalog pentr-o pane, nu purta grija, ca nu mai vine sa si-o scoata.
- Da-mi un puisor si nati-o !
Drumetul plati puisorul, lua icoana, o sterse bine de glod, caci era toata plina, cum o taraisera baietii pe jos si dupa ce plati si bautura, iesi si se duse.
El era tanar si frumos, voinic si darz. Muncea ca sluga la un negustor dintr-un sat si era om cinstit si sluga credincioasa, cum nu prea gasesti azi.
Cum ajunse acasa la stapan, puse icoana intr-un cui, deasupra patului unde dormia el, fara a mai povesti ceva despre ea, si-si cauta de lucru.
Trecusera saptamani de la cele povestite, si-ntro zi vine la negustorul unde sedea baietanul un mosneag ogarjit si batran ca lumea. El se ruga de negustor sa-l primeasca si pe dansul la casa lui, ca-i iarna, si n-are unde sa se oploseasca ; pentru binele ista, se indatoreste sa-i faca orice treaba, dupa puterile lui; de sambrie, nici vorba nu fu.
Negustorul, se vede, era om milos, caci primi pe mosneag printre casnicii lui. Mancarea tot avea sa i-o plateasca mosneagul cu munca, ca desi era alb ca varul, dar era ros si voinic, - voinicie, se intelege, ca la oameni batrani.
De la venirea mosneagului, dugheana negustorului gemea de lume. Cu mosneagul parca venise si norocul negustorului. Musteriii nu-si dadeau rand. Unul iesia, trei-patru intrau.
Vindea si negustorul, si femeia, si baietanul si tot nu mai puteau dovedi; ba cate odata si mosneagul le venia in ajutor, caci musteriii curgeau. Intr-o saptamana, negustorul ramase fara marfa. Piperul, lulelele, ciubucele, margelele, covrigii, roscovele... si tot ce avea mai de sama negustorul, nu mai ramasera, dugheana era mai goala: de marfa. Trebuia numai decat sa plece cineva dupa alta. Cum musteriii curgeau la dugheana lui, ii trebuia lucru mai bun, marfa mai scumpa, mai de pret.
Pe cine sa trimita ? Baietanul era el vrednic, nu-i vorba, dar tot nu se facea lucrul ca atunci cand e stapanul.
Sa se duca el, nu putea, ca mai facea si alte negustorii de unde nu putea lipsi. Ce era de facut ? Marfa trebuia sa aiba, ca altfel pierdea musteriii.
Sfatuindu-se intr-o seara cu femeia, isi luara de sama sa trimita tot pe baietan ; cu el insa sa mearga si mosneagul, fiind om batran si cu glagori in cap.
Pregatiti de drum cu cara si cu bani de-ajuns, mosneagul si flacaul pornira dupa marfa. Peste trei zile ajunsera intr-un targ departat. Aici se rapad dupa marfa, dar negasind pe gustul lor, fiind rea si scumpa, pornesc inainte. Dupa vreo cateva zile, - ca atunci nu mergeai iute ca azi cu carul de foc, ajung in alt oras. Nici aici nu dau de marfa cum cautau ei.
Se hotarasc atunci sa treaca-n alta tara. De bilet de drum nu te intreba atunci ca azi si deci n-aveau nevoie de el. In tara straina ajung intr-un oras bogat si frumos; si cum trag la gazda, baietanul lasa pe mosneag sa caute de boi si de cara, iar el fuge sa traga o roata prin targ. Da, pe semne era si el negustor, ahotnic de-a sti si a afla cum stau si cum merg toate.
Umbland el ochind prin targ, vede intr-un loc o imbulzeala de oameni : un huiet si niste soldati trambitau si bateau darabana. Dupa ce se potoli huietul si incetara trambitele, un crainic imparatesc striga cat ii lua gura :
- Cine la noapte va strajui in biserica imparateasca, va primi rasplata de la imparatul un sac cu galbeni.
Baietanul, fara sa mai intrebe ceva pe crainic, cand auzi ca e vorba de un sac cu galben, zimt sori rotunzi, buni de facut negusŹtorie cu ti, se duce de istoriseste mosneagului tot ce auzise.
- Ei, dragutul mosului, nimeni n-are sa se duca sa strajueasca in biserica, caci acolo se petrec de multa vreme lucruri ascunse. De vei asculta de mine, numai dumneata vei putea sta la noapte de straja.
