Povestiri in legatura cu Sfantul Nicolae - Oltenia

O varianta a acestei povestiri o intalnim si in Oltenia, in urmatoarea cuprindere :
"Ci-ca a fost un om sarac lipit pamantului. De sarac ce era, n-avea nici mata la batatura, nici catel, nici purcel, nimic odata, nimic pe sufletul lui, decat o cerga rupta de care se tineau lartoanele sir; o treanta de rogojina si Icoana Sfantului Niculae.
Ast om, dupa ce era sarac, avea si un card de copii marunti : tot ulcele de fete.
- Copiii sunt saracie la casa omului, isi zicea Romanul nostru; totus in fiece an nevasta ii trantia cate-un dolofan de copil, de credeai ca e scris, nu altceva.
Se luase de ganduri bietul Roman, care ajunsese de pomina peste teri si mari.
Intr-una din zile, vazand ca o sa-i moara de foame copiii, s-a dus la un carciumar si a pus icoana zalog pentru doua oca de malaiu, ca alt ce era sa faca ? Haina o detese, cum o capatase, pe rachiu.
Carciumarul arunca icoana sub tejghea de unde o ieau copiii si legand-o, au inceput a o face carut.
Un om al lui Dumnezeu, oprindu-se la carciuma, sa iea un rachiu, asa din picioare, vede copiii tarand icoana prin praf,-icoana sfanta, - pe, care o cumpara de la carciumar, platind datoria pentru care fusese zalogita. Se duse acasa si atarna icoana in cui.
In toate zilele se inchina baba acelui om la ea si se ruga sa-i ajute ca sa vada negustor pe singurul fecior, dupa sufletul ei.
La ast om nemereste un mosneag, care indemna pe danacul babei sa se faca negustor, sa puie pravalie.
Se duc amandoi dupa marfa. Umbland ei prin balciu dupa marfa, aud toba si pe unul care striga:
- Cine se gaseste sa doarma noaptea in manastirea de langa curtea imparateasca, va lua un sac de galbeni.
Danacul nostru, invatat de unchias, isi iea inima in dinti si se duce in altar apucandu-se de cetit vanghelia.
Peste noapte vine o matahala sa-l manance, dar cand sa ajunga sa puna laba pe el, cocosul: "cucurigu !" Si de odata piere, parc-a intrat in pamant.
Mare-i fu mirarea imparatului cand afla dimineata ca danacul e viu nevatamat. imparatul i-a platit, dar i-a spus ca daca va sta si a doua noapte acolo, va primi dimineata cinci saci de galbeni.
A luat voinicul si cei cinci saci.
Pentru a treia noapte imparatul i-a fagaduit imparatia si pe fie-sa de nevasta. Baiatul s-a dus si si-a luat un bat dela mosneag ; apoi a intrat in altar. Cand a venit matahala, a lovit-o odata de i-au sarit ochii, de a ramas oarba bustean.
Dimineata, a treia zi, cand a venit cu imparateasa si fie-sa si au vazut pe voinic sdravan, au incremenit si au laudat pe voinic.
Pe cand stau ei in biserica, vine si mosneagul, se strecoara prin lume pan la matahala si-i trage trei ciomege. Din ea ies trei draci...
Matahala fusese fata unui craiu vestit pe pamant, si fiindca intorsese vorba parintilor, a fost blastatnata sa se faca stafie.
Pe fata imparatului, cand o vede flacaul asa de frumoasa, de pica, o indrageste si o iea de.nevasta, si fac o nunta de se duce pomina. Nas la nunta, mare minune de n'o fi fost mosneagul care tocmai in urma a spus ca este Sf. Nicolae...".
Povestiri in legatura cu Sfantul Nicolae in jud. Muscel
O varianta a acestei povestiri o gasim in jud. Muscel, in urmatoarea cuprindere :
"Era odata un biet crestin, care saracise nevoie mare. Nu avea nici dupa ce sa bea apa. Ce sa faca si incotro sa apuce? Mai avea un singur odor in casa. Stiti ce ? Icoana lui Sf. Nicolae.
- Ia sa vanz icoana asta ; poate-mi mai impac nevoile. Si pleca la targ. Pe drum se intalneste c-un Turc.
- Ce faci cu ala, be ?
- Mi-e de vanzare, boierule !
