marți, 2 decembrie 2008

Comunicarea – Secretul succesului

Maria Raicu este educator la Gradinita cu Program normal nr.1 din comuna Ciorogarla, judetul Ilfov. Este o femeie deosebita, cu prestanta, de o noblete fascinanta, plina de dragoste pentru copii si cu daruire pentru meseria pe care o exercita in prezent.
Lider innascut, stie sa-si atraga in jurul sau oamenii, cu care comunica deschis, si carora, prin puterea exemplului, ii calauzeste pe drumul de succes al vietii.
La locul de munca a reusit sa se apropie cu usurinta atat de copiii care i-au fost elevi, cat si de parintii acestora. Generatii si generatii care au trecut prin mana ei s-au realizat si au devenit oameni de baza ai societatii romanesti. Bazele educatiei se pun din frageda copilarie, iar cand comunicarea parinte – dascal este buna, si rezultatele nu intarzie sa apara.
Stand de vorba cu domnia sa de curand si intreband-o care este cheia succesului in educarea copiilor, mi-a raspuns prompt :
« - Comuncarea este o abilitate necesara omului de la catedra. El comunica cu copiii, cu colegii, cu parintii copiilor si cu orice persoana care vine in contact cu scoala. Pentru a-ti atinge scopul intr-o comunicare, pentru a tinti obiectivele stabilite, citandu-l pe Larry King (moderatorul de CNN, un maestru al comunicarii) pot spune ca o prima porunca a comunicarii este cunoasterea auditoriului, ceea ce iti da posibilitatea sa stabilesti legatura cu ascultatorii, aratandu-le ca le intelegi punctele de vedere. In sensul acestei cunoasteri am stabilit de la inceput intrebari ( acolo unde a fost cazul ) despre anumite persoane ( parinti ai copiilor, pentru ca la acestia ma voi referi in continuare) cu privire la conditiile de viata, ocupatii, ce ar dori sa faca pentru a-si imbunatatii si usura viata, probleme pe care le au cu copiii.
In acest fel am putut afla ce probleme au, cu ce se confrunta si ce ii framanta in mod special.
Legatura mea cu oamenii se face usor si totul se desfasoara intr-un cadru familial care se creaza automat. De fapt si eu le explic ca in momentul in care mi-au adus copilul la gradinita noi toti trebuie sa formam o adevarata si mare familie in care sa ne sfatuim impreuna, sa imi propuna cele mai bune activitati care sa se desfasoare cu copiii (totul punandu-se in slujba acestuia, al micutului care face primul contact cu colectivitatea si cu scoala), eliminandu-se distanta dintre noi, ascultandu-ne reciproc, aproband unele propuneri, care argumentate, demonstreaza ca sunt de ajutor in dezvoltarea copilului.
Anul acesta am poate cea mai grea sarcina, ca de fiecare data cu fiecare generatie de copii care va trece in clasa intai, aceea de a crea puntea de legatura intre gradinita si scoala. In mod special, la varsta aceasta, toti copii (asa cum o spun atat psihologii, cat si medicii ), trec printr-o perioada de transformare atat psihica cat si de dezvoltare. Fragilitatea si delicatetea sufletului acestor micuti trebuie intarita pentru ca contactul cu scoala sa nu fie un soc. De la modul de a invata in joaca, la discipina si regulile impuse de mediul scolar.
In parteneriat cu parintii am dezvoltat programul 'Impreuna', in cadrul caruia motivatia a fost mentinerea unitatii de cerinte in educatia copilului si realizarea unei legaturi reale intre gradinita si familie ca parteneri egali in ceea ce priveste aceasta educatie. Am avut ca scop implicarea si participarea reala a parintilor in activitatile de la grupa si cele extracurriculare.
Astfel in realizarea proiectelor pe anumite teme, copiii au fost ajutati de parinti, acestia din urma implicandu-se direct in procurarea anumitor materiale din natura, din ziare si reviste, pentru a-si intocmi portofoliile. De exemplu, in proiectul tematic ‘Frunza’ , a fost de remarcat daruirea cu care parintii s-au implicat, ajutand copii sa gaseasca frunze dintre cele mai deosebite ca forma, marime si culoare, pe care l-au pus la presat si cu care au fost realizate apoi lucrari deosebit de inspirate, lucrari cu care s-a organizat si o expozitie pe holul gradinitei, activitatea fiind cunoscuta si de copiii de la celelalte grupe de prescolari, de parintii acestora, dar si de alte persoane care au vizitat unitatea de invatamant.