Apoi mosneagul dascali pe baietan ce trebue sa faca. El se duce mai intaiu la imparatie, caci se vede ca ei nemerisera dupa marfa tocmai in orasul unde sedea imparatul, si spusese crainicului imparatesc ca vrea sa-si cerce norocul si ca la noapte va sta-n biserica de straja; vestea aceasta fu primita cu mare bucurie de imparat, care-i dete blagoslovenie sa-si cerce norocul.
Iute apoi fuge-n medean si cumpara un sac de pane uscata ce-i iesise inainte, caci se facea seara. Se duce la biserica, o dumica marunt cu cutitul si o presura prin prejurul bisericii, prin pridvor, prin clopotnita, prin biserica, pana la usile imparatesti, iar el se puse la cetit psaltirea, evanghelia si vietile sfintilor celor mari. Asa il invatase mosneagul sa faca, daca vrea sa scape teafar. El ii mai spunea sa fie voinic si cu indrazneala ; si daca e puiu de lele, sa se duca, iar de nu, sa nu-si mai cerce norocul, ca l-or gasi pe el altii teapan in biserica.
Cand pe-amurg, numai ce aude imprejurul bisericii o rontaeala, un hodorogit si o miorlaeala, ca cum ar fi fost o potaie de ursi. Cu cat huietul se apropia, cu atat baietanul cetia mai cu foc, ca desi era sluga, stia si carte; invatase psaltirea si ceaslovul sa se faca popa, dar nu-i cantase cocosul sa manance colaci. Din pridvor si clopotnita, ajunse in biserica. Baietanul cetia intr-una la psalmi si evanghelii cat un mitropolit, si matahala ce se ospata cu panea dumicata, inainta spre el. Cand sa puie laba pe dansul, numai ce se aude cantecul unui cocos si pace ! nu se mai aude nimic; matahala pieri si biserica ramase curata.
Sa nu ma intrebati cineva ce era acea matahala, ca nu va spun, pana ce nu veti auzi sfarsitul din poveste, ca de aici tot mai este. Cum se crapa de ziua, oamenii imparatesti venira sa vada ce s-a facut cu baietanul, si cand l-au gasit viu, nevatamat, in brate l-au dus la imparat. Imparatul, dupa ce l-a daruit cu sacul cu galbeni, si dupa ce l-a intrebat cine-i si de unde, l-a rugat cu lacrami in ochi ca sa strajueasca si a doua noapte-n biserica.
Baietanul, cam pe ganduri, fagadui imparatului, tot pe aceeas plata, sa ramaie in biserica si noaptea a doua. Sa temea insa sa nu-l probozeasca mosneagul care, pentru greseli, se facea para de foc si intr-una-l morocania.
Mosneagul insa se bucura cand il vazu pe baietan. II invata ce-i de facut si-n noaptea a doua. Si cu sfatul lui, o scoase baietanul la bun capat si pe aceasta.
Imparatul se tinu si el de cuvant dand baietanului plata cinstit, dar rugamintele lui ajungeau la ceriu catre baietan, ca sa strajueasca si noaptea a treia. Povesti baietanului pataraniile ce avusese cu maŹtahala, zicandu-i ca daca l-a invrednicit Cel-de-sus sa scape viu nevatamat in doua nopti, il va ajuta si-n noaptea a treia, caci trebue acum sa se aleaga intr-o parte.
Baietanul nu se prinse de-odata ; el nu vru sa fagadueasca pana mai catre seara, caci voia sa intrebe pe mosneag ce-i de facut. Lua sacul cu bani si se duse la el, povestindu-i si intamplarile noptii a doua precum si rugamintele imparatului care-i fagaduise una din cele doua fete si imparatia toata, de-l va scapa din primejdia noptii a treia.
Mosneagul, bun la inima si cu dragoste fiiasca catre baietan, il sfatui ce trebue sa faca pentru a scapa si din primejdiile noptii a treia si se duse dupa trebi, iar baietanul se duse in medean, si cum ii iesise inainte un sac cu pasat, il si cumpara indata, il duce la biserica, si fiindca mai era vreme, dete o fuga si instiinta pe imparatul ca e hotarat sa ramaie in biserica si-n noaptea a treia.