- Pai, ce e aia ?
- Sfantul Nicolae, boierule.
- Si ce trebue la voi ?
- Pazeste casa si toata averea.
- Mare minune ! Apoi trebue la mine, bre, un sluga ca ala.
- Daca-ti trebue, cumpara, jupane! ii zice crestinul.
- Si ce mananca el ? mai intreba Turcul.
- Untdelemn, boierule.
- Pai cum il mananca ?
- II pui intr-o candela si o aprinzi; il pui apoi in perete si pui candela langa el. Si vezi ? Asta e mancarea si bautura lui.
Turcul se mira ce se mira; pe urma se tocmeste, da parale si cumpara icoana dela Roman, care-si vede de cale indarat spre casa, unde-o fi fost.
Acu, Turcu n-avea nevasta, n-avea copii, n-avea sluga. Manca la o carciuma. Cum ajunge acasa, pune icoana in perete, dupa po-vata crestinului si aprinde candela. Apoi pleaca sa manance si lasa usile descuiate.
- Bre, Nicolae, zice el icoanei, - eu ma duc; tu ingrijeste de casa, sa nu ma fure cineva.
Icoana asculta si tace, iar Turcul isi vede de drum.
Cand vine acasa, ce sa-i vaza ochii ? Minune, nepoate ! Nicolae pazise bine casa si nu se furase nimic.
A doua oara tot asa, si tot asa si a treia oara, cand n-a nimerit la casa Turcului nici un om cu mana lunga.
Intr-o zi insa, cum sta Turcul si manca la carciuma de care vorbiram, iata se apropie de el niste talhari si tocmai atunci il intreba unul din prieteni;
- Bine ma, vedem ca te zabovesti mult la carciuma; pe cine lasi acasa de nu duci nici o grija ?
- Pe cine ? Asculta, bre! Am cumparat o sluga ; il chiama Nicolae. L-am pus acolo si am lasat deschis pe dearandul, ca Nicolae pazeste bine toata averea.
- Ia sa vedem, ma, ce sluga o fi aia, zic talharii intre ei, cand aud. De-o fi mai mic, ori mai prost, sa luam si noi cate ceva. Stii, Turcul e putred de bogat.
- Stiu. Hai mai repede.
Si se duc la casa Turcului. Acolo, usile decuiate si in casa nici o sluga. Dar icoana si candela aprinsa dinaintea ei.
Ii jefuesc casa, se incotosmeaza cu tot ce pot duce, si p-aici le e drumul.
Cand vine Turcul si vede jaful, Doamne, Doamne ! Se iea cu manile de par. Se vaita, cauta-n sus, cauta-n jos si tot cerceteaza el mereu, dar pe icoana tot nu se supara.
- Be, Nicolae, zice el,-tu ai adormit. Te-a furat somnul, pe semne, si vezi ? Mi-au jefuit talharii casa. Asa o pazesti tu ?
Neculae insa asculta si tace.
- Nu raspunzi? Uite, be Nicolae, zice,- eu te iert; tot iti dau de mancare si nu-ti imputinez tainul. Dar baga de sama sa nu mai dormi alta data si sa fii tot cu ochii in patru.
Zice astea, pune undelemn in candela si o aprinde, lasa iar usile deschise si pleaca. La carciuma, unde erau si talharii, spune ce i s-a intamplat si ca, de randul asta, a spus lui Nicolae sa nu mai doarma. Talharii insa, cum aud, si pricep cine-i Nicolae. incep sa faca haz si sa se tainueasca.
- Hai, mai fratilor, iar la jaf. Sa-i luam ce a mai ramas ; ba sa-i luam si pe Niculae !
Dau ei fuga, dar urciorul nu merge de multe ori la apa. Uitasera oamenii ca
Cine are mana lunga,
Pierde si ce are-n punga.
Cand au sosit la casa Turcului, au cotrobait incoa si incolo, cum le era obiceiul si au strans in mijlocul casei tot ce au gasit, iacand vreo trei motoasce. Apoi s-au repezit cu totii si au pus mana pe icoana. Dar atunci ce sa vezi dumneata, nepoate ?
Intind ei in sus, in jos, la dreapta, la stanga... Asi! De surda se trudiau. Sa mai poata ei lua manile de pe icoana ? Ori sa se mai carneasca din loc ? Nici vorba. Ii incremenise acolo Sf. Nicolae.