In activitatile extracurriculare parintii copiilor au participat, facand un efort demn de remarcat, in confectionarea costumelor pentru serbari, in pavazarea salii de grupa pentru anumite evenimente ( Sosirea lui Mos Craciun, 8 Martie, Sarbatorile Pascale, etc.), de a insoti copiii in diferite actiuni cultural-educative, cum a fost 'Iata vin colindatorii', program care s-a desfasurat la S.C. VEKA ROMANIA S.R.L., sau in excursia didactica organizata pe data de 21.XI.2007 la Bucuresti, unde a fost vizitat Muzeul National Grigore Antipa, Gradina Botanica si Palatul National Cotroceni, cu sprijinul material, primit prin intermediul Fundatiei ‘Sfantul Ierarh Calinic’, din partea domnului Constantin Constantin, viceprimar al comunei si primvicepresedinte al fundatiei, unde parintilor le-a fost dat sa cunoasca si astfel de activitati.
In chestionarul pe care l-am dat parintilor spre completare la inceputul anului scolar, acestia chiar si-au exprimat dorinta ca la gradinita sa se desfasoare cat mai multe si variate activitati extracurriculare, mai ales ca aveau experienta punerii in prectica a unor programe deosebite din anii trecuti cu concursul Fundatiei 'Sfantul Ierarh Calinic', de care au fost foarte incantati.
Un rol important il joaca si lectoratele, in stabilirea unor legaturi intre mine ca persoana, ca educator, si parinti, care sa-i faca sa inteleaga ca in lumea copiilor, binele si raul nu sunt ca in lumea celor mari. Cuvintele il pot face pe copil sa inteleaga unde greseste sau ii pot crea temeri si complexe inutile. De aceea am venit in sprijinul parintilor cu '7 lucruri pe care nu trebuie sa le spui copilului'.
Copiii gresesc uneori, fac lucruri necugetate, pun intrebari insistente sau nu asculta de parinti. Acestia din urma ajung sa-si piarda rabdarea si scapa cuvinte grele, care ii afecteaza puternic pe cei mici.
Comunicarea este foarte importanta pentru increderea pe care copiii o au intre ei insisi, ca si pentru echilibrul lor emotional.
Anumite cuvinte ranesc intr-atat, incat nu vor mai fi uitate toata viata. Trebuie amintit insa ca violenta naste violenta, si ca copii, ce vad in familie, pun in aplicare in viata de zi cu zi, iar multi dintre acestia vor continua maturi fiind sa se comporte in societate si in familia lor la fel cum au vazut in casa parinteasca.
Cele 7 lucruri de care am pomenit le-au fost explicate parintilor pe rand, si apoi fiecare le-a primit in scris pentru a si le reaminti ori de cate ori este nevoie.
Paleta activitatilor cu parinii a fost foarte mare, variata, si va continua pana la finele anului scolar.
In lunga mea activitate didactica nu am uitat sa spun parintilor fiecarei generatii, ca ei sunt cei mai importanti pentru copilul lor, pentru ca ei in inima copilului, sunt universul si dragostea si mila, sunt gingasia si tandretea, sunt linistea, caldura si siguranta, sunt totul, si nu trebuie sa ii raneasca, neglijeze sau indeparteze.
De altfel, pentru binele si progresul copilului, pentru atingerea maximumului de potential, am mizat intotdeauna pe sprijinul cu informatii din partea parintilor, discutii libere, decizii comune si cooperare pe tot parcursul actului educational.
In toata experienta mea, am constatat cu bucurie o deosebita deschidere si dorinta de comunicare din partea parintilor, acestia venind de fiecare data cu propuneri de actiuni educative foarte interesante si valoroase.
Deci, comunicarea este secretul succesului. »

In favoarea copiilor Romaniei
Facem apel si va rugam sa sprijiniti activitatile noastre

Niciun comentariu:

Crezul