Cand auzi imparatul asta veste, nu mai putea de bucurie, caci ce-i mai dulce in lumea asta decat a trai imbelsugat in toate ! Baietanul iute se intoarse la biserica si se puse pe treaba.
Presara pasatul, - meiul, - cum presarase panea in noaptea, intaia si bucii dumicati in noaptea a doua, iar el se puse la cetit; de asta data nu mai cetia in strana mare, ci pe sfanta masa in altar. Cetia baietanul cu asa duh plecat si cu atata smerenie, de parea ca-i un palimar.
Cum amurgi bine, incepu sa se auda pe cararea ce duce la biserica, prin pridvor, prin clopotnita, in biserica si in toate partile acelas sgomot, aceeas rontaeala ca si in serile trecute. De astadata dihania, pe care baietanul n-o vazuse la chip, era mai silitoare si mai mancacioasa.
Gatind de lucru prin biserica, numai se trezeste baietanul ca ea deschide usa altarului. Cand il vede, sare la el sa-l prapadeasca. Baietanul, galben de frica si rece ca ghiata de spaima, statea cu ochii bolditi si se uita cum ea deschide usa. Odata cocosul canta si matahala, mai inainte ca el sa inceapa, pune laba pe flacau. Flacaul o loveste c-un bat ce-i daduse mosneagul, ea ramase incremenita locului, ca o stanca, fara sa se poata misca din loc.
Racnia slutenia de se cutremurau ferestrele ; din loc insa nu se putea urni. Matahala avea forma unei femei inalte si paroase, parul pana-n picioare de lung, cu ochii ca de foc, din cari iesiau scantei, si din gura para de foc. Era neagra si atat de urata, de nu-ti mai venia sa te uiti la ea.
Baietanul statu cu ea-n biserica, fara sa se clinteasca din loc, pana dimineata. Cand venira oamenii imparatului si-l gasira iaras teafar, ba inca pazind acea dihanie spurcata, isi facusera cruce si alergara de spusera imparatului cele ce vazura.
Fuga imparatul si imparateasa la biserica. Matahala cand i-a vazut, se smucia, racnia si se
svarcolia ca broasca-n gura sarpelui ; de geaba se chinuia spurcata, ca din loc nu se putea urni.
Cand si-au vazut imparatul si imparateasa fata in asa stare,- caci ea era blastamata de o tina a se face asa si a-i manca si pe ei, - incepura a plange, de curgeau lacramile lor parau.
Se dadu veste-n toata imparatia, si adunandu-se preotii, mitropolitii si patriarhii, incepura o slujba frumoasa si un sobor cum nu mai fusese.
Cand era in toiul slujbei, iaca si mosneagul vine la biserica. Cum il simteste slutenia, tot spre el da ca sa-l prapadeasca ; se vede ca pocita ii cunostea puterea. In tot timpul slujbei baietanul statea langa matahala, care se mai muiase, si pe care o carpia cu batul cand se obraznicia.
Dupa ce sfarsi slujba, dupa ce-i cetira moliftele de deslegare, mosneagul se vara prin fetele cele mari, imparatesti, se duce la baietan, ii ia batul din mana si trage dihaniei de femei un bat cat putu el. Ce sa vezi! De odata iesi din matahala para rosie ca focul si parul cel lung de pe trup ii cazu. Din urita si pogoana ce era, se facu asa de frumoasa, de nu mai era alta ca ea in lume si-n soare. Fata imparatului ramase curata, povesti celor de fata cate patimise dela blastamul zinei pana atunci.
Imparatul darui baietanului fata si imparatia si facura o nunta cum nu se mai vazuse niciodata. La ea fura poftiti si negustorul si nevasta unde slujise baietanul.
Veselia fu mare in toate partile. Mosneagul dupa ce se sfarsi nunta, la care jucase si el ca un holteiu, chema la el pe flacau, pe fata, pe imparat si pe imparateasa si cu tot sfatul lor si dupa ce le spuse ca el e Sfantul Nicolae si ca facuse asa cu baietanul pentru inima sa blajina, fara rautate, se apropie de fata imparatului si-i trase trei palme.
Mosneagul se facu nevazut, iar din fata iesira trei draci negri si urati de se dusera in pustiiu, departe de noi sa fie".

Niciun comentariu:

Crezul