Se plang talharii, sbiara, tipa, se tot svarcolesc si tin asa pana seara, hat tarziu.
Atunci iata ca soseste si Turcul.
- Ha, ha, ha ! Voi mi-ati jefuit casa ? racneste el cat poate si tot blodogoreste pe talhari, de intrasera aia in frigurile mortii.
Si incepe sa se uite urat si sa puie mana pe o patachie. - Bine, be, Nicolaie ! Bine ca i-ai prins! Am sati maresc tainul.
Talharii insa plangeau, de saria camasa de pe ei.
- Iarta-ne, jupane, se roaga ei, - iarta-ne, ca nu mai facem si iti aducem tot ce am luat, ba si tot ce mai avem cu noi. N-am stiut ca Nicolae al dumitale ne-o pune la ciochina.
Se roaga ei, se roaga mult si bine, pana ce i se face mila si Turcului, si se roaga si el de icoana
- Iarta-i, be, Nicolaie, ca-mi aduc tot ce au furat, ba inca mai dau si pe deasupra !
Si-atunci, ce sa vezi dumneata! O lacrima pica din ochii sfantului si... minune! Talharii pot sa ridice manile si sa se desteleneasca. S-au dus intr-un suflet acasa si au adus tot ce luasera si nu luasera. Apoi au cazut in genunchi inaintea icoanei, multumind cu lacrimi Sfantului Nicolae ca i-a iertat si i-a izbavit din amortirea si pedeapsa in care cazusera.
Iar de-aici inainte n-au mai furat si s-au facut si ei crestini in randul oamenilor cum se cade.
In sfarsit, a treia povestire, care ne arata deasemeni dragostea lui Sfantul Nicolae pentru oameni si grija ce le-o poarta sfantul, inainte de a face vreun pacat, se aude prin jud. Tecuciu si are urmatorul cuprins:
Era un crestin odata, care avea trei fete mari. Si trei fete mari, stim astazi ce insemneaza : trei pietre de moara, cari nu se pot urni din casa cu una, cu doua.
Si omul acela era fara seaman de sarac, insa pe langa saracie, ii mai punea si dracul bete-n roate la toate treburile cate le incepea, -asa ca mai in fiecare zi se pomenia ca n-are cu ce potoli foamea celor din casa lui.
Vazandu-se sarmanul intr-atat de stramtorat, se gandi in toate chipurile si nimic nu-i trecu altceva de facut prin minte, decat ca trebue sa-si trimita fetele dupa castig.
- Cum o sti !
Si lesne se-ntelege ce vrea sa zica treaba asta pentru o fata : sa castige banul cum va sti !
Dar Sfantul Nicolae aflase despre aceasta, asa ca in ajunul zilei dintai, cand fata cea mai mare trebia sa-si pangareasca cinstea, arunca in casa omului sarac o punga plina cu 150 de galbeni. Gasind banetul acesta, omul nostru s-a minunat si a zis:
- Acesta-i norocul fetei mai mari; e-al ei castigul acesta!
A luat-o, i-a gasit un barbat bun,- ca-i era lesne treaba asta acum,-a maritat-o si fata s-a dus la casa ei.
Dupa aceasta mai trece ce mai trece si zilele negri vin.din nou. Ce sa faca bietul om ? Nimic alta, decat sa faca vant fetei de-a doua, dupa castig.
- Sa castige ea, cum va sti !
Dar Sfantul Nicolae i-a trimis si acesteia tot 150 de galbeni.
Se face si nunta a doua, si cand urma sa plece in calea pacatelor a treia fata, cea mai mica, omul se pune pandar si cand Sf. Neculaiu veni la fereastra ca sa svarle in launtru cea suta si jumatate de galbeni, omul il apuca de poala hainei si-i saruta picioarele. Da Sf. Neculaiu il indeparta si-i zise :
- Nu-mi multami mie, ci lui Dumnezeu, ca numai Dumnezeu este purtatorul gandurilor bune.
Si de atunci omul cel sarac, cu cele trei fete maritate, se calugari si sluji pana ia sfarsenie Sfantului Neculaiu.
In afara de acestea, se crede ca Sf. Neculaiu este brodariu-podar-mare si calauza si sprijin celor ce umbla pe ape.